Procedura de ascultare a martorilor

« 1 2 3 4 Vezi toate paginile »

Ascultarea reprezintă actul procedural prin care anumite persoane (învinuiţi, inculpaţi şi celelalte părţi, martori) cu privire la care există fie o certitudine, fie o presupunere că deţin informaţii în legătură cu infracţiunea sau făptuitorul acesteia, sunt chemate să dea relaţii sau explicaţii în faţa organelor judiciare penale.

Ascultarea martorilor reprezintă activitatea căreia i se consacră o mare parte din timp, un volum de muncă, reprezentând pentru organele judiciare o sursă importantă a informaţiilor necesare aflării adevărului. În principiu, orice persoană fizică poate fi martor în procesul penal, indiferent de starea fizică (orb, surd, mut) sau psihică, singur organul judiciar poate să decidă care persoane pot furniza date necesare pentru aflarea adevărului[1].

După stabilirea persoanelor care pot fi audiate ca martor, acestea pot fi chemate la organul de urmărire penală. Instanţa de judecată este obligată ca în stadiul cercetării judecătoreşti, să dispună audierea persoanele propuse de părţi ca martor, dacă proba este concludentă şi utilă. Actul prin care se cheamă o persoană în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată este citaţia scrisă. Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică. Citaţiile se înmânează de agenţi anume însărcinaţi cu îndeplinirea acestei atribuţii sau prin mijlocirea serviciului poştal. Citaţia este individuală, iar când este cazul se menţionează orice elemente, date necesare pentru stabilirea adresei celui citat. Citaţia se semnează de cel care o emite.

Administrarea mijlocului de probă privind declaraţia martorului se declanşează, prin emiterea unei citaţii scrise, în care sunt cuprinse următoarele menţiuni:

denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediul său, data emiterii şi numărul dosarului;
numele, prenumele celui citat, calitatea de martor şi indicarea obiectului cauzei;
adresa celui citat trebuie să cuprindă în oraşe şi municipii- localitatea, judeţul, strada, numărul şi apartamentul în care locuieşte, iar în comune- judeţul, comuna şi satul;
ziua, ora, luna, anul, locul de înfăţişare precum şi invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul indicat, cu arătarea consecinţelor legale în caz de nerespectare.

Citaţia se înmânează personal, care va semna dovada de primire. Dacă prsoana citată nu vrea să primească citaţia, sau nu voieşte sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citaţia celui citat, iar în caz de refuz de primire o afişează pe uşa locuinţei acestuia încheind proces verbal despre aceasta. Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul raţiunii. Dovada de primire a citaţiei trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citată. Dovada de primire trebuie să cuprindă de asemenea şi data înmânării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmănează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citaţia.

Evocarea faptelor reprezintă momentul final al proceselor memoriale şi constă în actualizarea legăturilor temporare sub forma celor două modalităţi de comunicare a experienţei anterioare, reproducerea şi recunoaşterea. Modul comun de obţinere a depoziţiilor îl constituie reproducerea orală care poate îmbrăca forma relatării libere a faptelor percepute precum şi forma răspunsurilor la întrebările adresate de organul judiciar. Reproducerea poate îmbrăca în subsidiar şi forma depoziţiei scrise personal de martor.

Ascultarea martorilor sub forma reproducerii orale, parcurge în desfăşurarea sa trei momente: