Top

8. ACŢIUNEA UNITĂŢII ÎN CONSTATAREA NULITĂŢII ABSOLUTE A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ AL SALARIATULUI. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE. NELEGALITATEA SENTINŢEI DE ADMITERE A ACŢIUNII UNITĂŢII

Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă şi înregistrată la data de 7.04.2005, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la data de 21.04.2005 (fila nr.50 din dosarul nr. 1064/C/2005 al Tribunalului Suceava), reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. – C.F.R. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iaşi, a solicitat anularea deciziei pârâtei nr. 601/2/691/2005 din 15.04.2005, prin care a fost sancţionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în conformitate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii, pentru că, îndeplinind funcţia de mecanic ajutor la Depoul Suceava-Nord, la data de 23.01.2005, fiind de serviciu pe locomotiva DHC 452, în conducerea trenului 5631/5641, a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu, prin faptul că a permis operatorului tratare apă J.Gh, să sustragă motorină din rezervorul auxiliar al locomotivei, indicându-i şi locul pe unde să monteze furtunul folosit la sustragere.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că decizia susmenţionată este nelegală întrucât în cuprinsul ei nu este precizat care anume prevedere din Instrucţia personalului de locomotivă nr. 201/1997 a fost încălcată, atâta timp cât art. 6A cuprinde o serie de obligaţii grupate pe 17 puncte.

Un alt motiv de nelegalitate a deciziei invocat de reclamant a fost acela legat de faptul că, la data emiterii deciziei de sancţionare disciplinară se afla în incapacitate temporară de muncă.

Acest din urmă motiv însă a devenit caduc, dat fiind că pârâta a revocat decizia din 9.02.2005 tocmai având în vedere această situaţie, după care a emis decizia din 15.04.2005, când reclamantul a revenit la serviciu.

Prin sentinţa nr. 433 din 30.05.2005 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantului P.N., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. – C.F.R. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iaşi, a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005 emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului contribuţiile datorate bugetelor de stat pentru aceeaşi perioadă, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Referindu-se la prevederile art. 268 din Codul muncii, instanţa de fond a reţinut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută pentru că din conţinutul ei lipsesc prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de reclamant şi nu indică instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Împotriva susmenţionatei sentinţe, pârâta a declarat recurs.

În motivarea acestuia a susţinut ca fiind greşită reţinerea din considerentele sentinţei recurate în sensul că fişa postului nu poate fi considerată un înscris din cele enumerate imperativ de legiuitor prin art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii, câtă vreme fişa postului este parte integrantă din contractul individual de muncă, unde conform art. 17 alin. 2 lit. d, trebuie prevăzute drepturile şi obligaţiile salariatului în legătură cu munca sa.

Sub un al doilea motiv de recurs, pârâta susţine că la punctul 3 din decizia contestată a stipulat cu claritate că „cel în cauză poate veni cu contestaţie la tribunalul de la domiciliul sau reşedinţa în termen de 30 de zile de la data comunicării „, aşa încât nu se poate reţine nulitatea absolută a deciziei nici sub acest aspect.

Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat, sub aspectul celor ce se vor reţine în continuare.

Astfel, cu referire directă şi exclusivă la motivele de nulitate absolută a deciziei contestate, reţinută de prima instanţă, dat fiind că din actele dosarului – referitor la fondul cauzei – apare neîndoielnic faptul că reclamantul a săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat disciplinar, curtea reţine că nu este dat în cauză nici unul din cele două motive de nulitate absolută a deciziei contestate.

Astfel, referitor la faptul că în decizia de sancţionare disciplinară nu s-au indicat – contrar prevederilor art. 268 din Codul muncii – prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de reclamant, pe de o parte, din conţinutul deciziei rezultă că acesta a încălcat prevederile din Instrucţia personalului de locomotivă nr. 201/1997 art. 6 A, Regulamentul intern de Organizare şi Funcţionare al R.T.F.C. Iaşi, cap. IV, art. 14 coroborat cu prevederile din fişa postului art. 6 alin. 5, iar pe de altă parte, chiar şi în lipsa menţiunilor de mai sus, tot nu s-ar fi putut reţine nulitatea absolută a deciziei, câtă vreme reclamantul – aşa cum rezultă din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi din 24.03.2005 (fila 66 dosar fond) – a săvârşit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu o faptă penală (complicitate la infracţiunea de furt calificat).

Or, este de notorietate că o abatere disciplinară de asemenea gravitate nu poate fi lăsată nesancţionată doar pentru că în statutul personal al reclamantului nu s-a înscris expres că acesta – în exercitarea sarcinilor de serviciu – nu are voie să săvârşească fapte penale.

Nici cel de-al doilea motiv de nulitate absolută a deciziei contestate, reţinut de instanţa de fond nu este dat în cauză.

Sancţionarea unui act juridic cu nulitatea absolută se impune numai în cazul în care nerespectarea de către organul emitent al actului al unui text normativ a produs o vătămare reală şi efectivă persoanei lezate de un astfel de act juridic.

Or, în cauză, nu se poate reţine că decizia contestată este lovită de nulitate absolută pentru faptul că în aceasta nu s-a indicat că instanţa competentă să judece contestaţia este Tribunalul Suceava, câtă vreme – aşa cum rezultă din dosarul cauzei – reclamantul a adresat contestaţia la Tribunalul Suceava, sub acest aspect el nefiind în nici un fel prejudiciat.

Faţă de cele de mai sus, curtea având în vedere prevederile art. 312 alin .1 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtei şi va modifica în totalitate sentinţa recurată în sensul că va respinge, ca nefondată, contestaţia reclamantului împotriva dispoziţiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005 emisă de pârâtă.

Etichete:

ACŢIUNEA UNITĂŢII ÎN CONSTATAREA NULITĂŢII ABSOLUTE A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ AL SALARIATULUI. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE. NELEGALITATEA SENTINŢEI DE ADMITERE A ACŢIUNII UNITĂŢII

Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani – secţia civilă şi înregistrată la data de 21.02.2005, reclamanta SC”P”SA Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul H. M., a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de muncă încheiat cu pârâtul şi înregistrat sub nr. 123442 din 20.06.2002 la I.T.M. Botoşani.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin sus menţionatul contract individual de muncă, pârâtul a fost încadrat în funcţia de director general începând cu data de 1.05.2002, având şi calitatea de administrator al societăţii şi de membru în consiliul de administraţie; că acest contract este nul de drept în temeiul art. 152 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată; că pârâtul, fiind membru al consiliului de administraţie, era incompatibil cu funcţia de director general.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, cu motivarea că potrivit statutului şi contractului de societate, aceasta este reprezentată de directorul general şi nu de preşedintele consiliului de administraţie; că incompatibilitatea invocată de reclamantă nu poate fi primită întrucât contractul individual de muncă a fost încheiat pentru funcţia de director general şi că, deci nu sunt motive de contestarea nulităţii acestuia şi că, începând cu luna ianuarie 2005, nu mai are calitatea de membru în consiliul de administraţie.

Prin sentinţa nr. 668 din 28.03.2005 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantei SC „P” SA Botoşani în contradictoriu cu pârâtul H. M. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului individual de muncă al acestuia, înregistrat sub nr. 123442/20.06.2002.

S-a reţinut, referitor la nulitatea contractului individual de muncă al pârâtului că potrivit art. 147 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pârâtul, în calitate de director, nu putea fi şi membru în consiliul de administraţie, această din urmă calitate nefiind contestată de pârât.

S-a reţinut, de asemenea, că este adevărat că textul normativ priveşte directorii executivi, şi nu funcţia de director general, dar, cum din înscrisurile din dosar, nu reiese că în structura reclamantei ar exista şi funcţia de director executiv, rezultă că, în speţă, este vizată funcţia de director general, cea a pârâtului, încât acţiunea reclamantei este întemeiată.

Împotriva sus menţionatei sentinţe, pârâtul a declarat recurs, solicitând admiterea acesteia şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că sentinţa recurată este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru că, deşi cauza de faţă este un litigiu exclusiv de dreptul muncii, fiind judecată de un complet specializat în litigii de muncă, instanţa de fond nu indică nici un text de lege încălcat şi care să impună anularea contractului său individual de muncă. A mai susţinut că el a încheiat cu societatea reclamantă un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcţia de director general şi nu de director executiv, fiind incidente în cauză prevederile art. 143 alin. 2 din legea nr. 31/1990 potrivit cărora calitatea de director general al societăţii nu este incompatibilă cu cea de membru al consiliului de administraţie, poziţia de membru în consiliul de administraţie fiind prohibită numai directorilor executivi, în sensul de director în funcţie de execuţie.

Prin recurs, pârâtul a susţinut că, începând cu luna ianuarie 2005 nu mai are calitatea de membru al consiliului de administraţie, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 57 alin. 3 din Codul muncii.

Recurentul a mai arătat că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă, întrucât instanţa a completat cererea reclamantei, adăugând cu de la sine putere şi un text de lege (art.152 alin. 2 din legea nr. 31/1990), astfel încât cererea introdusă de reclamantă să pară fondată.

În fine, recurentul a susţinut că, chiar şi în situaţia în care ar fi avut concomitent atât calitatea de director executiv, cât şi calitatea de membru al consiliului de administraţie (ceea ce nu a fost cazul său), s-ar fi putut ridica semne de întrebare asupra legalităţii hotărârilor consiliului de administraţie şi nu asupra contractului său individual de muncă încheiat de el cu societatea reclamantă.

Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat, în sensul celor ce se vor reţine în continuare.

Astfel, sub un prim aspect, curtea apreciază că este de principiu faptul că nulitatea absolută a unui contract civil (inclusiv a unui contract individual de muncă) poate fi constatată în situaţia în care nu ar fi fost respectate anume condiţii legale la data încheierii acestuia, pentru că, pentru motive intervenite ulterior (ca în cazul în speţă) se putea, eventual, apela la instituţia juridică a rezilierii contractului individual de muncă al recurentului.

Or, din actele dosarului şi din conţinutul contractului individual de muncă încheiat de recurent cu intimata nu rezultă că, la data încheierii acestui contract nu ar fi fost respectate anumite prevederi legale, care să facă posibilă constatarea nulităţii absolute a acestuia.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că recurentul a fost angajat la societatea intimată pe funcţia de director general (şi nu pe cea de director executiv), astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 147 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Sub un ultim aspect, chiar acceptând (ceea ce nu este cazul în speţă) că recurentul a fost încadrat de intimată pe funcţia de director executiv, cum din luna ianuarie 2005 acesta nu mai era membru în consiliul de administraţie al societăţii, în cauză instanţa de fond ar fi trebuit să dea incidenţă prevederilor art. 57 alin. 3 din Codul muncii, potrivit cărora „nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.”

Faţă de cele de mai sus, curtea având în vedere prev. art. 312 alin. 1 raportat la prev. art. 304 pct. 9 din Codul de proc. civilă, va admite recursul pârâtului şi va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

Etichete:

3. ACŢIUNEA SALARIATULUI PENTRU OBLIGAREA UNITĂŢII LA PLATA SALARIULUI DE MERIT. CONDIŢII DE ACORDARE. NELEGALITATEA SENTINŢEI DE ADMITERE A ACŢIUNII

Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani – Secţia civilă şi înregistrată la data de 24.06.2005, reclamanta C. S., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipiul Dorohoi, a solicitat obligarea pârâtului să-i plătească salariul de merit, a cărui achitare a încetat începând cu data de 1.05.2005.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin adresa nr. 3472 din 14.06.2005, pârâtul i-a comunicat că, începând cu data de mai sus, nu mai beneficiază de salariul d merit.

Reclamanta a mai arătat că, neavând nici o sancţiune disciplinară, în mod greşit s-a luat o astfel de măsură de către conducerea pârâtului, mai ales că fişa de apreciere i s-a comunicat după mai multe insistenţe, abia în luna iunie 2004.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată, arătând că potrivit O.U.G. nr. 115/2004, salariul de merit poate fi acordat în limita a 15% din numărul total de personal contractual, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, în speţă 2004; că fişa de apreciere i s-a comunicat reclamantei, care a şi contestat-o, primind şi răspuns, făcând dovada în acest sens; că reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe două luni, dosarul având ca obiect contestaţie împotriva acestei măsuri aflându-se în recurs la Curtea de Apel Suceava; că indemnizaţia de conducere/ mai 2005 a fost inclusă în indemnizaţia de boală, reclamanta fiind în incapacitate temporară de muncă în această lună.

Prin sentinţa nr. 1208 din 19.09.2005 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal Dorohoi, fiind obligat pârâtul să-i plătească reclamantei salariul de merit începând cu data de 1.05.2005.

În considerentele sus-menţionatei sentinţe, s-a reţinut că sancţiunea disciplinară la care pârâtul a făcut trimitere şi care a stat la baza măsurii de încetare a acordării salariului de merit către reclamantă a fost anulată prin sentinţa nr. 257 din 14.022005 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, că este de necontestat faptul că sancţiunea disciplinară a stat la baza măsurii de încetare a acordării salariului de merit a reclamantei, la data de 16.06.2005, era anulată din 14.02.2005, prin hotărârea sus-menţionată, încât măsura astfel dispusă apare ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe (nr.1208/19.09.2005), pârâtul a declarat recurs, prin care, în esenţă, a reiterat susţinerile din întâmpinarea depusă la instanţa de fond, iar pe parcursul judecării recursului a precizat că sentinţa nr. 257 din 14.02.2005 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă a fost atacată cu recurs, iar Curtea de Apel Suceava, prin decizie, a admis recursul pârâtului şi a casat sus-menţionata sentinţă, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 7201/2005.

Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat.

Astfel, din înscrisul depus de pârât la dosar, în recurs, rezultă că, în dosarul nr. 7201/2005 al Tribunalului Botoşani, la data de 27.03.2006, s-a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei pârâtului prin care a fost sancţionată disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe două luni.

În aceste condiţii, cum reclamanta nu îndeplinea condiţiile de a primi salariul de merit începând cu data de 1.05.2005, în mod corect pârâtul a luat măsura de încetare a acordării salariului de merit către reclamantă.

Faţă de cele de mai sus, curtea, având în vedere prev. de art. 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtului şi va modifica în totalitate sentinţa recurată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.

Etichete: