Top

Condiţiile angajării răspunderii civile delictuale

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 25.02.2009 sub nr. 274/229/2009, reclamantul R.I. a chemat in judecata pe paratii D.I. si A.M. solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratilor la plata sumei de 1223,98 lei reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta lor.

In motivarea in fapt, reclamantul a aratat ca la data de 22.06.2008, in jurul orelor 17:00, la iesirea din comuna, de pe un drum de pamant a iesit un utilaj cu tractiune hipo, care nu i-a acordat prioritate, astfel ca a intrat in coliziune frontala cu acesta, rezultand avarierea scuterului pe care-l conducea. Reclamantul a mai aratat ca era insotit de un prieten care, urmare impactului a cazut pe asfalt. Totodata, reclamantul arata ca persoana care conducea utilajul hipo se afla in stare de ebrietate si ca, impreuna cu sotia sa, a incercat sa fuga de la locul accidentului. Reclamantul mai arata ca la fata locului au fost chemate organele de politie care au constatat ca vinovatia revine numitului D.I., caruia i s-a intocmit proces verbal. De asemenea, reclamantul precizeaza ca la fata locului s-a prezentat si numitul A. M.

Din coroborarea probelor administrate, respectiv interogatoriul reclamantului si al paratului D. I. dar si procesul verbal de constatare a contraventiei instanta a retinut ca la data de 22.06.2008, in comuna a avut loc un accident de circulatie, prin coliziunea mopedului condus de reclamant cu un atelaj cu tractiune hipo condus de paratul D. I. Paratul D. I. se deplasa pe un drum adiacent drumului judetean, cu care se intersecta, iar la intrarea pe acest drum judetean, nu a acordat prioritate de trecere mopedului condus de reclamant, care circula pe DJ. Urmare impactului s-a produs avarierea mopedului, motiv pentru care organul de politie care s-a prezentat la fata locului si a intocmit autorizatia de reparatii.

Potrivit art. 998 C.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.

Din prevederile legale mentionate rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale, se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

Existenta prejudiciului rezulta, pe de-o parte, din intregul material probator, si cu precadere din autorizatia de reparatii eliberata de agentul de politie care a constatat la fata locului imprejurarile producerii accidentului, autorizatie din care rezulta avariile produse mopedului, iar pe de alta parte din faptul ca paratii nu au contestat existenta acestor avarii. Din compararea avariilor retinute in acest inscris cu piesele achizitionate prin chitanta nr. 0016/05.07.2008 si factura fiscala nr. 20106230/05.07.2008, instanta constata ca, in principiu, exista o corespondenta intre piesele avariate si cele achizitionate. Acest prejudiciu indeplineste si conditiile cerute de lege pentru a se putea obtine repararea lui si anume, de a avea un caracter cert si de a nu fi fost reparat inca. Astfel, caracterul cert al prejudiciului, ce presupune existenta sigura a acestuia atat in privinta existentei, cat si a posibilitatii de evaluare, rezulta, asa cum s-a demonstrat, din intregul material probator si se ridica la suma de 1223,98 lei.

Imprejurarile in care s-a produs accidentul au fost retinute in procesul verbal de constatare a contraventiei, act prin care paratul D.I. a fost sanctionat contraventional pentru nerespectarea dispozitiilor legale sus mentionate cu amenda in cuantum de 360 lei. Prin urmare, fapta ilicita exista si consta, asa cum s-a retinut si in procesul verbal, in actiunea paratului D. I. de a intra cu atelajul hipo, pe care-l conducea, pe un drum principal, fara a acorda prioritate de trecere mopedului care circula pe acest drum, intrand in coliziune cu acesta.

Potrivit art. 135 lit. b) si f) din H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere atat atunci cand patrunde pe un drum judetean venind de pe un drum comunal sau local cat si atunci cand patrunde pe drumul public venind de pe o proprietate alaturata acestuia fata de vehiculul care circula pe drumul public, indiferent de directia de deplasare.

Nerespectarea acestui text de lege demonstreaza si vinovatia paratului D.I aceasta avand obligatia legala de a acorda prioritate de trecere mopedului care circula pe drumul public judetean. Instanta a mai retinut si imprejurarea ca paratul nu a invocat in apararea sa nici o cauza exoneratoare de raspundere civila. Imprejurarea ca pe drumul laturalnic pe care circula exista gard viu iar reclamantul circula cu viteza, sunt elemente ce nu au aptitudinea de a fi calificate forta majora, singura cauza exoneratoare de raspundere civila ce poate fi incidenta in speta, avand in vedere ca suntem in prezenta unei raspunderi pentru fapta lucrului.

In fine, instanta a constatat ca si cea din urma cerinta a angajarii raspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita, este indeplinita in speta, intrucat, asa cum rezulta din probele administrate, efectul produs, adica prejudiciul cauzat, a fost provocat de fapta ilicita a paratului, avariile produse mopedului fiind urmarea coliziunii acestuia cu atelajul condus de parat.

Pentru toate aceste considerente, instanta a apreciat ca, in persoana paratului, sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale astfel ca a admis actiunea si l-a obligat pe parat la plata catre reclamant a sumei solicitate, datorate cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul cauzat.

Etichete:

Condiţiile angajării răspunderii civile delictuale

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Faurei sub nr. 1093/228/2007, reclamantul P A a chemat în judecată pârâta SDFEE Electrica Brăila pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la plata unei sume de 1000 lei/lună pentru perioada februarie 1994 – decembrie 2007, in motivare aratandu-se că pârâta deţine 3 stâlpi de înaltă tensiune în curtea sa şi un post de transformare, motiv pentru care este deranjat permanent de intervenţiile făcute la aceste obiective.

Prin sen. civ. nr.428/30.06.2008 a fost admisa actiunea reclamantului si obligata parata la plata unei sume in cunatum de 300 lei/lună cu titilu de despagubiri.

Astfel, reclamantul este proprietarul unei parcele situate în intravilanul com. Bordei-Verde, jud. Brăila. Pe acest teren reclamantul are casa de locuit şi un magazin. Pe acelaşi teren la aproximativ 4-6 m de magazin şi 9-10 m de casă se află amplasat un post de transformare şi 3 stâlpi de înaltă tensiune, proprietate a pârâtei-reclamante SDFEE Electrica Brăila.

Aproape lunar la aceste instalaţii au loc remedieri ale deranjamentelor, verificări, citiri ale indexului, etc. Pentru toate acestea este nevoie să se intre în curtea reclamantului pe proprietatea sa.

De asemenea, deşi reclamantul doreşte extinderea magazinului, acest lucru nu este posibil datorită postului de transformare şi a stâlpilor. O extindere a construcţiei înseamnă implicit o apropiere de aceste obiective ceea ce conduce la refuzul autorităţilor de a-i acorda avizele necesare (pompieri, mediu, etc.).

Instanţa constată că nu există în legislaţia românească o reglementare specială completă a acestei problematici. Începând cu luna martie 2007 a intrat în vigoare Legea 13/2007 care la art. 16 stabileşte despăgubiri pentru afectarea terenurilor private aferente instalaţiilor electrice cu ocazia intervenţiilor la instalaţii. Însă reclamantul solicită despăgubiri şi înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, precum şi pentru alte aspecte care nu sunt reglementate de Legea 13/2007 (lipsa folosinţei, eventualele pericole la care este expus datorită instalaţiilor, etc.).

,,Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.” (art. 3, Cod Civil)

Pornind de la acest text de lege, instanţa urmează a analiza cererea principală având în vedere dispoziţiile generale privind răspunderea civilă delictuală, dispoziţiile constituţionale şi legislaţia europeană asumată de statul român, în măsura în care nu este aplicabil un text de lege special.

În primul rând trebuie stabilit dacă dreptul de proprietate al reclamantului are de suferit vreo limitare din partea pârâtei-reclamante SDFEE Electrica Brăila.

Dreptul de proprietate este prin natura sa un drept exclusiv în sensul că titularul acestuia se poate bucura singur, concomitent de toate prerogativele sale: posesia, folosinţa şi dispoziţia.

Raportând acest principiu elementar de drept la speţa noastră, instanţa constată că folosinţa şi dispoziţia proprietarului faţă de imobilul său îi sunt îngrădite datorita faptului ca pârâta SDFEE Electrica Brăila are amplasate pe teren acele instalaţii.

Art. 1, alin. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează că :

,,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Iar art. 44, alin 2, teza I din Constituţia României arată că ,,Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular..”

Dreptul la proprietate nu este un drept absolut, ci unul relativ. Aceasta presupune că exercitarea acestuia permite anumite limitări. Însă în orice societate democratică, limitările dreptului de proprietate trebuie să fie prevăzute de lege. În caz contrar ele nu pot fi acceptate.

Raportând situaţia de fapt la întreaga legislaţie românească, dar şi europeană la care România este parte, instanţa constată că nicăieri nu este prevăzut ca o persoană privată să se poată bucura de folosinţa gratuită a unui bun în condiţiile în care o altă persoană este proprietarul bunului. Iar aceasta împotriva voinţei proprietarului.

Garantarea dreptului de proprietate de către stat înseamnă că acesta (inclusiv prin instanţele de judecată) este obligat să descurajeze orice limitări ale dreptului de proprietate contrare legii. Acesta este, în esenţă, unul din principiile dezvoltate de jurisprudenţa CEDO pornind de la art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional.

În al doilea rând, instanţa constată că datorită faptei pârâtei de a avea amplasată lângă locuinţa reclamantului instalaţia respectivă, reclamantul-pârât are de suferit un prejudiciu moral.

După anul 1990 atât legislaţia românească, cât şi practica judiciară au recunoscut ca temei al angajării răspunderii civile delictuale nu doar existenţa unui prejudiciu patrimonial, ci şi a unui prejudiciu moral. Acesta din urmă constă în anumite suferinţe produse, dureri sufleteşti, teamă, stres, o anumită stare de disconfort psihic produsă de o faptă ilicită etc.

În speţa de faţă instanţa constată existenţa unui prejudiciu moral.

De asemenea, existenţa în propria curte a unor instalaţii extrem de periculoase constituie un motiv de îngrijorare pentru întreaga familie.

In alta ordine de idei este de notorietate că instalaţiile de înaltă tensiune (cum este şi cea din curtea reclamantului-pârât) produc pe o anumită distanţă în jurul lor câmpuri electromagnetice (CEM).

Acest aspect a fost avut în vedere de către instituţiile europene care au conturat deja un cadru juridic în acest sens.

Acest cadru juridic include limite recomandate pentru expunerea la CEM a publicului general din statele membre (Recomandarea 1999/519/CE a Consiliului), limite stabilite pentru expunerea lucrătorilor la CEM (Directiva 2004/40/CE) şi limite stabilite privind CEM provenind din produse plasate sau puse în funcţiune pe piaţa UE (Directiva 1999/5/CE). Directiva 2004/40/CE obligă statele membre să se conformeze până la 30 aprilie 2008. Acesta urmăreşte să-i protejeze pe lucrători de riscurile ce decurg din câmpurile electromagnetice şi, în consecinţă, are un domeniu de aplicare limitat.

Consiliul a aprobat la 12 iulie 1999 Recomandarea 1999/519/CE privind limitarea expunerii publicului general la câmpurile electromagnetice (între 0 Hz şi 300 GHz) în baza orientărilor Comisiei Internaţionale pentru protecţia împotriva radiaţiilor neionizante (ICNIRP), astfel cum au fost avizate de Comitetul ştiinţific director care consiliază Comisia Europeană asupra chestiunilor ştiinţifice multidisciplinare. Acest text recomandă ca statele membre, pentru a furniza un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii publice, să adopte un cadru de restricţii de bază şi nivelul de referinţă. Recomandările privind limitarea expunerii s-au bazat pe efectele stabilite asupra sănătăţii umane.

Potrivit dreptului comunitar european recomandările Comisiei Europene nu au caracter obligatoriu.

Cu toate acestea, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit (hotărârea în cauza C-322/88, punctul 18) că nu se poate considera că recomandările nu au efect juridic. Instanţele naţionale sunt obligate să ia în considerare recomandările atunci când soluţionează litigii prezentate acestora, în special atunci când clarifică interpretarea măsurilor naţionale adoptate pentru a pune în aplicare o anumită recomandare sau atunci când recomandările sunt destinate să suplimenteze dispoziţii comunitare obligatorii.

Instanţa constată că în toate aceste situaţii (atât pentru prejudiciul patrimonial, cat si pentru prejudiciul moral) sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei SDFEE Electrica Brăila,:

– există o faptă ilicită – aceea de a amplasa respectivele componente pe terenul proprietatea reclamantului-pârât.

– reclamantul a suferit şi suferă în continuare atât un prejudiciu material (lipsa de folosinţă a terenului de sub instalaţii, precum şi pe cel din jur până la o distanţă de siguranţă, imposibilitatea extinderii magazinului) dar şi un prejudiciu moral (stresul, grija permanentă ca copii săi să nu se apropie de instalaţii, expunerea perpetuă la câmpurile electromagnetice dăunătoare).

– există o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

– existenţa vinovăţiei pârâtei-reclamante pentru prejudiciu.

Etichete: