Dizolvarea societatilor comerciale prin hotararea adunarii generale

• Dizolvarea societatilor comerciale (consideratii generale)
• Dizolvarea prin trecerea timpului stabilit pentru durata societatii
• Dizolvarea societatii prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate
• Dizolvarea prin declararea nulitatii societatii comerciale
• Dizolvarea societatilor comerciale prin hotararea tribunalului
• Dizolvarea societatilor comerciale pentru alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv
• Dizolvarea societatilor comerciale prin hotararea adunarii generale
• Cauzele specifice de dizolvare a societăţii cu răspundere limitată (S.R.L.)
• Documentele necesare pentru înregistrarea menţiunilor privind dizolvarea şi lichidarea simultană a SNC, SCS şi SRL

[tab: Dizolvarea prin hotararea adunarii generale ]

Dizolvarea prin hotărârea adunării generale este considerat cazul cel mai frecvent şi mai normal de dizolvare a societăţilor comerciale. Societatea s-a născut prin voinţa asociaţilor şi tot aceştia pot hotărî dizolvarea ei.

Acest caz de dizolvare necesită modificarea actului constitutiv, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art.199 din Legea nr. 31/1990.

Modificarea actului constitutiv se va face cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute pentru încheierea lui.

Se înţelege că trebuie să fie întrunite următoarele condiţii de fond: consimţământul valabil al părţilor care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect determinat şi o cauză licită (art. 948 C. civ.)

Ca o condiţie de formă, se impune pentru confirmarea validităţii forma scrisă şi numai în situaţiile prevăzute de art.4 alin. (4) din O.U.G. nr. 76/24 mai 2001 va fi necesară numai forma înscrisului autentic. O problemă pusă în literatura de specialitate recentă a fost aceea de a şti dacă în cazul în care actul constitutiv s-a încheiat în formă autentică, conform dispoziţiilor legii vechi, va putea fi modificat printr-un act adiţional constatat prin înscris sub semnătură privată, conform regulii instituite de ordonanţa precizată mai sus, ca reglementare nouă.

Într-o opinie[1] s-a considerat că, în virtutea principiului simetriei actelor juridice, actul adiţional trebuie să aibă aceeaşi formă cu a actului constitutiv.

Într-o altă opinie[2] s-a apreciat că acest principiu nu este aplicabil ci regula tempus regit actum care dă prioritate legii în vigoare în momentul încheierii actelor juridice.

Deci, potrivit acestui punct de vedere, nu se va cere forma autentică nici în cazul în care societatea a fost înfiinţată sub imperiul legii anterioare, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 4, alin. (4) din O.U.G. nr.76/2001.

Excepţiile se referă la obligativitatea încheierii în formă autentică a înscrisurilor care privesc forma juridică a societăţilor comerciale în care toţi asociaţii sau numai unii dintre ei răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale sau societăţile comerciale constituite prin subscripţie publică.

Ultima situaţie care reclamă forma autentică este aceea când printre bunurile subscrise ca aport în natură la  capitalul social se află un teren.

O altă chestiune ridicată de intrarea în vigoare a ordonanţei este de a stabili dacă pentru orice modificare a actului constitutiv este necesară obţinerea unei noi autorizaţii de funcţionare, cu toate avizele aferente.

Interpretarea conţinutului art. 13 din O.U.G. nr. 76/2001 s-a făcut în mod diferit în literatura de specialitate.

În doctrină[3] s-a afirmat că schimbarea clauzelor actului constitutiv va atrage numai respectarea acelor formalităţi prevăzute de ordonanţă,  adecvate fiecărui caz de modificare în parte.

Actul adiţional trebuie înregistrat în Registrul Comerţului şi publicat în Monitorul Oficial.  Publicarea nu este obligatorie în cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă, fiind suficientă menţiunea făcută în Registrul Comerţului. Este o măsură de simplificare şi degrevare de cheltuieli a micilor întreprinzători, fără însă a se afecta cerinţele publicităţii[4].

În prezent, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 76/2001 aceste formalităţi se desfăşoară prin intermediul Biroului Unic.

În ceea ce priveşte controlul justiţiei asupra transformărilor suportate de actul constitutiv, acesta se exercită prin judecătorul delegat, dar numai pentru schimbările principale, de substanţă, enumerate de art. 199 alin. (2): mutarea sediului în altă localitate, schimbarea obiectului principal de activitate, modificarea capitalului social, fuziunea şi divizarea, reducerea sau prelungirea duratei societăţii, dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale.

Celelalte schimbări la care este supus contractul de societate se vor menţiona în Registrul Comerţului în baza rezoluţiei directorului acestuia.

Modificarea formei juridice a societăţii deşi neprecizată în textul articolului atrage tot competenţa judecătorului delegat.

Rezoluţia directorului are acelaşi regim juridic cu cel al încheierii judecătorului delegat, deci se poate declara recurs împotriva acesteia în condiţiile art. 60 din Legea 31/1990.

S-a pus întrebarea cum se va proceda în cazul în care prin aceeaşi cerere se solicită înregistrarea unor modificări dintre care unele sunt de competenţa judecătorului delegat iar altele de competenţa directorului Oficiului Registrului Comerţului.

Pentru această situaţie, literatura de specialitate a oferit mai multe soluţii: fie s-a susţinut că trebuie respectată competenţa materială stabilită de lege[5] sau că va opera o prorogare de competenţă în favoarea judecătorului delegat[6].

Legea societăţilor comerciale nu mai cuprinde o dispoziţie asemănătoare celei a articolului 100 din vechiul Cod comercial, care lovea cu ineficacitatea modificările actului constitutiv, în situaţia în care nu erau îndeplinite formele de publicitate prevăzute de lege.

Aşa încât, lipsa înregistrării în Registrul Comerţului şi a publicării în Monitorul Oficial a actului adiţional atrage în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului doar inopozabilitatea acestora faţă de terţi.

Inopozabilitatea nu poate fi invocată dacă terţii cunoşteau transformările intervenite.

Numai în privinţa societăţilor pe acţiuni există o dispoziţie asemănătoare cu cea a art. 100 din Codul Comercial anterior în vederea căruia actul adiţional nu va produce efecte nici faţă de terţi şi în anumite limite, nici faţă de asociaţi înainte de înregistrarea în Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial.

Conform art. 130 alin. (5), hotărârile adunării generale a acţionarilor nu pot fi executate mai înainte de îndeplinirea formalităţilor legate de publicitate.

Aceste hotărâri sunt supuse condiţiei suspensive a înregistrării în Registrul Comerţului şi publicării în Monitorul Oficial.

Totuşi, ce se va întâmpla dacă hotărârea de modificare a fost executată deşi nu s-au îndeplinit cerinţele publicităţii?

În doctrină[7] s-a considerat că executarea de bunăvoie creează o realitate peste care nu vor trece nici asociaţii şi nici terţii, în măsura în care aceasta a avut loc şi faţă de aceştia.

În toate tipurile de societăţi, conform art.48 din Legea nr. 31/1990, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea neregularităţii apărute ca urmare a nepublicării actului modificator în termen de 8 zile de la data constatării acestuia.

În caz contrar orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele societăţii să facă regularizarea cuvenită.

Hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot fi atacate cu opoziţie de către creditorii sociali şi de către alte persoane prejudiciate de acestea [art.61 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].

Prin hotărârea asociaţilor se înţelege şi hotărârea organelor statutare ale societăţii, iar termenul de asociat include şi acţionarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.

Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al României, dacă prezenta lege nu prevede un alt termen. Ea se depune la Oficiul Registrului Comerţului care în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta tribunalului sediului societăţii [art. 62 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].

Opoziţia suspendă executarea hotărârii asociaţilor până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în afară de cazul în care prezenta lege prevede altfel.

Aceasta se judecă în camera de consiliu a tribunalului, cu citirea părţilor [art. 62 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].

Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului [art. 62 alin. 3 din Legea nr. 31/1990].

Cazul de dizolvare prevăzut de art. 222 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 31/199 este o posibilitate de modificare a actului constitutiv şi poate fi decisă de adunarea generală extraordinară în S.A.-uri sau de unanimitatea asociaţilor în S.N.C., S.C.S. şi S.R.L., în afara situaţiei în care actul constitutiv prevede o majoritate.

Profesorul I.L. Georgescu a făcut distincţie între adunările generale care iau decizia dizolvării impusă de imperativul legii şi cea stabilită exclusiv prin voinţa părţilor.

Pentru cele dintâi este necesară o majoritate obişnuită, iar pentru cele din urmă o majoritate absolută.

În art. 115 din Legea nr. 31/1990 se precizează că pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare, când actul constitutiv nu dispune altfel, sunt necesare la prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social.

La convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social este obligatorie,  iar hotărârile trebuie să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin o treime din capitalul social.

Instanţa judecătorească nu se poate substitui adunării generale, pentru a dispune dizolvarea, în cazul în care aceasta nu a fost votată în adunarea generală datorită neîntrunirii cvorumului sau majorităţii cerute de lege. Dacă dizolvarea nu intervine prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, dizolvarea judiciară nu poate fi dispusă decât în condiţiile art. 222 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, respectiv pentru neînţelegeri grave între asociaţi.

În cazul în care dizolvarea voluntară intervine înainte de expirarea termenului fixat pentru durata societăţii, aceasta produce efecte faţă de terţi numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial (art. 229 din Legea nr. 31/1990). Dacă societatea dizolvată a fost constituită pe durată nelimitată, trecerea acestui termen de 30 de zile nu este necesară pentru opozabilitatea faţă terţi a hotărârii de dizolvare, întrucât textul legal are în vedere numai societatea constituită pentru o durată determinată.

Ca atare, momentul în care este efectivă şi opozabilă dizolvarea în acest caz este acela al înregistrării menţiunii, astfel cum rezultă din art. 199  alin. (1) şi art. 227 alin (2) din Legea societăţilor comerciale.

Asociaţii pot reveni asupra hotărârii de dizolvare, în condiţiile cerute de lege pentru modificarea actului constitutiv, cu condiţia ca nici o repartiţie din activ să nu fi fost efectuată (art. 226 din Legea nr. 31/1990).

În practica judiciară[8] instanţa de apel, constatând că hotărârea adunării generale a asociaţilor are ca efect dizolvarea societăţii comerciale în cauză, a concluzionat corect că în această situaţie nu se justifică introducerea în justiţie a unei acţiuni având acelaşi obiect, deoarece măsura dizolvării s-a luat în condiţiile legii, pe calea hotărârii adunării generale a asociaţilor, care şi-au exprimat astfel acordul pentru dizolvare, având dreptul recunoscut de art. 173 (actualul art. 229 din Legea nr. 31/1990) de a conveni dizolvarea societăţii înainte de expirarea termenului fixat prin actele constituite pentru durata societăţii.

Hotărârea adunării generale a asociaţilor fiind luată în condiţiile legii, ale contractului de societate şi ale statului, astfel cum prevede art.90 din Legea nr. 31/1990 în prezent art. 131 este obligatorie şi pentru asociaţii care nu au participat la adunarea generală a asociaţilor ori care s-au opus acestei măsuri.

Aşadar, instanţa de apel, având în vedere cele menţionate, a apreciat corect inadmisibilitatea unei cereri de dizolvare, în condiţiile în care adunarea generală a asociaţilor hotărâse deja aceasta, în raport de prevederile art.169 (în prezent art. 222 din Legea nr. 31/1990).

Într-o altă cauză[9], instanţa considerând că este incidentă prevederea art. 222 din alin. (1) lit. d), fostul art. 169 lit. c) din Legea nr. 31/1990 în forma sa anterioară şi ţinând seama de faptul că necontestarea hotărârii face ca aceasta să devină irevocabilă a decis că în această situaţie nu se mai poate solicita excluderea unor asociaţi.

Pentru a explica soluţia dată în speţa la care ne vom referi trebuie să reamintim câteva aspecte legate de dizolvarea hotărâtă de adunarea generală a asociaţilor. O astfel de modalitate de dizolvare impune condiţia ca modificarea actului constitutiv să se facă cu respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate cerute de lege pentru încheierea lui.

Aşa fiind, instanţa, constatând că statutul a fost semnat doar de trei dintre cele patru asociate care au semnat iniţial actele de constituire a societăţii, în mod justificat a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile exprese prevăzute de lege cu privire la dizolvarea prin hotărârea adunării generale a asociaţilor.

---

[1] Gh.Piperea, Despre simplificarea procedurii de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale în P.R. nr.1/2002, p.223

[2] M.Şcheaua, “Legea societăţilor comerciale nr.31/1990 – comentată şi adnotată”, Ed.Rosetti, Bucureşti, 2002, p.258

[3] M.Şcheaua, op.cit., p.199

[4] I.Băcanu, „Modificarea capitalului social al societăţilor comerciale”, Ed.Lumina Lux, Bucureşti, 1996, p.122

[5] I.Băcanu, op.cit., p.121

[6] M.Şcheaua, op.cit, p.256 şi urm.

[7] I.L.Georgescu, op.cit., vol.II, p.162

[8] C.S.J., s.com., decizia nr. 1115/19.12.1995 în Revista de drept comercial nr. 7-8/1996, pag. 142

[9] C.S.J., s.com., decizia nr. 2236/18.12.1996 în Buletinul Jurisprudenţei pe 1996 p.  235