Top

Încredinţare minor

Tip: sentinţă civilă

Nr./Data: 739/9.11.2009

Autor: Judecătoria Buhuşi

Domenii asociate: minori

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 883/199/2009, reclamanţii U.P. şi U. I. au chemat în judecată pe pârâta U. S.E., solicitând instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să le fie încredinţat minorul P. M.N..

În motivare, reclamanţii au arătat că pârâta este fiica lor, iar aceasta a dat naştere minorului M. N. în urma unei relaţii avute în liceu. Încă de la început, aceasta nu a manifestat nici un interes faţă de copil, fiind lăsat în grija bunicilor materni până la împlinirea vârstei de 6 ani, perioadă în care pârâta a fost plecată prin ţară, practicând prostituţie şi fiind chiar condamnată prin sentinţa penală nr. 627/2003 a Judecătoriei S.-M. la 3 ani de închisoare. După detenţie, în anul 2005, pârâta a început o relaţie de concubinaj cu un bărbat pe nume F. E. A., au locuit o perioadă în B., după care s-au mutat la B.. Ştiind că pârâta a fost internată de mai multe ori la psihiatrie, reclamantul U. P. a plecat la B. să muncească pentru a fi mai aproape de copil, aflând de la un cunoscut că minorul a fost bătut, pedepsit şi chiar abuzat. În urma celor auzite, reclamanţii au mers la poliţia din B. care a anunţat imediat Protecţia copilului. Deşi în nenumărate rânduri, copilul a declarat că vrea să stea la bunici, deoarece mama sa îl supune la tot felul de pedepse şi este obligat să suporte prezenţa bărbaţilor care calcă pragul casei unde stau cu chirie şi deşi minorul în repetate rânduri susţine că vrea să se omoare, nu s-a luat nici o măsură în acest sens. Când a început vacanţa de vară, minorul a fost adus de mama sa la locuinţa bunicilor materni, dar ulterior a declarat că i-au răpit copilul, copil care fuge când o vede pe mama sa şi care refuză categoric să mai locuiască cu aceasta. Din discuţiile avute cu minorul reiese că mama sa îl pune să privească filme pentru adulţi ca să înveţe, concubinul acesteia îl pune să se uite cum o leagă pe mama sa cu cătuşe de mâini şi întreţin relaţii sexuale şi alte scene mult mai grave, cutremurătoare.

Mai arată reclamanţii că minorul este foarte ataşat de bunici, că se pot ocupa personal de creşterea şi educarea acestuia şi că deţin condiţii foarte bune de locuit în B.-B..

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.100 Cod familie, raportat la art. 42-44 Cod familie şi art. 107, 86 şi 94 Cod familie.

În dovedire, reclamanţii au depus acte de stare civilă, ancheta socială nr. 1167/2008, adeverinţă medicală, bilete de ieşire din spital, acte de vânzare-cumpărare, extras de cont.

Pârâta nu a depus întâmpinare, fiind citată atât la domiciliul indicat de I.P.J. B., cât şi la cel care a reieşit din ancheta efectuată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B., fiind introdus totodată în cauză pârâtul P. N.-C..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt părinţii pârâtei, care la data de 23.03.1999 a dat naştere minorului P. M.-N.. Acesta a fost crescut de bunicii materni până la vârsta de 6 ani, perioadă în care pârâta a urmat cursuri universitare şi a efectuat o pedeapsă privativă de libertate, fiind condamnată de Judecătoria S.M.la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 Cod penal, astfel cum reiese din declaraţia dată de aceasta în faţa asistenţilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului –sector 5 Bucureşti, confirmată de adresa nr. 229280/08.05.2008 a Postului de Poliţie B.-B.. Din 2005, pârâta s-a mutat împreună cu minorul în B. şi ulterior în B., unde locuiesc cu chirie alături de concubinul său F. E. A., aspect ce reiese din raportul de constatare încheiat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului-sector 5 Bucureşti.

Din vara anului 2009, minorul a venit la bunicii materni în împrejurări neelucidate, neexistând probe că mama a cunoscut acest aspect, iar când pârâta a venit să-l ia acasă s-a ajuns la o situaţie conflictuală între părţi, fiind necesară intervenţia organelor de poliţie.

Din coroborarea art.65 cu art.42 Cod familie, reiese că în anumite situaţii când există motive temeinice, copiii pot fi încredinţaţi unor rude ori unor alte persoane, dacă exercitarea drepturilor părinteşti de către părinţi nu mai este corespunzătoare la un moment dat, acest lucru fiind cu atât mai mult posibil în cadrul ordonanţei preşedinţiale, când măsura luată pe calea acestei proceduri este doar provizorie şi corespunde unei urgenţe în acord cu interesul minorului, care trebuie avut în vedere primordial, acest principiu prevalând conform art.2 alin.2 din Legea nr. 272/2004 în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Fără îndoială că principalul element al vieţii de familie este dreptul de a trăi împreună, astfel încât relaţiile de familie să se poată dezvolta în mod normal, iar împiedicarea mamei, fie şi pentru un timp scurt, de a se bucura de compania copilului său şi reciproc reprezintă o ingerinţă în dreptul ocrotit de art. 8 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Trebuie analizat însă din perspectiva jurisprudenţei CEDO dacă această ingerinţă este prevăzută de lege, îndeplineşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică.

Prima condiţie este îndeplinită câtă vreme art.33 din Legea nr. 272/2004 prevede posibilitatea ca minorul să fie separat de părinţii săi, împotriva voinţei acestora, dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului. Totodată, ingerinţa îndeplineşte un scop legitim câtă vreme urmăreşte apărarea drepturilor copilului, toate măsurile fiind subordonate interesului superior al acestuia.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, ingerinţa trebuie să corespundă unei nevoi sociale şi să fie proporţională cu scopul legitim urmărit. Din această perspectivă, instanţa atribuie o importanţă deosebită interesului superior al copilului care, în funcţie de natura şi gravitatea sa poate să predomine asupra celui al părintelui. Astfel, instanţa priveşte cu îngrijorare afirmaţiile minorului privind un eventual suicid în cazul în care este luat de la bunici, precum şi cele referitoare la abuzul sexual suferit în B. pe care nu l-a dezvăluit mamei, de teama de a nu fi luat în serios. Deşi opţiunea minorului privind încredinţarea nu poate fi determinantă şi datorită vârstei, a imaturităţii, precum şi a influenţei pe care este de presupus că reclamanţii au exercitat-o asupra sa vehemenţa sa de a rămâne în grija bunicilor materni trebuie privită cu rezerve, totuşi este cert că echilibrul emoţional al copilului este fragil şi că pentru o dezvoltare armonioasă este necesară asigurarea unui mediu stabil şi securizant, acestea fiind şi concluziile raportului efectuat de Centrul pentru servicii de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul protecţiei copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B..

Instanţa nu poate reţine că pârâta îşi câştigă existenţa din activităţi ilegale, după cum susţin reclamanţii, iar în cauză nu există probe în acest sens, simpla condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal nu atrage automat o descalificare a acesteia ca mamă, cu atât mai mult cu cât din caracterizarea întocmită de învăţătoarea copilului reiese că aceasta se preocupă de fiul său, iar în evaluarea psihologică făcută de specialiştii din cadrul D.G.A.S.P.C. B. se precizează că M. manifestă ataşament faţă de mama sa, prezenţa acesteia în viaţa lui fiind evident reprezentată. Nici faptul că mama a suferit de tulburări psihice în trecut, figurând încă în evidenţele medicului de familie cu diagnosticul de schizofrenie cu episoade maniacale alternând cu episoade de depresie/ tentativă de suicid în 1997 nu poate fi determinant, existenţa unui asemenea diagnostic nepresupunând „eo ipso” o limitare în exercitarea drepturilor părinteşti, câtă vreme nu s-a făcut dovada că starea de sănătate a mamei reprezintă un pericol pentru copil.

Cu toate acestea, este evident că între mamă şi copil a intervenit o ruptură, pentru că dacă în martie 2008, P. M.-N. declara că doreşte să fie lângă mama sa, audiat fiind în Camera de Consiliu la data de 03.09.2009 şi-a exprimat dorinţa de a sta cu bunicii materni, fiind mai apropiat de aceştia şi a ameninţat cu sinuciderea dacă este înapoiat la mamă. Chiar dacă în cadrul procesului de evaluare desfăşurat la Centrul pentru servicii de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul protecţiei copilului B. minorul a dezvăluit aspecte pozitive ale relaţiei cu mama sa şi a devenit conştient că aceasta îl iubeşte, că îi este dor de el şi că îşi doreşte să o ierte, totuşi instanţa reţine din audierea minorului că reticenţa sa faţă de pârâtă se datorează în principal atitudinii pasive a mamei relativ la comportamentul manifestat de concubinul său faţă de el şi mai puţin exigenţei arătate în materie şcolară sau educaţiei sexuale libertine ce o primeşte. Astfel, minorul a precizat că „dacă mama l-ar iubi, i-ar lua apărarea în faţa lui E. prietenul ei care îl bate cu cureaua”, la fel şi faţă de martora T. E. minorul s-a arătat neglijat de mamă în favoarea prietenului său, preferinţa pentru bunicii materni apărând astfel mai mult ca un semnal de alarmă şi ca o pedeapsă pentru mamă care nu limitează clar responsabilităţile concubinului său faţă de propriul copil şi care permite aplicarea unor pedepse corporale, cu atât mai degradante şi mai umilitoare pentru minor cu cât ele provin de la un străin. Deşi psihologii din cadrul D.G.A.S.P.C. B. au ajuns la concluzia că minorul nu se află în pericol alături de mama sa, totuşi nu au avut în considerare în cadrul evaluării relaţia dintre concubinul mamei şi minor şi atitudinea mamei faţă de această relaţie care pare una destul de tensionată. Instanţa consideră că nu este suficient ca mama să nu manifeste un comportament violent faţă de fiul său, ci trebuie să ia toate măsurile ca acesta să fie crescut în condiţii optime care să-i permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, încurajarea aplicării de către concubin a pedepselor corporale prin lipsa de reacţie şi implicare având consecinţe la fel de grave asupra echilibrului psihologic al minorului ca şi violenţa manifestată de părintele însuşi. De aceea, instanţa consideră că plecarea intempestivă a minorului la bunici, ca şi refuzul de a se întâlni cu mama sa relevat de martora P. G. nu pot fi rezultatul exclusiv al influenţei exercitate de bunica maternă care doreşte să retrăiască relaţia mamă-copil, deoarece aceasta domiciliind în B.-.B., iar pârâta cu minorul în B. nu au putut exista contacte prelungite care să determine comportamentul opozant al minorului, fiind mai mult expresia unei încercări disperate a acestuia de a atrage atenţia mamei asupra adâncirii lipsei de comunicare dintre ei şi asupra suferinţei provocate de lipsa de implicare a sa în relaţia dintre minor şi concubinul său.

Totodată, instanţa are în vedere şi pasivitatea mamei legată de această acţiune, pârâta nedepunând întâmpinare şi nemanifestând nici un interes faţă de rezultatul eventual al demersurilor întreprinse de reclamanţi, fiind îngrijorătoare atitudinea manifestată de aceasta care din data de 21.08.2009 nu a mai încercat să reia convieţuirea cu fiul său, chiar prin disponibilitatea de a participa la un program de terapie în vederea reconstruirii relaţiei mamă-copil, astfel cum au sugerat specialiştii C.S.I.R.U.D.P.C. B. adâncind în acest mod şi mai mult ruptura care s-a creat între ea şi copil.

De aceea, instanţa consideră că încredinţarea provizorie a minorului către pârâţi până la sfârşitul anului şcolar, având în vedere că a început deja cursurile şcolare la şcoala din comună este benefică echilibrului interior al minorului, care are o relaţie afectivă solidă cu bunicii materni, fiind crescut de ei până la vârsta de 6 ani şi care îi pot asigura un mediu stabil şi plin de înţelegere, constituind totodată un prilej pentru mamă de a reconsidera relaţia dintre ea şi copil şi locul pe care acesta trebuie să-l ocupe în raport de relaţia pe care o are cu concubinul său.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 581 Cod procedură civilă şi anume urgenţa rezidă în faptul că minorul trebuie să se bucure de ocrotire legală în situaţia în care nu este împreună cu părinţii săi, vremelnicia este asigurată prin luarea măsurii pe perioadă determinată, iar neprejudecarea fondului este respectată prin aceea că instanţa nu analizează definitiv abilităţile de părinte al pârâtei, aceasta putând cere în orice moment restituirea minorului de la persoane care-l deţin fără drept, în cadrul căreia să dovedească că măsura încredinţării minorului către bunicii materni contravine interesului superior al acestuia.

În acelaşi timp, instanţa apreciază că pe timpul în care minorul se află în grija bunicilor materni, este imperios necesar că toţi cei implicaţi să continue şedinţele de terapie, în special pârâta trebuie să dea dovadă de o cooperare activă şi marcată de înţelegere, pentru că în final copilul trebuie să revină lângă mama sa, neputându-se refuza dreptul acestuia de a creşte alături de părintele natural.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite în parte acţiunea şi va dispune încredinţarea provizorie a minorului către bunicii materni până la data de 01.07.2009.

Red.DMC 16.11.2009

Etichete: