Cerere de revizuire. Înscris doveditor în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 teza I din Codul de procedură civilă. Condiţie de admisibilitate a revizuirii.

Este de reţinut că, în mod constant, atât practica judiciară cât şi literatura juridică de specialitate, în interpretarea prevederilor art. 322 pct. 5 teza I din Codul de procedură civilă au apreciat că înscrisul trebuia să fi fost descoperit după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, dar aceasta înseamnă că înscrisul să fi existat la data judecăţii.

Or, în cauză, este de observat că înscrisul invocat este emis la data de 10.10.2007, cu mult timp după pronunţarea deciziei nr. 3605/31.10.2000 a Curţii de Apel Suceava, decizie a cărei revizuire s-a cerut.

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată la data de 12.11.2007, petenta O.E., în contradictoriu cu Primăria municipiului Dorohoi, judeţul Botoşani, a solicitat revizuirea deciziei nr. 3605 din 31.10.2000 a Curţii de Apel Suceava – Secţia civilă.

Prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită, s-a admis recursul declarat de intimata Primăria municipiului Dorohoi împotriva deciziei civile nr. 204 A din 1.04.2000 a Tribunalului Botoşani.

S-a casat decizia atacată şi, în rejudecare, s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea O.E. împotriva sentinţei civile nr. 3556 din 10.11.1999 a Judecătoriei Dorohoi, pe care a menţinut-o.

S-a respins, ca nefondat, recursul contestatoarei O. E. împotriva deciziei civile nr. 204 A din 1.03.2000 a Tribunalului Botoşani.

Pentru înţelegerea contextului în care, în prezenta cauză, s-a solicitat revizuirea deciziei nr. 3605 din 31.10.2000 a Curţii de Apel Suceava – Secţia civilă, trebuie precizat că, iniţial, prin sentinţa nr. 3556 din 10.11.1999 a Judecătoriei Dorohoi, s-a respins ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea O.E. împotriva dispoziţiei nr. 91 din 22.07.1998 emisă de Primarul municipiului Dorohoi, prin care contestatoarei i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă în temeiul prevederilor art. 130 lit. i din vechiul Cod al muncii.

În considerentele sus-menţionatei sentinţe civile s-a reţinut că cea în cauză a săvârşit abaterile disciplinare descrise în preambulul dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, respectiv: a refuzat să primească dispoziţia nr. 78/1998 emisă în baza deciziei nr. 508/1998 a Curţii de Apel Suceava cu privire la reintegrarea pe postul de casier, dispoziţia Primarului nr. 85/1998 pentru modificarea şi completarea art. 1 alin. 1 din dispoziţia nr. 78/1998; a refuzat semnarea şi primirea fişei postului întocmită la data de 3.07.1998, cu atribuţiile de serviciu pentru casierie; a refuzat primirea dispoziţiei nr. 87/1998 prin care a fost sancţionată cu „avertisment”; nu s-a supus prevederilor adresei nr. 9063/1998 prin care a fost atenţionată de primar cu privire la intrarea în legalitate, acordându-i-se un termen de 3 zile în acest sens.

Prin dispoziţia de desfacere disciplinară a contractului de muncă s-a mai reţinut că, datorită abaterilor sus-menţionate, contestatoarea a creat un blocaj financiar în cadrul casieriei pe o perioadă de 22 de zile, neîncasându-se suma de aproximativ 300 milioane lei provenită din taxe şi alte surse de venituri la bugetul local, nu s-au efectuat plăţi şi alte drepturi prevăzute de lege.

Cum împotriva sentinţei civile nr. 3556 din 10.11.1998 a Judecătoriei Dorohoi O.E. a declarat apel, Tribunalul Botoşani – Secţia civilă, prin decizia nr. 204 A din 1.03.2000, a admis apelul contestatoarei în contradictoriu cu Primăria municipiului Dorohoi, a schimbat în totalitate sentinţa apelată, în sensul că a admis contestaţia formulată de O.E. şi a anulat dispoziţia nr. 91 din 23.07.1998 emisă de Primăria municipiului Dorohoi. S-a dispus reintegrarea contestatoarei O.E. în postul avut anterior, respectiv de casier, fiind obligată Primăria municipiului Dorohoi să plătească contestatoarei suma de 13.023.605 lei drepturi băneşti pe perioada iulie 1998 – decembrie 1999 şi în continuare până la reintegrarea efectivă, precum şi suma de 1.350.000 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 204 A din 1.03.2000 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă au declarat recursuri atât contestatoarea O.E., sub aspectul despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată, cât şi Primăria municipiului Dorohoi, sub aspectul fondului cauzei, susţinând că abaterile disciplinare săvârşite de contestatoare au justificat, prin gravitatea lor, emiterea dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă al acesteia.

Soluţionând recursurile, Curtea de Apel Suceava – Secţia civilă, a pronunţat decizia nr. 3605 din 31.10.2000, despre care s-a făcut vorbire mai sus şi a cărei revizuire se cere.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, în esenţă se susţine de revizuientă că, prin adresa nr. 13403 din 10.11.2007, la solicitarea revizuientei, Primăria municipiului Dorohoi îi comunică faptul că nu figurează ca persoană răspunzătoare pentru săvârşirea unui blocaj financiar de peste 300 milioane lei în raportul Curţii de Conturi pe anul 1998. Acest înscris revizuienta îl apreciază ca fiind un înscris doveditor în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 teza I din Codul de procedură civilă.

Examinând cererea de revizuire de faţă, curtea a constatat-o neîntemeiată.

Astfel, este de reţinut că în mod constant atât practica judiciară, cât şi literatura juridică de specialitate, în interpretarea prevederilor legale sus-menţionate au apreciat că înscrisul trebuia să fi fost descoperit după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, dar aceasta înseamnă ca înscrisul să fi existat la data judecăţii. Or, în cauză, este de observat că înscrisul invocat este emis la data de 10.10.2007, cu mult timp după pronunţarea deciziei nr. 3605/31.10.2000 a Curţii de Apel Suceava. Faptul că prin acest înscris se atestă o situaţie de fapt existentă în anul 1998 nu este în măsură a conferi acestui înscris calitatea de înscris doveditor în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Faţă de cele de mai sus, curtea a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată în cauză.

Tags: CERERE DE REVIZUIRE

CERERE DE REVIZUIRE. MODUL DE INTERPRETARE A PREVEDERILOR ART. 322 DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ, COROBORAT CU CELE ALE ART. 2 PCT.1 LIT. C ŞI ALE ART. 289 DIN CODUL MUNCII

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă şi înregistrată la data de 11.07.2007, revizuienţii F.D., R.G., ş.a., au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii M.J. Bucureşti, M.F.P., Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, revizuirea sentinţei civile nr. 307 din 12.02.2007 a Tribunalului Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi art. 324 pct. 4 C. pr. civ.

În motivarea cererii, revizuienţii au arătat că, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptăţiţi la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.

Prin încheierea de şedinţă din 21 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei menţionate mai sus, în sensul că s-a înlăturat menţiunea „şi personalul auxiliar de specialitate”.

Ca urmare, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 411 din Legea nr. 50/1996, personalul auxiliar de specialitate are dreptul, pe perioada concediului de odihnă, la o indemnizaţie egală cu indemnizaţia brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, iar această indemnizaţie nu le-a fost acordată în anii 2005-2006, se impune admiterea cererii de revizuire şi schimbarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi acordării acestor drepturi.

Prin sentinţa nr. 168 din 15.08.2007 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, s-a admis cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 307 din 12.02.2007 a Tribunalului Suceava – secţia civilă (dosar nr. 470/86/2007) formulată de revizuienţii F.D., R.G., ş.a.,

A fost schimbată în parte sentinţa nr. 307 din 12.02.2007 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, în sensul că:

S-a admis acţiunea reclamanţilor F.D., R.G., ş.a.,

Au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava şi M.J. să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând prima de concediu pe anii 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.

A fost obligat pârâtul M.F.P. să includă în buget sumele necesare efectuării acestor plăţi.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P.

Sub un prim aspect, recurentul a susţinut că cererea de revizuire nu s-ar circumscrie prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, „revizuirea se poate cere împotriva unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul”.

Referitor la fondul cauzei, recurenta, privitor la dispoziţiile art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, a susţinut că instanţa de fond, prin sentinţa recurată, nu a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 56 şi 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Sub un ultim aspect, recurentul a susţinut că raportul juridic dedus judecăţii este unul tipic de dreptul muncii, în conţinutul căruia intră drepturi şi obligaţii numai pentru angajator şi angajat, iar M.E.F. nu are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi.

Examinând recursul de faţă, curtea îl constată neîntemeiat.

Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, curtea constată că cererea de revizuire soluţionată de instanţa de fond se raportează pe deplin la teza a I-a din art. 322 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia se poate cere revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare.

Este adevărat că sentinţa nr. 307 din 12.02.2007 a Tribunalului Suceava – secţia civilă nu a fost pronunţată de o instanţă de apel, dar prevederile art. 322 din Codul de procedură civilă, trebuie coroborate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. c din acelaşi cod, potrivit cărora, tribunalul judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, cât şi cu prevederile art. 289 din Codul muncii, potrivit cărora, în această materie, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs şi acesta se constată a fi neîntemeiat, în considerentele sentinţei recurate corect reţinându-se că aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 a fost suspendată succesiv, până la data de 31.12.2005 prin art. 3 alin. 2 din O.U.G. nr. 33/2001, art. 32 din Legea nr. 744/2001, Legea nr. 63/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 şi art. 8 alin. 5 din Legea nr. 511/2004, condiţii în care în cauză nu sunt incidente prevederile art. 56 şi 64 din Legea nr. 24/2000.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu se verifică a fi întemeiat, dat fiind că, prin sentinţa recurată, recurentul nu a fost obligat să garanteze drepturile băneşti cuvenite reclamanţilor, ci să includă în buget sumele necesare efectuării acestor plăţi, nefiind relevant sub acest aspect, că în raportul juridic dedus judecăţii intră drepturi şi obligaţii numai pentru angajator şi angajat.

Faţă de cele de mai sus şi cum sentinţa recurată este legală, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Tags: CERERE DE REVIZUIRE