Contencios administrativ – anulare decizii de imputaţie

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2808/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 165
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2808/88/2008 reclamanţii …….. prin Sindicatul ……., au solicitat în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEŢEAN TULCEA anularea dispoziţiilor de imputare nr. 791, 792, 854, 855, 856, 857, 858, 859, 860, 861, 862, 863, 864, 865, 866, 867, 868, 869, 870, 871, 872, 873, 874, 875, 876, 877, 918, 920, 921, 922, 923, 924, 925, 926, 927, 928, 929, 930, 931, din data de 18.11.2003,, emise de Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea prin care s-a dispus imputarea sumelor acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă pe anul 2007 şi suspendarea executării dispoziţiilor sus menţionate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În motivare, reclamanţii au arătat că prin dispoziţiile mai sus-menţionate li s-au imputat sumele reprezentând drepturi speciale prevăzute prin acordul/contractul colectiv încheiat pe anul 2006 a cărui perioadă de valabilitate a fot prelungită pe anul 2007.

Se apreciază că dispoziţiile emise de Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea sunt nelegale şi netemeinice pentru următoarele considerente : prin art. 32 alin. 5 din acordul colectiv de muncă nr. 2/18.01.2006, înregistrat la Direcţia de Muncă Solidaritate Socială şi Familie Tulcea sub nr. 3/940/2006, Consiliul Judeţean Tulcea, Sindicatul ……. şi Sindicatul ……. au convenit acordarea de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă, asigurarea unei ţinute decente şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează personalul din cadrul instituţiei; Textul articolului mai sus menţionat prevede şi capitolul din buget, de unde se vor suporta aceste cheltuieli, adică cap. 51.02. titlul II alin. 20.14; de asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. 2 din acordul mai sus menţionat prevăd prelungirea, de drept, a perioadei de valabilitate a acestuia pe o durată egală cu durata iniţială, cu condiţia ca nici una din părţi să nu notifice celeilalte părţi manifestarea unilaterală a acordului colectiv de muncă; aceste drepturi au fost asigurate şi aprobate de Consiliul Judeţean Tulcea care prin anexa nr. 2 la hotărârea nr. 2/26.01.2007 privind aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Tulcea pe anul 2007, a prevăzut detalierea pe capitole de cheltuieli a bugetului propriu pe anul 2007; în acest sens se arată că la poziţia nr. 25 din anexa nr. 2 la hotărârea denumită Protecţia muncii legislativul a aprobat alocarea, pentru anul 2007, la alin. 20.14, a sumei de 700 lei pentru plata acestor drepturi pe trimestre; la încheierea acordului colectiv de muncă s-au avut în vedere dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, ale Legii nr. 53/2003, Codul muncii şi ale art.41 alin. 2 din Constituţie.

Se mai precizează că : ne află pe un tărâm expres şi imperativ protejat de lege, de însăşi Constituţie şi de documentele internaţionale în materie cel al negocierilor colective, între conducătorul instituţiei şi sindicatul reprezentativ, ca părţi semnatare ale contractelor colective de muncă; dreptul la negociere colectivă este însăşi dispoziţia legală în baza căreia se încheie contracte şi acorduri colective la nivel de instituţie şi în temeiul cărora se acordă alte drepturi de natură salarială sau materială; contractul colectiv de muncă şi acordul colectiv reprezintă acordul de voinţă al celor două părţi şi reprezintă legea părţilor, ar odată înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, singura instituţie căreia îi incumbă obligaţia verificării în sensul conformităţii cu legea, aceste acte devin obligatorii şi îşi răsfrâng efectele asupra tuturor subiecţilor de drept, fiind opozabili şi faţă de autorităţile publice inclusiv faţă de instanţele judecătoreşti; reglementările interne precum şi Convenţia O.I.M nr. 131/1970 prevăd posibilitatea ca prin contractul colectiv de muncă să se prevadă drepturi cu un caracter superior sau suplimentar celor prevăzute de normele legale sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, acestea din urmă neputând prevedea situaţii şi drepturi exhaustive ; lecturarea atentă a art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/196 constituie premisa alineatelor următoare în care se precizează, sub sancţiunea nulităţii că orice contract colectiv încheiat nu trebuie să cuprindă drepturi inferioare prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior ; în consecinţă, singura situaţie în care un contract colectiv de muncă este încheiat cu nerespectarea art. 8 este aceea în care acesta cuprinde drepturi inferioare drepturilor care s-ar cuveni în baza actelor cu regim juridic superior ; conform art.12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare; prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale; nu trebuie şi nu poate fi interpretat în sensul în care nu ar produce efecte juridice, ci în sensul logic că prin contratul colectiv de muncă nu pot fi negociate acele drepturi a căror acordare şi al căror cuantum sunt stabilite de lege; ceea ce se stabileşte prin contractul colectiv de muncă sunt anumite drepturi convenite de către părţi care nu sunt tratate de dispoziţiile legale, drepturi convenţionale, suplimentare şi odată negociate, obligatorii; drepturile prevăzute de lege sunt imperative, ele nu pot fi negociate, dar dacă s-ar putea negocia alte categorii de drepturi s-ar lipsi de conţinutul prevederilor constituţionale privind dreptul la negociere şi s-ar contraveni principiului ceea ce nu este interzis de lege, este permis.

S-a mai menţionat că prin contractele colective nu se pot negocia astfel de drepturi stabilite prin acte normative cum sunt : salariul de bază, sporul de vechime, indemnizaţia de conducere, sporul de noapte, dar pot fi prevăzute drepturi care nu sunt reglementate de lege, dar care nici nu sunt interzise de lege, respectându-se adagiul ceea ce nu este interzis delege este permis.

Se mai arată că, în acelaşi sens, este şi opinia instanţelor de judecată.

Se mai menţionează că din coroborarea dispoziţiilor art. 8 şi 12 rezultă că stabilirea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din instituţiile bugetare, ca urmare a încheierii contractelor colective de muncă se circumscrie următoarelor aspecte : privitor la drepturile salariale stabilite prin dispoziţiile legale, contractul colectiv de muncă nu poate decât să reitereze aceste drepturi, fără a putea modifica în vreun fel condiţiile de acordare şi cuantumul acestora; în afara drepturilor salariale legale , prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor colective, pot fi prevăzute şi alte drepturi de natură salarială, fie că sunt prevăzute de dispoziţiile legale în favoarea altor categorii de personal, fie că sunt anume reglementate prin dispoziţiile contractuale.

A susţine, se arată, caracterul ilegal al unor asemenea clauze şi, prin urmare a imputa drepturi reprezintă o interpretare eronată, nefundamentată pe un temei legal căci ceea ce se prevede expres este că nu se pot negocia doar clauze referitoare la drepturi a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin acte normative, textele vizate neinterzicând nici în mod expres nici în raport de modul de formulare, acordarea altor drepturi.

Mai mult, se arată, prin interpretarea per a contrario ele permit concluzionarea posibilităţii negocierii altor clauze; dacă legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negocierea colectivă, ar fi făcut-o în mod expres şi justificat, în măsura în care drepturile suplimentare se referă la măsurile expres reglementate, nimic nu împiedică negocierea şi prevederea lor în acordurile colective ; susţinerea conform căreia nu există temei legal pentru acordarea unor drepturi suplimentare personalului din instituţiile bugetare, nu poate fi primită, temeiul legal al conferiri acestor drepturi este însuşi contractul colectiv negociat, legal încheiat şi înregistrat, ca lege a părţilor, cât şi actele normative avute în vedere la încheierea acestuia, cu atât mai mult cu cât fondurile necesare acoperirii acestor drepturi sunt prevăzute şi aprobate în bugetul Judeţului Tulcea pentru întreaga perioadă pentru care s-au încasat aceste sume.

De altfel, se arată, însuşi prin referatul nr. 21/11312/04.11.2008 prin care preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea a aprobat sistarea drepturilor pe anul 2008 şi reţinerea sumelor apreciate ca necuvenite pe anul 2007 referat în baza căruia au fost emise dispoziţiile contestate, nu se întemeiază pe texte de lege.

Se mai apreciază că în mod nelegal s-a dispus imputarea sumelor încasate de personalul contractual al Consiliului Judeţean Tulcea, dispoziţiile contestate fiind nelegale şi netemeinice; în cadrul procedurii de verificare prealabilă a cuprinsului contactului colectiv de muncă, în sensul conformităţii cu legea, Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială, căreia îi incumbă această obligaţie, conform art. 27 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 nu a sesizat o eventuală neconformitate cu legea nerecurgând la procedura specială prevăzută de art. 27 alin. 2 şi următoarele din lege, ceea ce conduce la concluzia că salariaţii au beneficiat în mod legal de drepturile acordate.

Concluzia finală, se arată, nu poate fi decât una : este apanajul exclusiv al conducerii instituţiei bugetare ca în limita fondurile disponibile să negocieze cu reprezentanţii personalului instituţiei acordarea, prin contract/acord colectiv de muncă şi a altor drepturi de natură socială decât cele care le revine în condiţiile legii, cu atât mai mult cu cât acestea realizează şi venituri proprii ; instanţele de judecată sunt singurele abilitate să se pronunţe asupra legalităţii contractelor şi acordurilor colective, la cerea unei dinte părţile contractante.

Se mai arată că în cadrul negocierilor desfăşurate în vederea încheierii contactului, respectiv acordului, s-u purtat negocieri printre care şi drepturi pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii fiind stabilită suma de 300 lei lunar pentru fiecare angajat, personal contractual.

Se consideră că pârâta, în mod greşit, a dispus recuperarea acestor sume având în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut posibilitatea de a face obiectul unor acorduri între sindicatul salariaţilor instituţiei publice şi instituţia publică, luarea unor măsuri pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, precum şi posibilitatea de a beneficia şi de alte drepturi salariale în condiţiile legii.

Interpretând, se arată, prevederile art. 12 din Legea nr. 130 per a contrario, rezultă că pot face obiectul negocierilor sindicale, în condiţiile legii şi alte drepturi a căror acordare sau cuantum nu s-a stabilit expres prin alte dispoziţii legale aplicabile categoriei de salariaţi înscrişi în sindicat; de aceea nu se poate susţine că acordarea lor în urma negocierilor şi plata acestora este nelegală, atâta vreme cât chiar legiuitorul a acordat posibilitatea de a forma obiectul unor negocieri sau încheierea unor acorduri de muncă prin contracte colective de muncă încheiate la instituţiile bugetare, a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordării sau cuantumului, în mod expres, de vreo altă prevedere legală aplicabilă categoriei de salariaţi din instituţia publică; cu atât mai mult cu cât s-a arătat şi sursa de finanţare a acestor drepturi, acestea fiind cuprinse în hotărârea Consiliului Judeţean Tulcea privitoare la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2007; astfel, se arată, plăţile considerate nelegale, au avut fundament Hotărârea nr. 2/26.01.2007 privind aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli a Consiliului Judeţean Tulcea pe anul 2007, prin care s-a aprobat cuprinderea în bugetul judeţului Tulcea a drepturilor prevăzute în contractul/acordul colectiv de muncă.

Această hotărâre, se arată, a fost comunicată şi verificată de Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea care nu i-a contestat legalitatea, ca urmare a exerciţiului controlului de legalitate şi, ca urmare, a fost dusă la îndeplinire.

Se mai arată că nu există documente din care să rezulte că, cheltuielile bugetare au fost depăşite, finanţarea fiind asigurată din bugetul judeţean, capitolul cheltuieli curente, titlul II, bunuri şi servicii, drepturile acordate pentru menţinerea sănătăţii şi pentru securitatea muncii, neafectând fondul de salarii, supunându-se regulilor de impozitare prevăzute de Codul fiscal.

În dovedire, s-au depus la dosar o serie de înscrisuri.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 130/1996, pe dispoziţiile Legii nr. 53/203, ale contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anul 2005-206, Constituţia României, Convenţiei O.I.M. nr. 131/1970, Legea nr. 554/2004.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Potrivit art.32 alin. 5 din acordul colectiv/contract colectiv de muncă nr. 2 din 18.01.2006 pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi organizarea protecţiei personalului, funcţionarii publici şi personalul contractual beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 300 lei lunar, care e va suporta de la cap. 51.02. „Autorităţi executive” titlul II „bunuri şi servicii” alin. 20.14 „protecţia muncii”. Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, motivarea personalului pentru organizarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie.

În continuare, potrivit art. 32 alin. 6 din acelaşi acord, pentru o ţinută decentă şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează, funcţionarii publici şi personalul contractual din consiliul judeţean, vor beneficia de sume pentru achiziţionarea ţinutei (vestimentaţiei) în valoarea de 500 lei fiecare, pe semestru, conform cerinţelor impuse de Codul de Conduită al funcţionarului public şi al personalului contractual; aceste cheltuieli se vor suporta de la cap. 51.02 „Autorităţi executive titlul II bunuri şi servicii alin. 20.14 „protecţia muncii” şi se vor justifica cu chitanţe fiscale de fiecare salariat.

Se cuvine a fi subliniat faptul că art. 1 alin. 1 din Legea nr.  130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o pare şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, potrivit art. 12 alin. 1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile ale căror acordare şi cuantum cuprinse şi în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art. 82 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens, sunt şi prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii cu care se completează Legea nr. 188/195 care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci , dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art. 72 din Legea nr. 188/1995 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legi, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţiri condiţiilor la locul de muncă sănătatea şi securitatea în muncă, de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi celei pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art. 30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă, părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici dispoziţiile Convenţiei O.I.M nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art. 1), iar negocierea că poate purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajări şi /sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art. 243 din Codul Muncii şi arl.30 alin. 1 din Legea n. 130/1996, iar obligativitatea executării contratului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei O.I.M. nr. 131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin. 2 şa ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansat prin contractul colectiv de muncă.

În raport de toate aceste considerente, cum dispoziţiile de imputare emise sunt nelegale, urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să anuleze dispoziţiile de imputare nr. 791, 792, 854, 855, 856, 857, 858, 859, 860, 861, 862, 863, 864, 865, 866, 867, 868, 869, 870, 871, 872, 873, 874, 875, 876, 877, 918, 920, 921, 922, 923, 924, 925, 926, 927, 928, 929, 930, 931, din data de 18.11.2008, emise de Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

Totodată, instanţa va dispune suspendarea executării dispoziţiilor de imputare mai sus menţionare până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Etichete: contencios administrativ, Convenţia O.I.M nr. 154/1981, Convenţia O.I.M. nr. 131/1970, Legea n. 130/1996, Legea nr. 554/2004

Funcţionar public-drepturi speciale

Tribunalul Tulcea
Dosar nr. 125/88/2009
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 172
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, ca urmare a disjungerii, sub nr. 125/88/2009 reclamanţii BC , BR , Bs , CN, DV, LR, SP, TP şi BA au chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei V prin primar, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să le plătească, în baza contractului colectiv de muncă încheiat la data de 01.03.2008 următoarele sume : 300 lei/lună începând cu data de 01.03.2008 până la data efectivă a plăţii cu titlu de sumă alocată pentru menţinerea sănătăţii, securitatea muncii şi asigurarea protecţiei; 500 lei/semestru pentru fiecare dintre reclamanţi pentru ţinută decentă şi imaginea la locul de muncă; prima de Paşti egală cu salariul minim brut pe ţară pentru fiecare dintre reclamanţi; suma de 150 lei pentru reclamante, pentru ziua de 8 martie, plus dobânda legală aferentă drepturilor băneşti restante.

În motivare, reclamanţii au arătat că la data de 01.03.2007 Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică Locală Tulcea, ai cărui membri sunt, a încheiat cu Primăria Comunei V , reprezentată prin primar Gherghişan Sterian un contract colectiv de muncă; conform art. 2 alin. 1 din contract acesta s-a încheiat pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.03.2007 ; deşi până la data de 01.03. 2007 au încasat drepturile băneşti enumerate în acţiune, aferente perioadei 01.03.2007 – 01.03.2008, după această dată pârâta a refuzat să le achite sumele menţionate sub pretextul că la data de 01.03.2008 contractul a încetat.

Contractul colectiv de muncă, se arată, produce în continuare efecte, deoarece s-a prelungit de drept în temeiul art. 2 alin. 3 convenit de părţi; astfel, nici una dintre părţile contractante nu a notificat celeilalte manifestarea unilaterală de voinţă în sensul denunţării contractului cu 30 zile înainte de expirarea perioadei care s-a încheiat, situaţie în care contractul colectiv de muncă s-a prelungit de drept.

Au mai arătat reclamanţii că, în susţinerea cererii, invocă prevederile art. 1088 Cod civil conform căruia „la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele – interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală; aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; drepturile menţionate li se cuvin în temeiul art. 35 alin. 5 alin. 6, alin. 8 şi alin. 9 din contractul colectiv de muncă care, în temeiul art. 969 Cod civil are putere de lege între părţile contractante.

Examinând cererea, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Primăriei Comunei V , judeţul Tulcea.

Conform art. 34 alin. 5 din acordul colectiv/contractul colectiv de muncă nr. 80 încheiat între Primăria Comunei V şi Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică Locală Tulcea la data de 19.01.2007 şi prelungit de drept, pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, funcţionarii publici şi personalul contractual beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 300 lei lunar, care se va suporta de la cap. 51.02. „Autorităţi executive” titlul II „bunuri şi servicii” alin. 20.14. „protecţia muncii”. Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie; potrivit alin. 6 al aceluiaşi articol, pentru o ţinută decentă şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi cu instituţiile cu care colaborează, funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria Comunei V vor beneficia de sume pentru achiziţionarea ţinutei (vestimentaţie) în valoare de 500 lei fiecare, pe semestru, conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al funcţionarului public şi al personalului contractual; aceste cheltuieli se vor suporta de la Cap. 51.02. Autorităţi executive titlul II „bunuri şi servicii” alin. 20.14. „protecţia muncii” şi se vor justifica cu chitanţe fiscale de fiecare salariat; conform art. 34 lin. 8, Consiliul Local V va proceda la constituirea unui fond pentru organizarea zile de 8 Martie, inclusiv acordarea unui cadou în valoare de 150 RON cu această ocazie; conform art. 34 alin. 9, funcţionarii publici şi personalul contractual vor beneficia de o primă pentru sărbătorile de Crăciun şi de Paşti care va fi egală cu un salariu minim brut pe ţară în funcţie de alocaţiile bugetare.

Se cuvine a fi observat faptul că art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, respectiv prin sindicate, prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea ……” iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art. 12 alin. 1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţiile legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Folosind acelaşi principiu, în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art. 82 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii cu care se completează Legea nr. 188/1995 care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale, nu este nelegală din moment ce nu există un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art. 72 din Legea nr.188/1995 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătate şi securitate în muncă…., de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art. 30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici dispoziţiile Convenţiei O.I.M nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art. 1), iar negocierea poate purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să admită cererea şi să oblige pârâta să plătească reclamanţilor drepturile speciale prevăzute de art. 34 alin. 5 din contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2008, în cuantum de 300 lei lunar, pentru intervalul 01.03.2008 – 31.12.2008, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datorează şi până la plata efectivă.

Va fi obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile băneşti prevăzute în art. 34 alin. 6 din contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2008, în cuantum de 500 lei pe semestru pentru intervalul 01.03.2008 – 31.12. 2008, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datorează şi până la plata efectivă.

Va fi obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile băneşti prevăzute în art. 34 alin. 9 din contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2008, reprezentând prima de Paşti egală cu un salariu minim brut pe ţară cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datorau şi până la plata efectivă.

Va fi obligată pârâta să plătească reclamantelor BR , BS, CN, DV, LV, TS şi BA câte 150 lei pentru ziua de 8 martie 2008, cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data de la care se datora şi până la plata efectivă.

Etichete: Convenţia O.I.M nr. 154/1981, funcţionar public, Legea nr. 130/1996, Legea nr.188/1995