Top

Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.07.2009, la Judecătoria Bacău, contestatorul Biroul Executorului Judecătoresc “P V”, în contradictoriu cu intimaţii Executor Bancar G N, BRD-GSG GRUP, S.C. D S G SRL, S.C. A F S.R.L. ŞI S.C. A S.R.L., a solicitat anularea procesului-verbal de distribuţie a preţului nr.07/10.07.2009 întocmit de Executor Bancar G N.

Contestaţia a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 194 lei şi timbru judiciar de 3 lei.

În motivarea acţiunii, contestatorul a arătat că în dosarul de executare nr.64/2009 al contestatorului, la solicitarea creditoarei SC D S G SRL s-a înscris la OCPI i, la data de 05.03.2009 somaţia imobiliară nr.64/2009 asupra unor imobile apaţinând debitoarei S.C. A S.R.L., la data de 16.04.2009 fiind emisă publicaţie de vânzare. La data de 24.04.2009 contestatorul a primit din partea Executorului Bancar , publicaţia de vânzare nr.07 emisă la 27.03.2009 ce avea ca scop vânzarea la licitaţie a aceloraşi imobile. Drept urmare, având în vedere că executorul bancar era mai avansat în executare decât contestatorul, acesta s-a înscris pentru termenul de vânzare la licitaţie fixat pentru 30.04.2009 cu o serie de titluri executorii printre care şi procese-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare. La data de 21.07.2009 a primit proces-verbal de distribuire a preţului care respecta ordinea de distribuire a sumei prevăzută de art.563 alin.1 C. pr. civ. doar pentru îndeplinirea dreptului băncii sau a propriului interes, consemnând doar cheltuielile de executare acordate creditoarei-ipotecare BRD – GSG , fără a ţine con de cheltuielile de executare din dosarele contestatorului BEJ .

În dovedirea contestaţiei, s-au depus înscrisuri constând în proces-verbal de stabilire a onorariului de executor, procese-verbale de stabire a cheltuielilor de executare, extras de carte funciară, publicaţie de vânzare, proces-verbal de constatare.

Prin întâmpinare, intimata S.C. B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, arătând că executarea silită pornită de contestator s-a îndreptat împotriva altui bun imobil decât cel vândut la licitaţie de Executorul Bancar, iar distribuirea sumelor rezultate din licitaţia publică s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art.563 alin.1 C. pr. civ.

Intimatul Executorul Bancar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa arătând că este un simplu angajat al băncii.

Din oficiu, instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului Biroul Executorului Judecătoresc .

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active contestatorului Biroul Executorului Judecătoresc “PV” prin prisma actelor depuse la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Conform art.399 alin.1 C. pr. civ., împotriva executării silite precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 punctul 1 din Legea nr.188/2000

executorii judecătoreşti sunt învestiti să îndeplinească un serviciu de interes public.

Calitatea procesuală activă presupune justificarea dreptului unei persoane de a sta ca parte în proces. Ea presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Calitatea de reclamant într-un proces putând aparţine numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său.

În cadrul contestaţiei la executare biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesuală în condiţiile în care executorii judecatoresti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public şi ca atare nu pot avea calitate de parte intr-o contestaie la executare in care raporturile juridice sunt stabilite intre creditor şi debitor.

Chiar dacă procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare constituie titlu executoriu împotriva debitorului, cel îndreptăţit să formuleze contestaţie la executare pentru că nu au fost recuperate şi cheltuielile de executare este creditorul, singurul ce ar putea fi lezat prin actul de executare (singurul titular al dreptului dedus judecăţii) şi nu biroul executorului judecătoresc ce are posibilitatea punerii în executare a contractului dintre el si creditor, contract în baza căruia îşi desfăşoară activitatea în cadrul executării silite.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a Biroul Executorului Judecătoresc “P V” şi să respingă contestaţia la executare ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitate procesuală activă.

Etichete: