Contencios administrativ – normă de hrană

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 3036/88/2008
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinţa civilă Nr. 171
Şedinţa publică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 3036/88/2008 reclamantul Sindicatul ………. în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat …….. a chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Bucureşti şi inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea pentru ca în contradictoriu să fie obligaţi la plata sumei cuvenită şi neachitată ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană (supliment) nr.12 B, ca urmare a nealocării acesteia începând cu anul 2005 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii tuturor membrilor Sindicatului ………., ce aveau calitatea de poliţişti – funcţionari publici în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

În motivare, s-a arătat că membrii de sindicat sunt angajaţi în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, cărora lise aplică prevederile statului poliţistului; prin art.28 alin.1 lit. c din Legea nr. 360/2002 privind statutul potrivit poliţistului s-a instituit dreptul poliţistului la uniformă, echipament specific, alocaţii pentru hrană, asistenţă medicală şi psihologică, proteze şi medicamente gratuit, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Se mai arată că art. 1 din H.G. nr. 65/23.01.2003 privind stabilirea drepturilor de hrană în timp de face, ale personalului aparţinând structurilor Ministrului Internelor şi Reformei administrative căruia i se aplică Statutul Poliţistului, publicat în monitorul Oficial nr. 81/07.02.2003, prevede că aceste categorii de personal beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocaţie de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferenţiată pe categorii care constituie norme de hrană.

În anexă, se precizează sunt prevăzute norme de hrană zilnice plafoanele calorice şi categoriile de personal pentru care se acordă alocaţia de hrană zilnică, arătându-se că norma 12 B se acordă gratuit şi personalului căruia i se aplică statutul Poliţistului care încadrează unităţile şi subunităţile de poliţie din structura Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform art. 4 din H.G. nr. 65/2003/2003, se arată, normele de hrană aplicare ale acestei hotărâri precum şi structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

De altfel, se arată, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 440/05.05.2003 privind hrănirea efectivelor M.A.I, pe timp de pace la art. 6 prevede următoarele : cadrele militare în activitate, poliţiştii, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc în locul produselor agro-alimentare prevăzute de norme valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul.

Art. 24 din ordinul M.A.I. nr. 440/05.05.2003 stipulează în mod expres că alocarea de dreptului de hrană a personalului M.A.I. care beneficiază de norme de hrană se face în toate situaţiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziţie zilnică a şefului unităţii.

Acelaşi ordin, se arată, conţine tabelul nr. 1 cuprinzând categoriile de efective care beneficiază de suplimentul de hrană prevăzut de norma 12 B, tabel în care figurează la poziţia nr. 8 şi poliţiştii care încadrează unităţile şi subunităţile de poliţie din structura Inspectoratului General al Poliţie pentru care modul de acordare al normei este stabilita în tot cursul anului.

Mai mult, prin adresa nr. 270/06.08.2007 Inspectoratul General al Poliţiei Române a recunoscut dreptul la suplimentul de hrană 12 B în conformitate cu prevederile pct. 2 din tabelul nr. 1 al O.M.A.I. nr. 440/2003 pentru poliţiştii care lucrează în ture pentru timpul efectiv lucrat.

Se mai arată că, având în vedere prevederile O.M.A.. nr.36/2002 privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repaosului săptămânal, cu modificările ş completările ulterioare, poliţiştii care au dreptul la suplimentul de hrană 12 B, fac parte de regulă din Poliţia de Ordine Publică, Poliţia Rutieră, Poliţia Transporturi, Combaterea Criminalităţii Organizate, Supravegheri Operative şi Investigaţii, Investigaţii Criminale, Criminalistic, Poliţia de intervenţie rapidă.

S-au ataşat cererii o serie de înscrisuri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 5460/2002; H.G. nr. 65/2003, Ordinul M.A.I. nr. 440/05.05.2003.

Pârâtul Inspectoratul de Poliţe al Judeţului Tulcea a depus la dosar întâmpinare.

Prin întâmpinare s-a arătat că Hotărârea de Guvern nr. 65/2003 menţionează la art. 1 că personalul aparţinând structurii Ministerului de Interne, căruia i se aplică Statutul Poliţistului, beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocaţie de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferenţiate pe categorii, care constituie norme de hrană; categoriile de norme sunt prevăzute în anexa 1 în funcţie de locul de muncă şi activităţile desfăşurate, poliţiştii beneficiază de norma de hrană 6; s-a beneficiat de norma de hrană de toţi poliţişti conform Legii nr. 360/2002, numai că acum doresc şi acest supliment pentru eforturi deosebite sau situaţii speciale, care se acordă numai în anumite condiţii .

Referitor,se arată, la temeiul în baza căruia aceştia consideră că au dreptul H.G. nr. 65/2003 – anexa 1, norma 12 B, alin. 8 „norma 12 B se acordă gratuit personalului căruia i se aplică statutul poliţistului, care încadrează unităţile şi subunităţile de poliţie din structura Inspectoratului General al Poliţiei Române” iar Inspectoratul de Poliţie Tulcea nu face parte din structura I.G.P.R. iar angajaţii I.P.J. Tulcea nu sunt încadraţi în unitate sau subunitate din structura I.G.P.R. din cauza următoarelor aspecte : astfel, la art.11 din Legea nr. 218/2002 sunt date unităţile şi subunităţile I.G.P.R. „Inspectoratul General al Poliţiei Române are în structura sa organizatorică direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului de interne; Inspectoratele de Poliţie nu sunt structura I.G.P.R. şi nu sunt înfiinţate prin Ordin al Ministrului ci sunt înfiinţate prin lege, deci nici angajaţii săi nu fac parte dintr-o unitate din structura I.G.P.R.

Se mai arată că raportat la prevederile Legii nr. 218/22002 privind Organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,se face o confuzie majoră de către reclamanţi între Poliţia Română şi I.G.P.R. şi între subordonarea din punct de vedere profesional şi structura organizatorică, aspect care este lămurit de art.11 , redat anterior (referitor la structura I.G.P.R.) coroborat cu art. 5 (referitor la structura Poliţiei Române care prevede la alin. 1 –Poliţia Română (nu este I.G.P.R.) are următoarea structură organizatorică : a) Inspectoratul General al Poliţiei Române; b) unităţi teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie; c) instituţii de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a personalului; d) alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii.

Se mai arată că în secţiunea a II-a din lege sunt date unităţi teritoriale din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, unde la art.12 alin. 2 se menţionează : În judeţe se organizează şi funcţionează ca unităţi cu personalitate juridică, Inspectoratele de poliţie, conduse de un inspector şef, ajutat de adjuncţi.

Se mai precizează că există o distincţie clară între structură şi subordonare, între Poliţia Română şi Inspectoratul General al Poliţiei Române; se specifică clar în lege că Inspectoratele de Poliţie nu sunt unităţi în structura I.G.P.R. şi atunci personalul inspectoratului de poliţie nu se încadrează în dispoziţiile legale pentru a beneficia de acest supliment pentru eforturi deosebite; şi raţiunea legiuitorului a fost de a acorda distinct pe categorii a acestei norme de hrană, deoarece dacă ar fi gândit să acorde aceste drept la întreg personalul ar fi prevăzut explicit că se acordă gratuit întreg personalului poliţiei române.

Examinând actele şi lucrările dosarului, in stanţa reţine următoarele :

Potrivit anexei la H.G. nr. 65/2003, norma 12l. reprezintă supliment pentru eforturi deosebite sau situaţii speciale se acordă gratuit personalului căruia i se aplică Statutul Poliţistului, care încadrează unităţile şi subunităţile de poliţie din structura I.G.P.

Faţă de dispoziţiile Legii nr. 218/2002 este evidenţiat că inspectoratele judeţene de poliţie nu fac parte din structura I.G.P. ci se află în subordinea acestuia, astfel că funcţionarii publici cu statut special din cadrul acestora nu pot beneficia de sporul de hrană 12. B.

Că aşa este, rezultă din dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 218/2002 conform cărora Inspectoratul General al Poliţiei Române au în structura sa organizatorică direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului de interne.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanţa sa să respingă cererea ca nefondată.

Tags: contencios administrativ, H.G. nr. 65/2003, Legea nr. 218/2002, Legea nr. 360/2002, normă de hrană

Drepturi salariale – Contencios administrativ

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 776 (04.04.2008)
Autor: Tribunalul Tulcea
Domenii asociate: contrarietate (contradictorialitate) de hotărâri

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contencios administrativ formulată de reclamanţii : G….ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE TULCEA şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi a sporului de fidelitate cuvenit reclamanţilor pentru anul 2005, ambele sume actualizate cu rata inflaţiei, calculate de la data naşterii drepturilor şi până la data efectuării plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin art. 37 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor s-a prevăzut că la plecarea poliţiştilor în concediu de odihnă, aceştia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Deşi în baza acestui text, din anul 2004, reclamanţii trebuiau să beneficieze de prima de vacanţă, aceste drepturi nu i-au fost acordate.

De la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului ce reglementează salarizarea poliţiştilor nu a beneficiat deloc de prevederea referitoare la plata primei de vacanţă, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.

Reclamanţii consideră că această stare de fapt este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacţii sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

De asemenea şi conform art. 41, pct. 2 din Constituţia României, salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, măsurile de protecţie privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiţii grele, precum şi în alte situaţii specifice.

Această prevedere din Constituţie este coroborată cu prevederile art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care stipulează că poliţistul are dreptul la concediul de odihnă plătit, concediu fără plată şi învoiri plătite.

De asemenea, s-au invocat dispoziţiile art. 37 al. 2 din O.G 38/2003, potrivit cu care s-a stabilit că la plecarea poliţistului în concediul legal de odihnă se acordă o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Aplicarea acestor prevederi legale au fost suspendate succesiv prin legea bugetului de stat, respectiv până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2005 prin art. 8 al. 7 din Legea 511/2004, până la 31 decembrie 2006 prin art. 5 al. 5 din Legea 379/2005.

Dispoziţiile art. 18 din Codul Muncii stipulează imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Reclamanţii îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 21 şi art. 52 al. 1 din Constituţia României, O.G nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor modificată şi completată prin OG nr. 8 din 22.01.2004, Legea nr. 360/2002 cu modificările şi completările ulterioare, art. 56 şi art. 64 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 2, pct. 1, lit. b, art. 109 al. 1 şi art. 112 din Cod proc. civ. şi art. 911 din Legea nr. 188/1999 şi Legea 168/1999.

Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale referitoare la acordarea primei de concediu invocate de petenţi au fost suspendate prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003. art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 şi art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005 pentru anii 2004, 2005 şi 2006, astfel încât dispoziţiile art. 37 alin. 2 din O.G. 58/2003 nu puteau produce efecte juridice pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2006.

De asemenea a arătat că exerciţiul dreptului prevăzut de art. 6 din O.G nr. 38/2003, a fost suspendat în anul 2005, apreciază că instituţia nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoaşterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referinţă, era suspendată.

Analizând cauza, funcţie de probele administrate, dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. 2 din O.G. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Aplicarea acestei dispoziţii şi prin urmare acordarea primei de concediu a fost suspendată însă, prin actele normative ulterioare, astfel: prin art. 9 alin. 7 din Legea 507/2003, aplicarea dispoziţiilor privind acordarea primei de concediu a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2006.

Deşi actele normative menţionate au prelungit succesiv suspendarea prevăzută referitoare la acordarea primei de concediu, acesta nu este un argument pentru a se considera că dreptul nu mai există, întrucât nu a fost desfiinţat prin dispoziţiile legale menţionate, ci doar a fost suspendat exerciţiul acestui drept.

Din moment ce, printr-o lege anterioară, s-a reconstituit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, ulterior exerciţiul acestui drept fiind suspendat, nu se poate considera că acest drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Prin urmare, pentru ca dreptul prevăzut într-o dispoziţie legală să nu fie doar o obligaţie lipsită de conţinut redusă la „nudum jus”, acesta nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor în care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Astfel s-ar ajunge la situaţia în care un drept patrimonial a cărei existenţă este recunoscută, să fie lipsit de existenţa sa.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea unei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicată de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.

În ce priveşte sporul de fidelitate acesta se acordă în raport de dispoziţiile art. 6 din O.G. 38/2003.

Chiar dacă la nivelul anului 2005, s-a emis O.U.G. nr. 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totuşi, aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organică privind salarizarea poliţiştilor.

În consecinţă, reclamanţilor, având calitatea de funcţionar public cu statut special – poliţist, aşa cum rezultă din adresa nr. 26827 din 29.02.2008, li se cuvine prima de concediu pentru anii 2004 – 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005.

Prin urmare, va fi admisă acţiunea reclamanţilor şi vor fi obligate pârâţii la plata către reclamanţi a primelor de concediu pentru perioada 2004 – 2006 şi a sporului de fidelitate cuvenit pentru anul 2005, proporţional cu timpul lucrat în cadrul celor două instituţii, respectiv la care au lucrat şi la care lucrează în prezent, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei ce se va calcula de la data naşterii dreptului şi până la achitarea integrală a debitului.

Urmează a fi obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure fondurile necesare în vedere efectuării plăţilor sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Tags: concediu de odihnă, contencios administrativ, drepturi salariale, Legea 397/2005, Legea 511/2004, Legea nr. 360/2002, Legea nr. 507/2003, O.G nr. 38/2003, O.G. 58/2003, prima de vacanta