Top

Dreptul părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare, de a păstra legăturile personale cu copilul.

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 457 (19.02.2009)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: minori

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 03.06.2008 reclamantul S N a chemat în judecată pe pârâta F M solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să încuviinţeze reclamantului să aibă legături personale cu minora S O timp de o săptămână în vacanţa de iarnă, o săptămână în vacanţa de Paşti, 2-3 săptămâni în vacanţa de vară, cu posibilitatea de a o lua pe minoră în concedii, în vacanţe sau la domiciliul reclamantului şi să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2384/C/20.12.2007 pronunţată de Judecătoria Mangalia s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, încredinţarea minorei spre creştere şi educare pârâtei şi obligarea reclamantului la plata în favoarea minorei a unei pensii lunare de întreţinere.

Reclamantul a mai arătat faptul că de la data desfacerii căsătoriei nu a mai avut posibilitatea de a lua legătura cu minora întrucât acest lucru i-a fost interzis de către pârâtă.

S-a mai arătat faptul că încercările reclamantului de o convinge pe pârâtă cu privire la interesul superior al copilului, ce primează în faţa resentimentelor părinţilor, s-au lovit de un zid de insensibilitate, agresiv atât verbal cât şi gestic.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 43 alin.3 Codul familiei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea cererii formulate de reclamant cu excepţia săptămânii de vizită propusă în timpul vacanţei de primăvară, motivat prin aceea că întreaga vacanţă de Paşte durează 7 zile.

S-a mai arătat de către pârâtă faptul că susţinerile reclamantului în sensul că nu i-a permis păstrarea legăturilor personale cu copilul nu corespund adevărului, reclamantul fiind acela care, fiind efectiv plecat, a abandonat orice responsabilitate paternă.

S-a arătat de către pârâtă faptul că se impune ca reclamantul să precizeze cu exactitate programul de vizită, astfel încât fiecare dintre părţi să fie în măsură să-şi facă un plana de vacanţă sau de altă natură şi să fie în măsură să îl respecte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-18 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosarul cauzei la data de 12.08.2008, reclamantul a precizat că solicită stabilirea unui program de vizită astfel încât minora să petreacă sărbătoarea Crăciunului cu pârâta iar revelionul cu reclamantul iar trei săptămâni din vacanţa de vară, în luna august, să le petreacă alături de reclamant.

Cu privire la vacanţa de Paşte s-a arătat că aceasta are durata de două săptămâni astfel încât este posibil ca minora să petreacă o săptămână împreună cu reclamantul.

Prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei la data de 30.09.2008, pârâta a arătat că revine asupra poziţiei procesuale exprimate prin întâmpinare şi că nu mai este de acord cu admiterea cererii formulate de către reclamant .

Pârâta a solicitat restrângerea drastică a programului propus de reclamant, cu consecinţa vizitării minorei doar la domiciliul pârâtei.

S-a motivat prin aceea că de la data redactării întâmpinării s-au întâmplat o serie de fapte care i-au creat pârâtei o teamă cu referire la comportamentul reclamantului faţă de minoră. S-a arăta că reclamantul a manifestat în prezenţa copilului un comportament deplorabil şi dezaxat, folosind un limbaj trivial şi necorespunzător vârstei minorei.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul pârâtei.

În combaterea cererii, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul reclamantului.

Apreciind că probele solicitate de părţi sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, instanţa le-a încuviinţat.

Din oficiu, în exercitarea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă şi apreciind că sunt utile justei soluţionări a cauzei, instanţa a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliile părţilor.

Au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: referatele de anchetă socială întocmite de Autorităţile tutelare, formular de primire bani prin MoneyGram, copie de pe decizia nr. 82/2003 pronunţată de Curtea Constituţională.

Au fost audiaţi martorii D E, BI, M V.

Au fost administrate probele cu interogatorii, răspunsurile părţilor la întrebări fiind consemnate şi anexate la dosar.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 272/2004 a fost ascultată în Camera de consiliu minora SO ( proces-verbal).

Din analiza materialului probator administrat în cauză, în vederea soluţionării cererii, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.

Minora S O s-a născut în anul 1998 şi este fiica reclamantului şi a pârâtei.

Cu prilejul desfacerii căsătoriei părţilor prin divorţ, prin sentinţa civilă nr. 2384/C/20.12.2007 pronunţată de Judecătoria Mangalia, minora a fost încredinţată spre creştere şi educare pârâtei, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare de întreţinere( referatele de anchetă socială).

Până în luna octombrie 2008 minora a locuit împreună cu pârâta în mun. Mangalia( declaraţiile martorilor).

În prezent, minora locuieşte împreună cu pârâta în municipiul S, unde beneficiază de condiţii corespunzătoare de creştere şi educare şi unde frecventează cursurile şcolare (declaraţiile martorilor, referatul de anchetă socială).

Reclamantul locuieşte în străinătate şi este salariat al unei firme de construcţii din această ţară.

Părţile deţin în mun. Mangalia un apartament compus din trei camere şi dependinţe, imobil în care reclamantul locuieşte cu prilejul vizitelor în România( referatul de anchetă socială).

După desfacerea căsătoriei părţilor, reclamantul a manifestat un interes constant pentru creşterea şi educarea minorei, a participat la cheltuielile impuse de întreţinerea copilului, a contactat-o telefonic din străinătate, a vizitat-o cu prilejul revenirilor în ţară şi i-a oferit daruri corespunzătoare vârstei şi preocupărilor minorei ( declaraţiile martorilor).

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi a celor declarate de minoră cu prilejul ascultării de către instanţă a rezultat că între minoră şi reclamant s-au dezvoltat sentimente reciproce de afecţiune şi ataşament iar copilul a primit cu bucurie vizitele tatălui şi le aşteaptă în continuare cu nerăbdarea caracteristică vârstei.

Raporturile dintre părţi sunt tensionate şi se repercutează asupra legăturilor personale dintre minoră şi reclamant.

Astfel, pe fondul existenţei procesului de partaj al bunurilor comune şi al unor discuţii purtate de reclamant cu minora referitoare la comportamentul pârâtei, aceasta din urmă, începând din vara anului 2008, nu i-a mai permis reclamantului să se întâlnească cu minora şi nici să o contacteze prin intermediul telefonului (declaraţiile martorilor, răspunsurile pârâtei la interogatoriu).

Având în vedere situaţie de fapt reţinută instanţa apreciază că sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea cererii formulate de reclamant.

În drept, potrivi dispoziţiilor art. 43 alin. 3 Codul familiei, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu aceasta precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.

Textul de lege anterior menţionat utilizează termenul de drepturi ale părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, dar care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, în opoziţie cu terţele persoane şi, în special, cu celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul şi care este debitorul obligaţiilor corelative, fiind ţinut să-i asigure fostului său soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.

O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul său şi care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti.

Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament iar potrivit alin. 3, părinţii nu pot împiedica relaţiile personale ale copilului cu bunicii, fraţii ori cu alte persoane alături de care acesta se poate bucura de viaţa de familie decât în cazul în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Potrivit art. 15 alin. 1 lit. a-e din Legea nr. 272/2004, în sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin: întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; vizitarea copilului la domiciliul acestuia; găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit; corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor şi va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, inclusiv în cazurile soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, în sensul că relaţiile dintre părţi sunt tensionate şi se repercutează asupra modului de păstrare a legăturilor personale ale minorei cu reclamantul şi rudele pe linie paternă, instanţa apreciază că este în interesul superior al copilului stabilirea unui program care să-i permită menţinerea unor relaţii personale fireşti şi a contactelor directe şi cu părintele căruia nu i-a fost încredinţat.

Instanţa apreciază de asemenea că programul de vizită se impune a fi stabilit în afara domiciliului pârâtei, starea conflictuală dintre părţi fiind de natură să limiteze exercitarea efectivă a dreptului recunoscut de lege reclamantului, de a avea legături personale cu copilul, drept care presupune posibilităţi reale de a interacţiona cu fiica sa, fără a se simţi stânjenit de prezenţa sau de amestecul celuilalt părinte.

Susţinerile pârâtei în sensul că reclamantul a manifestat un comportament aberant şi dezaxat faţă de minoră, acesteia nu i-ar fi benefice contactele cu reclamantul în absenţa pârâtei întrucât minora a dezvoltat un sentiment de teamă şi că nu mai doreşte să păstreze legăturile personale cu reclamantul nu pot fi reţinute întrucât nu au fost dovedite ci chiar combătute prin probele administrate în cauză.

Astfel, chiar din declaraţia martorei D E, care urmează a fi privită prin prisma relaţiei de prietenie cu pârâta şi familia acesteia, a rezultat că nu asistat la întâlniri dintre reclamant şi minoră ulterioare despărţirii părţilor, că raporturile dintre părţi sunt tensionate iar minora i-a relatat aspecte privind discuţia purtate cu reclamantul la invitaţia bunicii materne, pentru a motiva accidentul vascular suferit de bunicul minorei şi refuzul pârâtei de a-i permite reclamantului să păstreze legăturile personale cu copilul.

De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză la propunerea ambelor părţi, a rezultat că până la momentul despărţirii în fapt a părţilor reclamantul s-a ocupat în mod corespunzător de creşterea şi educarea copilului, între minoră şi tatăl acesteia s-au dezvoltat sentimente reciproce de afecţiune şi ataşament, copilul a primit cu bucurie darurile făcute de acesta şi vizitele tatălui ulterior divorţului părţilor, ocazii cu care reclamantul a manifestat un comportament corespunzător faţă de minoră.

În plus, cu prilejul ascultării de către instanţă în Camera de Consiliu, minora şi-a exprimat dorinţa de a păstra legăturile personale cu tatăl în condiţiile în care i-ar vorbi frumos despre mamă.

Coroborând aspectele rezultate din probele administrate în cauză cu atitudinea manifestată de către minoră faţă de ambii părinţi cu prilejul ascultării acesteia de către instanţă, se poate reţine că împrejurarea că, în pofida imaturităţii psihice şi a lipsei experienţei de viaţă, ostilitatea reciprocă resimţită de părţi şi exprimată şi în raporturile cu minora, nu a fost de natură să-i afecteze acesteia sentimentele de afecţiune dezvoltate faţă de ambii părinţi şi posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes în raporturile cu aceştia.

Cât priveşte programul de vizită, având în vedere situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, instanţa apreciază că încuviinţarea de a o lua pe minoră la domiciliul reclamantului sau în concedii timp de 3 zile în perioada vacanţei de Paşte, două săptămâni în perioada vacanţei de vară, în luna august, şi timp de o săptămână în timpul vacanţei de iarnă, între 27 decembrie şi 2 ianuarie inclusiv este de natură a permite atât tatălui cât şi minorei să păstreze relaţii personale şi să se bucure de viaţa de familie fără afectarea interesului superior al copilului şi a dreptului recunoscut reclamantului de dispoziţiile art. 43 alin. 3 Codul familiei şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a o lua pe minoră la domiciliul său timp de o săptămână în perioada vacanţei de Paşte, instanţa apreciază că nu poate fi admisă, fiind de notorietate împrejurarea că această vacanţă are o durată de 7 zile.

Instanţa apreciază astfel că admiterea cererii reclamantului, astfel cum a fost formulată, ar aduce atingere dreptului minorei de a a-şi petrece o fracţiune din vacanţa de Paşte alături de pârâtă şi, eventual, alături de rudele pe linie maternă.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamant şi va obliga pe pârâtă să permită reclamantului să aibă legături personale cu minora SO în sensul de a o lua pe minoră la domiciliul reclamantului sau în concedii timp de 3 zile în perioada vacanţei de Paşte, două săptămâni în perioada vacanţei de vară, în luna august, şi timp de o săptămână în timpul vacanţei de iarnă, între 27 decembrie şi 2 ianuarie inclusiv, cu obligaţia de a o readuce pe minoră la domiciliul pârâtei după terminarea programului de vizită, şi va respinge ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantului.

Etichete: , , , ,

Reducere pensie de întreţinere. Legături personale cu minorul

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 113 (22.01.2008)
Autor: JUDECATORIA MANGALIA
Domenii asociate: pensii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 05.07.2007 reclamantul L.V. a chemat-o în judecată pe pârâta P. C. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună reducerea pensiei de întreţinere la care a fost obligat în favoarea minorei L. A. şi stabilirea unor drepturi de vizitare a minorei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 649 din 18.03.2002 a Judecătoriei Mangalia, a fost obligat să plătească minorei o pensie de întreţinere în cuantum de 25 0/0 din venitul net lunar. În anul 2004 s-a recăsătorit iar din această căsătorie a mai rezultat un copil, născut la data de 29.10.2006.

A mai arătat reclamantul că, întrucât minora L. A. a împlinit vârsta de 7 ani, se impune şi stabilirea unui program de vizită, solicitând dreptul de a lua minora la domiciliul lui la sfârşit de săptămână, sâmbăta şi duminica, o dată pe lună, precum şi dreptul de a lua minora în concediu de odihnă, timp de două săptămâni, în perioada vacanţelor.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La solicitarea instanţei, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizări scrise în care a solicitat reducerea pensiei de întreţinere până la 17 0/0 din venitul net, iar, în privinţa dreptului de a avea legături personale cu minora, a solicitat ca acesta să fie exercitat după următorul program: o dată pe lună să ia copilul la domiciliul său, de vineri de la orele 1800 până duminică la orele 1800, la un interval de două săptămâni, sâmbăta sau duminica, să vadă copilul între orele 1300 şi 1900, şi, pe perioada vacanţelor minorei să o ia în concediul său de odihnă, timp de câte o săptămână în fiecare vacanţă.

Pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu a propus probe în combaterea acţiunii, însă s-a prezentat în faţa instanţei şi a solicitat respingerea acesteia.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri care, fiind pertinentă şi utilă, a fost admisă de instanţă.

Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părţilor şi a solicitat relaţii cu privire la veniturile realizate de reclamant.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

Reclamantul şi pârâta au fost căsătoriţi, iar din relaţia acestora a rezultat un copil, şi anume L. A., născută în anul 2000. Prin sentinţa civilă nr. 649 din 18.03.2002 a Judecătoriei Mangalia s-a desfăcut căsătoria părţilor, s-a dispus încredinţarea minorei spre creştere şi educare pârâtei şi a fost obligat reclamantul să plătească minorei o pensie de întreţinere de 25 0/0 din venitul net lunar, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 939 din 03.02.2002 a Tribunalului Constanţa.

În anul 2004 reclamantul s-a căsătorit cu numita I. M., iar din această nouă căsătorie a rezultat minora L. M., născută în anul 2006.

Reclamantul este angajat, realizează venituri lunare nete de circa 2.200 de lei şi locuieşte cu familia sa în municipiul Mangalia, într-un imobil proprietate personală alcătuit din trei camere şi dependinţe.

Pârâta este angajată, realizează un salariu lunar de 1.500 de lei şi locuieşte cu minora L. A. în municipiul Constanţa, într-un apartament proprietate personală compus din două camere şi dependinţe, după cum reiese din ancheta socială efectuată la domiciliul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (2) din Codul familiei „instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui care o primeşte”, iar alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că atunci când întreţinerea este datorată de părinte pentru doi copii minori ea se stabileşte până la o treime din câştigul său din muncă.

În cauză, prin sentinţa civilă nr. 649 din 18.03.2002 a Judecătoriei Mangalia, reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei L. A., în cotă procentuală de 25 0/0 din venitul net realizat lunar, la stabilirea cuantumului avându-se în vedere împrejurarea că aceasta era singurul copil al reclamantului.

Cum în anul 2006, s-a născut minora L.M., rezultată din cea de-a doua căsătorie a reclamantului, iar acesta din urmă are obligaţia legală de a-l întreţine şi pe acest copil, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru reducerea cuantumului pensiei de întreţinere în favoarea minorei L. A.

Astfel, în măsura în care pensia de întreţinere s-ar menţine în cuantumul stabilit prin sentinţa civilă nr. 649 din 18.03.2002 a Judecătoriei Mangalia, se poate constata că diferenţa până la procentul maxim prevăzut de lege pentru doi copii, respectiv 8 0/0 din venitul net lunar al reclamantului, este insuficientă pentru asigurarea nevoilor actuale ale minorei L. M., în vârstă de numai un an şi şase luni.

Deşi stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere nu se face conform principiului egalităţii între copii, instanţa apreciază că echivalentul unei cote procentuale de 17 0/0 din venitul net realizat lunar de către reclamant corespunde nevoilor actuale ale minorei L. A. şi posibilităţilor de plată ale reclamantului şi satisface şi cerinţa asigurării obligaţiei legale de întreţinere pe care acesta o are faţă de minora L.M., motiv pentru care va reduce cuantumul pensiei până la acest procent.

Totodată, văzând dispoziţiile art. 453 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi având în vedere împrejurarea că executarea obligaţiei de întreţinere stabilită prin prezenta sentinţă în favoarea minorei L. A. urmează a se face asupra salariului reclamantului, instanţa va dispune din oficiu şi înfiinţarea popririi asupra veniturilor salariale nete ale acestuia în mâinile terţului poprit, în măsura necesară îndestulării creanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Codul familiei, „părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 „prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, iar alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”.

De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament.

Modalităţile concrete de exercitare a acestui drept constau în vizitarea copilului la locuinţa părintelui căruia i-a fost încredinţat, lăsarea copilului în vizită la locuinţa părintelui căruia nu i-a fost încredinţat, vizitarea copilului la şcoală, petrecerea vacanţelor şcolare la ambii părinţi, etc.

Dreptul de a avea legături personale cu copilul trebuie realizat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra creşterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherită, eventual, de prezenţa obligatorie a celuilalt părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul şi acel copil urmând să aibă loc în mod firesc, fără nicio restrângere.

În cauză, instanţa a apreciat că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora L. A. poate fi şi trebuie exercitat în afara domiciliului pârâtei (părintele căruia i-a fost încredinţat copilul) pentru realizarea deplină a acestui drept.

Astfel, în prezent, minora L. A. are vârsta de 7 ani şi poate înţelege necesitatea dezvoltării unei relaţii afective cu tatăl său şi chiar cu celălalt copil al acestuia, rezultat din cea de-a doua căsătorie, iar reclamantul are condiţii optime (domiciliază într-un imobil proprietate personală alcătuit din trei camere şi dependinţe) pentru a asigura minorei L. A. un spaţiu locativ în ipoteza în care aceasta va rămâne, pe timpul nopţii, la locuinţa sa.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că exercitarea de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minora L. A. în prima săptămână a fiecărei luni, de vineri de la orele 1800 până duminică la orele 1700 (şi nu până la orele 1800, cum a solicitat reclamantul, dat fiind că minora locuieşte împreună cu mama sa în municipiul Constanţa, iar acesta trebuie să asigure copilului posibilitatea de a ajunge acasă în timp util), şi în ziua de sâmbătă din cea de-a treia săptămână a fiecărei luni, între orele 1300 şi 1900, în toate cazurile cu posibilitatea luării minorului de la domiciliul pârâtei (fie la locuinţa reclamantului, fie în locurile publice din municipiul Mangalia – unde locuieşte reclamantul, sau din municipiul Constanţa – unde locuieşte pârâta, însă fără prezenţa acesteia), corespunde nevoilor tatălui de a dezvolta o relaţie armonioasă cu fiica sa cea mare, dar şi, mai ales, interesului superior al copilului de a menţine legături de ataşament cu tatăl său, fără prezenţa stânjenitoare a mamei.

Mai mult decât atât, instanţa a apreciat că exercitarea deplină a acestui drept implică şi posibilitatea acordată reclamantului de a petrece cu minora L. A. o săptămână în vacanţa de iarnă şi o săptămână în vacanţa de vară.

Pentru considerentele expuse, instanţa a admis în parte acţiunea, a redus pensia de întreţinere pe care reclamantul a fost obligat să o plătească minorei L. A. prin sentinţa civilă nr. 649/18.03.2002 a Judecătoriei Mangalia de la 25 0/0 la 17 0/0 din venitul net realizat, lunar, începând cu data introducerii acţiunii, 05.07.2007, până la împlinirea de către minoră a vârstei de 18 ani, a înfiinţat poprirea pe veniturile reclamantului în mâinile terţului poprit în măsura necesară îndestulării creanţei stabilite prin hotărâre şi a încuviinţat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora L. A. în prima săptămână a fiecărei luni, de vineri de la orele 1800 până duminică la orele 1700, în ziua de sâmbătă din cea de-a treia săptămână a fiecărei luni, între orele 1300 şi 1900, o săptămână în vacanţa de iarnă şi o săptămână în vacanţa de vară, în toate cazurile cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul pârâtei.

Etichete: ,