Contencios administrativ – anulare dispoziţie primar

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2675/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 191
Şedinţa publică de la 06 Februarie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 2675/88/2008, reclamantul Sindicatul ………, cu sediul în oraşul ………, judeţul Tulcea, în numele membrilor de sindicat, în temeiul art.28 – 29 din legea sindicatului, a chemat în judecată PRIMĂRIA ORAŞULUI ………, judeţul Tulcea, prin primar ………, solicitând anularea dispoziţiei primarului nr. 20/30.06.2008, ca netemeinică şi nelegală, cu consecinţa obligării la plata drepturilor salariale a căror acordare a fost suspendată, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în fapt cele două părţi, Primăria Oraşului ……… prin primar, în calitate de angajator şi Sindicatul ……… al lucrătorilor din Primăria ………, au încheiat pentru anul 2008 Acordul colectiv de muncă nr.17219/21.12.2007 pentru funcţionarii publici şi Contractul colectiv de muncă nr.17218/21.12.2007.

CCM a fost înregistrat la DMPS Tulcea sub nr.172/18350/31.12.2007, fără obiecţiuni, fiind îndeplinită astfel procedura de verificare prevăzută de Legea Contractelor colective de muncă.

Fondurile băneşti necesare acordării drepturilor prevăzute de cele două convenţii au fost aprobate prin HCL nr. 9/30.01.2008 privind aprobarea bugetului local pe anul 2008 cu anexele aferent5e, respectiv anexa 1.

Cele două convenţii şi-au produs efectele până la 30.06.2008 când primarul a dispus prin dispoziţia nr. 20 suspendarea acordării drepturilor sociale „până la clarificarea cadrului legal în baza căruia pot fi acordate”, urmare Raportului de control intermediar al Direcţiei de control financiar ulterior Tulcea din 30.05.2008 care a constatat că aceste drepturi acordate în anul 2007 în cuantum bănesc reprezintă un prejudiciu adus primăriei ………, această speţă se află pe rolul Tribunalului Tulcea. Ulterior emiterii acestui act unilateral, sindicatul a solicitat primarului revocarea cu adresa nr.-28/18.09.2008 la care nu a fost primit un răspuns.

Reclamantul a arătat că în opinia lui dispoziţia este nelegală sub două aspecte: condiţiile suspendării AC/CCP şi beneficiul legal al drepturilor acordate.

Modurile şi cauzele suspendării unui CCM/AC, implicit a unor clauze ale acestor convenţii bilaterale sunt reglementate în mod expres prin texte de lege. Astfel, cu privire la CCM, Legea nr.130/1996 prevede cazul în care poate interveni suspendarea la art. 32, respectiv pe durata grevei, iar orice modificare a unor clauze se efectuează numai prin acordul părţilor, prin act adiţional, devenind aplicabile de la data înregistrării acestuia la DMPS.

În mod imperativ, art.243 al.1 din Codul muncii prevede obligativitatea părţilor în executarea CCM. Acordul colectiv de muncă se poate suspenda limitativ în două situaţii prevăzute la art.29 al.1 din HG nr. 833/2007, respectiv, în caz de forţă majoră sau prin acordul de voinţă al părţilor când intervin restricţii financiare sau modificări legislative.

Cum nici una din cauzele prevăzute în textele de lege nu este incidentă, dispoziţia primarului este lovită de nulitate.

Nici sub aspectul temeiului legal invocat (Raportul de control intermediar al Curţii de conturi) nu se poate reţine temeinicia actului de dispoziţie, deoarece CCM/AC reprezintă acordul de voinţă al celor două părţi şi este legea părţilor (art.969 Cod civil), iar odată înregistrat la DMPS – singura instituţie căreia îi incumbă obligaţia verificării în sensul conformităţii cu legea, aceste acte devin obligatorii şi îşi răsfrâng efectele asupra tuturor subiecţilor de drept, fiind opozabile şi faţă de autorităţile publice (prefect, curtea de conturi, etc.).

Reglementările interne, precum şi Convenţia OIM nr.131/1970 prevăd posibilitatea ca prin CCM să se prevadă drepturi cu caracter superior sau suplimentar celor prevăzute de normele legale sau de CCM încheiate la nivel superior, acestea din urmă neputând prevedea situaţii şi drepturi exhaustive.

Puterea de lege a Contractului colectiv de muncă se fondează prin HCL ……… nr. 9 din 30.01.2008, prin care sumele alocate pentru drepturile speciale prevăzute la art.30 din CCM şi AC pentru 2008 sunt aprobate. Hotărârea a produs efecte, nefiind atacată pentru nelegalitate de către prefectură. Prin această hotărâre cele două convenţii au căpătat un caracter normativ obligatoriu pentru primarul oraşului ………, având putere de lege pentru terţi, inclusiv orice autoritate a statului.

Temeiul acordării acestor drepturi este în conformitate cu dispoz. art.22 alin.1 lit.a şi b din HG nr.833/2007 ce prevede alocarea de fonduri destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătăţii şi securităţii în muncă, conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al funcţionarului public (art.2 din Legea nr.7/2004) şi ale Legii nr.319/2006 privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă.

Primarul, în calitate de3 executant al hotărârilor Consiliului local este ţinut să facă plata sumelor a căror acordare a suspendat-o, în temeiul HCL nr.9/30.01.2008 care a aprobat cheltuiala bugetară prevăzută la art. 30 din CCM/CA, înregistrat la DMPS.

Mai arată că HCL are valoare juridică de act normativ, ceea ce obligă la executarea acestuia. Concluzia se întemeiază pe dispoz. Legii nr.215/2001, potrivit cărora primarii sunt autorităţi executive, îndeplinind atribuţiile printre care şi cele referitoare la bugetul local, având obligaţia ducerii la îndeplinire a hotărârilor consiliului local (art.1, 63, 77). Altfel spus, primarul este organ executiv, iar consiliul local organ deliberativ.

De asemenea, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice, primarul în calitate de ordonator principal de credite are obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuielile legate de activităţile instituţiilor publice respective.

În concluzie, dispoziţia primarului este lovită de nulitate atât sub aspectul nerespectării cauzelor de suspendare şi modificare a clauzelor unui CCM/AC prevăzute de Legea nr.130/1996 şi HG nr. 833/2007 ce dispun acordul de voinţă al părţilor, cât şi sub aspectul nerespectării obligativităţii de a executa hotărârile consiliului local.

Constatând că suspendarea unor clauze contractuale se datorează culpei angajatorului, se solicită instanţei anularea dispoziţiei nr. 20/30.06.2008 emisă de către primarul oraşului ………, cu consecinţa curgerii de drept a efectelor CCM/AC şi subsecvent obligarea acestuia la plata drepturilor speciale de care au fost privaţi reclamanţii.

În dovedire reclamantul a depus tabelul nominal cu membrii de sindicat, dispoziţia nr. 20/30.06.2008, contestaţii, adresa nr. 28/18.09.2008 privind solicitarea de revocare a deciziei, adresa ntr.172/18.350/31 decembrie 2007 emisă de DMPS Tulcea, CCM şi Acordul colectiv de muncă încheiat între Instituţia Primarului Oraşului ……… şi funcţionarii publici din cadrul primăriei nr.17219/21 decembrie 2007, hotărârea Consiliului Local ……… nr.9/2008, dispoziţiile de numire în funcţia publică privind pe reclamanţii – funcţionari publici.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea litigiului de acordare a drepturilor băneşti, în dosarul nr.1902/88/2008 al Tribunalului Tulcea, depunând în copie raportul de control intermediar din 30 mai 2008 al Curţii de Conturi a României – Direcţia de Control Financiar Tulcea.

La termenul din 5 decembrie 2008, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, înţelegând să-şi îndrepte acţiunea împotriva primarului ce reprezintă oraşul ………, în baza dispoziţiei nr.24, 63 al.1, 77 şi 132 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale.

La acelaşi termen, reclamantul a solicitat şi instanţa a încuviinţat disjungerea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale pentru personalul contractual, cererea formulată de acesta fiind trimisă la completul specializat de litigii de muncă, spre competentă soluţionare.

La termenul din 9 ianuarie 2009, instanţa a respins cererea de suspendare a cauzei, în tem. art.244 alin.1 pct.1 Cod proc.civilă, formulată prin întâmpinare, întrucât dosarul nr.1902/88/2008 a fost soluţionat la data de 4 decembrie 2008, fiind respinsă sesizarea Curţii de conturi, ca inadmisibilă.

Analizând acţiunea, pe baza înscrisurilor şi a dispoziţiilor legale pe care se întemeiază, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată.

Prin dispoziţia nr.20/30 iunie 2008 emisă de Primarul Oraşului ………, s-a dispus suspendarea acordării drepturilor stabilite salariaţilor din cadrul Primăriei Oraşului ………, judeţul Tulcea, în baza Acordului colectiv de muncă înregistrat sub nr.17219/21 decembrie 2007 şi a contractului colectiv de muncă nr.17218 din 21 decembrie 2007 înregistrate la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Tulcea sub n r.18350/27 decembrie 2007, până la clarificarea cadrului legal în baza căruia pot fi acordate.

Aşa cum rezultă din considerentele acestei dispoziţii, luarea acestei măsuri a fost determinată de raportul de control intermediar emis de Curtea de Conturi – Camera de Conturi Tulcea, Direcţia de Control Financiar Ulterior Tulcea din 30 mai 2008, prin care s-a constatat că acordarea unor sume de bani pentru refacerea capacităţii de muncă şi pentru vestimentaţia salariaţilor, din cadrul Primăriei ……… este o măsură care excede prevederilor legale.

Reclamanta Sindicatul ………, în numele membrilor săi de sindicat a solicitat instanţei anularea dispoziţiei primarului, considerând că aceştia au fost vătămaţi în drepturile lor recunoscute de lege, prin suspendarea acordării acestora, în baza dispoz. Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin urmare, instanţa este investită a se pronunţa asupra nelegalităţii dispoziţiei contestate, nelegalitate care a fost de natură să producă o vătămare a drepturilor şi intereselor reclamanţilor care au calitatea de funcţionari publici în cadrul acestei instituţii.

Astfel, se reţine că drepturile salariale cu privire la care s-a dispus măsura suspendării vizează acordarea unor sume de bani pentru refacerea capacităţii de muncă şi pentru vestimentaţie, drepturi care au fost stabilite în baza Acordului colectiv de muncă, nr.17219/21.12.2007, în ceea cei-i priveşte pe funcţionarii publici din cadrul Primăriei Oraşului ……….

Acordul colectiv de muncă menţionat a avut în vedere dispoziţiile Legii nr.88/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi Legea nr.319/2006 privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă, precum şi dispoziţiile HG nr.833/25.07.2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective de muncă.

Potrivit art.22 al.1 lit.a şi b din această hotărâre, Acordul colectiv estre o convenţie încheiată în formă scrisă între autoritatea sau instituţia publică, reprezentată prin conducătorul acesteia şi funcţionarii publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă precum şi alte măsuri.

Conform disp. art.29 al.1şi 2 din HG nr.833/25 07.2007 aplicarea Acordului colectiv se suspendă doar în două situaţii, limitativ prevăzute prin prevederile menţionate, respectiv în caz de forţă majoră sau prin acordul de voinţă al părţilor, dacă măsurile stabilite nu mai pot fi realizate din cauza un0or restricţii financiare sau modificări legislative cu privire la drepturile ori obligaţiile din domeniile prevăzute în acord, intervenite ulterior încheierii acestora, şi numai până la încetarea cauzelor care au determinat suspendarea.

În speţă nu este îndeplinită nici una din cele două condiţii arătate, respectiv cazul de forţă majoră sau intervenirea unui acord de voinţă între instituţia primarului oraşului ……… şi reclamanţii din cauză, datorită restricţiilor financiare sau modificărilor legislative, după încheierea acordului colectiv.

Este adevărat că prin raportul de control intermediar Camera de Conturi Tulcea prin Direcţia de Control Financiar Tulcea a constatat că instituţia primarului a acordat salariaţilor drepturi băneşti cu depăşirea cadrului legal care ar fi permis acordarea acestor drepturi speciale, însă aceasta nu reprezintă o restricţie financiară sau o modificare legislativă care să fi determinat acordul de voinţă al părţilor pentru suspendarea aplicării acordului colectiv, în sensul dispoziţiilor art.29 din HG nr.833/2007.

Prin urmare, măsura de suspendare a Acordului colectiv de muncă la nivelul Primăriei Oraşului ………, s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale speciale în ceea ce priveşte condiţiile de suspendare stabilite în mod expres prin lege.

În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere vizând obligarea instituţiei primarului la plata în continuare a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor pentru perioada anului 2008 se reţine următoarele:

Drepturile salariale stabilite prin Acordul colectiv de muncă au fost acordate în baza disp. art.22 al.1 lit.a şi b din HG nr.833/2007 care prevede alocarea de fonduri destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătăţii şi securităţii în muncă potrivit cerinţelor ce se regăsesc în codul de conduită a funcţionarului publică, reglementate prin art.2 din Legea nr.7/2004 şi de asemenea în dispoziţiile speciale ale Legii nr.319/14 iulie 2006, privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Potrivit art.1 şi 3 din această lege, scopul acestei reglementări este acela de a se institui măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor şi se aplică în toate sectoarele de activitate atât publice cât şi private, angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.

Prin disp. art.6 al.1 din lege este reglementată obligaţia angajatorului de a asigura sănătatea şi securitatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

Acordul colectiv de muncă încheiat în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate este legea părţilor, în conformitate cu disp.art.969 Cod civil, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

De asemenea, ulterior încheierii Acordului colectiv, Consiliul Local ……… a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008, în care au fost incluse sumele acordate salariaţilor prin art.30 din Acordul colectiv de muncă, prin hotărârea nr.9/30.01.2008, această hotărâre nefiind atacată pe calea contenciosului administrativ, astfel încât cele două convenţii au putere de lege între părţi.

Obligaţia de plată a sumelor băneşti stabilite prin dispoziţiile din Acordul colectiv îi revine primarului, în baza dispoziţiilor art.1, 63 şi 77 din Legea nr.215/2001 a Administraţiei publice locale, potrivit cărora primarii sunt autorităţi executive, având obligaţia ducerii la îndeplinire a hotărârilor Consiliului local.

Faţă de considerentele mai sus arătate, se va admite acţiunea formulată şi se va anula dispoziţia nr.20/30 iunie 2008 emisă de Instituţia Primarului Oraşului ……… ca netemeinică şi nelegală, cu consecinţa obligării pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în baza Acordului colectiv de muncă nr.17219/21.12.2007, a căror acordare a fost suspendată prin dispoziţia contestată, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

Etichete: anulare dispoziţie primar, contencios administrativ, Convenţia OIM nr.131/1970, HG nr.833/2007, Legea nr. 319/2006, Legea nr. 554/2004, Legea nr.7/2004

Decizie de imputatie

TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ nr.342
Şedinţa publică din data de 03 martie 2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 117/88/21 ianuarie 2009, Sindicatul „…” „…”, în numele membrilor săi, funcţionari publici, „…”, „…”şi „…”a contestat dispoziţiile de impunere nr. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de către Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea, solicitând anularea acestora ca nelegale şi netemeinice.

In motivare, se arată că, la 20 noiembrie 2006, Primarul Comunei „…”, în calitate de angajator şi Sindicatul au încheiat un acord/contract colectiv de muncă la nivel de instituţie, pentru acordarea lunară a sumei de 200 lei, cu titlu de drepturi speciale pentru acoperirea parţială a cheltuielilor cu medicamentele, tratamente medicale, reducerea stresului ş.a. şi respectiv acordarea trimestrială a unor sume pentru achiziţionarea unei ţinute decente, acord ce a fost înregistrat la D.M.P.S. TULCEA, sub nr. 149 din 27 noiembrie 2006, fără obiecţiuni, a fost aprobat prin H.C.L. „…” nr. 74/11 decembrie 2006, iar sumele au fost incluse în bugetul local pentru anul 2007.

Se mai susţine că dispoziţiile de impunere sunt nelegale şi netemeinice pentru că temeiul acordării acestor drepturi funcţionarilor publici îl constituie dispoziţiile art. 1, raportat la art. 6 alin. 1, art. 40 alin. 2 lit. b şi c din Codul Muncii, art. 103 din Legea nr. 188/1999, coroborat cu Legea nr. 319/2006, contractul colectiv de muncă negociat, legal încheiat şi înregistrat ca lege a părţilor, neputând fi primită ingerinţa unor organe precum Curtea de Conturi sau Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile în care singura instituţie ce verifică conformitatea cu legea a acestor contracte a dispus înregistrarea lor.

Se precizează, în continuare, şi că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii procesuale a reclamanţilor deoarece nu există faptă ilicită, prejudiciu şi raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

In drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 130/1996, Legii nr. 188/1999, Legii nr. 319/2006, Codul Muncii, CCMUNN 2007-2010, H.G.R. nr. 833/2007, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

In dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar, în copie, dovada calităţii de funcţionar public, dispoziţiile contestate, dovada parcurgerii procedurii prealabile, acordul/contractul colectiv de muncă nr. 4778/20.11.2006, H.C.L. „…” nr. 74/11.12.2006 şi nr. 6/7 februarie 2007, anexa la proiectul de buget pe anul 2007, precum şi alte înscrisuri.

La data de 6 februarie 2009, Sindicatul „…” „…” şi-a completat cererea, solicitând şi suspendarea executării dispoziţiilor de imputaţie contestate, până la soluţionarea irevocabilă a cererii principale, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La solicitarea instanţei, Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea a comunicat actele ce au stat la baza emiterii dispoziţiilor atacate.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamantele sunt funcţionari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei „…”.

Prin dispoziţiile nr. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea, în conformitate cu prevederile art. 84 lit. b, art. 85 alin.1 şi 2 din Legea nr. 188/1999 şi respectiv art. 11 din Legea nr. 554/2004, s-a decis imputarea sumei cuvenite de 4100 lei, reprezentând drepturi speciale acordate potrivit acordului/contractului colectiv de muncă în anul 2007, fiecăruia dintre reclamanţi.

Potrivit art. 16 alin. 3 din acordul/contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2007 şi înregistrat la D.M.P.S. TULCEA sub nr. 149/27 noiembrie 2006, pentru menţinerea sănătăţii, securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, salariaţii beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 200 lei lunar, reprezentând acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stressului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie.

In continuare, în art. 16 alin. 4, se stipulează că, pentru o ţinută decentă şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează, funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria „…” beneficiază de sume pentru achiziţionarea ţinutei, trimestrial, respectiv funcţionarii de execuţie şi conducere – 400 lei, personalul contractual administrativ – 200 lei.

Prin H.C.L. nr. 74/11 decembrie 2006 a Consiliului Local „…” s-a aprobat acordul/contractul colectiv de muncă, iar prin H.C.L. nr. 6/7 februarie 2007, drepturile speciale cuprinse în acest acord au fost incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2007 al comunei „…”, judeţ Tulcea.

În continuare, este de subliniat că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că „un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate prin în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea……”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale, căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pe de altă parte, folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1995, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art.72 din Legea n5r.188/1995 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă…….., de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art.30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de „îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă”, părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici depoziţiile Convenţiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea că poate asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat şi prin acest fapt a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei OIM nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.

Este de relevat şi că DMPS Tulcea a înregistrat contractul acordul colectiv de muncă, fără obiecţiuni, acesta exercitându-şi contractul de legalitate.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială vor verifica dacă acestea conţin clauze negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art.8, exercitând în acest mod controlul de legalitate şi dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art.8, cu obligaţia de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art.27 alin.2 coroborat cu art.28).

Însă procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că DMPS şi-a dat avizul favorabil, moment în care contractul/acordul colectiv începe să-şi producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract/acord.

Argumentele prezentate impun concluzia că reclamanţilor li se cuveneau drepturile speciale prevăzute în acordul/contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2007, art. 16 alin. 3 şi 4, aşa încât nu se justifică demersurile întreprinse în vederea recuperării acestora, prin emiterea dispoziţiilor de imputare.

Drept consecinţă, în raport de cele constatate, instanţa urmează a admite în parte cererea formulată şi a anula ca netemeinice dispoziţiile art. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de către Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea.

Va fi respins însă ca nefondat capătul de cerere relativ la suspendarea executării dispoziţiilor de imputare emise întrucât reclamanţii nu au probat că respectivele dispoziţii au şi fost puse în aplicare, şi că se realizează reţineri din salariul în baza acestora, pentru a se verifica îndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazuri bine justificate şi pagubă iminentă.

Etichete: decizie de imputatie, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 319/2006, Legea nr. 554/2004