Top

Măsuri reparatorii în echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 stabilită prin hotărâre judecătorească. Acţiune în nulitatea dispoziţiei emisă de entitatea obligată la acordarea măsurilor reparatorii în executarea hotărârii judecătoreşti

Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării (art. 3 alin. 3 din Legea nr. 10/2001).

Dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de a acorda măsuri reparatorii prin echivalent nu este lipsită de efecte juridice ori sancţionată cu nulitatea.

(Decizia civilă nr. 38/02.03.2007)

Prin sentinţa civilă nr.2255/18.10.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis acţiunea formulată de reclamanta D.E. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr.267/3.02.2006 emisă de intimat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin dispoziţia nr.370/16.02.2005 emisă de Primarul Municipiului Iaşi s-a respins cererea de restituire prin echivalent a imobilului din Iaşi, str.Ciurchi nr.95.

Această dispoziţie a fost contestată în instanţă de către reclamanta D.E., care prin sentinţa civilă nr.1438 din 05.10.2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi, rămasă definitivă şi investită cu formulă executorie, a fost anulată şi obligat Primarul Municipiului Iaşi să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Iaşi, str.Ciurchi nr.95, format din 1410 m2 teren şi construcţie demolată în suprafaţă de 61,34 m2.

În baza acestei sentinţe ce constituie titlu executoriu, Primarul Municipiului Iaşi a procedat la emiterea unei noi dispoziţii în care a consemnat acelaşi lucru ca şi în titlul executor, respectiv propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul în suprafaţă de 1410 m2 şi construcţie demolată situată în Iaşi, str.Ciurchi nr.95.

Această nouă dispoziţie 267/03.02.2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, se arată în cuprinsul sentinţei, apare ca fiind lipsită de sens în condiţiile în care reclamanta are deja un titlu executor, respectiv sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi, rămasă definitivă.

Toată documentaţia împreună cu titlul executor ar fi trebuit să fie remisă potrivit Capitolului V, Titlul VII din Legea nr.247/2005 Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care să procedeze potrivit procedurii stabilite la cuantificarea acestor măsuri reparatorii prin echivalent, fără a mai fi necesară emiterea dispoziţiei contestate.

Comisia Centrală este aceea care în baza raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat, va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Prin urmare, reţine tribunalul, dispoziţia 267/03.02.2006 nu are nici o eficienţă în condiţiile în care a fost emisă ulterior titlului executor – sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Împotriva hotărârii a declarat apel Primarul Municipiului Iaşi, prin reprezentantul său legal, susţinând că reclamanta a solicitat prin acţiune acordarea de despăgubiri băneşti şi stabilirea valorii imobilului, ambele cereri fiind neîntemeiate, aceasta deoarece despăgubirile băneşti au fost excluse din categoria măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de lege, iar cuantumul despăgubirilor se stabileşte de către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor conform procedurii prevăzute de art.16 din titlul VII al Legii nr.247/2005.

Deşi instanţa de fond, susţine apelantul, a fost de acord cu apărările formulate în întâmpinare, recunoscând faptul că, potrivit Capitolului V, Titlul VII din Legea nr.247/2005, competenţa de cuantificare a măsurilor reparatorii prin echivalent aparţine Comisiei Centrale, care în baza raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, aceasta dispune anularea Dispoziţiei nr.267/03.02.2006 motivat de faptul că nu are nici o eficienţă în condiţiile în care a fost emisă ulterior titlului executor – Sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Consideră apelantul că instanţa de fond în mod greşit a dispus anularea Dispoziţiei nr.267/03.02.2006, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 Primarul Municipiului Iaşi a fost obligat să acorde reclamantei D.E. măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Iaşi, str.Ciurchi nr.95, format din 1410 m2 teren şi construcţie demolată în suprafaţă desfăşurată de 61,34 m2, obligaţie care, evident, nu putea fi îndeplinită decât prin emiterea unei noi dispoziţii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin măsuri reparatorii în echivalent se înţelege, potrivit art.1 alin.2, teza a II-a: compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 reclamantei i s-a recunoscut generic dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent, fără a se specifica care sunt acestea, astfel încât noua dispoziţie emisă este pe deplin justificată.

Conform dispoziţiilor art.1, alin.3, teza a II-a „Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii investite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării”.

Cum legea prevede două categorii de măsuri reparatorii în echivalent ce pot fi acordate, emiterea unei dispoziţii cuprinzând una dintre cele două categorii este pe deplin justificată.

Prin întâmpinare, intimata D.E. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, susţinând că prin emiterea dispoziţiei nr.267/2006 – apelanta a ignorat sentinţa Tribunalului Iaşi nr.2255/2006 şi nu a precizat despăgubirile ce i se cuveneau (atribuirea unui teren în compensare sau despăgubiri băneşti).

Nu s-au administrat probe în apel.

Apelul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Prin dispoziţia nr.267/3.02.2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, ce face obiectul contestaţiei, s-a propus acordarea către petenta D.E. a despăgubirilor prevăzute de legea specială – titlul VII din Legea nr.247/2005 pentru imobilul construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 1410 m2 situat în Iaşi, str.Ciurchi nr.95.

În petitul acestei dispoziţii se precizează că s-au avut în vedere atât dispoziţiile sentinţei civile nr.1438/2005 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă şi irevocabilă cât şi Raportul Comisiei pentru analizarea notificărilor nr.24240/24.11.2005.

Reclamanta a contestat această dispoziţie motivându-şi cererea atât prin inutilitatea ei, în condiţiile în care posedă deja sentinţa civilă nr.1438/2005 a Tribunalului Iaşi, dar şi prin faptul că dispoziţia nu precizează modalitatea şi cuantumul despăgubirilor la care este îndreptăţită, precizând totodată că nu este de acord cu propunerea făcută la art.1 şi că solicită acordarea de despăgubiri băneşti, aşa cum a solicitat prin notificare şi i s-a aprobat prin sentinţa civilă arătată mai sus.

Analizând sentinţa civilă nr.1438/5.10.2005 a Tribunalului Iaşi, Curtea reţine însă că instanţa a obligat Primarul Municipiului Iaşi să acorde reclamantei „măsuri reparatorii prin echivalent” pentru imobilul în litigiu şi nu despăgubiri băneşti aşa cum susţine reclamanta.

Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii, instanţa a făcut aplicarea prevederilor art.10 alin.1 din Legea 10/2001 în conformitate cu care în situaţia construcţiilor demolare şi terenurilor ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Dispoziţia nr.267/3.02.2006 emisă de intimat în temeiul acestei hotărâri judecătoreşti propune acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute în Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Instanţa nu poate primi susţinerea reclamantei – intimate potrivit căreia emiterea dispoziţiei nr.267/2006 ulterior pronunţării sentinţei civile nr.1438/5.10.2005 a Tribunalului Iaşi este inutilă având în vedere prevederea din art.1 alin.3 teza a II-a din Legea nr.10/2001 potrivit căreia despăgubirile acordate în condiţiile legii speciale se propun a fi acordate prin decizia sau dispoziţia motivată a entităţii investite cu soluţionarea notificării.

În acelaşi sens, prin art.3 lit. c din Titlul VII al Legii nr.247/2005 se arată că entitatea investită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (AVAS, Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).

Întrucât în speţă entitatea investită cu soluţionarea notificării a fost Primarul Municipiului Iaşi, Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că dispoziţia nr.267/2006 emisă în temeiul hotărârii judecătoreşti – apare ca lipsită de sens.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art.16 alin.1 din titlul VII al Legii nr.247/2005, parcurgerea procedurii administrative în vederea acordării de despăgubiri, presupune predarea dispoziţiilor emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.

Instanţa a respins ca neîntemeiată susţinerea intimatei potrivit căreia dispoziţia contestată cuprinde doar o dispoziţie generică, contrară sentinţei Tribunalului Iaşi.

Analizând dispoziţia nr.267/2006 emisă de intimată, Curtea reţine că apelanta a indicat expres categoria de măsuri reparatorii de care urmează a beneficia intimata, şi anume despăgubiri în condiţiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr.247/2005, despăgubirile băneşti solicitate de intimată neavând temei în Legea nr.10/2001 în vigoare la data pronunţării hotărârii şi nefiind cuprinse în dispozitivul acesteia.

Instanţa nu poate primi apărarea intimatei făcută în apel, potrivit căreia apelanta trebuia să îi acorde fie un alt teren în compensare, fie despăgubiri băneşti.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a criticat dispoziţia nr.267/2006 pentru neindicarea valorii despăgubirilor ce urmează să i se acorde şi pentru neacordarea despăgubirilor băneşti, şi nu pentru neacordarea de bunuri ori servicii în compensare.

Acest aspect, invocat prin întâmpinarea depusă în apel, nu a făcut obiectul judecăţii primei instanţe, care a analizat doar utilitatea emiterii unei a doua dispoziţii în condiţiile preexistenţei titlului executor, sentinţa civilă nr.1438/5.10.2005.

Ori, nefiind invocat la instanţa de fond, curtea nu poate analiza, direct în apel, acest aspect.

Potrivit dispoziţiilor art.129 alin.6 C.pr.civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Întrucât acestui obiect i se circumscriu doar motivele invocate în faţa instanţei de fond, curtea nu va primi susţinerea privitoare la neacordarea de bunuri în compensare.

Pentru aceste considerente, constatând întemeiat apelul formulat de pârât, instanţa l-a admis şi în temeiul dispoziţiilor art.296 C.pr.civilă schimbă în tot hotărârea apelată şi respinge acţiunea formulată de reclamantă.

Etichete: