DIVORŢ. ÎNCREDINŢARE MINOR. CRITERII DE APRECIERE.

Odată cu pronunţarea divorţului instanţa este obligată să hotărască şi cu privire la încredinţarea copilului minor, prevalând interesul superior al acestuia aşa cum prevăd dispoziţiile art.42 din Codul familiei, precum şi art.30, 31 şi 44 din Legea nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Judecătoria a admis în parte acţiunea de divorţ formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul şi cererea reconvenţională a acestuia şi în consecinţă, a pronunţat divorţul dintre părţi din culpă comună şi a încredinţat minora rezultată din căsătorie pârâtului, cu obligarea reclamantei la contribuţia de întreţinere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, ambii soţi contribuind, prin atitudinea avută faţă de valorile familie, la deteriorarea iremediabilă a relaţiilor dintre ei.

Din căsătoria părţilor a rezultat minora, aflată în prezent în grija pârâtului.

Reclamanta a solicitat încredinţarea copilului în condiţiile în care, locuind la Bucureşti împreună cu un alt bărbat, a lăsat-o pe minoră în grija tatălui ei în vârstă de 66 ani, persoană care mai avea responsabilitatea creşterii a încă doi nepoţi.

În aceste circumstanţe, pârâtul a intervenit, luând fetiţa la domiciliul său, fapt ce a nemulţumit-o pe mamă.

Ancheta socială întocmită în cauză a făcut referire la condiţiile de locuit de care dispune familia pârâtului şi familia, la care reclamanta a insistat să se efectueze ancheta, motivând intenţia sa de a se stabili în acest loc, – instanţa reţinând că prima familie prezintă condiţii superioare atât ca spaţiu şi număr de persoane, cât şi ca situaţie materială.

În acest context, reţinând că minora s-a aflat în ultimele luni la tată, între aceştia stabilindu-se o legătură afectivă puternică, că pârâtul beneficiază de ajutorul mamei şi bunicii, având în vedere şi starea actuală de graviditate a reclamantei, componenţa familiei acesteia în care intenţionează să se integreze, prima instanţă a apreciat că este în interesul minorei să fie încredinţată spre creştere şi educare tatălui, cu obligarea mamei la plata unei pensii de întreţinere.

Reclamanta a promovat apel, criticând hotărârea cu privire la măsura de încredinţare a copilului.

În esenţă a motivat că instanţa a sancţionat-o pentru faptul că după despărţire de pârât a început o relaţie cu alt bărbat la care locuieşte şi cu care intenţionează să se căsătorească, că fetiţa nu este ataşată de tată, care lucrează alt oraş şi vine acasă când poate, fiind ajutat de bunica sa, iar în prezent minora locuieşte împreună cu ea, fiind ataşată de noua familie, de copiii viitorului soţ şi de aceasta şi că are condiţii mai bune pentru creşterea şi întreţinerea minorei.

Tribunalul a admis apelul şi schimbând în parte sentinţa, a respins cererea reconvenţională a pârâtului, în sensul că a încredinţat pe minoră spre creştere şi educare mamei, cu obligarea pârâtului la pensie de întreţinere.

Instanţa de apel a reţinut că din probele administrate a rezultat faptul că minora a fost iniţial îngrijită de ambii părinţi, iar după separarea acestora a fost crescută o perioadă de mamă, şi ulterior de tată, iar în prezent se află din nou în îngrijirea mamei.

În perioada în care mama copilului era plecată din localitate, minora a locuit la domiciliul tatălui, care cu sprijinul mamei sale şi a bunicii s-a ocupat de creşterea şi educarea copilului.

Din conţinutul anchetelor sociale întocmite în cauză, reiese faptul că tatăl are condiţiile materiale necesare creşterii şi educării minorei, însă nu poate fi mereu alături de aceasta, întrucât este angajat în muncă într-o altă localitate.

Acesta a fost şi motivul pentru care s-au modificat şi concluziile anchetei sociale întocmită în cauză, potrivit cărora se menţionează că este în interesul minorei să fie încredinţată mamei şi ca urmare a acordului părinţilor în sensul arătat, acord care s-a întemeiat pe considerentul că tatăl minorei şi-a schimbat locul de muncă, lucrând în deplasare.

Având în vedere aceste concluzii, precum şi schimbarea împrejurărilor intervenite pe parcursul judecăţii, referitoare la situaţia socială a mamei, având în vedere şi criteriul vârstei copilului, care are 5 ani, tribunalul a apreciat că este în interesul minorei să fie încredinţată mamei spre creştere şi educare.

Pârâtul a promovat recurs împotriva deciziei pronunţate de tribunal, solicitând respingerea apelului reclamantei şi menţinerea sentinţei dată de instanţa de fond, măsura dispusă fiind în contradicţie cu probele ce au demonstrat ataşamentul copilului faţă de tată şi dezinteresul mamei faţă de acesta, iar obligarea la pensie în raport de data de 6.02.2006 este greşită.

A solicitat refacerea anchetei sociale, susţinând că cea efectuată în apel la domiciliul părinţilor concubinului reclamantei nu corespunde realităţii.

Instanţa de recurs, în raport de dispoziţiile Legii nr. 272/2004, a încuviinţat, la solicitarea reclamantului, efectuarea unei noi anchete sociale la domiciliul părţilor, cu privire la posibilităţile materiale şi morale de care dispun şi modul de relaţionare din punct de vedere afectiv al minorei faţă de părinţi.

Examinând criticile formulate în raport de probele administrate la instanţele de fond şi de apel, precum şi noua anchetă socială efectuată, Curtea le-a reţinut nefondate, pentru următoarele considerente:

În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa hotărăşte, potrivit interesului superior al minorului. Părinţii sunt obligaţi să asigure copilului locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, condiţii igienico-sanitare adecvate, îndrumare, posibilităţi de a participa la procesul instructiv educativ, să facă demersuri pentru asigurarea unei bune stări de sănătate (art. 107 Codul familiei şi art. 44 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

Îndeplinirea acestor deziderate implică participarea directă şi nemijlocită a părinţilor la procesul de educare, îngrijire şi formare a copiilor minori.

Noul raport de anchetă socială a relevat că mama se ocupă nemijlocit de creşterea şi educarea minorei, aceasta urmează o formă de învăţământ preşcolar – grădiniţă, relaţionează bine cu toţi membrii familiei, de care este ataşată şi cu colegii de grădiniţă.

Mama şi fiica locuiesc împreună cu familia, într-un imobil corespunzător ca spaţiu şi dotări.

Drept consecinţă, este relevantă propunerea Comisiei comunitare pentru protecţie socială, pentru ca minora să fie încredinţată spre creştere şi educare mamei, situaţie ce confirmă încă o dată temeinicia măsurii luată de instanţa de apel.

Într-adevăr, minora a locuit o perioadă la tatăl recurent, însă de îngrijirea ei se ocupa bunica paternă, care este o persoană în vârstă, tatăl fiind ocupat cu serviciul, în prezent lucrând în construcţii, având un program de lucru încărcat, inclusiv în zilele de sâmbătă, situaţie rezultată din ancheta socială efectuată în recurs. La data soluţionării apelului, recurentul era angajat în muncă într-o altă localitate, încât, contribuţia sa directă ca părinte la creşterea şi educarea copilului este minimă.

În ce priveşte data acordării pensiei de întreţinere, nu sunt certe perioadele în care minora a locuit la fiecare din cei doi părinţi, astfel că nu se poate reţine apărarea recurentului.

În raport de argumentele expuse, Curtea, a constatat că decizia pronunţată de instanţa de apel se circumscrie respectării dispoziţiilor art. 99 şi art. 100 din Codul familiei şi art. 30 şi 31 din Legea nr. 272/2004, motive pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.

Decizia civilă nr.251/14.03.2007 a Curţii de Apel Bacău

Etichete: INCREDINTARE MINOR, situaţii la divorţ