Top

Infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 176 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal. Analiza probelor administrate în cauză.

Cerere de schimbare a

încadrării juridice în infracţiuni de loviri

cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 Cod penal

Sentinţa penală nr.110/P din 02.06.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor V. S. , D. C. C. şi E. I.C ., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art.174, 176 lit.a Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal faţă de toţi inculpaţii şi cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal pentru inculpatul E. I. C..

În fapt, s-a reţinut prin actul de sesizare că în seara zilei de 27.11.2009 cei trei inculpaţi, împreună au lovit victima P. V. în vârstă de 56 de ani, cu pumnii, cu picioarele şi cu mijloace contondente, în zone vitale ale corpului, timp de 40 de minute cauzând leziuni ce au condus în final la decesul victimei.

Din analiza probatoriului administrat în cursul anchetei penale şi a cercetării judecătoreşti tribunalul reţine următoarele:

Cei trei inculpaţi V. S. , D. C. C. şi E. I.C . locuiesc în sate apropiate pe raza comunelor Bârgăuani şi Dragomireşti, între ei existând o relaţie de prietenie, împrejurare în care deseori se întâlneau la domiciliul inculpatului V. S.

În aceste condiţii, în ziua de 27.11.2009 după amiaza, inculpaţii s-au întâlnit la domiciliul lui V. S. în satul Talpa unde au consumat 2 litri de vin. Ulterior au mers la magazinul din sat „A.F. Herciu” unde au continuat să consume băuturi alcoolice. În jurul orei 17,00 în magazin a intrat victima P. V. care a făcut unele cumpărături şi a consumat un pahar cu vin. Inculpatul V. S., cunoscându-se cu victima i-a cerut să îi cinstească pentru pomenirea fratelui său. Victima le-a cumpărat celor trei inculpaţi o sticlă de vin pe care aceştia au început să o consume. Având în vedere şi cantităţile de alcool anterior consumate, la momentul respectiv cei trei inculpaţi erau în stare vădită de ebrietate. La scurt timp, inculpatul D. C. C. a plecat din magazin pentru a-şi rezolva o serie de probleme, fiind ulterior urmat de inculpatul E. I. C.. În momentul în care victima a plecat din magazin spre casă, inculpatul V. S. care rămăsese singur a plecat şi el împreună cu victima spre casă, cei doi având drum comun. Ajungând în faţa casei sale, inculpatul l-a poftit în casă pentru a consuma restul din sticla de vin oferită inculpaţilor de către victimă. Cei doi s-au aşezat faţă în faţă la o masă, stând pe două paturi aşezate opus, în poziţie paralelă. La scurt timp la domiciliul inculpatului V. S. au venit şi ceilalţi doi inculpaţi. În condiţiile date inculpaţii, la iniţiativa lui V. S., au început să persifleze victima, i-au umblat în sacoşe, au consumat din cumpărăturile acesteia, fapt care a deranjat victima, aceasta căutând să ia poziţie faţă de inculpaţi. La rândul lor inculpaţii, în primul rând V. S., s-au arătat ofensaţi de faptul că victima îndrăzneşte să le facă opoziţie şi au început să o lovească cu mijloace proprii. La scurt timp amploarea agresiunii a escaladat, inculpaţii aplicând victimei lovituri cu mijloace contondente, o coadă de topor, un făcăleţ şi un vătrar din fier. Loviturile au fost atât de intense, aplicate în zona capului, încât victima a început să sângereze. Inculpatul V. S. i-a dat victimei un prosop pentru a se şterge de sânge, însă aceasta nu mai era, fizic, capabilă din cauza loviturilor aplicate.

De menţionat că pe tot timpul agresiunii victima le-a cerut neîncetat inculpaţilor să se oprească, însă aceştia nu au dat curs solicitării. După acest prim episod ce a durat circa 15 minute, inculpaţii au ridicat victima şi au scos-o afară, la ieşirea din casă pantalonii victimei agăţându-se de clanţa uşii. Fără a avea vreo raţiune, inculpatul V.S. a dezbrăcat victima de pantaloni şi au scos-o dezbrăcată afară în curtea casei, unde au reluat agresiunea cu pumnii şi picioarele şi cu un băţ. În aceleaşi condiţii inculpatul V. S. a introdus victimei în anus cotorul unui ştiulete de porumb, gest aprobat de ceilalţi doi inculpaţi. În curtea casei victima a fost agresată timp de 10-15 minute, interval în care cu forţe scăzute le-a cerut inculpaţilor să nu-l mai lovească. În timpul evenimentelor petrecute în curte, inculpatul D. C. C. a plecat spre casă, iar ceilalţi doi inculpaţi au îmbrăcat victima cu o altă pereche de pantaloni şi au abandonat-o peste drum de casa inculpatului V. S., într-un şanţ. Trebuie precizat că evenimentele s-au petrecut în condiţiile în care la acea oră, 19-1930 afară se înnoptase. După plecarea inculpatului E. I. C., V. S. a şters urmele săvârşirii infracţiunii, a încercat să spele urmele de sânge şi a dat pe foc pantalonii victimei.

Victima a fost găsită abia a doua zi dimineaţă în jurul orei 730-800 de tatăl său în timp ce încă era în viaţă, însă la scurt timp a decedat, astfel că serviciul de urgenţă apelat telefonic, sosit la faţa locului, a constatat decesul victimei.

Din concluziile raportului de necropsie se reţine că moartea victimei a fost violentă, fiind cauzată de un puternic şoc traumatic şi hemoragic, consecinţa unui politraumatism cranio-cerebral şi toracic.

Iniţial inculpaţii s-au prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie conform disp. art.70 Cod procedură penală. Ulterior inculpatul V. S. a depus la dosar un memoriu cuprinzând o descriere a modului cum au fost săvârşite faptele. În aceste condiţii, instanţa a învederat inculpatului că are oricând dreptul de a da declaraţie oral în instanţă, sens în care a şi fost audiat în prezenţa celorlalţi inculpaţi, care au precizat din nou că nu vor să dea declaraţie. Luând cunoştinţă despre susţinerile inculpatului V. S. cu privire la faptă, inculpatul D. C. C. a arătat că doreşte şi el să fie ascultat.

Din declaraţiile inculpaţilor date în instanţă şi în timpul anchetei penale, se reţine că E. I. C. a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a descris în amănunt activitatea infracţională a coautorilor cu singura precizare în plus că toţi inculpaţii, pe rând ar fi introdus în anusul victimei cotorul de porumb.

Inculpaţii V. S. şi D. C. C. au fost oscilanţi în declaraţii şi au căutat să inducă fiecare din ei faptul că celălalt ar fi lovit victima cu corpuri contondente şi că ei nu se fac vinovaţi de aplicarea loviturilor care au determinat decesul victimei.

Astfel inculpatul V. S. susţine că ceilalţi doi inculpaţi ar fi intrat peste el în domiciliu, au început să umble în sacoşa victimei şi au început să o agreseze. El, susţine inculpatul, i-a dat victimei doar câteva palme şi nu a urmărit uciderea victimei.

La rândul său, inculpatul D. C. C. arată că a avut cea mai mică contribuţie la agresarea victimei, că a plecat în timpul desfăşurării evenimentelor şi că nu a lovit victima cu vreun băţ sau coadă de topor. Arată inculpatul că V. S. a fost cel care a avut întreaga iniţiativă şi din spusele inculpatului E. I. C., inculpatul V. S. ar fi intenţionat să dea foc victimei. Pe fundamentul acestor apărări, inculpatul D. C. C. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art.174, 176 lit.a Cod penal în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art.183 Cod penal deoarece a aplicat doar câteva lovituri cu mijloace proprii fără intenţia de a ucide.

Susţinerile celor doi inculpaţi nu pot fi reţinute. Este dovedit mai presus de orice îndoială rezonabilă că toţi trei inculpaţii au acţionat conjugat în lovirea victimei fiecare dintre ei acceptând atitudinea agresivă a coinculpaţilor şi aplicând la rândul lor lovituri cu mijloace contondente şi cu mijloace proprii în zone vitale de o intensitate mare, lovituri apte să producă rezultatul grav constând în moartea victimei. Astfel pe hainele tuturor celor trei inculpaţi s-au găsit urme de sânge aparţinând victimei, fapt care dovedeşte că fiecare în parte a fost implicat în lovirea activă a victimei. Nici inculpatul V.S. şi nici D.C. C. nu au avut vreun moment iniţiativa de a opri agresiunea sau de a-i împiedica pe ceilalţi doi să lovească victima. După consumarea faptei niciunul dintre inculpaţi nu şi-a pus măcar problema de a anunţa serviciul de urgenţă pentru a se interveni medical asupra victimei. Chiar dacă s-ar admite că inculpaţii nu au acţionat în mod direct cu intenţia de a ucide victima, se reţine din dinamica faptelor, din durata în timp a agresiunii şi din intensitatea loviturilor, zona aplicată şi mijloacele folosite, că inculpaţii au prevăzut şi au acceptat posibilitatea producerii rezultatului grav, constând în moartea victimei. Acest lucru rezultă şi din procesul verbal de confruntare a celor doi inculpaţi V. S. şi D.C. C. din care reiese că inculpaţii au vorbit la telefon în seara respectivă după ora 22, V. S. punându-l în temă pe D.C. C. că victima este în acelaşi loc în care au abandonat-o şi că ar trebui să o mute din acel loc.

Situaţia de fapt anterior expusă rezultă din declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor, procesul verbal de cercetare a locuinţei şi curţii inculpatului V. S., raportul medico-legal de necropsie, planşele foto, precum şi probele materiale constând în corpurile delicte, obiectele de îmbrăcăminte ale inculpaţilor şi ale victimei.

În drept, fapta inculpaţilor care împreună cu intenţie indirectă au aplicat mai multe lovituri victimei P. V., folosind mijloace contondente şi mijloace proprii, în zone vitale ale corpului, pe o perioadă îndelungată de timp pentru a provoca suferinţe fizice victimei, care a decedat ca urmare a leziunilor după mai multe ore în care a agonizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzute şi pedepsite de art.174, 176 lit.a Cod penal în condiţiile de agravare prev. de art.75 lit. a Cod penal.

Nu se poate reţine că inculpatul D. C. C. ar fi fost în culpă cu privire la rezultatul produs,poziţia sa fiind contrazisă de atitudinea avută în timpul săvârşirii faptei când acţiunile sale au fost în convergenţă cu cele ale celorlalţi inculpaţi, când deşi a sesizat disperarea victimei care cerea să nu mai fie lovită, a continuat agresiunea. De asemenea, inculpatul avea posibilitatea pe parcursul întregii seri după abandonarea victimei să sesizeze serviciul de urgenţă pentru acordarea asistenţei medicale.

În consecinţă este evident că toţi inculpaţii au avut aceeaşi poziţie subiectivă şi au acţionat cu discernământ, fapt constatat prin condiţiile rapoartelor de expertiză psihiatrică.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor vor fi avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art.72 Cod penal, cu precădere gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, agravanta generală constând în săvârşirea faptei de trei persoane împreună, circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, limitele de pedeapsă şi poziţia procesuală a inculpaţilor.

Tags:

Infracţiunea de omor deosebit de grav.Infracţiunea de tâlhărie. Concurs real. Individualizarea judiciară a pedepselor.

SENTINŢA PENALĂ NR.183/P din 27.10.2009

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a dispus trimiterea în judecată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. d”, 176 lit. „c” şi „d” Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.”a” Cod penal şi 37 lit.”b” Cod penal, tâlhărie, prev. de art. 211 al. 2/1 lit.”c” Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.”a” şi 37 lit.”b” Cod penal şi tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.”b” Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.”a” Cod penal.

Analizând întreg materialul probator şi actele de procedură efectuate în urmărirea penală şi cercetarea judecătorească se reţin următoarele împrejurări în cauză:

Inculpatul este domiciliat în municipiul Piatra Neamţ şi făcea parte din lumea boschetarilor având ca ocupaţie principială strânsul fierului vechi pe care-1 ducea la punctele de colectare. De asemenea, inculpatul obişnuia să meargă la cerşit, de regulă la persoane în vârstă care locuiau singure. Persoanele respective îi dădeau de mâncare, câteodată pe casa scării şi uneori chemându-1 chiar şi în apartamentul lor.

Inculpatul este recidivist, fiind condamnat în cursul anului 2001 pentru o infracţiune de tâlhărie, iar în cursul anilor 2003, 2006, 2007 a fost sancţionat administrativ pentru fapte de furt şi cerşetorie.

Prima dintre infracţiunile care se reţine în sarcina inculpatului a fost comisă la începutul lunii iulie 2008, victima fiind domiciliată în Piatra Neamţ.

Conform declaraţiei inculpatului, acesta a mers cum obişnuia şi altă dată, prin jurul prânzului, la victimă. A sunat la uşă şi victima – o femeie în vârstă de 83 de ani, care locuia singură şi era lipsită de apărare, 1-a poftit în casă, unde i-a dat de mâncare. După ce a mâncat, inculpatul a agresat victima, strângând-o de gât şi i-a sustras o pereche de cercei, un inel şi o verighetă.

În continuare inculpatul a încuiat uşa cu cheia victimei şi a plecat, vânzând bunurile sustrase martorei , patroana barului „Mireasa” din zona gării Piatra Neamţ. Acesteia, inculpatul i-a motivat că aceste bunuri sunt bijuterii de familie şi le vinde deoarece sora sa este bolnavă şi este internată la Bisericani.

Victima locuia singură, fiica acesteia fiind căsătorită cu domiciliul în Craiova.

Din declaraţiile inculpatului rezultă că acesta ar fi omorât victima în jurul datei de 1 iulie 2008, iar cadavrul victimei a fost descoperit în seara zilei de 4 iulie 2008, când deja intrase în putrefacţie, iar semnele de violenţă nu mai erau evidente, inculpatul susţinând că pe această victimă numai a lovit-o în zona cervicală – a gâtului.

Pentru lămurirea acestor împrejurări, în urmărirea penală s-au solicitat precizări la raportul medico – legal de autopsie al S.M.L. Neamţ . În completarea acestui raport, s-a specificat că urmare a necropsiei medico legale efectuate , nu s-au constatat afecţiuni acute ce duc inevitabil la deces, ,constatându-se afecţiuni de natură cronică cu evoluţie trenantă.

Lipsa leziunile traumatice externe la cadavru nu exclude posibilitatea producerii unui traumatism având consecinţa decesului victimei. Coroborând celelalte elemente de probă cu datele necroptice, s-a apreciat ca fiind posibilă cauza decesului, insuficienţa cardio-respiratorie acută, consecinţa unei inhibiţii reflexe ca urmare a unui traumatism cervical cu interesarea sinusului carotidian, moartea fiind de natură violentă.

A doua victimă a inculpatului locuia în Piatra Neamţ, .

În după amiaza zilei de 31.07.2008, inculpatul a sunat la uşa victimei – o femeie care locuia singură, lipsită de apărare, în vârstă de 79 de ani. Aceasta, conform obiceiului, i-a dat de mâncare şi după ce inculpatul a mânca, a început să o agreseze pe victimă lovind-o iniţial cu un obiect metalic – un vas în care se pisează usturoiul, în zona capului.

Actele de agresiune comise de inculpat asupra victimei au avut loc pe holul s-a petrecut pe holul locuinţei, iar ulterior victima a fost târâtă în cealaltă cameră şi strânsă de gât. De la această victimă inculpatul a sustras o pereche de cercei tip „bobită”, trei milioane lei şi 60 euro.

Inculpatul a tăiat cablul telefonic de la locuinţa victimei, dar la plecare a lăsat în locuinţă un pulover.

Cerceii sustraşi au fost vânduţi martorului contra sumei de 15 RON.

Din raportul medico legal de necropsie, rezultă că moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat unui politraumatism cranio cerebral cu hemoragie meningo – cerebrală, traumatism laringian cu fractură de os hioid şi contuzie laringiană, toracic cu multiple fracturi costale şi hemotorax bilateral şi de membre.

Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corpuri dure, comprimare între două planuri dure, sugrumare cu comprimarea elementelor anatomice ale gâtului şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul, aceste leziuni fiind produse în mod nemijlocit prin actele de agresiune comise de către inculpat asupra victimei.

În dimineaţa zilei de 11.08.2008, inculpatul împreună cu alte două persoane, care provin tot din mediul boschetarilor, au transportat fier vechi la punctul de colectare al ,,REMAT,, unde gestionară este partea vătămată .

Inculpatul nu a intrat în chioşc, însă şi-a oprit din fierul vechi o ţeava metalică în lungime de 55 cm, pe care la plecarea celor trei către Piaţa Precista a ascuns-o într-un loc ferit, între blocuri.

Inculpatul, obişnuia să meargă deseori cu materiale refolosibile la acest chioşc şi ştia că gestionara are în fiecare zi asupra ei sume de bani provenite din încasări.

În aceiaşi zi de 11.08.2008, jurul orelor 11,00, inculpatul a revenit singur la chioşcul ,,REMAT,,. Gestionara se afla la birou şi în momentul în care 1-a văzut a crezut că mai are materiale de vânzare şi a schiţat gestul de a se ridica de pe scaun, însă nu a mai reuşit deoarece inculpatul a intrat în chioşc şi a lovit-o în zona stângă a capului cu ţeava metalică pe care o avea asupra sa.

Inculpatul a încercat să aplice victimei încă o lovitură, tot în zona capului, dar această lovitură a fost parată de către victimă ,care a ridicat mâna, fiind lovită la antebraţul stâng.

În aceste momente, în colţul opus al chioşcului se afla martorul , tatăl victimei, care stătea pe un scaun şi pe care inculpatul nu 1-aobservat atunci când a intrat în chioşc, având convingerea că victima este singură. Tatăl victimei a intervenit în conflict prinzându-1 pe inculpat, însă inculpatul s-a smuls din mâinile acestuia şi a fugit printre blocuri, lăsând ţeava – corp delict la faţa locului.

Urmare a agresiunii comisă de inculpat asupra părţii vătămate, aceasta a suferit o plagă parieto – temporală stg. şi pe antebraţul stg. faţa postero externă, o tumefacţie, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9, zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, inculpatul s-a deplasat la apartamentul victimei din Piatra Neamţ. Inculpatul a sunat la uşă, victima i-a deschis şi profitând de faptul că şi această parte vătămată, în vârstă de 82 de ani, era singură şi nu se putea apăra, acesta imediat după ce a fost deschisă uşa, a lovit partea vătămată cu pumnul în zona capului şi după ce partea vătămată a căzut jos, a târât-o de pe hol până în prima cameră, unde a legat-o de mâini şi de picioare precum şi în zona gurii cu ciorapi din material supraelastic.

Inculpatul i-a luat victimei de la gât un lănţişor cu medalion, a sunat-o pe concubina sa, de pe telefonul fix al victimei, spunându-i că-i va aduce ceva frumos, după care a lăsat victima, aşa cum se afla imobilizată , i-a luat cheia şi a încuiat uşa.

Rămânând singură, victima a reuşit să-şi slăbească legăturile şi de pe telefonul fix 1-a sunat pe un cumnat al său care locuieşte la un bloc vecin, respectiv martorul , şi i-a spus acestuia ce s-a întâmplat.

Imediat martorul a sesizat organele locale de poliţie şi la scurt timp un echipaj de poliţie a ajuns la blocul unde locuieşte victima . Martorul a mers împreună cu echipajul de poliţie la apartamentul părţii vătămate şi când au ajuns în faţa uşii au sesizat că dinăuntru se aud gemete. Organele de poliţie au forţat uşa de la intrare şi au constatat că inculpatul revenise la locuinţa victimei, probabil cu intenţia de a mai .sustrage şi alte bunuri şi de a omorî victima.

În momentul în care inculpatul a fost scos pe casa scării, a fost percheziţionat şi s-a constatat că în buzunarul de la pantaloni avea lănţişorul cu medalion pe care-1 sustrăsese de la victimă acest bun fiind recunoscut atât de o vecină, martora , cât şi de cumnatul părţii vătămate, martorul .

Din raportul de constatare medico legală rezultă că victima prezintă leziuni palpebral superior, infra – orbitar bilateral, ubmandibular bilateral, pe umărul drept, pe antebraţul stg., pe piciorul drept, leziuni ce au putut fi produse prin loviri active repetate cu corpuri dure şi comprimare şi au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, potrivit probelor analizate fiind stabilită în mod clar legătura de cauzalitate între agresiunile comise de inculpat asupra victimei şi aceste leziuni.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor care se reţin în sarcina inculpatului, astfel cum au fost stabilite în considerentele anterioare, se reţin următoarele:

În drept, faptele inculpatului de a agresa victima la data de 1.07.2008, în locuinţa acesteia situată în Piatra Neamţ, , şi de a-i cauza leziuni grave ce au condus la deces, cu scopul de a-i sustrage bunuri din locuinţă, constituie infracţiunile de omor deosebit de grav, , prev. de art. 174, 175 lit. d, 176 lit. d Cod penal şi de tâlhărie în formă calificată, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. b Cod penal.

Fapta inculpatului de a proceda în acelaşi mod la data de 31.07.2008, când a ucis cu scopul de a sustrage bunuri pe victima în locuinţa acesteia din Piatra Neamţ, constituie infracţiunile de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. d, art. 176 lit. c şi d Cod penal, şi de tâlhărie în formă calificată, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. b Cod penal. Circumstanţa agravantă specială prev. de art. 176 lit. c Cod penal se reţine în sarcina inculpatului pentru că omorul asupra victimei a fost comis după omorul săvârşit anterior asupra victimei .

Cu privire la faptele comise de inculpat asupra părţilor vătămate , în şedinţă publică din 5.08.2009, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, s-a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor schimbarea încadrării juridice reţinută prin rechizitoriu din infracţiunea de tentativă la tâlhărie în forma calificată, prev. de art. 20 raportat la art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20, 21 alin. 2 teza II-a Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c şi d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal ( parte vătămată ); din infracţiunea de tâlhărie în formă calificată, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c şi d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal ( parte vătămată ).

În privinţa faptei comisă de inculpat asupra părţii vătămate , se reţine că inculpatul a lovit victima în zona stg. a capului cu ţeava metalică pe care o avea asupra sa şi a încercat să aplice victimei încă o lovitură, tot în zona capului, dar această lovitură a fost parată de către victimă, care a ridicat mâna, fiind lovită la antebraţul stâng.

Aceste elemente de fapt rezultă din declaraţiile părţi vătămate şi a tatălui său, martorul , coroborate şi cu constatările medico – legale asupra naturii leziunilor suferite de victimă, respectiv plagă parieto – temporală stg. şi pe antebraţul stg. faţa postero externă, o tumefacţie, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9, zile de îngrijiri medicale. Aceste constatări de specialitate relevă leziuni ale braţului stg. al părţii vătămate cu care aceasta a parat a doua lovitură a inculpatului îndreptată asupra zonei capului. Este evidentă intenţia inculpatului de a lovi partea vătămată într-o zonă vitală a corpului, în mod repetat, acceptând sau chiar urmărind să ucidă victima, urmare care nu s-a produs numai datorită intervenţiei tatălui victimei, despre care inculpatul nu a ştiut că se afla în aceiaşi încăpere a chioşcului în momentele respective, şi care a întrerupt actele de punere în executare a intenţiei de omor de către inculpat.

În aceste condiţii, fapta inculpatului comisă asupra părţii vătămate constituie infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20, raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c şi d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Şi în acest caz se reţine circumstanţa agravantă specială prev. de art. 176 lit. c Cod penal, deoarece această tentativă de omor a fost comisă după comiterea celorlalte două fapte de omor asupra victimelor . Nu se poate reţine referitor la această faptă şi infracţiunea concurentă de tentativă la tâlhărie, deoarece inculpatul nu a reuşit să treacă la punerea în executare a hotărârii sale de a însuşi bunuri sau bani din chioşcul respectiv şi să comită acte materiale specifice laturii obiective a acestei infracţiuni.

Fapta inculpatului de a agresa partea vătămată din Piatra Neamţ la data de 11.08.2008, cauzându-i leziuni ce au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi de a-i sustrage bunuri după ce a imobilizat-o în locuinţa sa, constituie infracţiunea de tâlhărie în formă calificată, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c cu aplicarea, art. 37 lit. b Cod penal. Deşi, s-a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor schimbarea încadrarea juridicii şi pentru această faptă în infracţiunea de infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c şi d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, se reţine că această ultimă calificare juridică nu poate fi primită.

Astfel, inculpatul a revenit la locuinţa părţii vătămate existând elemente puternice din care se desprinde intenţia acestuia de a o ucide şi pe această victimă, mai ales considerând modul acestuia de operare în cazul victimelor , însă inculpatul nu a reuşit să treacă la punerea în executare a unor acte materiale specifice laturii obiective a infracţiunii de omor. Această situaţie se reţine fără dubiu chiar din declaraţia părţii vătămate ,audiată ca martor în condiţiile art. 82 Cod procedură penală. Oricum, intenţia prezumată a inculpatului de a ucide şi această victimă, rămasă numai în plan volitiv, va fi luată în considerare ca element de individualizare a pedepsei ce se va aplica pentru fapta comisă asupra lui .

Cu relevanţă pentru latura subiectivă a infracţiunilor, din concluziile raportului de expertiză medico legală psihiatrică din 24.09.2008 efectuat în urmărirea penală de I.N.M. ,,Mina Minovici,, rezultă că inculpatul prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip disocial, păstrând capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care a fost cercetat.

De asemenea, se reţine în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal, .

La individualizarea judiciară a pedepselor care se vor stabili pentru infracţiunile dintre infracţiunile concurente, în cadrul criteriilor generale, prev. de art. 72 Cod penal se vor avea în vedere următoarele elemente:

– pericolul social concret ridicat al faptelor, prin modalitatea în care au fost comise, prin urmele de violenţă repetată pe care le prezintă victimele conform fotografiilor judiciare şi prin modul de operare similar practicat de inculpat;

– împrejurările comiterii faptelor, constând în modul în care inculpatul a ştiut să câştige în prealabil încrederea victimelor profitând cu bună ştiinţă de situaţia acestora de persoane în vârstă şi fără apărare, prin faptul că locuiau singure;

– perseverenţa infracţională manifestă a inculpatului care într-o perioadă scurtă de timp, iulie 2008 – 11.08.2008, a comis patru fapte grave în scop de tâlhărie, de fiecare dată urmărind şi uciderea victimelor;

– starea de teroare psihică la care a fost supusă victima , care a suferit violenţe din partea inculpatului şi a rămas imobilizată o perioadă mai mare de timp până când echipajul de poliţie a ajuns la locuinţa sa după sesizarea martorului ;

– cu privire la persoana inculpatului: se reţin ca elemente de individualizare: starea de recidivă postexecutorie în antecedenţa sa penală înscriindu-se o condamnare tot pentru o infracţiune comisă cu violenţă – respectiv tâlhărie; conduita infracţională progresivă care rezultă din corelarea antecedenţelor penale anterioare constând sancţiuni administrative aplicate în baza art. 18/1 Cod penal pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt şi cerşetorie, în perioada anilor 2003, 2006 şi 2007, şi cauze penale în curs de judecată pentru fapte de furt, în prezent în curs de judecată pe rolul judecătoriei Piatra Neamţ, conform cazierului judiciar , cu faptele care formează obiectul prezentei cauze, precum şi o motivaţie scăzută pentru schimbarea comportamentului în sensul reintegrării sociale, astfel cum se atestă prin referatul de evaluare .

Ansamblul acestor elemente de individualizare orientează instanţa în aplicarea unor pedepse maxime pentru infracţiunile de omor deosebit de grav comise asupra victimelor , respectiv detenţiune pe viaţă, prevăzută în textul sancţionator al art. 176 alin. 1 Cod penal. De asemenea, pentru celelalte infracţiuni concurente reţinute anterior se vor stabili pedepse în limita maximului special prevăzut în textul sancţionator.

Tags: