2007, art.II)

Faptul că spaţiul verde nu este bine întreţinut sau este exploatat necorespunzător, nu înseamnă că acesta şi-a pierdut destinaţia şi utilitatea prevăzută în planurile urbanistice pentru aglomerările urbane, fiind astfel afectat utilităţii publice.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr.22 din 06.02.2008
Reclamanta T.M., prin notificarea adresată Primarului Mun. Bîrlad, solicită restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 356 m.p., despăgubiri pentru construcţiile şi anexele gospodăreşti demolate, în temeiul Legii nr.10/2001.
Prin dispoziţia nr.2135 din 7 iulie 2005, se respinge cererea de restituire în natură, cu motivarea că terenul nu este liber, fiind ocupat de blocuri de locuinţe şi lucrări de sistematizare, cererea pentru acordarea despăgubirilor băneşti şi se propun măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţile comerciale, tranzacţionate pe piaţa de capital.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr.1592 din 4 aprilie 2006, păstrată ce Curtea de Apel Iaşi prin decizia civilă nr.1621 din 22 noiembrie 2006, admite acţiunea introdusă de reclamanta T.M. în contradictoriu cu Primarul Mun. Bîrlad, anulează dispoziţia şi dispune:
– obligă Primarul Mun. Bîrlad să restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 319,16 m.p., situat în Bîrlad, pe amplasamentul identificat în schiţa anexă nr.2 la raportul de expertiză;
– constată că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri pentru construcţiile demolate în limita sumei de 6.257 RON, despăgubiri care să fie acordate potrivit legii speciale, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr.247/2005;
– respinge acţiunea reclamantei îndreptată împotriva Consiliului Local Bîrlad pentru lipsa calităţii procesual-pasive;
– respinge cererea reclamantei pentru obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.800.000.000 lei, cu titlul de despăgubiri;
– obligă Primarul Mun. Bîrlad să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.460 RON;
– obligă reclamanta să consemneze în contul expertului A.C. suma de 245 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, reclamanta în baza Legii nr.10/2001 a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 356 m.p., situat în Bîrlad, str. V., nr.52, teren liber, iar pentru casa de locuit şi anexele gospodăreşti care au existat pe acest teren – despăgubiri.
Reclamanta a făcut dovada că este moştenitoarea defuncţilor N.Ş. şi N.S., foştii proprietari ai imobilului şi că a formulat notificarea în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.10/2001.
Prin dispoziţia nr.2135 din 07 iulie 2005, i s-a respins cererea pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 356 m.p., cu motivarea că este ocupat de blocuri de locuinţe şi lucrări de sistematizare aferente acestora, cât şi cererea pentru acordarea despăgubirilor băneşti şi s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital în valoare de 49.781.704 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză s-a dovedit că terenul este liber, fără construcţii şi neafectat de utilităţi publice, conform anexei 2. Prin aceeaşi expertiză s-a evidenţiat că există două chioşcuri din metal aparţinând S.C. „N.” S.R.L. şi S.C. „A.C.” S.R.L., şi împrejmuiri din plasă de sârmă, ridicate de către cetăţenii din zonă, construcţii demolabile, situaţie în care s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art.10 alin. 3 din Legea nr.10/2001, terenul putând fi restituit în natură, liber, fără construcţii.
Obiecţiunile formulate de Primarul Mun. Bîrlad la raportul de expertiză întocmit în cauză, s-au respins ca tardive, cu motivarea că au fost depuse la al treilea termen de judecată.
S-a mai reţinut că valoarea construcţiilor demolate este mai mare decât cea stabilită prin dispoziţia contestată, evaluare făcută în raport de dispoziţiile art.11 alin. 5 şi 6 din Legea nr.10/2001.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei pentru acordarea despăgubirilor băneşti, în cuantum de 1.800.000.000 lei s-a reţinut ca nefondată, cu motivarea că este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului, că imobilele demolate nu au valoarea reactualizată pretinsă iar faţă de modificările aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent, se acordă potrivit Titlului VII din ultima lege enunţată.
Faţă de obiectul litigiului, s-a admis lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Bârlad.
În calea de atac a apelului declarat de Primarul Mun. Bârlad, Curtea a constatat că:
Potrivit dispoziţiilor art.11 alin. 3 din Legea nr.10/2001 cu modificările ulterioare, „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică a localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”.
Or, din probele administrate în cauză, respectiv planşele fotografice depuse de însăşi reclamanta-intimată, coroborate cu cele depuse de apelantul-intimat Primarul Mun. Bîrlad, Curtea constată că terenul în litigiu revendicat de reclamantă este afectat de servituţi şi utilităţi urbane, nefiind susceptibil a fi retrocedat în natură.
Parte din acest teren este ocupat de trotuare, o parte este ocupat de un post „trafo”, iar restul reprezintă spaţiu verde prevăzut ca atare în detaliile de sistematizare.
Faptul că respectivul spaţiu verde nu este bine întreţinut, sau că este prost exploatat, nu înseamnă că acesta şi-a pierdut destinaţia şi utilitatea prevăzută în planurile urbanistice pentru aglomerările urbane, fiind astfel afectat utilităţii publice.
Importanţa unor asemenea spaţii rezultă şi din legislaţia adoptată de România, dată fiind necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană.
În acest sens prin art.71 din Legea nr.265/2006 privind protecţia mediului, modificată şi completată prin O.G. nr.114/2007, s-a prevăzut expres că „schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea acestora sau strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Aceste dispoziţii exprese sunt apoi reluate şi prin dispoziţiile art.96 alin. 2 pct.11 care enunţă din nou obligaţia autorităţilor publice locale de a nu schimba destinaţia terenurilor amenajate sau prevăzute ca spaţii verzi în documentaţiile de urbanism, de a nu reduce suprafeţele acestora ori obligaţia de a nu le strămuta.
Toate aceste demersuri sunt strict necesare în vederea asigurării de către autorităţile locale – aşa cum se prevede expres şi prin art.II al O.G. nr.114/2007, din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 m.p./locuitor, până la data de 31 decembrie 2010 şi de minimum 26 m.p./locuitor până la data de 31.12.2013.
Ca atare, Curtea constată pe baza planşelor fotografice depuse la dosar, dar şi a situaţiei de fapt menţionate în toate expertizele efectuate în cauză că terenul revendicat de către contestatoare are destinaţia de spaţiu verde, având rolul de a reduce densitatea dintre construcţiile edificate, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute în teza a II-a a punctului 3 din art.10 al Legii nr.10/2001, situaţie în care restituirea în natură nu este posibilă, astfel încât măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în echivalent.
În consecinţă, pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.296 C.proc.civ. va admite apelul formulat de Primarul Mun. Bîrlad, schimbând în tot sentinţa civilă nr.1592 din 04.08.2006 a Tribunalului Vaslui, în sensul că va respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta T.M., menţinând astfel ca legală şi temeinică dispoziţia nr.2135 din 07.07.2005 emisă de Primarul Municipiului Bîrlad.

Tags: Măsuri reparatorii

Publicat de: pe 5 July, 2011

Categorie: Jurisprudenta

Subscrie

Măsuri reparatorii în echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 stabilită prin hotărâre judecătorească. Acţiune în nulitatea dispoziţiei emisă de entitatea obligată la acordarea măsurilor reparatorii în executarea hotărârii judecătoreşti

Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării (art. 3 alin. 3 din Legea nr. 10/2001).

Dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de a acorda măsuri reparatorii prin echivalent nu este lipsită de efecte juridice ori sancţionată cu nulitatea.

(Decizia civilă nr. 38/02.03.2007)

Prin sentinţa civilă nr.2255/18.10.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis acţiunea formulată de reclamanta D.E. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr.267/3.02.2006 emisă de intimat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin dispoziţia nr.370/16.02.2005 emisă de Primarul Municipiului Iaşi s-a respins cererea de restituire prin echivalent a imobilului din Iaşi, str.Ciurchi nr.95.

Această dispoziţie a fost contestată în instanţă de către reclamanta D.E., care prin sentinţa civilă nr.1438 din 05.10.2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi, rămasă definitivă şi investită cu formulă executorie, a fost anulată şi obligat Primarul Municipiului Iaşi să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Iaşi, str.Ciurchi nr.95, format din 1410 m2 teren şi construcţie demolată în suprafaţă de 61,34 m2.

În baza acestei sentinţe ce constituie titlu executoriu, Primarul Municipiului Iaşi a procedat la emiterea unei noi dispoziţii în care a consemnat acelaşi lucru ca şi în titlul executor, respectiv propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul în suprafaţă de 1410 m2 şi construcţie demolată situată în Iaşi, str.Ciurchi nr.95.

Această nouă dispoziţie 267/03.02.2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, se arată în cuprinsul sentinţei, apare ca fiind lipsită de sens în condiţiile în care reclamanta are deja un titlu executor, respectiv sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi, rămasă definitivă.

Toată documentaţia împreună cu titlul executor ar fi trebuit să fie remisă potrivit Capitolului V, Titlul VII din Legea nr.247/2005 Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care să procedeze potrivit procedurii stabilite la cuantificarea acestor măsuri reparatorii prin echivalent, fără a mai fi necesară emiterea dispoziţiei contestate.

Comisia Centrală este aceea care în baza raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat, va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Prin urmare, reţine tribunalul, dispoziţia 267/03.02.2006 nu are nici o eficienţă în condiţiile în care a fost emisă ulterior titlului executor – sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Împotriva hotărârii a declarat apel Primarul Municipiului Iaşi, prin reprezentantul său legal, susţinând că reclamanta a solicitat prin acţiune acordarea de despăgubiri băneşti şi stabilirea valorii imobilului, ambele cereri fiind neîntemeiate, aceasta deoarece despăgubirile băneşti au fost excluse din categoria măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de lege, iar cuantumul despăgubirilor se stabileşte de către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor conform procedurii prevăzute de art.16 din titlul VII al Legii nr.247/2005.

Deşi instanţa de fond, susţine apelantul, a fost de acord cu apărările formulate în întâmpinare, recunoscând faptul că, potrivit Capitolului V, Titlul VII din Legea nr.247/2005, competenţa de cuantificare a măsurilor reparatorii prin echivalent aparţine Comisiei Centrale, care în baza raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, aceasta dispune anularea Dispoziţiei nr.267/03.02.2006 motivat de faptul că nu are nici o eficienţă în condiţiile în care a fost emisă ulterior titlului executor – Sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Consideră apelantul că instanţa de fond în mod greşit a dispus anularea Dispoziţiei nr.267/03.02.2006, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 Primarul Municipiului Iaşi a fost obligat să acorde reclamantei D.E. măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Iaşi, str.Ciurchi nr.95, format din 1410 m2 teren şi construcţie demolată în suprafaţă desfăşurată de 61,34 m2, obligaţie care, evident, nu putea fi îndeplinită decât prin emiterea unei noi dispoziţii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin măsuri reparatorii în echivalent se înţelege, potrivit art.1 alin.2, teza a II-a: compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin sentinţa civilă nr.1438/05.10.2005 reclamantei i s-a recunoscut generic dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent, fără a se specifica care sunt acestea, astfel încât noua dispoziţie emisă este pe deplin justificată.

Conform dispoziţiilor art.1, alin.3, teza a II-a „Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii investite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării”.

Cum legea prevede două categorii de măsuri reparatorii în echivalent ce pot fi acordate, emiterea unei dispoziţii cuprinzând una dintre cele două categorii este pe deplin justificată.

Prin întâmpinare, intimata D.E. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, susţinând că prin emiterea dispoziţiei nr.267/2006 – apelanta a ignorat sentinţa Tribunalului Iaşi nr.2255/2006 şi nu a precizat despăgubirile ce i se cuveneau (atribuirea unui teren în compensare sau despăgubiri băneşti).

Nu s-au administrat probe în apel.

Apelul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Prin dispoziţia nr.267/3.02.2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, ce face obiectul contestaţiei, s-a propus acordarea către petenta D.E. a despăgubirilor prevăzute de legea specială – titlul VII din Legea nr.247/2005 pentru imobilul construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 1410 m2 situat în Iaşi, str.Ciurchi nr.95.

În petitul acestei dispoziţii se precizează că s-au avut în vedere atât dispoziţiile sentinţei civile nr.1438/2005 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă şi irevocabilă cât şi Raportul Comisiei pentru analizarea notificărilor nr.24240/24.11.2005.

Reclamanta a contestat această dispoziţie motivându-şi cererea atât prin inutilitatea ei, în condiţiile în care posedă deja sentinţa civilă nr.1438/2005 a Tribunalului Iaşi, dar şi prin faptul că dispoziţia nu precizează modalitatea şi cuantumul despăgubirilor la care este îndreptăţită, precizând totodată că nu este de acord cu propunerea făcută la art.1 şi că solicită acordarea de despăgubiri băneşti, aşa cum a solicitat prin notificare şi i s-a aprobat prin sentinţa civilă arătată mai sus.

Analizând sentinţa civilă nr.1438/5.10.2005 a Tribunalului Iaşi, Curtea reţine însă că instanţa a obligat Primarul Municipiului Iaşi să acorde reclamantei „măsuri reparatorii prin echivalent” pentru imobilul în litigiu şi nu despăgubiri băneşti aşa cum susţine reclamanta.

Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii, instanţa a făcut aplicarea prevederilor art.10 alin.1 din Legea 10/2001 în conformitate cu care în situaţia construcţiilor demolare şi terenurilor ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Dispoziţia nr.267/3.02.2006 emisă de intimat în temeiul acestei hotărâri judecătoreşti propune acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute în Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Instanţa nu poate primi susţinerea reclamantei – intimate potrivit căreia emiterea dispoziţiei nr.267/2006 ulterior pronunţării sentinţei civile nr.1438/5.10.2005 a Tribunalului Iaşi este inutilă având în vedere prevederea din art.1 alin.3 teza a II-a din Legea nr.10/2001 potrivit căreia despăgubirile acordate în condiţiile legii speciale se propun a fi acordate prin decizia sau dispoziţia motivată a entităţii investite cu soluţionarea notificării.

În acelaşi sens, prin art.3 lit. c din Titlul VII al Legii nr.247/2005 se arată că entitatea investită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (AVAS, Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).

Întrucât în speţă entitatea investită cu soluţionarea notificării a fost Primarul Municipiului Iaşi, Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că dispoziţia nr.267/2006 emisă în temeiul hotărârii judecătoreşti – apare ca lipsită de sens.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art.16 alin.1 din titlul VII al Legii nr.247/2005, parcurgerea procedurii administrative în vederea acordării de despăgubiri, presupune predarea dispoziţiilor emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.

Instanţa a respins ca neîntemeiată susţinerea intimatei potrivit căreia dispoziţia contestată cuprinde doar o dispoziţie generică, contrară sentinţei Tribunalului Iaşi.

Analizând dispoziţia nr.267/2006 emisă de intimată, Curtea reţine că apelanta a indicat expres categoria de măsuri reparatorii de care urmează a beneficia intimata, şi anume despăgubiri în condiţiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr.247/2005, despăgubirile băneşti solicitate de intimată neavând temei în Legea nr.10/2001 în vigoare la data pronunţării hotărârii şi nefiind cuprinse în dispozitivul acesteia.

Instanţa nu poate primi apărarea intimatei făcută în apel, potrivit căreia apelanta trebuia să îi acorde fie un alt teren în compensare, fie despăgubiri băneşti.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a criticat dispoziţia nr.267/2006 pentru neindicarea valorii despăgubirilor ce urmează să i se acorde şi pentru neacordarea despăgubirilor băneşti, şi nu pentru neacordarea de bunuri ori servicii în compensare.

Acest aspect, invocat prin întâmpinarea depusă în apel, nu a făcut obiectul judecăţii primei instanţe, care a analizat doar utilitatea emiterii unei a doua dispoziţii în condiţiile preexistenţei titlului executor, sentinţa civilă nr.1438/5.10.2005.

Ori, nefiind invocat la instanţa de fond, curtea nu poate analiza, direct în apel, acest aspect.

Potrivit dispoziţiilor art.129 alin.6 C.pr.civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Întrucât acestui obiect i se circumscriu doar motivele invocate în faţa instanţei de fond, curtea nu va primi susţinerea privitoare la neacordarea de bunuri în compensare.

Pentru aceste considerente, constatând întemeiat apelul formulat de pârât, instanţa l-a admis şi în temeiul dispoziţiilor art.296 C.pr.civilă schimbă în tot hotărârea apelată şi respinge acţiunea formulată de reclamantă.