Top

Taxa concesiune.Taxa lipsa folosinta.

Regimul juridic al terenurilor transmise cooperatiei de consum sau mestesugaresti s-a pastrat prin dispozitiile Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, care prin art. 107 (1) stabilesc: ,, Terenurile transmise în folosinta pe durata nedeterminata si fara plata în vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum si mestesugaresti, precum si asociatiilor cooperatiste, existente pâna la data intrarii în vigoare a prezentei legi, îsi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pâna la trecerea lor, cu plata, în proprietatea societatii cooperative „.

Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal.Sentinta civila nr.5/CF din 19.01.2007.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 4003/CF/2006 reclamanta U. J. C. C. Neamt în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local al municipiului Piatra Neamt – Directia Taxe si Impozite a solicitat anularea Deciziei nr. 67/7.08.2006 prin care s-a suspendat procedura de solutionare a contestatiei, admiterea contestatiei si revocarea partiala a deciziei de impunere nr. 1969E/16.03.2006 pentru suma de 451.020 lei Ron reprezentând taxa de concesiune si taxa lipsa folosinta teren. Totodata, reclamanta a solicitat suspendarea executarii pentru anul 2006 a obligatiilor fiscale din decizia de impunere nr. 1969P716.03.2006.

în motivare, reclamanta arata ca prin decizia de impunere nr. 1969E/16.03.2006, ce i-a fost comunicata la 17.03.2006, a fost anuntata ca trebuie sa achite obligatii bugetare în suma de 475.046 lei Ron.

împotriva deciziei de impunere nr. 1969E/16.03.2006 a formulat contestatie în ce priveste suma de 451.020 lei reprezentând taxa de concesiune si taxa lipsa folosinta teren pe trimestrul I – IV 2006, dar Directia Taxe si Impozite Piatra Neamt prin decizia nr. 67/7.08.2006 a suspendat procedura de solutionare a contestatiei.

Reclamanta mentioneaza ca terenurile, pentru care a fost obligata sa achite taxa concesiune si taxa lipsa folosinta teren, i-au fost transmise – în baza deciziilor de atribuire ale Comitetului Executiv al Consiliului Judetean Neamt -pe durata nedeterminata si fara plata în vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor de consum si mestesugaresti, iar prin Legea nr. 1/2005 de organizare si functionare a cooperatiei, la art. 107 s-a stabilit ca acest regim se mentine pe durata existentei constructiei respective. Mai mentioneaza contestatoarea ca potrivit dispozitiilor Legii nr. 571/2003 pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului si a unitatilor administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în folosinta, impozitul pe teren reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, titularilor drepturilor de administrare sau de folosinta.

Considera ca în mod gresit Directia Taxe si Impozite Piatra Neamt a suspendat – în temeiul art. 183 (1) din H.G. nr. 1050/2004 – procedura de solutionare a contestatiei administrative formulata, deoarece nici unul din cele doua cazuri de suspendare, prevazute de actul normativ, nu se poate aplica în cauza, nefiind indicii pentru savârsirea unei infractiuni în legatura cu pricina si pe rolul altor instante nu exista cauze care ar fi legate de existenta sau inexistenta unui drept de care ar depinde solutionarea contestatiei.

Alaturat cererii reclamanta depune în copie xerox: decizia nr. 67/7.08.2006, adresele nr. 416/16.03.2005 si nr. 18638/25.07.2006, 432/27.03.2006, 911 si 912/2006, decizia de impunere nr. 1969E/16.03.2006, decizia nr. 303/17.08.1990, decizia nr. 73/17.03.1986 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Judetean Neamt, decizia nr. 547/20.05.1958 emisa de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al regiunii Bacau.

Pârâtul Consiliul Local al municipiului Piatra Neamt – Directia Taxe si Impozite prin întâmpinarea formulata invoca exceptia inadmisibilitatii actiunii motivat de faptul neefectuarii procedurii obligatorie prevazuta de art. 175 si urmatoarele din O.G. nr. 92/2003, republicata. Conform sustinerilor pârâtei, Uniunea Judeteana a Cooperatiei de Consum Neamt trebuia sa astepte solutionarea contestatiei introduse, prin emiterea deciziei si abia ulterior putea formula actiune în instanta, actul administrativ care poate fi atacat la instanta de contencios administrativ este decizia.

Invoca, de asemenea, exceptia inadmisibilitatii acestei actiuni, având în vedere lipsa de interes a reclamantei, motivând ca pentru nesolutionarea contestatiei administrative culpa apartine reclamantei care nu a prezentat, conform’ dispozitiilor art. 181 (1) si’ art. 199 (2) din O.G. nr. 92/2003, republicata, certificatul emis de proprietarul terenului prin care sa se confirme

realitatea datelor înscrise în declaratia fiscala de impunere. Deoarece reclamanta nu a asteptat eliberarea certificatului emis de proprietar, considera ca actiunea U. J. C. C. Neamt este prematura.

Pe fondul cauzei, solicita respingerea actiunii ca nefondata motivat de faptul ca organul fiscal, prin anularea deciziei nr. 67/2006, ar putea fi în imposibilitatea de a putea lua o decizie dreapta si legala, iar cu privire la anularea partiala a deciziei de impunere nr. 1969E din 16.03.2006, reitereaza exceptia prematuritatii. în ce priveste cererea privind suspendarea executarii actului administrativ atacat, solicita respingerea cererii deoarece reclamanta nu a achitat cautiunea în cuantum de 20 % din suma contestata.

Introdusa în cauza, în calitate de pârât, Municipiul Piatra Neamt – prin primar, în întâmpinarea formulata invoca exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, având în vedere ca actul administrativ contestat este emis de Directia de Taxe si Impozite a Municipiului Piatra Neamt.

Asupra exceptiilor invocate, reclamanta U. J. C. C. Neamt solicita respingerea acestora, aratând faptul ca anterior promovarii acestei actiuni a contestat decizia de impunere nr. 1969E/16.03.2006 dar, dupa 105 zile de la depunerea contestatiei-, Directia Taxe si Impozite a municipiului Piatra Neamt, prin Decizia nr. 67/7.08.2006, a suspendat solutionarea contestatiei. In ce priveste exceptia inadmisibilitatii, pe motiv ca nu a prezentat certificatul emis de proprietarul terenului, reclamanta mentioneaza ca proprietar al terenurilor aflate în folosinta sa este Municipiul Piatra Neamt, cel care a refuzat eliberarea certificatului solicitat, motiv pentru care a solicitat introducerea în cauza a proprietarului terenului.

Examinând actele dosarului, probatoriul administrat, instanta retine urmatoarele:

Prin decizia de impunere nr. 1969E/16.03.2006 emisa de Directia Taxe si Impozite Piatra Neamt s-a stabilit în sarcina U. J. C. C. Neamt obligatia de a plati suma de 475.046 lei Ron cu titlu de obligatii bugetare. Considerând ca nu datoreaza suma de 451.020 lei Ron, reclamanta a contestat decizia de impunere nr. 1969E/16.03.2006, iar Consiliul Local al municipiului Piatra Neamt prin decizia nr. 67/7.08.2006 a suspendat solutionarea contestatiei.

Asupra exceptiei inadmisibilitatii invocate de catre pârâta, instanta o va respinge ca nefondata pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor O.G. n r. 92/2003, republicata, împotriva titlurilor de creante si împotriva actelor administrative fiscale se poate formula contestatie. Anterior promovarii actiunii în instanta, reclamanta respectând prevederile O.G. nr. 92/2003, republicata a formulat, în termenul legal, contestatie administrativa nr. 385/10.04.2006, înregistrata la Directia Taxe si Impozite sub nr. 9434D din 10.04.2006, dar pârâta fara a se pronunta pe fond a suspendat solutionarea contestatiei în temeiul art. 183 (1) din H.G. nr. 1050/2004. în aceste conditii sustinerile pârâtei ca U.J.C.C. Neamt nu a respectat procedura concilierii administrative, vor fi respinse.

în ce priveste exceptia prematuritatii actiunii si a lipsei de interes a reclamantei, instanta o aoreciaza ca nefondata. Nenrezentarea de catre U. J.C. C.

Neamt a certificatului emis de proprietarul terenului nu se datoreaza culpei reclamantei, fiind dovedit cu acte depuse la dosar ca aceasta s-a adresat Municipiului Piatra Neamt, proprietarul terenului în cauza, pentru eliberarea certificatului respectiv. Pentru aceste considerente nu poate fi retinuta nici exceptia prematuritatii. Va fi admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Piatra Neamt, motivat de faptul ca în cursul solutionarii cauzei, prin adresa nr. 46159/7.12.2006 si-a îndeplinit obligatia de a comunica reclamantei relatiile solicitate.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca prin Deciziile nr. 383/9.10.1980, nr. 73/17.03.1986 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judetului Neamt, Decizia nr. 547/20.05.1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bacau, s-a transmis fara plata si fara termen în administrarea si folosinta U. J.C.C. Neamt anumite suprafete de teren precizate în deciziile susmentionate. Asa cum rezulta din actele mentionate anterior, transmiterea în folosinta si administrare s-a facut cu titlu gratuit, scopul urmarit fiind dizolvarea cooperatiei de consum.

Regimul juridic al terenurilor transmise cooperatiei de consum sau mestesugaresti s-a pastrat si prin dispozitiile Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, care prin art. 107 (1) stabilesc: „Terenurile transmise în folosinta pe durata nedeterminata si fara plata în vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum si mestesugaresti, precum si asociatiilor cooperatiste, existente pâna la data intrarii în vigoare a prezentei legi, îsi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pâna la trecerea lor, cu plata, în proprietatea societatii cooperative”.

Prin urmare statul întelege sa sprijine în continuare cooperatiile de consum si mestesugaresti, prin lasarea în continuare în folosinta gratuita a terenurilor pe toata durata existentei constructiilor, dar si prin stabilirea unui drept de preemtiune în favoarea acestora la cumparare, în situatia în care autoritatea administratiei centrale sau locale decide înstrainarea.

In consecinta, obligarea reclamantei la plata taxei de concesiune si a lipsei de folosinta teren este ilegala.

Asupra deciziei nr. 67 din 7.08.2006 a Directiei Taxe si Impozite Piatra Neamt, prin care s-a dispus suspendarea procedurii de solutionare a contestatiei administrative formulata de U. J. C. C. Neamt, instanta retine ca H.G. nr. 1050/2004 prin art. 183 (1) reglementeaza expres si limitativ, doua cazuri de suspendare:

– existenta unor indicii privind savârsirea unei infractiuni a carei

condamnare

ar avea o înrâurire hotarâtoare asupra situatiei ce urmeaza sa fie data în procedura administrativa;

– când solutionarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenta sau

inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.

Motivele invocate de catre Directia Taxe si Imnozite Piatra Neamt si care

au determinat suspendarea solutionarii contestatiei, nu se încadreaza în nici unul din cele doua cazuri enumerate expres de art. 183 (1) din H.G 1050/2004, astfel ca instanta considera ca masura dispusa prin Decizia nr. 67/7.08.2006 este abuziva, neprezentarea certificatului emis de proprietarul terenului se datoreaza culpei Municipiului Piatra Neamt proprietarul terenului si nu culpei U. J. C. C. Neamt.

In ce priveste cererea reclamantei de suspendarea a executarii pentru anul 2006 a obligatiilor fiscale din decizia de impunere, aceasta va fi respinsa, U. J. C. C. Neamt nu a achitat cautiunea dispusa de instanta, în conformitate cu prevederile art. 185 (2) din O.G. nr. 92/2003, republicata.

Pentru aceste considerente, instanta urmeaza a admite – în parte -actiunea reclamantei.

Etichete: