Top

Cerere formulată de societatea de leasing de restituire a bunului de la debitor. Competenţă.

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa 441/S/28.04.2010 pronunţată în dosarul de faliment nr.630/99/2010 s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de SC C SRL Iaşi, fiind numit administrator judiciar LD.
La data de 22 12.2010, creditorii SC P LEASING ROMÂNIA IFN SA şi SC PB SRL au a formulat cerere de restituire a bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. x/ invocând , în esenţă , rezilierea contractului de leasing financiar din culpa debitorului şi că acesta refuză să restituie bunul preluat în leasing.
Cererea de restituire s-a înregistrat separat, formându-se prezentul dosar.
La data de 06.01.2011, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a judecătorului sindic de a soluţiona o astfel de cerere, excepţie care este întemeiată pentru următoarele considerente:
Procedura insolvenţei este una specială, caracterizată prin celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind în acelaşi timp valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. (Decizia 113/03.02.2009 a Curţii Constituţionale pronunţată în legătură cu neconstituţionalitatea art.11 din legea nr.85/2006).
Importanţa şi specificul procedurii insolvenţei determină instituirea unor reguli de competenţă, care sunt diferite de cele ale dreptului comun.
În acest sens, prin dispoziţiile art.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, se statuează că: „Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art.8 sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţilor şi fundaţiilor şi sunt exercitate de un judecător-sindic.”
Conform acestei norme legale, competenţa exclusivă privind procedurile prevăzute de Legea nr.85/2006 cade în sarcina tribunalului iar exercitarea prerogativelor referitoare la îndeplinirea procedurilor sunt în atribuţia judecătorului-sindic.
Cerinţa ca acţiunea judiciară să fie aferentă procedurii insolvenţei presupune cu necesitate ca respectiva cerere să se circumscrise scopului procedurii insolvenţei, instituit de art.2, respectiv, „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă”, împrejurare ce nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii.
Judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce ar transcede procedurii insolvenţei, respectiv realizarea unui drept, o pretenţie, o somaţie de plată, ori recuperarea unei creanţe, a unui bun, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres în dispoziţiile Legii nr.85/2006.
Unor astfel de cereri le sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun , iar competenţa aparţine instanţei de drept comun.
Concluzionând, judecătorul sindic apreciază că cererea formulată de creditori având ca obiect restituirea bunului este o acţiune de drept comun şi nu una specifică procedurii insolvenţei, motiv pentru care excepţia necompetenţei materiale urmează a fi admisă, cu consecinţa declinării competenţei către instanţa competentă, Judecătoria Iaşi.

Etichete: