Top

Furt

SENTINŢA PENALĂ NR. 257/3.5.2010.

Constată că prin rechizitoriul nr. 2822/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii T G P, şi N T A, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat în formă continuată.

Se arată în actul de sesizare al instanţei că în perioada lunilor septembrie – octombrie 2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N T A au comis pe raza mun. Moineşti şi comunei Poduri mai multe infracţiuni de furt calificat, după cum urmează:

1. In noaptea de 06/07.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N T A s-au deplasat în cartierul V la barul SC G SRL Moineşti,unde prin forţarea uşii de acces şi spargerea unui geam, au pătruns în interiorul barului, de unde au sustras ţigări, băuturi alcoolice, produse alimentare şi monedă divizionară, bunuri consumate în scop personal. DE la faţa locului s-au ridicat urme papilare care s-a stabilit că aparţin învinuitului N T.

Societatea s-a constituit parte civilă cu suma de 541,6 lei.

2. In noaptea de 12/13.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N T A s-au deplasat la magazinul SC M C SRL Moineşti, amplasat pe strada L din cartierul L, unde, după forţarea unei ferestre au pătruns în interiorul magazinului de unde au sustras produse alimentare, băuturi alcoolice şi ţigări, bunuri care au fost consumate împreună. După comiterea faptei, au părăsit magazinul pe una din uşi, care avea cheia în yala acesteia. DE la faţa locului s-au ridicat urma papilare care aparţin inculpatului T G P.

Societatea în cauză se constituie parte civilă cu suma de 1038 lei.

3. In noaptea de 14/15.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor NTA s-au deplasat la magazinul SC C SRL Moineşti, de pe strada L din mun. Moineşti unde au scos sistemul de alarmă din funcţiune, apoi, prin forţarea unei ferestre cu o bară metalică levier şi un cleşte tip patent, au forţat sistemele de închidere ale unei ferestre, apoi au pătruns în interiorul magazinului de unde au sustras produse alimentare, ţigări, băuturi alcoolice, bunuri pe care le-au consumat împreună la domiciliul inculpatului.

Societatea în cauză nu se constituie parte civilă dar precizează că valoarea bunurilor sustrase este de 500 lei.

4. în noaptea de 18/19.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N T A s-au deplasat la magazinul aceleiaşi societăţi comerciale, amplasat pe strada G. C din cartierul L, unde, prin acelaşi mod de operare au pătruns în interiorul magazinului de unde au sustras produse alimentare, băuturi alcoolice, ţigări, în valoare de 2450 lei, bunuri care au fost parţial recuperate, pentru care societatea în cauză nu se mai constituie parte civilă. DE la faţa locului au fost ridicate urme papilare care aparţin atât inculpatului cât şi învinuitului.

5. în noaptea de 20/21.09.2009, inculpatul major TG P, împreună cu învinuitul minor NT A s-au deplasat pe strada L din mun. Moineşti-zona Bisericii Sf. Neculai, unde au întrerupt iluminatul electric al magazinului ce aparţine IF C L, apoi, prin spargerea unui perete lateral confecţionat din material lemnos au pătruns în interior de unde au sustras produse cosmetice, băuturi alcoolice, ţigări, în valoare de 2100 lei, bunuri din care o parte au fost recuperate şi predate societăţii în cauză, pentru care societatea se constituie parte civilă cu suma de 1800 lei.

De la faţa locului s-au ridicat urme papilare care au fost create de învinuitul N T A.

6. în noaptea de 19/20.10.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N TAs-au deplasat la magazinul IF P, situat pe raza satului C, unde, după ce au tăiat alimentarea sistemului de alarmă, au pătruns în magazinul societăţii prin forţarea unei uşi de acces, de unde au sustras aparatură electronică, produse alimentare şi monedă divizionară în valoare de 3000 lei, bunuri pe care le-a transportat la domiciliul învinuitului N T A.

In noaptea de 20/21.10.2009, inculpatul,împreună cu învinuitul minor au comandat un taxi care s-a deplasat la domiciliul învinuitului minor în localitatea Buda, unde u încărcat toate bunurile sustrase, apoi, s-au deplasat spre mun. Moineşti, când au fost opriţi şi reţinuţi pentru cercetări pe raza comunei Poduri.

Bunurile din auto taxi au fost predate societăţii în cauză, pentru care s-a constituit parte civilă numai cu suma de 1000 lei.

Inculpatul major a fost reţinut 24 de ore conform ordonanţei din data de 30.-09.2009, şi încă 24 de ore conform ordonanţei din 21.10.2009 şi arestat preventiv conform încheierii nr. 10 din data de 21.10.2009 pronunţate în dosarul —/260/2009.

In cauză au fost audiaţi, inculpatul major, martori din lucrări, probe coroborate cu materialul de urmărire penală, din analiza căruia rezultă următoarele:

1. In noaptea de 06/07.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N T A s-au deplasat în cartierul V la barul SC GSRL Moineşti,unde prin forţarea uşii de acces şi spargerea unui geam, au pătruns în interiorul barului, de unde au sustras ţigări, băuturi alcoolice, produse

alimentare şi monedă divizionară, bunuri consumate în scop personal. DE la faţa locului s-au ridicat urme papilare care s-a stabilit că aparţin învinuitului N T

Societatea s-a constituit parte civilă cu suma de 541,6 lei.

2. In noaptea de 12/13.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N TA s-au deplasat la magazinul SC M SRL Moineşti, amplasat pe strada L din cartierul L, unde, după forţarea unei ferestre au pătruns în interiorul magazinului de unde au sustras produse alimentare, băuturi alcoolice şi ţigări, bunuri care au fost consumate împreună. După comiterea faptei, au părăsit magazinul pe una din uşi, care avea cheia în yala acesteia. DE la faţa locului s-au ridicat urma papilare care aparţin inculpatului T G P.

Societatea în cauză se constituie parte civilă cu suma de 1038 lei.

3. In noaptea de 14/15.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor NTA s-au deplasat la magazinul SC C SRL Moineşti, de pe strada L din mun. Moineşti unde au scos sistemul de alarmă din funcţiune, apoi, prin forţarea unei ferestre cu o bară metalică levier şi un cleşte tip patent, au forţat sistemele de închidere ale unei ferestre, apoi au pătruns în interiorul magazinului de unde au sustras produse alimentare, ţigări, băuturi alcoolice, bunuri pe care le-au consumat împreună la domiciliul inculpatului.

Societatea în cauză nu se constituie parte civilă dar precizează că valoarea bunurilor sustrase este de 500 lei.

4. In noaptea de 18/19.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor NT A s-au deplasat la magazinul aceleiaşi societăţi comerciale, amplasat pe strada G. C din cartierul L, unde, prin acelaşi mod de operare au pătruns în interiorul magazinului de unde au sustras produse alimentare, băuturi alcoolice, ţigări, în valoare de 2450 lei, bunuri care au fost parţial recuperate, pentru care societatea în cauză nu se mai constituie parte civilă. DE la faţa locului au fost ridicate urme papilare care aparţin atât inculpatului cât şi învinuitului.

5. In noaptea de 20/21.09.2009, inculpatul major T G P, împreună cu învinuitul minor N TA s-au deplasat pe strada Libertăţii din mun. Moineşti-zona Bisericii Sf. Neculai, unde au întrerupt iluminatul electric al magazinului ce aparţine IF C L, apoi, prin spargerea unui perete lateral confecţionat din material lemnos au pătruns în interior de unde au sustras produse cosmetice, băuturi alcoolice, ţigări, în valoare de 2100 lei, bunuri din care o parte au fost recuperate şi predate societăţii în cauză, pentru care societatea se constituie parte civilă cu suma de 1800 lei.

De la faţa locului s-au ridicat urme papilare care au fost create de învinuitul NTA.

6. In noaptea de 19/20.10.2009, inculpatul major TG P, împreună cu învinuitul minor NT A s-au deplasat la magazinul IF P, situat pe raza satului C, unde, după ce au tăiat alimentarea sistemului de alarmă, au pătruns în magazinul societăţii prin forţarea unei uşi de acces, de unde au sustras

aparatură electronică, produse alimentare şi monedă divizionară în valoare de 3000 lei, bunuri pe care le-a transportat la domiciliul învinuitului N TA.

Inculpatul major a fost audiat (fila 119) şi a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată în integralitatea lor. Acesta a recunoscut de altfel şi în momentul audierii sale la urmărirea penală.

Inculpatul minor s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală şi a arătat că nu este de acord să dea declaraţie. Instanţa observă însă că la urmărirea penală şi acest inculpat a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum rezultă din declaraţiile sale de la filele 193-15 şi 196-198, precum şi din procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (fila 199).

Declaraţiile celor doi inculpaţi se coroborează cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică (filele 71-89 dosar cercetare judecătorească), de unde rezultă că în cazul reclamaţiei de furt de la SC G SRL au fost ridicate urme papilare create de inculpatul minor, în cazul reclamaţiei de furt de la SC MC SRL au fost ridicate urme papilare create de T G P, de la SC C au fost ridicate urme papilare ridicate de ambii inculpaţi, iar de la PF C L, urme create de inculpatul minor.

DE asemenea declaraţiile inculpaţilor se coroborează pe lângă proba ştiinţifică şi cu depoziţiile martorilor din lucrări, şi declaraţiile acestora date în instanţă:

Pentru inculpatul minor, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău a întocmit referatul de evaluare (filele 115-118).

Coroborând probele sus analizate, instanţa apreciază că faptele inculpaţilor de care în perioada septembrie-octombrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a sustras din mai multe magazine aparţinând părţilor vătămate bunuri în valoare totală de 9500 lei,prejudiciul parţial recuperat, reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, care prezintă pericolul social al unei infracţiuni, săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, motiv pentru care o califică drept infracţiune, şi va dispune condamnarea fiecărui inculpat la o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului şi împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea. Se vor avea de asemenea în vedere şi persoanele inculpaţilor.

Astfel, în privinţa minorului instanţa va reţine că deşi nu are antecedente penale, acesta a participat la 6 acte materiale ale unei infracţiuni de furt calificat, fiecare act fiind complex în desfăşurarea sa întrucât a presupus deconectarea sistemelor de alarmă, manevră efectuată de către acesta, sau forţarea uşilor şi geamurilor cu un levier. Se reţin şi concluziile raportului de evaluare din care rezultă că minorul se gospodăreşte singur, nebeneficiind de supraveghere părintească sau specializată. SE observă şi motivaţia oferită lucrătorului serviciului de probaţiune, privind faptele sale, respectiv „ la început

am avut nevoie de bani”, iar persistenţa infracţională s-a datorat faptului că nu au fost prinşi.

Faţă de situaţiile sus descrise instanţa apreciază că pentru corijarea inculpatului se impune aplicarea faţă de acesta a unei pedepse, o măsură educativă nefiind suficientă. Insă această pedeapsă va fi aplicată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, raportat la faptul că obligaţia inculpatului din cadrul termenului de încercare îndeplineşte scopul preventiv şi sancţionator al pedepsei. Astfel că în baza art. 81 C.pen. cu referire la art. 110 C.pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă a termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.

în baza art.71 al.5 C. pen. va suspenda condiţionat şi executarea pedepselor accesorii.

In baza art. 359 al.l C.p.p. va atrage atenţia inculpatului aspra prevederilor art. 83 Cod penal în sensul că dacă în perioada termenului de încercare va săvârşi alte infracţiuni se va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

In privinţa inculpatului major, instanţa va avea în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor deduse judecăţii, motiv pentru care instanţa apreciază necesitatea aplicării dispoziţiilor art. 74 a şi c raportat la art. 16 lit. c coborând astfel pedeapsa sub minimul special prevăzut de legea penală. In privinţa aprecierii modului de executare instanţa reţine faptul că inculpatul major a fost reţinut mai întâi 24 de ore pe data de 30.09.2009, însă procurorul a respins cererea organului de urmărire penală de prezentare instanţei în vederea arestării preventive. Ulterior, la 10 zile inculpatul mai săvârşeşte un act material al infracţiunii de furt în aceeaşi modalitate, cu acelaşi partener, respectiv minorul. In aceste condiţii, instanţa constată că perspectiva pierderii libertăţii nu a fost de natură a-1 convinge pe inculpat să renunţe la activitatea sa infracţională, el continuând nestingherit în acelaşi mod. Instanţa nu poate reţine apărarea inculpatului că a fost o greşeală tinerească, datorată teribilismului vârstei, întrucât o greşeală poate fi săvârşită o dată, nu de 6 ori. Faţă de considerentele sus expuse instanţa apreciază că singura modalitate de corijare a comportamentului inculpatului este executarea efectivă a pedepsei, astfel că va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a Ii-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 Cod penal.

In baza art. 350 Cod procedură penală va menţine starea de arest preventiv a inculpatului.

In baza art. 88 Cod penal va deduce din durata pedepsei, durata reţinerii de 24 de ore din data de 30 septembrie 2009,ora 17,30 şi durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 21.10.2009 ora 3,00 la zi.

Sub aspectul laturii civile Instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile acordării de despăgubiri, respectiv există prejudiciu, faptă ilicită, legătura de

cauzalitate dintre ele, vinovăţia făptuitorilor, precum şi condiţia suplimentară a constituirii de parte civilă a părţilor vătămate.

Raportat la faptul că inculpatul N T A este minor şi a fost încredinţat mamei spre creştere şi educare doar aceasta va fi obligată în solidar cu minorul.

Faţă de considerentele de mai sus urmează ca în baza art.14, 346 C.p.p. şi art.998, 1003,1000 al.2 Cod civil să oblige în solidar inculpaţii şi inculpatul minor N T A, în solidar cu partea responsabilă civilmente C C la 541,6 lei către partea civilă SC G SRL, 1038 lei către partea civilă SC M C SRL, 1800 lei către partea civilă IF C L şi 1000 lei către partea civilă IF P.

Va lua act că inculpatul T G P a avut apărător ales.

Va dispune plata onorariului apărătorilor din oficiu în cuantum 200 lei, către Baroul Bacău, pentru avocat B N şi 200 lei pentru avocat A N din fondurile Ministerului de Justiţie.

In baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul T G P la cheltuieli judiciare către stat, şi inculpatul N TA în solidar cu partea responsabilă civilmente CC, la cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorarii apărători din oficiu.

Etichete: