Top

Evacuare pentru lipsă de titlu

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Dosar nr. 8976/212/2008

SENTINTA CIVILA NR. 1245

Sedinta publica de la 22.01.2009

Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile privind pe reclamantele SD si TEAV si pe pârâtii AA, AA, AAM, AGI, AAM, ADI, AEM, AP, AO, IB, SE, AZ, AE, AL si AMC, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal facut în sedinta publica nu se prezinta partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care învedereaza ca dezbaterile asupra fondului au avut loc în sedinta publica din data de 15.01.2009 si au fost consemnate în încheierea de sedinta de la acea data – parte integranta a prezentei hotarâri – data la care instanta, la cererea aparatorului reclamantelor, a amânat pronuntarea la acest termen, în vederea depunerii de concluzii scrise. Nu au fost depuse astfel de înscrisuri.

Instanta retine cauza spre solutionare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 5.05.2008 reclamantele SD si TEAV au solicitat instantei, in contradictoriu cu paratii AA, AA, AAM, AGI, AAM, ADI, AEM, AP, AO, IB, SE, AZ, AE, AL si AMC sa pronunte o hotarare prin care sa dispuna evacuarea acestora din imobilul situat in Constanta , str CV.

In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca sunt proprietarii imobilului in urma restituirii prin dispozitia primarului. La data restituirii, paratii locuiau in imobil fara a detine un titlu locativ, motiv pentru care au incheiat un contract de inchiriere in anul 2003.

In sustinerea cererii, reclamantii au depus la dosarul cauzei dispozitia de restituire a imobilului, protocol de predare primire, contract de inchiriere, acte de stare civila ale paratilor. La termenul din data de 4.09.2008, in baza art 167 C.proc.civ, instanta a incuviintat pentru reclamanti proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei si proba cu interogatoriul paratului AA, fata de lipsa nejustificata a caruia, instanta a dispus aplicarea dispozitiilor art 225 C.proc.civ.

In drept, reclamantii au invocat dispozitiile art 480, L 114/1996, OUG 4/1999.

Paratii, desi legal citati nu s-au prezentat in instanta si nici nu au formulat intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 12.03.2003 reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Constanta , str CV, prin restituirea in natura in baza L 10/2001, conform dispozitiei nr y emisa de primarul Constantei. Conform art 3 din dispozitia nr 501/2003, in cazul contractelor de inchiriere incheiate cu RAEDPP pentru aceste imobile restituite, vor fi avute in vedere dispozitiile OUG 40/1999.

La data restituirii imobilului, intre RAEDPP si paratul AA exista incheiat contractul de inchiriere inregistrat sub nr x/18.05.2000 si care se derula incepand din 8.05.1999 pana la data de 7.04.2004, contract incheiat sub incidenta dispozitiilor art 2 OUG 40/1999.

In temeiul titlului de proprietate reprezentat de dispozitia nr 501/2003, reclamantii au incheiat cu paratul AA la data de 1.07.2003 contractul de inchiriere inregistrat la Administratia Financiara Constanta sub nr 592729, avand ca durata de valabilitate pana la data de 20.06.2004.

Titlul in baza caruia paratii locuiesc in imobil l-a reprezentat contractul de inchiriere nr z/1.07.2003. Insa contractul de inchiriere a expirat la data de 20.06.2004, paratii neprelungind valabilitatea acestuia. Prin urmare, la data promovarii prezentei actiuni, titlul locativ al paratilor nu mai este valid.

Actiunea in evacuare, reglementata de art 1410 si urm C.civ este specifica raporturilor juridice de locatiune, si anume acelor raporturi prin care o parte-locatorul, in speta reclamantii, transmite folosinta unui bun cert catre locatar-in speta paratii. Dreptul de folosinta se transmite pe perioada determinata. La incetarea efectelor contractului, obligatia principala a locatarului este de a restitui bunul in starea in care l-a preluat. In speta, raporturile juridice dintre parti au incetat, prin urmare contractul de inchiriere avand ca obiect folosinta imobilului nu isi mai produce efectele.

Confom art 969 C.civ, contractele legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar acestea se pot revoca fie prin consimtamantul partilor, fie pentru cauze autorizate de lege. In speta, contractul partilor a incetat prin ajungerea la termen. De asemenea, in baza art 977 C.civ, conventiile se interpreteaza dupa intentia partilor. Astfel, intentia partilor, potrivit clauzelor din contract a fost ca folosinta imobilului de catre parati sa se deruleze pana la data de 20.06.2004.

Potrivit art 1429 C.civ, una dintre obligatiile principale ale locatarului este de a intrebuinta bunul care face obiectul locatiunii potrivit cu destinatia sa pana la expirarea termenului prevazut in contract, afara de cazul in care nu se doreste prelungirea efectelor inchirierii. In speta, contractul a ajuns la termen si nici una dintre parti nu a anuntat prelungirea efectelor. Conform art 1431 C.civ, locatarul are obligatia de a restitui bunul in starea in care l-a primit, o data cu incetarea raporturilor contractuale. Iar in baza art 1438 C.civ, o data notificat concediul, chiriasul este dator sa paraseasca imobilul, fara a putea opune tacita relocatiune.

In speta, raporturile dintre parti au fost guvernate de regulile aratate mai sus intrucat a fost incheiat un contract de inchiriere. Contractul de inchiriere este unul consensual si se poate incheia si prin acordul tacit al partilor, fara a fi necesara vreo formalitate.

Fata de aceste precizari, instanta constata temeinicia prezentei actiuni avand in vedere ca paratii continua sa locuiasca in imobil fara a detine un titlu locativ valabil.

La pronuntarea acestei solutii instanta va avea in vedere si dispozitiile art 225 C.proc.civ, coroborand lipsa nejustificata a paratului la interogatoriu, pe care o va interpreta ca un inceput de dovada scrisa, cu restul materialului probator administrat in cauza.

In baza acestor considerente, instanta va admite actiunea si, in consecinta va dispune evacuarea paratilor din imobil.

Vazand si dispozitiile art 274 C.proc.civ, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite actiunea formulata de reclamantele SD si TEAV în contradictoriu cu pârâtii AA, AA, AAM, AGI, AAM, ADI, AEM, AP, AO, IB, SE, AZ, AE, AL si AMC.

Dispune evacuarea pârâtilor din imobilul situat în Constanta, str. CD.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 22.01.2009.

Etichete: