Top

Contracte

Sentinţa civilă nr. 86/14.01.2011

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.08.2010 sub nr. xxxx/260/2010, reclamanta U. A. T. a M. M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C. M. E. şi C. D., ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 306/01.06.2006, evacuarea pârâţilor şi a celorlalţi membrii ai familiei din imobilul închiriat proprietatea ANL, obligarea pârâţilor la plata sumei de 280,76 lei reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere.

în motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâţii la data de 01.06.2006 un contract de închiriere pentru suprafaţa locativă proprietatea ANL din strada Mihai Eminescu, bl. 16 ANL, ap 20, judeţul Bacău. Chiria a fost stabilită conform cap. 5 art. 1 din contract, la suma de 25,01 lei cu menţiunea că aceasta este actualizată în funcţie de rata inflaţiei până la data de 31.01 a fiecărui an. La cap. 6 din contractul de închiriere reclamanta arată că s-a prevăzut modalitatea de plată a chiriei cât şi faptul că întârzierea la plata chiriei mai mult de 90 zile îndreptăţeşte administratorul să ceară rezilierea contractului şi evacuarea chiriaşului. Reclamanta mai arată că începând cu luna martie a anului 2010 pârâţii nu încetat orice plată, deşi continuă să folosească spaţiul locativ proprietatea ANL, acumulând o datorie de 280,76 lei reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere.

In drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1429 pct. 2, art. 1073, art. 1439 alin. 2 cod civil, art. 25 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, art. 17 din Legea nr. 146/1997.

In dovedirea pretenţiilor sale reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri(fila 4-10 dosar).

Acţiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 8 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei.

Legal citaţi, pârâţii nu s-au prezentat în faţa instanţei şi nu au depus întâmpinare.

La termenul din 19.11.2010, reprezentantul reclamantei a arătat că pârâţii au achitat debitul principal în cuantum de 274 lei, rămânând de achitat suma de 6,76 lei reprezentând penalităţi de întârziere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 01.06.2006 între reclamantă şi pârâţi s-a încheiat contractul nr. 306 prin care se închiria pârâţilor imobilul proprietatea ANL situat în Moineşti, str. Plopilor, bl. 16 ANL, ap. 20, judeţul Bacău. Conform cap. 7 din contract, reclamanta se obliga să asigure predarea spaţiului în starea corespunzătoare folosinţei pentru care a fost închiriat, să verifice periodic instalaţiile apartamentului şi să constate modul de exploatare al acestora, să ia deciziile necesare privind buna funcţionare a spaţiului închiriat.

2

Conform cap. 8 punctul 4 din contract, chiriaşii se obligă să plătească lunar chirie, iar în cazul neplăţii la timp a acesteia să plătească majorările de întârziere stipulate în contract. In cazul întârzierii la plata chiriei mai mult de 90 de zile, contractul se consideră reziliat de drept şi se va trece la evacuarea pe cale administrativă a chiriaşilor.

Din actele depuse la dosarul cauzei precum şi din precizările formulate de reprezentantul reclamantei la termenul din 19.11.2010 rezultă că pârâţii au achitat suma de 274 lei reprezentând chiria restantă, însă nu au achitat suma de 6,76 lei reprezentând majorările de întârziere.

Plata chiriei reprezintă una din obligaţiile principale ale locatarului, a cărui nerespectare îl îndreptăţeşte pe creditorul obligaţiei să solicite potrivit art. 1021 cod civil fie executarea silită, fie rezilierea convenţiei. Rezilierea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic care constă în încetarea contractului pentru viitor. Aşa cum rezultă din declaraţia reprezentantului reclamantei, pârâţii au achitat suma de 274 lei reprezentând contravaloarea chiriei datorate. Având în vedere că pârâţii au achitat debitul reprezentând chiria, şi totodată ţinând cont de cuantumul redus al majorărilor de întârziere datorate de pârâţi, respectiv suma de 6,76 lei, instanţa va respinge capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 306/01.06.2006 ca nefondat.

Cu privire la capătul de cerere privind evacuarea, instanţa apreciază că acesta este un capăt de cerere accesoriu rezilierii, raportat la cap. 6 art. 3 şi cap. 8 art. 4 din contractul încheiat de părţi. Potrivit acestor clauze contractuale, în cazul întârzierii la plata chiriei mai mult de 90 de zile, contractul de închiriere se consideră reziliat de drept, iar proprietarul va trece la evacuarea pe cale administrativă a chiriaşului. Prin urmare, în acest caz evacuarea apare ca un efect al rezilierii. Având în vedere că, în speţa de faţă, pentru considerentele arătate mai sus instanţa a respins capătul de cerere privind rezilierea şi totodată ţinând cont de faptul că evacuarea este o consecinţă a rezilierii contractului de închiriere, instanţa va respinge capătul de cerere privind evacuarea ca nefondat.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata chiriei restante şi a majorărilor de întârziere instanţa reţine că reclamanta a furnizat pârâţilor servicii locative în baza contractului de închiriere nr. 306 din 01.06.2006. La data introducerii acţiunii reclamanţii datorau pârâtei suma de 274 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada martie 2010 – august 2010 precum şi suma de 6,76 lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru neplata la timp a chiriei. Aşa cum rezultă din declaraţia reprezentantului reclamantei consemnată în încheierea din 19.11.2010, pârâţii au achitat suma de 274 lei reprezentând chirie restantă rămânând de achitat majorările de întârziere în cuantum de 6,76 lei. Coroborând acest aspect cu atitudinea procesuală a pârâţilor care nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în instanţă, instanţa apreciază că reclamanta a făcut dovada existenţei majorărilor de

3

întârziere în cuantum de 6,76 lei, astfel că va obliga pârâţii la plata sumei de 6,76 lei reprezentând majorări de întârziere.

Având în vedere că instanţa a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâţilor va respinge şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei achitată de reclamantă pentru acest capăt de cerere.

Tags: