Top

Litigiu privind functionarii publici

Dosar nr. 1686/89/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 289/CA
Şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier RALUCA EHOR

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele: cauza se află la al patrulea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; la data de 04.12.2009 prin serviciul registratură pârâţii au depus înscrisurile solicitate; se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care, instanţa, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, invocă excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009 şi reţine cauza spre soluţionare cu privire la excepţia invocată, la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice invocată de pârâţi prin întâmpinare, şi pe fondul cauzei.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

Prin cererea înregistrată sub nr. 1686/89/2009, reclamantul E G a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui solicitând obligarea părţilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009 până la data pronunţării hotărârii.

În motivarea cererii, reclamantul arată că este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui din anul 2000 şi în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 lit. c şi d din legea nr. 188/1999, republicată, funcţionarul public are dreptul la un salariu compus din : salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Până la republicarea legii nr. 188/1999 din anul 2007, când legii i s-a dat o nouă numerotare, suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege, care, prin art. 44 din OUG 92/2004 au fost suspendate până la data de 31.12.2006. Deşi în conformitate cu cap. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007, Direcţia generală a Finanţelor Publice Vaslui refuză acordarea acestor drepturi lună de lună. Susţine reclamantul că suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare al funcţionarilor publici nu echivalează cu stingerea acestui drept , ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul sau până la data de 31.12.2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004. de asemeni, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art.15 alin. 2 din Constituţia României şi ale Legii nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus înscrisuri, respectiv: adeverinţă din care rezultă calitate de funcţionar public, cerere către DGFP Vaslui de acordare a suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare; practică judiciară.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Legal citaţi, pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, motivat de faptul că acesta este ordonator principal de credite şi reclamantul nu are raporturi de muncă directe cu ministerul. Totodată, au solicitat suspendarea cauzei în temeiul prevederilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a fost sesizată pentru pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 şi art. 1 alin. 1 din OG 6/2007. Pe fondul cauzei pârâţii au solicita respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

La termenul din data de 7 decembrie 2009, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, instanţa a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009.

În cauză a fost administrată proba cu acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă se vor analiza prioritar în următoarea succesiune excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtului Ministerul Finanţelor publice.

Sentinţa 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia 555/CA/26.10.2009 a Curţii de Apel Iaşi, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de Sindicatul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal şi al reclamantului E G are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada 2004 – 26.10. 2009.

Între cele două cauze există triplă identitate de părţi, de obiect-suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 2004 – 26.10.2009 şi de cauză-legea 188/1999.

În consecinţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1201 Cod civil pentru a fi admisă excepţia invocată din oficiu cu privire la autoritatea de lucru judecat .

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice va fi respinsă pentru că acesta deşi nu are raporturi de serviciu cu reclamanta, în calitate de ordonator principal de credite îi revine obligaţia alocării resurselor pentru asigurarea executării sentinţei în eventualitatea admiterii acţiunii. În virtutea acestei obligaţii se apreciază că pârâtul are calitate procesuală pasivă.

Pe fond instanţa constată că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, conform cărora „pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Potrivit prevederilor art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcţionarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, potrivit art.22 alin.1 lit. e din aceeaşi lege.

Pentru aplicarea art. 31 din Legea nr.188/1999 tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici, proiect care instituia mecanismul de stabilire a salariului funcţionarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime şi sporuri.

Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare.

Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Instanţa reţine că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Cum nici în cuprinsul O.G. nr.6/2007 nu sunt reglementate şi definite cele două sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanţă ar fi arbitrară şi fără suport legal, instanţa depăşindu-şi, astfel, atribuţiile şi funcţiunea instituită prin Legile nr.303 şi 304/2004 şi C.pr.civ, aceea de aplicare a legii în cazul de speţă. Practic instanţa ar legifera în locul legiuitorului şi în favoarea funcţionarilor reclamanţi prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente .

În plus, este evident, în concordanţă cu prevederile art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 – cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.

Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecata s-ar nesocoti şi decizia nr. 820/ 2008 a Curţii Constituţionale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudenţială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autorităţile competente.

Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia reclamanţilor la primirea sporurilor din litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administraţia competentă identificată de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.

În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispoziţiilor art.1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale pentru că cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înţelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creanţe certe, lichide si exigibile.

Pronunţarea unor sentinţe prin care s-au acordat asemenea drepturi în cauze similare nu reprezintă o justificare pentru admiterea prezentei acţiuni pentru că practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept în sistemul român de drept.

În şedinţa din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a soluţionat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si prin decizia nr. 20/2009 s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Deşi această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru a fi obligatorie se va lua în considerare această soluţie ce tinde la unificarea practicii.

Faţă de cele expuse, acţiunea formulată de către reclamant va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale pentru perioada 2004-26.10.2009 întrucât este autoritate de lucru judecat a sentinţei 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale începând cu 27 octombrie 2009 ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009.

Etichete: , , , ,

Dreptul functionarilor publici la acordarea sporurilor privind suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 305/CA (24.11.2008)
Autor: Tribunalul Vaslui
Domenii asociate: salarizare

Potrivit dispozitiilor art. 29 lit. c si d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfasurata , functionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Conform prevederilor art. 44 din O.U.G.nr.92/2004 si art. 48 din O.U.G. nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendata pâna la 31 decembrie 2006. Dispozitiile art.29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr.251/2006.

Tot prin aceasta lege s-a modificat art.29 al.1 lit.”d” din Legea nr.188/1999, în sensul ca „suplimentul gradului „ a fost înlocuit cu” suplimentul corespunzator treptei de salarizare”.

Reclamantii nu au beneficiat de aceste sporuri desi în art. 41 din O.G.nr.6/2007 privind salarizarea functionarilor publici s-a stipulat dreptul functionarilor publici la plata sporurilor si a altor drepturi salariale prevazute de legislatie specifica autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea.

În anexa la O.G. nr. 6/2007 la pct.”D” denumit sporuri specifice s-a prevazut ca personalul mentionat în anexa beneficiaza si drepturile prevazute de dispozitiile legale în vigoare, deci si de sporurile pretinse de reclamanti prin cererea formulata.

Desi dreptul reclamantilor la plata sporurilor solicitate este prevazut de Legea nr. 188/1999, pentru a fi posibila cuantificarea suplimentului postului si a suplimentului gradului, ca parti componente ale salariului functionarilor publici, este necesara existenta unor dispozitii date în aplicarea dispozitiilor art. 29 al.1 lit. c si a devenit art. 31 prin republicare, atributie ce revine legiuitorului în cazul promovarii unui act normativ cu forta juridica de lege.

În conditiile în care nu este reglementata modalitatea de calcul a suplimentului postului si a suplimentului gradului, nici instanta nu are competenta de a se substitui legiuitorului ori executivului în privinta acordarii efective a unui drept prevazut de lege care în prezent nu este posibil de exercitare efectiva.

Cuantificarea de catre instanta în raport de alte criterii ar reprezenta si o nesocotire a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 820/2008 în cuprinsul careia s-a retinut ca ,, instantele judecatoresti nu au competente sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii , si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. Pâna la cuantificarea sporurilor cererea este prematur introdusa.

Urmeaza ca pentru aceste motive instanta sa respinga cererea ca prematur introdusa.

Etichete: , , , , ,

Drepturi banesti

TRIBUNALUL VASLUI
Dosar nr. 1268/89/2009
SENTINŢA CIVILĂ NR. 280/CA
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE CORINA SUZANA ARTENE
Grefier MARIANA MINCIU

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanţii D R N, B M, în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI VASLUI şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI BUCUREŞTI, având ca obiect drepturi băneşti, reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ambele în procent a câte 25% din salariul de bază.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, s-a constatat lipsa părţilor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care relevă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea cauzei, astăzi 26 noiembrie 2009, dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cererii de faţă,

Cu nr. 1268/89 din 06-05-2009 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui, solicitand obligarea paratelor la plata sumelor de bani reprezentand suplimentul postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzator treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de baza, drepturi prevazute de art. 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999, calculate si platite incepand cu data pronuntarii hotararii si in continuare, pana la incetarea raporturilor de serviciu, precum si de la data numirii in functia publica pana la data (pronuntarii hotararii irevocabile) ramanerii definitive a hotararii, sume actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la data platii efective.

In motivarea actiunii, reclamantele D R N si B M precizeaza ca solicitarile lor au ca fundament prevederile art. 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999. Apreciaza ca dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare constituie un drept ce nu poate fi restrans in mod abuziv si contrar echitatii impuse de o societate democratica.

In drept, reclamantele D R N si B M au invocat art. 31 alin. 1 lit. c si d, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 38 si art. 39 din Legea nr. 53/2006, Constitutia Romaniei.

In dovedirea actiunii, reclamantele au folosit proba cu inscrisuri.

Paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui au depus intampinare, solicitand respingerea actiunii.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Reclamantele D R N si B M au calitatea de funcţionar public în cadrul pârâtei Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui. În această calitate au solicitat obligarea pârâtelor Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui la plata suplimentului postului si treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar.

Instanţa constată că drepturile solicitate de către reclamante au fost reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c si d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici (abrogate prin art. 49 pct. 14 din Legea nr. 330/2009), conform cărora „pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 1.01.2007.

Totodată, potrivit prevederilor art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcţionarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, potrivit art. 22 alin.1 lit.e din aceeasi lege.

Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale si a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum si creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Instanţa reţine că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii legale date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Cum nici în cuprinsul O.G. nr. 6/2007, nici în alt act normativ privind salarizarea functionarilor publici, nu sunt reglementate si definite cele doua sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, nici conditiile de acordare, drepturile pretinse de reclamanţi nu pot fi stabilite. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanţă este arbitrară si fara suport legal, instanţa depăşindu-şi, astfel, atribuţiile si funcţiunea instituita prin Legile nr. 303/2004 si 304/2004 si C.pr.civ, acea de aplicare a legii în cazul de speţă. Practic instanţa ar legifera în locul legiuitorului si în favoarea functionarilor publici reclamanţi prin obligarea pârâtelor la plata contravalorii celor 2 suplimente .

Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată şi s-ar nesocoti decizia nr. 820/ 2008 a Curtii Constituţionale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudentială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autorităţile competente, adică de legiuitor.

Pe de alta parte, actiunea reclamantului fiind o actiune în pretentii ce presupune angajarea raspunderii patrimoniale a pârâtei, în conditiile art.263 din Codul Muncii, nu sunt îndeplinite conditiile de fond pentru a fi admisa o astfel de cerere, întrucât existenta unui prejudiciu invocat de reclamante nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât priveşte întinderea sa .Astfel, în condiţiile în care printr-o lege nu sunt reglementate modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existenţă certă.

Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia reclamantelor la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantele nu dispun de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.

În cauza nu se poate invoca nici încalcarea dispozitiilor art.1 din Protocolul Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pentru ca cele doua sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în întelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creante certe, lichide si exigibile.

Aceasta situaţie a fost transată de practica C.E.D.O, prin decizia din 27 august 2002, J. Turek – Republica Ceha – prin care s-a stabilit ca bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale.

De altfel, prin decizia nr. 20/2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul în interesul legii si a stabilit ca in interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Fata de acestea, instanta va respinge actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamantele D R N si B M in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 26-11-2009.

Etichete: , , , , ,

Suplimentul postului-treaptă salariu

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2902/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 182
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2902/88/2008, formulată de reclamanţii: ……., toţi prin reprezentant legal SINDICATUL …….. – LEGAL REPREZENTAT PRIN LIDER FILIALA JUDEŢEANĂ – …….. au chemat în judecată D.G.F.P. TULCEA, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – Bucureşti şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea la plata sporurilor salariale cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare de asemenea în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 22 martie 2004 şi până în prezent, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective a acestora, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cărţile de muncă.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâţii au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr.53/2003 Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public , rep.şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Urmează, totodată, a fi respinse excepţiile invocate de A.N.A.F. BUCUREŞTI privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea ca nefondate.

Etichete: , , , , , ,

Funcţionar public – suplimentul postului/supliment treaptă de salarizare

Dosar nr. 2706/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa Civilă Nr. 181
Şedinţa publică de la 6 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2706/88/2008, reclamanţii …………………. au chemat în judecată pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ – TULCEA pentru a se dispune obligarea acesteia la plata efectivă a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate şi plătite începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum şi suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază retroactiv, respectiv din data de 22 martie 2004 până la data de 1 ianuarie 2007, perioadă în care au fost suspendate abuziv prin O.U.G. nr. 92/2004.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâta a comunicat că nu poate plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In drept, se invocă dispoziţiile Constituţia României, Legii nr. 54/2003, Codul Muncii; Legii 188/1999 privind statutul funcţionarului public, republicată şi actualizată; Decretului 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă; Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ; OUG 137/2000.

In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie, practică judiciară.

In apărare, pârâta Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă – Tulcea a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Etichete: , , , , , , , , , ,

Contencios administrativ – suplimentul postului-treaptă de salarizare

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2794/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 173
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2794/88/2008 reclamanţii ……….. în contradictoriu cu ……. Tulcea, calcularea şi plata retroactivă a următoarelor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu anul 2004 până în prezent : suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, supliment corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, efectuarea acestor înscrieri în contractul de muncă.

În motivare reclamanţii au învederat instanţei faptul că pârâta republicarea din anul 2007 a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentarea postului şi suplimentului treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege; relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr. 251 /2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007; în continuare a fost citat acest text de lege „prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în monitorul Oficial al României, partea I, cu excepţia prevederilor art.29, 56. 57, 581 şi ale art. 601alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege care intră în vigoare la 01.01.2007.

În concluzie, se arată atât prin Legea nr. 188/1999 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 251/23.06.2006 cât şi prin Legea nr. 188 republicată şi renumerotată sunt îndreptăţiţi la acest sporuri, fără nici o condiţionare

Astfel, se arată, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, se arată, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituţie.

Se mai apreciază că dreptului la suplimentarea postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligaţia corelativă a debitorului ce nu doreşte şi nu voieşte s-şi execute obligaţia legală în mod voluntar; aceasta în condiţiile în care nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaţilor fiindu-le garanta dreptul la egalitate de şanse şi tratament.

Se mai arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază,; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legi privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut legal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarii; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcţionarii publici beneficiază de prime şi de alte‚ drepturi salariale în condiţiile legii ; salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Aşadar, se mai arată, funcţionarii publici au un statut egal, care se realizează în conformitate cu dispoziţiile legi privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare; elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului şi cel al gradului, la care se pot adăuga şi prima şi alte drepturi salariale, cu condiţia ca acestea să fie prevăzute de lege.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 31 coroborat cu dispoziţiile art. lit. f din Legea nr. 188/1999 şi pe dispoziţiile Legii nr. 193/2006, Legii nr. 142/1998; Legii nr. 251/2006.

În dovedire, reclamanţii au depus la dosar o serie de înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici şi sunt salariaţii ……. Tulcea.

În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcţionarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din O.G. nr. 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Lega nr. 188/199 (în prezent art.31)

Ulterior, prin O.G. nr. 2/2006,au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 31) până la data de 31.12.2006. Prin modificarea adusă a dusă Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 251/2006, lit. d a alin. 1 a art. 29 care prevede suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare şi altor drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi dreptului salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin. 2 din O.G. nr. 6/2007, sistemul de salarizare cuprind salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noţiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcţionarilor publici, aşa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

Suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcţionarilor publici, aşa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din O.G. nr. 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcţionarilor publici se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii de plată ale autorităţii sau instituţiei publice şi ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunţări.

În art. 37 alin. 34 teza ultimă din O.G. nr. 6/2007 se prevede expres că orice limitare sau renunţare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

În cauza de faţă sunt incidente şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care, de altfel, face parte din dreptul intern ca urmare a ratificării Convenţiei de către România, prin Legea nr. 30/1994.

Potrivit prevederilor art. 11 din Constituţia României, statul român are obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Urmare a acestei prevederi constituţionale, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.

Conform principiilor subsidiarităţii, garantarea drepturilor consacrate de convenţie, care presupune atât respectarea acestora de către autorităţile naţionale cât şi înlăturarea consecinţelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.

Art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudenţa sa o noţiune autonomă specifică sistemului Convenţiei, pe care a dezvoltat-o din noţiunea iniţială a textului – orice persoană are dreptul la respectare bunurilor sale.

În hotărârea Gasus Dosier – Unt Foerdertechnick Gmbtt împotriva Olandei, din 23.02.1995, Curtea a explicat că noţiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificaţie autonomă şi în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi şi interese care se constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate şi deci bunuri în sensul acestei dispoziţii.

Curtea a arătat că noţiunea de bun se referă la orice valoarea patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv şi licit să le dobândească.

În decizie a fost prezentată legislaţia naţională care reglementează compunerea salariului funcţionarilor publici şi s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcţionarilor publici cuprinde alături de alte elemente suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Cele două elemente au conţinut economic şi dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanţii ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv şi licit sumele aferente suplimentelor

Prin suspendarea periodică, reclamanţii au fost privaşi de un drept constituit prin lege şi ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art. I din Primul Protocol adiţional motiv pentru care, în baza art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, se va acorda prioritate reglementărilor internaţionale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenţiei.

În cauză reclamanţii a avut o speranţă legitimă, consacrată de însuşi legiuitorul român, privind plata celor două suplimente salariale, aceştia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul 1, dreptul lor de a primi sporurile având o bază legală.

Speranţa legitimă a reclamanţilor s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 aşa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranţă, între cele două noţiuni existând o diferenţiere consacrată de asemenea de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să oblige pârâtul să acorde fiecărui reclamant suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrate începând cu data de 01.01.2004 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 05.02.20089 ,sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Etichete: , , , , , , , , ,

Conflicte de muncă – primă de concediu

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 2102/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 155
Şedinţa publică Din data de 04 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2102/88/2008, reclamanţii ………………, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată Curtea de Conturi a României la plata unei despăgubiri proporţională cu prejudiciul suferit, reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu coeficientul de inflaţie, calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile, până la data achitării integrale a acesteia şi în continuare.

În drept şi-au întemeiat solicitările pe dispoz. art.1(2), lit.e(i), art.2(1) şi art.27 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi ale art.161(4) şi art.269 din Legea nr.53/2003 din Codul muncii.

În motivare s-a arătat că, au calitatea de angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată, aflaţi în raporturi de muncă cu angajatorul Curtea de Conturi a României, raporturi guvernate de Legea nr.53/2003, Codul muncii.

Pentru activitatea desfăşurată beneficiază de un salariu sub formă de indemnizaţie, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca şi funcţionarii publici. În vederea aplicării principiului egalităţii de tratament, consideră că ar fi trebuit să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001 – 2007, potrivit disp. art.35(2) din Legea nr.188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr.365/29 mai 2007, care precizează că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, în condiţiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006 – 2007 nu mai suspendă acordarea acestei prime. De altfel, în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcţionarilor publici, neexistând restricţii în acest sens, prin legea bugetară anuală, iar art.23, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcţionarilor publici menţionează: „La plecarea în concediul de odihnă funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.

În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe următoarele reglementări: prevederile Constituţiei României revizuite, republicată în MO, partea I, nr.767/31 octombrie 2003, preved.art.39 din Legea nr.53/2003 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, preved. art.27 din OG nr.137/2000 republicată, disp. art.35 (2) şi art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, rap.la disp.art.1(2) din Legea nr.94/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, preved.Deciziei nr.LXXVII(77)/5.11.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preved. OUG nr.146/19.12.2007 publicată în MO nr.877/20.12.2007, prin care Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006.

În apărare, Curtea de Conturi a României a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, hotărârea nr.282/21.05.2008 pronunţată de C.N.C.D., cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi precizări.

La data de 9 octombrie 2008 Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P.Tulcea a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

S-au mai depus la dosarul cauzei: contractele individuale de muncă ale reclamanţilor, practică judiciară, situaţia centralizată a primelor de vacanţă calculate pentru perioada 2001 – 2008.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:

„Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, iar potrivit art.3 din acelaşi decret, „termenul de prescripţie este de 3 ani”.

Art.283 lit.c din Codul Muncii prevede că, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Având în vedere că reclamanţii solicită drepturi salariale pentru anii 2001 – 2007, iar cererea de chemare în judecată au formulat-o la data de 4 aprilie 2008, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a constata prescrise pretenţiile băneşti pentru perioada 01.01.2001 – 31.07.2005 pentru intervenţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Reclamanţii sunt salariaţii Camerei de Conturi Tulcea, având calitatea de personal contractual.

Reclamanţii au precizat în cererea de chemare în judecată că angajatorul nu poate refuza plata primei de vacanţă reglementată pentru funcţionarii publici de disp.art.35 (2) din Legea nr.188/1999.

Potrivit art.6 lit.a) din Legea nr.188/1999, prevederile acestei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administraţie, protocol, gospodărire, întreţinere – reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică, iar persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.

Ori, disp. art.35 al.2 din Legea nr.188/1999, republicată, nu sunt aplicabile în cazul reclamanţilor, întrucât aceştia nu au calitatea de funcţionari publici, legiuitorul reglementând în mod clar interdicţia extinderii sale la personalul contractual care nu exercită prerogative de putere publică.

Prin petiţia înregistrată sub nr.5018/28.03.2008 la CNCD, parte din personalul Curţii de Conturi a României, a sesizat consiliul cu privire la discriminarea ce are loc în cadrul Curţii de Conturi a României, prin neacordarea primelor de vacanţă pentru personalul contractual, faţă de funcţionarii publici care beneficiază de prime de vacanţă.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr.282/21.05.2008 a reţinut că aceasta nu reprezintă o faptă de discriminare în conformitate cu prevederile art.2 coroborat cu art.1 al.3 al OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea în privinţa acordării primei de concediu pentru perioada 1.08.2005 – 31.12.2007, ca nefondată.

Instanţa urmează a respinge ca nefondată şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că în prezentul litigiu de muncă M.F.P. este doar un terţ care nu are atribuţii privind salarizarea reclamanţilor neavând raporturi de muncă cu aceştia.

Etichete: , , , , ,

Anulare decizie de imputare

TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinta civila Nr. 571
Sedinta publica de la 03 Aprilie 2009

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr.169/88/2009, reclamantii ……………, prin SINDICATUL SALARIATILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA DE STAT Tulcea, au chemat în judecata pe Primarul Comunei ……….., judetul Tulcea, pentru anularea dispozitiilor de imputare nr.306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313 din data de 31.12.2008 emise de acesta, prin care s-a dispus imputarea sumelor acordate în baza Acordului/contractului colectiv de munca, pe anul 2007, pe care le considera nelegale si netemeinice.

De asemenea, reclamantii mai solicita, sa se dispuna, suspendarea executarii dispozitiilor mai sus mentionate, pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a prezentei cauze.

În motivare s-a aratat ca, prin dispozitiile mai sus mentionate li s-au imputat sumele, reprezentând drepturi salariale prevazute prin Contractul colectiv încheiat pe anul 2006, a carui perioada de valabilitate a fost prelungita pe anul 2007.

Apreciaza ca dispozitiile emise de Primarul Comunei …………, judetul Tulcea sunt nelegale si netemeinice.

S-a mai aratat ca, prin Acordul colectiv de munca nr.3125/01.11.2006, înregistrat la Directia de Munca Solidaritate Sociala si Familie Tulcea sub nr.139/13490/9.11.2006, Primarul Comunei ………, Sindicatul Salariatilor din Administratia Locala Tulcea, Sindicatul Nefunctionarilor Publici din Administratia Publica Locala Dobrogea, au convenit la acordarea de drepturi speciale pentru refacerea capacitatii de munca, asigurarea unei tinute decente si asigurarea unei imagini corespunzatoare în raport cu publicul si institutiile cu care colaboreaza personalul din cadrul institutiei.

Textul articolului mai sus mentionat prevede si capitolul din buget, de unde se vor suporta aceste cheltuieli, adica cap.51.02 titlul II alin.20.14.

De asemenea, disp. art.2 alin.2 din acordul mai sus mentionat prevad prelungirea, de drept, a perioadei de valabilitate a acestuia pe o durata egala cu durata initiala, cu conditia ca nici una din parti sa nu notifice celeilalte parti manifestarea unilaterala de denuntare a acordului colectiv de munca.

În drept, si-au întemeiat cererea pe disp. Legii nr.130/1996, republic., a Legii nr.53/2003 – Codul muncii, a Contractului colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005-2006, a Legii nr.188/1999, republic., Constitutia României, Conventia OIM nr.131/1970, Legii nr.554/2004, iar în dovedire au depus la dosarul cauzei în copie dispozitiile contestate, plângerea prealabila înregistrata sub nr.6/2009 si raspunsul la plângerea prealabila, lista cu semnatarii actiunii, practica judiciara, referatul nr.3928/2008, adresele nr.153-160/2008.

În aparare, s-a mai depus la dosarul cauzei: acordul colectiv.

Examinând contestatia, în raport de probele administrate în cauza, instanta constata în fapt urmatoarele:

Reclamantii ……………. sunt functionari publici în cadrul Primariei orasului ………. judetul Tulcea.

Potrivit art.33 alin.5 din acordul colectiv de munca încheiat pentru anul 2006, a carui perioada de valabilitate a fost prelungita pentru anul 2007 functionarilor publici li se acorda lunar drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii în cuantum de 300 lei, începând cu luna semnarii acordului de catre ambele parti.

În continuare, în art.32 alin.6, se stipuleaza ca, pentru o tinuta decenta a functionarilor publici si asigurarea unei imagini corespunzatoare în raport cu publicul si institutiile cu care colaboreaza, acestia beneficiaza de sume pentru achizitionarea tinutei (vestimentatiei) în valoare de 500 lei fiecare, pe semestru, conform cerintelor impuse de Codul de conduita al functionarului public, cheltuieli care se vor suporta de la Cap. Autoritati executive, Titlul II – bani si servicii, alin.20.14 „protectia muncii” si se vor justifica cu chitante fiscale de fiecare salariat.

În continuare, este de subliniat ca art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipuleaza ca „un contract colectiv de munca este conventia încheiata între patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate prin în alt mod prevazut de lege de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea”, iar clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele si conditiile prevazute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelasi act normativ, contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, însa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, aceleasi dispozitii fiind cuprinse si în art.3 alin.2 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispozitiile legale mentionate, rezulta ca prin contractele/acordurile colective de munca pot fi negociate clauzelor referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale.

Pe de alta parte, folosind acelasi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, precum si ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, se impune concluzia ca se pot negocia clauze care sa acorde salariatilor mai mult decât s-a prevazut în contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt si prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completeaza Legea nr.188/1999, care statueaza ca, la încheierea contractului colectiv de munca, dispozitiile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

În aceste conditii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegala din moment ce nu exista nici un text de lege care sa o interzica, ci, dimpotriva, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre partile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie si art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritatile si institutiile publice pot încheia anual, în conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau ai reprezentantilor functionarilor publici, care sa cuprinda numai masuri referitoare la constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunatatirii conditiilor la locul de munca, sanatatea si securitatea în munca, de unde rezulta ca autoritatile locale sunt autorizate sa dispuna de sumele locale alocate pentru îmbunatatirea conditiilor la locul de munca, precum si cele pentru sanatate si securitatea muncii.

Or, prevederile art.32 din acordul colectiv de munca se circumscriu notiunii de „îmbunatatire a conditiilor la locul de munca”, partile angajate în negociere cazând de acord cu privire la faptul ca suplimentarile în discutie sunt necesare dezvoltarii conditiilor de munca.

Mai mult, obligatiile decurgând din contractul colectiv de munca nu puteau fi încalcate, întrucât acesta a devenit opozabil si în acelasi timp, obligatoriu pentru partile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii si art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea executarii contractului colectiv de munca deriva si din prevederile Conventiei OIM nr.131/1970, referitoare la atragerea raspunderii partilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligatiilor avansate prin contractul colectiv de munca.

De asemenea, obligativitatea executarii acordului colectiv de munca este reglementata si prin art.28 din HG nr.833/2007, potrivit carora neîndeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea civila, si, dupa caz, disciplinara, a partilor care se fac vinovate de aceasta.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele si în conditiile prevazute de lege, iar clauzele negociate cu încalcarea dispozitiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta (art.24 alin.1), nulitate care se constata de instanta competenta, la cererea partii interesate (art. 24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

In aceste conditii, dispozitiile de imputare emise în data de 31 decembrie 2008 sunt netemeinice si nelegale, în consecinta, se va admite actiunea contestatorilor si se va dispune anularea deciziilor de imputare cu nr. 306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313 din 31 decembrie 2008, emise de Primarul Comunei Bestepe, judetul Tulcea.

În ceea ce priveste capatul de cerere privind suspendarea executarii acestor dispozitii, a carei anulare s-a cerut, instanta retine ca este întemeiat.

Potrivit art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant, pentru motivele prevazute la art. 14, si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odata cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pâna la solutionarea actiunii în fond.

În speta, sunt întrunite conditiile prevazute de art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2006, respectiv existenta cazului bine justificat, capatul de cerere privind anularea dispozitiilor de imputare fiind admis, si prevenirea unei pagube

iminente prin executarea deciziilor, reclamantilor fiindu-li-se retinute semnele care fac obiectul acestor decizii, reclamantilor li se va produce o paguba.

Pe cale de consecinta, urmeaza a dispune suspendarea executarii dispozitiilor de imputare pâna la solutionarea irevocabila a cauzei.

Etichete: , , , ,

Decizie de imputatie

TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ nr.342
Şedinţa publică din data de 03 martie 2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 117/88/21 ianuarie 2009, Sindicatul „…” „…”, în numele membrilor săi, funcţionari publici, „…”, „…”şi „…”a contestat dispoziţiile de impunere nr. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de către Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea, solicitând anularea acestora ca nelegale şi netemeinice.

In motivare, se arată că, la 20 noiembrie 2006, Primarul Comunei „…”, în calitate de angajator şi Sindicatul au încheiat un acord/contract colectiv de muncă la nivel de instituţie, pentru acordarea lunară a sumei de 200 lei, cu titlu de drepturi speciale pentru acoperirea parţială a cheltuielilor cu medicamentele, tratamente medicale, reducerea stresului ş.a. şi respectiv acordarea trimestrială a unor sume pentru achiziţionarea unei ţinute decente, acord ce a fost înregistrat la D.M.P.S. TULCEA, sub nr. 149 din 27 noiembrie 2006, fără obiecţiuni, a fost aprobat prin H.C.L. „…” nr. 74/11 decembrie 2006, iar sumele au fost incluse în bugetul local pentru anul 2007.

Se mai susţine că dispoziţiile de impunere sunt nelegale şi netemeinice pentru că temeiul acordării acestor drepturi funcţionarilor publici îl constituie dispoziţiile art. 1, raportat la art. 6 alin. 1, art. 40 alin. 2 lit. b şi c din Codul Muncii, art. 103 din Legea nr. 188/1999, coroborat cu Legea nr. 319/2006, contractul colectiv de muncă negociat, legal încheiat şi înregistrat ca lege a părţilor, neputând fi primită ingerinţa unor organe precum Curtea de Conturi sau Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile în care singura instituţie ce verifică conformitatea cu legea a acestor contracte a dispus înregistrarea lor.

Se precizează, în continuare, şi că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii procesuale a reclamanţilor deoarece nu există faptă ilicită, prejudiciu şi raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

In drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 130/1996, Legii nr. 188/1999, Legii nr. 319/2006, Codul Muncii, CCMUNN 2007-2010, H.G.R. nr. 833/2007, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

In dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar, în copie, dovada calităţii de funcţionar public, dispoziţiile contestate, dovada parcurgerii procedurii prealabile, acordul/contractul colectiv de muncă nr. 4778/20.11.2006, H.C.L. „…” nr. 74/11.12.2006 şi nr. 6/7 februarie 2007, anexa la proiectul de buget pe anul 2007, precum şi alte înscrisuri.

La data de 6 februarie 2009, Sindicatul „…” „…” şi-a completat cererea, solicitând şi suspendarea executării dispoziţiilor de imputaţie contestate, până la soluţionarea irevocabilă a cererii principale, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La solicitarea instanţei, Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea a comunicat actele ce au stat la baza emiterii dispoziţiilor atacate.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamantele sunt funcţionari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei „…”.

Prin dispoziţiile nr. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea, în conformitate cu prevederile art. 84 lit. b, art. 85 alin.1 şi 2 din Legea nr. 188/1999 şi respectiv art. 11 din Legea nr. 554/2004, s-a decis imputarea sumei cuvenite de 4100 lei, reprezentând drepturi speciale acordate potrivit acordului/contractului colectiv de muncă în anul 2007, fiecăruia dintre reclamanţi.

Potrivit art. 16 alin. 3 din acordul/contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2007 şi înregistrat la D.M.P.S. TULCEA sub nr. 149/27 noiembrie 2006, pentru menţinerea sănătăţii, securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, salariaţii beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 200 lei lunar, reprezentând acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stressului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie.

In continuare, în art. 16 alin. 4, se stipulează că, pentru o ţinută decentă şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează, funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria „…” beneficiază de sume pentru achiziţionarea ţinutei, trimestrial, respectiv funcţionarii de execuţie şi conducere – 400 lei, personalul contractual administrativ – 200 lei.

Prin H.C.L. nr. 74/11 decembrie 2006 a Consiliului Local „…” s-a aprobat acordul/contractul colectiv de muncă, iar prin H.C.L. nr. 6/7 februarie 2007, drepturile speciale cuprinse în acest acord au fost incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2007 al comunei „…”, judeţ Tulcea.

În continuare, este de subliniat că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că „un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate prin în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea……”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale, căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pe de altă parte, folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1995, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art.72 din Legea n5r.188/1995 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă…….., de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art.30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de „îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă”, părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici depoziţiile Convenţiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea că poate asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat şi prin acest fapt a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei OIM nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.

Este de relevat şi că DMPS Tulcea a înregistrat contractul acordul colectiv de muncă, fără obiecţiuni, acesta exercitându-şi contractul de legalitate.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială vor verifica dacă acestea conţin clauze negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art.8, exercitând în acest mod controlul de legalitate şi dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art.8, cu obligaţia de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art.27 alin.2 coroborat cu art.28).

Însă procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că DMPS şi-a dat avizul favorabil, moment în care contractul/acordul colectiv începe să-şi producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract/acord.

Argumentele prezentate impun concluzia că reclamanţilor li se cuveneau drepturile speciale prevăzute în acordul/contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2007, art. 16 alin. 3 şi 4, aşa încât nu se justifică demersurile întreprinse în vederea recuperării acestora, prin emiterea dispoziţiilor de imputare.

Drept consecinţă, în raport de cele constatate, instanţa urmează a admite în parte cererea formulată şi a anula ca netemeinice dispoziţiile art. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de către Primarul Comunei „…”, judeţ Tulcea.

Va fi respins însă ca nefondat capătul de cerere relativ la suspendarea executării dispoziţiilor de imputare emise întrucât reclamanţii nu au probat că respectivele dispoziţii au şi fost puse în aplicare, şi că se realizează reţineri din salariul în baza acestora, pentru a se verifica îndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazuri bine justificate şi pagubă iminentă.

Etichete: , , ,