Top

Retrocedare

Tip: sentinţă penală

Nr./Data: 41/29.07.2009

Autor: Judecătoria Buhuşi

Domenii asociate: plângere împotriva rezoluţiei procurorului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr. 673/199/2009, petentul P.F. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 23/II/2/2009 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi la plângerea formulată de el împotriva soluţiei pronunţate în dosarul nr. 84/P/2009.

În motivare, petentul a arătat că toate adresele şi declaraţiile sunt false, nu a existat nicio convenţie în baza căreia să fi fost eliberate adresele nr. 6220/29.08.1996 şi nr. 4655/18.06.1999, iar cererea iniţială de retrocedare a terenurilor nu este făcută de mama sa P. E., ci de tatăl său P. N.. Mai multe documente eliberate de C. L.B. nu sunt conforme cu realitatea, iar alături de adresele menţionate au dus la inducerea în eroare a completelor de judecată. În ceea ce priveşte adresa nr. 4665/18.06.1999 nu s-a primit nici un răspuns de la Prefectură sau O.C.A.O.T.A. din care să rezulte că cele înscrise în acea adresă sunt conforme cu realitatea şi din cauza acestor înscrisuri false se află în procese interminabile cu fraţii tatălui său care până în anul 1995 nu au ştiut să îşi ceară drepturile şi au atentat la bunurile ce i-au revenit după decesul tatălui său.

În dovedire, petentul a depus la dosar înscrisuri.

Analizând plângerea precum şi actele dosarului de urmărire penală, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 458/1997 a Judecătoriei B. rămasă irevocabilă la data de 26.01.1998, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii P. I. G., P. I. I. V. A. L. V. şi P. V. împotriva pârâtei P. E. şi C. J.de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 B. şi s-a dispus anularea parţială a titlului de proprietate nr. 29595/30.09.1995 pentru suprafaţa de 0,48 ha teren situat în intravilanul oraşului B.. Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că în cererea de intrare în C.A.P., autorul petentului figura cu 0,38 ha teren şi faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora suprafaţa adusă în cooperativă este cea care rezultă din evidenţele cooperativei, cererile de înscriere, registrele agricole de la data intrării în cooperativă, acte de proprietate şi carte funciară coroborat cu adresele Consiliului Local din care rezultă că P. N. a intrat în C.A.P. şi a avut rol doar pentru suprafaţa de 0,38 ha, acţiunea reclamanţilor a fost considerată ca întemeiată. Prin urmare, ceea ce a fost determinant în pronunţarea soluţiei a fost faptul că defunctul figura în rolul agricol doar cu suprafaţa de 0,38 ha, aspect reţinut şi în referatul privind soluţionarea cererii numitei P. E. prin care a solicitat suplimentarea validării cu suprafaţa de 0,48 ha teren şi nu alte aspecte relevate prin adresa Consiliului Local.

Infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C.pen. presupune o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este chemat să facă probă. Această activitate se poate realiza fie prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie prin omisiunea de a înscrie unele date sau împrejurări. În adresa nr. 6220/29.08.1996, intimaţii au menţionat că la eliberarea T.P. nr. 29595/1995 s-au avut în vedere suprafaţa de 0,36 ha teren situat în extravilan, solicitată prin cererea iniţială de către defunct, care la data depunerii documentaţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate era în viaţă şi suprafaţa de 0,48 ha teren, suplimentat prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 1859/1995, la solicitarea soţiei, cu declaraţii de martori. În privinţa suplimentării cu suprafaţa de 0,48 ha „Comisia Locală a fost indusă în eroare, deoarece nu a cunoscut că între fraţii defunctului s-a stabilit o convenţie privind modul în care înţeleg(e) să-şi reconstituie fiecare dreptul de proprietate”. Acest din urmă paragraf este considerat de către petent ca fiind fals, deoarece nu a existat nici o convenţie între fraţii defunctului, însă adresa nu susţine existenţa acesteia, ci precizează doar că cei de la Comisia Locală nu au cunoscut înţelegerea dintre fraţi (în măsura în care aceasta chiar a existat), apărând ca o justificare a referatului de suplimentare şi nu ca o atestare a unei realităţi contrafăcute. În această situaţie, instanţa apreciază că făptuitorii nu au trecut în cuprinsul actului, în mod mincinos o anumită faptă sau împrejurare, despre care înscrisul era chemat să facă probă, prezentând-o astfel ca fiind în deplină concordanţă cu realitatea, deoarece faptul că suprafaţa de 0,48 ha teren a aparţinut părinţilor defunctului a fost recunoscut de petent însuşi, însă a precizat că a fost primit de tatăl său ca zestre şi stăpânit anterior cooperativizării. Or, aceste împrejurări trebuiau relevate de pârâta P. E. şi verificate de instanţa care a judecat acţiunea în anulare parţială T.P. nr.29595/1995, aceasta nereţinând în considerente existenţa unei aşa-zise convenţii între fiii defunctei P. M. care să ducă la soluţia de anulare, decisivă fiind suprafaţa cu care defunctul a intrat în C.A.P.

În ceea ce priveşte adresa nr. 4655/18.06.1999, instanţa reţine că aceasta nu cuprinde împrejurări despre care înscrisul să facă probă, nu atestă aspecte referitoare la petent sau la autorul său, ci se referă la unele aspecte specifice activităţii instituţiei respective, fără a prezenta împrejurări necorespunzătoare adevărului. Deşi sentinţa civilă nr. 702/1999 a Judecătoriei B. nu cuprinde considerentele, astfel cum prevedeau dispoziţiile procedurale la data pronunţării ei, totuşi instanţa nu a putut avea în vedere decât actele doveditoare ale dreptului reclamantului depuse la dosar, adresa respectivă nefăcând nicio menţiune cu privire la acest drept.

De altfel, atât în dosarul nr.1205/1996 cât şi în dosarul nr.598/1999 ale Judecătoriei B. petentul nu a fost parte, astfel încât nu se poate susţine că adresele respective i-au cauzat în mod direct o vătămare. În cadrul primului dosar, pârâtă a fost mama sa – P. E., în calitate de unic titular al titlului de proprietate contestat şi care este în viaţă, iar în cel de-al doilea dosar părţi au fost Comisia Locală de aplicare a Legii nr.18/1991 şi unchiul său P.I. G. care nu a reclamat săvârşirea unei infracţiuni în ceea ce îl priveşte. Fără îndoială că şi denunţul constituie potrivit art.223 C.proc.pen. o modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, dar în această situaţie nu se pune problema vătămării prin soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse de către procuror. Potrivit art. 2781 C.proc.pen., împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată pot face plângere persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese au fost vătămate prin soluţia dată de procuror. Totuşi, pentru sesizarea instanţei cu judecarea infracţiunii săvârşite şi cercetate anterior de organul de urmărire penală, plângerea trebuie să emane de la persoana vătămată prin infracţiune, căci ea este cea care, pusă în faţa unei soluţii de netrimitere în judecată solicită trimiterea învinuitului sau inculpatului în judecată. În cauză, niciuna din adresele reclamate ca fiind false nu îl privesc pe petent – T.P. nr. 29595/1995 a fost emis în temeiul art. 13 din Legea nr. 18/1991 exclusiv în favoarea numitei P. E. şi prin admiterea acţiunii în anulare, doar patrimoniul acesteia a avut de suferit, iar punerea în posesie cu suprafaţa de 0,48 ha îl priveşte doar pe P. G. şi nu este susceptibilă prin informaţiile pe care le cuprinde să-i lezeze în vreun fel sau altul drepturile petentului. Faptul că reprezentantul O.C.A.O.T.A. a fost vreme îndelungată în concediu nu are nicio legătură cu împrejurarea că suprafaţa de 0,48 ha teren trebuia inclusă în titlul de proprietate emis pe numele bunicii sale, P. M., aceste aspecte trebuind a fi clarificate pe cale civilă. Instanţa nu poate verifica în raport de înscrisurile depuse dacă sentinţele civile nr. 458/1997 şi 702/1999 ale Judecătoriei B. intrate în puterea lucrului judecat sunt sau nu legale şi nici dacă tatăl petentului era sau nu îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 0,48 ha, ci doar dacă adresele incriminate atestă date ( şi nu aprecieri subiective de genul „nu am cunoscut înţelegerea între fraţi”) nereale.

Faţă de aceste considerente, instanţa în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) C.p.p. va respinge plângerea ca nefondată, apreciind că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii N. I. şi G.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen. este corectă, motiv pentru care va menţine rezoluţia adoptată.

Redactat DMC

Etichete: