Top

Sentinţă civilă

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

DOSAR NR. 3065/270/2008 Obligaţia de a face

ÎNREG. 02.07.2008

SENTINŢA CIVILĂ NR.3540

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 16.12.2008

DESFĂŞURATĂ LA SEDIUL INSTANŢEI

COMPLET FORMAT DIN:

PREŞEDINTE – ANGHEL LUMINIŢA

GREFIER – CARMEN ZBEREANU

La ordine a venit spre soluţionare acţiunea civilă având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamanţii I.B. şi I.Ş., împotriva pârâţilor UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ SLĂNIC MOLDOVA, I.P. I.D.,I.I.A. A.,I. G.- I., I. O., I. A., I. V. şi I. I.D. A.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns avocat D.A. pentru reclamanţii I.B. şi I.Ş., avocat L.S. pentru pârâţii I.P. D.,I.A. A.,I.G.I.,substituind pe avocat D.C. pentru pârâţii I.V., I.O.,I.A., lipsă părţile.

Procedura completă .

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care,

Avocat L.S. pentru pârâţii I.D.,I.A. ,I. G. I. I. V., I. O. şi I.A. declară că renunţă la excepţia necompetenţei materiale a instanţei. Nu are alte cereri de formulat.

Avocat D.A . pentru reclamanţii I. B. şi I.Ş. arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pe excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pe fond.

Avocat D.A. pentru reclamanţii I.B.şi I.Ş. arată că faţă de actele de la dosarul Tribunalului Bacău,urmează să se stabilească dacă reclamanţii au calitate procesuală activă. Pe fond,conform L.10/2001 şi cei doi reclamanţi urmează a fi trecuţi ca moştenitori. Dispoziţia 66/2001 nu a fost modificată chiar dacă a fost supusă judecăţii. Din această dispoziţie rezultă că a fost depusă cererea nr.3941 la data de 11.09.2001,iar dispoziţia a fost emisă la data de 10.09.2001,cu o zi înainte,datorită faptului că pârâta I.G. – I. este soţia primarului de atunci I.M.,astfel că s-au grăbit să emită această dispoziţie, pentru a nu mai lua în calcul şi cererea reclamanţilor. Sunt 9 moştenitori îndreptăţiţi să primească teren. Nu li s-a comunicat niciodată o copie a dispoziţiei. Mai există o situaţie.La L.10/2001 există norme metodologice. S-a emis un certificat de moştenitor şi autorul său a acceptat succesiunea,respectiv bunicul reclamanţilor. Normele metodologice explică care este situaţia renunţătorului. Conform disp.art.4 al.4 din L.10/2001,cotele care nu au fost cerute,profită celorlalţi şi nu rămâne la stat. Tribunalul ar fi îndreptăţit să soluţioneze cauza. În concluzie solicită a fi admisă acţiunea, dacă se consideră aceasta instanţa competentă,urmând a fi trecuţi şi reclamanţii ca moştenitori, cu obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată. Practica creează dreptul.

Avocat L.S. pentru pârâţii … solicită a fi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale. În cadrul L.10/2001 sunt două condiţii: – prima condiţie este notificarea,iar reclamanţii nu au emis nici o notificare, iar a doua condiţie este respectarea termenului de 6 luni pentru a se emite notificarea,acest termen a mai fost prelungit şi nici în acest termen nu au cerut terenul prin notificare. Există o decizie a Curţii Supreme de Justiţie care menţionează că dosarele privind L.10/2001 se judecă de tribunale, dar pentru că nu au notificare competenţa revine judecătoriilor. În concluzie solicită a fi respinsă acţiunea cu obligarea reclamanţilor la cheltuieli de judecată.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a fost lăsată în pronunţare pe excepţie şi pe fond,

I N S T A N Ţ A ,

Deliberând,

Asupra cauzei civile de faţă ;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 2.07.2008 reclamanţii I.B.cu domiciliul ales în … şi I.Ş. domiciliat în … au chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Slănic-Moldova, prin Primar, I. P. I. D., domiciliat în …, I. A.A., domiciliată în …, I.G.I., domiciliată în …, I.O., I. A., I.V., domiciliate în …, I. I. D. A., domiciliat în …, solicitând completarea Dispoziţiei nr. 66/10.09.2001 a primarului oraşului Slănic-Moldova, în sensul că la art.1 pct.3 alături de I.P.D., I.A.-A., I.G.-I., moştenitori ai defunctei I. M. să fie trecuţi şi reclamanţii, după tulpina I. Gh.D..

În motivare se arată că prin Dispoziţia nr. 66/2001 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 11773 m.p. teren situat în oraşul Slănic-Moldova, ce a aparţinut defunctului I.I.. La reconstituire sunt îndreptăţiţi şi reclamanţii, care sunt de acelaşi rang cu pârâţii de mai sus.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.4 din Legea nr. 10/2001, art.653, 700 Cod civil.

Potrivit art.50 din Legea nr. 10/2000 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945 -22.12.1989, cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Slănic-Moldova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât Dispoziţia cuprinde numele notificatorilor care au solicitat restituirea în natură a imobilului.

În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispoziţiile art.115 Cod procedură civilă.

Pârâţii I. I. G.– I., I. I. A. – A., I. P. D. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii, deoarece reclamanţii nu îndeplinesc niciuna din condiţiile Legii nr. 10/2000.

Pârâţii I. O., I. V. şi I. A. au invocat excepţiile necompetenţei teritoriale a instanţei şi a lipsei calităţii procesuale active.

La termenul din 16.12.2008 pârâţii au renunţat la judecarea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei.

Reclamanţii au depus la dosar: Dispoziţia nr. 66/2001,practică judiciară, documentaţia cadastrală , certificat de moştenitor nr. 34/14.11.2007, acte de stare civilă.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială oraş Slănic-Moldova a depus la dosar: sentinţa civilă 57/2002 a Tribunalului Bacău, act de dezmembrare şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 361/15.05.2006 de către B.N.P. V. B., documentaţia care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 66/2001.

În baza art.167 Cod procedură civilă instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art.137 Cod procedură civilă instanţa va cerceta mai întâi excepţia lipsei calităţii procesuale active, dându-i următoarea rezolvare:

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat – calitate procesuală activă.

Reclamanţii şi-au justificat calitatea procesuală în sensul că sunt moştenitorii defunctului I.I., autorul deposedat de imobilul-teren.

Drept urmare, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin Dispoziţia nr. 66/10.09.2001 a Primarului oraşului Slănic-Moldova s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 11773 m.p. teren intravilan moştenitorilor defuncţilor I.M., I.Ş., I. I.

Terenul a fost restituit notificatorilor care au solicitat restituirea în natură, în conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada martie 1945-22 decembrie 1989, devenit art.22 după republicarea legii, care prevedea:

1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

2) Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate,elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitate, precum şi valoarea estimată a acestuia.

3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.

4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin.(1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.

5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pier5derea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

În condiţiile coroborării alin.5 sal art.22(din Legea republicată) cu art.4 alin.4, care prevede că: „De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”, acţiunea reclamanţilor I.B. şi I.Ş. nu are suport legal sub aspectul completării Dispoziţiei Primarului oraşului Slănic – Moldova nr. 66/10.09.2001, dispoziţie care a obţinut avizul de legalitate conform sentinţei civile nr. 57/2002 pronunţată de Tribunalul Bacău la data de 17 mai 2002, la dosar civil nr. 4165/2002, devenită definitivă şi irevocabilă la data de 2 iulie 2002.

În concluzie, reclamanţii nu au notificat persoana juridică deţinătoare în termenul legal, deşi acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG 109/2001 şi OUG 145(/2001.

Prin prezenta acţiune, reclamanţii nu pot ocoli dispoziţiile legale în materia restituirilor în natură, solicitând direct instanţei ceea ce ar fi trebuit să facă, urmând procedura prealabilă.

Pentru toate aceste motive, acţiunea reclamanţilor va fi respinsă, iar Dispoziţia atacată va fi menţinută.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă, reclamanţii vor fi obligaţi să plătească pârâţilor I.P.D., I.A.- A., I. G. – I. cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Ceilalţi pârâţi nu au făcut dovada plăţii onorarului de avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active formulată de pârâţii I. O., I.A. şi I.V..

Ia act că aceiaşi pârâţi au renunţat la excepţia necompetenţei materiale.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii I.B. cu domiciliul ales în … şi I.Ş. domiciliat în … împotriva pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Slănic-Moldova, prin Primar, I.P. I. D., domiciliat în …, I.A.A., domiciliată în …, I.G. I., domiciliată în …., I.O., I.A., I.V., domiciliate în …, I.I. D.A., domiciliat în …

Menţine Dispoziţia nr.66/10.09.2001 emisă de Primarul oraşului Slănic-Moldova.

Conform art.274 Cod procedură civilă obligă pe reclamanţi să plătească pârâţilor I.p.I. D., I. I. A. – A., I.G. –I. cheltuieli de judecată în valoare de 700 lei, reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2008.

Preşedinte, Grefier,

Red. L. A. – 23.12.2008

Dact.L.I. – 23.12.2008

Tags: