Top

Divorţ pentru motive privind convingerile religioase ale pârâtei. Lipsa dovezilor. Consecinţe.

Prin sentinţa civilă nr. 752/18 mai 2008 a Judecătoriei Gura Humorului a fost admisă în parte acţiunea de divorţ promovată la 1.07.2008 de reclamantul A.M. împotriva pârâtei A.V. Drept urmare, s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părţi la data de 25.04.1999, din culpa lor comună, dispunându-se ca pârâta să revină la numele anterior căsătoriei, acela de „A.”.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că neînţelegerile dintre părţi se datorează concepţiilor diferite privind religia şi viaţa de familie, ambii soţi fiind în culpă că nu s-au cunoscut suficient înainte de căsătorie şi nu au depus suficiente diligenţe ulterior, pentru a ajunge la un mod de viaţă şi de gândire comun; că părţile sunt despărţite în fapt de cca. 1 an, reclamantul intrând într-o altă relaţie de concubinaj cu numita T.A., cu care convieţuieşte şi în prezent, încât căsătoria nu mai poate continua.
Soluţia a fost criticată în apel de pârâtă, pentru greşita apreciere a probelor administrate şi aplicare a legii. A arătat că relaţiile de familie nu sunt iremediabil vătămate, iar depoziţia concubinei reclamantului se impune a fi înlăturată, ca fiind subiectivă.
Investit cu soluţionarea apelului, Tribunalul Suceava l-a admis prin decizia civilă nr. 275/6.10.2009, respingând în fond acţiunea.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut, pe baza probelor administrate, că deteriorarea relaţiilor de familie ale părţilor a fost determinată în special de atitudinea reclamantului, care a intrat într-o relaţie de concubinaj, părăsind domiciliul conjugal; că reclamantul nu-şi poate justifica propria turpiditate, solicitând divorţul din propria culpă, iar cea a pârâtei nu a fost dovedită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât a dovedit cu probele administrate că relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate, chiar din vina ambilor soţi, câtă vreme lipsa de afecţiune a pârâtei, determinată de convingerile ei religioase, a condus la despărţirea lor în fapt de cca. 5 ani.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate şi a probatoriului administrat în cauză, Curtea va respinge recursul pentru considerentele ce succed:
În cadrul juridic actual, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 299 – 316 Cod procedură civilă, calea extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate ce se încadrează în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 – 9 Cod procedură civilă.
Criticile privind exclusiv modul de apreciere de către instanţa de judecată a probelor administrate vizează netemeinicia, iar nu legalitatea hotărârii, neputând fi încadrate într-unul din aceste motive.
Admiţând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, privind interpretarea şi aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 38 Codul familiei, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 Codul familiei, instanţa poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Cum corect a sesizat instanţa de apel, nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă, conform adagiului latin „nemo auditur propiam turpitudinem allegans”.
În speţă, reclamantul a invocat culpa exclusivă a pârâtei, concretizată în lipsa de afecţiune determinată de convingerile religioase ale acesteia, iar sarcina probei i-a revenit, conform dispoziţiilor art. 1169 Cod civil.
Din depoziţiile celor patru martori audiaţi la instanţa de fond a rezultat că reclamantul a intrat într-o relaţie de concubinaj din luna februarie 2008 şi nu s-a mai întors la domiciliul conjugal, deşi a recunoscut că a greşit şi că Nu are nimic să-i reproşeze pârâtei, care, de altfel, l-a contactat de mai multe ori în vederea împăcării.
Din înscrisul ataşat la dosarul de fond (fila 14), rezultă că reclamantul a cunoscut religia pârâtei şi a solicitat să fie şi el primit în acelaşi cult religios, anterior căsătoriei.
Cum motivele privind culpa pârâtei nu au fost dovedite, în mod just instanţa de apel a respins acţiunea de divorţ ca nefondată.
Împrejurarea că părţile sunt despărţite în fapt de peste un an nu constituie, în sine, motiv temeinic de desfacere a căsătoriei, în sensul dispoziţiilor legale menţionate, în lipsa culpei sau acordului pârâtei.

Etichete: