Top

DECIZIE DE SANCŢIONARE DISCIPLINARĂ. LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE PASIVE A ANGAJATORULUI. NERESPECTAREA PREVEDERILOR ART. 267 ALIN. 1 ŞI 268 ALIN. 2 LIT. C DIN CODUL MUNCII. CONSECINŢE

Prin sentinţa nr. 352 din 27.02.2008 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea A.V. în contradictoriu cu intimata Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva” – prin Direcţia silvică şi s-a constatat nulitatea deciziei nr. 332 din 3.12.2007 emisă de intimată.

Instanţa de fond a reţinut, motivat, că în cauză unitatea emitentă a deciziei de sancţionare disciplinară nu a respectat prevederile art. 267 alin. 1 şi 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii.

Împotriva sus-menţionatei sentinţei civile, intimata Direcţia Silvică a declarat recurs.

Sub un prim aspect, recurenta a arătat că este o unitate fără personalitate juridică, neavând capacitate procesuală de a sta în nume propriu în justiţie.

Sub un al doilea aspect, recurenta a susţinut că, contestatoarea a săvârşit abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, astfel că aplicarea sancţiunii disciplinare prin decizia contestată este pe deplin justificată.

Prin decizia nr. 1248 din 16.09. 2008 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins recursul declarat în cauză ca nefondat, cu motivarea pe larg expusă în considerentele acestei decizii.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 5974/40/2007, contestatoarea A.V. a formulat în contradictoriu cu intimata Direcţia Silvică , contestaţie împotriva deciziei de sancţionare nr. 332 din 3 decembrie 2007, solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei şi, în subsidiar, anularea ei şi a sancţiunii aplicate, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatoarea a arătat că ocupă funcţia de contabil şef la Ocolul Silvic Mihai Eminescu din cadrul Direcţiei Silvice, atribuţiile de serviciu fiind cele stabilite în fişa postului nr. 1124 din 13 martie 2007.

De asemenea, că prin decizia contestată a fost sancţionată disciplinar cu „reducerea salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 2 luni cu 10%, respectiv decembrie 2007 şi ianuarie 2008, pentru refuzul de a pune în executare decizia nr. 268/290.10.2007 şi pentru afirmaţiile ofensatoare din nota nr. 4784/2007”.

Contestatoarea a apreciat că această decizie este lovită de nulitate absolută conform art. 76, 267 şi 268 alin. 2 Codul muncii întrucât nu este motivată în fapt, nefiind indicată în mod concret abaterea săvârşită şi nici în drept, lipsind dispoziţia din contractul individual sau colectiv de muncă, fişa postului, regulamentul de ordine interioară, obligaţia care ar fi fost nerespectat şi a cărei încălcare constituie abatere disciplinară. În plus, în decizie nu au fost cuprinse motivele pentru care a fost înlăturată apărarea sa.

Nulitatea absolută este atrasă, susţine contestatoarea şi de faptul că intimata nu a efectuat procedura cercetării disciplinare prealabile, imperativ şi expres prevăzută de art. 267 din Codul muncii. Astfel, intimata era obligată ca înainte de aplicarea sancţiunii, să procedeze la convocarea sa în scris, cu indicarea obiectului cercetării, a datei, orei şi locului întrevederii – ceea ce i-ar fi oferit garanţia respectării dreptului la apărare prev. de art. 267 alin. 4 din Codul muncii. Însă intimata i-a comunicat doar o listă cu patru întrebări intitulată „notă de relaţii” în care nu a indicat faptul că este vorba despre o cercetare disciplinară şi nici fapta care ar putea constitui abatere disciplinară.

Pe fondul cauzei contestatoarea a apreciat că se impune anularea deciziei deoarece este nelegală şi netemeinică. Astfel, decizia nr. 268/2007 nu i-a fost comunicată, astfel încât nu ştie la ce se referă această decizie. Din contextul aplicării sancţiunii, contestatoarea arată că s-ar dispune încadrarea lui Avătămăniţei Corneliu în cadrul Ocolului Silvic Mihai Eminescu, însă atribuţiile privind primirea noilor salariaţi şi comunicarea fişei postului nu-i aparţine ei ci şefului de ocol.

Intimata Direcţia Silvică nu a depus întâmpinare la contestaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 352 din 27.II.2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 5974/40/2007, a fost admisă contestaţia şi a fost constatată nulitatea deciziei nr. 332 din 3.XII.2007 emisă de intimată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

În cauză, deşi sarcina probei revenea angajatorului conform art. 287 Codul muncii, intimata nu a depus documentaţia întocmită cu ocazia emiterii deciziei contestate, astfel încât în lipsa altor înscrisuri, instanţa a analizat „nota de relaţii cerută doamnei A.V.” (depusă de către contestatoare) ce poartă nr. I/2763/07.11.2007 la Direcţia Silvică Botoşani şi nr. 4784/8.11.2007 la Ocolul Silvic „Mihai Eminescu” (f.9) îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a constitui convocare la cercetarea disciplinară prealabilă.

Din analiza acestui înscris, se constată că acesta cuprinde doar un număr de întrebări adresate contestatoarei, pentru care se stabileşte termen de răspuns la data de 9 noiembrie 2007, ora 10. Aşadar, nu este înscrisă menţiunea că aceste relaţii cerute de către Direcţia Silvică Botoşani fac parte din cercetarea prealabilă a unei abateri disciplinare care ar fi fost comisă de către contestatoare.

În mod evident acest înscris nu conţine nici o convocare pentru contestatoare, nefiind stabilită vreo întrevedere între aceasta şi persoana împuternicită să efectueze cercetarea, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei ce ar putea constitui abatere disciplinară şi a prezentării de către contestatoare a apărărilor sale.

Aşadar, contestatoarea nu a fost înştiinţată că se efectua în privinţa sa o cercetare disciplinară prealabilă şi nici nu a fost convocată în acest scop, conform art. 267 alin. 1 Codul muncii, pentru a avea posibilitatea să prezinte toate probele şi motivaţiile sale. În plus, nestabilindu-se în mod efectiv o întrevedere, nu a avut posibilitatea, prevăzută expres de art. 267 alin. 4 Codul muncii, să fie asistată la cercetare „de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este”.

Aşadar, se poate trage concluzia că, în cauză, nu au fost respectate dispoziţiile art. 267 din Codul muncii şi ale art. 75 din CCMUN, astfel încât decizia de sancţionare contestată este lovită de nulitate absolută.

De asemenea, sub aspectul respectării dispoziţiilor art. 268 alin. 2 Codul muncii, tribunalul va reţine că, deşi din decizie rezultă că faptele contestatoarei sunt reprezentate de „refuzul de a pune în executare decizia nr. 268/29.10.2007 şi pentru afirmaţiile ofensatoare din nota nr. 4784/2007”, nu au fost indicate prevederile din contractul individual sau colectiv de muncă, fişa postului sau din regulamentul de ordine interioară care ar fi fost nerespectat şi a căror încălcare constituie abatere disciplinară – fiind încălcat astfel art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii.

Totodată, deşi în răspunsul dat către contestatoare aceasta a arătat că nu are „responsabilitate pe linie de resurse umane”, în decizie nu s-a înscris motivul concret al înlăturării acestei apărări, prin indicarea prevederilor normative de orice nivel, care stabileau în mod concret atribuţiile contestatoarei în acest domeniu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata Direcţia Silvică criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivat de faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală, respectiv calitate procesuală pasivă.

A arătat recurenta că Direcţia Silvică este o unitate fără personalitate juridică, neavând capacitate procesuală de a sta în nume propriu în justiţie.

În continuare a arătat că angajatorul – Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, nu a fost pentru ziua când s-a judecat pricina, instanţa de fond încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

De asemenea, a mai arătat recurenta că a săvârşit contestatoarea abaterile reţinute în sarcina sa astfel că aplicarea sancţiunii disciplinare prin decizia contestată este pe deplin justificată.

În dovedirea cererii a depus la dosar în copie documentaţia care a stat la baza deciziei contestate (f. 6-12).

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar note de concluzii prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanţa reţine următoarele:

Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile.

Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica singur drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale, deci de a sta în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâtă, dacă au organe proprii de conducere, aşa cum este cazul Direcţiei Silvice .

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv, este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatoriu, calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul dedus judecăţii.

Decizia contestată nr. 332 din 3.XII.2007 a fost emisă de Direcţia Silvică astfel încât contestaţia formulată potrivit art. 268 alin. 5 din Codul muncii trebuie să se judece în contradictoriu cu emitenta acestei decizii, parte care justifică în cauză calitatea procesuală pasivă şi care are calitatea de angajator.

Mai susţine recurenta că angajatorul – Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, nu a fost citat pentru ziua când s-a judecat pricina.

Din acest motiv s-ar desprinde în primul rând ideea că Direcţia Silvică invoca faptul că nu are calitatea de angajator al reclamantei, fapt care nu i-ar fi permis să emită decizia de sancţionare întrucât, potrivit art. 268 alin. 1 Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă.

În aceste condiţii decizia ar fi oricum lovită de nulitate, nefiind emisă de angajator. Însă analizând strict aspectele procedurale invocate reţine că potrivit art. 85 Cod procedură civilă instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. De asemenea, art.107 Cod procedură civilă obligă instanţa să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Din dispoziţiile legale mai sus menţionate, care au caracter imperativ, se desprinde ideea de bază ca într-un proces se impune citarea părţilor, adică a acelor persoane fizice sau juridice care au un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil dedus judecăţii sau la o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătoreşti care a fost pronunţată.

Or, în condiţiile în care litigiul se poartă în contradictoriu cu Direcţia Silvică , nu se putea impune primei instanţe să dispună citarea Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA, persoană care nu are calitate de parte în cauză.

Potrivit art. 267 alin. 1 din Codul muncii, nici o sancţiune disciplinară, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În caz contrar, sancţiunea va fi nulitatea absolută a măsurii respective.

Practica judiciară a fost constantă în ceea ce priveşte obligativitatea acestei cercetări.

S-a decis astfel că în lipsa ei instanţa constată nulitatea deciziei de sancţionare.

De asemenea, decizia nu cuprinde motivul pentru care a fost înlăturată apărarea contestatoarei, în sensul că nu are responsabilitate pe linie de resurse umane, fapt recunoscut chiar şi prin cererea de recurs, însă explicaţia concretă pe care recurenta o dă în calea de atac trebuie să fie cuprinsă în decizia de sancţionare, aşa cum impune art. 268 alin. 2 lit. e din Codul muncii.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă şi a dispoziţiilor legale mai sus arătate, instanţa a respins recursul ca nefondat.

Etichete:

Decizie de sancţionare disciplinară. Conţinut. Comunicare. Convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă

Tip: Decizie
Nr./Dată: 2323 (03.07.2008)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C.muncii, art. 267 alin. (1), (2), art. 268 alin. (4), (2) lit. b) şi alin. (5), art. 283 alin. (1) lit. b)

Dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă este suspendat pe perioada în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă, întrucât contractul individual de muncă al acestuia este suspendat de drept.

Cerinţa art. 267 alin. (2) din Codul muncii este respectată doar atunci când în convocarea comunicată salariatului sunt menţionate toate faptele ce constituie obiect al cercetării disciplinare prealabile a acestuia, nefiind suficientă indicarea doar a uneia din abaterile disciplinare pentru care se emite decizia e sancţionare disciplinară, deoarece scopul convocării constă în asigurarea exercitării dreptului la apărare al salariatului cercetat disciplinar.

Decizia de concediere trebuie să cuprindă, conform art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi care justifică reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, sub sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară.

Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 268 alin. (5) şi art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, pentru contestarea deciziei de sancţionare disciplinară începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, neavând relevanţă împrejurarea că salariatul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia în alt mod.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 2323 din 3 iulie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 99/5.02.2008, pronunţată în dosarul nr.3959/108/2007, cu opinie separată, Tribunalul Arad a respins excepţia de tardivitate a acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiate.

Totodată, a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtei S.C. „T.T.” SRL Arad, precum şi excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, dispunând anularea deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii, radierea menţiunilor privitoare la concediere din carnetul de muncă, efectuarea cuvenitelor menţiuni conform dispozitivului sentinţei şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, de la momentul desfacerii contractului de muncă şi până la plata efectivă a drepturilor.

Instanţa de fond a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. „T.T.” SRL Arad împotriva reclamantului-pârât reconvenţional C.N., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului individual de muncă nr. 453021/10.06.2006, şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că excepţia tardivităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece decizia de concediere a fost expediată către reclamant prin poştă la data de 28.09.2007, iar acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26.10.2007, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) din Codul muncii.

Apărarea pârâtei cu privire la faptul că reclamantul a luat cunoştinţă despre decizia de concediere de la ITM sau în timpul judecării litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 3404/2007 al Tribunalului Arad, astfel încât termenul de contestare al acesteia curge de la acest moment, a fost înlăturată prin raportare la dispoziţiile imperative ale art. 268 alin. (4) din Codul muncii şi la împrejurarea că decizia de concediere nu a putut fi comunicată direct reclamantului, deoarece acesta s-a aflat în concediu medical.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1139/2007, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3404/2007, a fost respinsă, apreciindu-se că nu există identitatea de obiect cerută de art. 1201 C.civ., întrucât în dosarul pendinte se contestă o altă decizie de concediere decât cea analizată în dosarul nr. 3404/2007 al Tribunalului Arad.

Prima instanţă a admis excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, emisă de pârâtă, reţinând că sunt incidente mai multe motive de nulitate a acesteia.

Astfel, Tribunalul Arad a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, ca urmare a faptului că angajatorul nu a probat că a comunicat, prin poştă, convocările nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Decizia de concediere contestată a fost emisă în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical, astfel încât au fost nesocotite prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii şi nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) şi c).

Angajatorul a emis două decizii de concediere cu nr. 3/19.08.2007 cu un conţinut total diferit şi nu a depus probe din care să rezulte ce decizie a comunicat reclamantului, potrivit art. 268 alin. (4) din Codul muncii.

Având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii şi adeverinţa medicală eliberată de dr. M.M. la data de 5.10.2007, Tribunalul Arad a apreciat că nu operează excepţia nulităţii contractului de muncă şi a respins cererea revonvenţională formulată de pârâtă.

În opinia separată s-a arătat că se impunea admiterea cererii reconvenţionale formulate de către pârâtă şi respingerea acţiunii principale, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Codul muncii, iar adeverinţa medicală eliberată la 5.10.2007 este ulterioară desfacerii contractului de muncă al reclamantului prin decizia nr. 3/19.08.2007, astfel încât nulitatea prevăzută de art. 27 alin. (2) din Codul muncii nu poate fi remediată, nefiind incidente prevederile art. 27 alin. (3) din Codul muncii.

Pe de altă parte, s-a susţinut că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul muncii şi a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 267 din Codul muncii.

Pârâta S.C. „T.T.” SRL Arad a formulat recurs, în termenul legal, împotriva sentinţei civile nr. 99/5.02.2008 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa de fond a respins excepţia de tardivitate a acţiunii în mod greşit, deoarece din adeverinţa eliberată de Oficiul Poştal nr.1 Arad rezultă că decizia nr. 3/15/19.08.2007 a fost expediată la data emiterii ei, respectiv la data de 15.08.2007, punerea în aplicare operând cu data de 19.08.2007, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (3) din Codul muncii, iar contestaţia a fost depusă cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă.

De altfel, din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad rezultă că reclamantul a avut cunoştinţă de decizia contestată cel mai târziu la data de 17.08.2007, dată la care a formulat o plângere la ITM împotriva acestei decizii.

Adresele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 au fost comunicate reclamantului, prin poştă, aşa cum rezultă din confirmările de primire a acestora, depuse la termenul din 5.02.2007 dar ignorate de către prima instanţă. Aceste adrese au fost depuse la dosar de către reclamant, astfel încât el recunoaşte că le-a primit. Prin urmare, decizia de concediere nu este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (2) din Codul muncii.

Abaterile săvârşite de reclamant sunt prevăzute de art. 39 alin. (2) din Codul muncii, motiv pentru care lipsa inserării dispoziţiilor din statut, regulamentul intern sau contractul de muncă referitoare la normele de disciplină încălcate de reclamant nu poate conduce la nulitatea deciziei.

Întrucât Codul muncii nu prevede menţionarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor pentru care salariatul refuză să se prezinte la cercetare, neindicarea acestora nu atrage nulitatea deciziei de concediere.

Cererea reconvenţională a fost respinsă în mod greşit de către prima instanţă, deoarece contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat cu nesocotirea cerinţei prevăzută de art. 27 alin. (1) din Codul muncii. Dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii nu sunt aplicabile în cauză, ca urmare a faptului că certificatul medical din 5.10.2007 a fost eliberat după desfacerea contractului de muncă al reclamantului.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.proc.civ.

Intimatul N.C. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepţia de tardivitate a acţiunii este nefondată, deoarece a formulat contestaţia pendinte în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (5) din Codul muncii, decizia de concediere emisă la 19.08.2007 neputând să-i fie comunicată la 15.08.2007, aşa cum susţine recurenta. La această dată, recurenta a restituit intimatului scrisorile expediate de acesta pe adresa recurentei.

Din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad nu rezultă că intimatul a avut cunoştinţă de decizia de concediere cel mai târziu la 17.08.2007 şi nici că a formulat o plângere la ITM Arad împotriva acesteia, ci doar că decizia de concediere nu i-a fost comunicată.

Prin înscrisul „Notă internă de anulare” din 19.08.2007, pârâta a anulat administrativ decizia de concediere nr. 3/7.08.2007, iar decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 a fost emisă pentru a corecta anumite elemente conţinute de decizia anterioară şi fără efectuarea vreunei cercetări disciplinare prealabile, motiv pentru care decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 este lovită de nulitate absolută datorită lipsei efectuării cercetării disciplinare prealabile şi a indicării, în cuprinsul ei, a motivelor pentru care cercetarea disciplinară nu s-a efectuat.

Dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Codul muncii au caracter de maximă generalitate şi nu prezumă că fapte precum „crearea de stări tensionate”, „refuzul la cele trei convocatoare”, „insubordonarea făţişă, chiar jignitoare”, „voinţa de a încălca obligaţiile”, sunt abateri disciplinare, astfel încât aceste fapte nu puteau fi sancţionate disciplinar decât dacă erau prevăzute ca abateri disciplinare în statutul de personal, regulamentul intern ori contractul colectiv de muncă aplicabil.

Pe de altă parte, aceste fapte sunt acţiuni cu un pronunţat caracter de generalitate, iar decizia de sancţionare nu cuprinde nici un fel de descriere a acestora.

Prin urmare, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, datorită lipsei menţiunilor prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul muncii.

Decizia de concediere nu cuprinde motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (3) din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea, astfel încât este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea cerinţei de la art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, cum a reţinut şi instanţa de fond.

Cererea reconvenţională este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Codul muncii şi ale art. 57 alin. (2) din Codul muncii, deoarece nulitatea unui contract individual de muncă produce efecte doar pentru viitor, respectiv de la momentul constatării ei, iar reclamantul a depus certificatul medical în perioada de derulare a contractului de muncă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 268 alin. (5) coroborat cu art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, decizia de sancţionare disciplinară poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Art. 268 alin. (4) din Codul muncii prevede că decizia de sancţionare disciplinară se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată acestuia.

Prin urmare, termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru contestarea deciziei de sancţionare disciplinară începe să curgă doar de la comunicarea acesteia într-una din formele reglementate de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, neavând relevanţă că salariatul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia în alt mod.

Deoarece decizia de concediere contestată a fost emisă la data de 19.08.2007, ea nu putea fi comunicată reclamantului la data de 15.08.2007, aşa cum susţine recurentul, adică la o dată anterioară emiterii ei.

Această decizie a fost comunicată reclamantului la 1.10.2007, fiind contestată la 26.10.2007, astfel încât a fost respectat termenul prevăzut de art. 268 alin. (5) şi art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, iar excepţia tardivităţii acţiunii este nefondată.

Susţinerea recurentei că reclamantul a luat la cunoştinţă de conţinutul deciziei de concediere cel mai târziu la data de 17.08.2007, conform menţiunilor din adresa nr. 352/28.09.2007 a ITM Arad, nu poate fi luată în considerare pentru admiterea excepţiei de tardivitate, deoarece contravine art. 268 alin. (4) din Codul muncii şi nu corespunde realităţii, în condiţiile în care adresa menţionată precizează doar că a fost emisă decizia de concediere nr. 3/19.08.2007 şi că ea nu a fost comunicată salariatului.

Prin decizia de concediere nr. 3/19.08.2007, angajatorul a reţinut că reclamantul a săvârşit mai multe abateri disciplinare, şi anume: lipsa nemotivată repetată în perioada 13.07.2007 – 25.07.2007 şi în perioada 1.08.2007 – 7.08.2007; crearea unei stări tensionate în colectivul de muncă; insubordonarea făţişă, chiar jignitoare şi voinţa reclamantului de a încălca obligaţiile de serviciu.

Convocatoarele nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 269/3.08.2007 se referă doar la una din aceste abateri, respectiv la absenţa nemotivată a reclamantului de la serviciu, astfel încât nu pot justifica efectuarea cercetării disciplinare prealabile pentru toate abaterile disciplinare menţionate în decizia de concediere contestată. Prin urmare, prevederile art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii au fost nesocotite la aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului prin decizia de sancţionare nr. 3/19.08.2007, cu atât mai mult cu cât ele au fost emise şi comunicate în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, conform certificatelor medicale depuse la dosar, astfel încât contractul de muncă al reclamantului era suspendat de drept. Pe cale de consecinţă, dreptul angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă era şi el suspendat.

Din cele expuse anterior, rezultă că instanţa de fond a admis, în mod corect excepţia de nulitate absolută a deciziei de concediere pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii.

Angajatorul a indicat art. 61 lit. a) din Codul muncii ca temei de drept al deciziei de concediere, însă nu a indicat prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, şi care justifică reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acestuia, astfel încât decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru lipsa menţiunii cerute de art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii. Art. 39 alin. (2) din Codul muncii nu a fost menţionat în cuprinsul deciziei de concediere şi nu poate fi invocat de angajator în faţa instanţei, deoarece art. 77 din Codul muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Decizia de concediere contestată nu cuprinde menţiunea obligatorie prevăzută de art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, deoarece nu indică motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă prin raportare la dispoziţiile art. 267 alin. (3) din Codul muncii, în condiţiile în care prin convocatorul nr. 263/3.08.,2008, angajatorul îl convoacă pe reclamant „ pentru prima zi după anularea suspendării contractului de muncă nr. 453021/10.04.2006 (terminarea concediului de boală pentru copil sau al dumneavoastră personal) la ora 1000 a unei zile lucrătoare…” şi îi pune în vedere să înainteze certificatul medical în original până în data de 9.08.2007. Or, art. 267 alin. (3) din Codul muncii permite angajatorului să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, doar atunci când salariatul nu se prezintă la convocarea făcută în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (2) din Codul muncii fără un motiv obiectiv. În cuprinsul deciziei de concediere se menţionează doar „refuzul la cele trei convocatoare trimise pentru o analiză prealabilă disciplinară ”.

Prin urmare, motivele de recurs invocate de către pârâtă cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul admiterii acţiunii formulate de către reclamant sunt neîntemeiate.

Susţinerile recurentei nu sunt fondate nici în ceea ce priveşte greşita respingere de către instanţa de fond a cererii reconvenţionale formulate de către pârâtă.

Art. 27 alin. (2) din Codul muncii sancţionează cu nulitatea contractului individual de muncă încheiat fără existenţa unui certificat medical care să constate că angajatul este apt pentru prestarea acelei munci.

Prin derogare de la această regulă, art. 27 alin. (3) din Codul muncii prevede că, în situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.

Reclamantul-intimat a prezentat acest certificat la data de 5.10.2007, astfel încât, în speţă, sunt incidente prevederile art. 27 alin. (3) din Codul muncii, în condiţiile în care contractul individual de muncă încheiat între părţi nu a încetat la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 3/19.08.2007, aşa cum susţine recurenta, deoarece această decizie a fost anulată de către instanţă şi părţile au fost repuse în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, ca urmare a admiterii acţiunii formulate de către reclamant.

De altfel, potrivit art. 268 alin. (3) din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte juridice doar de la data comunicării ei, în modalitatea prevăzută de art. 268 alin. (4) din Codul muncii, iar nu de la data emiterii.

Pe de altă parte, art. 57 alin. (2) din Codul muncii prevede că efectele constatării nulităţii contractului individual de muncă se produc doar pe viitor, adică după momentul constatării ei, astfel încât cererea pârâtei-recurente de constatare a nulităţii absolute a contractului de muncă al reclamantului cu începere de la data de 19.08.2007, adică de la o dată anterioară formulării cererii de constatare a nulităţii absolute a acesteia, contravine prevederilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.proc.civ.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.

Etichete: , , ,