Top

Acţiune în constatare. Admisibilitate (C.pr.civ. art. 111)

Potrivit art. 111 C.pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept şi nu a unei situaţii de fapt. Cererea nu poate fi primită dacă partea a cerut realizarea dreptului.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 301 din 9 iulie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 10243/25.09.2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 9660/245/2007, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.I. şi D.E. în contradictoriu cu pârâta B.E., s-a constatat că debaraua situată în incinta imobilului pârâtei din Iaşi, Şoseaua „N.” nr. 3 cu suprafaţa de 2,95 m.p. este parte integrantă din încăperea revendicată şi obţinută de reclamanţi prin sentinţa civilă nr. 4441/2005 a Judecătoriei Iaşi în suprafaţă de 3,60 m.p. având acelaşi amplasament; a fost obligată pârâta la plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la aducerea efectivă a debaralei de 3,60 m.p. la forma iniţială, conform sentinţei civile nr. 4441/245 a Judecătoriei Iaşi; a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată de 519,3 lei.
În considerentele acestei sentinţe s-a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 9660/ 245/08.05.2007, reclamanţii D.I şi D.E. au chemat în judecată pe pârâta B.E., solicitând instanţei să constate că debaraua situată în incinta imobilului pârâtei din Iaşi, Şos. „N.” nr. 3, în suprafaţă de 2,95 m.p. face parte din încăperea revendicată prin sentinţa civilă nr. 4441/2005 a Judecătoriei Iaşi, în suprafaţă de 3,6 m.p. cu amplasament identic, să dispună obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 500 de lei/zi de întârziere de la data introducerii acţiunii şi până în momentul aducerii efective a debaralei în forma iniţială, cum s-a dispus prin aceeaşi sentinţă, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 4441/2005 a Judecătoriei Iaşi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 647/2006 a Curţii de Apel Iaşi pârâta a fost obligata sa lase reclamanţilor în deplina proprietate şi posesie debaraua în suprafaţa de 3,6 m.p. din incinta locuinţei sale pe care au preluat-o abuziv, şi sa readucă debaraua la forma iniţiala.
Când reclamanţii au solicitat executarea hotărârii, executorul judecătoresc a constatat ca debaraua nu a fost adusa în starea iniţiala şi nici nu mai are dimensiunile din titlul executoriu, fiind imposibila punerea în executare a hotărârii. Cum reaua credinţa este evidenta urmărindu-se tergiversarea executării hotărârii, solicita reclamanţii obligarea pârâtei la daune cominatorii.
Analizând probele administrate în prezenta cauza şi în dosarul nr. 725/2004 al Judecătoriei Iaşi ataşat la prezentul dosar, instanţa a reţinut ca prin sentinţa civila 4441/2005 a fost admisa acţiunea reclamanţilor, a fost obligata pârâta sa lase acestora în proprietate şi posesie debaraua (cămara) din interiorul imobilului din Iaşi, Şos. „N.” nr. 3, în suprafaţa totala de 3,6 m.p., pârâta fiind obligată să readucă aceasta încăpere la starea iniţială în care a fost preluata: pereţii curaţi şi văruiţi, scara de lemn pentru urcat în pod, gura la pod pe plafonul debaralei, uşa cu toc. Aceste dispoziţii ale sentinţei au rămas irevocabile prin decizia civila 647/2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Cu ocazia executării silite a hotărârii, începuta împotriva pârâtei de executorul judecătoresc s-a constatat ca la fata locului debaraua nu a fost adusa în starea iniţiala, ba mai mult, din suprafaţa totala de 3,6 m.p., rezultata din expertiza realizata în cauza, încăperea mai are în prezent 2,95 m.p..
Analizând expertiza efectuată în cauză, văzând şi menţiunile procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc, instanţa a admis acţiunea, a constatat ca debaraua de 2,95 m.p. este parte integranta din încăperea revendicata şi obţinută de reclamanţi prin sentinţa civilă nr. 4441/2005 a Judecătoriei Iaşi, în suprafaţa de 3,60 m.p., având acelaşi amplasament.
Având în vedere reaua-credinţa a pârâtei în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care stabileşte în sarcina sa o obligaţie de a face, instanţa a admis şi cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere, apreciind ca aceasta sumă nu este exagerată în condiţiile în care pârâta a persistat în atitudinea de totala rea-voinţă, având în vedere şi faptul că modificările încăperii au survenit după realizarea expertizei şi după ce aceasta a fost acţionata în judecata în anul 2004. De asemenea, instanţa a avut în vedere că această obligaţie a rămas irevocabilă de la data de 06 octombrie 2006, trecând deci 1 an în care pârâta a persistat în încălcarea dreptului reclamanţilor, daunele cominatorii fiind un mijloc de a constrânge debitorul sa-si execute obligaţia de a face atunci când aceasta nu este executata de buna voie.
Apelul formulat de pârâta B.E. împotriva sentinţei civile nr.10243 din 25.09.2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost admis prin decizia civilă nr.112 din 13.02.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, care a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect constatarea faptului că debaraua din incinta imobilului pârâtei face parte integrantă din încăperea cu aceeaşi denumire revendicată prin sentinţa civilă nr.4441/2005 pronunţată de Judecătoria Iaşi, ca inadmisibil; a fost obligată pârâta la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată şi au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei date.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a fost investită de către reclamanţii D.I. şi D.E. cu soluţionarea acţiunii, formulată în contradictoriu cu pârâta B.E., având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că debaraua situată în Iaşi, Şoseaua „N.” nr. 3 în suprafaţă de 2,95 m.p. face parte integrantă din încăperea cu aceeaşi denumire revendicată prin sentinţa civilă nr. 4441/25.05.2005 pronunţată de Judecătoria Iaşi în suprafaţă de 3,60 m.p. având amplasament identic; să fie obligată pârâta la plata de daune cominatorii de 500 lei/zi întârziere de la data introducerii acţiunii şi până la data aducerii efective a debaralei de 3,60 mp la forma iniţială, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 4441/2005 a Judecătoriei Iaşi.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 111 Cod procedură civilă. Potrivit dispoziţiilor legale enunţate, „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
Rezultă din textul legal enunţat că pentru exercitarea acţiunii în constatare, câteva condiţii cumulative se cer a fi îndeplinite: partea să nu poată cere realizarea dreptului; partea să justifice un interes; prin acţiune să nu se urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei „stări de fapt”.
Ori, astfel după cum rezultă din acţiunea cu care a fost investită prima instanţă, reclamanţii solicită tocmai constatarea unei stări de fapt, respectiv că debaraua în suprafaţă de 2,95 m.p. este parte integrantă din încăperea revendicată în cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr. 4441/25.05.2005 a Judecătoriei Iaşi.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că primul capăt de cerere este inadmisibil, impunându-se respingerea acestuia.
În ce priveşte al doilea capăt de cerere, se reţine că prin sentinţa civilă nr. 4441/25.05.2005 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 7257/2004, a fost obligată pârâta B.E. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie, debaraua (cămara) din interiorul imobilului situat în Iaşi, Şoseaua Naţională nr. 3, în suprafaţă de 3,60 m.p.; a fost obligată pârâta să readucă această debara în starea iniţială în care a fost preluată.
Aşadar, în condiţiile în care obligaţia de a face a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în mod corect prima instanţă a admis acest capăt de cerere, soluţia pronunţată fiind în concordanţă cu Decizia XX din 12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 295, 296 Cod procedură civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta B.E., a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul respingerii ca inadmisibile a cererii în constatare. Totodată, a fost păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate ce nu contravin deciziei.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii D.I. şi D.E., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Susţin recurenţii că deşi apelanta B.E. nu şi-a motivat apelul, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii raportat la dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă, dar din dispozitivul deciziei Tribunalului Iaşi nu rezultă că excepţia a fost admisă, ei deducând acest lucru din considerentele deciziei.
Se mai arată că decizia recurată nu cuprinde motivarea respingerii ca inadmisibil a primului capăt de cerere din acţiunea introductivă. Susţin recurenţii că tocmai raportat la dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă, îndeplinesc toate condiţiile cumulative ale textului de lege, arătând pe de altă parte că, au arătat instanţei de apel că, în prezent nu mai pot cere realizarea dreptului pentru încăperea în litigiu.
Verificând actele şi lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, având în vedere că excepţia inadmisibilităţii are un caracter peremptoriu, instanţa o poate invoca din oficiu, chiar dacă apelanta nu şi-a motivat apelul. Odată invocată excepţia a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa admiţând apelul şi schimbând în parte sentinţa primei instanţe prin respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea că debaraua din incinta imobilului pârâtei face parte integrantă din încăperea cu aceeaşi denumire revendicată prin sentinţa civilă nr.4441/2005 pronunţată de Judecătoria Iaşi ca inadmisibil. Aşa fiind nu se poate reţine primul motiv de apel potrivit căruia nu rezultă din dispozitivul deciziei apelate că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a reţinut că instanţa de apel şi-a argumentat soluţia de respingere a primului capăt de cerere ca inadmisibil, din considerentele deciziei rezultând care sunt motivele de fapt şi de drept ce i-au format convingerea. De altfel, însăşi recurenţii arată în susţinerea primului lor motiv de recurs, că au dedus admiterea excepţiei din considerentele deciziei recurate. În aceste condiţii nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Raportat la excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, instanţa reţine că recurenţii au solicitat prin acţiunea introductivă ca prim capăt de cerere să se constate că debaraua situată în Iaşi, şos. „N.” nr.3 în suprafaţă de 2,95 m.p. face parte integrantă din încăperea cu aceeaşi denumire revendicată prin sentinţa civilă nr.4441/25.05.2005 pronunţată de Judecătoria Iaşi, deci a unui fapt.
Potrivit art.111 Cod procedură civilă, oricine are interes se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea existenţei ori inexistenţei unui drept, iar în cazul în care se cere chiar realizarea dreptului, o astfel de acţiune nu poate fi primită.
Ori, în speţă, în temeiul art.111 Cod procedură civilă solicitându-se constatarea unei situaţii de fapt, în mod corect instanţa de apel a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
În consecinţă, date fiind considerentele expuse şi având în vedere şi dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat şi a menţinut decizia Tribunalului Iaşi ca temeinică şi legală.

Etichete: