Top

Somaţia de plată, aparenţa dreptului, necercetarea raportului fondului juridic.

Prin decizia comercială nr. 461/11.10.2004 a Curţii de APEL Iaşi, s-a admis recursul Consiliului local al comunei Aroneanu împotriva sentinţei civile nr. 40/E/14.01.2004 a Tribunalului Iaşi care a fost modificată în tot, s-a admis cererea în anulare introdusă de Consiliul local al comunei Aroneanu în contradictor cu RATEC Iaşi împotriva ordonanţei nr. 1137/06.10.2003 a Tribunalului Iaşi pe care a anulat-o.
S-a respins cererea creditorului RATEC Iaşi de a se admite o ordonanţă care să conţină somaţia de plată pe numele debitorului Consiliul Local al comunei Aroneanu pentru suma de 16 525 000 lei preţ şi accesorii.
S-a reţinut că pentru realizarea creanţei s-a uzat de procedura somaţiei de plată reglementată de O.G. nr. 5/2001, întemeindu-se cerea pe comunicările făcute de ISTPH Iaşi şi de Asociaţia eroilor martiri Iaşi. Facturile emise în vederea încasării contravalorii abonamentelor pe mijloacele de transport în comun nu au fost confirmate de către Consiliul Local Aroneanu şi acesta nu a acceptat să plătească sumele pretinse.
Procedura somaţiei de plată se întemeiază pe o aparenţă a dreptului de creanţă a creditorului în cadrul căruia nu este posibilă cercetarea pe fond a raportului juridic născut între creditor şi debitor şi nici stabilirea responsabilităţilor ce ar decurge din neexecutarea obligaţiilor. În cadrul unui astfel de litigiu, nu se poate ignora faptul că din moment ce debitorul contestă că ar avea un raport juridic cu creditorul, că datorează suma ce i se pretinde şi că prestaţia s-a executat, aparenţa pe care se întemeiază procedura somaţiei este înlăturată. Neprezentarea debitorului la termenul când s-a emis ordonanţa conţinând somaţia de plată sau neformularea de apărări cu această ocazie, nu-l decade din dreptul de a se opune solicitării creditorului pe calea cererii în anulare şi de a invoca faptul că nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din O.G. nr. 5/2001. Aceasta, pentru motivul că suma pretinsă nu rezultă dintr-un contract sau alt înscris, nu era însuşită de părţi prin semnătură ori alt mod admis de lege.
Factura neconfirmată este în acest fel un act unilateral care nu putea atesta drepturi şi obligaţii privind executarea prestaţiei. Contestarea obligaţiei de către debitor coroborată cu imposibilitatea cercetării fondului litigios în condiţiile relevate în cele ce preced, justifică demersul debitorului care a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de O.G. nr. 5/2001. Toate aceste aspecte demonstrează că un punct de vedere contrar cum este cel adoptat prin sentinţa civilă nr. 40/E/14.01.2004 a Tribunalului Iaşi este fundamentat greşit.
În acelaşi sens, decizia comercială nr. 489/18.10.2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Decizia comercială nr. 461/11.10.2004

Etichete: ,