Top

Buna credinţă prevăzută de art.1899 cod civil.

Prin sentinţa civilă nr. 935/5.06.2006 pronunţată de Judecătoria Tecuci a fost admisă acţiunea reclamantei I.R. şi în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul R.P. constatându-se nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1174/14.03.2002.

Au fost obligaţi pârâţii C.D şi C.M să restituie pârâtului R.P. preţul plătit pentru bunul vândut, cât şi cheltuielile ocazionate de încheierea acestui contract.

A fost respinsă cererea pentru plata cheltuielilor necesare, utile şi voluptuorii efectuate la imobil.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta I.R. a fost căsătorită cu numitul C.A. şi din cauza unor neînţelegeri s-au despărţit la data de 27.10.2001, iar cu banii obţinuţi de la nuntă au cumpărat apartamentul situat în localitatea Tecuci, judeţul Galaţi, vânzătoare fiind numita J.M. Apoi prin instigarea notarului public la comiterea infracţiunii de fals, numitul C.A. l-a determinat pe acesta să încheie contract de vânzare-cumpărare a acestui imobil, iar la vânzător l-a trecut pe tatăl lui, C.D., care a şi semnat în fals, lucru constatat prin sentinţa penală care astfel a anulat contractul de vânzare-cumpărare dintre C.D. şi J.M., dar semnat în fals de C.A.

Înainte de a se formula plângere penală împotriva lui C.A. numitul C.D. a vândut acest apartament lui R.A.P., fără ca acesta să depună un minim de diligenţă pentru a observa succesiunea rapidă a actelor juridice, ce au un scop ascuns, cu atât mai mult cu cât vânzătorii nu aveau ca profesie afaceri imobiliare.

Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel în termen legal numiţii R.P. şi R.A., în calitate de pârâţi, precum şi chemaţii în garanţie C.D. şi C.M.

În motivarea apelurilor formulate, apelanţii consideră hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, pe motivul că în mod greşit instanţa a respins excepţiile invocate, respectiv lipsa de interes, a calităţii procesuale active a reclamantei cât şi a prescripţiei dreptului la acţiune, deoarece reclamanta nu a fost parte contractantă la contractul de vânzare-cumpărare dintre C.D. şi R.A.P., neputând invoca vreun motiv de nulitate absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare intervenit.

Tot în motivarea apelurilor, se arată că instanţa de fond nu a făcut dovada relei-credinţe a pârâtului R.P. la încheierea acestui act juridic, ştiind că buna-credinţă se prezumă. De asemenea, din probe nu rezultă că apartamentul pe care numitul C.D. l-a vândut provine din banii obţinuţi ca dar de nuntă dintre reclamanta I.R. şi fostul soţ C.A.

Tot în motivarea apelurilor, se mai arată că numita I.R. nu are nici un interes în anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre J.M. şi C.D., ca fiind terţă persoană de contract şi nu are calitatea de a invoca vreun drept asupra imobilului prin anularea acestui contract.

Tot în motivarea apelurilor se mai arată că între numiţii I.R. şi C.A. a existat un proces de partaj, iar reclamanta ştie de existenţa acestor contracte de vânzare-cumpărare şi nu a făcut obiecţiuni în acest sens, acceptând în mod tacit această situaţie.

Faţă de aceste motive s-au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei civile apelate şi rejudecând să se dispună respingerea acţiunii reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, iar cererea de chemare în garanţie să fie respinsă ca rămasă fără obiect.

În urma analizării motivelor invocate cât şi a probelor administrate, tribunalul, prin decizia civilă nr. 501/7.12.2006 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii R.P. şi R.A. şi apelurile chemaţilor în garanţie C.D. şi C.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut în esenţă aplicabilitatea principiului căruia anularea actului principal conduce şi la anularea actelor subsecvente.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii R.P. şi R.A. şi pârâţii chemaţi în garanţie C.D. şi C.M. care au invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel cât şi a instanţei de fond, menţionând că în mod eronat a fost reţinută reaua credinţă a cumpărătorului R.P..

Analizând recursurile de faţă prin prisma motivelor invocate, a disp. art. 304 din cod proc.civ., dar şi a probelor administrate, Curtea le consideră întemeiate pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.

Pe scurt situaţia de fapt se prezintă în felul următor;

I.R. a fost căsătorită cu numitul C.A. şi datorită neînţelegerilor aceştia

s-au despărţit la data de 27.10.2001.

C.A., la data de 27.10.2001 cumpără de la numita J.M. apartamentul în litigiu, dar în actul de vânzare cumpărare încheiat în faţa notarului este trecut la cumpărător tatăl lui C.A., respectiv numitul C.D., care este şi semnat în fals de fiul său.

Înainte de a se descoperi infracţiunea de fals şi a se face plângere penală, C.A. vinde imobilul pârâtului R.P. însă la vânzător este trecut tot tatăl acestuia şi anume C.D.

Pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, C.A. a fost condamnat definitiv, ocazie cu care s-a constatat nul primul contract de vânzare cumpărare.

Aşa cum am arătat mai sus, R.P. a cumpărat apartamentul înainte de a se descoperi manopera infracţională desfăşurată de C.A., acesta fiind convins că a achiziţionat bunul de la adevăratul proprietar.

Potrivit disp. art. 1899 din codul civil, buna credinţă se presupune totdeauna, iar sarcina probei revine celui ce invocă reaua credinţă.

Considerăm că în cauza de faţă pârâtul R.P. nu poate fi acuzat de rea credinţă în condiţiile în care încheierea actului de vânzare cumpărare a fost făcută în faţa unui notar public, iar din extrasul de carte funciară nr. 207/2002 rezultă că imobilul nu se află în litigiu şi nici nu este grevat de sarcini.

Aşa cum arătam mai sus reaua credinţă trebuie dovedită, însă din nici o probă administrată de reclamantă nu rezultă că pârâtul a cunoscut de manoperele infracţionale ale lui C.A.

În atare situaţie recursurile de faţă sunt întemeiate motiv pentru care, Curtea văzând şi disp. art. 312 în ref. la art. 304 pct.9 cod proc.civ. le va admite.

Ca o consecinţă a admiterii recursurilor va fi modificată decizia tribunalului în sensul admiterii apelului pârâţilor şi schimbându-se în tot hotărârea instanţei de fond, va fi respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei. (G.P.)

Etichete: