Top

CIVIL. SERVITUTE DE TRECERE. NOTIUNEA DE LOC INFUNDAT POTRIVIT ART. 616 COD CIVIL

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, conform prevederilor art. 256 Cod procedură civilă, constată:
Prin acţiunea ulterior precizată, introdusă la instanţă, reclamanta CA a chemat în judecată pe pârâtul AA, solicitând ca, în contradictoriu să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să fie obligat să-i permită trecerea pe terenul său pentru a ajunge la drumul public.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că, este proprietara unui teren care, pe latura învecinată cu pârâtul este înfundat din cauze independente de voinţa sa.
Or, arată reclamanta – singura cale de ieşire la calea publică poate fi instituită numai pe terenul vecinului AA, astfel cum s-a constatat cu ocazia expertizei efectuate de expert RM, administrată într-o altă cauză.
În drept, au fost invocate prevederile art. 616 din Codul civil iar, pentru dovedirea susţinerilor făcute, s-au depus în fotocopie următoarele înscrisuri: raportul de expertiză întocmit de expert RM; cererea de chemare în judecată înregistrată de AC pe rolul judecătoriei Buzău; adeverinţa primăriei comunei Pietroasele ; procesul verbal de punere în posesie întocmit de Comisia Locală; declaraţia extrajudiciară dată de martora MA; sentinţele civile pronunţate de judecătoria Buzău; decizia civilă dată de Tribunalul Buzău _ Secţia civilă; încheierea Camerei de Consiliu pronunţată de judecătoria Buzău; contractul de vânzare – cumpărare autentificat de BNI ; încheierea dată de BNI de rectificare a erorii materiale din contractul de vânzare – cumpărare autentificat de către acelaşi birou notarial; încheierea privind înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară în baza contractului de vânzare – cumpărare autentic şi încheierea de rectificare; titlul de proprietate emis de Comisia Judeţeană funciară Buzău.
Prin serviciul registratură, pârâtul a depus întâmpinare, conform prevederilor art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă, prin care a solicitat motivat respingerea cererii introductive şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată susţinându-se, în esenţă următoarele:
Proprietatea reclamantei nu este înfundată iar dispoziţiile art. 616 Cod civil sunt aplicabile numai în situaţia în care, proprietatea – în mod natural, prin configuraţia sa sau prin modul de amplasare – nu are ieşire la calea publică sau ieşirea prezintă inconveniente sau incorelaţii grave , ceea ce echivalează cu o imposibilitate de ieşire.
Însă – susţine pârâtul – proprietatea reclamantei are deschisă ieşirea la drumul public iar instanţele judecătoreşti au stabilit definitiv şi irevocabil că, ” pe latura dinspre est există o cale de acces practicabilă în condiţii normale”, accesul la drum putându-se face în condiţii uşoare atât cu pasul cât şi cu vehiculul.
În apărare, pârâtul a depus cu respectarea prevederilor art. 112 alin. 2 Cod procedură civilă, copie de pe hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile ce s-au purtat între părţi care, deja, au fost înfăţişate şi de reclamantă şi o planşă fotografică.
La termenul de judecată, reclamanta a răspuns la întâmpinarea pârâtului şi a făcut precizarea că, solicită modificarea căii de acces prin extinderea deschiderii către proprietatea vecinului său pe o distanţă de 1 – 1,5 m.
Prin memoriul depus , prin serviciul registratură , pârâtul AA a învederat că, pretenţia reclamantei nu se justifică atâta vreme cât, calea de acces oferită este deja majorată prin acordul celui în cauză; i s-ar împovăra fondul de proprietate şi i s-ar crea modificări în structura gardului şi, nu în ultimul rând, reclamanta are creată o cale de acces pe care şi-ar putea-o modifica în porţiunea de teren ce i-a fost atribuită.
La solicitarea pârâtului, formulată prin apărător ales, s-a dispus ataşarea dosarului al judecătoriei Buzău.
În virtutea rolului activ conferit prin dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, în şedinţa publică, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiza de specialitate topometrică pentru a se stabili dacă calea către drumul sătesc existentă permite accesul reclamantei cu atelajul sau alt mijloc de transport şi, dacă configuraţia terenului permite practicarea unei deschideri mai mari a porţii sau , singura posibilitate, constă în extinderea deschiderii către proprietatea pârâtului, în acest ultim caz, urmând să fie trasată servitutea prin locul ce ar pricinui cea mai mică pagubă fondului aservit şi să se stabilească lipsa de folosinţă a terenului ocupat.
Lucrarea de specialitate a fost întocmită de expert PH şi consemnată la, cu privire la care părţile nu au formulat obiecţiuni.
Este adevărat că, în şedinţa publică, reclamanta prin apărător ales a declarat că, pârâtul înţelege să-i cedeze pârâtului suprafaţa de 40 cm şi a solicitat refacerea raportului având în vedere această situaţie creată însă, cererea acesteia a fost respinsă de instanţă atâta vreme cât pârâtul s-a opus categoric şi nu au fost formulate alte critici.
Analizând cererea de faţă, precizată ulterior, prin prisma probatoriului administrat şi dispoziţiilor legale incidente, judecătoria constată următoarele:
Articolul 616 Cod civil reglementează dreptul proprietarului unui loc care nu are nici o ieşire la calea publică, de a reclama o trecere pe fondul vecinului său, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu paguba ce i s-ar ocaziona.
În conformitate cu art. 617 şi art. 618 Cod civil, trecerea trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum, însă trebuie ales locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 616 şi următoarele din Codul civil rezultă că, acţiunea confesorie de servitute de trecere are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică, precum şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
În speţa de faţă, reclamanta, la data dobândirii proprietăţii avea ieşire la calea publică, situaţie ce rezultă din procesul de ieşire din indiviziune asupra averii succesorale rămasă de pe urma defunctei AA, antecesoarea părţilor aflate în litigiu.
Astfel, din analiza expertizelor topografice din procesul de partaj, rezultă că, moştenitoarei CA îi este asigurat accesul la drumul comunal prin partea laterală a proprietăţii sale, respectiv prin zona de protecţie a pârâului, drum practicabil în condiţii normale, utilizat şi de alţi proprietari din zonă.
Raportul de expertiză efectuat de expert PH scoate în evidenţă că, intrarea în curtea reclamantei se face prin porţiunea delimitată de punctele 20 – 201 pe schiţa aflată la dosar, prin retragerea gardului de către pârâtul AA din punctul .. în punctul …..
Pretenţia reclamantei constând în retragerea gardului de către vecinul său pe toată porţiunea delimitată de punctele …… pe aceeaşi schiţă de plan, nu poate fi primită atâta vreme cât s-a dovedit că terenul în discuţie nu este înfundat, calea la ieşirea publică fiind asigurată prin porţiunea cuprinsă între punctele ….. şi existând posibilitatea amenajării de către reclamantă a intrării de la drumul sătesc în ogradă, pe porţiunea cuprinsă între punctele ….., având o lăţime de 10,61 m.
De altfel, astfel cum a concluzionat expertul desemnat, la acest drum sătesc are ieşire şi vecinul de la nord, BC iar din analiza planşei fotografice aflată la dosar rezultă că se poate amenaja o cale de ieşire mai lată la drum cu un minim de efort.
Nu trebuie ignorate nici dispoziţiile art. 618 şi art. 634 Cod civil din economia cărora rezultă că, la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se ţină seama şi de interesul celui ce urmează să suporte consecinţele ei, şi nu să se ia în considerare, în mod precumpănitor şi exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere .
În raport de aceste dispoziţii este de luat în considerare apărarea pârâtului că, reclamanta are, deja, o cale de acces pe care şi-o poate modifica după bunul plac în porţiunea de teren ce i-a fost atribuită iar mutarea porţii conform opţiunii celei în cauză i-ar îngrădi dreptul de proprietate , fapt ce nu mai poate fi proporţional cu necesitatea măsurii solicitate, măsură ce ar fi prea împovărătoare pentru acesta .
Văzând dispoziţiile art. 480 din Codul civil şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, care prevăd că proprietatea poate fi limitată prin îngrădirile prevăzute de lege, dar aceste limitări trebuie să fie proporţionale cu interesul proteguit, instanţa constată că măsura solicitată de reclamantă nu asigură respectarea principiului proporţionalităţii, motiv pentru care va respinge cererea introductivă, ulterior precizată, pendinte astăzi judecăţii.
Ca parte aflată în culpă procesuală reclamanta, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească pârâtului cheltuielile de judecată făcute de aceasta, ce se circumscriu valorii de 833 lei, reprezentând onorariu avocat, dovedite cu chitanţele şi factura , înscrisuri consemnate la dosar.

Etichete:

Servitute de trecere; Calitate procesuală activă; posesor animo domini.

Instituirea unei servituţi de trecere poate fi solicitată nu numai de proprietarul locului înfundat ci şi de un posesor animo domini. Pornind de la definiţia art. 1846 alin.2 cod civil posesia este o stare de fapt constând în exercitarea de acte materiale de deţinere şi folosire a lucrului (corpus) cu intenţia de a le face pentru sine (animus) şi în condiţiile prevăzute de art.1847 cod civil. Simplele afirmaţii ale pârâţilor că sunt proprietari sau plângerile penale promovate de către aceştia, plângeri care au determinat reacţii din partea reclamanţilor nu sunt de natură să determine vicierea posesiei prin violentă, cu atât mai mult cu cât aceste plângeri se referă la alte terenuri. Decizia civilă nr.237/09.04.2009 a Curţii de Apel Galaţi Reclamanţii E. A. şi E.M. au chemat în judecată pe pârâţii M. C., N. M., I. E., L. P. şi M. M.D, să se dispună stabilirea unui drept de servitute, astfel încât să le fie permisă trecerea către suprafaţa de teren situată în Galaţi, str. C. nr.3, prin traversarea aleii proprietatea pârâţilor pe o lăţime de 1,5 m. În motivarea cererii reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 2921/1996 s-a dispus grăniţuirea aleii de acces, proprietatea numitului M. P. de terenul proprietatea numitului E. M. Reclamanţii mai arată că de o parte şi de alta a aleii de acces există o suprafaţă de teren de aproximativ 1000 mp, asupra căreia au o posesie utilă din anul 1959, aceasta fiind de fapt o ravenă pe care au astupat-o şi compactat-o cu pământ din anul 1959 pentru a obţine o suprafaţă de teren agricol. Întrucât fiul lor, E. M. a vândut locuinţa nu mai au o altă cale de acces către suprafaţa de teren din stânga aleii, motiv pentru care solicită instituirea unui drept de servitute de trecere prin traversarea aleii pe o lăţime de 1,5 m. Cu privire la admisibilitatea cererii, arată faptul că o astfel de cerere poate fi făcută atât de proprietarul locului înfundat, cât şi de uzufructuar, embaticar, şi în genere de un posesor animo domini, însă nu şi de un simplu locatar. În drept, au fost invocate dispoziţiile art.616 Cod civil. Pârâţii au solicitat respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, întrucât reclamanţii ocupă terenul abuziv, în realitate acest teren aparţinându-le întrucât provine din terenul asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului lor iar reclamanţii sunt detentori precari. Prin sentinţa civilă 7761/23.10.2007 a Judecătoriei Galaţi, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea de servitute trecere formulată de reclamant ca inadmisibilă. Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 5000/19.08.1991 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a reconstituit dreptul de proprietate numiţilor M. P., M. C. şi N.M. pentru suprafaţa de teren de 4 ha şi 2698 mp, precum şi pentru o cale de acces în lungime de 63 m şi în lăţime de 2m. Cu privire la suprafaţa de teren pe care o ocupă reclamanţii din prezenta cauză, instanţa a reţinut că aceştia nu deţin niciun titlu care să le confere vreun drept real asupra terenului şi potrivit art. 616 Cod civil doar proprietarul sau titularul unui alt drept real poate formula o cerere pentru stabilirea unui drept de servitute. Cu privire la susţinerea reclamanţilor potrivit căreia o astfel de cerere poate fi făcută şi de uzufructuar, embaticar, şi în genere de un posesor animo domini, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada unei astfel de situaţii, întrucât pretinsa posesie nu a fost continuă, netulburată şi publică (nu s-a făcut dovada faptului că pârâţii figurează ca titulari de rol şi plătesc impozit pe trenul respectiv) şi mai mult nu s-a făcut dovada faptului că este vorba de un loc înfundat, astfel că instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă. Prin decizia civilă nr.258/2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis apelul, a fost desfiinţată sentinţa civilă nr.7761/2007 a Judecătoriei Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare in fond la aceeaşi instanţă. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că există contradicţie între dispozitiv şi considerente întrucât deşi s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii, s-au făcut aprecieri legate de fondul cauzei, dar şi de lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor . Împotriva acestei decizii au promovat recurs pârâţii care au invocat disp.art.304 pct.8 cod procedură civilă şi art.304 pct.9 cod procedură civilă Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs Curtea a reţinut următoarele: Soluţia trimiterii spre rejudecare prevăzută de dispoziţiile art. 297 alin.1 Cod procedură civilă era posibilă numai în situaţia în care instanţa a rezolvat procesul în mod greşit, fără a intra în cercetarea fondului, deci pe o excepţie. Din considerentele deciziei civile nu rezultă însă acest lucru, ci instanţa a reţinut că există contradicţie între dispozitiv şi considerente, situaţie care nu poate determina o desfiinţare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare. Totuşi, având în vedere că soluţia instanţei de apel este corectă, o modificare a ei ar fi pur formală. Din aceste considerente, instanţa de recurs a suplinit doar motivarea deciziei din apel şi a arătat de ce cauza a fost soluţionată în mod greşit pe excepţie în loc să se păşească la rezolvarea fondului. Astfel, prin decizia civilă nr.7761/2007 a Judecătoriei Galaţi instanţa a respins cererea ca inadmisibilă, reţinând că reclamanţii nu deţin nici un titlu care să le confere un drept real asupra terenului deoarece pretinsa lor posesie nu a fost continuă, netulburată sau publică şi mai mult, nu s-a făcut dovada că este vorba de un loc înfundat. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat greşit că existenţa locului înfundat e o condiţie de admisibilitate a cererii de instituire a unei servituţi de trecere şi a calificat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active drept inadmisibilitate. Această excepţie nu poate fi primită. Intr-adevăr, instituirea unei servituţi de trecere poate fi solicitată nu numai de proprietarul fondului înfundat, ci şi de un posesor animo domini. Potrivit dispoziţiilor art.1846 alin.2 Cod civil, posesia a fost definită ca fiind deţinerea unui lucru sau folosirea unui drept, exercitată de noi înşine sau de altul în numele nostru. Pornind de la această definiţie legală, în doctrina s-a stabilit că posesia este o stare de fapt constând în exercitarea de acte materiale de deţinere şi folosire a lucrului (corpus) cu intenţia de a le face pentru sine (animus). Pentru a dovedi posesia este necesară probarea celor două elemente: acte materiale asupra bunului şi intenţia de a le face pentru sine. Ori, din depoziţiile martorilor audiaţi la fond rezultă că defunctul E.A. a astupat cu pământ o râpă în suprafaţă de aproximativ 1000 m pe care a îngrădit-o cu sârmă şi a folosit-o pentru agricultură în mod neîntrerupt până în prezent. Depoziţiile martorilor au fost întărite şi de opinia consilierului expert care a constatat existenţa râpei pe planurile fotogrametrice şi planurile de situaţie anexe la contractul de vânzare-cumpărare. Pentru a produce efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă adică continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Potrivit dispoziţiilor art.1847 cod civil aceste calităţi de posesie sunt cerute de lege pentru uzucapiune, dar s-a arătat în doctrină că ele sunt necesare pentru producerea efectelor juridice ale posesiei. Din probele administrate rezultă că posesia a fost continuă, neîntreruptă, publică (exercitată pe faţă, aşa cum ar exercita-o proprietarul însuşi) şi sub nume de proprietar (nu pentru altul, sub nume precar). Ultimul aspect care trebuie analizat cu atenţie este dacă posesia reclamanţilor este viciată prin violentă. Pentru a lămuri acest aspect e necesară prezentarea pe scurt a situaţiei de fapt. Autorului M. P. i s-a eliberat titlul de proprietate nr.17401-32/07.12.1992 pentru suprafaţa de 4,2698 ha teren, în baza sentinţei civile nr.5000/19.08.1991 a Judecătoriei Galaţi, în care s-a efectuat şi o expertiză topometrică de individualizare a terenului. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că pârâţii sunt şi proprietarii unei alei în lungime de 63 m şi lăţime de 2 m pentru asigurarea accesului pe terenul lor în suprafaţă de 4,2698 mp. Prin sentinţa civilă nr.2921/22.03.1996 a Judecătoriei Galaţi s-a dispus grăniţuirea căii de acces proprietatea lui M. P. cu lungimea de 49,25 m şi lăţimea de 2 m de terenul proprietatea pârâtului E. M., stabilindu-se linia de hotar pe amplasamentul prevăzut în schelele 1 şi 2 anexe la raportul de expertiză. Din raportul de expertiză judiciară efectuat în prezenta cauză rezultă că suprafaţa în litigiu de 1000 mp, aflat în posesia reclamanţilor e compusă din 2 loturi de teren despărţite de aleea de trecere cu lăţime de 2 m. care aparţine moştenitorilor defunctului M.P.. Tocmai pentru a i se asigura trecerea de la un lot la celălalt lot despre care pretind că e loc înfundat, reclamanţii au solicitat să li se recunoască o servitute de trecere pe aleea de acces care este proprietatea pârâţilor. Studiind titlul de proprietate al pârâţilor, precum şi sentinţele judecătoreşti şi schiţele anexe la acestea expertul apreciază că aceste două loturi în suprafaţă de aproximativ 1000 m nu sunt cuprinse în titlul de proprietate al pârâţilor. Din răspunsurile la obiecţiuni rezultă că pe aceasta suprafaţă a existat o râpă cu adâncime de 6-7 m aşa cum rezultă din planul fotogrametric şi că proprietatea M. P. era situată până la acea râpă. Existenţa râpei e dovedită şi de planul de situaţie (parte integrantă a contractului de vânzare-cumpărare nr.901-119/1959 prin care soţii E. A. şi M. au devenit proprietarii unui imobil situat în cartierul Gheorghe Pavel. Un argument în plus reţinut de expert este că atât prin sentinţa civilă nr.500/1991, cât şi prin sentinţa civilă nr.2921/1996 ale Judecătoriei Galaţi s-au reţinut o cale de acces de 49,25 mp. lungime, această lungime reprezentând tocmai distanţa dintre str. C. şi proprietatea autorului M. Dacă terenul în litigiu ar fi aparţinut pârâţilor atunci nu s-ar fi justificat atribuirea acelei porţiuni din calea de acces pe propriul teren. In concluzie, din probele administrate la fond rezultă că pârâţii nu sunt proprietarii suprafeţei de 1000 mp. asupra căreia pârâţii exercită posesia. Simplele afirmaţii ale pârâţilor că sunt proprietari sau plângerile penale promovate de aceştia, plângeri care au determinat reacţii din partea reclamanţilor nu sunt de natură să determine vicierea posesiei prin violenţă. De altfel, hotărârile penale depuse la dosar se referă la o cu totul altă suprafaţă de teren de 2.228 mp. asupra căreia părţile nu s-au înţeles şi nicidecum la suprafaţa de 1000 mp. Cu privire la aceasta din urmă, instanţa penală a reţinut că exista dubii şi incertitudine în privinţa ocupării terenului proprietatea lui M.P. de către E.M. De asemenea, nu s-a promovat până în prezent o acţiune în revendicare imobiliară, calea cea mai sigură pe care ar fi avut-o pârâţii dacă erau proprietarii terenului. Cu privire la acţiunea negatorie care a existat între părţi, numai dispozitivul acesteia a intrat în autoritate de lucru judecat, nu şi considerentele în care s-a reţinut că nu s-a făcut dovada posesiei continue şi netulburate conform art.1847 cod civil (f.32-35 dosar fond). In concluzie, instanţa de recurs a reţinut că s-a făcut dovada unei posesii utile exercitate de reclamanţi asupra celor două loturi de teren ceea ce le conferă legitimare procesuală activă pentru promovarea unei acţiuni în stabilire a unui drept de servitute. Acestea sunt considerentele pentru care în mod corect instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art.297 cod procedură civilă. Având în vedere dispoziţiile art.312 alin. 1 cod procedură civilă Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr.237/09.04.2009 a respins recursul pârâţilor ca nefondat.

Etichete:

Servitute de trecere. Pentru a fi beneficiarul unui drept de servitute „înfundarea” trebuie să fie străină de faptul proprietarul locului înfundat.

Prin sentinţa civilă nr. 5132/19.11.2007 pronunţată de Judecătoria Focşani în soluţionarea dosarului nr. 3382/231/2007 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. R.Impex SRL Bucureşti împotriva pârâţilor B.M. şi B.N. şi în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii să permită reclamantei accesul spre terenul proprietatea sa, situat în comuna Tulnici, sat Lepşa, T 13, P 325 – 326 potrivit variantei nr. 5 a raportului de expertiză ing. M.M., contur 22-12-16-17; contur 6-12-13-7; contur 3-4-5-6-7-2.

A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de B.M.

Împotriva aceste hotărâri au formulat apel pârâţii.

In apelul său, pârâta B.M. critică hotărârea de nelegalitate şi netemeinicie avându-se în vedere că nu s-a opus niciodată trecerii de către reclamantă pe terenul său, către calea publică aşa cum dealtfel au convenit prin actul de vânzare-cumpărare nr. 4789/1997 BNP T.R., situaţie în care în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată şi a fost obligată să suporte cheltuieli de judecată.

La rândul său, pârâtul B.N. critică hotărârea primei instanţe de nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile în care terenul său nu se învecinează cu terenul reclamantei, iar pârâta B.M. a fost de acord să permită trecerea şi în varianta nr. 1 din acelaşi raport de expertiză, variantă ce presupune cale la drumul public numai pe terenul acestei pârâte.

Prin decizia civilă nr.59/2008 a Tribunalului Vrancea s-a admis apelul pârâtului B.N., s-a schimbat în parte sentinţa şi-n rejudecare s-a admis în parte acţiunea şi s-a instituit în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere pe terenul pârâtei B.M. pe 828 mp. teren (repere 23-24-25-26-27-18 în anexa 1 a expertizei M.M.).

S-a respins ca nefondat apelul pârâtei B.M.

Pentru a se pronunţa această decizie s-au reţinut următoarele :

Potrivit art. 616 cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului.

In speţă, reclamanta-intimată S.C. R.Impex SRL Bucureşti este proprietara terenului în suprafaţă de 2152 mp. situat pe raza comunei Tulnici, sat Lepşa, T13, P325-326 cu vecinii: B.M., drumul de acces, rîul Putna, G.C., P.D., M.A., T.M., R.C.

Terenul provine dintr-un teren mai mare, proprietatea pârâtei, B.M., care a vândut către S.C. K. SRL Bucureşti şi de la care a cumpărat reclamanta prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4991/22.dec.1998 B.N.P. T.R. suprafaţa de 2152 mp.

Chiar dacă, în actul de vânzare-cumpărare, între vecinii terenului se menţionează şi „drum de acces”, în fapt terenul rămâne înfundat, în condiţiile în care, respectivul drum nu constituie o cale la drumul public ci la un alt drum, proprietatea pârâtului B.N.

In condiţiile în care terenul proprietate a pârâtului B.N. nu se învecinează cu terenul reclamantul, iar pârâtul B. nu a fost de acord să permită trecerea pe terenul său, în mod greşit prima instanţă a instituit dreptul reclamantei de a folosi drumul de pe terenul pârâtului B., acestui pârât nefiindu-i aplicabile dispoziţiile prev.de art. 617 cod civil.

In mod corect calea de acces, trebuia stabilită pe terenul proprietatea pârâtei apelante B.M., teren cu acces direct la calea publică şi din care provine terenul înfundat , cale de acces identificată în raportul de expertiză întocmit la fond, în varianta I-a în privinţa căreia pârâta B.M. nu a avut nimic împotrivă.

In ce priveşte motivul de apel invocat de pârâta B.M., cu privire la lipsa calităţii sale procesual pasive, în mod corect a fost respinsă această excepţie de prima instanţă, în condiţiile în care terenul acestei pârâte se învecinează cu terenul reclamantei şi pe acest teren se impune calea de acces.

Faptul că pârâta B.M. nu s-a opus niciodată ca reclamanta să folosească calea de acces înscrisă în actul de vânzare-cumpărare nu are nici o relevanţă în condiţiile în care acea cale nu permite accesul la drumul public direct, ci într-un drum proprietatea pârâtului B.N.

Impotriva deciziei civile nr.59/2008 a Tribunalului Vrancea au declarat recurs reclamanta SC R. Impex SRL şi pârâta B.M.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că-n speţă s-a dat o interpretare restrictivă art.616 Cod civil considerând că terenul pârâtului nu se învecinează cu terenul reclamantei. Prin „vecin” în sensul acestui text trebuie înţeles nu numai proprietarul terenului vecin, ci toţi proprietarii terenurilor situate până la calea publică, astfel încât să se asigure drum de acces pentru locul înfundat.

Al doilea motiv de recurs al reclamantei constă în interpretarea greşită a legii de către instanţa de apel atunci când ea consideră că dacă terenului lui SC R. Impex SRL provine dintr-un transfer al dreptului de proprietate încheiat cu B.M., servitutea de trecere trebuie instituită pe terenul acesteia din urmă.

Susţine recurenta că nu are relevanţă provenienţa terenului în ceea ce priveşte servitutea de trecere, ci trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de lege: stabilirea drumului de trecere pe calea cea mai scurtă şi care ar pricinui cele mai mici pagube proprietarului terenului asupra căruia se instituie servitutea.

Pe de altă parte, contractul a fost încheiat şi în baza unei schiţe care prevede şi o cale de acces către calea publică.

In plus, stabilirea servituţii de trecere conform variantei 1 prezintă multe inconveniente, este calea cea mai lungă dintre variantele propuse (207 mp), terenul în cauză are categorie de fâneaţă, arabil şi curţi-construcţii, iar pe de altă parte ar fi necesară realizarea unui podeţ pentru dirijarea apelor (motiv 3 de recurs).

Recurenta-pârâtă B.M. consideră că instanţele au interpretat greşit actul dedus judecăţii atunci când au considerat că are calitate procesuală pasivă deşi niciodată nu s-a opus ca reclamanta să folosească calea de acces aşa cum este stabilită prin actul de dobândire şi prin schiţa anexă.

Precizează totodată că la data vânzării terenului către SC R.Impex SRL de către SC K. SRL, reprezentantul acesteia din urmă a stabilit că accesul să se facă potrivit schiţei anexate pentru că era proprietarul a 300 mp. teren cu acces permis la aleea făcută de B.N.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin decizia civilănr.456/R/2008 a C.A.Gl. recursurile au fost respinse ca nefondate.

In speţă, se solicită instituirea unei servituţi de trecere pe terenurile părţilor din proces pentru că terenul recurentei-reclamante are statutul de „loc înfundat”.

Terenul reclamantei în suprafaţă de 2152 mp. a fost dobândit ca urmare a încheierii contractului nr.4991/22.10.1998 al BNP T.R. cu SC K.SRL. S-a întocmit cu această ocazie o schiţă anexă, în care este menţionată o cale de acces pe terenul intimatului B.N., schiţă neînsuşită de acesta din urmă. Cum s-a ajuns că se considere că intimatul B., este obligat să le permită accesul pe terenul său ?

SC K.SRL prin reprezentant G.C. a cumpărat 4305 mp. teren (din care apoi a vândut 2152 mp.) de la recurenta pârâtă B.M.

Acelaşi G.C. – dar în nume propriu – a cumpărat în 09.12.1997 – 300 mp. teren de la B.N. iar acesta i-a asigurat accesul printr-o servitute instituită pe terenul său şi notată cu indicativele 3-4-5-6-7-8 – pe schiţa expertului M.M.

La data încheierii contractului dintre SC K.SRL şi B.M. pentru că G.C. avea accesul asigurat de la cei 300 mp. la stradă, părţile au convenit numai cu privire la modalitatea de acces de la terenul în suprafaţă de 4.305 mp. cumpăraţi de la SC K. SRL la terenul proprietatea lui G.C.

SC K.SRL vinde recurentei-reclamante în 1998 o parte din cei 4305 mp. şi anume 2153 mp. vânzare în urma căreia pretinde SC R.Impex SRL că terenul său are statut de “loc înfundat” şi solicită aplicarea disp.art.616 cod civil.

Insă, recurenta-reclamantă uită faptul că instituirea unui drept de servitude pe terenul intimatului B. în favoarea sa poate fi dispusă doar când “înfundarea” este străină de faptul proprietarului locului înfundat. Dacă înfundarea se datorează neprevederii proprietarului însuşi, în acest caz vecinul nu poate fi obligat să acorde un drept de trecere.

Ori, la data încheierii contractului dintre SC R.SRL şi SC K. SRL părţile au avut în vedere servitutea de trecere convenită de intimatul B.N. şi G.C. pentru cei 300 mp., servitute ce nu a fost acordată decât acestuia şi nu şi firmelor pentru care acesta avea drept de reprezentare.

Deci, neexistând identitate de persoană între G.C. şi SC K.SRL (vânzătoarea din contractul cu SC R.Impex SRL), intimatul B.N. nu are nici o obligaţie în ceea ce priveşte asigurarea unei căi de acces pentru SC R.SRL.

Autoarea lui SC K.SRL este intimata B.M., aşa că din variantele prezentate de expert trebuie să fie aleasă una care are-n vedere terenul acesteia şi nu a lui B.N. pentru că la data fragmentării terenului său aceasta din urma avea obligaţia asigurării accesului la loturile formate prin ciunţirea proprietăţii sale şi nu a vecinilor săi.

Ca atare, argumentele cu varianta cea mai puţin păguboasă, costisitoare cad în faţa constatării că persoana obligată la a asigura drept de acces este recurenta intimată B.M. şi nu intimatul B.N.

Motivele recurentei-pârâte B.M. vizând lipsa calităţii procesuale pasive, de asemenea, nu pot fi primite faţă de considerentele de mai sus.

Etichete:

Servitute de trecere. Interpretarea noţiunii de loc înfundat conform dispoziţiilor art. 616 C.civ.

Prin sentinţa civilă nr. 335/31.01.2006 Judecătoria Focşani a respins ca nefondată cererea având ca obiect servitute de trecere reţinând că pârâţii – reclamanţi au ieşire la calea publică. Ca urmare a apelului declarat de pârâţii – reclamanţi, Tribunalul Vrancea prin decizia civilă nr. 209 din 25 mai 2006 a respins apelul reţinând că părţile deţin în proprietate exclusivă imobilele învecinate, fiecare având ieşire la calea publică, că terenul pe care pârâţii solicită instituirea unei servituţi de trecere este, în fapt, chiar grădina lor, care nu poate din circumscrisă noţiunii de fond dominant şi că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale prevăzute de art. 616 C.civ. Prin decizia civilă nr. 848/R/14 noiembrie 2006 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat recursul reţinând că instanţele au interpretat probatoriul administrat, aspectele invocate de pârâţii-reclamanţi referitoare la inconvenientele şi prejudiciile de ordin estetic ori sanitar igienic ce le presupune tranzitarea propriului imobil pentru a avea acces la grădina din spatele casei sunt lipsite de relevanţă în cauză. Curtea a mai reţinut că în mod corect instanţele au aplicat în cauză doar dispoziţiile art. 616 cod civil, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru instituirea servituţii de trecere în favoarea imobilului pârâţilor prin holul din imobilul reclamanţilor căci această sarcină poate fi instituită numai în situaţia în care imobilul dominant este un loc înfundat, lipsit în mod absolut de accesul la drumul public. Or, în cauză, din probele administrate, rezultă că imobilul pârâţilor are acces la drumul public. De altfel, pârâţii au precizat clar că ceea ce doresc prin instituirea acestei servituţi este realizarea accesului mai uşor la propria lor grădină şi nu la drumul public, situaţie care nu se circumscrie prevederilor art.616 cod civil. Pe de altă parte nici ideea potrivit căreia doar o parte a imobilului , respectiv grădina, este izolată, lipsită de acces la drumul public – nu poate fi acceptată întrucât textul art.616 cod civil vizează pe de o parte imobilul în integralitatea lui iar pe de altă parte accesul la calea publică din sau către imobil şi nu dificultatea accesului de la diferite părţi din imobil sau spre alte părţi ale acestuia. Curtea a reţinut că, în concret, pârâţii au acces la grădina din spatele casei prin tranzitarea propriilor camere, ei cunoscând inconvenientele folosirii acestui teren încă de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului. Împrejurarea că această modalitate de acces prezintă dificultăţi de practicare nu le dă dreptul la un alt drum de trecere, drum care, în speţă, ar urma să treacă prin holul din imobilul reclamanţilor, hol în care se deschid uşile de acces din camerele, baia şi bucătăria intimaţilor şi care, în mod cert, nu constituie calea unică, cea mai scurtă şi mai neprejudiciabilă de acces a pârâţilor la grădina lor. În consecinţă, cererea recurenţilor nu poate fi primită atât timp cât prin aceasta se urmăreşte doar asigurarea unui confort mai mare în exploatarea imobilului în detrimentul intimaţilor pentru care s-ar crea o sarcină excesivă şi nejustificată.

Etichete:

Servitute de trecere. Aprecierea intereselor părţilor la constitiurea servituţii.

Prin decizia civilă nr.22/19.01.2006 Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii MM şi MD, având ca obiect obligaţie de a face – servitute de trecere – , reţinându-se că proprietatea acestora nu este loc înfundat în sensul disp.art.616 cod civil, deoarece există cale de acces pe drumul comunal 666 şi apoi pe malul râului Milcov, care chiar dacă a erodat, drumul poate fi refăcut.

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere la soluţia pronunţată, faptul că potrivit art.616 cod civil, îndatorirea reclamanţilor de a-i despăgubi pe proprietarii pe al cărui teren se constituie servitutea de trecere ar fi destul de costisitoare şi că pârâţii au în proprietate suprafeţe destul de reduse pentru a mai fi afectate de o cale de acces.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanţii, invocând interpretarea greşită a dispoziţiilor art.616 cod civil şi art.619 cod civil.

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia civilă nr. 38/R din 19 aprilie 2006, a respins recursul ca nefondat cu motivarea că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile în materie (art.616 cod civil şi art.619 cod civil).

Astfel, în urma probelor administrate, (expertiza tehnică topografică şi cercetarea la faţa locului) s-a constatat că proprietatea reclamanţilor nu este loc înfundat şi că despăgubirile către pârâţi ar fi mult mai costisitoare dacă s-ar admite servitutea de trecere pe calea de acces solicitată, cu atât mai mult cu cât suprafeţele deţinute de pârâţi sunt deja destul de mici pentru a se dispune şi o cale de trecere în favoarea reclamanţilor.

În consecinţă, instanţa constatând că motivele invocate nu se încadrează în disp.art.304 pct.9 cod procedură civilă, astfel cum au fost invocate, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă a respins recursul.

(Decizia civilă nr. 380/R/19.04.2006 a Curţii de Apel Galaţi).

Etichete:

Servitute de trecere. Nemenţionarea acesteia în contractul de vânzare-cumpărare al pârâţilor. Nerespectarea de reclamanţi a regulilor privind publicitatea imobiliară. Inopozabilitate

Prin excepţie de la efectele relativităţii contractului numai între părţile contractante, dobânditorul unui imobil – în speţă pârâţii-recurenţi – ar trebui să suporte consecinţele unei servituţi consimţite de autorul lor, anterior transmiterii bunului, în măsura în care au fost respectate regulile privind publicitatea imobiliară.

Or, în speţă, titlul reclamanţilor prin care s-a constituit dreptul de servitute a fost încheiat la data de 23 iunie 2006, când erau în vigoare dispoziţiile art. 710 – 720 C.pr.civ. privind publicitatea imobiliară.

Potrivit art. 711 C.pr.civ., se vor transcrie în registrul de transcriere al publicităţii unde este aşezat imobilul, toate actele prin care se constituie o servitute.

În speţă, publicitatea imobiliară nu s-a realizat, astfel că dreptul de servitute nu poate fi opozabil pârâţilor-recurenţi.

Codul civil, art. 622, 624-626; Codul de procedură civilă art. 710 – 720.

Decizia civilă nr. 136 din 8 aprilie 2011

Etichete: