Revizuire. Cazul de revizuire reglementat de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă. Condiţii.

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) – partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
b) – înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
c) – înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii;
d) – înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată;
e) – înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.

(decizia nr. 249 din 17 mai 2010)
Prin decizia comercială nr. 695 din 23.06.2003 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis recursul formulat de AFP Iaşi, împotriva sentinţei nr. 1829/E/25.11.2002 a Tribunalului Iaşi, care a fost modificată în tot. S-a admis excepţia formulată de creditorul AFP Iaşi în contradictoriu cu intimata S.C. „M” S.R.L.
S-a admis actul adiţional la statutul S.C. „M” S.R.L., autentificat prin încheierea 644/8.04.2002 a Notarului Public PCI, rectificat prin încheierea 1503/9.04.2002 a aceluiaşi notar şi publicat în Monitorul Oficial partea a I-a din 23.07.2002. S-a dispus înregistrarea hotărârii în Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, urmare a publicării în Monitorul Oficial a actului adiţional la statutul şi contractul S.C. „M” S.R.L, privind retragerea din calitatea de asocial a domnului DVF, prin cesionarea părţii sale din capitalul social în favoarea lui WAM şi HZA, organele de control au procedat la verificarea obligaţiilor bugetare ale societăţii în cauză . În urma acestui control, s-a stabilit că S.C. „M” S,.R.L. are datorii neachitate la bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii, impozit venit din salarii, TVA, fond risc, fond învăţământ, penalităţi şi majorări de întârziere aferente, în sumă de 1.520.957.538 lei, ceea ce conferă AFP Iaşi calitatea de creditor.
Din acest motiv instanţa de recurs a considerat că cesionarea unei părţi din capitalul social al societăţii intimate, înainte de achitarea datoriilor mai sus-arătate, este de natură să creeze riscuri în ce priveşte încasarea creanţelor bugetare, care sunt certe, lichide şi exigibile. Având în vedere cuantumul mare al datoriilor către bugetul de stat, precum şi faptul că în privinţa cetăţenilor irakieni WaM şi HZA s-a solicitat sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, pentru identificare, dar nu s-au obţinut informaţiile necesare depistării lor anterior cesionării. Instanţa a reţinut că se impune plata sumelor datorate bugetului de stat şi a avut în vedere dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că cesionarea sau înstrăinarea sub orice altă formă a acţiunilor sau a părţilor sociale ale societăţilor comerciale se pot face numai după achitarea la bugetul de stat a obligaţiilor fiscale, de natura impozitului pe profit şi a impozitului pe dividende,astfel încât a admis recursul formulat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire S.C. „M” S.R.L., invocând punctul 5 al art. 322 Cod procedură civilă, potrivit cu care: „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.
Revizuenta a precizat că aceste înscrisuri sunt sentinţa nr. 2078/12.07.2007, decizia penală nr. 528/09.09.2008, prin care a fost admis în parte recursul formulat de DV şi – mai cu seamă – decizia penală nr. 803/10.12.2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, prin care au fost respinse recursurile formulate de părţi împotriva deciziei nr. 528/2008, în motivarea căreia instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 414/01.07.2002 – privind impozitul pe profit – care condiţionau cesionarea de plata obligaţiilor fiscale către stat, a apărut ulterior încheierii tranzacţiei de cesiune a părţilor sociale. Având în vedere soluţia de achitare, rămasă definitivă prin decizia sus-menţionată, precum şi motivele menţinerii acestei hotărâri, în sensul că legea, fie civilă, fie penală, nu retroactivează, ţinând seama că hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, potrivit cu principiile înscrise în art. 22 Cod procedură penală, revizuenta a solicitat admiterea cererii.
AFP a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui DV şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Curtea – examinând cu prioritate aceste excepţii – le-a considerat neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa comercială nr. 355/S/3.07.2008 a fost închisă procedura falimentului societăţii S.C. „M” S.R.L. şi a fost obligat fostul administrator statutar, DV, la plata pasivului rămas neacoperit. Prin urmare, nu poate fi contestat dreptul acestuia de a cere revizuirea sentinţei atacate, deoarece răspunde pentru pasivul neacoperit al societăţii. Nici excepţia tardivităţii nu este întemeiată, cererea fiind formulată în termen de o lună de la pronunţarea asupra ultimei căi de atac, respectiv decizia penală nr. 803/10.XII.2009.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii, curtea a reţinut că este întemeiată.
Astfel, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
b) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
c) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii;
d) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată;
e) înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.
În cauză, curtea a constatat că condiţiile de la literele a), c) şi e) nu comportă discuţii, fiind clar îndeplinite . În ceea ce priveşte condiţiile de la literele b) şi d), curtea a considerat că nu sunt îndeplinite.
Condiţia de la litera b) se referă la faptul ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că hotărârea pentru care se cere revizuirea a fost pronunţată la data de 23.06.2003, iar înscrisul invocat este o hotărâre judecătorească care a rămas definitivă în anul 2009. Chiar dacă cercetarea penală în acest dosar a început înainte de pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, în cele două hotărâri sunt situaţii complet diferite. Hotărârea a cărei revizuire se cere a avut în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 31/1990, care precizează că cesionarea sau înstrăinarea sub orice altă formă a acţiunilor sau a părţilor sociale ale societăţii comerciale se poate face numai după achitarea la bugetul de stat a obligaţiilor fiscale de natura impozitului pe profit şi a impozitului pe dividende, instanţa constatând că cesionarea s-a făcut fără respectarea acestor prevederi, iar hotărârea penală invocată analizează dacă inculpatul DV a comis o infracţiune, reglementată mai clar în Legea nr. 101/19.04.2003, constând în „sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, prin cesionarea părţilor sociale deţinute într-o societate comercială cu răspundere limitată, efectuată în acest scop”. Deci Legea nr. 31/1990, prin prevederile art. 62, tocmai această situaţie dorea să prevină.
Din hotărârea penală aflată la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a fost achitat nu pentru că nu ar fi cesionat părţile sociale către o altă persoană, ci pentru că sustragerea de la plata impozitelor – prin această metodă – nu era considerată la acea dată infracţiune. Prin urmare, nici condiţia de la litera d) nu este îndeplinită, înscrisul prezentat nefiind determinant, în sensul că dacă instanţa civilă ar fi cunoscut, cu ocazia judecării pricinii, soluţia nu ar fi fost alta decât cea pronunţată, deoarece aceasta a avut în vedere nerespectarea prevederilor art. 62 din Legea 31/1990 şi nu incriminarea unei fapte ca infracţiune, incriminare care a avut loc prin Legea nr. 161/2003.
Faţă de considerentele reţinute, curtea a respins cererea de revizuire a deciziei comerciale nr. 695/23.06.2003 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 1067/2003.