Top

Pretenţii

TIP SPEŢĂ: sentinţă civilă

TITLU: pretenţii

DATA:01.09.2009

Domeniu asociat: plăţi

Prin cererea înregistrată la data de 09.06.2009 sub nr. 541/199/2009 formulată de reclamanta SC I. SRL i-a chemat în judecată pe pârâţii B. L. şi B. I. C. prin care se solicita obligarea acestora, în solidar, la plata sumelor de 193,85 lei reprezentând marfă neachitată, de 25,59 lei reprezentând penalităţi de întârziere, de 20,04 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost legal timbrată cu 20,04 lei taxa de timbru şi 1 leu timbru judiciar.

In motivarea acţiunii, reclamanta SC I.SRL P., în baza raporturilor comerciale, şi-a îndeplinit obligaţia de a livra mărfuri la locul, la termenul şi în condiţiile de calitate către B. L., conform facturii fiscale anexate la prezenta cerere, principala obligaţie a pârâtei fiind aceea de a achita preţul în termen de 30 zile de la data emiterii facturii, neplata acesteia în termenul expres stipulat atrăgând după sine penalităţi de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere. Având în vedere că factura fiscală acceptată în mod expres de către destinatar, în materie comercială, face dovada deplină atât împotriva cât şi în favoarea emitentului, în virtutea naturii sale juridice de înscris sub semnătură privată, reclamanta consideră în sarcina debitorului obligaţia de plată a unei creanţe certe, lichide şi exigibile, pentru care s-au emis facturi fiscale.

Conform art.379 al.3 Cod pr.civilă „creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”, în prezenta acţiune existenţa creanţei certe rezultând din factura fiscală depusă în copie la dosar şi neachitată de către debitor.

Conform art.379 al.4 Cod pr.civilă „creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă şi al altor acte, acest aspect rezultând din câtimea întregii datorii a debitului constatată prin fiecare factură fiscală depusă la dosar.

Creanţa este exigibilă întrucât termenul scadent s-a împlinit.

Conform art.969 al.1 Cod civil: „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, acestea trebuind a fi executate cu bună credinţă, astfel cum prevede art.970 al.1 Cod civil.

Reclamanta precizează că s-a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă prin convocarea pârâţilor la conciliere însă aceştia nu au data curs invitaţiei pentru data stabilită de 22.04.2009.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.42,43,46 Cod comercial,1073,1652 Cod civil, iar în temeiul art.242 Cod pr.civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susţinerea acţiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri , respectiv: calculul penalităţilor de întârziere la data de 20.05.2009, invitaţie la conciliere directă nr.2197/27.03.2009, notificare nr.2402/02.04.2009, dovadă de confirmare a corespondenţei, contract de vânzare cumpărare nr.431/11.12.2008, proces verbal de constatare a nerealizării concilierii directe, factura seria INF, nr.03476/22.01.2009, factura 023477/22.01.2009.

Părţile, deşi legal citate,nu s-au prezentat în instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr.431 din 11.12.2008 încheiat între reclamantă şi pârâta B. L. ca persoană fizică s-au stabilit nişte raporturi juridice privitoare la planul de marketing I. Prin acelaşi contract,conform art.10,pârâtul B. I. C. a acceptat să devin fidejusor al primei pârâte.

La data de 22.01.2009 au fost emise către pârâtă două facturi, aflate la dosar la filele 14-15,necontestate de aceasta în valoare totală de 193,85 lei. Ele reprezentau mărfurile comandate de către pârâtă.

Aceste două facturi nu au fost achitate conform contractului dintre părţi. Astfel,la data de 27.03.2009,reclamanta a trimis comunicarea de conciliere directă cu părţile pentru rezolvarea amiabilă a litigiului şi stingerea datoriilor dintre acestea. La data de 22.04.2009 nu s-a prezentat nici unul dintre pârâţi sau vreun reprezentant al acestora la conciliere.

In speţa dedusa judecăţii, instanţa constată, din analiza facturilor fiscale depuse la dosar ca pârâţii au un debit restant către reclamantă în cuantum total de 239,48 lei, reprezentând contravaloare marfă neachitată, penalităţi de întârziere precum şi cheltuieli de judecată.

Aşadar, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, instanţa constată că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia contractuală pe care şi-a asumat-o, de plata a mărfurilor cumpărate, ceea ce antrenează răspunderea civila contractuala conform art.969, 970 Cod civil, motiv pentru care va admite acţiunea

În temeiul art.274 Cod pr.civilă va obliga pârâţii la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Etichete: