Spor vechime, premii lunare si anuale

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr.155/88/2009
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR. 361
Şedinţa publică din data de 04 martie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr.155/88/2009, “…” a chemat în judecată Consiliul Local “…”, solicitând obligarea pârâtului la plata sporului de vechime; premiilor individuale lunare de 2%; premiilor anuale (al treisprezecelea salariu), pe ultimii trei ani, de la data introducerii acţiunii, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În motivare, reclamantul a arătat că, în urma alegerilor locale din anul 2004, a fost ales primar, funcţie pe care o deţine şi în prezent.

A menţionat că, potrivit art.19 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare: “persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr.2”.

A subliniat că, art.20 alin.(1) din acelaşi act normativ prevede că “indemnizaţia lunară, prevăzută la art.19, este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport de venitul salarial”, motiv pentru care drepturile salariale se stabilesc ţinând cont de indemnizaţia cuvenită preşedintelui consiliului judeţean şi de sporurile prevăzute de Legea nr.40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Reclamantul a precizat că, din interpretarea dispoziţiilor art.20 din acelaşi act normativ, coroborat cu art.19, rezultă că persoanele ce ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul la o indemnizaţie lunară ce reprezintă baza de calcul pentru stabilirea obligaţiilor bugetare, ce se determină în raport de venitul salarial, cu aplicarea întocmai a dispoziţiilor legale referitoare la alte drepturi salariale, care includ şi sporul pentru vechimea în muncă (alături de alte sporuri).

S-a mai arătat că, prin anexa X pct.1 din Legea nr.154/1998 au fost abrogate prevederile referitoare la promovarea în grade, trepte profesionale, gradaţii şi indemnizaţii de conducere prevăzute de Legea nr.40/1991, însă dispoziţiile art.14 alin.1 din Legea nr.40/1991 potrivit cărora persoanele salariate conform prezentei legi beneficiază la funcţia de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat, cu un program normal de lucru, pe tranşe de vechime în muncă”, au fost menţinute prin Legea nr.154/1998.

Reclamantul a învederat că, din dispoziţiile legale mai sus menţionate, respectiv Legea nr.40/1991 şi Legea nr.154/1998 rezultă că primarul, care îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, are dreptul atât la indemnizaţia prevăzută de anexa nr.II din Legea nr.154/1998 cât şi la sporul de vechime prevăzut de art.14 din Legea nr.40/1991.

În acest sens sunt de observat că dispoziţiile Legii nr.154/1998 nu conţine nici o dispoziţie de abrogare a dispoziţiilor Legii nr.40/1991.

Astfel, a menţionat reclamantul că dispoziţiile invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru ocuparea funcţiilor de demnitate publică nu ar exista temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime, după intrarea în vigoare a Legii nr.154/1998 sunt lipsite de justificare atâta timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziţie expresă, a continuat să existe (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.XXXVI din 7 mai 2007, publicată în M.O. nr.715/23.10.2007).

A precizat că, stabilirea indemnizaţiei lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura beneficiul decurgând din sporul pentru vechimea în muncă, atât timp cât această valoare procentuală se impune să se regăsească, în raport cu reglementările legale, în indemnizaţiile cuvenite acestei categorii de funcţii.

Totodată, a menţionat că, stabilirea indemnizaţiei lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziţie expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr.24/2000.

S-a arătat că, acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfăşurată în muncă, indiferent de funcţia ocupată, cu condiţia să fie acordat printr-o dispoziţie legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerinţele prevăzute de acea dispoziţie.

A subliniat reclamantul că, suprimarea unui drept salarial recunoscut, în raport cu celelalte categorii de personal, ar constitui un tratament discriminatoriu pentru preşedintele consiliului judeţean, de natură a contraveni prevederilor art.16 din Constituţia României, republicată, privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, precum şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

De asemenea, a precizat reclamantul că această interpretare a fost dată şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. XXXVI/7.05.2005, publicată în M.O. nr.715/2007.

Reclamantul a învederat că îndeplinind de la data alegerilor şi până în prezent o funcţie de demnitate publică, pe această perioadă a fost şi este salarizat cu o indemnizaţie lunară, în raport cu activitatea desfăşurată, astfel cum prevăd dispoziţiile art.19 din Legea nr.154/1998 fără a fi avute în vedere şi dispoziţiile art.20 alin.1 din lege.

În art.39 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează că durata exercitării mandatului de preşedinte al consiliului judeţean constituie vechime în muncă şi în specialitate.

În acest sens a arătat că, deşi nu se menţionează expres dispoziţiile Legii nr.40/1991 se completează cu art.14 alin.1, art.17 şi art.18 din Legea nr.40/1991 care precizează că persoanele salarizate în cadrul organelor puterii executive beneficiază, pe lângă salariul pentru funcţia de bază şi de sporul de vechime în muncă un premiu lunar de 2% şi un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata.

Astfel, reclamantul a subliniat că, a fost privat, încă de la începutul mandatului şi până la introducerea acţiunii, de drepturile salariale precum sporul de vechime, premiul lunar şi premiul anual.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar copii după sentinţa civilă nr.1572/14.06.2004/dos.3500/04 al Judecătoriei Tulcea, sent.civ.nr.10cc/18 iunie 2008/dos.nr.2812/327/2008 al Judecătoriei Tulcea.

Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare şi nu a depus probe în apărare.

Analizând cauza, în raport de actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1572/14.06.2004/Dos.nr.3500/2004 şi prin sent.civ.nr.2812/327/2008/18 iunie 2008/Dos.2812/327/2008 a fost validată alegerea reclamantului în funcţia de primar al com.”…” jud.Tulcea.

Potrivit art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică”, “dispoziţiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, iar potrivit art.3 ” funcţia de demnitate publică este acea funcţie publică care se ocupă prin mandat obţinut indirect prin alegeri organizate sau direct, prin numire, potrivit legii”.

Remunerarea unor astfel de “persoane este reglementată de disp.art.19 din Legea nr.154/1998, care statuează că persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei II”. În continuare, art.20 alin.1 statuează că “indemnizaţia lunară prevăzută la art.19, este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial”.

Prevederile referitoare la sporul de vechime, premii şi pensii sunt cuprinse în art.24 alin.3 din aceeaşi lege, care dispune că “dispoziţiile legale referitoare la alte drepturi salariale cum sunt sporurile pentru condiţii de muncă, sporul pentru vechimea în muncă, alte sporuri, precum şi premiile şi stimulentele acordate persoanelor ale căror salarii de bază se stabilesc potrivit grilelor de salarizare prevăzute în anexele nr.III – VIII, rămân în vigoare”.

Per a contrario, dispoziţiile privind sporurile şi premiile acordate persoanelor ale căror salarii se stabilesc potrivit anexelor I şi II nu rămân în vigoare.

Prin urmare, singura formă de remunerare a persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, de natura celei ocupate şi de reclamant este indemnizaţia lunară, aşa cum este aceasta definită de art.19 şi 20 alin.1 din Legea nr.154/1998.

Chiar dacă Legea nr.154/1998 nu cuprinde dispoziţii exprese de abrogare a art.14 alin.1, art.17 şi art.18 alin.1 din Legea nr.40/1991, prin care se acordau demnitarilor sporul de vechime şi premii lunare anuale, prin art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998, aceste texte legale au fost abrogate implicit.

Având în vedere toate aceste considerente, instanţa urmează a respinge acţiunea formulată ca nefondată.

Tags: demnitate publică, Legea nr.154/1998, Legea nr.24/2000, Legea nr.393/2004, Legea nr.40/1991, premii, spor vechime

Acte normative nepublicate în Monitorul Oficial. Inexistenţa reglementării

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 170 (02.07.2008)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Constituţia României, art. 15 alin. (2)

Legea nr. 24/2000, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (3)

Sunt lipsite de efecte juridice actele normative privind procedura de sancţionare disciplinară a unui funcţionar public, dacă acestea nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, sentinţa civilă nr. 170 din 2 iulie 2008

Prin acţiune reclamantul C.T.D. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia de Frontieră Timişoara şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, solicitând anularea dispoziţiei nr. 845131 din 13.09.2006 emisă de Şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare „mustrare scrisă” împotriva lui; anularea dispoziţiei nr. 810818 din 29.09.2006 emisă de Directorul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timişoara prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva acestei dispoziţii; anularea Notei Raport a Corpului de Control al MAI nr. 5/103211 din 22.08.2006; suspendarea executării sancţiunii aplicate, conform art. 14 din Legea 554/2.12.2004; restituirea drepturilor salariale de care a fost privat de la data aplicării sancţiunii, ca urmare a acesteia; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 170 din 2 iulie 2008, pronunţată în dosarul nr. 6807.1/59/2006, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea reclamantului şi a anulat actele atacate, reţinându-se că reclamantul a exercitat funcţia de contabil şef la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, fiind sancţionat – prin Dispoziţia nr. 845131/13.09.2006 emisă de şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş – cu „mustrare scrisă”, ca urmare a unui control efectuat în luna august 2006 de Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La termenul din 2.07.2008 instanţa a pus în discuţia părţilor consecinţa nepublicării în Monitorul Oficial, Partea I a Ordinelor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003, menţionate ca temei al actelor administrative care formează obiectul prezentei judecăţi, respectiv dacă nepublicarea în Monitorul Oficial, Partea I are vreo consecinţă în privinţa posibilităţii ca aceste ordine să producă efecte juridice şi dacă eventuala lipsire de efecte juridice a acestor Ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor afectează legalitatea actelor administrative emise în baza acestor ordine.

Instanţa constată că sancţionarea reclamantului s-a dispus în temeiul şi cu pretinsa respectare a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005, modificat şi completat prin Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 750/2005.

De asemenea, prin Dispoziţia nr. 845131/13.09.2006 emisă de şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş s-a reţinut că reclamantul nu a respectat dispoziţiile art. 13 lit. d) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 447/2003.

Instanţa a constatat, totodată, că Ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I.

În privinţa efectelor nepublicării acestor ordine în Monitorul Oficial al României, instanţa a constatat că urmările juridice ale nepublicării sunt reglementate prin Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, lege care a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, fiind modificată ulterior republicării, prin Legea nr. 49/2007, prin Legea nr. 173/2007 şi prin Legea nr. 194/2007.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „în vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”

De la această regulă, alineatul (11) al art. 10 din Legea nr. 24/2000 prevede anumite excepţii, stipulând că „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:

a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;

b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate”.

Aşadar, în raport cu aceste dispoziţii legale, Ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003 se impuneau a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării sale în vigoare.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că Ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003 sunt ordine emise de un conducător al organelor administraţiei publice centrale de specialitate, respectiv de Ministrul Administraţiei şi Internelor.

Totodată, caracterul de act normativ al acestor ordine este determinat de împrejurarea că acestea reglementează regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi anumite aspecte privind contabilitatea instituţiilor subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Aşadar, aceste ordine reglementează regimul disciplinar, respectiv o procedură de stabilire a sancţiunilor disciplinare aplicabilă unui număr indeterminat de persoane, în mod abstract, independent de identitatea acestor persoane, şi în raport exclusiv cu funcţia îndeplinită de acele persoane.

Fiind susceptibile să se aplice unui număr indefinit de situaţii, instanţa a reţinut că Ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003 sunt acte cu caracter normativ.

Fiind acte normative emise de un conducător al organelor administraţiei publice centrale de specialitate, respectiv de Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003 se impuneau a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării lor în vigoare, conform art. 10 alin. (1) din prin Legea nr. 24/2000.

În acest sens, instanţa constată că ordinele în litigiu nu sunt acte normative clasificate, potrivit legii, şi nici acte cu caracter individual, pentru a constitui o excepţie de la regula publicării în Monitorul Oficial.

Instanţa nu îşi însuşeşte opinia instituţiilor pârâte, care au invocat dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50 din 13 ianuarie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare – act normativ în vigoare la momentul emiterii actelor administrative atacate de reclamant.

Conform art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50 din 13 ianuarie 2005, „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.

În privinţa acestei reglementări, instanţa observă că însuşi Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare – Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 – prevede, la art. 2 alin. (1) că „actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cu principiile ordinii de drept”.

Aşadar, Regulamentul prevede adoptarea actelor normative „în conformitate … cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă”.

Or, în condiţiile în care alineatul 11 al art. 10 din Legea nr. 24/2000 prevede ca excepţii de la regula publicării în Monitorul Oficial, numai deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, şi actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate, instanţa reţine că art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 trebuie interpretat în sensul menţionat de textul alineatul 11 al art. 10 din Legea nr. 24/2000, respectiv că nu sunt supuse cerinţei publicării în Monitorul Oficial numai ordinele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi care au caracter clasificat.

Instanţa subliniază că însuşi textul art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 permite nepublicarea ordinelor cu caracter normativ în Monitorul Oficial numai „dacă legea nu dispune altfel”.

De aceea, instanţa consideră că – în condiţiile în care nu s-a dovedit caracterul clasificat al Ordinelor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003 – nu se poate reţine că art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 autorizează intrarea lor în vigoare fără a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I.

O altă interpretare dată art. 35 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 ar contraveni dispoziţiilor alineatului 11 al art. 10 din Legea nr. 24/2000, care exceptează de la regula publicării în Monitorul Oficial, Partea I numai actele normative care au caracter clasificat.

În consecinţă, instanţa reţine că, în vederea intrării în vigoare a Ordinelor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003, se impunea publicarea acestora în Monitorul Oficial, Partea I.

Absenţa publicării acestor ordine în Monitorul Oficial conduce la consecinţa lipsirii lor de efecte juridice până în momentul publicării în Monitorul Oficial.

În raport cu această concluzie, instanţa a apreciat că este nelegală procedura de sancţionare a reclamantului, întemeiată pe un act normativ care nu putea produce efecte juridice, o atare procedură aducând atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.

În consecinţă, întrucât legea – inclusiv orice act normativ inferior acesteia – dispune numai pentru viitor, nu se poate reţine că Ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003 sunt aplicabile unor situaţii juridice născute anterior intrării lor în vigoare.

Din acest punct de vedere, instanţa constată caracterul nelegal al întregii proceduri de sancţionare a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură temeiul Ordinelor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 şi nr. 447/2003.

Pentru aceste considerente, întreaga procedură de sancţionare a reclamantului este viciată, iar actele administrative emise în această procedură sunt nule de drept, motiv pentru care acţiunea a fost admisă.

Tags: Legea nr.24/2000