Top

Legea 10/2001

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4198/02.06.2005, reclamanţii B.A.I. şi B.A.I. au chemat în judecată Primăria Bacău, solicitând obligarea acesteia la obligarea deciziei de restituire în proprietate a terenului în suprafaţă de 2284 m.p., situat în Bacău, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului B.G., decedat în anul 1929. imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil în baza Decretului nr. 111/1951, conform procesului-verbal de preluare din 6.05.1954, a procesului verbal de inventariere nr. 695/30.10.1954 şi a sentinţei civile nr. 549/1954. Reclamanţii au notificat în termenul legal Primăria Bacău, conform Legii nr. 10/2001, şi, deşi au fost soluţionate toate litigiile vizând acest teren, primăria refuză eliberarea acestei decizii.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru.

La cerere au fost ataşate înscrisuri.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că terenul în litigiu este proprietatea S.C. M.T. S.R.L., dobândit prin uzucapiune conform sentinţei civile nr.1690/2004 pronunţată de Tribunalul Bacău, astfel încât pârâta nu mai poate dispune de imobil în sensul restituirii în natură.

La termenul de judecată din 28.09.2005, reclamanţii şi-au completat acţiunea cu o cerere având ca obiect revendicare, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. M.T. S.R.L., prin care se solicită compararea titlurilor părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1244/2005, Tribunalul Bacău a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins ca atare acţiunea formulată în contradictoriu cu Primări Bacău, şi a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicare, iar ulterior, prin sentinţa nr. 197/01.02.2006, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, instanţă învestită în mod irevocabil cu soluţionarea acestei cauze, ca urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă de către Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa civilă nr. 7/24.03.2008. În consecinţă, la Judecătoria Bacău, cererea în revendicare a fost înregistrată iniţial sub nr. 2626/2006, iar după pronunţarea regulatorului de competenţă sub nr. 6483/180/2008.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1244/2005, privind cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în cauză au fost promovate atât calea de atac a apelului cât şi a recursului, şi, ca urmare a rejudecării apelului, prin decizia civilă nr. nr. 351/2007, Curtea de apel Bacău a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa de mai sus, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor şi a trimis cauza la Tribunalul Bacău pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei.

La Tribunalul Bacău, în rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 6463/110/2007.

La data de 15.01.2008, reclamanţii au depus la dosar cerere precizatoare şi modificatoare a acţiunii, prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bacău, Primarul Mun. Bacău şi S.C. M.T. S.R.L., să se constate preluarea fără titlu a imobilului situat în Bacău, jud. Bacău şi să se dispună restituirea în natură a suprafeţei de 2284 m.p. teren, prin soluţionarea de către instanţă, pe fond, a notificării, conform Deciziei nr. XX/2007 pronunţată de Î.C.C.J. în interesul legii.

În motivarea acestei cereri s-au arătat, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, la legalitatea aplicării Decretului nr. 111/1961 trebuie avut în vedere că imobilul a fost preluat de la G.B., şi, fie că este de vorba de Înaltul Regent, decedat în 1929, sau de fiul acestuia şi unchiul reclamanţilor, decedat în anul 1943, imobilul nu mai aparţinea niciuneia dintre aceste persoane, fiind decedate. Ca atare, sentinţa civilă nr. 549/1954 este nulă, fiind pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă. Pe de altă parte, impozitele datorate aveau o vechime de doar 1 an, de unde rezultă că între anul 1943, data decesului lui G.B.-fiul, şi anul 1951 fuseseră achitate în permanenţă. Referitor la al doilea capăt de cerere, se arată că la data notificării formulate de reclamanţi, imobilul se afla în patrimoniul Mun. Bacău şi în posesia unei organizaţii cooperatiste care avea o obligaţie de restituire conform art. 9 din Legea nr. 10/2001. Sentinţa civilă nr. 1690/2004, pronunţată de Tribunalul Bacău nu este opozabilă reclamanţilor şi intră în contradicţie cu art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi cu actele de atestare a imobilului construcţie, edificat pe terenul în litigiu, ca monument istoric. Astfel, terenul urmează regimul juridic al construcţiei şi, ca atare, făcând parte din domeniul public, nu poate fi dobândit prin uzucapiune, faţă de dispoziţiile art. 11, al. 1, lit. c din Legea nr. 213/1998. Convertirea posesie în proprietate după intrarea în vigoare legii nr. 10/2001 este nelegală, iar S.C. A.C. BACAU nu putea transmite posesia, întrucât era detentor precar. Acţiunea formulată de către S.C. M.T. S.R.L. în contradictoriu cu Primăria Bacău a fost respinsă în mod irevocabil, iar ulterior, cu rea credinţă, aceasta a chemat în judecată pe A. Bacău, obţinând o sentinţă irevocabilă prin care s-a constatat uzucapiunea, însă această sentinţă nu este opozabilă reclamanţilor, fiind lipsită de efecte juridice.

Pârâtul Primarul Mun. Bacău a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivând în esenţă că imobilul aparţine S.C. M.T. S.R.L..

SC M.T. SRL a formulat, de-asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii modificatoare, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivat de faptul că certificatul de moştenire succesivă depus de reclamanţi la dosar nu face dovada existenţei bunului litigios în proprietatea autorului acestora şi a preluării abuzive de la acesta.

La întâmpinare au fost ataşate înscrisuri.

La termenul de judecată din 14.05.2008, instanţa a respins excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

La rejudecare, instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi cu expertiza topocadastru. Raportul de expertiza întocmit în cauză a fost depus la dosar (f. 130-133). Ca urmare a obiecţiunilor formulate de către reclamanţi, s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză topocadastru (f. 158-159).

Ca urmare a cererii formulate de către reclamanţi, la termenul de judecată din 24.06.2009, instanţa a admis excepţia litispendenţei şi a dispus reunirea prezentei cauze cu dosarul nr. 6463/180/2007 al Judecătoriei Bacău, având ca obiect revendicare, în contradictoriu cu pârâta SC M.T. SRL.

Cu privire la acţiunea în revendicare, instanţa constată că în cadrul dosarului nr. 2626/2006, pârâta S.C. M.T. S.R.L. a formulat întâmpinare şi, respectiv, completare la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivând, în esenţă, că reclamanţii nu fac dovada preluării abuzive de la Înaltul regent Gh. B. şi nici de la fiul acestora şi nici a calităţii lor de moştenitori după cei doi defuncţi, certificatul de moştenitor succesiv neavând nicio valoare juridică. Pe fond, se arată că autoarea lor, URCM, a fost înscrisă în Registrul matricol clădiri şi terenuri încă din anul 1952, iar din schiţa întocmită în anul 1992 pentru imobilul pe care deţine rezultă că din terenul în litigiu este altul decât cel pe care îl stăpâneşte ca proprietară. Dreptul de proprietate dobândit de către pârâtă în baza sentinţei civile nr. 1690/03.12.2004 a fost înscris în cartea funciară la data de 20.01.2005 şi de la acea data este opozabil reclamanţilor.

La întâmpinare au fost ataşate înscrisuri.

În dosarul nr. 2626/2006, s-a dispus efectuarea unei expertize topocadastru, raportul de expertiză întocmit fiind depus la dosar (f. 96-103).

După înregistrarea cauzei sub nr. 6483/180/2008, la Judecătoria Bacău, ca urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă, instanţa a constatat nulitatea raportului de expertiză topocadastru şi a dispus refacerea lui (f. 92-96)

La termenul de judecată din 16.03.2010, reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare şi completatoare a acţiunii, prin care au solicitat, în contradictoriu cu SC M.T. SRL, Municipiul Bacău, prin Primar şi Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să fie obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2284 mp, astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză întocmit de către expertul T.M., în baza art. 480 c.civ., precum şi la plata sumei estimate provizoriu la 100.000 lei pentru suprafaţa de teren care nu poate fi restituită, faţă de dispoziţiile art. 480-481 c.civ şi ale Deciziei nr. 33/2008, pronunţată de ÎCCJ în interesul legii..

În motivarea acestei cereri, s-a arătat, în esenţă, că titlul pârâtei SC M.T. SRL nu le este opozabil şi nu poate produce efecte juridice având în vedere că este ulterior formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001. Dobândirea unui drept de proprietate ulterior Legii nr. 10/2001 nu este de natură să limiteze acţiunea în revendicare, având în vedere Decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ, astfel încât, faţă de caracterul obligatoriu al acestei decizii, pârâţii Statul Român sau Municipiul Bacău sunt desemnaţi pentru plata de despăgubiri ca uzurpatori. Se mai arată că cererea având ca obiect despăgubiri are caracter subsidiar şi are ca temei culpa exclusivă a Municipiului Bacău care nu a realizat nici un demers pentru a proteja terenul atestat ca domeniu public şi a refuzat restituirea.

La acelaşi termen, pârâta SC M.T. SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare.

Pârâtul municipiul Bacău, prin primar a formulat întâmpinare la cererea precizatoare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că terenul în litigiu nu se află în patrimoniul său, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de dispoziţiile Deciziei nr. 33/2008, pronunţată de ÎCCJ în interesul legii.

După reunirea cauzelor şi introducerea în cauză în calitate de pârât a Statului Român, prin Ministerul finanţelor Publice, acest pârât a formulat întâmpinare, prin DGFP Bacău, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii cererii.

În dovedirea cererii având ca obiect despăgubiri, reclamanţii au cerut proba cu expertiza evaluatoare, respinsă de către instanţă.

La termenul de judecată din 18.11.2009, instanţa a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul finanţelor Publice.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În cauză, instanţa a fost învestită cu soluţionarea a patru capete de cerere, ce urmează a fi analizate separat, împreună cu excepţiile formulate de către pârâţi privitoare la fiecare dintre aceste cereri, după cum urmează: constatarea preluării fără titlu de către stat a imobilului în litigiu, o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău, prin care se solicită instanţei a se pronunţa pe fondul notificării formulate de cei doi reclamanţi în sensul restituirii în natură a terenului în litigiu, o cerere în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta SC M.T. SRL, precum şi o cerere cu caracter subsidiar, întemeiată de-asemenea, pe dispoziţiile legii nr. 10/2001, având ca obiect acordarea de despăgubiri băneşti, formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bacău, prin Primar şi cu Statul Român, prin Ministerul finanţelor Publice.

I,II. Prin notificarea formulată la data de 30.07.2001, prin mandatar R.C., reclamanţii au solicitat Primăriei Bacău să le restituie construcţiile situate în Bacău, cunoscute sub numele de Casele Regentului B., precum şi un teren în suprafaţă de 4200 mp. În cererile precizatoare ulterioare , reclamanţii s-au referit doar la imobilul în suprafaţă de 2284 mp, astfel încât instanţa va analiza cererea ca atare.

În cauză, reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu certificatul de moştenitor succesiv depus la dosar (f. 7, dosar nr. 4198/2005), necontestat, reclamanţii sunt nepoţii de fiu al lui G.B. („Înaltul Regent”), decedat în 1929, tatăl lor, D. B., decedat în anul 1979, fiind singurul moştenitor acceptant.

Din actele de la dosar, rezultă că terenul în litigiu, precum şi construcţia edificată pe acesta, (ce nu face obiectul acţiunii) a aparţinut autorilor reclamanţilor. Astfel, din declaraţia de notorietate aflata la fila 60, dosar nr.2626/2006 reiese că terenul aflat la intersecţia străzilor Bacău Ocna şi Vulturi a fost cumpărat de numitul V. B., tatăl Înaltului Regent G.B., care a edificat o casă pe acesta. Din actul de vânzare aflat la fila 61, dosar nr. 2626/2006, rezultă că Ion P: B. a vândut Societăţii Ortodoxe Naţionale a femeilor române o casă şi un teren, despre care se face menţiunea că se învecinează la apus cu proprietatea moştenitorilor B.. Or construcţia vândută (în stare avansată de degradare)se găseşte în prezent pe str. O., fiind vorba despre fostul internat al Liceului de fete, construcţie care apare şi în alte acte de la dosar, respectiv sentinţa de preluare nr. 549/1954 (fila 13, dosar fond nr. 4198/2005), ca fiind vecinătate a imobilului în litigiu.

Pe de altă parte, terenul în litigiu şi construcţia în litigiu sunt înscrise în evidenţele fiscale, până la nivelul anilor 1950, ca aparţinând moştenitorilor defunctei Z. B. (mama Înaltului regent, bunicul reclamanţilor). Din 1950, deşi nu există un act formal de preluare până în 1954, imobilul apare înscris în aceleaşi evidenţe ca aparţinând fostei Întreprinderi de Locuinţe şi Localuri, iar din procesul-verbal din 06.05.1954 (fila 57, dosar nr. 924/32/2007 al C.A. Bacău), reiese că imobilul este administrat de I.L.L. de la 01.04.1991. Această inadvertenţă este folosită de către pârâta SC M.T. SRL pentru a invoca lipsa de identitate dintre terenul din litigiu şi cel pe care îl deţine ca proprietar. Deşi din raportul de expertiză topocadastru întocmit de expertul T., rezultă, astfel cum vom arăta ulterior, că, într-adevăr, această identitate este parţială, susţinerea acestei pârâte nu poate fi avută în vedere de către instanţă fiind vorba în mod clar de acelaşi amplasament şi aceeaşi localizare pentru cele două terenuri, un indiciu important fiind vecinătatea internatului Liceului de fete.

Din cele expuse mai sus, rezultă că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în fapt în 1954, iar în mod formal, în drept, conform Decretului nr. 111/1951, prin sentinţa civilă nr. 549/1954, pronunţată de Tribunalul popular al oraşului Bacău, în care figurează ca pârât G.B..

Cu privire la acest din urmă aspect, în cadrul cererii având ca obiect constatarea preluării fără titlu, reclamanţii invocă nulitatea acestei sentinţe, pe considerentul că s-a pronunţat în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă (fie că era vorba de Înaltul Regent, decedat în 1929, fie despre fiul acestuia, G.B., decedat în 1943). Pe de altă parte, pârâta SC M.T. SRL, invocă acelaşi aspect în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, respectiv că imobilul nu a fost preluat de la autorul reclamanţilor, D. B..

Instanţa reţine că, deşi este adevărat că preluarea nu s-a făcut de la tatăl reclamanţilor, D. B., din procesul-verbal din 20.11.1945, prin care s-a făcut inventarul succesiunii lui Gh. B., unchiul reclamanţilor, decedat în anul 1943, rezultă că au calitatea de moştenitori ai acestuia, D. B., ca frate şi, respectiv, V. B., ca sora. Instanţa apreciază că, întrucât data decesului lui Gh. B., unchiul, este cea mai apropiată de data preluării abuzive (1951-1954), această persoana a fost avută în vedere ca pârât, or, reclamanţii sunt moştenitorii acestuia, această calitate fiindu-le transmisă de către tatăl lor. În cauză nu s-a făcut dovada că cealaltă moştenitoare, a avut la rândul ei moştenitori (inexistenţa lor presupunând probarea unui fapt negativ de către reclamanţi, ceea ce nu este admisibil), care să fi făcut notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, ştiut fiind că doar depunerea notificării este de natură să repună o persoană cu vocaţie succesorală în termenul de acceptare a succesiunii.

Pe de altă parte, analizarea nulităţii acestei sentinţe, prin constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu, conform Legii nr. 213/1998, apare ca fiind inutilă, având în vedere că art. 2, lit. d1 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod clar că prin imobile preluate abuziv (adică „fără titlu” având în vedere că aceste categorii de imobile fac obiectul Legii nr. 10/2001, cu excepţia celor prevăzute la litera g a aceluiaşi articol) se înţeleg, printre altele, şi imobilele preluate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, pronunţate în baza Decretului nr.111/1951. De-altfel, şi în practica judiciară s-a statuat că bunurile confiscate în temeiul Decretului nr. 111/1951 sunt preluate fără titlu, întrucât se ignoră caracterul perpetuu al proprietăţii. Instanţa apreciază că în ceea ce priveşte bunurile prevăzute de art. 2, cu excepţia literei g, art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi-a încetat aplicabilitatea, întrucât al. 3 trebuie analizat în corelaţie cu al.2 al aceluiaşi articol care prevede că bunurile respective pot fi revendicate, iar instanţele pot analiza valabilitatea titlurilor, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie. În consecinţă, întrucât preluarea fără titlu rezultă ex lege, instanţa apreciază că cererea de constatare a preluării fără titlu este lipsită de interes, urmând a fi respinsă ca atare.

În concluzie, pe fondul notificării, instanţa reţine că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la retrocedarea unui teren (pe care se află edificată o construcţie), situat în Bacău.

Analizând cu prioritate posibilitatea restituirii în natură, instanţa reţine că, în cauză, în vederea identificării imobilului în litigiu, s-au efectuat două expertize: cea efectuată de expertul G., în cadrul prezentei cauze, în rejudecare şi cea efectuată în dosarul nr. 6483/180/2008, de expertul T.. Reclamanţii au solicitat instanţei să omologheze raportul de expertiză T., iar instanţa apreciază că cererea este întemeiată, raportul de expertiză, precum şi suplimentul întocmit de expertul G., neputând fi avut în vedere, deoarece nu este concludent. Practic, acest expert nu a identificat terenul în litigiu, reţinând că terenul solicitat de reclamanţi nu se regăseşte la amplasamentul indicat, pe considerentul că terenul a fost deţinut de unităţile cooperatiste din 1950, iar terenul solicitat de reclamanţi a fost preluat în 1954. Instanţa apreciază că expertul îşi depăşeşte atribuţiile făcând o analiză eronată a actelor de la dosar, argumentele sale nefiind pertinente, pentru considerentele expuse în paragrafele anterioare.

Pe de altă parte, instanţa reţine că schiţa întocmită de expertul T., după refacerea expertizei (fila 96, dosar nr. 6483/180/2008 ) se coroborează cu documentaţia cadastrală întocmită de pârâta SC M.T. SRL (fila 28, 29-dosar nr. 2626/2006), în baza sentinţei civile nr. 1690/2004, astfel va avea în vedere acest raport de expertiză.

Din schiţa întocmită de expert, care a identificat suprafaţa de teren în litigiu, rezultă că între terenul în litigiu şi cel deţinut de pârâta SC M.T. SRL există suprapunere pe o suprafaţă de 571 mp, diferenţa de 1713 mp teren fiind în domeniul public al municipiului Bacău, fiind teren aferent construcţiei denumită „Casele Regentului B.” ce este monument istoric, astfel cum rezultă din adresele aflate la filele 50, 51, dosar nr. dosar nr. 6483/180/2008.

Instanţa reţine că, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele se restituie libere de sarcini, în starea în care se află la data cererii de restituire, indiferent în posesia cui se află, fără a face distincţia daca imobilul face parte din domeniul privat sau public al statului sau unităţilor administrativ – teritoriale, singurele restricţii privitoare la imobilele deţinute de stat (în sensul amânării restituirii în natură şi nu a respingerii acesteia), fiind cele prevăzute de art. 13 şi art. 16 din lege.

Faţă de cele expuse mai sus, având în vedere că notificarea nu a fost soluţionată până în prezent, iar terenul de 1517 mp se află în proprietatea pârâtului Mun. Bacău, prin primar, faţă de prevederile Deciziei nr. XX/2007 a ÎCCJ, instanţa va admite cererea şi va obliga pârâtul Primarul Mun. Bacău să restituie în natură acest teren, astfel cum a fost identificat de expert.

III. În ceea ce priveşte acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta SC M.T. SRL, instanţa reţine că pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii .

Având în vedere că, în cazul acţiunii în revendicare, analiza calităţii procesuale active presupune constatarea calităţii de proprietar a reclamanţilor, instanţa va analiza această excepţie împreună cu fondul, odată cu compararea titlurilor părţilor, urmând a analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii.

Instanţa constată că, aşa cum a fost formulată, în paralel cu cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare are caracter subsidiar în viziunea reclamanţilor, pentru ipoteza în care din actele de la dosar reieşea că suprafaţa de teren în litigiu nu se mai regăseşte nici măcar parţial în patrimoniului pârâtului Mun. Bacău.

Sub acest aspect, pornind de la premisa că admisibilitatea unei acţiuni trebuie analizată raportat la momentul introducerii ei şi reprezintă îndreptăţirea reclamanţilor de a accede la o instanţă de judecată, cererea de faţă apare a fi admisibilă.

Cu toate acestea, în cauzele de acest gen, excepţia inadmisibilităţii depăşeşte limitele unei excepţii de procedură, implicând analizarea unor aspecte de fond.

Astfel, cu privire la această excepţie, instanţa reţine că ambele părţi au invocat, în susţinerea şi, respectiv, respingerea excepţiei, Decizia nr. 33/2008, pronunţată de ÎCCJ în interesul legii nr. 10/2001. Astfel, pârâta a invocat concursul dintre dreptul comun şi legea specială, rezolvat de ÎCCJ în favoarea Legii nr.10/2001, în sensul că acţiunile în revendicare promovate ulterior apariţiei acestei legi, mai ales în situaţia în care s-a uzat de procedura prevăzută de această lege, sunt inadmisibile. Pe de altă parte, reclamanţii se prevalează de teza a II-a a acestei decizii, referitoare la neconcordanţele dintre legea specială şi CEDO.

Din analiza considerentelor deciziei citate mai sus, instanţa reţine că problema admisibilităţii acţiunilor în revendicare referitoare la imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu a fost tranşată în mod univoc prin soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că instanţa supremă a nuanţat, lăsând la îndemâna instanţelor învestite cu astfel de acţiuni încadrarea speţei în una din cele două ipoteze.

În speţă, atât acţiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 cât şi acţiunea în revendicare, au avut în vedere întreaga suprafaţă de teren de 2284 mp, însă din raportul de expertiză T. rezultă că pârâta deţine din terenul revendicat doar suprafaţa de 571 mp, astfel încât, sub aspectul pârâtului, în speţă este aplicabilă cea de-a doua ipoteză prevăzută Decizia nr. 33/2008, deoarece suprafaţa de teren deţinută de către pârâta SC M.T. SRL nu mai poate fi restituită de către stat în natură, fiind posibilă doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În considerentele deciziei a fost reiterat imperativul respectării principiului securităţii raporturilor juridice, afirmat de CEDO în numeroase hotărâri de condamnare a statului român, pornind de la premisa că terţul dobânditor se poate prevala de un bun în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. ÎCCJ a apreciat că existenţa Legii nr. 10/2001 nu exclude, în toate situaţiile, posibilitatea de a se recurge la acţiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acţiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional şi trebuie să i se asigure accesul la justiţie.

În speţă, având în vedere că reclamanţii sunt moştenitorii persoanei care a fost deposedată de terenul în litigiu, iar acesta este preluat fără titlu, rezultă că dreptul de proprietate subzistă în patrimoniul reclamanţilor, iar aceştia se prevalează de un bun în sensul convenţiei.

Or, a respinge ca inadmisibilă acţiunea în revendicare pe considerentul că, bunul fiind în patrimoniul unui terţ, reclamanţii nu au decât dreptul la despăgubiri din partea statului, în condiţiile în care CEDO a statuat constant că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, echivalează cu a încălca dreptul de acces al justiţie al reclamanţilor, garantat de art. 6 din CEDO.

Este adevărat că în decizia ÎCCJ se prevede că acţiunea în revendicare se converteşte într-o acţiune personală, în despăgubiri, dacă bunul revendicat a fost dobândit de un terţ de bună-credinţă, însă această situaţie nu este incidentă în speţă, instanţa apreciind că pârâta SC M.T. SRL nu este un terţ dobânditor de bună-credinţă pentru considerente ce vor fi arătate mai jos, cu ocazia comparării titlurilor părţilor.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa reţine că, întrucât bunul revendicat a fost preluat în mod abuziv de către autorităţile comuniste, dreptul de proprietate nu a ieşit nici un moment din patrimoniul persoanei deposedate, fiind transmis reclamanţilor, ca moştenitori, astfel încât aceştia au calitate procesuală activă în cadrul acţiunii în revendicare. Ca atare, având în vedere considerentele expuse anterior pe larg, cu prilejul analizării calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, instanţa va respinge excepţia ca neîntemeiată, urmând a proceda la compararea titlurilor părţilor.

Pe fondul cererii, instanţa reţine că pârâta SC M.T. SRL invocă ca titlu de proprietate sentinţa civilă nr. 1690/2004, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta A. Bacău, prin care s-a constatat că pârâta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 2289 mp teren din Bacău.

Din raportul de expertiză T. rezultă că această suprafaţă de teren, proprietatea pârâtei se suprapune parţial, pentru suprafaţa de 571 mp, astfel încât acţiunea în revendicare este admisibilă doar în parte.

Instanţa apreciază că titlul reclamanţilor este preferabil faţă de cel al pârâtei şi că aceasta a fost de rea-credinţă la dobândirea terenului ce face obiectul sentinţei civile nr. 1690/2004. Astfel, după ce promovează în contradictoriu cu Mun. Bacău o acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, pentru suprafaţa de 2289 mp teren, respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 996/2003 a Curţii de Apel Bacău, pârâta, cu rea-credinţă, mai formulează o acţiune similară, de data aceasta în contradictoriu cu A. Bacău, pârâtă ce este de acord cu acţiunea, astfel încât aceasta este admisă de către aceeaşi instanţă, iar sentinţa nr.1690/2004 (titlul pârâtei) devine irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac. Reaua-credinţă a pârâtei rezultă din aceea că în cadrul dosarului în care calitate de pârât avea Mun. Bacău, reclamanţii au formulate cerere de intervenţie, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii până la soluţionarea notificării, astfel încât pârâta a luat cunoştinţă de drepturile invocate de către reclamanţi şi de existenţa unei proceduri întemeiate pe Legea nr. 10/2001. În acea cauză, ca şi în prezentul dosar, pârâta a acreditat ideea că e vorba de terenuri diferite, deşi expertiza efectuată a fost contestată de către Primăria mun. Bacău, fiind evidentă probabilitatea ca aceste terenuri să se suprapună, cel puţin parţial, astfel cum s-a dovedit în prezenta cauză. Este evident că pârâta a încercat cu orice preţ să-şi preconstituie un titlu de proprietate, pentru a bloca demersurile reclamanţilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, în condiţiile în care în decizia civilă nr. 996/2003 a Curţii de Apel Bacău se statuează cu putere de lucru judecat că SC A.C., pretinsa autoare a pârâtei nu a stăpânit sub nume de proprietar, ci a avut doar folosinţa terenului, acesta fiind proprietatea statului, sentinţa civilă nr. 1690/2004, prin care se reţine în contradictoriu cu A. (asociaţie a unităţilor cooperatiste din care face parte şi SC A.C.), că pârâta (cu privire la care SC M.T. SRL a făcut uz de joncţiunea posesiilor) a stăpânit sub nume de proprietar, este de natură să încalce prezumţia absolută de adevăr prevăzută de art. 1201 c.civ. şi se constituie într-o absurditate juridică. Aceasta deoarece calitate de pârât într-o acţiune în constatarea uzucapiune nu poate avea decât adevăratul proprietar, care a neglijat să-şi conserve dreptul şi nu autorul posesorului-reclamant, care la rândul lui nu poate fi de cât un posesor, pentru că altfel acţiunea în uzucapiune ar fi lipsită de interes.

Este adevărat că, teoretic, sentinţa civilă nr.1690/2004 se bucură de autoritate de lucru judecat şi că cele expuse mai sus fac obiectul cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 c.p.c., care nu face obiectul prezentei judecăţi. Cu toate acestea, instanţa apreciază că, pornind tocmai de la principiul securităţii raporturilor juridice garantat de art. 6 din CEDO, o sentinţă irevocabilă care înfrânge autoritatea de lucru judecat nu se poate bucura la rândul ei de această prezumţie, iar a respinge acţiunea în revendicare pe considerentul că reclamanţii nu au formulat cerere de revizuire ar constitui o sarcină nerezonabilă impusă acestora.

Dincolo de reaua-credinţă a pârâtei SC M.T. SRL în obţinerea titlului de proprietate, instanţa reţine că titlul reclamanţilor este preferabil pentru că este anterior şi pentru că la baza titlului pârâţilor şi a pretinsei posesii, respectiv folosinţei exercitate de autorii pârâtei stă abuzul exercitat de statul român cu ocazia deposedării, abuz care se converteşte, astfel cum însuşi art. 2 din Legea nr. 10/2001 prevede, în inexistenţa unui titlu.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa constată că acţiunea în revendicare este întemeiată, urmând a fi admisă în parte, iar pârâta SC M.T. SRL va fi obligata la a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 571 mp, astfel cum a fost identificată de expert.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa are în vedere art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO şi jurisprudenţa constantă a CEDO materia Legii nr. 10/2001. Astfel, Curtea a subliniat că atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporţionate, atunci când ambele oărţi se prevalează de un bun în sensul articolului citat mai sus.Pe de altă parte, în cauza Raicu contra României, Curtea de la Strassbourg a statuat că ar trebui să se ţină cont de circumstanţele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună-credinţă să nu să suporte “greutatea responsabilităţii statului care cândva a confiscat aceste bunuri”. Or, din această hotărâre, precum şi din altele similare, rezultă că CEDO a acordat în egală măsură protecţie, în sensul constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1, terţilor de bună-credinţă, or după cum s-a arătat mai sus, pârâta nu a fost de bună-credinţă, astfel încât, punând în balanţă interesele celor două părţi, instanţa va decide în favoarea reclamanţilor, apreciind că soluţia contrară ar constitui o încălcare a dreptului de proprietate garantat de CEDO.

III. În ceea ce priveşte cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri băneşti, formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bacău, prin Primar şi cu Statul Român, prin Ministerul finanţelor Publice, instanţă reţine că aceasta are caracter subsidiar, faţă de cererea de restituire în natură, respectiv de revendicare. Ca atare, faţă de soluţiile date acestor cereri, instanţa apreciază că atât cererea în despăgubiri, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul finanţelor Publice au rămas fără obiect, urmând a fi respinse ca atare.

Faţă de dispoziţiile art. 274 c.p.c, constatând culpa procesuală a pârâţilor SC M.T. SRL şi Primarul Mun. Bacău, instanţa îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii de expert, proporţional cu măsura în care au căzut în pretenţii fiecare.

Etichete: