Top

Nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare pentru eroare-obstacol

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 12579 (22.11.2011)
Autor: Judecatoria Ploiesti
Domenii asociate:Vânzări-Cumpărări
Dosar nr. 7554/281/2011- problema de drept: nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare pentru eroare-obstacol

 

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 7554/281/2011 de reclamantul ………… a solicitat in contradictoriu cu cu pârâta …………… anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. ………….

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat ca pârâta este nepoata sa de fiică şi el împreună cu soţia sa au crescut-o pe pârâtă. Pe măsură ce nepoata a mai crescut, fiind în vârstă şi bolnav au convenit să încheie un contract de întreţinere cu aceasta.

Pârâtul a mai arătat că înainte de a merge la notar au avut numeroase discuţii cu pârâta în sensul că vor încheia un contract de întreţinere.

Pârâtul a invocat drept cauză de nulitate absolută a contractului eroare obstacol şi a arătat că dorinţa sa ş a defunctei sale soţii nu a fost de obţinere unei sume de bani ci doreau pe cineva care să aibă grijă de ei la bătrâneţe. Au mai precizat că deţineau resurse materiale, pârâta neavând în acel moment resurse materiale.

În sprijinul ideii că contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută pentru eroare obstacol reclamantul a mai arătat că pârâta nu le-a achitat preţul de 35 de milioane de lei, preţ de altfel neserios.

Reclamantul a mai precizat că la notariat a mers cu convingerea fermă că va încheia un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, mai mult solicitând notarului să reţină un drept de abitaţie viageră. După încheierea contractului pe care nu l-a citit niciodată a avut convingerea fermă că voinţa acestora a fost împlinită conform înţelegerii făcute cu pârâta, mai ales că aceasta a continuat să aibă aceeaşi atitudine de afecţiune, grijă şi i-au ajutat la treburile casei ca şi înainte de încheierea contractului.

Reclamantul a mai arătat ca după decesul soţiei sale şi după ce pârâta s-a căsătorit şi-a schimbat total comportamentul. Aceasta a plecat din apartament şi au convenit că va veni săptămânal pentru a-l îngriji şi ajuta. Din momentul în care s-a căsătorit pârâta vine acasă la reclamant pentru a-l ajuta doar lunar şi doar pentru a-i lua pensia. Cea care are grijă de reclamant şi care îi aduce cele necesare este fiica sa ………….

Reclamantul a învederat instanţei că nu a existat concordanţă între voinţa internă şi cea exteriorizată ceea ce a împiedicat totalmente formarea actului juridic, fiind afectat consimţământul de eroarea destructivă de voinţă .

In drept cererea a fost întemeiată în baza art. 94, 953 şi 954 cod civil

La data de 20.07.2011 reclamantul a formulat cerere precizatoarea prin care au arătat că motivul de nulitate absolută este eroarea obstacol.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.

In motivarea întâmpinării pârâta a arătat că la data de 19.03.2003, minoră, prin curator ……………. şi cu încuviinţarea expresă a Autorităţii Tutelare dată prin dispoziţia ….. a încheiat cu reclamantul şi soţia acestuia contractul de vânzare-cumpărare prin care a devenit proprietarul apartamentului compus din două camere şi dependinţe din ………………….

Pârâta a arătat că la momentul încheierii contractului ambii vânzători, prezenţi personal au consimţit şi au luat la cunoştinţă personal de cuprinsul contractului pe care au înţeles să-l încheie. A mai precizat pârâta că la momentul încheierii contractului întrucât era minoră a fost îndrumată şi consiliată şi însoţită să-şi dea acordul pentru a cumpăra imobilul proprietatea bunicilor.

Pârâta a mai arătat că chiar dacă nu şi-a asumat obligaţia de întreţinere prin contractul încheiat, totuşi i-a îngrijit pe bunicii săi, a suportat cheltuielile cu înmormântarea bunicii sale în baza unei obligaţii morale şi creştineşti.

Pârâta a mai precizat că în niciun moment nu s-a pus problema încheierii unui contract de vânzare cu clauză de întreţinere având în vedere că la data încheierii acestui contract era minoră şi avea nevoie la rândul său de protecţie şi sprijin , neputându-se ocupa de întreţinerea a două persoane mature, urmând să le asigure acestora toate nevoile materiale, medicamente etc.

Pârâta a învederat instanţei că contractul de vânzare-cumpărare cuprinde o serie de clauze din care rezultă că actul juridic încheiat a fost de vânzare-cumpărare.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu interogatoriul părţilor.

Pârţile au formulat concluzii scrise.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …………… de …………….., reclamantul împreună cu soţia sa ……………. au vândut pârâtei …………, minoră, asistată de ………….. apartamentul proprietate acestora situat în …………… înscris în cartea funciară ………..cu număr cadastral provizoriu ……… compus din două camere şi dependinţe cu o suprafaţă utilă de 58, 21 mp precum şi cota indiviză din suprafaţa în folosinţă comună a imobilului.

Prin acest contract vânzătorii şi-au rezervat un drept de abitaţie viageră.

In acţiunea introductiva reclamantul a invocat drept cauză de nulitate absolută eroarea obstacol.

Pentru a fi valabil incheiat actul juridic trebuie sa cuprinda o serie de componente, vointa juridica reprezentand un astfel de element fundamental. Consimtamantul, adica exteriorizarea hotararii de a incheia un act juridic civil, pentru a fi valabil, trebuie sa indeplineasca anumite cerinte in mod cumulativ, una dintre acestea fiind aceea de a nu fi alterat de vreun viciu de consimtamant.

In alcatuirea erorii-obstacol, ca viciu de consimtamant, astfel cum a fost invocata de reclamant, instanta retine ca intra un singur element de natura psihologica, constand in falsa reprezentare a realitatii la incheierea actului juridic, iar, pentru a opera, eroarea trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ doua conditii, si anume, aceea ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator, determinant pentru incheierea actului, precum si aceea ca cocontractantul sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este determinant.

Avand in vedere, insa, natura psihologica a elementului presupus fals reprezentat de catre reclamanta, instanta urmeaza sa aprecieze caracterul determinant al acestui element in concret. Astfel din probele administrate, instanta retine ca nici una din martore nu a asistat la discutii intre parti purtate anterior incheierii contractului si, de asemenea, nu au fost de fata nici la incheierea contractului de vanzare-cumparare. Astfel martora reclamantului ………………, vecină acestuia a declarat că bunicii au avut grijă de pârâta care s-a mutat în apartamentul acestora când era minoră, elevă în clasa a IV a. Aceasta a mai precizat că bunicii cât şi pârâta i-au spus că nepoata o să aibă grijă de ei şi că a înteţes că este vorba de un contract de întreţinere. Martora a mai arătat că nu ştie ca părţile să fi mers la notar şi că părţile nu i-au spus că au încheiat un contract cu clauză de întreţinere, ci pârâta i-a spus că o să aibă grijă de către bunicii săi. A mai declarat martora că bunicii au avut grijă de nepoată, iar aceasta la rândul său i-a ajutat la treburile gospodăreşti : făcea mâncare, spăla, călca, a stat internetă în spital cu bunica sa. După decesul bunicii pârâta a plecat din apartament şi venea la bunicul său o dată pe lună iar în ultima perioadă nu a mai văzut-o. A mai arătat martora că părţile s-au certat în urmă cu şaşe luni, dar că nu a fost de faţă, doar a auzit că părţile şi rudele acestora ţipau.

Cealaltă martoră a reclamantului ……………., vecina acestuia a declarat că pârâta a venit în apartamentul bunicilor când era elevă în clasa a II a şi aceştia spuneau că o să-i facă acte de proprietate ca să-i îngrijească la bătrâneţe. Martora a declarat că a auzit aceste discuţii pe când pârâta avea 9-10 ani. A mai precizat martora că pârâta a locuit cu reclamantul şi soţia acestuia, îi ajuta la treburile gospodăreşti ( făcea curăţenie, spăla rufe, făcea piaţa) şi că bunicii aveau grija de nepoata acestora. La 6 luni după decesul bunicii reclamanta a plecat din apartament şi a mai venit la reclamant mai rar.

Instanţa constată că din declaraţiile martorilor nu rezultă faptul că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi nici în momentele imediat premergătoare încheierii actului juridic părţile au dorit să încheie un contract de vânzare-cumpărare. Martorele audiate au declarat că bunicii pârâtei le-au spus că doresc să-i facă acte de proprietate pârâtei să aibă grijă de ei, dar aceste afirmaţii au fost auzite de martori fie cu mult timp înainte de încheierea contractului, fie după încheierea contractului.

Instanta va inlatura si sustinerile reclamantului in sensul ca actul nu i-a fost citit de notarul public, intrucat, potrivit incheierii de autentificare nr. …………….s-a consemnat ca, dupa citirea actului, partile au consimtit la autentificare, semnand toate exemplarele actului, contractul dobandind, astfel, caracterul unui inscris autentic care se bucura de o prezumtie de validitate, proba contrara revenindu-i celui care-l contesta. In plus, constatarile personale ale notarului public referitoare la luarea consimtamantului fac dovada pana la inscrierea in fals si avand in vedere ca reclamanta nu a inteles sa uzeze de mijloacele procedurale puse la dispozitie de lege in acest sens, rezulta ca actul juridic intervenit intre parti este valabil.

Instanţa va avea în vedere şi faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâta era minoră şi a fost asistată de curatorul …… încheind actul juridic cu încuviinţarea Autorităţii Tutelare, ceea ce face greu de crezul faptul că pârâta ar fi determinat pârâţilor o falsă reprezentare a actului juridic pe care urmau să-l încheie. Fiind minoră la data încheierii contractului era greu de crezut că-şi poate asuma obligaţia de întreţinere a bunicilor săi, având în vedere vârsta acesteia şi faptul că nu avea posibilităţi materiale de a oferi ajutor şi sprijin bunicilor săi.

Fata de considerentele mai sus aratate, instanta va respinge cererea ca neîntemeiată.

 

Etichete: , ,

Nulitate absoluta

Dosar nr. 19307/212/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CONSTANŢA – SECŢIA CIVILĂ.

Sentinţa civilă nr.19862

Şedinţa publică de la 02.12.2009

Pe rol, soluţionarea cauzei comerciale având ca obiect pretenţii, cerere introdusă de , reclamanta AR prin AR , cu sediul în jud. Constanţa, parter, în contradictoriu cu pârâta ERA(fosta ASITRANS ) – prinERA, ŞI i intevenientul forţat AO, domiciliat în jud. Constanţa

La apelul nominal efectuat în cauză, părţile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în cuprinsul căruia se învederează că la data de 30.11.2009, reclamanta a depus prin serviciul Registratură răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă, în trei exemplare.

Instanţa ia în examinare „tardivitatea” acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi faţă de motivarea acesteia – respectiv invocându-se efectuarea debitului pretins de reclamantă anterior introducerii cererii – o reţine ca fiind o apărare pe fondul cauzei, iar nu o excepţie procesuală referitoare la condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune în justiţie, întrucât în măsura în care aceasta va fi reţinută, efectul admiterii sale vizează însăşi soluţia pe fondul cererii, iar nu împiedicarea judecării fondului.

Nemaifiind alte excepţii de soluţionat, instanţa încuviinţează, în baza art. 167 C. proc. civ., proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o legală, pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea cererii. Respinge proba cu interogatoriu solicitată de pârâtă, faţă de împrejurarea că pârâta nu a indicat obiectul probei, respectiv faptele personale în legătură cu pricina, astfel încât instanţa să poate aprecia dacă în momentul încuviinţării probei, administrarea acesteia ar putea duce la dezlegarea pricinii.

Nemaifiind alte probe de administrat şi faţă de apărările scrise ale părţilor, prin care s-a solicitat şi soluţionarea cauzei în lipsă, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

INSTANŢA,

Asupra cauzei comerciale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.07.2009, sub nr. 19307/212/2009, reclamanta AR prin AR a solicitat în contradictoriu cu pârâta ERA (fosta ASITRANS) şi AO în calitate de intervenient forţat, obligarea pârâtei la plata sumei de 4152,92 lei, reprezentând: 3078 lei – despăgubiri civile achitate pentru reparaţiile auto CT-78-EXC şi 1074, 92 lei, penalităţi de întârziere, calculate de la data de 16.06.2008 şi până la 01.06.2009, penalităţi în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul plăţii efective, precum şi cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 08.12.2007 a avut loc un accident de circulaţie produs din culpa numitului AO, conform procesului-verbal seria PCA nr. 1846528/08.12.2007, în care a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare CT-78-EXC, aparţinând SC EXCELSOR SRL şi asigurat CASCO la societatea reclamantă conform contractului seria AAC nr. 199524/08.05.2007.

Urmare a prejudiciului cauzat s-a achitat asiguratului CASCO despăgubirea în valoare de 3078 lei, cu OP nr. 699/12.03.2008.

A mai arătat reclamanta că deşi sau depus toate diligenţele în vederea recuperării pe cale amiabilă a debitului creat, conform art. 7201 c. proc. civ., efectuând procedura prealabilă a concilierii directe, pârâta nu a achitat suma de 3078 lei.

Prin plata despăgubirii, asigurătorul CASCO se subrogă în drepturile asiguratului împotriva autorului prejudiciului, asigurat în baza asigurării de răspundere civilă auto.

Conform prevederilor art. 65 alin. 4 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 136/1995 (ordin CSA nr. 113133/2006), pârâta datorează şi suma de 1074,92 lei, reprezentând penalizări de întârziere de 0,1% pe zi de la data de 16.06.2008 până la data 01.06.2009.

În drept, au fost invocate prevederile art. 112 C. proc. civ, art. 998-999 C. civ. şi Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România.

În ceea ce o priveşte pe pârâtă, aceasta, prin întâmpinarea depusă prin serviciul Registratură la data de 7.08.2009, a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă ca nelegală, netemeinică şi tardiv introdusă.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că la data de 04.12.2008 a stins integral debitul faţă de Asirom Vienna Insurance Group şi nu faţă de SC Asigurarea Românească – Asirom SA cu se intitulează în mod eronat reclamanta, transmis în contul RO 14 RZBR000006000224079 deschis la Raiffeisen Bank, prin OP nr. 10159 din aceeaşi dată.

A mai arătat pârâta că plata către aşa-zisa reclamantă a fost efectuată cu şapte luni înainte de punerea pe rol a dosarului, cererea reclamantei fiind tendenţioasă şi lipsită de obiect

Pârâta a ataşat întâmpinării extrasul de cont din data de 04.12.2008.

În ceea ce îl priveşte pe intervenientul forţat AO, acesta nu şi-a exprimat poziţia procesuală.

Prin înscrisul denumit „răspuns la întâmpinare” depus prin serviciul Registratură în data de 30.11.2009, reclamanta a arătat că întâmpinarea pârâtei este tendenţioasă în ceea ce priveşte acuzele aduse titulaturii sale, întrucât foloseşte denumirea prescurtată a titulaturii societăţii.

A mai arătat reclamanta că pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca tardiv introdusă pe considerentul achitării debitului integral însă achitarea pretinsă nu a avut loc, întrucât contul menţionat de pârâtă prin întâmpinare RO 14 RZBR000006000224079 deschis la Raiffeisen Bank îi aparşine chiar acesteia, iar contul beneficiar RO53 RBCB 0074004882380001 a aparţinut Sucursalei Ion Ghica Bucureşti a Soietăţii SC ASirom VIG SA, care a fost închis de la data de 28.10.2008, astfel încât suma de bani virată în cont la momentul respectiv a fost automat returnată pârâtei, neputându-se efectua plăţi într-un cont închis, iar pârâta nici până în prezent nu a efectuat plata cu toate că i-a adus la cunoştinţă, atât telefonic, cât şi prin adresa nr. 2716/13.09.2009 că în privinţa contului corect în care trebuie să facă plata este RO 40 RNCB 011401467123063 deschis la BCR Constanţa.

În cauză, instanţa a încuviinţat la solicitarea părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv invitaţie la conciliere directă nr. 7452/22.04.2008 şi confirmare de primire (f. 6-9), dosarul de daună nr. 315/J/CTO/5466/15.12.2007 (f. 10-33), extras de cont (f. 42), respingând proba cu interogatoriul reclamantei propusă de pârâtă întrucât aceasta nu a indicat teza probatorie pentru ca instanţa să poată aprecia asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii sale în condiţiile art. 167, 218 şi 222 C. proc. civ. .

Analizând cererea pe baza înscrisurilor depuse şi a prevederilor legale incidente în materie, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 08.12.2007, AO, intervenient forţat în prezenta cauză, a provocat din culpa sa un accident de circulaţie, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare CT-26-DEC, astfel cum reiese din procesul-verbal seria PCA nr. 1846528 din aceeaşi data, întocmit de un agent constatator din cadrul MIRA – IPJ Constanţa – SPR, aflat în copie la fila 23 din dosar. În acest proces-verbal s-a reţinut drept cauză a accidentului neasigurarea corespunzătoare la schimbarea direcţiei de mers din partea intervenientului forţat, consecinţa fiind acroşarea şi avarierea autoturismului CT-73-EXC asigurat la societatea reclamanta cu polita de asigurare seria AAC nr. 199524/08.05.2007 depusă la fila 12 din dosar.

Avariile rezultate au fost stabilite de către societatea reclamanta prin procesul-verbal de constatare din data de 15.12.2007 (f. 10-11), şi pe baza autorizaţiei de reparaţii seria ARA nr. 1446230/08.12.2007, eliberată de IPJ – SPR Constanţa.

În baza cererii de despăgubire formulată de asiguratul SC Excelsior SRL, proprietarul autoturismului înmatriculat cu nr. CT-78-EXC, comanda de service nr. 205/18.12.2007 (f. 16-17), a fost emisă de către societatea care a efectuat reparaţiile (SC SIGMA SRL) factura fiscala seria SIG nr. 155/11.01.2008 prin care s-a stabilit un cost total de 3078,35 lei reprezentând echivalentul reparaţiilor efectuate autoturismului marca TICO CT-78-EXC aparţinând SC Excelsior SRL. (f. 16)

Prin ordinul de plata nr. 699/12.03.2008 (f. 31), societatea reclamanta a achitat societatii care a efectuat reparatiile aceasta suma, dupa cum reiese şi din anexa la acest ordin de plată.

Având în vedere faptul ca autoturismul condus de intervenientul forţat AO era asigurat pentru raspundere civilă auto obligatorie la societatea pârâtă, fiind depusă la dosar polita seria EJ nr. 3325706/28.12.2006 (f. 22), reclamanta a adresat acestei societăţi de asigurare o cerere de despagubire pentru întreaga suma achitată, respectiv 3078 lei, emiţând convocarea la conciliere directă nr. 7452/22.04.2008 (f- 8), punându-i-se în vedere pârâtei să procedeze la achitarea sumei în termen de 20 de zile de la primirea invitaţiei în contul RO53 RNCB 0114014671230001 deschis la BCR Constanţa, invitaţie primită de pârâtă în data de 12.05.2008. (f. 6).

Astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, autoturismul cu nr. de înmatriculare CT-78-EXC, avariat ca urmare a accidentului din 07.12.2007, era asigurat CASCO la societatea reclamantă, astfel ca aceasta din urmă a efectuat plata integrala a sumei reprezentand cheltuieli de reparaţie, dupa cum prevede art. 24 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile în Romania.

În temeiul art. 22 din acelasi act normativ, în limitele indemnizaţiei plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului […], iar in cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, şi împotriva asiguratorului de răspundere civila […].

Din acest text legal rezulta că societatea reclamanta, efectuand plata sumei reprezentând reparatiile autovehiculului avariat în accident, se subrogă în drepturile asiguratului, respectiv în drepturile SC Excelsior SRL, proprietara autoturismului cu nr. CT-78-EXC, având cerere în regres împotriva societatii pârâte care are calitatea de asigurător RCA pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare CT-29-DEC. Actiunea pe care a avut-o la îndemana societatea pagubită prin accident fiind una în raspundere civila delictuală, şi societatea reclamantă, în calitate de asigurator, a dobândit, prin efectuarea plăţii, o acţiune în regres de acceaşi natură, fiind deci necesară întrunirea tuuror condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, societăţii asigurate CASCO i s-a produs un prejudiciu în urma accidentului din data de 07.12.2007, constând în avarierea autoturismului cu nr. CT-78-EXC, prejudiciu evaluat de catre reclamantă la suma de 3078 lei. Prejudiciul a fost cauzat prin fapta intervenientului fortat, fapta care are caracter ilicit întrucât, astfel cum rezulta din procesul-verbal seria PCA nr. 1846528/08.12.2007 întocmit de organele de politie, AO nu s-a asigurat corespunzator la schimbarea direcţiei de mers. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu exista si este dovedit prin procesul-verbal mai sus mentionat care se bucură de prezumţia d elegalitate şi temeinicie. Cât priveşte condiţia culpei, aceasta nu a fost contestată de catre părţi, fiind reţinută şi în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal întocmit de organele de poliţie.

Obligatia societatii pârâte de a plati societatii de asigurare care s-a subrogat in drepturile persoanei asigurate si pagubite prin producerea accidentului rezulta din dispozitiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, care prevad ca asiguratorul de raspundere civila auto obligatorie acorda despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de autovehicule […].

Prin urmare, parata SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA are, în temeiul legii si a contractului de asigurare seria EJ nr. 3325706/28.12.2006, obligaţia de a plati societatii reclamante suma pe care aceasta din urma a achitat-o propriului asigurat, pagubit prin accidentul de circulatie din 07.12.2007.

În speţă, pârâta nu a negat obligaţia sa de plată, însă s-a apărat în sensul că a afectuat plata sumei solicitate de reclamantă încă din data de 04.12.2008, depunând în sprijinul apărărilor sale un extras de cont din data de 04.12.2008, menţionând că a stins debitul cu ordinul de plată nr. 10 159/04.12.2009 şi printr-un transfer bancar în contul RO14 RZBR0000060002246079 deschis la Sc Raiffeisen Bank.

Sub acest aspect, analizând extrasul de cont în discuţie (f. 42), instanţa constată că astfel cum a învederat, în mod judicios şi reclamanta, contul în discuţie apare menţionat la rubrica “plătitor”, aparţinând chiar pârâtei şi face referire la o “daună EJ/BO/2244/08”, la rubrica beneficiar apărând SC Asirom SA – Banca Comercială Română RO (..) RNCB0074004882380001.

Or, din cuprinsul invitaţiei la conciliere prealabilă, primită de pârâtă la data de 12.05.2008, acesteia i s-a pus în vedere să efectueze plata sumei de 3078 de lei în contul reclamantei deschis BCR Sucursala Constanţa – RO53 RNCB 0114014671230001 cu menţionarea pe ordinul de plată a numărului dosarului de daună Asirom.

În aceste condiţii, faptul că pârâta ar fi efectuat plata într-un alt cont bancar decât cel care i-a fost indicat de reclamantă cu ocazia avizării scrise de daună, realizate prin intermediul invitaţiei la conciliere, precum şi împrejurarea că în extrasul de cont prezentat de pârâtă aceasta face referire la un alt dosar de daună decât cel deschis de reclamantă, nu poate avea efect extinctiv de plată al sumei de 3078 de lei solicitată de reclamantă în prezenta cauză în baza dosarului de daună nr. 315/J/CTO/5466/15.12.2007.

Faţă de aceste aspecte, instanţa va admite cererea reclamantei şi va obliga pârâta la plata sumei de 3078 de lei, despăgubiri civile achitate de reclamantă asiguratului său SC EXCELSIOR SRL, în baza dosarului de daună nr. 315/J/CTO/5466/15.12.2007.

În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând penalizările de întârziere în cuantum de 1074,92 lei, instanţa reţine că potrivit art. 65 alin. (2) din Normele CSA nr. 113133/28.11.2006, intrat în vigoare în data de 06.12.2006 şi aplicabil în cauză, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:

a) dacă nu există obiecţiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoţită de documentele justificative.

b) dacă există obiecţii întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluţionarea obiecţiunilor să se efectueze plata.

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, în cazul neformulării obiecţiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecţiuni, datoria devenind scadentă.

În speţă, avizarea scrisă de către reclamantă a pârâtei a fost efectuată prin intermediul invitaţiei la conciliere prealabilă, prin care i s-a pus în vedere pârâtei să se prezinte în data de 26.05.2008 la sediul reclamantei în vederea soluţionării problemelor ivite ca urmarea a evenimentului de circulaţiei din data de 07.12.2007 şi prin care i s-a adus la cunoştinţă prejudiciul suferit de către autoturismul CT-78-EXC aparţinând asiguratului reclamantei şi faptul subrogării societăţii reclamante în drepturile asiguratului său, solicitându-i-se pârâtei să efectueze plata sumei de 3078 de lei, în termen de 20 de zile de la primirea invitaţiei (12.05.2008).

Întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată sumei de 3078 de lei, reclamanta a procedat la calcularea de penalizări de 0,1 % pe zi de întârziere, începând cu data de 16.06.2008 şi până la data de 01.06.2009, în cuantum de 1074,92 lei (f. 5),

Potrivit art. 65 alin. (4) din acelaşi ordin, dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) sau şi le îndeplineşte defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Ca atare, instanţa va admite şi acest capăt de cerere şi va obliga pârâta la plata către reclamantă şi a sumei de 1074,92 lei, penalităţi de întârziere calculate asupra sumei de 3078 de lei, de la data de 16.06.2008 şi până la 01.06.1009, iar în baza art. 65 alin. (4) mai sus-menţionat, precum şi în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, şi la penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1 % calculate asupra debitului principal de 3078 de lei, de la data introducerii cererii (06.07.2009) şi până la achitarea integrală a debitului.

Potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată, iar potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul acordă despăgubiri si pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. În temeiul acestor dispoziţii legale, instanţa o va obliga pe pârâtă şi la plata sumei de 335 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata (taxă de timbru şi timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanta AR prin AR , cu sediul în jud. Constanţa, mun. Constanţa, , parter, în contradictoriu cu pârâta ERA(fosta ASITRANS) – prinERA, cu sediul în jud. Constanţa, şi intevenientul forţat AO, domiciliat în jud. Constanta pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume :

? 3078 lei, cu tilul de despăgubiri civile ;

? 1074,92 lei- penalităţi în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 16.06.2008 până la data 01.06.2009 ;

? penalităţi de 0,1 % pe zi de întârziere de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea efectivă a debitului principal de 3078 lei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 335 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.12.2009.

Red./Tehnored. jud. F.C.M/ 21.01.2010

4ex.

Etichete:

NULITATE ABSOLUTĂ A DECLARAŢIEI AUTENTICE DE RENUNŢARE LA SUCCSIUNE.

CUPRINS PE MATERII: Drept civil. Dreptul de moştenire.

Indice alfabetic. Dreptul de moştenire.

Potrivit art. 686 C. civil, nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moşteniri care i se cuvine. Prin urmare, succesibilii au dreptul să opteze intre a accepta moştenirea, caz în care îşi consolidează dobândirea drepturilor succesorale şi a renunţa la moştenire, caz în care dobândirea drepturilor succesorale este desfiinţată retroactiv.

Sentinţa civilă nr. 103 din 22.01.2010.

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. 2176/269/2009 reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâta C. G. M. pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a declaraţiei de renunţare dată la data de 25.11.1992 autentificată sub nr. 6583 de către Notariatul de Stat Local Olteniţa, prin notarul M. C., şi să se dispună deschiderea succesiunii lui C. E. decedată la data de 19.06.1991 în com. Fundeni, de pe urma căreia au rămas următoarele bunuri : un teren extravilan în suprafaţă de 1 ha. situat pe teritoriul com. Fundeni în T. 34/2, P. 1 învecinată la N – cu C. D., la E – drum, la S – S. I. şi la V – drum ; loc de veci în cimitirul Străuleşti în Bucureşti, un imobil casă de locuit situat în com. F., care a fost înstrăinată lui C. N. înainte de decesul său . Solicită să se constate că au rămas ca moştenitori reclamanta în calitate de fiică şi pârâta care vine prin reprezentarea tatălui său C. N. defunctul său frate, în cote de ? fiecare. Solicită să se constate nulitatea absolută partială şi să se dispună rectificarea în consecinţă a certificatului de moştenitor nr. 1107/25.11.1992 eliberat de Notariatul de Stat Local Olteniţa, respectiv reclamanta care este moştenitoare alături de defunctul său frate, cu cote egale de ? din masa succesorală urmând a fi suplimentată prin prezenta hotărâre. Solicită să se dispună partajarea bunurilor astfel : locul de veci din cimitirul Străuleşti şi terenul extravilan către reclamantă, restul bunurilor urmând a fi atribuite către pârâtă. Solicită compensarea cheltuielilor de judecată.

In motivarea actiunii reclamanta arată că la 25.11.1992 s-a discutat despre renunţarea la succesiune, succesiune care se referă la drepturile conferite de proprietate asupra unui carnet cu certificate de proprietate şi un aparat de radio, fără a se discuta despre celelalte bunuri ale succesiunii, care existau în momentul decesului lui C. E., respectiv locul de veci şi imobilul casă de locuit, care se află în com. Fundeni, lucruri care au fost ascunse , existenţa casei de către defunctul său frate, iar existenţa locului de veci de către reclamantă.

Faţă de această situaţie, nu poate opera renunţarea la succesiune, în temeiul art. 703 c. civil, şi solicită să se constate că au calitatea de erede de pe urma defunctei sale mame C. E. împreună cu pârâta, ce vine prin reprezentarea tatălui său şi frate al său C. N., cotele fiind astfel de ? fiecare.

Cu privire la masa succesorală, solicită să se constate că aceasta se compune, suplimentar certificatului de moştenitor, din bunurile ascunse, respectiv un loc de veci în cimitirul Străuleşti în Bucureşti ; un imobil casă de locuit în com. Fundeni, care a fost înstrăinată de C. N. înainte de decesul său ; un teren extravilan în suprafaţă de 1 ha. situat pe teritoriul com. F., în T. 34/2, P. 1 învecinată la N – cu C. D., la E – cu drum, la S – cu S. I. şi la V – cu drum, cu privire la care s-a emis titlu de proprietate în anul 2008.

Faţă de calitatea de erede a reclamantei solicită să se constate nulitatea absolută a declaraţiei de renunţare la succesiune, pe cale de consecinţă şi nulitatea absolută partială a certificatului de moştenitor sus mentionat în ceea ce priveşte moştenitorii şi cotele fiecăruia, urmând a dispune rectificarea acestuia conform petitului actiunii.

In drept a invocat art. 5, 701, 703-712, 728 c. civil şi art. 111 c.pr.civilă.

La dosar reclamanta a depus declaraţia autentificată sub nr. 6583/25.11.1992 la Notariatul de Stat Local Olteniţa, titlul de proprietate nr. 96.729/17.12.2008, încheierea nr. 1298/25.11.1992, CM nr. 1107/1992 şi taxa judiciară de timbru.

Pârâta C. G. M. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantei, privind constatarea nulităţii absolute a declaraţiei de renunţare la moştenire, ca neîntemeiată . A solicitat şi cheltuieli de judecată.

In motivarea întâmpinării, pârâta a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului de actiune cu privire la constatarea nulităţii declaraţiei de renunţare la moştenire şi, pe cale de consecinţă, rectificarea certificatului de moştenitor nr. 1107/25.11.1992.

Astfel, în actiunea introdusă de reclamantă se precizează că ea a fost prezentă la dezbaterea succesiunii şi a făcut o declaraţie expresă de renunţare la succesiune. Reclamanta declară că tatăl său a înşelat-o cu viclenie , a ascuns existenţa altor bunuri, lucru total neadevărat.

Se observă că reclamanta invocă ca motiv de nulitate a declaraţiei de renunţare şi a certificatului de moştenitor, dolul, motiv de nulitate relativă şi nu de nulitate absolută, aşa cum reclamanta încerca, cu bună ştiinţă, să inducă în eroare instanţa de judecată. Acest lucru este făcut tocmai pentru că ea cunoaşte că dreptul la actiune s-a prescris, de la momentul renunţării la moştenire şi până la această dată trecând mai bine de 16 ani. Cum termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit , cererea reclamantei este prescrisă.

Pentru aceste motive, solicită admiterea excepţiei invocată , să se constate că termenul de exercitare al actiunii s-a prescris şi să se respingă actiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.

La data de 25.11.1992 a fost emis certificatul de moştenitor de pe urma bunicii sale, autoarea tatălui său C. N.. La dezbaterea succesiunii a fost prezentă şi reclamanta N. M., în calitate de fiică a defunctei.

La acel moment reclamanta a declarat că renunţă la moştenire, dând şi declaraţie în acest sens.

Tatăl său nu a ascuns niciodată faţă de reclamantă existenţa şi a altor bunuri decât cele prezentate în certificatul de moştenitor. Chiar în certificatul de moştenitor se face referire la un carnet cu certificate de proprietate. Pentru terenul de care face referire reclamanta a fost emis titlu de proprietate abia în anul 2008, el neexistând în proprietatea defunctei C. E. la momentul deschiderii succesiunii tatăl său neavând cunoştinţă de el , nedepunând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legii 18/1991.

Mai mult, reclamanta încearcă să introducă la masa succesorală imobilul casă de locuit aflat în com. F., spunând că tatăl său i-a ascuns existenţa acestuia. Din actele depuse la dosar solicită să se observe că imobilul la care face referire reclamanta a fost vândut chiar de către ea şi de către defuncta C. E. în anul 1973 la Notariatul de Stat Local Olteniţa, El nici nu poate fi introdus la masa succesorală. Este evident că reclamanta nu spune adevărul şi încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată.

Se mai arată că nu au ascuns niciodată reclamantei existenţa unor bunuri. Reclamanta a dat de bună voie şi în cunoştinţă de cauză o declaraţie de renunţare la moştenire. După 16 ani, când terenurile au o altă valoare decât cea din 1992 şi ştiind că declaraţia de renunţare la moştenire este irevocabilă, a introdus actiune în care declară numai neadevăruri şi aduce acuze la adresa sa şi a defunctului său tată.

Mai mult, reclamanta a încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare nr. 1136/29.10.2008 pe terenul agricol ce face referire în actiune, deşi acest lucru nu era proprietatea ei, declarând în fals în faţa notarului acest lucru.

Acesta este şi motivul pentru care reclamanta doreşte să îi fie atribuit acest teren deoarece a vândut un bun care nu este al ei şi acum se vede nevoită să plătească cumpărătorului dublul sumei primite.

Faţă de aceste motive, solicită respingerea cererii introductive.

Reclamanta N.M. a formulat răspuns la întâmpinare şi cerere completatoare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. G. M. a înţeles să ridice excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la actiune cu privire la constatarea nulităţii declaraţiei de renunţare la moştenire, pretinzând că dreptul la actiune este prescris, deoarece, de la data pretinsei renunţări şi până la deschiderea actiunii, au trecut 16 ani.

Solicită respingerea acestei excepţii, deoarece ea încalcă dispoz. art. 2 din Decretul nr. 167/1958 referitor la prescripţia extinctivă care, în mod textual arată că „ nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de actiune, fie pe cale de excepţie.”

Acest text de lege înlătură pretentiile nejustificate ale pârâtei. Dealtfel, aceasta pretinde că este vorba de o nulitate relativă şi nu de o nulitate absolută, motivul nulităţii fiind dolul, pretinde pârâta, fără a observa că solicitarea lor se referă la dispoziţiile art. 703 c. civil, cu aplic. art. 960 alin. 2 şi art. 1899 alin. 2 c. civil, iar în această situaţie se vorbeşte de nulitate absolută pentru ca, în conf. cu art. 968 c. civil, cauza este nelicită şi contrară bunelor moravuri şi ordinei publice.

Este o certitudine că, la data decesului defunctei C. E., era de împărţit un loc de veci în cimitirul Domneşti şi un teren în suprafaţă de 1 ha. în care defuncta C. E. avea dreptul al ? , celelalte ? apartinând de drept reclamantei.

Chiar dacă au greşit cu privire la imobilul casă de locuit, care a fost vândut înainte de moarte de către defunctă, aceasta nu înseamnă că nu spune adevărul , dincolo de această greşeală, cele relatate sunt adevărate cu privire la locul de veci despre care pârâta nu spune nimic. Deasemeni, pârâta tace şi cu privire la terenul în suprafaţă de 1 ha.

Referitor la terenul de 1 ha. solicită să se constate că ? din suprafaţa de 1 ha. este proprietatea sa, iar defuncta C. E. avea dreptul al ? din acest teren, care trebuie adus la masa de partaj.

In drept a invocat dispoz. art. 115, 132 alin. 2 pct. 2 c.pr.civilă.

Pârâta C. G. – M. a formulat întâmpinare la cererea completatoare formulată de reclamanta N. M. prin care solicită respingerea cererii, privind constatarea nulităţii absolute a declaraţiei de renunţare la moştenire, ca neîntemeiată. A solicitat şi cheltuieli de judecată.

In motivare se arată că reclamanta face confuzie şi interpretează dispoziţiile legale în mod greşit şi confundă invocarea nulităţii unui act juridic cu prescripţia dreptului la actiune. Conform art. 3 din Decr. 167/1958 termenul de prescripţie este de 3 ani, iar conf. art. 9 se referă la prescripţia dreptului la actiune precizând : „ In caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării , însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.”

Pe cale de consecinţă, rezultă că dreptul la actiune al reclamantei cu privire la constatarea nulităţii declaraţiei de renunţare la moştenire, şi pe cale de consecinţă rectificarea certificatului de moştenitor nr. 1107/25.11.1992 s-a prescris.

Cu privire la terenul în suprafaţă de 1 ha. reclamanta face confuzie între 2 terenuri diferite, unul care se află pe raza com. F. şi pentru care există titlu de proprietate, provenind de la C. E. şi unul care se află în altă localitate (Lilieci) provenind de la P.G. Această confuzie este făcută cu rea credinţă tocmai pentru a induce în eroare instanţa şi pentru a crea confuzie.

Susţinerile reclamantei referitoare la faptul că tatăl său i-a ascuns existenţa acestor imobile şi că ea nu avea cunoştinţă de existenţa acestor terenuri este total neadevărată.

Astfel, la Primăria com. F. au fost depuse 2 cereri cu numere consecutive 1803, 1804, făcute de către reclamantă şi de către C. E., rezultă că N. M. avea cunoştinţă de existenţa acestui teren aşa cum rezultă şi din actele depuse chiar de reclamantă.

In răspunsul dat de către Primăria F., se precizează că C. E. a solicitat suprafaţa de 1 ha., suprafaţă ce îi apartinuse lui C. I..

Este evident că susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate şi că la momentul la care reclamanta a renunţat la succesiune, aceasta avea cunoştinţă de existenţa acestui teren în suprafaţă de 1 ha.

Chiar şi în situaţia în care ar fi vorba de unul şi acelaşi teren, fapt contrazis de actele depuse la dosar, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost depusă doar de către C. E..

Conform art. 13 din Legea nr. 18/1991, N. M. este renunţătoare la succesiune prin nedepunerea cererii la primărie.

Este inacceptabil să susţină reclamanta că a greşit cu privire la imobilul casă de locuit „ care a fost vândut înainte de moarte de către defuncta E. C.” imobilul a fost vândut şi de ea însăşi (?.) Astfel, în actiunea introdusă de reclamantă se precizează că ea a fost prezentă la dezbaterea succesiunii şi a făcut o declaraţie expresă de renunţare la succesiune. Reclamanta declară că tatăl său a înşelat-o cu viclenie a ascuns existenţa altor bunuri, lucru total neadevărat.

Faţă de aceste motive, solicită respingerea cererii introductive.

In drept a invocat dispoz. art. 115 c.pr.civilă.

In dovedirea actiunii principale şi a cererii completatoare şi în apărare, au fost admise şi administrate probele cu înscrisuri, interogatorii şi câte un martor. La termenul din data de 15.01.2010 pârâta a renunţat la administrarea probei cu martori.

Din analiza şi coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele : conform certificatului de moştenitor nr. 1107/25.11.1992 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Olteniţa, în dosarul nr. 1298/1992 de pe urma defunctei C. E., decedată la data de 19.06.1991 cu ultimul domiciliu în com. F., jud. Călăraşi, masa succesorală rămasă de pe urma acestuia se compune din drepturile conferite de proprietatea asupra unui Carnet cu certificate de proprietate şi un aparat de radio. Ca moştenitor acceptant al defunctei a rămas C. N., în calitate de fiu, căruia îi revine întreaga masă succesorală. Conform aceluiaş certificat de moştenitor, reclamanta este străină de succesiune prin neacceptare, în baza art. 700 c. civil.

Prin declaraţia autentificată sub nr. 6583/25.11.1992 de fostul Notariat de Stat Local Olteniţa, reclamanta a declarat că nu a făcut nici un act de acceptare tacită, expresă sau forţată asupra succesiunii rămasă de pe urma defunctei sale mame C. E. decedată la data de 19.06.1991 , faţă de a cărui succesiune înţelege să rămână străină în calitate de fiică.

Referitor la această declaraţie, reclamanta solicită să se constate nulitatea absolută invocând dispoz. art. 968 c. civil potrivit cărora „ Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.”

Fiind invocată nulitatea absolută a actului juridic de opţiune succesorală, instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului la actiune.

Potrivit art. 686 din c. civil, nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moşteniri care i se cuvine. Prin urmare, succesibilii au dreptul să opteze între a accepta moştenirea, caz în care îşi consolidează dobândirea drepturilor succesorale şi a renunţa la moştenire, caz în care dobândirea drepturilor succesorale este desfiinţată retroactiv.

In speţă, în baza declaraţiei autentificate sub nr. 6583/25.11.1992 reclamanta fost declarată străină de succesiune întrucât nu a acceptat moştenirea în termenul de 6 luni prev . de art. 700 c. civil. Actul juridic de opţiune succesorală îndeplineşte condiţiile prev. de lege, astfel că instanţa va respinge cererea de constatare a nulităţii absolute a declaraţiei autentificate sub nr. 6583/1992 şi pe cale de consecinţă, a nulităţii absolute şi partiale a certificatului de moştenitor nr. 1107/25.11.1992.

Actul juridic de opţiune succesorală poate fi ineficace dacă nu respectă dispoziţiile legii. Intrucât codul civil cuprinde puţine dispoziţii speciale,ineficacitatea actului juridic de opţiune succesorală este supusă principiilor generale privind ineficacitatea actelor juridice. In cazul de faţă, reclamanta nu a făcut dovada nici unui caz de nulitate absolută a declaraţiei autentificate sub nr. 1583/1992.

In cauză, reclamanta a invocat şi dispoz. art. 703 c. civil care prevede că erezii care au ascuns lucruri ale succesiunii nu mai au facultatea de a renunţa la dânsa, dispoziţii care nu îi sunt aplicabile.

Ca o consecinţă a respingerii cererii de constatare a nulităţii absolute a declaraţiei autentificate sub nr. 6583/1992 de fostul Notariat de Stat Local Olteniţa şi a nulităţii absolute şi partiale a C.M. nr. 1107/25.11.1992 vor fi respinse şi cererile prin care reclamanta solicită completarea masei succesorale rămase de pe urma defunctei, constatată în certificatul de moştenitor şi mentionarea ei de moştenitoare a defunctei, alături de fratele său C. N., în prezent decedat, precum şi ieşirea din indiviziune.

Văzând şi dispoz. art. 274 c.pr.civilă.

Etichete:

Nulitate absoluta

SENTINTA CIVILA NR. 1030
Sedinta publica din 11.04.2008

Prin cererea adresata acestei instante, inregistrata la nr. 3898/327/24 iulie 2008, reclamantul D. R. a chemat in judecata pe paratii S. I. si C. l. T. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea declaratiei notariale nr. pentru cauza de dol si sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare – cumparare nr…., incheiat cu fraudarea legii.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca din anul 1967 este titular al contractului de inchiriere nr. ..cu privire la imobilul din T. , str. , nr. , contract ce a fost reinnoit succesiv , ultima data la data de 3 august 2004 pentru perioada 1 mai 2004 – 1 mai 2009.
A mai aratat reclamantul ca in cursul timpului a inaintat Consiliului local Tulcea mai multe cereri pentru cumpararea imobilului respectiv conform legii 112/1995 si legii 10/2001, iar prin adresa nr. ..ianuarie 2005 DIAP Tulcea l-a instiintat ca, potrivit legii si HCL nr. 102/9 septembrie 2004 este in drept sa cumpere imobilul obiect al contractului de inchiriere al carui titular era.
S-a mai aratat ca, afland despre aceasta, paratul S. I., fiul sau, a intreprins demersuri repetate pe langa reclamant si sotia sa precum si pe langa celalalt fiu D. P., in scopul de a-i convinge sa renunte la dreptul lor de preemtiune pentru ca el sa cumpere imobilul. Sustine reclamantul ca paratul le-a furnizat informatii false potrivit carora cumpararea locuintei nu ar fi fost posibila decat cu plata integrala a pretului, nu si in rate si le-a promis asigurarea abitatiei viagere si un contract de intretinere reclamantului si sotiei sale.
Tot reclamantul a aratat ca, neavand astfel de posibilitati financiare, au consimtit sa cedeze paratului dreptul de a achizitiona imobilul, semnand la notarul public declaratii conform carora renunta la beneficiul contractului de inchiriere.
S-a mai sustinut de catre reclamant ca, odata ajuns proprietar al imobilului, paratul nu si-a respectat promisiunile facute, neasigurand abitatia viagera si intretinerea, iar dupa decesul sotiei reclamantului a sigilat unele din incaperi.
Referitor la contractul de vanzare – cumparare reclamantul a aratat ca paratul nu avea calitatea ceruta de legea 112/1995 respectiv nu era titular al contractului de inchiriere la data aparitiei legii, ca a obtinut mutatia pe str… nr. 10 abia la data de 15 iulie 2005, el nelocuind efectiv niciodata la aceasta adresa.
S-a mai aratat ca potrivit art. 6 din HCL nr. 102/7 septembrie 2004 cererile pentru cumpararea locuintelor urmau sa se faca in termen de 3 luni de la data publicarii hotararii, insa in acest interval paratul nu a depus nicio astfel de cerere.
In drept reclamantul a invocat dispozitiile art. 953, 960, 961 si 1203 c.civ.
In dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar inscrisuri si a solicitat audierea martorilor D. O., C. P. si M. P., precum si luarea unui interogatoriu paratului.
La data de 7 noiembrie 2007 paratul S. I. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nefondata.
In motivarea intampinarii paratul a aratat ca reclamantul a fost foarte bine informat in legatura cu tot ceea ce privea imobilele bulgaresti nationalizate scoase la vanzare prin HCL 102/9 septembrie 2004, hotarare ce i-a fost comunicata, in familie discutandu-se de implicare paratului in cumpararea casei.
A mai aratat paratul ca, in realitate, reclamantul nu dorea sa cumpere imobilul, dupa ce a semnat la insistentele mamei paratului procesul-verbal de conformitate reprosandu-le faptul ca noi il obligam sa cumpere casa pe banii lui pentru noi, conditii in care paratul le-a spus ca o sa cumpere el casa si o sa locuiasca impreuna in ea.
Tot paratul a aratat ca la data de 5 iulie 2005 toti membrii familiei au discutat si s-au declarat de acord ca paratul sa cumpere casa, iar la 6 iulie 2005 au mers la notar unde au dat declaratiile de renuntare la beneficiul contractului de inchiriere si de acceptare a cumpararii in profitul paratului.
In privinta contractului de vanzare – cumparare paratul a aratat ca a avut calitatea de chirias si la data incheierii contractului dar si ulterior si a locuit, cu intermitente, impreuna cu parintii sai si ca nu-i poate fi imputata nedepunerea cererii de cumparare deoarece o astfel de cerere fusese facuta de reclamant care a renuntat la beneficiul cumpararii in favoarea sa.
A mai sustinut paratul ca textul HCL 102/2004 are in vedere orice membru al familiei titularului contractului de inchiriere si nu numai pe titular.
In aparare paratul a depus la dosar inscrisuri si a solicitat luarea unui interogatoriu reclamantului si audierea martorilor T. G. si T. C.
Parata C.l. Tulcea nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in fata instantei.
Analizand cauza instanta retine ca reclamantul D. R. a fost titularul contractului de inchiriere nr. 621/14 februarie 1976 cu privire la imobilul situat in Tulcea, str. .., nr.
Prin hotararea C.l nr. …s-a aprobat de catre legislativul local vanzarea catre chiriasi a imobilelor cu destinatia de locuinta aflate in domeniul privat al mun. Tulcea.
Prin declaratiile autentice date la data de 6 iulie 2005 reclamantul, sotia sa D. V.si fiul acestora D. P. au renuntat la beneficiul contractului de inchiriere si au fost de acord ca acel imobil sa fie cumparat de catre parat.
Prin contractul de vanzare-cumparare nr. …paratul S. I. a cumparat de la C.l imobilul situat in str…. nr. . cu plata pretului in rate.
Referitor la acest contract reclamantul sustine ca el este nul absolut deoarece paratul nu avea calitatea ceruta pentru a putea cumpara.
Conform art. 1 alin. 3 din HCL 102/2004 vor putea depune cereri de cumparare numai acele familii care nu au dobandit sau instrainat o locuinta proprietate personala dupa 1 ianuarie 1990.
Din fisa suprafetei locative aferente contractului de inchiriere nr. 621/14 februarie 1976 rezulta ca titular al contractului este reclamantul D. R., iar paratul S. I. este membru al familiei titularului care locuieste impreuna cu acesta. De asemenea, din declaratia martorului T. G coroborata cu raspunsul paratului la interogatoriu si cu adresa nr. a SPCLEP Tulcea rezulta ca paratul a locuit, cu intermitente mai mari sau mai mici, in imobilul situat in T., str. nr. . El avea astfel, in opinia instantei, calitatea ceruta de HCL 102/2004 la momentul incheierii contractului de vanzare – cumparare, de membru al familiei titularului contractului de inchiriere, cu atat mai mult cu cat titularul contractului si ceilalti membri ai familiei sale au renuntat la beneficiu acestui contract prin declaratii autentice.
In opinia instantei in cauza HCL 102/2004 a stabilit conditii speciale pentru cumpararea imobilelor respective, derogatorii de la normele stabilite de legea 112/1995, HCL 102/2004 nefiind data in aplicarea acestei legi ci facand trimitere doar la anumite dispozitii din lege, respectiv art. 9.
Or, in conditiile in care HCL spune expres ca pot face cerere familiile, nu se poate trage concluzia ca prin familie se intelege doar titularul contractului de inchiriere, ci si membrii familiei sale care locuiesc cu el in imobil.
Astfel, in opinia instantei, HCL 102/2004 este un act normativ cu un profund caracter social, menit sa rezolve situatia chiriasilor din casele proprietate a comunitatii locale care nu au posibilitatea achizitionarii unor imobile de pe piata libera din cauza lipsei fondurilor banesti.
Nu exista astfel in cauza o fraudare a legii asa cum sustine reclamantul, cu atat mai mult cu cat el insusi a fost de acord cu incheierea in aceasta modalitate a contractului de vanzare-cumparare si deci nu poate invoca propria culpa in favoarea sa.
In ce priveste declaratiile de renuntare la beneficiul contractului de inchiriere, instanta constata ca in cauza nu s-a dovedit dolul invocat de reclamant, din adresa nr. 6/6311/6 decembrie 2007 a Consiliului local Tulcea precum si din celelalte probe administrate in cauza rezultand ca reclamantului i-a fost inmanat un exemplar al HCL 102/2004, in una din cererile sale facand referire la aceasta hotarare, ca acesta impreuna cu sotia sa si cu paratul S. I. au fost de mai multe ori in audienta, solicitand cumpararea imobilului pe numele paratului.
Fata de cele aratate, instanta va respinge cererea reclamantului ca nefondata.
Conform art. 274 c.pr.civ. reclamantul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata catre parat.

Etichete:

Nulitate absoluta. Lipsa datei. Prescrierea dreptului de a constata si de a aplica amenda.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 24.11.2008, sub nr. 4245/866/2008, petentul [ ]. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul [ ], anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. [ ], încheiat de intimat.

În fapt, petentul a arătat că după numirea sa în funcţia de director al Şcolii din P., comuna T., în luna mai 2005, a constatat că latrina şcolii era într-o avansată stare de degradare şi nici nu exista posibilitatea vidanjării acesteia, astfel că se impunea construirea unei noi latrine; prin adresa nr. 66/24.05.2005 s-a solicitat Consiliului Local T. luarea măsurilor necesare în acest sens. Primăria Com. T. a întocmit un deviz estimativ şi o schiţă pentru construcţia noii latrine, înregistrate cu nr. [ ], pe care le-a înaintat Şcolii P. Construcţia latrinei fiind de strictă urgenţă, la solicitarea şi cu acceptul Primarului I.C şi a Ing. A.I., s-a început construcţia noii latrine, fără ca Primăria T. să emită autorizaţie de construcţie. Lucrările au fost executate de personalul administrativ al şcolii şi mai ales de persoane trimise de Primăria T. Latrina a fost dată în folosinţă în toamna anului 2005.

La data de 10.11.2008 viceprimarul comunei şi Ing. A.I. au prezentat petentului procesul-verbal atacat, care era deja întocmit, prin care acesta era amendat pentru construirea unui WC şi începerea construcţiei unei magazii fără autorizaţie. Petentul precizează că nu s-a început construcţia unei magazii, ci doar s-au procurat materiale pentru repararea acoperişului, fără a se interveni asupra magaziei existente. Petentul arată că potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991 dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei. Or, construcţia latrinei a început în mai 2005 şi s-a finalizat în august 2006, iar constatarea contravenţiei s-a făcut în noiembrie 2008; în cazul magaziei pentru lemne nu s-a început nici o construcţie, aşadar fapta este inexistentă. Mai arată petentul că acele clădiri folosite de şcoli sunt în proprietatea Consiliului Local, prin urmare această instituţie avea obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie. Se invocă şi nulitatea procesului-verbal de contravenţie, întrucât acesta nu cuprinde data şi locul încheierii, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii.

În drept, petentul a invocat prevederile art. 13, 16, 17 din OG nr. 2/2001, art. 31 din Legea nr. 50/1991.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

În dovedirea cererii sale, petentul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. [ ], adresa nr. 66/24.05.2005 din partea Şcolii P. către Primăria Com. T., deviz estimativ de lucrări, extras de materiale.

Instanţa a încuviinţat petentului proba testimonială cu martorul O.C., care a fost audiat la termenul din data de 02.02.2009, depoziţia acestuia fiind consemnată la dosarul cauzei.

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

La data de 05.12.2008 a fost trimisă Judecătoriei Paşcani şi înregistrată sub nr. 4384/866/2008 aceeaşi plângere, îndreptată împotriva aceluiaşi proces-verbal de contravenţie, depusă însă la Primăria Com. T. Având în vedere identitatea de obiect, părţi şi cauză, instanţa, la termenul din data de 26.01.2009, a invocat din oficiu excepţia litispendenţei, pe care a admis-o şi a dispus ataşarea dosarului nr. 4384/866/2008 la dosarul nr. 4245/866/2008, mai întâi înregistrat.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. [ ] petentul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 3000 lei, în baza Legii nr. 50/1991, pentru faptul de a fi construit, în calitate de director al Şcolii P, Com. T., un WC în curtea acestei şcoli şi a fi început construcţia unei magazii pentru depozitat lemne de foc, fără a avea autorizaţie de construcţie.

Având în vedere că, în materie contravenţională, analiza formei procesului-verbal de contravenţie primează faţă de analiza fondului, instanţa, analizând mai întâi procesul-verbal de contravenţie atacat din punct de vedere al formei, constată că acesta conţine vicii de natură a atrage nulitatea absolută a actului constatator, şi care pot fi invocate din oficiu de instanţă.

Astfel, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 lipsa, din procesul-verbal de contravenţie, a unor menţiuni, printre care şi cea a datei săvârşirii faptei, atrage nulitatea procesului-verbal, care se constată şi din oficiu. Este vorba de o nulitate absolută, vătămarea produsă petentului fiind prezumată de lege, astfel încât acesta nu mai este ţinut să o dovedească. Or, în materia contravenţiilor constând în edificarea unei construcţii fără autorizaţie de construire, potrivit Deciziei nr. 7/20.11.2000 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, data săvârşirii faptei, în cazul construcţiilor finalizate, este data terminării construcţiilor, în vreme ce în cazul construcţiilor în curs de edificare, data comiterii faptei este data constatării acesteia. În prezenta cauză prin procesul-verbal de contravenţie atacat s-a constatat edificarea a două construcţii fără autorizaţie de construire, una dintre le terminată, cealaltă nefinalizată. Potrivit deciziei ÎCCJ amintite şi art. 17 din OG nr. 2/2001, cu privire la construcţia finalizată (WC-ul), în procesul-verbal de contravenţie trebuia menţionată data terminării construcţiei, ca dată a comiterii faptei. Procesul-verbal atacat nu cuprinde o asemenea menţiune, prin urmare, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, acest act este lovit de nulitate absolută în ceea ce priveşte contravenţia constând în ridicarea unui WC fără autorizaţie de construcţie.

De altfel, instanţa constată, având în vedere susţinerile petentului care se coroborează cu depoziţia martorului O.C., că acest WC a fost terminat în august 2006 şi dat în folosinţă în septembrie 2006, iar constatarea contravenţiei s-a făcut abia în noiembrie 2008, deci la mai mult de doi ani de la data comiterii faptei; prin urmare, potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991 dreptul de a constata contravenţia şi de a aplica amenda era prescris.

În ceea ce priveşte începerea construirii unei magazii pentru lemne, fără autorizaţie de construire, instanţa constată că susţinerile petentului în sensul că în realitate nu s-a început construirea unui asemenea magazii, ci doar fuseseră achiziţionate materiale pentru repararea acoperişului celei existente, sunt confirmate de declaraţia martorului O.C.. Cum intimatul nu a adus nici o probă prin care să dovedească faptul că, într-adevăr, s-a început construirea unei asemenea magazii, instanţa urmează a reţine că procesul-verbal de contravenţie este netemeinic sub acest aspect.

Având în vedere cele anterior expuse, instanţa urmează a admite plângerea petentului şi a dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. [ ] încheiat de intimat, cu consecinţa exonerării petentului de plata amenzii contravenţionale aplicate prin acesta.

Etichete:

Nulitate absoluta contract vanzare-cumparare.

In speta sunt intrunite conditiile de validitate pentru incheierea unei conventii, buna credinta a cumparatoarei prezumandu-se conform art.1899 Cod civil, mai ales ca imobilele nu erau grevate de sarcini la incheierea contractului.

Prin actiunea inregistrata la 23.07.2004, reclamanta D.G.F.P. a solicitat Judecatoriei Botosani, in contradictoriu cu paratele S.C.”S.” SA Botosani si S.C.”T. I.” SRL sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare – cumparare autentificat notarial sub nr. 2173 din 5.12.2002.

In motivarea actiunii reclamanta sustine faptul ca bunurile imobile ce formeaza obiectul contractului mentionat au fost sechestrate de executoru in scopul realizarii unor creante fiscale, procesul – verbal nr. III/6598/6.07.2001, incheiat in acest scop, fiind inscris in registrul special, de la Judecatoria Botosani.

Ca, prin aceasta operatiune imobilele au fost indisponibilizate, conform prevederilor O.G. nr. 11/1996, reclamanta dobandind si un drept de ipoteca legala astfel incat bunurile nu puteau fi instrainate, motiv pentru care contractul in speta este lovit de nulitate absoluta.

In sfarsit, mai arata ca a luat cunostinta de faptul ca debitoarea S.C. ” S.” SA a instrainat bunurile indisponibilizate la momentul in care tertul – cumparator a introdus contestatie la executare impotriva scoaterii la licitatie publica din 17.06.2004 a imobilelor – contructii si teren – in discutie.

Prin intampinare, parata S.C. ” T.I.” SRL a solicitat respingerea actiunii, motivat de faptul ca este cumparator de buna – credinta iar, in subsidiar, in cazul admiterii actiunii, sa fie despagubita de catre stat cu suma de 2,7 mil. lei, reprezentand valoarea actualizata a imobilelor, cu luarea in considerare a investitiilor, precum si echivalentul in lei a sumei de 261.260.000 lei, cu titlu de daune. Deasemeni, prin intampinare a chemat in garantie Statul Roman – prin Ministerul Finantelor.

In cauza a formulat cerere de interventie S.C. ”T.A.” SRL, motivand ca la randul sau a cumparat imobilele in discutie de la prima cumparatoare, asa incat pretinde respingerea actiunii reclamantei, iar in subsidiar, admiterea cererii de chemare in garantie formulata de parata.

Prin sentinta civila nr. 6392 din 14.12.2004, Judecatoria Botosani a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Botosani, retinand ca imobilele ce formeaza obiectul contractului apartin fondului de comert, astfel incat actul a carui validitate se contesta este un act comercial, iar in consecinta, actiunea fiind neevaluabila in bani, sunt incidente dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. ”a” Cod pr. civila.

Dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Botosani sub nr. 714/E/ 21.01.2005.

Prin sentinta nr. 348 din 1.06.2005, Tribunalul Botosani a respins ca nefondate : actiunea reclamantei D.G.F.P., cererea de interventie formulata de S.C. ”T.A.” SRL si cererea de chemare in garantie a Statului Roman prin Ministerul Finantelor.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, este cert faptul ca, la data de 5.12.2002, parata dobanditoare a contractat cu adevaratul proprietar si a crezut cu buna – credinta – prezumtie legala necontestata – ca imobilele cumparate erau in circuitul civil si negrevate de sarcini sau interdictii constituite in favoarea reclamantei, si in consecinta, contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 2173 din 5.12.2002 este valid si constituie titlu opozabil reclamantei si vanzatoarei.

Totodata, s-a retinut si faptul ca, reclamanta are posibilitatea de a se desocoti ulterior cu parata – debitoare, pentru eventualele prejudicii produse prin instrainarea bunurilor sechestrate.

Impotriva acestei hotarari a formulat apel reclamanta, D.G.F.P., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a aratat ca bunurile ce au facut obiectul contractului a carui anulare s-a cerut erau sechestrate in contul creantelor bugetare asa cum rezulta din procesul – verbal de sechestru si de identificare a bunurilor inregistrate la Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni de pe langa Judecatoria Botosani, precum si ca, nu ii este imputabil faptul ca Biroul de Carte Funciara a emis Extrasul de Carte Funciara nr. 4139 din 27.11.2002, ce a stat la baza contractului de vanzare – cumparare, fara a tine seama de ipoteca existenta in favoarea creditorului bugetar si de interdictia de instrainare.

Deosebit de aceasta a mai aratat ca, nu s-a contestat buna – credinta a cumparatorului insa s-a invocat si dovedit reaua – credinta a debitoarei, care a valorificat bunuri din patrimoniul sau, cu incalcarea prevederilor legale, in materie de executare silita, declarand ca bunurile se afla in circuitul civil si nu sunt grevate de sarcini, fapt pe care instanta de fond nu l-a avut in vedere.

Analizand hotararea apelata prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, precum si a motivelor invocate, curtea constata neintemeiat apelul.

In scopul realizarii creantelor fiscale detinute fata de parata, reclamanta a procedat la identificarea si sechestrarea unor bunuri imobile – constructii si teren- proprietatea debitoarei, intocminand procesul – verbal nr. III/6598 din 6.07.2001, pe care l-a inregistrat in Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni al Judecatoriei Botosani, sub nr. 165 din 1.08.2001.

Ulterior acestui fapt, parata – debitoare instraineaza bunurile imobile catre parata S.C. ”T.I.” SRL Botosani, incheind in acest scop contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 2173 din 5.12.2002, pretul convenit fiind de 840.400.000 lei.

In contract se mentioneaza faptul ca, imobilele nu sunt sechestrate, taxele si impozitele aferente fiind achitate la zi, conform certificatelor nr. 5855 si nr. 5899 din 28.11.2002 eliberat de Primaria Mihai Eminescu, judetul Botosani, in a carei raza teritoriala sunt amplasate bunurile.

Din extrasul de Carte Funciara nr. 4139 din 27.11.2002 eliberat de Biroul de Carte Funciara Botosani, aflat la fila 22 fond, rezulta ca imobilele nu erau grevate de sarcini la data incheierii contractului de vanzare – cumparare a carui anulare se cere.

Prin contractul nr. 203/2003, S.C. ” T.I.” SRL Botosani a vandut imobilele in discutie catre S.C. ”T.A.” SRL Botosani, intervenienta in speta de fata, subdobanditoarea procedand la intabularea dreptului sau de proprietate in cartea funciara.

Motivul de nulitate absoluta invocat de reclamanta este acela ca, bunurile la care se refera contractul nr. 2173 din 5.12.2002 nu puteau fi legal instrainate, intrucat erau indisponibilizate anterior incheierii actului de vanzare – cumparare.

Parata, fata de acest aspect, arata ca a fost de buna – credinta la incheierea actului a carui nulitate se cere a se constata, bazandu-se pe datele furnizate de Cartea Funciara la data de 4.12.2002, din care rezulta ca, parata debitoare S.C. ”S.” SA Botosani era proprietarul imobilelor, sustinere necontestata de reclamanta.

Art. 1898 Cod civil stabileste ca principiu ca, buna – credinta este credinta posesorului ca, cel de la care a dobandit imobilul, avea toate insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea, fiind suficient sa fi existat in momentul dobandirii imobilului, iar art. 1899 Cod civil statueaza ca, buna – credinta se prezuma, sarcina probei revenind celui ce sustine reaua – credinta.

Conditiile de validitate ale incheierii unei conventii, aratate de art. 948 Cod civil, fiind indeplinite in ceea ce o priveste pe cumparatoare, chiar daca in privinta vanzatoarei s-ar fi dovedit reaua – credinta, aparenta de drept legata de buna – credinta produce efecte in planul dreptului, respectiv validarea actului juridic prin ipoteza nul.

Fata de cele ce preced, sentinta instantei de fond apare legala si temeinica, asa incat in baza dispozitiilor art. 296 Cod proc. civila, curtea a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Sursa primara

Sentinta nr. 348 din 1 iunie 2005 a Tribunalului Botosani;

Decizia nr.87 din 5 octombrie 2005 a Curtii de Apel Suceava – sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal ;

Dosar nr.2690/com/2005.

Temei de drept

– art. 948 Cod civil ;

– art. 1898 Cod civil ;

– art.1899 Cod civil.

Etichete:

Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1350/R (09.06.2008)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: contracte

Convenţia fie nulă absolut, fie numai anulabilă, este de cele mai multe ori deja executată de părţi, astfel că intervenţia justiţiei nu poate avea decât un caracter reparatoriu ajungându-se la repunerea lucrurilor în situaţia anterioară încheierii actului.

Calea acordată de lege pentru atingerea acestui rezultat este acţiunea în nulitate pentru convenţiile lovite de nulitate absolută şi acţiunea în anulare pentru cele afectate de nulităţile relative.

Deşi există o distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, nulitatea totuşi este unică. În ambele cazuri este necesară intervenţia justiţiei. Actul are nu numai o existenţă materială, dar, din punct de vedere juridic este generată de efecte a căror suprimare este probată numai pe calea acţiunii în justiţie.

Decizia nr.1350/R/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 551/2008 a judecătoriei Vaslui a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de G.S.P. în contradictoriu cu pârâţii H.R., H. M. şi H.P.

S-a dispus anularea actului de vânzare cu nr. 4324/2006, în hotărârea pronunţată, să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare încheiat între H. R.t şi H.M. în calitate de vânzător şi G.S.P. şi H.P. a în calitate de cumpărători având ca obiect apartamentul situat în Vaslui str. Traian, precum şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 4,19 m.p.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Vaslui a reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 256/27.01.1998 (f.46) încheiat cu R.A.G.C.L.T.C. – Vaslui, pârâţii H.M. şi H.R. au dobândit proprietatea apartamentului situat în Vaslui, precum şi un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în indiviziune asupra terenului aferent în suprafaţă de 20, mp, în schimbul unui preţ ce urma să fie achitat în felul următor:avans 5.632.258 Rol, împrumut 45.095.668 Rol ce urma a fi achitat în rate lunare.

Prin înscrisul intitulat,, convenţie precontractuală autentificată sub nr. 1897/13.08.1999 la BNP S.M. din Vaslui (f.3), pârâţii soţi H.R. şi M. s-au obligat faţă de reclamantul G.S.P. şi pârâta G. (în prezent H.) P., soţi, să le vândă acestora din urmă apartamentul situat în Vaslui, compus din trei camere şi dependinţe, precum şi folosinţa terenului aferent în suprafaţă de 20.10.mp, în schimbul unui preţ compus din : 20.000.000 Rol ce a fost achitat la data autentificării, restul de 47.000.000. Rol urmând a fi achitat de către soţii G. în rate lunare, în numele şi pentru pârâţii H., în condiţiile contractului de împrumut nr. 256/15.01.1998.

Prin acelaşi înscris, reclamantul şi soţia sa, pârâta H. s-au obligat să cumpere apartamentul sus menţionat cu suma de 67.000.000. rol ce urma să fie achitat în modul sus-arătat.

S-a specificat în această convenţie că transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului se va face la data perfectării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, perfectare la care părţile s-au obligat de îndată ce se vor achita integral ratele la contractul de împrumut.

Din răspunsurile la interogatoriul luat pârâţilor H. şi a pârâtei H. rezultă că, după încheierea acestei convenţii, pârâta H. şi reclamantul s-au mutat împreună în sus-menţionatul apartament, acesta constituind domiciliul conjugal.

Din cuprinsul chitanţelor depuse de reclamant( f.100 – 103) coroborate cu răspunsurile la interogatoriul luat pârâţilor H. în care arată că din momentul predării imobilului către soţii G., ei nu au mai plătit tratele la apartament, precum şi cu răspunsurile la interogatoriul luat pârâtei H. în care arată că în perioada 2002-2006 a fost plecată în străinătate şi cu cele ale reclamantului în care arată că până în luna martie el a fost cel care a achitat ratele la apartament, instanţa reţine că în perioada anilor 2002 – martie 2006 ratele la acest apartament au fost achitate, în fapt, de către reclamant cu sume de bani ce proveneau din veniturile obţinute de fiecare dintre soţii G.

În anul 2004 soţii G. s-au despărţit în fapt iar în apartamentul respectiv a rămas reclamantul G.S.P. până în luna martie 2006, timp în care pârâta H. P., soţia sa, s-a aflat în străinătate până în luna septembrie 2006.

Din răspunsurile la interogatoriul reclamantului., rezultă că după luna martie 2006, acesta nu a mai achitat ratele la apartament.

În continuare instanţa a reţinut că ulterior lunii martie 2006 ratele şi impozitele la apartament nu au mai fost plătite, sens în care la data de 15.09.2006 s-a emis o adresă cu nr. 12141 de către S.C. Goscom Vaslui SA(f. 163) prin care se pune în vedere soţilor H. să plătească suma de 263,1 lei, iar la data de 10.11.2006 s-a emis de către Consiliul Local Vaslui – S.F.P.L. somaţia cu nr. 4750 cu titlu de impozit clădiri aferent apartamentului respectiv pentru suma de 359 lei (fila 64).

La data de 23.10.2006 soţii G. au divorţat, hotărârea de divorţ fiind irevocabilă din momentul pronunţării, iar pârâta a revenit la numele anterior de H.

Ulterior divorţului, pe motivul că fostul soţ, reclamantul G.S.P. nu a achitat ratele şi impozitele la apartament pârâta H.P. s-a înţeles cu pârâţii H. să încheie un contract de vânzare cumpărare a apartamentului în cauză, în care cumpărător să apară doar pârâta H.P., contract în care nu se consemnează nimic cu privire la anterioara promisiune bilaterală de vânzare cumpărare.

Astfel, în scurt timp, la data de 10.11.2006 au fost achitate impozitele la clădiri prin chitanţa nr. 200 – 32934(f.69), la data de 13.11.2006 au fost achitate ratele restante şi viitoare, precum şi dobânzile. plăţi ce au fost făcute de pârâta H. P., în numele şi pentru pârâţii H.

Totodată, la data de 15.11.2006 a fost emis Ordinul Prefectului Judeţului Vaslui nr. 573(f. ) prin care pârâtul H.R. i s-a transmis în proprietate indiviză suprafaţa de 4,19 mp aferentă imobilului în conformitate cu disp. Art. 36 şi 23 din legea nr. 1871991 privind fondul funciar, prin transformarea dreptului de folosinţă gratuită.

De asemenea tot în luna noiembrie au fost obţinute adeverinţe din care rezulta faptul că nu există datorii la întreţinere(f.33), la electricitate(f.34, la gaz(f.35), adeverinţe din care rezulta faptul că a fost achitat integral apartamentul (f.44), iar pârâta şi-a schimbat cartea de identitate din fostă G. în H. la 10.11.2006(f. 40).

La data de 21.11. 2006 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4324/21,11,2006 la notarul public C.R., ce are ca obiect apartamentul de trei camere situat în Vaslui str. Traian şi terenul aferent în proprietate indiviză de 4,19 mp, în care vânzători apar soţii H., iar unică cumpărătoare apare pârâta H.P., apartament ce apare vândut pentru suma de 70.000 lei.

Din răspunsurile la interogatoriile luate pârâţilor H. şi reclamantului G. S. rezultă că acesta din urmă nu a avut cunoştinţă de vânzarea cumpărarea intervenită între fosta sa soţie şi soţii H. deoarece nu a fost anunţat de către nici una dintre părţile acestui contract.

I. Instanţa a analizat în drept şi în fapt primul capăt de cerere referitor al nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 4324/21.11.2006, întemeiată pe cele două motive de nulitate absolută invocate: frauda la lege şi cauza ilicită.

1. în ceea ce priveşte frauda la lege, instanţa a reţinut că aceasta constă în folosirea anumitor dispoziţii legale, dar nu în scopul pentru care au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziţii legale, imperative.

Reţine instanţa că, urmare a promisiunii de vânzare cumpărare, în patrimoniul comun al foştilor soţi G. s-a născut un drept patrimonial de creanţă, în devălmăşie, constând în dobândirea în viitor a dreptului de proprietate asupra apartamentului ca urmare a respectării obligaţiei de a face a promitenţilor vânzători H.

Totodată, ulterior desfacerii căsătoriei pârâta H. a dobândit un drept de proprietate exclusiv asupra aceluiaşi apartament, bun propriu.

În speţă, pe de o parte pârâţii au utilizat de atributul dreptului lor de dispoziţie juridică asupra apartamentului consacrat de art. 485 C.civ. şi l-au înstrăinat iar pârâta H. a cumpărat acest bun cu titlu de bun propriu, având în vedere că era deja desfăcută căsătoria prin divorţ la data dobândirii acestuia.

Pe de altă parte clauza din promisiunea de vânzare cumpărare şi anume transmiterea dreptului de proprietate către ambii promitenţii cumpărători nu constituie o dispoziţie legală imperativă, deoarece art. 969 alin. 1 C.civ. potrivit căruia ,,convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante,, nu semnifică faptul că o clauză contractuală este lege – izvor de drept – emisă de o autoritate competentă – Parlament, Guvern.

Astfel nerespectarea unei clauze contractuale nu constituie o fraudă la lege.

Totodată nu s-au încălcat nici dispoziţiile imperative referitoare la faptul un bun este prezumat de lege ca fiind bun comun dacă acesta este dobândit în timpul căsătoriei – art. 30 din C.familiei – Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită – deoarece nu există identitate între dreptul de creanţă – bun comun dobândit în devălmăşie în timpul căsătorie de către foşti soţi G. şi dreptul de proprietate dobândit de pârâta H. ulterior căsătoriei.

2. În ceea ce priveşte cauza ilicită, instanţa reţine că potrivit art. 968 C.civ. ,,cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice,,

În speţă, instanţa a reţinut că părţile contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4324/21.11.2006 la notarul public C.R., şi anume cei trei pârâţi, în cunoştinţă de cauză au vândut, respectiv au cumpărat un apartament în privinţa căruia ştiau că se mai încheiase o promisiune de vânzare cumpărare în care apărea şi reclamantul în calitate de promitent cumpărător alături de fosta sa soţie, H. (f. G.) P..

Astfel, în cunoştinţă de cauză, pârâţii au fraudat interesele reclamantului, urmărind un scop ilicit şi anume imposibilitatea acestuia de a-şi realiza dreptul de creanţă prin participarea la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului alături de fosta sa soţie, pârâta H., urmând ca cotele de participare la cumpărarea acestui apartament, bun comun, să se facă potrivit dreptului comun : stabilirea cotei de contribuţie a reclamantului la plata ratelor în timpul căsătoriei potrivit disp. din Codul familiei, stabilirea eventualei cotei de contribuţie la plata ratelor achitate ulterior desfacerii căsătoriei.

Această fraudare a intereselor reclamantului este prohibită de lege aşa cum arată art. 975 C.civ. ,,Creditorii … pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”.

Faptul că reclamantul nu a urmat calea acţiunii revocatorii (pauliene), prevăzută de sus-menţionatul articol, acţiune în justiţie care are condiţii şi efecte specifice diferite, în parte, de acţiunea în nulitate, nu conduce la concluzia că fraudarea intereselor sale nu este prohibită de lege, reclamantul având dreptul de a alege calea în justiţie care răspunde cel mai bine intereselor sale.

În concluzie, instanţa a admis capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4324/21,11,2006 la notarul public C.R., ce are ca obiect apartamentul de trei camere situat în Vaslui str. Traian şi terenul aferent.

II. În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, instanţa reţine că potrivit art. 1073 C.civ. ,,creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar potrivit art. 1077 C.Civ. ,,nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului”.

Potrivit art. 5 alin. 2 din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare ,,În situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract”.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că instanţa, în speţă, poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, act care să respecte clauzele promisiunii de vânzare-cumpărare făcute anterior, deoarece sunt îndeplinite toate condiţiile, hotărâre cu efect constitutiv, din momentul rămânerii definitive a hotărârii.

Astfel preţul apartamentului a fost achitat după cum urmează : în parte, în timpul căsătoriei dintre foştii soţi G., în parte după divorţul acestora, de către pârâta H. P..

Totodată, în calitate de vânzători vor apărea pârâţii H. iar în calitate de cumpărători reclamantul G.S.P. şi pârâta H. (fostă G.) P.

Obiectul contractului îl va constitui apartamentul de trei camere situat în Vaslui str. Traian, împreună cu o cotă indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului aferent, în suprafaţă de 4,19 mp, având în vedere faptul că acest teren se află în coproprietate forţată şi perpetuă aferent dreptului de proprietate asupra apartamentului, fiind dobândit cu titlu gratuit de către proprietarul apartamentului conform art.36 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, prin transformarea dreptului de folosinţă pe durata existenţei construcţiei asupra terenului aferent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs H.R. şi H.M. la criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1.Recurenţii arată că hotărârea este nelegală deoarece instanţa a dispus anularea actului de vânzare cumpărare deşi reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a acestui act.

Este lesne de observat că instanţa de fond a analizat dacă este incident vreun motiv de nulitate relativă.

2. Recurenţii arată că prin vânzarea apartamentului către H.P. nu s-a făcut pentru fraudarea intereselor reclamantului şi s-a avut în vedere dezinteresul total al reclamantului care nu şi-a achitat obligaţiile stabilite prin contract, respectiv nu a achitat ratele la apartament şi impozitele către stat.

Mai arată recurenţii că reclamantul intimat nu-şi putea crea un drept din propria sa culpă, având în vedere că era debitor al obligaţiei de a da.

Împotriva sentinţei Judecătoriei Vaslui a declarat recurs şi H.P., invocând trei motive:

1) Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală pentru faptul că deşi s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare cumpărare, s-a dispus anularea actului de vânzare cumpărare(nulitate relativă).

2)S-a reţinut în mod eronat, că contractul de vânzare cumpărare este lovit de o cauză ilicită.

Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat numai cu recurenta H. P. deoarece pârâtul-intimat nu şi-a executat obligaţiile stabilite prin contract. Cauza acestuia a fost relativă şi licită şi nu s-a urmărit nici un moment fraudarea intimatului.

3)Instanţa de fond a constatat în mod eronat că între părţi a intervenit o convenţie de vânzare cumpărare. aceasta deoarece intimatul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin antecontract.

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul a constatat că cele două recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Convenţia fie nulă absolut, fie numai anulabilă, este de cele mai multe ori deja executată de părţi, astfel că intervenţia justiţiei nu poate avea decât un caracter reparatoriu ajungându-se la repunerea lucrurilor în situaţia anterioară încheierii actului.

Calea acordată de lege pentru atingerea acestui rezultat este acţiunea în nulitate pentru considerentele lovite de nulitate absolută şi acţiunea în anulare pentru cele afectate de nulităţile relative.

Deşi există o distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, nulitatea totuşi este unică. În ambele cazuri este necesară instituţia justiţiei. Actul are nu numai o existenţă materială, dar, din punct de vedere juridic este generată de efecte a căror suprimare este probată numai pe calea acţiunii în justiţie.

În ambele cazuri de nulitate, instanţa trebuie să arate de ce actul este nul.

Această motivare se face în urma unei judecăţi.

Până la data desfiinţării lui, actul există nu numai ca instrument probator ci şi ca titlu credibil al raportului juridic.

Din motivarea hotărârii de fond rezultă cu certitudine faptul că s-a analizat dacă actul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută, dacă a fost încheiat pentru o cauză ilicită.

Dacă în dispozitivul sentinţei s-a folosit termenul de,,anulează’’ în loc de ,,constată nulitatea’’ nu înseamnă că instanţa nu s-a pronunţat în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

Indiferent de forma ei, nulitatea înseamnă ineficacitatea actului, producând efecte ex tunc.

Odată ce instanţa de fond a analizat cauza actul de vânzare cumpărare, dacă acesta a fost licit şi morală, diferenţa de terminologii între ,,nulitate’’ şi ,,anulare’’ nu are relevanţă.

Aceasta este motivaţia pentru care tribunalul constată că primul motiv de recurs invocat de către ambii recurenţi este nefondat.

Prin convenţia precontractuală încheiată între promitenţii vânzători H. R. şi H.M. şi promitenţii-cumpărători G.S.P. şi P., aceştia din urmă s-au obligat să achite ratele la apartament în numele şi pentru vânzători, să respecte clauzele contractuale, însă până la expirarea contractului de împrumut care expira în 2013.

Promitenţii cumpărători şi-au asumat obligaţia achitării doar a ratelor la apartament, celelalte datorii ale imobilului(ex: impozite) rămânând în sarcina vânzătorilor, ca proprietari ai imobilului.

Chiar dacă înţelegerea între cele două părţi contractante a fost ca cumpărătorii să achite toate datoriile la imobil, instanţa nu poate lua în considerare decât clauzele exprese ale contractului.

Într-adevăr la data de 15.09.2006 Goscom Vaslui a emis o adresă prin care îi înştiinţa pe cei doi vânzători că figurează cu un debit restant de 263,1 lei, reprezentând c/val. ratelor locuinţei.

Odată ce în convenţia precontractuală nu s-a stabilit ca cei doi soţi să plătească în anumite cote .procentuale ratele la apartament,înseamnă că răspunderea celor doi pârâţi pentru achitarea ratelor era solidară.

Nu rezultă cu certitudine din probelor administrate în cauză din vina cui nu au fost achitate ratele la apartament, cu atât mai mult cu cât cei doi soţi erau în divorţ.

Tribunalul constată că chiar dacă cei doi soţi aveau restanţe la plata ratelor la apartament suma de 263,1 lei nu era o sumă atât de mare de natură să pună în pericol proprietatea soţilor H.

Dacă H.P. şi vânzătorii H. considerau că G.S. nu-i execută obligaţiile asumate prin convenţia precontractuală aveau posibilitatea să solicite instanţei, rezoluţiunea acestui convenţii.

Odată ce convenţia precontractuală este în fiinţă ambele părţi, trebuie să-şi execute obligaţiile de a face asumate prin acest antecontract.

Ambele părţi şi-au asumat obligaţia respectării contractului de împrumut nr. 2567/15.01.1998 şi să încheie actul de vânzare cumpărare în formă autentică la data achitării integrale a imobilului la RAGCL.TC. Vaslui.

Numai H.P. a achitat la data de 13.11.2006 c/val. Integrală a imobilului, nu num ai ratele restante.

Pentru a achita în avans c/val. Întregului apartament recurenta H. P. trebuia să aibă acordul fostului său soţ. G.S.

Instanţa de fonda reţinut în mod corect că părţile contractului de vânzare cumpărare au acţionat în cunoştinţă de cauză vânzând şi cumpărând un apartament care făcuse obiectul unei promisiuni de vânzare cumpărare în care apărea şi reclamantul în calitate de promitent –cumpărător alături de fosta sa soţie, H.P.

Cercetând scopul mediat al actului juridic civil , tribunalul constată că contractul de vânzare cumpărare încheiat de recurenţi are un scop ilicit şi imoral.

Motivul determinat al încheierii actului de vânzare cumpărare a fost fraudarea intereselor reclamantului care nu a mai avut posibilitatea executării obligaţiei de a cumpăra asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare.

Art. 966 Cod civil dispune că ,,obligaţia nelicită nu poate avea nici un efect’’, iar art. 968 Cod civil precizează că,, cauza este nelicită când este prohibită de legi’’, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice’’.

Tribunalul a constatat că ultimul motiv de recurs invocat de către H. P. este nefondat.

Instanţa de fond a pronunţat, în mod corect o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fiind îndeplinite cerinţele prev.de art. 1073-1075 Cod civil.

Instanţa poate să suplinească consimţământul celui ce refuză încheierea actului în formă autentică pe temeiul principiului execuţiei în natură a obligaţiilor.

Chiar dacă instanţa nu este abilitată să se substituie voinţei părţilor cu ocazia încheierii unui act juridic, excepţional are această competenţă dacă este prevăzută de legea civilă.

Instanţa de fond a constatat, în mod corect că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare: părţile au executat clauzele anticipatorii în temeiul cărora s-a procedat la predarea –preluarea imobilului şi la predarea sumei de bani cuvenită ca preţ.(chiar dacă o parte din preţ a fost plătit doar de către H. P.)

Tribunalul a constatat că şi antecontractul a fost valabil încheiat îndeplinind condiţiile generale de valabilitate a actului juridic prev. De art. 948 Cod civil.

Raportat acestor considerente tribunalul a constatat că cele două recursuri formulate sunt nefondate şi în baza disp.art. 312 Cod proc. Civilă au fost respinse cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond.

Etichete: ,

Pronunţare hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Competenţă judecător sindic.

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 909/327/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA NR.
Şedinţa publică din data de 6 februarie 2009

Prin cererea înregistrată sub nr.909/327/2008 la Judecătoria Tulcea, reclamanta S.C. F Com … Tulcea, a chemat în judecată pe pârâta S.C.Legume Fructe S.A.Tulcea, prin lichidator S.C……… IPURL Brăila, pct.lucru Tulcea, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru o construcţie în suprafaţă de 42,65 mp. şi teren intravilan în suprafaţă de 42,5 mp. aferent construcţiei, situat în mun.Tulcea str.Isaccei – PV

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, societatea pârâtă a fost proprietara unei construcţii denumită spaţiu comercial situată pe platoul PV, în suprafaţă totală de 170,26 mp. Acest spaţiu a fost dezmembrat în două loturi în anul 2004, din care unul, cunoscut şi sub denumirea de „…” în suprafaţă de 42,65 mp., iar al doilea în suprafaţă de 127,63 mp.

A mai arătat reclamanta că, printr-un act sub semnătură privată a cumpărat de la pârâtă lotul de 42,65 mp. şi terenul aferent, urmând ca actul să fie încheiat şi în formă autentică.

Acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece societatea pârâtă a intrat în lichidare judiciară, iar lichidatorul desemnat de către instanţă a refuzat încheierea respectivului act.

În drept au fost invocate disp.art.1294, 1295 şi urm. din Codul civil.

În dovedirea acţiunii, la dosarul cauzei s-au depus în copie: certificat constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Tulcea, un act de dezlipire autentificat prin încheierea nr.938/5.04.2004, facturile fiscale nr.218164/27.11.1998,nr.4827786/22.09.2003,nr.4827787/22.09.2003, contract de vânzare-cumpărare nr.1563/1998 pentru imobilul „…”, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr.2825/25.11.2002, contract de vânzare-cumpărare din 22.09.2003 pentru terenul aferent construcţiei.

Pârâta S.C. LF SA a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională. Prin prima, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tulcea arătând că această competenţă aparţine judecătorului sindic desemnat de către Tribunalul Tulcea, atât timp cât societatea pârâtă se află în procedura falimentului. Mai mult, potrivit dreptului comun, competenţa ar aparţine tribunalului în primă instanţă, fiind vorba de un litigiu comercial neevaluabil în bani.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că reclamanta nu a solicitat încheierea vreunui act cu privire la cele două imobile, iar pentru imobilul construcţie are deja act de proprietate reprezentat de actul sub semnătură privată.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.326/22.09.2003, cu consecinţa revenirii terenului în suprafaţă de 42,65 mp. în proprietatea sa.

Totodată s-a mai invocat şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în ce priveşte capătul de cerere prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de proprietate pentru construcţia în suprafaţă de 42,65 mp. şi pentru care reclamanta are deja act de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr.1552/6.06.2008 Judecătoria Tulcea a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, motivat de faptul că societatea pârâtă se află în prezent în procedura falimentului, situaţie în care toate cererile referitoare la patrimoniul acesteia şi care pot afecta în mod indirect respectivul patrimoniu sunt de competenţa tribunalului, mai exact a judecătorului sindic, acţiunea având un caracter comercial.

La Tribunalul Tulcea, cauza s-a înregistrat sub nr.909/327/22.07.2008.

Reclamanta a solicitat în dovedirea acţiunii efectuarea unei expertize tehnice imobiliare prin care să se identifice imobilul teren şi construcţii conform contractelor de vânzare cumpărare aflate la dosarul cauzei şi având în vedere certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr.2825/2002 emis pe titulatura pârâtei, probă încuviinţată de către instanţă.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi excepţia invocată, se reţin următoarele:

S.C. LF SA Tulcea a fost proprietara unei construcţii denumită spaţiu comercial situată pe platoul ……….. din mun.Tulcea, în suprafaţă totală de 170,26 mp. Acest spaţiu a fost dezmembrat în două loturi în anul 2004, din care unul cunoscut şi sub denumirea de „……………” în suprafaţă de 42,65 mp., iar al doilea în suprafaţă de 127,63 mp.

Printr-un act sub semnătură privată denumit contract de vânzare cumpărare nr.1565/4.12.1998, pârâta a cumpărat de la reclamantă imobilul denumit „…” din mun.Tulcea – PV achitând preţul de 52.000.000 lei vechi plus TVA conform facturii aflate la dosar.

Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare din 22.09.2003 (act sub semnătură privată) pârâta a cumpărat de la reclamantă terenul în suprafaţă de 42,5 mp, situat în mun.Tulcea PV – str.Isaccei achitând preţul de 19.282.730 lei conform facturii nr.4827786/22.09.2003 aflată la dosarul cauzei.

Prin cererea reconvenţională formulată pârâta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.326/22.09.2003 şi a facturii nr.4827786/22.09.2003 cu consecinţa revenirii terenului în suprafaţă de 42,5 mp. în proprietatea S.C. LF SA, motivat de împrejurarea că, nu s-a respectat forma autentică cerută de lege ad validitatem . Aceasta este nefondată motivat de faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1563/4.12.1998 prin care s-a vândut imobilul „…” în art.4 se prevede faptul că terenul aferent imobilului rămâne în administrarea cumpărătorului, care dobândeşte un drept de folosinţă asupra lui. În art.5 din acelaşi contract se prevede faptul că terenul nu poate fi vândut decât cu acordul expres al cumpărătorului.

La data de 22.09.2003 se încheie contractul de vânzare cumpărare nr.326 (act sub semnătură privată) prin care reclamanta cumpără de la pârâtă terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 42,5 mp. dată la care pârâta avea titlu de proprietate pentru teren, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr.2825/2002, prin urmare, intenţia sa a fost să vândă reclamantei şi terenul aferent construcţiei.

Pentru aceste considerente, cererea reconvenţională se va respinge ca nefondată.

În ce priveşte acţiunea reclamantei se reţine că, aceasta este întemeiată întrucât părţile se află în situaţia de a avea doar o promisiune de vânzare cumpărare constatată printr-un act sub semnătură privată.

Deoarece antecontractul este promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligaţiei asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligaţiei de a face se asigură prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

În ce priveşte excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă cu privire la construcţia în suprafaţă de 42,65 mp.,se reţine că ea este neîntemeiată întrucât ea urmează să aibă acelaşi regim ca şi terenul aferent construcţiei prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Pe cale de consecinţă, urmează a respinge excepţia lipsei de interes şi cererea reconvenţională, ca nefondate.

Pentru aceste considerente, văzând şi disp.art.1073 şi 177 Cod civ., instanţa reţine că acţiunea este întemeiată şi o va admite, în cauză nefiind aplicabile disp.art.116-120 din Legea nr.85/2006, nefiind vorba de vânzarea uni imobil în procedura prevăzută de această lege.

Urmează a constata că între părţi a intervenit vânzarea cumpărarea imobilului situat în municipiul Tulcea …………………….., imobil format din teren în suprafaţă de 42,65 mp. şi construcţie formată dintr-o încăpere în suprafaţă de 42,65 mp. , aşa cum au fost identificate prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expert …………………, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prezenta hotărâre ţine loc de act de vânzare-cumpărare.

Etichete: , , ,

Decizie de sancţionare disciplinară. Conţinut. Comunicare. Convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă

Tip: Decizie
Nr./Dată: 2323 (03.07.2008)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C.muncii, art. 267 alin. (1), (2), art. 268 alin. (4), (2) lit. b) şi alin. (5), art. 283 alin. (1) lit. b)

Dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă este suspendat pe perioada în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă, întrucât contractul individual de muncă al acestuia este suspendat de drept.

Cerinţa art. 267 alin. (2) din Codul muncii este respectată doar atunci când în convocarea comunicată salariatului sunt menţionate toate faptele ce constituie obiect al cercetării disciplinare prealabile a acestuia, nefiind suficientă indicarea doar a uneia din abaterile disciplinare pentru care se emite decizia e sancţionare disciplinară, deoarece scopul convocării constă în asigurarea exercitării dreptului la apărare al salariatului cercetat disciplinar.

Decizia de concediere trebuie să cuprindă, conform art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi care justifică reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, sub sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară.

Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 268 alin. (5) şi art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, pentru contestarea deciziei de sancţionare disciplinară începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, neavând relevanţă împrejurarea că salariatul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia în alt mod.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 2323 din 3 iulie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 99/5.02.2008, pronunţată în dosarul nr.3959/108/2007, cu opinie separată, Tribunalul Arad a respins excepţia de tardivitate a acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiate.

Totodată, a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtei S.C. „T.T.” SRL Arad, precum şi excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, dispunând anularea deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii, radierea menţiunilor privitoare la concediere din carnetul de muncă, efectuarea cuvenitelor menţiuni conform dispozitivului sentinţei şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, de la momentul desfacerii contractului de muncă şi până la plata efectivă a drepturilor.

Instanţa de fond a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. „T.T.” SRL Arad împotriva reclamantului-pârât reconvenţional C.N., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului individual de muncă nr. 453021/10.06.2006, şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că excepţia tardivităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece decizia de concediere a fost expediată către reclamant prin poştă la data de 28.09.2007, iar acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26.10.2007, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) din Codul muncii.

Apărarea pârâtei cu privire la faptul că reclamantul a luat cunoştinţă despre decizia de concediere de la ITM sau în timpul judecării litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 3404/2007 al Tribunalului Arad, astfel încât termenul de contestare al acesteia curge de la acest moment, a fost înlăturată prin raportare la dispoziţiile imperative ale art. 268 alin. (4) din Codul muncii şi la împrejurarea că decizia de concediere nu a putut fi comunicată direct reclamantului, deoarece acesta s-a aflat în concediu medical.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1139/2007, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3404/2007, a fost respinsă, apreciindu-se că nu există identitatea de obiect cerută de art. 1201 C.civ., întrucât în dosarul pendinte se contestă o altă decizie de concediere decât cea analizată în dosarul nr. 3404/2007 al Tribunalului Arad.

Prima instanţă a admis excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reţinând că sunt incidente mai multe motive de nulitate a acesteia.

Astfel, Tribunalul Arad a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, ca urmare a faptului că angajatorul nu a probat că a comunicat, prin poştă, convocările nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Decizia de concediere contestată a fost emisă în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical, astfel încât au fost nesocotite prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii şi nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) şi c).

Angajatorul a emis două decizii de concediere cu nr. 3/19.08.2007 cu un conţinut total diferit şi nu a depus probe din care să rezulte ce decizie a comunicat reclamantului, potrivit art. 268 alin. (4) din Codul muncii.

Având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii şi adeverinţa medicală eliberată de dr. M.M. la data de 5.10.2007, Tribunalul Arad a apreciat că nu operează excepţia nulităţii contractului de muncă şi a respins cererea revonvenţională formulată de pârâtă.

În opinia separată s-a arătat că se impunea admiterea cererii reconvenţionale formulate de către pârâtă şi respingerea acţiunii principale, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Codul muncii, iar adeverinţa medicală eliberată la 5.10.2007 este ulterioară desfacerii contractului de muncă al reclamantului prin decizia nr. 3/19.08.2007, astfel încât nulitatea prevăzută de art. 27 alin. (2) din Codul muncii nu poate fi remediată, nefiind incidente prevederile art. 27 alin. (3) din Codul muncii.

Pe de altă parte, s-a susţinut că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul muncii şi a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 267 din Codul muncii.

Pârâta S.C. „T.T.” SRL Arad a formulat recurs, în termenul legal, împotriva sentinţei civile nr. 99/5.02.2008 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa de fond a respins excepţia de tardivitate a acţiunii în mod greşit, deoarece din adeverinţa eliberată de Oficiul Poştal nr.1 Arad rezultă că decizia nr. 3/15/19.08.2007 a fost expediată la data emiterii ei, respectiv la data de 15.08.2007, punerea în aplicare operând cu data de 19.08.2007, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (3) din Codul muncii, iar contestaţia a fost depusă cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă.

De altfel, din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad rezultă că reclamantul a avut cunoştinţă de decizia contestată cel mai târziu la data de 17.08.2007, dată la care a formulat o plângere la ITM împotriva acestei decizii.

Adresele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 au fost comunicate reclamantului, prin poştă, aşa cum rezultă din confirmările de primire a acestora, depuse la termenul din 5.02.2007 dar ignorate de către prima instanţă. Aceste adrese au fost depuse la dosar de către reclamant, astfel încât el recunoaşte că le-a primit. Prin urmare, decizia de concediere nu este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (2) din Codul muncii.

Abaterile săvârşite de reclamant sunt prevăzute de art. 39 alin. (2) din Codul muncii, motiv pentru care lipsa inserării dispoziţiilor din statut, regulamentul intern sau contractul de muncă referitoare la normele de disciplină încălcate de reclamant nu poate conduce la nulitatea deciziei.

Întrucât Codul muncii nu prevede menţionarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor pentru care salariatul refuză să se prezinte la cercetare, neindicarea acestora nu atrage nulitatea deciziei de concediere.

Cererea reconvenţională a fost respinsă în mod greşit de către prima instanţă, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea cerinţei prevăzută de art. 27 alin. (1) din Codul muncii. Dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii nu sunt aplicabile în cauză, ca urmare a faptului că certificatul medical din 5.10.2007 a fost eliberat după desfacerea contractului de muncă al reclamantului.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.proc.civ.

Intimatul N.C. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepţia de tardivitate a acţiunii este nefondată, deoarece a formulat contestaţia pendinte în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) din Codul muncii, decizia de concediere emisă la 19.08.2007 neputând să-i fie comunicată la 15.08.2007, aşa cum susţine recurenta. La această dată, recurenta a restituit intimatului scrisorile expediate de acesta pe adresa recurentei.

Din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad nu rezultă că intimatul a avut cunoştinţă de decizia de concediere cel mai târziu la 17.08.2007 şi nici că a formulat o plângere la ITM Arad împotriva acesteia, ci doar că decizia de concediere nu i-a fost comunicată.

Prin înscrisul „Notă internă de anulare” din 19.08.2007, pârâta a anulat administrativ decizia de concediere nr. 3/7.08.2007, iar decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 a fost emisă pentru a corecta anumite elemente conţinute de decizia anterioară şi fără efectuarea vreunei cercetări disciplinare prealabile, motiv pentru care decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 este lovită de nulitate absolută datorită lipsei efectuării cercetării disciplinare prealabile şi a indicării, în cuprinsul ei, a motivelor pentru care cercetarea disciplinară nu s-a efectuat.

Dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Codul muncii au caracter de maximă generalitate şi nu prezumă că fapte precum „crearea de stări tensionate”, „refuzul la cele trei convocatoare”, „insubordonarea făţişă, chiar jignitoare”, „voinţa de a încălca obligaţiile”, sunt abateri disciplinare, astfel încât aceste fapte nu puteau fi sancţionate disciplinar decât dacă erau prevăzute ca abateri disciplinare în statutul de personal, regulamentul intern ori contractul colectiv de muncă aplicabil.

Pe de altă parte, aceste fapte sunt acţiuni cu un pronunţat caracter de generalitate, iar decizia de sancţionare nu cuprinde nici un fel de descriere a acestora.

Prin urmare, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, datorită lipsei menţiunilor prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul muncii.

Decizia de concediere nu cuprinde motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (3) din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea, astfel încât este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea cerinţei de la art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, cum a reţinut şi instanţa de fond.

Cererea reconvenţională este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii şi ale art. 57 alin. (2) din Codul muncii, deoarece nulitatea unui contract individual de muncă produce efecte doar pentru viitor, respectiv de la momentul constatării ei, iar reclamantul a depus certificatul medical în perioada de derulare a contractului de muncă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 268 alin. (5) coroborat cu art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, decizia de sancţionare disciplinară poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Art. 268 alin. (4) din Codul muncii prevede că decizia de sancţionare disciplinară se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată acestuia.

Prin urmare, termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru contestarea deciziei de sancţionare disciplinară începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, neavând relevanţă că salariatul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia în alt mod.

Deoarece decizia de concediere contestată a fost emisă la data de 19.08.2007, ea nu putea fi comunicată reclamantului la data de 15.08.2007, aşa cum susţine recurentul, adică la o dată anterioară emiterii ei.

Această decizie a fost comunicată reclamantului la 1.10.2007, fiind contestată la 26.10.2007, astfel încât a fost respectat termenul prevăzut de art. 268 alin. (5) şi art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, iar excepţia tardivităţii acţiunii este nefondată.

Susţinerea recurentei că reclamantul a luat la cunoştinţă de conţinutul deciziei de concediere cel mai târziu la data de 17.08.2007, conform menţiunilor din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad, nu poate fi luată în considerare pentru admiterea excepţiei de tardivitate, deoarece contravine art. 268 alin. (4) din Codul muncii şi nu corespunde realităţii, în condiţiile în care adresa menţionată precizează doar că a fost emisă decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 şi că ea nu a fost comunicată salariatului.

Prin decizia de concediere nr. 3/19.08.2007, angajatorul a reţinut că reclamantul a săvârşit mai multe abateri disciplinare, şi anume: lipsa nemotivată repetată în perioada 13.07.2007 – 25.07.2007 şi în perioada 1.08.2007 – 7.08.2007; crearea unei stări tensionate în colectivul de muncă; insubordonarea făţişă, chiar jignitoare şi voinţa reclamantului de a încălca obligaţiile de serviciu.

Convocatoarele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 269/3.08.2007 se referă doar la una din aceste abateri, respectiv la absenţa nemotivată a reclamantului de la serviciu, astfel încât nu pot justifica efectuarea cercetării disciplinare prealabile pentru toate abaterile disciplinare menţionate în decizia de concediere contestată. Prin urmare, prevederile art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii au fost nesocotite la aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului prin decizia de sancţionare nr. 3/19.08.2007, cu atât mai mult cu cât ele au fost emise şi comunicate în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, conform certificatelor medicale depuse la dosar, astfel încât contractul de muncă al reclamantului era suspendat de drept. Pe cale de consecinţă, dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă era şi el suspendat.

Din cele expuse anterior, rezultă că instanţa de fond a admis, în mod corect excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii.

Angajatorul a indicat art. 61 lit. a) din Codul muncii ca temei de drept al deciziei de concediere, însă nu a indicat prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, şi care justifică reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, astfel încât decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru lipsa menţiunii cerute de art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii. Art. 39 alin. (2) din Codul muncii nu a fost menţionat în cuprinsul deciziei de concediere şi nu poate fi invocat de angajator în faţa instanţei, deoarece art. 77 din Codul muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Decizia de concediere contestată nu cuprinde menţiunea obligatorie prevăzută de art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, deoarece nu indică motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă prin raportare la dispoziţiile art. 267 alin. (3) din Codul muncii, în condiţiile în care prin convocatorul nr. 263/3.08.,2008, angajatorul îl convoacă pe reclamant „ pentru prima zi după anularea suspendării contractului de muncă nr. 453021/10.04.2006 (terminarea concediului de boală pentru copil sau al dumneavoastră personal) la ora 1000 a unei zile lucrătoare…” şi îi pune în vedere să înainteze certificatul medical în original până în data de 9.08.2007. Or, art. 267 alin. (3) din Codul muncii permite angajatorului să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, doar atunci când salariatul nu se prezintă la convocarea făcută în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (2) din Codul muncii fără un motiv obiectiv. În cuprinsul deciziei de concediere se menţionează doar „refuzul la cele trei convocatoare trimise pentru o analiză prealabilă disciplinară ”.

Prin urmare, motivele de recurs invocate de către pârâtă cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul admiterii acţiunii formulate de către reclamant sunt neîntemeiate.

Susţinerile recurentei nu sunt fondate nici în ceea ce priveşte greşita respingere de către instanţa de fond a cererii reconvenţionale formulate de către pârâtă.

Art. 27 alin. (2) din Codul muncii sancţionează cu nulitatea contractului individual de muncă încheiat fără existenţa unui certificat medical care să constate că angajatul este apt pentru prestarea acelei munci.

Prin derogare de la această regulă, art. 27 alin. (3) din Codul muncii prevede că, în situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.

Reclamantul-intimat a prezentat acest certificat la data de 5.10.2007, astfel încât, în speţă, sunt incidente prevederile art. 27 alin. (3) din Codul muncii, în condiţiile în care contractul individual de muncă încheiat între părţi nu a încetat la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, aşa cum susţine recurenta, deoarece această decizie a fost anulată de către instanţă şi părţile au fost repuse în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, ca urmare a admiterii acţiunii formulate de către reclamant.

De altfel, potrivit art. 268 alin. (3) din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte juridice doar de la data comunicării ei, în modalitatea prevăzută de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, iar nu de la data emiterii.

Pe de altă parte, art. 57 alin. (2) din Codul muncii prevede că efectele constatării nulităţii contractului individual de muncă se produc doar pe viitor, adică după momentul constatării ei, astfel încât cererea pârâtei-recurente de constatare a nulităţii absolute a contractului de muncă al reclamantului cu începere de la data de 19.08.2007, adică de la o dată anterioară formulării cererii de constatare a nulităţii absolute a acesteia, contravine prevederilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.proc.civ.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.

Etichete: , , ,

Titlu de proprietate – constatarea nulitatii absolute partiale

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 11524 (21.10.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  fondul funciar

Prin sentinta civila nr. 11524 din 21 octombrie 2008, Judecatoria Iasi a admis actiunea formulata reclamanta VM, prin care aceasta a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu paratii TV, AZ, LV, Comisia judeteana Iasi de fond funciar, sa constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate 116620 din 21.12.2003, emis in favoarea paratelor persoane fizice pentru terenul in suprafata de 540 mp, situat in Iasi, str. Movila Pacuret nr. 1. Prin aceeasi sentinta a respins cererea de interventie in interes personal si in interesul paratelor a numitei PA, care precizase ca detine suprafata de 1399 mp potrivit contractului de vanzare 3907/1999 si suprafata de 0,84 mp potrivit contractului de vanzare-cumparare 23100/1994.
Pentru a dispune in acest sens, instanta a retinut ca autorul reclamantei VG (in prezent decedat) a detinut teren in suprafata de 540 m2 in Iasi, str. Movila Pacuret nr. 1, teren expropriat prin Decretul 327/1986; in calitate de mostenitoare a defunctului VG, reclamanta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, in baza sentintei civile 12633/2001 emitandu-se ordinul 86/2003, fiindu-i eliberat ulterior titlul de proprietate nr. 18665/2004 pentru terenul solicitat.
S-a mai retinut ca petentele TV si AY (in prezent decedata) au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul in suprafata de 2800 mp in soseaua Pacurari nr. 114, eliberandu-se titlul de proprietate 116620/1993, iar potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3907 si incheiat in anul 1999, PA a dobandit 1399 mp de la MV si MR, care la randul lor au dobandit terenul de la TV.
Instanta a apreciat ca din concluziile expertizei si a suplimentului la raportul de expertiza rezulta indubitabil ca exista contrarietate intre inscrierile din cartea funciara, vecinatatile din titlul paratelor, in raport de actele de proprietate, schitele cu vechiul amplasament, unele inscrisuri avand o valabilitate indoielnica. S-a retinut ca prin compararea planurilor de situatie, modificarile intervenite in timp nu au afectat amplasamentul si numerotarea strazilor, paratele si intervenienta ocupand amplasamentul terenului ce a apartinut autorului reclamantei fapt confirmat si de oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara si inscrisurile depuse de Comisia Municipala Iasi.
In ceea ce priveste cererea de interventie formulata de PA in interes personal si al paratelor, instanta a respins-o ca neintemeiata, apreciind ca exista dovezi certe ca intervenienta si paratele ocupa amplasamentul terenului apartinand reclamantei.

Etichete: , ,