Top

Uzucapiune. Teren atribuit în folosinţă. Legea nr.18/1991

Posesia este o stare de fapt ce constă în exercitarea asupra unui imobil a unei puteri şi stăpâniri materiale, ce se manifestă prin acte de folosinţă şi conservare. Pentru cel ce invocă uzucapiunea este esenţial ca aceste activităţi să fie exercitate pentru sine, iar nu cu acordul proprietarului sau al celui care a avut în administrare terenul preluat de stat.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 499 din 4 noiembrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 11713/2007 a Judecătoriei Iaşi s-a respins excepţia invocată de pârâţi privind lipsa calităţii procesuale active, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii I.Gh. şi I.E., în contradictoriu cu reclamanţii G.A., S.M., C.A., G.C.M. şi G.C.I., constatându-se că pârâţii au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 2613 mp, din Iaşi. S-a respins acţiunea reclamanţilor având ca obiect: revendicare, restituire fructe, demolare construcţii, grăniţuire.
Pentru a se pronunţa astfel, judecătoria a reţinut că prin titlul de proprietate nr. 186412/16.06.2003, a fost reconstituit reclamanţilor dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 4000 m.p. din care 2613 m.p. în tarla 155, mp parcela 6435/1/3.
Potrivit sentinţei civile nr. 11983/15.12.2004 a Judecătoriei Iaşi, pârâţilor li s-a constatat în contradictoriu cu A.D.S. dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4969,59 m.p. Expertul a stabilit că pârâţii foloseau din 1972 suprafaţa de 6673,92 m.p., din care suprafaţa de 2613 este cea din litigiu. Pârâţii au folosit terenul mai bine de 30 de ani fără a fi tulburaţi în posesie.
Posesia pârâţilor întrunea elementele necesare recunoaşterii uzucapiuni, însă pârâţii justificau în contradictoriu cu reclamanţii un drept de a solicita constatarea prescripţiei doar pentru suprafaţa de 2613 m.p. trecută în titlul de proprietate al reclamanţilor, suprafaţa de 900 m.p. solicitată de reclamanţi fiind cuprinsă în suprafaţa de 2613 m.p. recunoscută pârâţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, iar prin decizia civilă nr.612/10 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi s-a respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 11713 /18.10.2007 a Judecătoriei Iaşi , sentinţă care a fost păstrată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 11983/2004, I.Gh. şi I.E. au solicitat constatarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4969 m.p., pe baza adresei emise de S.C. „A.B.” SA ce avea evidenţa tuturor terenurilor în administrare, dar în fapt posesia soţilor I. a început din anul 1973 şi pentru suprafaţa de 2613 m.p.
Împotriva deciziei civile nr. 612 din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi au declarat recurs reclamanţii, criticând decizia recurată pentru faptul că pârâţii nu au timbrat cererea reconvenţională conform dispoziţiilor legale, iar probatoriul administrat de pârâţii-reclamanţi era contradictoriu şi nu era în măsură a dovedi uzucapiunea invocată de aceştia. Pârâţii nu au reuşit să demonstreze momentul în care au luat în posesie suprafaţa de teren revendicată, pentru că deţineau terenul anterior anului 1973.
Sentinţa civilă nr. 11983/2004 a Judecătoriei Iaşi nu era opozabilă recurenţilor, iar pe de altă parte, pentru suprafaţa de teren de 2613 m.p., recurenţii aveau deja emis titlu de proprietate, astfel că instanţa nu mai putea constata uzucapiunea. Prin sentinţa civilă nr.11983/2004 a Judecătoriei Iaşi pârâţii au dobândit o suprafaţă de teren de 4969,59 m.p. în parcela A 6453/1/2, iar terenul reclamanţilor se afla în parcela A 6453/1/3, impunându-se efectuarea unei expertize care să stabilească dacă exista suprapunere de terenuri, având în vedere că nu exista identitate de parcele. Instanţa le-a constatat pârâţilor dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra unei suprafeţe de teren de 2613 m.p, restul până la 6673,92 m.p., mai mult decât au solicitat pârâţii şi ştiau că au stăpânit. Terenul revendicat de reclamanţi nu era uzucapat, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru prescripţia achizitivă de lungă durată. În mod netemeinic instanţa a respins solicitarea reclamanţilor de a se efectua o nouă expertiză, mulţumindu-se să reţină concluziile unor expertize extrajudiciare depuse de pârâţi în apel.
Curtea de apel a constatat că recursul era întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii i-au chemat în judecată pe pârâţii I.Gh. şi I.E., cerând să fie obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Iaşi, în suprafaţă de 900 m.p., să restituie fructele în valoare de 25.000.000 lei, să demoleze construcţiile pe care le-au ridicat abuziv şi fără autorizaţie de pe această suprafaţă de teren, să se stabilească linia de hotar între cele două proprietăţi.
În dovedirea dreptului de proprietate au depus reclamanţii titlul de proprietate nr. 186412/16.06.2003 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza prevederilor Legii nr.18/1991, Legii nr.169/1997 şi ale Legii nr.1/2000.
Prin întâmpinarea cu caracter de cerere reconvenţională, pârâţii-reclamanţi I.Gh. şi I.E. – pe lângă apărările pe care şi le-au formulat în legătură cu toate capetele acţiunii principale – au solicitat să se constate uzucapiunea asupra suprafeţei de 2613 m.p. din Iaşi, care ar fi reprezentat diferenţa de teren din cei 6673,92 m.p. deţinuţi de pârâţi din anul 1972.
Titlul de proprietate dobândit de reclamanţi în condiţiile Legii nr.18/1991 a fost emis la 16 iunie 2003, reclamanţilor reconstituindu-li-se dreptul de proprietate, iar prin decizia civilă nr.1145/12 septembrie 2006 a Tribunalului Iaşi a fost respinsă acţiunea formulată de I.Gh. şi I.E. privind anularea titlului de proprietate nr. 186412/2003, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia.
Prin sentinţa civilă nr.11983/15 decembrie 2001 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată ulterior emiterii titlului de proprietate, s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa de teren de 4969,59 m.p. situat în Iaşi, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.
Ceea ce se execută dintr-o hotărâre judecătorească este dispozitivul hotărârii, astfel încât curtea de apel nu a examinat în cadrul litigiului considerentele hotărârii pronunţate, care reţineau totuşi că terenul din acea cauză ar fi aparţinut domeniului privat al statului, iar la momentul judecării acelui litigiu era concesionat SC „A.B.”
Chiar pârâţii-reclamanţi I.Gh. şi I.E., în întâmpinarea de la dosarul nr. 2597/2005 al Judecătoriei Iaşi, au confirmat că suprafaţa de teren pe care au deţinut-o, de 6000 m.p., inclusiv 2613 m.p. pentru care solicitau uzucapiunea în litigiul dedus judecăţii, s-ar fi aflat în administrarea IAS Bucium, actualmente societate comercială.
Examinând cererea de constatare a uzucapiunii în litigiu, pentru suprafaţa de 2613 m.p., instanţele erau obligate să clarifice dispoziţiile art. 1864, art. 1860, art. 1863, art. 1890 Cod civil în raport de probatoriul administrat în cauză. În sistemul Codului civil român, uzucapiunea este de două feluri: cea de 30 de ani, prevăzută de 1890 Cod civil, şi cea de 10 la 20 ani prevăzută de art. 1895 Cod civil. În litigiu s-a susţinut de pârâţi că au posedat terenul sub nume de proprietar mai bine de 30 de ani, începând cu anul 1972-1973. Având în vedere susţinerile pârâţilor-reclamanţi I.Gh. şi I.E. din dosarul nr. 16387/2003, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.11983/15.12.2004 a Judecătoriei Iaşi, înscrisurile depuse de părţi în prezenta cauză, curtea de apel a reţinut că pârâtul-reclamant I.Gh. a primit în martie 1973 o suprafaţă de teren de la IAS Miroslava pe care a lucrat-o, cu acceptul acesteia, a şi cultivat-o, terenul fiind inundabil. Uzucapiunea de 30 de ani presupune o posesie utilă, neviciată, prin urmare I.Gh. şi I.E. au exercitat începând cu anul 1972-1973 o detenţie precară, deoarece folosirea terenului în litigiu s-a făcut cu acordul statului prin administratorul său de le acea dată. Efectul uzucapiunii este acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, retroactiv, în sensul că uzucapatul va fi considerat proprietar, nu din momentul împlinirii termenului de prescripţie, ci chiar din ziua în care a început posesia.
Or, în speţă, pârâţii-reclamanţi nu au dovedit uzucapiunea de 30 de ani şi îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 1890,1847,1860 Cod civil.
Mai mult, titlul de proprietate al recurenţilor nu putea fi lipsit de efecte juridice, deoarece în momentul emiterii acestuia a fost restabilită proprietatea, în condiţiile legii speciale nr.18/1991, anterior posesia reclamanţilor-recurenţi fiind tulburată prin cedarea forţată a proprietăţii.
În recurs, curtea de apel a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat în tot decizia atacată, în sensul că a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa Judecătoriei Iaşi, respingând cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi I.Gh. şi I.E., având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa de 2613 m.p.
Totodată, curtea a trimis la Judecătoria Iaşi, spre rejudecare, acţiunea în revendicare cu capetele accesorii, urmând ca instanţa de fond să facă aplicabilitatea dispoziţiilor legale pe fondul cauzei.

Etichete: