Prejudicii.Daune.

Prin cererea înregistrată sub nr. 368/110/2010 la Tribunalul Bacău, prin rejudecare, reclamantul D.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. „C.” SA Bucureşti, obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale aferente perioadei 03.01.1996 – septembrie 2001, obligarea pârâtei la plata contribuţiilor asigurărilor sociale de stat şi cheltuieli de judecată.

Prin motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al SC I. SA, ocupând funcţia de director general iar prin Decizia nr.5/1996 emisă de S.C. „C.” SA s-a dispus desfacerea contractului de muncă, decizia fiind însă anulată prin sentinţe civilă nr.2475/2000 a Judecătoriei Bacău. Prin aceiaşi sentinţă s-a dispus reintegrarea în muncă. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 8626/2001 s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor de 485.496.252 ROL reprezentând salarii nete actualizate pentru 03.01.1996-septembrie 2001 şi suma de 441,480 lei indemnizaţie de concediu de odihnă şi de concediu medical.. Cum ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 8626/2001 s-au operat modificările în cartea de muncă şi au rezultat salarii superioare celor avute iniţial, se impune plata diferenţelor salariale aferente perioadei 03.01.1996-septembrie 2001 şi care nu au fost avute în vedere la momentul pronunţării sentinţei sus-menţionate.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât se impune a se constata, cu precădere, incidenţa autorităţii de lucru judecat, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi de asemenea a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. A susţinut pârâta că obiectul prezentei cauze este acelaşi cu cel al acţiunii solicitate prin sentinţa civilă nr.8626/07.11.2001 a Judecătoriei Bacău, că, în fapt reclamantul a fost salariatul SC I. SA şi nu al pârâtei S.C. „C.” SA şi că sunt incidente dispoziţiile art.166, alin.1 Codul Muncii, fiind împlinit termenul de 3 ani pentru recuperarea sumelor constând în drepturi salariale.

În susţinerea acţiunii şi respectiv combaterea acesteia, părţile au solicitat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.755/06.05.2009 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi acţiunea fost respinsă în consecinţă.

Împotriva acestei sentinţe s-a promovat recurs şi prin decizia nr. 1499/30.11.2009 a Curţii de Apel Bacău sentinţa civilă nr.755/06.05.2009 a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Bacău unde a fost înregistrată sub nr. 368/110/2010.

În cuprinsul deciziei nr.1499/2009 se arată că pârâta S.C. „C.” SA are calitate procesuală pasivă deoarece prin sentinţa civilă nr.2475/2000 s-a dispus anularea deciziei şi reintegrarea în funcţie a reclamantului, decizie pronunţată în contradictoriu şi cu S.C. „C.” SA, iar ulterior, sentinţa civilă nr.8626/2001 a dispus obligarea pârâtei în cauză la plata salariilor reactualizate.

Faţă de decizia sus-menţionată, instanţa, în rejudecare, nu va mai analiza excepţia lipsei calităţii procesuale pasive aceasta fiind soluţionată irevocabil în sensul respingerii ei, prin decizia civilă nr. 1499/30.11.2009 a Curţii de Apel Bacău.

Analizând excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a prescripţiei dreptului la acţiune tribunalul reţine :

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat aceasta nu este incidentă deoarece potrivit acţiunii formulate, reclamantul nu solicită drepturile

salariale pentru perioada 03.01.1996-septembrie 2001 ci diferenţele rezultate din împrejurarea că ulterior, completării carnetului de muncă, a constatat că interveniseră majorări salariale, or aceste majorări nu au fost avute în vedere la expertiza administrată în dosarul nr. 11057/1999 şi nici la pronunţarea sentinţei civile nr. 8626/2001 a Judecătoriei Bacău.

Întrucât, ulterior pronunţării sentinţei nr.2475/2000, care a dispus reintegrarea, au existat majorări salariale corespunzător funcţiei pe care a deţinut-o reclamantul şi cum aceste majorări nu au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr.862/62001 nu ne aflăm în prezenţa unei identităţi de obiect şi nici de cauză.

De altfel, reclamantul a depus copia carnetului de muncă şi din analiza salariului de bază rezultă că acesta este de 459.300 lei cât este consemnat şi în expertiza care a stat la baza emiterii sentinţei civile nr.8626/2001 ( fl.17 dosar 4947/110/2008 şi fl.64 dosar 11057/1999), deşi, ulterior, salariul de bază a fost indexat şi în consecinţă completată cartea de muncă ( fl.18 dosarul nr. 4947/110/2008) or reclamantul solicită tocmai aceste diferenţe care fiind operate ulterior în carnetul de muncă nu au făcut obiectul sentinţei anterioare.

Raportat la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Tribunalul reţine că această excepţie este incidentă şi aceasta întrucât dreptul la acţiune în solicitate a diferenţelor, a indexărilor operate la salariul de bază s-a născut la momentul acordării acestor indexări şi nicidecum la momentul la care s-a completat carnetul de muncă în 2005.

Majorările salariale au avut la bază dispoziţiile legale şi astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă ( fl.18-20) au făcut obiectul unor hotărâri şi decizii la nivelul unităţii cuprinse între 1994 – 2001.

Ca urmare, dreptul la indexările solicitate s-a născut în momentul acordării lor şi nicidecum la momentul completării carnetului de muncă, aşa cum susţine reclamantul.

În consecinţă, raportat la dispoziţiile art.166 din Legea nr.53/2003, Tribunalul va admite excepţia prescripţiei întrucât dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care indexările erau datorate, or la momentul introducerii acţiunii 14.07.2008, dreptul la acţiune era împlinit

În consecinţă acţiunea va fi respinsă ca prescrisă.

Tags: Prejudicii.Daune.

Prejudicii.Daune.

Prin cererea înregistrată sub nr. 14722 din data de 9 octombrie 2008, reclamantul T.A. a chemat în judecată pe pârâta B.I. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să fie sistată plata contribuţiei lunare pe care o datorează în favoarea celor doi copii minori ai acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 3545/06.04.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău, a fost respinsă acţiunea şi pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 60/D pronunţată de Tribunalul Bacău la data de 9 martie 2000 a fost condamnat inculpatul T.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, parte vătămate B.P., şi a fost obligat să plătească părţii civile B.I., pentru minorii P.A. (n. la data de 19,08.1996) şi E.A. (n. la data de 2.02.1995) suma de 39,84 lei lunar, respectiv 19,92 lei pentru fiecare minor, începând cu data comiterii infracţiunii şi până la majoratul copiilor; suma a fost stabilită în funcţie de veniturile realizate de autorul lor la data comiterii infracţiunii.

În domeniul răspunderii civile delictuale, un principiu după care se soluţionează problema despăgubirilor îl constituie acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, iar sub acest aspect, s-a statuat că în stabilirea întinderii despăgubirii nu se ia în considerare nici starea materială a autorului prejudiciului şi nici starea materială a victimei (aceste elemente putând influenţa, eventual, numai modalitatea de plată).

În cazul în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane (cazul în speţă) se pune problema reparării prejudiciilor patrimoniale suferite de persoanele apropiate defunctului (în general de persoanele aflate în întreţinerea acestuia).

Practica judiciară a statuat, şi sub acest aspect, că persoanele aflate în întreţinerea victimei beneficiază de o prestaţie lunară şi că această prestaţie constituie o despăgubire şi nu o pensie de întreţinere, astfel încât criteriul stării materiale a plătitorului nu poate fi reţinut, prin urmare autorul prejudiciului, indiferent de propria sa situaţie materială, urmează să acopere prestaţiile pe care le plătea victima, prestaţie de care urmaşii acesteia au fost lipsiţi.

Motivele invocate de reclamant în susţinerea cererii sale nu pot determina o soluţie de admitere a acesteia. Este de observat că lipsa veniturilor sale din muncă a fost cunoscută de instanţă atunci când a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a unei contribuţii periodice lunare în favoarea celor doi minori.

Pe de altă parte, rezultă din actele dosarului, că reclamantul nici nu şi-a executat obligaţia de bună voie în cei 10 ani de când se află în executarea pedepsei, iar creditorul nu a solicitat executarea silită a titlului executoriu.

Deşi, în prezent reclamantul nu realizează venituri din muncă, nu se impune sistarea contribuţiei periodice, creditorii având posibilitatea realizării creanţei din valorificarea unor bunuri aparţinând debitorului (bunuri care se află în prezent în patrimoniul acestuia sau care vor fi dobândite în viitor).

A proceda în sensul celor solicitate ar însemna ca pe perioada executării unei pedepse privative de libertate, autorii infracţiunilor să fie exoneraţi de obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei ilicite şi, implicit, să se creeze un prejudiciu suplimentar pentru victime (sau urmaşii acestora).

Împotriva sentinţei civile nr. 3545/06.04.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău, a declarat recurs reclamantul T.A..

În motivarea recursului se arată că reclamantul mai are doi copii în întreţinere şi se află în stare de detenţie nerealizând niciun venit. Recurentul arată că este de bună credinţă şi că va plăti după ce se va elibera şi că este grav bolnav.

Intimata B.I. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, recurentul neputând fi exonerat de obligarea de a repara prejudiciul cauzat minorilor prin fapta sa.

Recursul a fost declarat în termen, motivat prin cererea şi este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

În recurs nu s-au administrat probatorii noi.

Analizând sentinţa civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs, Tribunalul constată recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul a fost obligat la o prestaţie lunară în favoarea minorilor P.A. şi E.A., în urma săvârşirii unei infracţiuni, în temeiul dispoziţiilor art. 998 cod civil, conform cărora, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Într-o astfel de situaţie se porneşte de la principiul că această prestaţie constituie o despăgubire şi nu o pensie de întreţinere, astfel încât criteriul stării materiale şi de sănătate a plătitorului nu poate fi reţinut, acest criteriu fiind specific pentru calcularea pensiei de întreţinere prevăzut de Codul familiei şi nu pentru despăgubirile acordate în cadrul răspunderii civile delictuale.

Drept urmare, autorul prejudiciului, indiferent de propria sa situaţia materială, urmează să acopere prestaţiile pe care le suporta victima, prestaţii de care urmaşii acestuia au fost lipsiţi.

În consecinţă, Tribunalul constatând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, art. 304 indice 1 cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 cod procedură civilă, urmează să oblige recurentul să plătească intimatei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat conform chitanţei depusă la dosar (chitanţa nr. 17/2007).

Tags: Prejudicii.Daune.