Actiune în constatarea vânzarii-cumpararii unui imobil. Actiune patrimoniala. Cai de atac. Incidenta art. 2821 Cod procedura civila. Inadmisibilitatea recursului la recurs.

b) Prin cererea înregistrata initial pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 4675 din 24 martie 2003, reclamantul T.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii Orasul Eforie prin Primar, Consiliul Local Eforie, C.C., R.M. si M.N., sa se constate ca a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de aproximativ 332,22 m.p. situat în profunzimea parcelei A, lot 5404, strada O. nr. 16, Eforie Sud, judetul Constanta.

În sustinerea actiunii reclamantul a aratat ca in anul 1965 i s-a atribuit in folosinta la adresa mentionata un teren in suprafata de 450 mp pentru construirea unei locuinte, ca la acel moment a ocupat o suprafata mult mai mare de teren pentru care nu are acte de proprietate, ca a edificat constructia cu destinatia de locuinta, ca pentru cei 450 mp reclamantului i s-a atribuit titlu de proprietate cf L 18/14991, ca din aceasta suprafata a instrainat paratului C.C. prin doua contracte succesive de vanzare-cumparare 339,52 mp. A mai sustinut reclamantul ca pentru intreaga suprafata de teren a exercitat o posesie utila in tot timpul prevazut de lege astfel incat solicita sa se constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului pentru care nu are acte de proprietate. In drept au fost invocate dispozitiile art 111 C.pr.civ., 1837, 1846, 1854, 1858 pct 2 si 4, 1890 Cciv.

Paratii nu au formulat intampinare.

Au fost incuviintate reclamantului urmatoarele probe: proba cu inscrisuri, proba testimoniala fiind audiati martorii P.I. si R.G., proba cu expertiza tehnica imobiliara ce a avut ca obiective identificarea terenului si stabilirea valorii de circulatie. Au fost solicitate relatii privind situatia juridica a imobilului, relatii comunicate prin adresa nr 20/12.05.2003 a Primariei Eforie.

Prin sentinta civila nr 13949/28.10.2003 prima instanta a admis actiunea formulata de catre reclamant in contradictoriu cu paratele persoane juridice si a constatat ca acesta a dobandit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 424,10 mp detinut de reclamant fara acte si identificat prin raportul de expertiza intocmit in cauza de ing exp S.O.. Actiunea formulata in contradictoriu cu paratii persoane fizice a fost respinsa ca introdusa in contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesual pasiva.

Impotriva acestei sentinte au formulat apel paratele Orasul Eforie prin Primar si Consiliul local Eforie. In cursul solutionarii apelului reclamantul a decedat dar actiunea a fost continuata de numitul T.A. unic succesor al defunctului cf certificatului de mostenitor nr 63/21.06.2004 eliberat de BNP P.G.&S.E.L. In apel s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiza ce a avut ca obiective identificarea terenului pentru care s-a reconstituit in favoarea reclamantului dreptul de proprietate prin ordinul prefectului, a suprafeteti pentru care prima instanta a constatat intervenita uzucapiunea, identificarea loturilor instrainate de reclamant.

Prin decizia civila nr 903/C/13.09.2004 pronuntata în dosarul civil nr 725/C/2004 al Curtii de Apel Constanta a mentinut solutia primei instante prin respingerea apelului.

Împotriva acestei solutii paratele au formulat recurs, recurs ce a facut obiectul dosarului civil nr 1378/C/2005 al Curtii de Apel Constanta. Prin decizia civila nr 687/C/09.11.2005 s-a admis recursul iar cauza a fost trimisa spre rejudecare primei instante. Pentru a hotari astfel instanta a retinut ca expertul nu a efectuat masuratorile prin suprapunere pe planul parcelar, nu a identificat terenul pe care a fost edificata constructia astfel incat este necesara administrarea probei cu expertiza pentru identificarea lotului ce urmeaza a fi uzucapat.

Cauza a fost reinregistrata pe rolul acestei instante sub nr R 13771/2005 (numar nou 288/212/2005).

Prin sentinta civila nr. 12072 din 16 octombrie 2007 Judecatoria Constanta a respins actiunea formulata de reclamantul T.A. în contradictoriu cu pârâtii C.C., R.M. si M.N. ca fiind introdusa împotriva unor persoane fara calitate procesual pasiva.

A fost admisa actiunea în contradictoriu cu Orasul Eforie prin Primar si Consiliul Local Eforie si s-a constatat ca reclamantul a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, prin jonctiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 424,10 m.p. situat în Eforie Sud, strada O. nr. 16, astfel cum a fost identificat prin expertiza M.V.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, în esenta, ca, în cauza, sunt întrunite conditiile impuse de art. 1847 si urmatoarele Cod civil, reclamantul exercitând o posesie utila si neviciata asupra terenului în litigiu, apta sa conduca la dobândirea dreptului de proprietate.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs pârâtii Orasul Eforie si Consiliul Local Eforie, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civila nr. 557 din 23 mai 2008, Tribunalul Constanta a admis recursul pârâtilor si a modificat în tot sentinta civila nr. 12072 din 16.10.2007, pronuntatade Judecatoria Constanta, în sensul respingerii actiunii ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de recurs a retinut, în esenta, ca posesia exercitata de reclamant a fost precara, întrucât reclamantul a început sa posede terenul cu acordul titularului dreptului de proprietate si a continuat sa ramâne un detentor precar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.A., care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct.5, 8 si 9 Cod procedura civila, sub urmatoarele aspecte:

1. Tribunalul Constanta a stabilit gresit natura juridica a pricinii, cu consecinta calificarii eronate a caii de atac exercitate de pârâti.

Actiunea în constatarea uzucapiunii este o actiune în constatarea modului de dobândire a dreptului de proprietate, fundamentata pe dispozitiile art. 111 Cod procedura civila si, în consecinta, are un caracter declarativ de drepturi si nu constitutiv.

În aceasta situatie, actiunea în constatarea uzucapiunii nu este evaluabila în bani, iar calea de atac exercitata de pârâti era apelul si nu recursul.

2. Retinându-se, în subsidiar, caracterul evaluabil în bani al actiunii în uzucapiune, în mod gresit Tribunalul Constanta a stabilit calea de atac a recursului, în conditiile în care la data solutionarii caii de atac, imobilul avea o valoare mai mare de 15.000 Euro.

3.Se impune si verificarea erorii materiale strecurata în decizia civila nr. 557 din 23 mai 2008, pronuntata de Tribunalul Constanta cu privire la numele unuia dintre judecatorii care au participat la solutionarea cauzei, în partea introductiva a hotarârii fiind mentionat numele unui judecator – R.P. – care nu a participat la solutionarea cauzei, numele corect fiind cel al doamnei judecator B.M.

4. În cauza, prin decizia civila nr. 687 din 09.11.2005, Curtea de Apel Constanta a stabilit limitele casarii, cauza fiind trimisa spre rejudecare primei instante pentru identificarea terenului, celelalte dispozitii ale hotarârii supusa ulterior cailor de atac intrând în puterea lucrului judecat

5. Pe fondul cauzei, în mod gresit s-a apreciat ca posesia exercitata de reclamant a fost precara, în realitate reclamantul a folosit terenul cu depasirea limitelor suprafetei atribuite în folosinta, iar posesia exercitata asupra acestui teren în suprafata de 424, 10 m.p., fiind utila si neviciata, conform art. 1853 si 1854 Cod civil.

Orasul Eforie prin Primar a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, în raport cu dispozitiile art. 299 alin.(1) Cod procedura civila.

Conform dispozitiilor art. 137 Cod procedura civila, vom analiza cu prioritate exceptia inadmisibilitatii recursului formulat de reclamantul T.A., exceptie de procedura ce face inutila cercetarea celorlalte motive de recurs ce vizeaza fondul litigiului.

Exceptia este fondata pentru urmatoarele considerente:

Posibilitatea provocarii unui control judiciar al hotarârilor judecatoresti, pentru motive referitoare la pronuntarea acestora cu nerespectarea conditiilor formale, legal prevazute, de desfasurare a judecatii sau ca o consecinta a unui rationament jurisdictional eronat, este reglementata în prezent prin norma constitutionala.

Însa, potrivit art. 129 din Constitutia României, revizuita, partile interesate pot exercita caile de atac numai în conditiile legii procesuale.

Corespunzator acestui principiu constitutional, legea procesual-civila a reglementat dreptul examinarii cauzei civile în trei grade de jurisdictie, determinând hotarârile susceptibile a fi supuse reformarii, caile de atac si titularii acestora, precum si cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigura un control judiciar efectiv al hotarârilor judecatoresti si satisface exigentele art. 21 din legea fundamentala, referitoare la liberul acces la justitie si la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Astfel, potrivit art. 299 Cod procedura civila, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotarârile pronuntate în apel si hotarârile date în prima instanta, fara drept de apel, deci hotarârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 din Codul de procedura civila.

Pe de alta parte, din dispozitiile alin. 2 al art. 377, cu referire la hotarârile irevocabile, raportat la art. 299 din Codul de procedura civila, rezulta ca sistemul român de jurisdictie a statuat principiul unicitatii recursului, dreptul la aceasta cale de atac stingându-se prin exercitare.

Prin urmare, nu exista posibilitatea declararii unui recurs la recurs.

Nu poate fi primita sustinerea conform careia tribunalul a calificat gresit calea de atac declarata împotriva hotarârii judecatoriei pentru ca cererea cu solutionarea careia a fost investita instanta de fond are caracter evaluabil în bani, iar valoarea obiectului material al acesteia este inferioara celei prevazuta de art. 2821 din Codul de procedura civila.

Potrivit textului de lege mentionat, nu sunt supuse apelului hotarârile judecatoresti date în prima instanta în litigii al caror obiect are o valoare de pâna la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civila, cât si comerciala, iar art. 2 pct. 3 din acelasi cod prevede ca tribunalele judeca, ca instante de recurs, recursurile declarate împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorii care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Si înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, art. 2821 Cod procedura civila restrângea exercitiul apelului la litigii al caror obiect avea o valoare de pâna la 1 miliard lei inclusiv, iar art. 299 alin. 3 prevedea ca, în situatia în care hotarârile pronuntate de instantele judecatoresti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cai de atac era de competenta instantei imediat superioare celei care a pronuntat hotarârea în cauza.

Termenul de “litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 desemneaza toate actiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrina si jurisprudenta în materie, prin raportare la obiectul acestora, care priveste în mod direct o valoare patrimoniala ori un act juridic al carui obiect este un drept evaluabil în bani.

Litigiul dedus judecatii de reclamantul T.A. a avut ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiunea de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafata de 424,10 m.p., situat în localitatea Eforie Sud, strada O. nr. 16.

Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale, iar actiunea în constatarea dobândirii uzucapiunii este o actiune patrimoniala, evaluabila în bani.

În cauza, se retine ca în primul ciclu procesual expertiza imobiliara efectuata de inginer Stanic Octavian a concluzionat ca valoarea de circulatie a terenului în suprafata de 424,10 m.p. este de 163.222.000 lei vechi (16.322 lei noi), valoare însusita de toate partile din proces.

Dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 de modificare a Codului de procedura civila, prin art. 2821 Cod procedura civila, prin art. 2821 Cod procedura civila s-a prevazut ca nu sunt supuse apelului hotarârile judecatoresti date în prima instanta în cererile introduse pe cale principala privind litigii al caror obiect are o valoare de pâna la un miliard lei inclusiv, atât în materie civila, cât si în materie comerciala.

În urma reluarii judecatii, dupa casarea cu trimitere, problema evaluarii imobilului nu a mai fost reluata, reclamantii neîntelegând sa precizeze o alta valoare de circulatie a imobilului, iar instanta si partea adversa nu au contestat valoarea precizata initial de reclamant si la care, de altfel, s-a si timbrat actiunea.

Sentinta civila nr. 12072 din 16.10.2007 a fost pronuntata de Judecatoria Constanta, în cel de-al doilea ciclu procesual, sub incidenta dispozitiilor art. 2821 Cod procedura civila, fiind supusa numai recursului.

Conform dispozitiilor art. 315 Cod procedura civila, în caz de casare, hotarârile instantei de recurs sunt obligatorii numai cu privire la problemele de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unei probe de catre judecatorul fondului, dar hotarârea pronuntata dupa casare este supusa cailor de atac reglementate de lege la momentul pronuntarii acestei hotarâri, iar nu acelorasi cai de atac la care fusese supusa prima hotarâre casara, cum eronat sustine recurentul.

Rezulta ca actiunea cu solutionarea careia a fost învestita instanta de fond priveste un drept real imobiliar, deci, are caracter patrimonial, fiindu-i aplicabile dispozitiile art. 2821 Cod procedura civila.

În acest sens si Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronuntata în recurs în interesul legii, a retinut ca dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 2821 alin. 1 din Codul de procedura civila, se interpreteaza în sensul ca în vederea determinarii competentei materiale de solutionare în prima instanta si a cailor de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile si comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea si rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale.

Referitor la valoarea obiectului cererii deduse judecatii se retine ca, potrivit dispozitiilor art. 112 alin. 3 Cod procedura civila, reclamantului îi incumba obligatia de a preciza în cerere obiectul si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci când pretuirea este cu putinta.

Cât priveste momentul la care se apreciaza valoarea litigiului, intereseaza momentul introducerii cererii de chemare în judecata. împrejurarea ca, dupa sesizarea instantei, cu ocazia solutionarii caii de atac, valoarea obiectului litigiului a crescut datorita raportului cerere – oferta pe piata imobiliara, nu are nici o relevanta asupra competentei materiale a instantei care a judecat cauza pe fond.

Se retine, astfel, a fi nefondata sustinerea recurentilor pârâti conform careia trebuie avuta în vedere, pentru stabilirea caii de atac, valoarea obiectului material, cel putin la data declansarii mecanismului de control judiciar sau data judecarii acesteia.

În conditiile în care reclamanta si-a pretuit valoarea obiectului la 163.222.000 lei vechi, valoare ce nu a fost contestata de pârâti sau de instanta si nici nu s-a produs o proba contrara, în fata instantei de fond cu privire la o alta valoare, în mod corect Judecatoria Constanta a procedat la solutionarea cauzei în prima instanta, iar Tribunalul Constanta a solutionat calea de atac a recursului, cu respectarea dispozitiilor art. 2821 Cod procedura civila.

Pentru considerentele expuse, se va admite exceptia inadmisibilitatii recursului declarat de catre pârâti, cu consecinta respingerii acestei cai de atac ca inadmisibila. În conditiile admiterii exceptiei, cercetarea celorlalte motive de recurs a devenit inutila.

Tags: Actiune în constatarea vânzarii-cumpararii unui imobil.

Actiune în constatarea vânzarii-cumpararii unui imobil. Actiune patrimoniala. Cai de atac. Incidenta art. 2821 Cod procedura civila. Inadmisibilitatea recursului la recurs.

a) Termenul de “litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 desemneaza toate actiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrina si jurisprudenta în materie, prin raportare la obiectul acestora, care priveste în mod direct o valoare patrimoniala ori un act juridic al carui obiect este un drept evaluabil în bani.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. 1665/2005, reclamanta SC L.S. SRL a chemat în judecata pe pârâtii A.T., M.R., A.S., A.M. si A.E., pentru ca prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta în cauza sa se constate intervenita vânzarea-cumpararea suprafetei de 27 ha teren arabil situat în extravilanul comunei 23 August, judetul Constanta, între reclamanta, în calitate de cumparatoare si pârâti, în calitate de vânzatori, obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii de chemare în judecata s-a aratat ca prin antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 760 din 13 martie 2003, societatea reclamanta a convenit cu pârâtii vânzarea-cumpararea suprafetei de teren mentionate, pretul de 405.000.000 lei, stabilit de comun acord, fiind achitat integral la data semnarii antecontractului.

La momentul perfectarii antecontractului, reclamanta a intrat si în posesia terenului, pe care îl foloseste si în prezent, convenindu-se, totodata, ca încheierea contractului sa aiba loc la data emiterii titlului de proprietate si dupa întocmirea documentatiei cadastrale.

S-a învederat ca, în prezent, pârâtii refuza sa se prezinte în vederea încheierii contractului de vânzare-cumparare si si-au manifestat dorinta revocarii antecontractului, desi au intrat în posesia titlului de proprietate nr. 1551 din 6 august 2003.

În drept, s-au invocat prevederile art. 969 si urmatoarele Cod civil, art. 1295 Cod civil, art. 111 si 274 Cod procedura civila.

Prin întâmpinarea formulata, pârâtii au solicitat respingerea actiunii reclamantei, întrucât antecontractul de vânzare-cumparare nu are un obiect determinat, suprafata de teren nefiind individualizata, nu este încheiat cu toti coproprietarii bunului imobil, ci doar cu o parte dintre ei, nu respecta dispozitiile legale care instituie dreptul de preemtiune.

Au sustinut pârâtii si ca în antecontractul de vânzare-cumparare este inclusa o clauza de dezicere, care împiedica promovarea actiunii reclamantei, însa, pentru ca actul este nul si chiar rezolutionat, aceasta clauza nu este aplicabila, neexistând refuzul promitentilor de a încheia actul de vânzare.

Prin sentinta civila nr. 1329 din 4 august 2005, Judecatoria Mangalia a respins actiunea si a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecata în suma de 1.000 RON catre pârâti, retinând urmatoarele:

– antecontractul de vânzare-cumparare încheiat de parti nu face referire la conduita ce va fi urmata în caz de refuz al încheierii actului, în sensul autorizarii instantei competente sa pronunte o hotarâre judecatoreasca, care sa tina loc de act de vânzare-cumparare;

– este culpa pârâtilor ca nu au adus la cunostinta reclamantei existenta certificatului de calitate de mostenitor nr. 260 din 18 octombrie 2004 si a certificatului de mostenitor nr. 6 din 21 ianuarie 1999 si s-au comportat ca unici mostenitori;

– terenul în suprafata de 27 ha nu este individualizat în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumparare.

A apreciat prima instanta ca în lipsa acestei clauze exprese oricare dintre partile contractante poate opta în schimbarea vointei initiale, iar instanta nu poate autoriza pe reclamanta sa suplineasca vointa partilor, întrucât este vorba despre o obligatie personala de exprimare a consimtamântului.

S-a retinut, de asemenea, ca proprietarului unui bun nu i se poate impune nici chiar prin hotarâre judecatoreasca obligatia pentru care nu si-a dat consimtamântul de vânzare a bunului sau, consimtamântul fiind incompatibil de transfer sau de substituire ca element al vointei juridice.

Împotriva acestei hotarâri judecatoresti a declarat apel, în termen legal, reclamanta SC L.S. SRL, care a criticat solutia primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie, sub urmatoarele aspecte:

– în mod gresit a calificat instanta obiectul actiunii principale ca fiind acela de autorizare a reclamantei de a suplini consimtamântul vreunei parti sau aceasta suplinire sa se faca chiar de catre instanta, întrucât reclamanta a cerut sa se pronunte o hotarâre care sa tina loc de act de vânzare-cumparare, obligând pârâtii sa respecte obligatia de a da (de a transmite dreptul de proprietate) asumata prin antecontract;

– s-a apreciat eronat ca instanta de judecata nu poate interveni într-un raport juridic pentru respectarea ordinii de drept, astfel ca actiunea, desi apare respinsa ca nefondata, a fost considerata ca inadmisibila, fiind incidente în cauza prevederile art. 297 alin. 1 Cod procedura civila;

– antecontractul de vânzare-cumparare are un obiect clar determinat prin vointa partilor, respectiv suprafata de 27 ha teren din totalul de 32 ha, situat în sola F. SA Mangalia, sola 31, parcela A31/2, sola 27, parcela A27/3, sola 25, parcela A25/2 si sola 21, parcela 21/7, în extravilanul Comunei 23 August, judetul Constanta, teren care a fost delimitat la momentul perfectarii antecontractului si care este folosit si la acest moment de catre reclamanta;

– singurii titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului sunt intimatii-pârâti, conform titlului de proprietate nr. 1552 din 6 august 2003, iar în vederea perfectarii vânzarii-cumpararii a fost respectata formalitatea publicitatii pentru dreptul de preemtiune;

– clauza de dezicere nu putea fi retinuta de instanta, fiind atât o conditie pur potestativa din partea celui ce se obliga, cât si o manifestare care trebuie sa excluda culpa si care nu împiedica pe creditorul obligatiei de executat sa aleaga executarea silita în natura a obligatiei, prin apelarea la instanta de judecata.

În aparare, intimatii pârâti A.T., M.R., A.S., A.M. si A.E. au formulat întâmpinare, pe calea careia au invocat exceptia de nulitate a apelului pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant, exceptia de tardivitate a apelului, iar pe fond au cerut respingerea caii de atac, sustinând ca motivele de apel sunt contradictorii si încalca prevederile art. 294 alin. 1 Cod procedura civila.

S-a învederat ca apelanta reclamanta sustine eronat faptul ca intimatii sunt singurii proprietari ai imobilului, având cunostinta despre ceilalti mostenitori, precum si ca a fost respectat dreptul de preemtiune, întrucât adeverintele depuse la dosar privesc alte bunuri decât cele descrise în expertiza topografica efectuata în cauza.

Au aratat intimatii ca apelanta confunda continutul clauzei de dezicere de continutul unei clauze-conditii pur potestative, având în vedere ca o clauza de dezicere presupune asumarea în mod valabil a unei obligatii, cu posibilitatea denuntarii unilaterale a acesteia în conditiile platii unei anumite sume de bani.

În sedinta publica din data de 20 decembrie 2005, intimatii pârâti au declarat prin aparatorul ales ca nu înteleg sa mai sustina exceptiile invocate prin întâmpinare, iar prin încheierea de sedinta din data de 14 februarie 2006, tribunalul a calificat calea de atac exercitata în cauza drept recurs, retinând incidenta prevederilor art. 2821 Cod procedura civila. Totodata, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila, pâna la solutionarea irevocabila a dosarului civil nr. 2781/2001 al Judecatoriei Constanta, judecata fiind reluata la data de 24 aprilie 2008, ca urmare a cererii formulate de recurenta reclamanta.

Prin decizia civila nr. 478 din 12 mai 2008 Tribunalul Constanta a admis recursul reclamantei SC Lacurile Sarate SRL si a modificat în tot sentinta recurata. A fost admisa actiunea formulata de reclamanta SC L.S. SRL în contradictoriu cu pârâtii A.T., M.R., A.S., A.E. si A.M. si s-a constatat intervenita vânzarea-cumpararea între pârâti, în calitate de vânzatori si reclamanta, în calitate de cumparatoare, a imobilului – teren în suprafata de 27 ha, situat în extravilanul Comunei 23 August, judetul Constanta ce a facut obiectul antecontractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 760 din 13 martie 2003 la B.N.P. A.O.. Au fost obligati intimatii pârâti la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 5.020 lei catre recurenta reclamanta.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de recurs a retinut, în esenta, ca partile au încheiat o promisiune bilaterala de vânzare-cumparare a terenului în suprafata de 27 ha situat în extravilanul Comunei 23 August, iar în conditiile în care, dupa executarea clauzelor anticipatorii – plata pretului si predarea terenului – debitorii promitenti au refuzat perfectarea actului de vânzare-cumparare în forma autentica, reclamanta, în calitate de creditor al obligatiei de a face, este îndreptatita sa solicite instantei de judecata pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare-cumparare.

S-a mai retinut ca, împrejurarea conform careia alaturi de promitentii vânzatori mai exista si alti coproprietari ai terenului, nu constituie un impediment la perfectarea actului de vânzare-cumparare tinând seama de faptul ca soarta unui astfel de act juridic depinde de rezultatul partajului terenului între coindivizari, actul fiind încheiat sub conditie rezolutorie.

Referitor la calificarea caii de atac exercitata de reclamanta SC L.S. SRL împotriva sentintei civile nr. 1329 din 4 august 2005 pronuntata de Judecatoria Mangalia, Tribunalul Constanta a retinut ca aceasta este recursul si nu apelul, conform art. 2821 Cod procedura civila, valoarea litigiului fiind de 405.000.000 ROL, conform pretuirii obiectului cererii realizate de reclamanta.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtii A.T., M.R., A.S., A.E. si A.M., care au criticat-o pentru nelegalitate conform dispozitiilor art. 304 pct. 3, 8 si 9 Cod procedura civila, sub urmatoarele aspecte:

1. În mod eronat Tribunalul Constanta a retinut implicit faptul ca prima instanta (Judecatoria Mangalia) era competenta sa judece în fond cauza, potrivit criteriilor extrase din valoarea obiectului cauzei, în vigoare la data introducerii cererii.

2. În mod eronat Tribunalul Constanta a retinut ca, în cauza, sunt incidente dispozitiile art. 2821 si art. 3041 Cod procedura civila.

Fara nicio verificare a criteriului valoric, Tribunalul Constanta a respins prin încheierile din 14 februarie 2006 si 8 mai 2008 argumentele intimatilor legate de corecta calificare a caii de atac cu motivarea ca aceasta operatiune are în vedere valoarea obiectului material de la data introducerii actiunii.

3. Pe fondul cauzei, solutia pronuntata de Tribunalul Constanta este nelegala întrucât antecontractul de vânzare-cumparare nu a fost încheiat de toti mostenitorii defunctului M.I.

4. În mod nelegal instanta de fond a respins apararea intimatilor în sensul existentei si valorii clauzei de dezicere inserata în antecontract.

5. Hotarârea este nelegala întrucât nu s-a realizat o identificare a obiectului material al conventiei.

Terenul în suprafata de 27 ha face parte dintr-o parcela de 32 ha iar partile nu au prevazut nicio modalitate de determinare a acestuia de vreme ce o parte din parcela mentionata în titlul de proprietate a ramas în proprietatea intimatilor.

La termenul de judecata din data de 24 septembrie 2008 intimata reclamanta, prin avocat, a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, motivat de faptul ca Tribunalul Constanta a solutionat aceasta cale de atac, iar recursul declarat împotriva unei hotarâri pronuntate în recurs este inadmisibil.

În baza art. 137 Cod procedura civila, vom analiza cu prioritate exceptia de procedura invocata de intimata reclamanta, exceptie care face inutila cercetarea celorlalte motive invocate de recurentii pârâti.

Exceptia este fondata pentru urmatoarele considerente:

Posibilitatea provocarii unui control judiciar al hotarârilor judecatoresti, pentru motive referitoare la pronuntarea acestora cu nerespectarea conditiilor formale, legal prevazute, de desfasurare a judecatii sau ca o consecinta a unui rationament jurisdictional eronat, este reglementata în prezent prin norma constitutionala.

Însa, potrivit art. 129 din Constitutia României, revizuita, partile interesate pot exercita caile de atac numai în conditiile legii procesuale.

Corespunzator acestui principiu constitutional, legea procesual-civila a reglementat dreptul examinarii cauzei civile în trei grade de jurisdictie, determinând hotarârile susceptibile a fi supuse reformarii, caile de atac si titularii acestora, precum si cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigura un control judiciar efectiv al hotarârilor judecatoresti si satisface exigentele art. 21 din legea fundamentala, referitoare la liberul acces la justitie si la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Astfel, potrivit art. 299 Cod procedura civila, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotarârile pronuntate în apel si hotarârile date în prima instanta, fara drept de apel, deci hotarârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 din Codul de procedura civila.

Pe de alta parte, din dispozitiile alin. 2 al art. 377, cu referire la hotarârile irevocabile, raportat la art. 299 din Codul de procedura civila, rezulta ca sistemul român de jurisdictie a statuat principiul unicitatii recursului, dreptul la aceasta cale de atac stingându-se prin exercitare.

Prin urmare, nu exista posibilitatea declararii unui recurs la recurs.

Nu poate fi primita sustinerea conform careia tribunalul a calificat gresit calea de atac declarata împotriva hotarârii judecatoriei pentru ca cererea cu solutionarea careia a fost investita instanta de fond are caracter evaluabil în bani, iar valoarea obiectului material al acesteia este inferioara celei prevazuta de art. 2821 din Codul de procedura civila.

Potrivit textului de lege mentionat, nu sunt supuse apelului hotarârile judecatoresti date în prima instanta în litigii al caror obiect are o valoare de pâna la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civila, cât si comerciala, iar art. 2 pct. 3 din acelasi cod prevede ca tribunalele judeca, ca instante de recurs, recursurile declarate împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Si înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, art. 2821 Cod procedura civila restrângea exercitiul apelului la litigii al caror obiect avea o valoare de pâna la 1 miliard lei inclusiv, iar art. 299 alin. 3 prevedea ca, în situatia în care hotarârile pronuntate de instantele judecatoresti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cai de atac era de competenta instantei imediat superioare celei care a pronuntat hotarârea în cauza.

Termenul de “litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 desemneaza toate actiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrina si jurisprudenta în materie, prin raportare la obiectul acestora, care priveste în mod direct o valoare patrimoniala ori un act juridic al carui obiect este un drept evaluabil în bani.

Rezulta ca actiunea cu solutionarea careia a fost învestita instanta de fond priveste un drept real imobiliar, deci, are caracter patrimonial, fiindu-i aplicabile dispozitiile art. 2821 Cod procedura civila.

În acest sens si Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronuntata în recurs în interesul legii, a retinut ca dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 2821 alin. 1 din Codul de procedura civila, se interpreteaza în sensul ca în vederea determinarii competentei materiale de solutionare în prima instanta si a cailor de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile si comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea si rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale.

Referitor la valoarea obiectului cererii deduse judecatii se retine ca, potrivit dispozitiilor art. 112 alin. 3 Cod procedura civila, reclamantului îi incumba obligatia de a preciza în cerere obiectul si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci când pretuirea este cu putinta.

De retinut ca în cererea de reexaminare a taxei de timbru, stabilita prin ordin rezolutiv de judecatorul de serviciu, reclamanta a mentionat în mod expres care este valoarea la care pretuieste bunul – 405.000.000 lei vechi – iar pârâtii nu au contestat aceasta valoare.

Cât priveste momentul la care se apreciaza valoarea litigiului, intereseaza momentul introducerii cererii de chemare în judecata. Împrejurarea ca, dupa sesizarea instantei, cu ocazia solutionarii caii de atac, valoarea obiectului litigiului a crescut datorita raportului cerere – oferta pe piata imobiliara, nu are nicio relevanta asupra competentei materiale a instantei care a judecat cauza pe fond.

Se retine, astfel, a fi nefondata sustinerea recurentilor pârâti conform careia trebuie avuta în vedere, pentru stabilirea caii de atac, valoarea obiectului material, cel putin la data declansarii mecanismului de control judiciar sau data judecarii acesteia.

În conditiile în care reclamanta si-a pretuit valoarea obiectului la 163.222.000 ROL, valoare ce nu a fost contestata de pârâti sau de instanta si nici nu s-a produs o proba contrara, în fata instantei de fond cu privire la o alta valoare, în mod corect Judecatoria Mangalia a procedat la solutionarea cauzei în prima instanta, iar Tribunalul Constanta a solutionat calea de atac a recursului, cu respectarea dispozitiilor art. 2821 Cod procedura civila.

Pentru considerentele expuse, se va admite exceptia inadmisibilitatii recursului declarat de catre pârâti, cu consecinta respingerii acestei cai de atac ca inadmisibila. În conditiile admiterii exceptiei, cercetarea celorlalte motive de recurs a devenit inutila.

Tags: Actiune în constatarea vânzarii-cumpararii unui imobil.