PENAL.Contestaţie în anulare
Asupra prezentei contestaţii în anulare:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.05.2010, sub nr.2060/114/2010, contestatoarea ZC a solicitat anularea deciziei penale nr.131/16.04.2010 a Tribunalului Buzău şi rejudecarea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr.256/2010 a Judecătoriei Buzău.
În motivarea contestatiei, contestatoarea a învederat instantei că prin sentinţa penală nr.256/2010 instanţa de fond a reţinut eronat situaţia de fapt, nu a interpretat corect probele neluând nici o măsură faţă de expertul care şi-a încălcat atribuţiile profesionale.
De asemenea, contestatoarea a mai arătat că recursul declarat împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat la data de 16.04.2010 în condiţiile în care la data de 15.04.2010 a formulat o cerere de amânare a judecăţii deoarece nu se putea prezenta, însă cererea a ajuns la dosar după soluţionarea recursului, situaţie ce nu îi este imputabilă.
Instanta, prin încheierea de sedintă din data de 24.09.2010, a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea ZC privind decizia penala nr.131/16.04.2010 a Tribunalului Buzau pronunţată in dosarul nr. 2232/200/2010.
În considerentele acestei încheieri s-a retinut că la data de 15.04.2010 recurenta ZC a solicitat acordarea unui nou termen motivat de faptul că a luat cunoştinţă cu întârziere de conţinutul sentinţei recurate şi nu se poate prezenta din motive familiale.
Din cuprinsul deciziei penale nr.131/16.04.2010, partea introductivă, nu rezultă că instanţa a luat în discuţie această cerere.
Din cuprinsul adeverinţei medicale depusă de contestatoare rezultă că acesta este diagnosticată cu dispilidemie mixtă , diabet zaharat – dependentă de insulina, iar în cursul lunii aprilie i s-a recomandat repaus la domiciliu.
Astfel, instanta a constatat că motivul invocat se încadrează în dispozitiile art.386 lit.b C.pr.pen., partea dovedind că la termenul la care s-a judecat cauza a fost în imposibilitate de a se prezenta, a solicitat amânarea judecaţii însă cererea sa nu a ajuns în timp util la dosar, nefiindu-i imputabila această situaţie.
Având în vedere considerentele mentionate mai sus, instanta, în baza dispozitiilor art.392 C.pr.pen. cu referire la dispozitiile art.386 al.1 lit.b C.pr.pen., urmează să admită contestatia în anulare formulată de contestatoarea ZC împotriva deciziei penale nr.131/16.04.2010 a Tribunalului Buzău, să desfiinţeze decizia atacată si să procedeze la rejudecarea recursului formulat de contestatoare împotriva sentintei penale nr.256/25.06.2010 a Judecătoriei Buzău.
Astfel, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 22.02.2010, sub nr.2232/200, petenta ZC a solicitat desfiintarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr.1323/P/2009 din data de 17.11.2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău privind pe făptuitorul PM.
În motivarea plângerii, petenta a învederat instantei de fond că atât rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr.1323/P/2009 din data de 17.11.2009 cât şi rezoluţia de respingere a plângerii nr.65/II/2/02.02.2010 au eludat în totalitate susţinerile formulate cu ocazia plângerii penale iniţiale, deşi acestea au deplină acoperire în probatoriul pe care l-a propus pentru admninistrare.
Petenta a mai arătat că argumentele invocate în sprijinul soluţiei (părţile din procesul civil nu au fost de acord cu o contraexpertiză, expertiza întocmită de făptuitor se coroborează cu alte probe) nu au nici o legătură cu obiectul plângerii penale şi nu interesează în contextul soluţionării acesteia, făptuitorul prin expertiza sa a încălcând flagrant Decretul-lege nr.61/1990 în situaţia în care a stabilit valoarea standard pentru un apartament dintr-un bloc de 4 nivele, în loc de 7 nivele, că s-a aplicat eronat coeficientul de corecţie de 1,06, care a condus la diminuarea valorii apartamentului, că nu a adăugat la suprafaţa apartamentului şi suprafaţa balcoanelor nu a aplicat prevederile anexei 1, pct. 5 cu privire la sporul pentru centrala proprie, iar la coeficientul de uzură a aplicat 0,76 pentru calificativul satisfăcător al apartamentului, când acesta este un apartament de lux.
De asemenea petenta a mai arătat că este nemulţumită şi de diminuarea de 12% ce reprezintă cotele ce revin intermediarilor în vânzarea apartamentului, neaplicându-se niciun coeficient de corecţie pentru îmbunătăţirile aduse apartamentului, făcându-se doar o enumerare a acestora, în final neactualizându-se sumele băneşti cu inflaţia.
Instanta de fond prin sentinta penală nr.256/25.06.2010 a respins plângerea formulată de petenta ZC, ca nefondată, au fost menţinute ca temeinice şi legale rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr.1323/P/2009 din data de 17.11.2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău privind pe făptuitorul PM şi rezoluţia de respingere a plângerii, nr.65/II/2/02.02.2010 iar în baza art.192 alin. 2 C.pr.pen. a obligat petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunta această sentintă, instanta de fond a retinut următoarele considerente:
Petenta ZC a formulat plângere penală împotriva făptuitorului PM pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.246 alin.1 şi art.260 alin.4 Cod penal, motivat de faptul că acesta în raportul de expertiză pe care l-a efectuat în cauza civilă nr.1494/2006, aflată pe rolul Judecătoriei Buzău şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile, producându-i un prejudiciu prin greşelile intenţionate de calcul de 14.210,88 lei.
Prin rezoluţia nr.1323/P/2009 din 17.11.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus neînceperea urmării penale faţă de făptuitorul PM, reţinându-se că infracţiunile de mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.246 alin.1 şi art.260 alin.4 Cod penal, nu există.
Împotriva acestei rezoluţii petenta a formulat plângere, care i-a fost respinsă prin rezoluţia nr. 65/II/2/02.02.2010.
Instanţa de fond a constatat că rezoluţia de neîncepere a urmării penale pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr.1323/P/2009 şi rezoluţia nr.65/II/2/02.02.2010 sunt temeinice şi legale din următoarele motive: din verificarea punctuală a motivelor indicate de petentă în plângerea sa scrisă, oral, în faţa instanţei şi reluate prin concluziile scrise, instanţa de fond a constatat, din verificarea prevederilor şi modului de calcul reglementat de Decretul-lege nr. 61/1990, că petenta în contestarea concluziilor expertului foloseşte date din ambele anexe, 1 şi 2, ale decretului-lege respectiv, funcţie de valoarea care o avantajează, fără să observe că anexa 1 se foloseşte la stabilirea preţului de vânzare pentru locuinţe construite înainte de 01.01.1977 iar anexa 2 pentru locuinţe construite în perioada 01.01.1977 – 31.12.1989. Astfel, faţă de anul construirii blocului în care este situat apartamentul – 1984, în speţă sunt aplicabile numai datele şi indicii prevăzuţi în anexa 2 la decretul-lege; faţă de concluzia arătată mai sus, instanţa de fond a constatat că raportul de expertiză a aplicat în mod corect prevederile actului normativ respectiv, stabilind valoarea de plecare la 187.520 lei, că a avut în vedere şi suprafaţa balcoanelor stabilind suprafaţa utilă de 72,65 mp faţă de 64,03 mp suprafaţă utilă, fără balcoane şi implicit a făcut corecţia prevăzută la punctul 2 (187520 lei – 1,35mpx2500 lei/mp), a adăugat sporul seismic prevăzut de pct 4 (1,0324 %), şi sporul pentru nivelul 1 (1,05%) prevăzut de pct 9 şi tabelul 2, a aplicat coeficientul maxim de 1,1, prevăzut de pct.13 din anexă pentru amplasarea în zonă şi uzura prevăzută în reglementările de specialitate şi a motivat în scris de ce a aplicat coeficientul de 0,76, acesta fiind o medie între coeficienţii de 21 şi respectiv 26 prevăzuţi pentru 20 şi respectiv 25 ani vechime, vechimea apartamentului fiind de 23 ani şi starea acestuia fiind bună şi nu satisfăcătoare cum susţine petenta; celelalte motive invocate sunt şi acestea netemeinice în sensul că diminuarea preţului cu marja de negociere s-a făcut conform normelor interne arătate de expert, diminuare care putea fi sau nu reţinută de instanţă, cu privire la majorarea preţului pentru centrala termică, această majorare nefiind prevăzută de anexa 2 aplicabilă în speţă iar cu privire la lipsa de colaborare cu expertul parte, instanţa de fond a apreciat corectă poziţia expertului care trebuia să prezinte un punct de vedere independent şi nu prin colaborare sau influienţat de expertul parte, care putea fi subiectiv fiind ales de parte şi care trebuia să urmărească doar interesele acesteia. Expertul parte putea să efectueze un raport separat care să cuprindă observaţiile sale şi eventualele observaţii la raportul expertului numit de instanţă, expertul parte Jureschi prezentaând chiar un astfel de raport.
Împotriva acestei sentinte penale a declarat recurs petenta ZC care a solicitat casarea sentintei atacate, desfiintarea rezolutiilor contestate si trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
În motivarea recursului, recurenta a învederat instantei că sentinta penală recurată nu cuprinde motive apte să justifice solutia pronuntată, instanta de fond făcând o analiză incompletă si eronată a raportului de expertiză efectuat, rezolutiile atacate necontinând analize ale modului în care făptuitorul a respectat dispozitiile legale referitoare la evaluare; organele de urmărire penală nu au administrat proba cu o expertiză de specialitate care să verifice sustinerile făptuitorului; instanţa de fond a dovedit o crasă necunoastere a legii care reglementează activitatea expertilor, apreciind că expertii propusi de părti urmăresc în mod exclusiv interesele părtilor; instanta de fond a analizat doar raportul de expertiză privind evaluarea apartamentului nu si raportul de expertiză centralizator; instanta de fond nu a făcut comentarii cu privire la coeficientii de corectie si de uzură.
Tribunalul, examinând sentinta recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.3859 alin.3 C.pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Conform dispozitiilor art.246 al.1 C.pen., fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea conform dispozitiilor art.260 al.1,4 C.pen., fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani…Dispoziţiile alin. 1 – 3 se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului.
Din analiza textelor legale mentionate mai sus rezultă cu certitudine că atât infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cât si infractiunea de mărturie mincinoasă sunt infractiuni care nu pot fi săvârsite decât sub forma intentiei directe sau indirecte, ca formă de vinovătie.
Astfel, din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, nu rezultă faptul că expertul judiciar PM, la întocmirea celor două rapoarte de expertiză în dosarul civil nr.1494/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, a urmărit vătămarea intereselor legale ale recurentei prin mentionarea unor afirmatii mincinoase sau prin ascunderea unor împrejurări esentiale pentru solutionarea cauzei civile.
Prin intermediul plângerii formulate la instanta de fond si în faţa instantei de recurs, petenta invocă aspecte de nelegalitate a celor două rapoarte de expertiză întocmite de expertul judiciar PM în dosarul civil nr.1494/2006, aspecte ce au fost analizate de instanta civilă nefiind de competenta instantei penale.
În fapt, sustinerile petentei atât la instanta de fond cât si în faţa instantei de recurs sunt obiecţiuni la rapoartele de expertiză întocmite de expertul judiciar PM în dosarul civil nr.1494/2006, obiecţiuni ce nu pot fi reanalizate de instanta penală fiind de comptenţa exclusivă a instantei civile învestită cu solutionarea litigiului civil.
Astfel, atât Judecătoria Buzău prin sentinta civilă nr.4970/21.09.2007 cât si instantele de control judiciar respectiv Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.150/23.04.2008 si Curtea de Apel Ploieşti prin decizia civilă nr.1173/25.11.2008 şi-au însuşit concluziile raportului de expertiză centralizatoare întocmit de expertul judiciar PM.
În ceea ce priveste critica recurentei cu privire la faptul că organele de urmărire penală nu au administrat proba cu o expertiză de specialitate care să verifice sustinerile făptuitorului, aceasta este neîntemeiată întrucât la instanta civilă recurenta nu a fost de acord să achite un nou onorariu de expertiză pentru o nouă expertiză, instanta civilă fiind singura în măsură să aprecieze legalitatea raportului de expertiză.
Având în vedere cele retinute mai sus, instanta, în baza dispozitiilor art.38515 al.1 pct.1 lit.b C.pr.pen., urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de recurenta ZC împotriva sentintei penale nr.256/25.06.2010 a Judecătoriei Buzău, faptele pentru care este acuzat expertul PM neexistând în conditiile în care nu s-a dovedit că acesta, cu intenţie, si-a exercitat atribuţiile de serviciu în mod abuziv sau că a făcut afirmaţii mincinoase cu ocazia întocmirii rapoartelor de expertiză, în vederea vătămării intereselor legale ale recurentei.
În baza art. 192 alin.3 c.p.p. instanţa urmează să dispună ca statul să suporte cheltuielile judiciare.