Top

Servitute de trecere; Calitate procesuală activă; posesor animo domini.

Instituirea unei servituţi de trecere poate fi solicitată nu numai de proprietarul locului înfundat ci şi de un posesor animo domini. Pornind de la definiţia art. 1846 alin.2 cod civil posesia este o stare de fapt constând în exercitarea de acte materiale de deţinere şi folosire a lucrului (corpus) cu intenţia de a le face pentru sine (animus) şi în condiţiile prevăzute de art.1847 cod civil. Simplele afirmaţii ale pârâţilor că sunt proprietari sau plângerile penale promovate de către aceştia, plângeri care au determinat reacţii din partea reclamanţilor nu sunt de natură să determine vicierea posesiei prin violentă, cu atât mai mult cu cât aceste plângeri se referă la alte terenuri. Decizia civilă nr.237/09.04.2009 a Curţii de Apel Galaţi Reclamanţii E. A. şi E.M. au chemat în judecată pe pârâţii M. C., N. M., I. E., L. P. şi M. M.D, să se dispună stabilirea unui drept de servitute, astfel încât să le fie permisă trecerea către suprafaţa de teren situată în Galaţi, str. C. nr.3, prin traversarea aleii proprietatea pârâţilor pe o lăţime de 1,5 m. În motivarea cererii reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 2921/1996 s-a dispus grăniţuirea aleii de acces, proprietatea numitului M. P. de terenul proprietatea numitului E. M. Reclamanţii mai arată că de o parte şi de alta a aleii de acces există o suprafaţă de teren de aproximativ 1000 mp, asupra căreia au o posesie utilă din anul 1959, aceasta fiind de fapt o ravenă pe care au astupat-o şi compactat-o cu pământ din anul 1959 pentru a obţine o suprafaţă de teren agricol. Întrucât fiul lor, E. M. a vândut locuinţa nu mai au o altă cale de acces către suprafaţa de teren din stânga aleii, motiv pentru care solicită instituirea unui drept de servitute de trecere prin traversarea aleii pe o lăţime de 1,5 m. Cu privire la admisibilitatea cererii, arată faptul că o astfel de cerere poate fi făcută atât de proprietarul locului înfundat, cât şi de uzufructuar, embaticar, şi în genere de un posesor animo domini, însă nu şi de un simplu locatar. În drept, au fost invocate dispoziţiile art.616 Cod civil. Pârâţii au solicitat respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, întrucât reclamanţii ocupă terenul abuziv, în realitate acest teren aparţinându-le întrucât provine din terenul asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului lor iar reclamanţii sunt detentori precari. Prin sentinţa civilă 7761/23.10.2007 a Judecătoriei Galaţi, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea de servitute trecere formulată de reclamant ca inadmisibilă. Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 5000/19.08.1991 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a reconstituit dreptul de proprietate numiţilor M. P., M. C. şi N.M. pentru suprafaţa de teren de 4 ha şi 2698 mp, precum şi pentru o cale de acces în lungime de 63 m şi în lăţime de 2m. Cu privire la suprafaţa de teren pe care o ocupă reclamanţii din prezenta cauză, instanţa a reţinut că aceştia nu deţin niciun titlu care să le confere vreun drept real asupra terenului şi potrivit art. 616 Cod civil doar proprietarul sau titularul unui alt drept real poate formula o cerere pentru stabilirea unui drept de servitute. Cu privire la susţinerea reclamanţilor potrivit căreia o astfel de cerere poate fi făcută şi de uzufructuar, embaticar, şi în genere de un posesor animo domini, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada unei astfel de situaţii, întrucât pretinsa posesie nu a fost continuă, netulburată şi publică (nu s-a făcut dovada faptului că pârâţii figurează ca titulari de rol şi plătesc impozit pe trenul respectiv) şi mai mult nu s-a făcut dovada faptului că este vorba de un loc înfundat, astfel că instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă. Prin decizia civilă nr.258/2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis apelul, a fost desfiinţată sentinţa civilă nr.7761/2007 a Judecătoriei Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare in fond la aceeaşi instanţă. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că există contradicţie între dispozitiv şi considerente întrucât deşi s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii, s-au făcut aprecieri legate de fondul cauzei, dar şi de lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor . Împotriva acestei decizii au promovat recurs pârâţii care au invocat disp.art.304 pct.8 cod procedură civilă şi art.304 pct.9 cod procedură civilă Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs Curtea a reţinut următoarele: Soluţia trimiterii spre rejudecare prevăzută de dispoziţiile art. 297 alin.1 Cod procedură civilă era posibilă numai în situaţia în care instanţa a rezolvat procesul în mod greşit, fără a intra în cercetarea fondului, deci pe o excepţie. Din considerentele deciziei civile nu rezultă însă acest lucru, ci instanţa a reţinut că există contradicţie între dispozitiv şi considerente, situaţie care nu poate determina o desfiinţare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare. Totuşi, având în vedere că soluţia instanţei de apel este corectă, o modificare a ei ar fi pur formală. Din aceste considerente, instanţa de recurs a suplinit doar motivarea deciziei din apel şi a arătat de ce cauza a fost soluţionată în mod greşit pe excepţie în loc să se păşească la rezolvarea fondului. Astfel, prin decizia civilă nr.7761/2007 a Judecătoriei Galaţi instanţa a respins cererea ca inadmisibilă, reţinând că reclamanţii nu deţin nici un titlu care să le confere un drept real asupra terenului deoarece pretinsa lor posesie nu a fost continuă, netulburată sau publică şi mai mult, nu s-a făcut dovada că este vorba de un loc înfundat. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat greşit că existenţa locului înfundat e o condiţie de admisibilitate a cererii de instituire a unei servituţi de trecere şi a calificat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active drept inadmisibilitate. Această excepţie nu poate fi primită. Intr-adevăr, instituirea unei servituţi de trecere poate fi solicitată nu numai de proprietarul fondului înfundat, ci şi de un posesor animo domini. Potrivit dispoziţiilor art.1846 alin.2 Cod civil, posesia a fost definită ca fiind deţinerea unui lucru sau folosirea unui drept, exercitată de noi înşine sau de altul în numele nostru. Pornind de la această definiţie legală, în doctrina s-a stabilit că posesia este o stare de fapt constând în exercitarea de acte materiale de deţinere şi folosire a lucrului (corpus) cu intenţia de a le face pentru sine (animus). Pentru a dovedi posesia este necesară probarea celor două elemente: acte materiale asupra bunului şi intenţia de a le face pentru sine. Ori, din depoziţiile martorilor audiaţi la fond rezultă că defunctul E.A. a astupat cu pământ o râpă în suprafaţă de aproximativ 1000 m pe care a îngrădit-o cu sârmă şi a folosit-o pentru agricultură în mod neîntrerupt până în prezent. Depoziţiile martorilor au fost întărite şi de opinia consilierului expert care a constatat existenţa râpei pe planurile fotogrametrice şi planurile de situaţie anexe la contractul de vânzare-cumpărare. Pentru a produce efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă adică continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Potrivit dispoziţiilor art.1847 cod civil aceste calităţi de posesie sunt cerute de lege pentru uzucapiune, dar s-a arătat în doctrină că ele sunt necesare pentru producerea efectelor juridice ale posesiei. Din probele administrate rezultă că posesia a fost continuă, neîntreruptă, publică (exercitată pe faţă, aşa cum ar exercita-o proprietarul însuşi) şi sub nume de proprietar (nu pentru altul, sub nume precar). Ultimul aspect care trebuie analizat cu atenţie este dacă posesia reclamanţilor este viciată prin violentă. Pentru a lămuri acest aspect e necesară prezentarea pe scurt a situaţiei de fapt. Autorului M. P. i s-a eliberat titlul de proprietate nr.17401-32/07.12.1992 pentru suprafaţa de 4,2698 ha teren, în baza sentinţei civile nr.5000/19.08.1991 a Judecătoriei Galaţi, în care s-a efectuat şi o expertiză topometrică de individualizare a terenului. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că pârâţii sunt şi proprietarii unei alei în lungime de 63 m şi lăţime de 2 m pentru asigurarea accesului pe terenul lor în suprafaţă de 4,2698 mp. Prin sentinţa civilă nr.2921/22.03.1996 a Judecătoriei Galaţi s-a dispus grăniţuirea căii de acces proprietatea lui M. P. cu lungimea de 49,25 m şi lăţimea de 2 m de terenul proprietatea pârâtului E. M., stabilindu-se linia de hotar pe amplasamentul prevăzut în schelele 1 şi 2 anexe la raportul de expertiză. Din raportul de expertiză judiciară efectuat în prezenta cauză rezultă că suprafaţa în litigiu de 1000 mp, aflat în posesia reclamanţilor e compusă din 2 loturi de teren despărţite de aleea de trecere cu lăţime de 2 m. care aparţine moştenitorilor defunctului M.P.. Tocmai pentru a i se asigura trecerea de la un lot la celălalt lot despre care pretind că e loc înfundat, reclamanţii au solicitat să li se recunoască o servitute de trecere pe aleea de acces care este proprietatea pârâţilor. Studiind titlul de proprietate al pârâţilor, precum şi sentinţele judecătoreşti şi schiţele anexe la acestea expertul apreciază că aceste două loturi în suprafaţă de aproximativ 1000 m nu sunt cuprinse în titlul de proprietate al pârâţilor. Din răspunsurile la obiecţiuni rezultă că pe aceasta suprafaţă a existat o râpă cu adâncime de 6-7 m aşa cum rezultă din planul fotogrametric şi că proprietatea M. P. era situată până la acea râpă. Existenţa râpei e dovedită şi de planul de situaţie (parte integrantă a contractului de vânzare-cumpărare nr.901-119/1959 prin care soţii E. A. şi M. au devenit proprietarii unui imobil situat în cartierul Gheorghe Pavel. Un argument în plus reţinut de expert este că atât prin sentinţa civilă nr.500/1991, cât şi prin sentinţa civilă nr.2921/1996 ale Judecătoriei Galaţi s-au reţinut o cale de acces de 49,25 mp. lungime, această lungime reprezentând tocmai distanţa dintre str. C. şi proprietatea autorului M. Dacă terenul în litigiu ar fi aparţinut pârâţilor atunci nu s-ar fi justificat atribuirea acelei porţiuni din calea de acces pe propriul teren. In concluzie, din probele administrate la fond rezultă că pârâţii nu sunt proprietarii suprafeţei de 1000 mp. asupra căreia pârâţii exercită posesia. Simplele afirmaţii ale pârâţilor că sunt proprietari sau plângerile penale promovate de aceştia, plângeri care au determinat reacţii din partea reclamanţilor nu sunt de natură să determine vicierea posesiei prin violenţă. De altfel, hotărârile penale depuse la dosar se referă la o cu totul altă suprafaţă de teren de 2.228 mp. asupra căreia părţile nu s-au înţeles şi nicidecum la suprafaţa de 1000 mp. Cu privire la aceasta din urmă, instanţa penală a reţinut că exista dubii şi incertitudine în privinţa ocupării terenului proprietatea lui M.P. de către E.M. De asemenea, nu s-a promovat până în prezent o acţiune în revendicare imobiliară, calea cea mai sigură pe care ar fi avut-o pârâţii dacă erau proprietarii terenului. Cu privire la acţiunea negatorie care a existat între părţi, numai dispozitivul acesteia a intrat în autoritate de lucru judecat, nu şi considerentele în care s-a reţinut că nu s-a făcut dovada posesiei continue şi netulburate conform art.1847 cod civil (f.32-35 dosar fond). In concluzie, instanţa de recurs a reţinut că s-a făcut dovada unei posesii utile exercitate de reclamanţi asupra celor două loturi de teren ceea ce le conferă legitimare procesuală activă pentru promovarea unei acţiuni în stabilire a unui drept de servitute. Acestea sunt considerentele pentru care în mod corect instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art.297 cod procedură civilă. Având în vedere dispoziţiile art.312 alin. 1 cod procedură civilă Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr.237/09.04.2009 a respins recursul pârâţilor ca nefondat.

Etichete: