Nepronunţarea asupra tuturor aspectelor invocate. Consecinţe. Trimiterea cauzei spre rejudecare
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.53 din 28 ianuarie 2008
Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia tardivităţii recursului, invocată de lichidatorul judiciar C.I.P.I.-A.V.
A admis recursul formulat de debitorul S.C. „M.T.” S.R.L. Iaşi, împotriva sentinţei civile nr.367/S din 26 septembrie 2007 a Tribunalului Iaşi – judecător sindic şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Ori, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, judecătorul sindic, în speţă, a asimilat starea de încetare de plăţi cu starea de insolvenţă.
Însă, în noua reglementare, respectiv în Legea nr.85/2006, noţiunea de încetare de plăţi nu mai este utilizată, art.3 pct.1 lit.a) dispunând că insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.
Prin urmare, s-a considerat că, în contextul legislaţiei actuale, sinonimia juridică a celor două noţiuni, respectiv cea de „încetare de plăţi” şi cea de „insolvenţă” nu se mai regăseşte întotdeauna. Astfel, în speţă, recurenta debitoare susţine că nu se află în insolvenţă şi că neplata datoriei către S.C. „I. G.” S.R.L. a rezultat din faptul că au existat mai multe discuţii referitoare la calitatea serviciilor efectuate de societatea creditoare în baza contractului existent între aceste două societăţi.
Având în vedere că recurenta-debitoare invocă motive pe care le consideră întemeiate pentru refuzul de a face plăţi intimatei-creditoare, faptul încetării plăţilor către creditoarea-intimată S.C. „I.G.” S.R.L. nu presupune automat şi faptul că recurenta-debitoare se află în stare de insolvenţă, şi aceasta, chiar dacă motivele invocate de către debitoarea-recurentă ar fi neîntemeiate şi aceasta nu ar fi trebuit să înceteze plăţile către intimata-creditoare.
Totodată, se are în vedere şi faptul că, în recurs, s-au depus înscrisuri, din care rezultă că, ulterior deschiderii procedurii, debitoarea –recurentă a mai stins prin plată din creanţe.
Aşa fiind, faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută, curtea apreciază că, în speţă, judecătorul sindic este necesar să se pronunţe asupra aspectelor de fapt reţinute în considerentele deciziei de faţă.
Criticile recurentei referitoare la nelegala sa citare sunt nefondate avându-se în vedere că dispoziţiile art.921 C.pr.civ. prevăd posibilitatea comunicării citaţiei persoanelor juridice prin afişare atunci când se constată lipsa oricărei persoane la sediul acesteia, ceea ce e cazul în speţă (f.36 dosar).
În consecinţă, în considerarea argumentelor anterior expuse, avându-se în vedere dispoziţiile art.3041 şi art.312 C.pr.civ., curtea a admis recursul formulat de debitorul S.C. „M.T.” S.R.L. Iaşi, împotriva sentinţei civile nr.367 S din 26 septembrie 2007 a Tribunalului Iaşi – judecător sindic, pe care a casat-o, dispunându-se trimiterea dosarului aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea fondului cauzei.
Publicat de: 
Categorie: 
