Decizie de sancţionare disciplinară. Conţinut. Comunicare. Convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă

Tip: Decizie
Nr./Dată: 2323 (03.07.2008)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C.muncii, art. 267 alin. (1), (2), art. 268 alin. (4), (2) lit. b) şi alin. (5), art. 283 alin. (1) lit. b)

Dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă este suspendat pe perioada în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă, întrucât contractul individual de muncă al acestuia este suspendat de drept.

Cerinţa art. 267 alin. (2) din Codul muncii este respectată doar atunci când în convocarea comunicată salariatului sunt menţionate toate faptele ce constituie obiect al cercetării disciplinare prealabile a acestuia, nefiind suficientă indicarea doar a uneia din abaterile disciplinare pentru care se emite decizia e sancţionare disciplinară, deoarece scopul convocării constă în asigurarea exercitării dreptului la apărare al salariatului cercetat disciplinar.

Decizia de concediere trebuie să cuprindă, conform art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi care justifică reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, sub sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară.

Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 268 alin. (5) şi art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, pentru contestarea deciziei de sancţionare disciplinară începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, neavând relevanţă împrejurarea că salariatul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia în alt mod.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 2323 din 3 iulie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 99/5.02.2008, pronunţată în dosarul nr.3959/108/2007, cu opinie separată, Tribunalul Arad a respins excepţia de tardivitate a acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiate.

Totodată, a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtei S.C. „T.T.” SRL Arad, precum şi excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, dispunând anularea deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii, radierea menţiunilor privitoare la concediere din carnetul de muncă, efectuarea cuvenitelor menţiuni conform dispozitivului sentinţei şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, de la momentul desfacerii contractului de muncă şi până la plata efectivă a drepturilor.

Instanţa de fond a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. „T.T.” SRL Arad împotriva reclamantului-pârât reconvenţional C.N., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului individual de muncă nr. 453021/10.06.2006, şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că excepţia tardivităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece decizia de concediere a fost expediată către reclamant prin poştă la data de 28.09.2007, iar acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26.10.2007, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) din Codul muncii.

Apărarea pârâtei cu privire la faptul că reclamantul a luat cunoştinţă despre decizia de concediere de la ITM sau în timpul judecării litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 3404/2007 al Tribunalului Arad, astfel încât termenul de contestare al acesteia curge de la acest moment, a fost înlăturată prin raportare la dispoziţiile imperative ale art. 268 alin. (4) din Codul muncii şi la împrejurarea că decizia de concediere nu a putut fi comunicată direct reclamantului, deoarece acesta s-a aflat în concediu medical.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1139/2007, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3404/2007, a fost respinsă, apreciindu-se că nu există identitatea de obiect cerută de art. 1201 C.civ., întrucât în dosarul pendinte se contestă o altă decizie de concediere decât cea analizată în dosarul nr. 3404/2007 al Tribunalului Arad.

Prima instanţă a admis excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reţinând că sunt incidente mai multe motive de nulitate a acesteia.

Astfel, Tribunalul Arad a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, ca urmare a faptului că angajatorul nu a probat că a comunicat, prin poştă, convocările nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Decizia de concediere contestată a fost emisă în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical, astfel încât au fost nesocotite prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii şi nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) şi c).

Angajatorul a emis două decizii de concediere cu nr. 3/19.08.2007 cu un conţinut total diferit şi nu a depus probe din care să rezulte ce decizie a comunicat reclamantului, potrivit art. 268 alin. (4) din Codul muncii.

Având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii şi adeverinţa medicală eliberată de dr. M.M. la data de 5.10.2007, Tribunalul Arad a apreciat că nu operează excepţia nulităţii contractului de muncă şi a respins cererea revonvenţională formulată de pârâtă.

În opinia separată s-a arătat că se impunea admiterea cererii reconvenţionale formulate de către pârâtă şi respingerea acţiunii principale, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Codul muncii, iar adeverinţa medicală eliberată la 5.10.2007 este ulterioară desfacerii contractului de muncă al reclamantului prin decizia nr. 3/19.08.2007, astfel încât nulitatea prevăzută de art. 27 alin. (2) din Codul muncii nu poate fi remediată, nefiind incidente prevederile art. 27 alin. (3) din Codul muncii.

Pe de altă parte, s-a susţinut că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul muncii şi a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 267 din Codul muncii.

Pârâta S.C. „T.T.” SRL Arad a formulat recurs, în termenul legal, împotriva sentinţei civile nr. 99/5.02.2008 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa de fond a respins excepţia de tardivitate a acţiunii în mod greşit, deoarece din adeverinţa eliberată de Oficiul Poştal nr.1 Arad rezultă că decizia nr. 3/15/19.08.2007 a fost expediată la data emiterii ei, respectiv la data de 15.08.2007, punerea în aplicare operând cu data de 19.08.2007, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (3) din Codul muncii, iar contestaţia a fost depusă cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă.

De altfel, din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad rezultă că reclamantul a avut cunoştinţă de decizia contestată cel mai târziu la data de 17.08.2007, dată la care a formulat o plângere la ITM împotriva acestei decizii.

Adresele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 au fost comunicate reclamantului, prin poştă, aşa cum rezultă din confirmările de primire a acestora, depuse la termenul din 5.02.2007 dar ignorate de către prima instanţă. Aceste adrese au fost depuse la dosar de către reclamant, astfel încât el recunoaşte că le-a primit. Prin urmare, decizia de concediere nu este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (2) din Codul muncii.

Abaterile săvârşite de reclamant sunt prevăzute de art. 39 alin. (2) din Codul muncii, motiv pentru care lipsa inserării dispoziţiilor din statut, regulamentul intern sau contractul de muncă referitoare la normele de disciplină încălcate de reclamant nu poate conduce la nulitatea deciziei.

Întrucât Codul muncii nu prevede menţionarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor pentru care salariatul refuză să se prezinte la cercetare, neindicarea acestora nu atrage nulitatea deciziei de concediere.

Cererea reconvenţională a fost respinsă în mod greşit de către prima instanţă, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea cerinţei prevăzută de art. 27 alin. (1) din Codul muncii. Dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii nu sunt aplicabile în cauză, ca urmare a faptului că certificatul medical din 5.10.2007 a fost eliberat după desfacerea contractului de muncă al reclamantului.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.proc.civ.

Intimatul N.C. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepţia de tardivitate a acţiunii este nefondată, deoarece a formulat contestaţia pendinte în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) din Codul muncii, decizia de concediere emisă la 19.08.2007 neputând să-i fie comunicată la 15.08.2007, aşa cum susţine recurenta. La această dată, recurenta a restituit intimatului scrisorile expediate de acesta pe adresa recurentei.

Din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad nu rezultă că intimatul a avut cunoştinţă de decizia de concediere cel mai târziu la 17.08.2007 şi nici că a formulat o plângere la ITM Arad împotriva acesteia, ci doar că decizia de concediere nu i-a fost comunicată.

Prin înscrisul „Notă internă de anulare” din 19.08.2007, pârâta a anulat administrativ decizia de concediere nr. 3/7.08.2007, iar decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 a fost emisă pentru a corecta anumite elemente conţinute de decizia anterioară şi fără efectuarea vreunei cercetări disciplinare prealabile, motiv pentru care decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 este lovită de nulitate absolută datorită lipsei efectuării cercetării disciplinare prealabile şi a indicării, în cuprinsul ei, a motivelor pentru care cercetarea disciplinară nu s-a efectuat.

Dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Codul muncii au caracter de maximă generalitate şi nu prezumă că fapte precum „crearea de stări tensionate”, „refuzul la cele trei convocatoare”, „insubordonarea făţişă, chiar jignitoare”, „voinţa de a încălca obligaţiile”, sunt abateri disciplinare, astfel încât aceste fapte nu puteau fi sancţionate disciplinar decât dacă erau prevăzute ca abateri disciplinare în statutul de personal, regulamentul intern ori contractul colectiv de muncă aplicabil.

Pe de altă parte, aceste fapte sunt acţiuni cu un pronunţat caracter de generalitate, iar decizia de sancţionare nu cuprinde nici un fel de descriere a acestora.

Prin urmare, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, datorită lipsei menţiunilor prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul muncii.

Decizia de concediere nu cuprinde motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (3) din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea, astfel încât este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea cerinţei de la art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, cum a reţinut şi instanţa de fond.

Cererea reconvenţională este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii şi ale art. 57 alin. (2) din Codul muncii, deoarece nulitatea unui contract individual de muncă produce efecte doar pentru viitor, respectiv de la momentul constatării ei, iar reclamantul a depus certificatul medical în perioada de derulare a contractului de muncă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 268 alin. (5) coroborat cu art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, decizia de sancţionare disciplinară poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Art. 268 alin. (4) din Codul muncii prevede că decizia de sancţionare disciplinară se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată acestuia.

Prin urmare, termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru contestarea deciziei de sancţionare disciplinară începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, neavând relevanţă că salariatul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia în alt mod.

Deoarece decizia de concediere contestată a fost emisă la data de 19.08.2007, ea nu putea fi comunicată reclamantului la data de 15.08.2007, aşa cum susţine recurentul, adică la o dată anterioară emiterii ei.

Această decizie a fost comunicată reclamantului la 1.10.2007, fiind contestată la 26.10.2007, astfel încât a fost respectat termenul prevăzut de art. 268 alin. (5) şi art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, iar excepţia tardivităţii acţiunii este nefondată.

Susţinerea recurentei că reclamantul a luat la cunoştinţă de conţinutul deciziei de concediere cel mai târziu la data de 17.08.2007, conform menţiunilor din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad, nu poate fi luată în considerare pentru admiterea excepţiei de tardivitate, deoarece contravine art. 268 alin. (4) din Codul muncii şi nu corespunde realităţii, în condiţiile în care adresa menţionată precizează doar că a fost emisă decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 şi că ea nu a fost comunicată salariatului.

Prin decizia de concediere nr. 3/19.08.2007, angajatorul a reţinut că reclamantul a săvârşit mai multe abateri disciplinare, şi anume: lipsa nemotivată repetată în perioada 13.07.2007 – 25.07.2007 şi în perioada 1.08.2007 – 7.08.2007; crearea unei stări tensionate în colectivul de muncă; insubordonarea făţişă, chiar jignitoare şi voinţa reclamantului de a încălca obligaţiile de serviciu.

Convocatoarele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 269/3.08.2007 se referă doar la una din aceste abateri, respectiv la absenţa nemotivată a reclamantului de la serviciu, astfel încât nu pot justifica efectuarea cercetării disciplinare prealabile pentru toate abaterile disciplinare menţionate în decizia de concediere contestată. Prin urmare, prevederile art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii au fost nesocotite la aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului prin decizia de sancţionare nr. 3/19.08.2007, cu atât mai mult cu cât ele au fost emise şi comunicate în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, conform certificatelor medicale depuse la dosar, astfel încât contractul de muncă al reclamantului era suspendat de drept. Pe cale de consecinţă, dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă era şi el suspendat.

Din cele expuse anterior, rezultă că instanţa de fond a admis, în mod corect excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii.

Angajatorul a indicat art. 61 lit. a) din Codul muncii ca temei de drept al deciziei de concediere, însă nu a indicat prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, şi care justifică reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, astfel încât decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru lipsa menţiunii cerute de art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii. Art. 39 alin. (2) din Codul muncii nu a fost menţionat în cuprinsul deciziei de concediere şi nu poate fi invocat de angajator în faţa instanţei, deoarece art. 77 din Codul muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Decizia de concediere contestată nu cuprinde menţiunea obligatorie prevăzută de art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, deoarece nu indică motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă prin raportare la dispoziţiile art. 267 alin. (3) din Codul muncii, în condiţiile în care prin convocatorul nr. 263/3.08.,2008, angajatorul îl convoacă pe reclamant „ pentru prima zi după anularea suspendării contractului de muncă nr. 453021/10.04.2006 (terminarea concediului de boală pentru copil sau al dumneavoastră personal) la ora 1000 a unei zile lucrătoare…” şi îi pune în vedere să înainteze certificatul medical în original până în data de 9.08.2007. Or, art. 267 alin. (3) din Codul muncii permite angajatorului să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, doar atunci când salariatul nu se prezintă la convocarea făcută în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (2) din Codul muncii fără un motiv obiectiv. În cuprinsul deciziei de concediere se menţionează doar „refuzul la cele trei convocatoare trimise pentru o analiză prealabilă disciplinară ”.

Prin urmare, motivele de recurs invocate de către pârâtă cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul admiterii acţiunii formulate de către reclamant sunt neîntemeiate.

Susţinerile recurentei nu sunt fondate nici în ceea ce priveşte greşita respingere de către instanţa de fond a cererii reconvenţionale formulate de către pârâtă.

Art. 27 alin. (2) din Codul muncii sancţionează cu nulitatea contractului individual de muncă încheiat fără existenţa unui certificat medical care să constate că angajatul este apt pentru prestarea acelei munci.

Prin derogare de la această regulă, art. 27 alin. (3) din Codul muncii prevede că, în situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.

Reclamantul-intimat a prezentat acest certificat la data de 5.10.2007, astfel încât, în speţă, sunt incidente prevederile art. 27 alin. (3) din Codul muncii, în condiţiile în care contractul individual de muncă încheiat între părţi nu a încetat la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, aşa cum susţine recurenta, deoarece această decizie a fost anulată de către instanţă şi părţile au fost repuse în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, ca urmare a admiterii acţiunii formulate de către reclamant.

De altfel, potrivit art. 268 alin. (3) din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte juridice doar de la data comunicării ei, în modalitatea prevăzută de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, iar nu de la data emiterii.

Pe de altă parte, art. 57 alin. (2) din Codul muncii prevede că efectele constatării nulităţii contractului individual de muncă se produc doar pe viitor, adică după momentul constatării ei, astfel încât cererea pârâtei-recurente de constatare a nulităţii absolute a contractului de muncă al reclamantului cu începere de la data de 19.08.2007, adică de la o dată anterioară formulării cererii de constatare a nulităţii absolute a acesteia, contravine prevederilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.proc.civ.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.

Tags: contract individual de muncă, decizie de concediere, decizie de sancţionare disciplinară, nulitate absoluta

Concediere. Consilier juridic. Desfiinţarea postului. Încheierea contractului de asistenţă juridică cu o firmă de consultanţă. Efecte.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 818 (04.04.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Codul muncii – art. 65 alin. 2

Dispariţia postului de consilier juridic din statutul de funcţii al societăţii pârâte, urmată de încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o firmă de consultanţă nu reprezintă o desfiinţare efectivă a locului de muncă, bazată pe o cauză reală şi serioasă, în sensul art. 65 alin. 2 din Codul muncii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 818 din 4 aprilie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 14 decembrie 2005, Tribunalul Arad a respins ca nefondată contestaţia exercitată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta S.C. „ARDAF” S.A. C.N., având ca obiect constatarea nulităţii deciziei de concediere nr. 5212/25.05.2005 emisă de pârâtă.

S-a reţinut că reclamantul M.M. a fost în serviciul pârâtei S.C. „ARDAF” S.A C.N. începând cu anul 1999, iniţial în baza unei convenţii civile, iar din anul 2001 angajat cu contract individual de muncă în funcţia de consilier juridic. Prin decizia nr. 5212/25.05.2005 a directorului general al pârâtei contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut în temeiul art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Din cuprinsul deciziei de concediere a rezultat că măsura a fost dispusă în baza hotărârii consiliului de administraţie al societăţii privind reorganizarea activităţii în vederea reducerii costurilor şi a unei mai bune organizări şi coordonări.

După concedierea reclamantului, societatea pârâtă a încheiat un contract de prestări servicii cu o altă societate de consultanţă juridică S.C. „L.C.” S.R.L., obiectul contractului fiind asigurarea de către această societate în beneficiul pârâtei a serviciului de asistenţă juridică constând în consultanţă, asistenţă juridică şi formularea de concluzii orale sau scrise în faţa instanţelor de judecată, în schimbul unei sume lunare de 6.000.000 lei (600 RON).

Sub aspectul caracterului real al cauzei concedierii, instanţa a reţinut că acest caracter nu există. Aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, Sucursala din Arad a pârâtei a depăşit nivelul de cheltuieli estimat pentru anul 2004, astfel că reducerea unor posturi care nu aduc efectiv venituri în societate îşi are o justificare reală. Împrejurarea că ulterior concedierii au fost majorate salariile celorlalţi angajaţi, nu prezintă relevanţă deoarece echivalează cu inexistenţa cauzei la data concedierii.

Sub aspectul caracterului serios al cauzei concedierii, Tribunalul a reţinut că la nivelul S.C. „ARDAF” S.A. C.N. există o preocupare în sensul externalizării serviciului juridic prin încheierea unor contracte de prestării servicii cu anumite societăţi cu profil juridic, astfel de intenţii materializându-se deja în alte sucursale cum ar fi Zalău, Mureş, Cluj şi în prezent şi în Arad, urmare a reducerii postului de jurist ocupat de către reclamant. O reorganizare de asemenea manieră nu poate fi considerată ca neserioasă câtă vreme prin această formă, societatea şi-a redus nu numai costurile legate de salariul lunar al reclamantului, dar şi costurile suplimentare legate de contribuţiile datorate de către pârâtă în considerarea calităţii de angajat a reclamantului. Faptul că societatea de consultanţă juridică cu care s-a încheiat ulterior contractul de prestări servicii este o societate nouă ai cărei jurişti nu au experienţa reclamantului, este o chestiune necenzurabilă de către instanţa de judecată, managerul fiind liber să aprecieze care variantă îi este mai profitabilă, deoarece o face pe banii şi pe riscul său. Cu toate acestea, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în urma măsurii dispuse de către angajator, costurile sucursalei pentru următoarele 5 luni de zile s-au redus de la 71.584.942 lei la suma de 30.000.000 lei, aspect care demonstrează caracterul real şi serios al cauzei reorganizării activităţii prin externalizarea serviciului juridic.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs contestatorul M.M. criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate, în motivare arătând următoarele:

Prima instanţă a dat o interpretare greşită probelor administrate în cauză apreciind că din înscrisurile depuse la dosar de către unitatea intimată rezultă necesitatea desfiinţări postului de consilier juridic, ca urmare a reorganizării activităţii intimatei. Cu toate acestea printr-o altă sentinţă, respectiv sentinţa civilă nr. 1574/07.12.2005 acelaşi Tribunal s-a pronunţat în mod total opus în sensul admiterii contestaţiei formulată de către B.C. care se afla în aceeaşi situaţie juridică.

Pe cale de excepţie a invocat nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului de muncă deoarece în conţinutul acestei decizii nu se arată motivele de fapt ale concedierii, ceea ce aduce o încălcare esenţială a prevederilor art. 74 lit. a din Codul muncii.

S-a mai arătat că temeiul concedierii contestatorului recurent nu se justifică prin motivaţia reorganizării economice a unităţii intimate deoarece după desfacerea contractului de muncă unitatea intimată a încheiat o convenţie cu S.C. „L.C.” S.R.L. pentru prestarea de către această societate în favoarea intimatei a unor servicii remunerate inclusiv în domeniu juridic, contract încheiat la 31.05.2005. Se mai arată că, în fapt motivul concedierii contestatorului l-a constituit animozităţile ivite între acesta şi conducătorul Sucursalei ceea ce s-a concretizat de altfel şi în declanşarea unei cercetări administrative pentru abateri disciplinare a contestatorului rămasă nefinalizată.

Recursul este fondat.

Din contractul individual de muncă nr. 1943/01.10.2001 rezultă că recurentul contestator a fost angajat în funcţia de consilier juridic Sucursala Arad în cadrul S.C. Asigurare Reasigurare „ARDAF” S.A. C.N., având atribuţiile prevăzute în acest contact dar şi în fişa postului.

Sub nr. 3544 din 07.04.2005 unitatea intimată comunică Consiliului de administraţie al Sucursalei Arad necesitatea reorganizării activităţii acesteia, în vederea reducerii costurilor precum şi a unei mai bune organizări şi coordonări a activităţii, propunând în acest sens desfiinţarea postului de director de asigurări, postul urmând să fie preluat de directorul sucursalei, precum şi desfiinţarea postului de consilier juridic urmând ca problemele de natură juridică să se soluţioneze prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, care este mai economic.

Conform procesului-verbal nr. 3634/11.04.2005, prin hotărârea Consiliului de administraţie din aceeaşi dată se iau măsuri organizatorice în sensul celor propuse de conducerea societăţii comerciale şi anume desfiinţare postului de consilier juridic deţinut de contestator căruia i se va oferi posibilitatea ocupării postului de inspector de asigurări în cadrul sucursalei, iar pentru problemele de natură juridică se va încheia un contract de asistenţă juridică.

La 25.04.2005 sub nr. 4088 preşedintele Consiliului de administraţie Arad comunică un preaviz contestatorului, prin care îi aduce la cunoştinţă desfiinţarea postului şi posibilitatea de a ocupa postul de inspector de asigurări în trei zile de la primirea preavizului, iar în cazul neoptării pentru acest post se precizează că urmează desfacerea contractului de muncă.

La 25.10.2005 sub nr. 5212 unitatea intimată emite decizia de desfacere a contractului de muncă a contestatorului, concedierea fiind determinată de „reorganizarea activităţii societăţii, în vederea reducerii costurilor precum şi a unei mai bune organizări şi coordonări a activităţii”.

Atât în primă instanţă cât şi în faţa Curţii contestatorul a ridicat excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, pe temeiul că această decizie nu conţine motivele care au determinat concedierea sa, iar lipsa acestora este sancţionată conform art. 74 lit. a şi art. 76 din Codul muncii cu nulitatea absolută.

Soluţionând această excepţie, Curtea urmează a o respinge deoarece decizia contestată conţine în alin. 2 al preambulului, motivul de fapt al concedierii expus mai sus: reorganizarea activităţii societăţii, reducerea costurilor, mai buna organizare şi coordonare a activităţii. Nemulţumirea contestatorului pentru o eventuală detaliere a motivelor de fapt care au condus la concedierea sa, nu semnifică lipsa acestor motive şi nu se situează în câmpul de acţiune al nulităţii absolute ci al nulităţii relative, aceasta din urmă sancţiune privind decizia în întregul său în condiţiile în care se dovedeşte că motivele de fapt evocate prin decizie, nu sunt susţinute în termeni reali şi prin aceasta aduc o vătămare de neînlăturat drepturilor salariatului.

Pe fond Curtea apreciază că decizia de concediere emisă de unitatea intimată nu este susţinută de art. 65 alin. 2 din Codul muncii în sensul că desfiinţarea postului de consilier juridic deţinut de contestator nu se reflectă în acele măsuri de reorganizare a activităţii societăţii în vederea reducerii costurilor şi a unei mai bune organizări şi coordonări a activităţii, iar aceste motive să aibă un conţinut efectiv o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute de art. 65 alin. 1 din Codul muncii, şi anume: dificultăţi economice, transformări tehnologice sau reorganizări ale activităţii.

Reducerea postului de consilier juridic nu are caracter efectiv din moment ce la data de 31.05.2005, deci la aceeaşi dată la care încetează preavizul de concediere al contestatorului, unitatea intimată încheie un contract de asistenţă şi reprezentare juridică cu S.C. „L.C.” S.R.L. pe o durată de un an. În consecinţă activitatea specifică de asistenţă şi reprezentare juridică nu a fost desfiinţată, ci dimpotrivă preluată de o altă persoană, şi anume societatea comercială mai sus menţionată, iar postul nu a fost redus efectiv. Apărarea unităţii intimate, conform căreia obligaţiile de plată faţă de societatea S.C. „L.C.” S.R.L. pentru activitatea de natură juridică prestată sunt mult mai reduse comparativ cu cele pe care le-ar fi datorat contestatorului, nu poate fi primită de Curte, întrucât o asemenea justificare ar conduce la ideea că ori de câte ori angajatorul îşi poate apropria o forţă de muncă mai ieftină, va proceda la concedierea propriilor salariaţilor, obţinând prin această ficţiune, justificarea concedierilor. De altfel, se observă din înscrisul depus la dosarul de primă instanţă, emis de către unitatea intimată, că o asemenea comparaţie nu este anterioară deciziei de concediere şi deci nu a fundamentat o asemenea decizie, tabelul comparativ fiind emis la 24.08.2005.

Sub aspectul cauzei reale şi serioase care trebuie să stea la temelia deciziei de concediere, Curtea constată că raportat la cele trei ipoteze prescrise de art. 65 alin. 1 din Codul muncii (dificultăţi economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activităţi), desfiinţarea unui post de consilier juridic, singurul de altfel în cadrul unei sucursale aparţinând de o societate comercială de asigurare reasigurare nu se poate încadra nicidecum în dificultăţi economice sau transformări tehnologice şi în consecinţă o atare desfiinţare nu are o cauză reală. Tot astfel cauza nu poate fi considerată serioasă dacă decizia de concediere se întemeiază pe motive străine de locul şi importanţa postului în structura organizatorică a unităţii intimate, post pe care de altfel intimata l-a acoperit în continuare prin angajarea unor prestări de servicii de natură juridică cu o altă societate comercială.

În fine, fundamentarea deciziei de concediere cu consecinţa desfiinţării postului de consilier juridic pe temeiul reorganizării activităţii sucursalei este lipsită de conţinut, deoarece în termeni manageriali reorganizare presupune redistribuirea unor activităţi operaţii sau funcţii în cadrul aceluiaşi compartiment, sau, prin delegare către alte structuri organizatorice preexistente sau, care se vor înfiinţa pentru a spori gradul de performanţă şi calitate activităţilor vizate. În acest context reorganizarea activităţii nu se confundă cu reducerile de personal, ci cu o redistribuire a lor.

Decizia de concediere nu se poate întemeia nici pe motivul reducerii costurilor întrucât locul obligaţiilor salariale datorate contestatorului a fost luat de obligaţia de onorariu către societatea nou angajată.

Tags: decizie de concediere