Top

Drepturi salariale

Dosar nr. 79/88/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA Nr. 352

Şedinţa publică din data de 04 Martie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.79/88/2009, reclamantul „…” a chemat în judecată SC „”…”” SRL Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale pentru perioada 20 februarie 2008 – 20 octombrie 2008, să-i elibereze decizia de încetare a contractului individual de muncă şi perfectarea actelor pentru a beneficia de şomaj.

În motivare, reclamantul a arătat că pentru perioada 20 februarie 2008 – 20 octombrie 2008 şi-a încasat doar 30% din salariul cuvenit.

A mai arătat că pentru această perioadă nu a semnat ştate de plată.

La data de4 23 ianuarie 2009 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de renunţare la judecată.

În şedinţa publică din data de 4 februarie 2009, reclamantul a arătat că, nu renunţă la judecata cauzei, întrucât pârâta nu i-a achitat toate drepturile, concediul de odihnă şi diurna nu sunt bine calculate, iar pentru concediul de odihnă pentru 20 de zile, a primit suma de 4,5 milioane lei.

În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei în copie: cartea de identitate a reclamantului, contractul individual de muncă al reclamantului, actul adiţional, decizia nr.24/1.12.2008 cererea înregistrată sub nr.RTI027/15.11.2008, dispoziţia de plată nr.45/2009,. Ştatele de plată pentru perioada martie – noiembrie 2008 şi pontajul pentru lunile martie şi noiembrie 2008.

Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei începând cu data de 1.03.2008 şi până la data de 31.08.2008.

Prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr.49/2008, durata contractului s-a prelungit cu 3 luni, pe perioada cuprinsă între data de 1.09.2008 – 30.11.2008.

La data de 15.11.2008 reclamantul a formulat cerere de încetare a raporturilor de muncă, începând cu data de 1.12.2008, iar prin decizia nr.24/1.12.2008 pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 1.12.2008, potrivit art.79 alin.1 din Codul muncii.

Potrivit art.154 al.1 din Codul muncii „salariul reprezintă compensaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar potrivit alinm.2 al aceluiaşi articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Prin dispoziţia de plată nr.45 din 22.01.2009, reclamantului i-a fost achitată suma de 450 lei, reprezentând indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat.

Analizând statele de plată depuse la dosarul cauzei, se poate observa că pentru perioada aprilie – octombrie 2008 reclamantului i-a fost plătită diurna.

Tot prin ştatele de plată depuse la dosarul cauzei, pârâta a făcut dovada că i-a achitat reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada martie – octombrie 2008.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa urmează a respinge acţiunea ca nefondată.

Etichete:

Drepturi salariale

Dosar nr.2415/88/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 55

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2415/88/2008, reclamanţii: …., au chemat în judecată SC …. SA Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata indemnizaţiilor minime de concediere prevăzute la art.50 alin.2 din contractul colectiv de muncă, sume reactualizate potrivit indicelui de inflaţie la momentul plăţii şi cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că au fost angajaţii pârâtei, aceasta disponibilizându-i în cadrul concedierilor colective operate în anii 2006, 2007 şi 2008.

Deşi în contractul colectiv de muncă se prevedea obligativitatea pârâtei de a face plata indemnizaţiilor minime de concediere, reclamanţii menţionează că nici până în prezent aceste plăţi nu au fost făcute.

În drept, şi-au întemeiat cererea pe disp.art.50 al.2 şi următoarele din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel …. şi dispoziţiile corespondente din Codul muncii.

În dovedire, reclamanţii au depus la dosarul cauzei: centralizator, CCM pentru anii 2006, 2007, 2008, adresele nr.3132/2006, nr.504/2007, nr.1889/2008, planul social – versiune finală 21.04.2005, cererea formulată de către …. şi răspunsul dat de către pârâtă, C.I., calculul drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, actualizate cu indicele de inflaţie, deciziile de concediere, carnetele de muncă, extrase de cont, acte adiţionale ale unor decizii de concediere, cererea pentru introducerea în proces a moştenitorilor reclamanţi decedate …., certificatele de naştere ale moştenitorilor, C.I., certificatul de deces seria D.s nr.579018, copia legalizată a certificatului de căsătorie şi concluzii scrise.

Pârâta a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, practică judiciară, adresa nr.1117/2006, proiectul de concediere colectivă nr.1117/2006, CCM pentru 2007, precizări, actul adiţional la CCM, adresa nr.7423/2006, nr.13535/2007, nr.44714/2007, nr.2735/2007, nr.2827/2007, nr.5468/2005, practică judiciară, amendament la planul social încheiat la data de 13.09.2006, adresa nr.30657/2006, planul social – versiunea finală din 21.04.2005 şi concluzii scrise.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia prematurităţii, instanţa reţine următoarele:

În cauză, sunt incidente disp. art.283 al.1 lit.c din Codul muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale, aşa cum se menţionează în CCM, indiferent că ele sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii mai speciale.

Astfel, articolul mai sus menţionat dispune că „cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului,m la acţiune, situaţie în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariaţi.”

În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, invocate de pârâtă care se referă la o prescripţie specială, în sensul că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data naşterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia. Mai mult decât atât, prin invocarea acestor dispoziţii pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că invocând prevederile de mai sus, implicit recunoaşte că dreptul material la acţiune este actual, născut, personal şi prin urmare reclamantul are un interes material, care a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea dreptului şi prin urmare, nu se poate susţine că acţiunea este prematură.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge ca nefondate excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi prematurităţii.

Faţă de capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform disp. CCM şi ale planului social, instanţa reţine următoarele:

Din probele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanţii au avut raporturi de muncă cu SC …. SA şi au fost concediaţi o parte în anul 2006 şi o parte în anul 2007 potrivit art.65 şi art.66 din Codul muncii.

În deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor, s-a prevăzut că aceştia beneficiază de indemnizaţie de concediere acordată cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în …. a acestora.

Art.50 din CCM pentru 2006 prevede că: 1) „La concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net, de la 3 ani la 10 ani două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani – trei salarii medii nete, iar peste 15 ani patru salarii medii nete”.

Al.4 al aceluiaşi articol menţionează expres că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi.”

Pentru anul 2007 s-a prevăzut în art.50 al CCM încheiat la nivelul societăţii că: 1) „La concedieri individuale din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani – 1,5 salarii medii nete, de la 3 la 10 ani – 3 salarii medii nete , iar peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol se prevede că: „în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă”, la alin.3 se prevede că: „valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negocierea FS…….”, iar la alin.4 se stipulează că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi.”

La dosarul cauzei s-a depus planul social din 2005, prin care părţile semnatare (patronat şi sindicat) au convenit la art.4 că în funcţie de vechimea în SC …. SA angajaţii să primească următoarele pachete financiare şi anume: de la 0,5 la 5 ani vechime – 8 salarii (medii brute pe ….), între 5 şi 15 ani vechime – 12 salarii, iar peste 15 ani vechime – 15 salarii medii brute. Aceste pachete financiare îi vizau pe salariaţii ce urmau a fi disponibilizaţi în urma reorganizării, ca urmare a concedierii lor colective, iar prin art.4 din planul social, părţile semnatare au creat o situaţie mai favorabilă salariaţilor, modificând numărul de salarii ce urmau a fi acordate, dar şi vechimea în muncă.

Aceste pachete financiare au fost acordate ca o formă de protecţie socială pentru cei ce urmau să înceteze activitatea ca urmare a celor reţinute mai sus.

Ulterior, prin amendamentul la planul social încheiat la 13.09.2006 între aceleaşi părţi s-a completat pct.4 în sensul că art.4 din planul social se interpretează astfel: voinţa comună a părţilor la data semnării planului social a fost de a modifica în favoarea salariaţilor …. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din CCM.

Prin deciziile de concediere depuse la dosarul cauzei, s-a prevăzut că „valoarea netă a indemnizaţiei de concediere ce va fi acordată salariatului, cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în …. a salariatului, se va plăti într-o singură tranşă, în 5 zile lucrătoare după încetarea contractului de muncă.”

Patronatul şi Federaţia Sindicatelor din …., de comun acord, au convenit să creeze o situaţie mai favorabilă persoanelor disponibilizate, prin dispoziţiile planului social şi a amendamentului din ianuarie 2006. La această dată s-a clarificat că nu se cumulează disp. art.50 din CCM cu cele prevăzute în planul social.

Chiar art.50 din CCM face referire la alin.4 că se completează cu prevederile planului social, care s-a încheiat în 2005, iar voinţa comună a părţilor a fost de a se modifica articolul de mai sus, în sensul celor deja expuse, motiv pentru care instanţa apreciază că cererile reclamanţilor sunt neîntemeiate, întrucât le-a fost calculat corect cuantumul indemnizaţiilor de concediere.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre suma acordată reclamanţilor, cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform disp. CCM şi planului social, ca nefondată.

Pentru aceleaşi motive, instanţa va respinge acţiunea ca nefondată şi în ceea ce le priveşte pe … şi ….

Etichete:

Drepturi salariale

Dosar nr. 2224/88/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 14

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2224/88/2008 reclamantul …., a chemat în judecată S.C. …. S.A. Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale în cuantum de 6.500 lei, reprezentând suplimentări salariale cuvenite şi neacordate, aferente anilor 2005,2006, a sumei de 2083 lei reprezentând suplimentări salariale (beneficii pe anul 2006), pentru perioada ianuarie 2006 – 3 noiembrie 2006, a sumei de 3908 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată, conform dispoziţiilor C.C.M. şi ale Planului social. De asemenea reclamantul a mai solicitat indexarea acestor sume cu dobânda legală, în conformitate cu dispoz.art.1088 C.civil, precum şi art.2 şi urm. din OG nr.9/2000, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a acestor sume, cât şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei şi, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată de care a beneficiat în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, beneficia şi de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.

A menţionat reclamantul că, C.C.M. încheiat la nivelul societăţii, prevedea la art.168 (1) că: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun salariaţii …. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe …. S.A.”.

Ori, deşi C.C.M. prevedea aceste obligaţii, precizează reclamantul că, pentru anii 2005 şi 2006 nu a beneficiat de suplimentările salariale mai sus menţionate în cuantum de 6500 lei.

Cu privire la beneficiile pe anul 2006, în cuantum de 2083 lei reclamantul a arătat că, la începutul anului 2007,salariaţilor …. le-a fost acordată suma de 2500 lei impozabilă (1700 lei sumă efectiv primită), cu titlu de suplimentări salariale aferente anului 2006 (beneficii pe anul 2006).

A menţionat reclamantul că, în anul 2006 a avut calitatea de salariat al pârâtei o perioadă de 10 luni, astfel că suma ce i se cuvine cu titlu de beneficii pentru anul 2006, este în cuantum de 2083 lei.

În ceea ce priveşte suma de 3908 lei reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform disp.C.C.M. şi ale Planului social, reclamantul a menţionat că, la data de 3 nov.2006 a fost concediat de către pârât conform disp.art.65 şi 66 din C.muncii, urmare reorganizării activităţii Sucursalei …. Tulcea, conform Planului de reorganizare aprobat prin Hot.C.A. al S.C….. S.A. în baza acordului nr.148/3.11.2006.

A menţionat reclamantul că, urmare reorganizării societăţii, cu ocazia încetării activităţii salariaţii au beneficiat în funcţie de vechimea în muncă de o indemnizaţie de concediere de 8,12,15 salarii medii nete pe …. calculate la salariul mediu net pe …. din anul anterior concedierii, acordate în conformitate cu planul social …., anexă la C.C.M. a art.50 din C.C.M.

De asemenea, reclamantul a menţionat că, potrivit planului social susmenţionat, salariul mediu brut pe …. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordată, se va stabili pe baza celui din anul 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile.

Reclamantul a învederat că, a beneficiat de salarii compensatorii calculate la nivelul anului anterior celui în care a încetat activitatea.

Menţionează reclamantul că, la alin.1 al art.50 din C.C.M. pe anii 2005, 2006, 2007 este prevăzut în alin.1 al art.50 nivelul minim al indemnizaţiei de concediere, iar în alineatele următoare sunt făcute precizări referitor la modul concret de acordare al acestei indemnizaţii.

Astfel, precizează reclamantul că, potrivit contractelor de muncă mai sus menţionate (art.50 alin.1) indemnizaţia de concediere trebuie calculată la nivelul salariului mediu net, adică la nivelul salariului mediu net din anul în care a fost acordată indemnizaţia şi nu din anul anterior, aşa cum au fost calculate indemnizaţiile de concediere acordate efectiv salariaţilor …., motiv pentru car, în ceea ce-l priveşte, pârâta îi datorează suma de 3908 lei reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform CCM şi a Planului social.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Codului Muncii,ale Legii nr.168/1999, art.168 (1) din C.C.M. pentru anul 2007.

În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei: acordul nr.148/2006 privind încetarea CIM înregistrat la S.C….. S.A. sub nr.223/23.02.1990, copia C.C.M. pentru anul 2005, 2006, adresele …. nr.313/25.01.2005, nr.713/15.05.2006, copia carnetului de muncă, practică judiciară în materie.

Pârâta a depus la dosarul cauzei în apărare: întâmpinare, puncte de vedere, o situaţie privind suplimentările salariale calculate cu titlu aleatoriu pentru Paşti şi Crăciun pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008, practică judiciară în materie, adresele nr.831/5.02.2008, nr.830/5.02.2008, acte adiţionale la C.C.M., extrase din C.C.M. pe anii 2004, 2005 şi 2006,proces-verbal încheiat pentru şedinţele din perioada 1.03.2006 – 6.05.2005, adresa nr.3795/18.06.2007, adresele nr.5140/31.08.2007, 117/30.08.2007, proiect de concediere nr.1117/30.08.2007, adresele nr.830 şi 831/5.02.2008.

De asemenea, atât reclamantul, cât şi pârâta, au depus la dosar concluzii scrise.

La data de 11 decembrie 2008 pârâta a depus la dosar precizări, planul social …. – versiune finală 21.04.2005, amendament la planul social încheiat la data de 13.09.2006, practică judiciară în materie.

La data de 7 ianuarie 2009, pârâta a depus la dosar adresa nr.1117/30.08.2006, proiectul de concediere colectivă înregistrat sub acelaşi număr, planul social …. versiune finală 21.04.2005, amendament las platul social din 9.01.2006 şi amendament la planul social încheiat la 13.09.2006.

Prin întâmpinare, pârâta S.C….. S.A.Bucureşti a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune arătând că, prin acţiune se solicită plata unor prime acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun pentru perioada 2004 – 2007.

Consideră pârâta că, dreptul material la acţiune s-a prescris.

Menţionează pârâta că, prin acţiunea de faţă, s-a invocat nerespectarea art.168 din C.C.M. încheiat între …. S.A., pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi de către FS….., pe de altă parte.

S-a mai arătat că, izvorul obligaţiei angajatorului, în opinia reclamanţilor, constă în clauzele C.C.M. astfel, fiind incident art.283 alin.1 lit.e din C.muncii.

Tot prin întâmpinare, s-a invocat excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii.

A menţionat pârâta că, potrivit alin.1 al art.168 teza finală din C.C.M., drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul …. pentru fiecare dintre angajaţii societăţii, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăreia dintre cele două evenimente /Paşti şi Crăciun).

S-a arătat că, atâta timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităţilor de acordare, a criteriilor, condiţiilor şi beneficiarilor nu a avut loc, nu se poate vorbi despre existenţa unui drept actual al salariaţilor.

S-a mai arătat că, voinţa părţilor semnatare ale C.C.M. a fost în sensul de a se stabili prin negociere modalitatea de acordare a acestor sporuri. Ulterior, aceste negocieri nu au avut loc, astfel că, din punct de vedere procedural există un „fine de neprimire” a cererii reclamanţilor.

Consideră pârâta că, aceştia nu pot solicita în justiţie realizarea drepturilor lor, atâta timp cât aceste drepturi nu sunt actuale, nefiind îndeplinită condiţia suspensivă prevăzută în teza finală a art.168 alin.1 din C.C.M.

Tot prin întâmpinare s-a arătat că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaţilor …. prin C.C.M., reprezentanţii …. şi cei ai F.S… au convenit ca pentru toţi salariaţii …. drepturile salariale suplimentare de Crăciun şi de Paşti menţionate în cuprinsul art.168 alin.1 din C.C.M. să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens a fost negociat şi inserat în C.C.M. art.168 alin.2.

A precizat pârâta că, în fiecare an părţile C.C.M. au procedat la republicarea C.C.M., după negocierile purtate anual, textul art.168 din C.C.M. fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.

A mai precizat pârâta că părţile au intervenit asupra conţinutului alin.2 al art.168 în sensul clarificării conţinutului său în anul 2005, cu mult înainte de apariţia prezentului litigiu.

S-a menţionat că părţile C.C.M. au convenit asupra interpretării clauzelor prevăzute în art.168 alin.1 şi 2, în sensul includerii bonusurilor de Crăciun şi de Paşti cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, începând cu anul 2003, pentru următorii ani.

Prin punctul de vedere depus de pârâtă la data de 17 sept.2008, pârâta a arătat că, în fapt, nu au existat negocieri cu sindicatul având ca obiect,acordarea unei cote din profit salariaţilor nu s-au stabilit în mod bilateral patronat – sindicat nici cota de participare la profit, nici modalitatea de acordare şi nici condiţiile de diferenţiere între salariaţi.

De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

S-a subliniat că părţile contractului colectiv de muncă sunt: patronul şi salariaţii. Aceste părţi sunt reprezentate, conform art.14 din Legea 130/1996 (rep.1998) privind contractul colectiv de muncă.

Pârâta a mai menţionat că, salariaţii sunt reprezentaţi, la nivel de unitate, în cazul …., de sindicat legal constituit.

Sindicatul trebuie să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate, pentru a putea angaja salariaţii într-un contract colectiv de muncă: printre altele, numărul de membri ai sindicatului să reprezinte minim 1/3 din numărul total al salariaţilor unităţii (art.17 alin.1 lit.c) din Legea 130/1996).

Pârâta a subliniat importanţa reprezentativităţii salariaţilor, în condiţiile legale arătând că, numai sindicatul reprezentativ – nu salariaţi ca indivizi, sau chiar grupaţi – poate îndeplini cerinţa art.139 CCM, respectiv poate iniţia şi genera, prin negocieri în condiţiile legii, un drept al salariaţilor faţă de profitul …..

A susţinut pârâta că, CCM este un act juridic bilateral, în care părţile sunt legal reprezentate: dacă reprezentantul legal al unei părţi – sindicatul reprezentativ în condiţiile legii – rămâne în pasivitate cu privire la declanşarea şi finalizarea procedurii prevăzute normativ în art.139 CCM, salariaţii nu pot să acţioneze individual, situaţie nesocotită de către reclamant prin formularea, în contradictoriu cu pârâta, a capătului de cerere privind acordarea cotei din profit.

De asemenea, pârâta a mai invocat şi prematuritatea capătului de cerere privind acordarea cotei din profit.

În acest sens, pârâta a arătat că, drepturile salariatului individual faţă de profitul …. se nasc în urma negocierii speciale patronat-sindicat, nu direct din CCM. Aceasta întrucât clauzele CCM sunt normative. Dacă norma este suficientă pentru a se aplica direct salariaţilor individuali, acest lucru se va aplica. Dacă însă, norma trimite la o reglementare subsecventă, atunci acea reglementare este creatoare de drept pentru subiecţii individuali, potrivit modului în care a fost adoptată.

Concret, art.139 CCM creează numai o vocaţie a salariaţilor la beneficii patrimoniale raportate la profitul …., stabileşte doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului faţă de profitul …., nu dă naştere la un drept cert al salariaţilor de a încasa o sumă de bani cu acest titlu.

S-a precizat că, acest din urmă drept ar fi luat naştere în condiţiile stabilirii exprese a cotei de participare la profit, a modalităţii concrete de acordare a acestei cote, precum şi a condiţiilor de diferenţiere între salariaţi, aspecte care nu pot fi stabilite decât în cadrul negocierii speciale cu sindicatul.

S-a menţionat că, asemenea negocieri, cu atât mai puţin finalizate pozitiv pentru salariaţi, nu au existat.

Pârâta a invocat şi prescripţia a invocat şi prescripţia capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, arătând că, spre deosebire de drepturile salariale care constau în primele de Paşti şi de Crăciun, cota din profit – solicitată de reclamant – are natura juridică diferită: reprezintă „alte venituri” conform art.42 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Naţional pe perioada 2007 – 2010, aplicabil ca drept comun CCM …., acolo unde acesta din urmă nu conţine o dispoziţie specială.

Astfel, s-a precizat că, art.42 din Contractul nr.2895/2006 – Contract colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nrf.5 din 29.01.2007, distinge dintre adaosurile la salariul de bază şi alte venituri. Aşadar, conform clasificării din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, cota-parte din profit ce se poate repartiza salariaţilor reprezintă „alte venituri” decât cele din salarii.

A învederat pârâta că, potrivit dispoziţiilor art.283 lit.e) din Codul Muncii: „Cererile în vederea soluţionării unui contract de muncă pot fi formulate:

(…) e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.

S-a precizat că, în speţă, solicitarea reclamantului privind acordarea cotei din profit nu reprezintă o acţiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acţiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul CCM – ceea ce este evident, reclamantul invocând decât art.139 din CCM, nu şi contractul individual de muncă.

Sub aspectul prescripţiei extinctive, pârâta a învederat că, această acţiune se încadrează deplin în ipoteza art.283 lit.e) Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni – nu cel de 3 ani prevăzut la litera c) din acelaşi articol, cum greşit a considerat instanţa de fond.

În ceea ce priveşte netemeinicia capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, pârâta a arătat că, dreptul pretins de reclamant nu există – acţiunea este neîntemeiată – câtă vreme nu există reglementarea acestui drept, aşa cum aceasta este cerută de norma art.139 CCM.

S-a precizat că, din cuprinsul clauzei art.139 CCM reiese cu claritate faptul că în urma negocierilor purtate între …. şi reprezentanţii salariaţilor ce vor stabili următoarele aspecte:

– dacă se va acorda sau nu o cotă de participare a salariaţilor la profitul obţinut de societate (eventual pe ani);

– cuantumul cotei de participare a salariaţilor la profitul anual;

– modalitatea concretă de acordare a cotei de participare;

– condiţii de diferenţiere între salariaţi.

Pârâta a învederat că, art.139 din CCM dă naştere în patrimoniul salariaţilor la un drept al cărui conţinut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita …. demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual.

S-a arătat că, această clauză nu dă naştere în concret la nici un drept bănesc, ci stabileşte doar premisele acordării unui astfel de drept.

Prin urmare, pârâta a precizat că, pentru naşterea în concret, a dreptului de participare la o cotă din profitul anual al societăţii este necesară parcurgerea procedurii negocierilor dintre părţile semnatare ale CCM.

În lipsa procedurii de negociere, salariaţii nu pot solicita obligarea societăţii la plata vreunei sume (deoarece nu au acest drept), ci pot solicita – prin sindicatul legal reprezentativ – obligarea societăţii la demararea procedurilor de negociere în vederea stabilirii existenţei şi cuantumului unui astfel de drept.

Prin punctul de vedere depus la dosar de pârâtă, cu privire la plata diferenţei dintre indemnizaţia de concediere cuvenită şi cea efectiv primită, pârâta a arătat următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor), la data de 21.04.2005 s-a încheiat planul social, a cărui copie este anexată prezentei.

A arătat pârâta că, prin Planul social încheiat urmare procesului de reorganizare a …. S.A., printre alte măsuri sociale convenite cu FS.. din …. (Sindicatul), s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate a Planului social fiind 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art.50 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă.

Potrivit acestor dispoziţii, valorile efective ale indemnizaţiilor de concediere urmau a fi stabilite prin negociere cu FS.. …..

Planul social – Anexa la Contractul colectiv de Muncă al S.C….., a fost completat la data de 09.01.2006 şi respectiv 13.09.2006, cu câte un Amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe …., precum şi modalitatea de aplicare a acestui Plan social, în comparaţie cu prevederile – generale – ale art.50 din CCM.

A menţionat pârâta că, atât din Actul Adiţional – Anexă la Planul social, cât şi din Amendamentul la acesta (ambele încheiate prin acordul dintre Sindicat şi Patronat), rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, în sensul că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe …. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat în parte.

Examinând acţiunea prin prisma excepţiilor invocate, urmează a se reţine următoarele:

In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa urmează a reţine următoarele:

Prin punctul de vedere depus la dosar, pârâta S.C. …. S.A., prin reprezentant, a apreciat că reclamantul, ca fost salariat nu-şi poate valorifica un drept propriu, ci acest drept ar putea fi valorificat numai de către sindicatul reprezentativ.

Se reţine că dispoziţiile Legii nr. 130/1996, stipulează, la art. 14, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un sindicat pentru a fi reprezentativ însă, reprezentativitatea este o condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un sindicat, pentru a avea dreptul de a participa la negocierea Contractului colectiv de muncă şi nu se referea la condiţia reprezentării în instanţă.

Conform prevederilor art. 282 lit. a) din Codul muncii: „pot fi părţi în conflictele de muncă:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

Aşadar, salariaţii sunt îndreptăţiţi să-şi valorifice drepturile personal, pe cale judecătorească, în cazul nerespectării drepturilor lor, statuate prin contracte colective de muncă;

Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca nefondată.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de reclamantă, întemeiat pe prevederile art.283 al.1 lit.e din Codul muncii, instanţa urmează a reţine următoarele:

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art.283 alin. 1 lit. c din C. muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale aşa cum se menţionează în C.C.M., indiferent că ele sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii mai speciale.

Astfel, articolul mai sus menţionat dispune că „cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, situaţie în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariaţi”.

În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art.283 lit.e din C.muncii, invocate de pârâtă care se referă la o prescripţie specială, în sensul că, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data naşterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia. Mai mult decât atât, prin invocarea acestor dispoziţii pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că invocând prevederile de mai sus implicit recunoaşte că dreptul material la acţiune este actual, născut, personal şi, deci, reclamantul are un interes material, care a condus la formularea cererii pentru valorificarea dreptului aşadar, nu se poate susţine că acţiunea este prematură.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a prematuritării introducerii cererii, ca nefondate.

În ceea ce priveşte excepţia de prescripţie materială a dreptului la acţiune invocată din oficiu de instanţă în şedinţa din data de 7 ianuarie 2009, raportat la prevederile Decretului nr.167/1958, instanţa va reţine următoarele:

Potrivit art.1 al.1 din Decretul nr.167/1958: ” Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.

Conform prevederilor art.3 din acelaşi decret: „ Termenul de prescripţie este de 3 ani”.

Având în vedere că reclamantul a formulat acţiunea la data de 21 aug.2008, solicitând drepturi salariale (suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paşti pentru anul 2005), faţă de prevederile mai sus citate, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând capătul de cerere privind acordarea suplimentelor salariale aferente sărbătorilor de Paşti pentru anul 2005, ca fiind prescris.

Examinând cauza pe fond, instanţa constată următoarele:

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei.

Potrivit art.168 alin.1 din C.C.M. la Nivelul …. S.A. pe anii 2005 şi 2006, „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun salariaţii …. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe …. S.A. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu FS.. …. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor”.

La alin.2 s-a prevăzut că: „În anul 2003 suplimentările de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.

Potrivit art.969 C.civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” şi prin urmare, dispoziţiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile nu sunt desfiinţate, astfel că trebuie să îşi producă efectele juridice avute în vedere de părţi la data încheierii.

În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit dispoz.art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2005 şi 2006 şi nu i-au fost plătite acestuia suplimentările salariale de Crăciun pentru anii 2005 şi 2006 şi respectiv de Paşti pentru anul 2006.

Conform art.236 alin.4 din C.muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.

Instanţa reţine că, potrivit adresei nr.830/05.02.2008 salariul de bază mediu pe …. pentru luna noiembrie 2005 a fost în cuantum de 927 ron, iar pentru anul 2006, salariul de bază mediu pe …. în luna martie a fost în cuantum de 1.047 ron, iar în luna noiembrie în cuantum de 1.160 ron.

Potrivit art.168 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivelul S.C….. S.A. pe anul 2006: „În funcţie de profitul obţinut, potrivit legii, …. S.A. prin negociere cu FS.. …., va acorda şi alte suplimentări, adaosuri, stimulente”.

Coroborând disp.art.168 din C.C.M. pentru anul 2004 cu disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, pentru anii 2005 şi 2006, instanţa apreciază că părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul ….. SA au înţeles să păstreze pentru salariaţi beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 şi 4 art.168 din contractul colectiv de muncă şi, în cursul anilor 2005 şi 2006 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003.

În ce priveşte capătul de cerere prin care reclamantul solicită indexarea, instanţa va reţine că reclamantul este îndreptăţit şi la plata sumei indexate în raport de indicele de inflaţie, pentru acoperirea prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadenţă.

Aşa fiind, faţă de considerentele reţinute mai sus, instanţa urmează a obliga pârâta S.C…. SA Bucureşti, la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, reprezentând suplimentări salariale de Crăciun pentru anii 2005 şi 2006 şi de Paşti pentru anul 2006, în cuantum de 3.134 lei, sumă brută calculată la salariul de bază mediu pe …. şi beneficii pe anul 2006, în cuantum de 2.083 lei, sume din care se vor scade impozitul pe venit şi contribuţiile la bugetele de asigurări sociale şi care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.908 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoziţiilor C.C.M. şi ale Planului social, instanţa va reţine următoarele:

Reclamantul …. a fost salariat al pârâtei fiind disponibilizat la data de 3.11.2006.

Pârâta, a procedat în conformitate cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii, în sensul că, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului, sau a reprezentanţilor salariaţilor.

La data de 21.04.2005, pârâta a încheiat acest plan social (aflat în copie la dosar).

Se reţine că, prin Planul social încheiat, urmare procesului de reorganizare a S.C….. S.A., printre alte măsuri sociale convenite cu sindicatul FS.. …., s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, precum şi criteriile de determinarea cuantumului acestuia pentru anii următori, termenul de valabilitate a acestui plan social fiind 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art.50 al.3 din C.C.M.

Conform acestor dispoziţii, valorile indemnizaţiilor de concediere urmau a fi stabilite prin negociere cu FS.. …..

Se reţine totodată că, Planul social – Anexa la C.C.M. al S.C….., a fost completat la data de 9 ianuarie 2006 şi respectiv la data de 13 sept.2006, cu câte un Amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe …., precum şi modalitatea de aplicare a acestui plan social.

Instanţa reţine că, atât din Actul adiţional – Anexa la Planul social, cât şi din Amendamentul la acesta, amândouă încheiate urmare acordului dintre sindicat şi patronat, reiese regula de acordare a salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, astfel că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere au fost stabilite în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariu mediu brut pe …. pe anul anterior disponibilizării şi nu pe anul în curs.

Referitor la stabilirea indemnizaţiei de concediere Contractul colectiv de muncă la nivel de …. pe anul 2005 prevedea: Art.50 (1) „La concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatul îi plăteşte funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează:

– de la 6 luni la 3 ani – un salariu mediu net;

– de la 3 la 10 ani – două salarii medii nete;

– de la 10 la 15 ani – trei salarii medii nete;

– peste 15 ani – patru salarii medii nete.

(2) În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

(3)Valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negocierea cu FS.. …..

(4)Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi.

Din salariul mediu brut se scad impozitele aferente şi se achită salariul mediu net astfel cum rezultă în urma scăderii acestora”.

Prevederile Planului social, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din data de 09.01.2006 (din articolul privind măsurile financiare pentru salariaţii disponibilizaţi) sunt următoarele:

Art.4, prevede următoarele: „În funcţie de vechimea în …., angajaţii vor primi următoarele pachete:

– 0,5 – 5 ani vechime – 8 salarii medii brute;

– 5 – 15 ani vechime – 12 salarii medii brute;

– peste 15 ani vechime – 15 salarii medii brute.

Salariul mediu brut pe …. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate pe …. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectarea indemnizaţiei de concediere”.

Activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul …. Tulcea a fost supusă reorganizării, toţi salariaţii (inclusiv reclamantul) beneficiind de pachete financiare prevăzute în Planul social, anexă a Contractului Colectiv de Muncă (astfel cum a fost completat prin Amendamente.

În context, încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor (printre care şi al reclamantului) s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile Planului social mai sus menţionat, elaborat pentru situaţiile speciale astfel create,reclamantul necontestând decizia de încetare a contractului său individual de muncă.

Se reţine că, suma acordată reclamantului a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului social, completat prin Amendamentul din data de 09.01.2006, respectiv prin cel din data de 13.09.2006 care a avut rolul de a lămuri voinţa părţilor, în privinţa modalităţii de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pemntru salariaţii disponibilizaţi, mai avantajoase faţă de cele prevăzute prin art.50 din Contractul Colectiv de Muncă.

Acest aspect rezultă şi din prezentarea anterioară a prevederilor Planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi, comparativ cu prevederile CCM – art.50.

Se susţine că,prin Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 a fost completat punctul 4) al Planului Social încheiat în data de 21.04.2005 („Pachete financiare”), după cum urmează:

„Părţile confirmă faptul că, în redactarea pct.4 din Planul social (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective) voinţa comună a părţilor la data semnării Planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor …. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, fără a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă.

Planul social şi Amendamentele la acesta, încheiate prin acordul dintre …. şi FS.. din …. reprezintă astfel „legea părţilor”, iar instanţa de judecată nu poate interveni în sensul de a schimba voinţa părţilor.

Instanţa reţine astfel că, faţă de considerentele redate mai sus, rezultă fără echivoc că este eronată susţinerea reclamantului potrivit cu care ar fi fost îndreptăţit să primească o indemnizaţie de concediere calculată la nivelul salariului mediu net din anul în care i-a fost acordată indemnizaţia (anul concedierii) şi nu din anul anterior, aşa cum în mod corect şi legal a procedat pârâta, aceasta raportându-se la prevederile C.C.M. ale Planului social şi ale Amendamentelor aduse la Planul social la data de 9.01.2006 şi respectiv 13.09.2006.

Aşa fiind, instanţa urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.908 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoz.CCM şi ale Planului social, ca nefondat.

Etichete:

Drepturi salariale

Dosar nr. 1032/88/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 12

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1032/88/2008, reclamanţii: ……, au chemat în judecată SC …. SA – membru …. Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoziţiilor CCM şi ale planului social, actualizate cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a sumelor şi cheltuielilor de judecată.

Reclamanta …. a mai solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 2083,40 lei, reprezentând suplimentări salariale (beneficii pentru anul 2006), aferente perioadei în care a avut calitatea de salariată în anul 2006.

În motivare, reclamanţii au arătat că au fost concediaţi potrivit art.65 şi 66 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Sucursalei …. Tulcea, conform planului de reorganizare aprobat prin Hotărârea CA a SC …. SA.

Au menţionat reclamanţii că, urmare reorganizării societăţii, la încetarea activităţii au beneficiat, în funcţie de vechimea în muncă de o indemnizaţie de concediere de 5, 12 sau după caz 15 salarii medii nete pe ….., calculate la nivelul salariului mediu net pe …. din anul anterior concedierii.

Au precizat că în conformitate cu planul social …., anexa la CCM, precum şi dispoz. art.50 din CCM, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi a beneficia, în funcţie de vechimea în …. de indemnizaţii de concediere calculate astfel:

– pentru vechimea în societate de 0 – 5 ani o indemnizaţie de concediere calculată la nivelul a 5 salarii medii net;

– pentru vechimea în societate de 5 – 15 ani o indemnizaţie de concediere calculată la nivelul a 12 salarii medii net;

– pentru vechimea în societate de peste 15 ani, o indemnizaţie de concediere calculată la nivelul a 15 salarii medii net pe ….;

Au mai arătat că, potrivit Planului Social, salariul mediu brut pe …. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate, se va stabili pe baza celui din anul 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile.

Menţionează reclamanţii că au beneficiat de salarii compensatorii calculate la nivelul anului anterior celui în care au încetat raporturile de muncă.

Reclamanta …. a mai solicitat obligarea SC …. SA la plata sumei de 2083,40 lei, reprezentând suplimentări salariale (beneficii pe anul 2006), aferentă perioadei în care a avut calitatea de angajat în anul 2006, respectiv lunile ianuarie – octombrie inclusiv, în conformitate cu dispoz. CCM – art.168 pct.4.

S-a arătat că, în cursul lunii februarie 2007, salariaţilor …. le-a fost acordată suma de 2.500 lei brut (1700 lei suma efectiv primită), cu titlu de suplimentări salariale aferente anului 2006 (beneficii pe anul 2006).

Întrucât de această sumă au beneficiat numai persoanele care aveau, la acea dată, calitatea de salariaţi …., consideră că întrucât, suma vizează anul 2006, an în care şi ea a avut calitatea de salariat …., ar fi fost just să beneficieze şi ea de o sumă calculată în funcţie de numărul de luni din anul 2006, în care a avut această calitate, respectiv 10 luni.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe disp. CCM pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi ale planului social, iar în dovedire, au depus la dosarul cauzei în copie: CCM pentru anii 2005, 2006, sentinţa civilă nr.16818/3/LM/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, decizia civilă nr.1777/R/31.05.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, calculul sumei solicitate, deciziile de concediere, carnetele de muncă, C.I.

Pârâta a depus la dosarul cauzei: întâmpinare şi în copie, adresa nr.1117/2006, proiectul de concediere colectivă nr.1117/2006, CCM pentru 2007, precizări, precizări cu privire la modul de calcul al indemnizaţiilor de concediere, adresele nr.1054/2006, nr.1090/2008, nr.7423/2006, nr.91968/2007, nr.3895/16.11.2007, nr.2827/2007, nr.5468/2005, anexe la acte adiţionale ale CCM, sentinţa civilă nr.1078/2008 pronunţată de Tribunalul Covasna, sentinţa civilă nr.4112/2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, planul social …. – versiunea finală din 21.04.2005, amendament la planul social, CCM pentru 2008, 2007, rap.de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr.531/114/2008 al Tribunalului Buzău, certificate de grefă, planul social din 21.04.2005, proiect de concediere colectivă, sentinţa civilă nr.981/2006, pronunţată de Tribunalul Prahova, decizia civilă nr.944/2006 pronunţată de Tribunalul Ploieşti.

S-au mai depus la dosarul cauzei: sentinţa civilă nr.1089/2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea şi concluzii scrise formulate de către reclamanţi.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că prin planul social încheiat ca urmare a procesului de reorganizare a …. SA Bucureşti, printre alte măsuri sociale convenite cu sindicatul, în aplicarea dispoz. art.50 alin.-3 din CCM, potrivit cărora, valorile efective vor fi stabilite prin negociere cu FSLI …., s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005 şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate a planului social fiind 31.12.2010.

S-a mai arătat că planul social ce este anexă la CCM al SC …. a fost completat la data de 9.01.2006 cu addendumul care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe …..

Prin punctul de vedere depus la dosarul cauzei la data de 1 octombrie 2008, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei …., faţă de capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti reprezentând beneficii pe anul 2006.

Tot prin acest punct de vedere, pârâta a mai invocat prematuritatea capătului de cerere privind acordarea cotei de profit şi excepţia prescripţiei capătului de cerere privind acordarea cotei de profit.

Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.282 din Codul Muncii: „Pot fi părţi în conflictele de muncă:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii – persoane fizice şi/sau persoane juridice, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod”.

Ori, având în vedere că reclamanta …. a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti reprezentând beneficii pe anul 2006 conform CCM, instanţa urmează a respinge excepţia privind lipsa calităţii procesuale active, ca nefondată.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia prematurităţii, instanţa constată următoarele:

În cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale aşa cum se menţionează în CCM, indiferent că ele sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii mai speciale.

Astfel, articolul mai sus menţionat dispune că „cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, situaţie în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariaţi”.

În această cauză nu sunt incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, invocate de pârâtă care se referă la o prescripţie specială, în sensul că, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data naşterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă opri a unor clauze contractuale ale acestuia. Mai mult decât atât, prin invocarea acestor dispoziţii, pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că invocând prevederile de mai sus implicit recunoaşte că dreptul material la acţiune este actual, născut, personal şi prin urmare, reclamanta …. are un interes material, care a condus la formularea un ei cereri pentru valorificarea dreptului şi prin urmare, nu se poate susţine că acţiunea estre prematură.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge excepţia prematurităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca nefondate.

Faţă de capătul de cerere formulat de reclamanta …., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti, reprezentând beneficii pe anul 2006, instanţa reţine următoarele:

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta …. a avut raporturi de muncă cu pârâta.

Potrivit art.168 alin.4 din CCM la Nivelul …. SA pe anul 2006 „În funcţie de profitul obţinut, potrivit legii, …. SA, prin negocierea cu FSLI …. va acorda şi alte suplimentări, adaosuri, stimulente”.

Art.969 Cod civil prevede că: ”convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” şi prin urmare având în vedere că dispoziţia din contractul colectiv de muncă pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile nu este desfiinţată, trebuie să-şi producă efectele juridice avute în vedere de pârâţi la data încheierii.

În cazul reclamantei, societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit disp. art.168 alin.4 din CCM şi nu i-au fost plătite acesteia suplimentările salariale aferente anului 2006.

Conform art.236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a obliga pârâta SC …. SA Bucureşti la plata către reclamanta …. a drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, reprezentând beneficii pentru anul 2006, în cuantum de 2083,40 lei, din care se vor scade impozitul pe venit şi contribuţiile la bugetul de asigurări sociale.

Întrucât de la data la care i se cuveneau aceste drepturi băneşti şi până la data plăţii efective va trece o perioadă de timp urmează a obliga pârâta la plata acestor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Faţă de capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoz. CCM şi ale planului social, instanţa reţine următoarele:

Din probele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanţii au avut raporturi de muncă cu SC …. SA şi au fost concediaţi o parte în anul 2006 şi o parte în anul 2007 potrivit art.65 şi art.66 din Codul muncii.

În deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor, s-a prevăzut că aceştia beneficiază de indemnizaţie de concediere acordată cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în …. a acestora.

Art.50 din CCM pentru 2006 prevede că: 1) „La concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net, de la 3 ani la 10 ani două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani – trei salarii medii nete, iar peste 15 ani patru salarii medii nete”.

Al.4 al aceluiaşi articol menţionează expres că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi.”

Pentru anul 2007 s-a prevăzut în art.50 al CCM încheiat la nivelul societăţii că: 1) „La concedieri individuale din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani – 1,5 salarii medii nete, de la 3 la 10 ani – 3 salarii medii nete , iar peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol se prevede că: „în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă”, la alin.3 se prevede că: „valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negocierea cu FSLI ….”, iar la alin.4 se stipulează că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi.”

La dosarul cauzei s-a depus planul social din 2005, prin care părţile semnatare (patronat şi sindicat) au convenit la art.4 că în funcţie de vechimea în SC …. SA angajaţii să primească următoarele pachete financiare şi anume: de la 0,5 la 5 ani vechime – 8 salarii (medii brute pe ….), între 5 şi 15 ani vechime – 12 salarii, iar peste 15 ani vechime – 15 salarii medii brute. Aceste pachete financiare îi vizau pe salariaţii ce urmau a fi disponibilizaţi în urma reorganizării, ca urmare a concedierii lor colective, iar prin art.4 din planul social, părţile semnatare au creat o situaţie mai favorabilă salariaţilor, modificând numărul de salarii ce urmau a fi acordate, dar şi vechimea în muncă.

Aceste pachete financiare au fost acordate ca o formă de protecţie socială pentru cei ce urmau să înceteze activitatea ca urmare a celor reţinute mai sus.

Ulterior, prin amendamentul la planul social încheiat la 13.09.2006 între aceleaşi părţi s-a completat pct.4 în sensul că art.4 din planul social se interpretează astfel: voinţa comună a părţilor la data semnării planului social a fost de a modifica în favoarea salariaţilor …. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din CCM.

Prin deciziile de concediere depuse la dosarul cauzei, s-a prevăzut că „valoarea netă a indemnizaţiei de concediere ce va fi acordată salariatului, cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în …. a salariatului, se va plăti într-o singură tranşă, în 5 zile lucrătoare după încetarea contractului de muncă.”

Patronatul şi Federaţia Sindicatelor din …., de comun acord, au convenit să creeze o situaţie mai favorabilă persoanelor disponibilizate, prin dispoziţiile planului social şi a amendamentului din ianuarie 2006. La această dată s-a clarificat că nu se cumulează disp. art.50 din CCM cu cele prevăzute în planul social.

Chiar art.50 din CCM face referire la alin.4 că se completează cu prevederile planului social, care s-a încheiat în 2005, iar voinţa comună a părţilor a fost de a se modifica articolul de mai sus, în sensul celor deja expuse, motiv pentru care instanţa apreciază că cererile reclamanţilor sunt neîntemeiate, întrucât le-a fost calculat corect cuantumul indemnizaţiilor de concediere.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre suma acordată reclamanţilor, cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform disp. CCM şi planul social, ca nefondat.

Întrucât reclamanta …. a efectuat cheltuieli în acest proces, iar cererea i-a fost admisă în parte, instanţa urmează a obliga pârâta la plata către aceasta a sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Având în vedere că celorlalţi reclamanţi le-a fost respinsă acţiunea, instanţa constată ca fiind nefondat capătul de cerere al acestora privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Etichete:

Drepturi salariale – prime, concedii functionari publici – Contengios administrativ

SENTINŢA CIVILĂ nr.202/ 25 ianuarie 2008

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

– Reclamanţi A..ş.a. au chemat în judecată pârâţii CENTRUL MEDICAL JUDETEAN TULCEA AL MINISTERULUI INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentat prin Inspectoratul de Politie al Judeţului Tulcea, ş.a., pentru a se dispune obligarea la pata către reclamanţi a primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005, 2006 şi sporul de fidelitate cuvenit pentru anul 2005, ambele actualizate cu rata inflaţiei, calculate de la data naşterii drepturilor până la data plăţii efective.

În motivare, cu privire la primele de concediu au arătat că sunt angajaţi ai M.I.R.A. şi activează ca poliţişti în cadrul Centrului Medical Judeţean al M.I.R.A., unitate prin care se asigură asistenţa medicală a personalului M.I.R.A., înfiinţat prin O.M.A.I. nr.1288/2000.

Potrivit art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alate drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, s-a prevăzut că „la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază în luna anterioară plecării în concediu”.

Aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată succesiv prin Legea bugetului de stat, respectiv până la 31 decembrie 2004 prin art.9 al.7 din Legea 507/2003, până la 31 decembrie 2005 prin art.8 al.7 din Legea 511/2004, până la 31 decembrie 2006 prin art.5 al.5 din Legea 379/2005.

Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reţine că dreptul poliţiştilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003, şi-a produs efectele începând cu data menţionată, suspendarea exerciţiului acestui drept neechivalând cu însuşi înlăturarea lui.

Mai arată reclamanta că prin art.38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii , renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu şi de aceea, fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu poate fi anulată prin actele normative menţionate.

Apreciază reclamanţii că acţiunea este admisibilă cu atât mai mult cu cât , într-o decizie dată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. XII din 5.02.2007, publicată în M.O nr. 733 din 30 octombrie 2007 a concluzionat că „aplicarea dispoziţiilor art. 37 al. 2 teza 1 din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, prima de concediu , respectiv prima egală cu salariul de bază în luna anterioară plecării în concediu , pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada 2004-2006, aşa cum a fost reglementată prin dispoziţia legală sus-menţionată”.

Cu privire la sporul de fidelitate, reclamanţii arată că potrivit art. 6 din OG 38/2003, beneficiază de un spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de bază, raportat la vechimea în muncă de poliţist a fiecăruia dintre reclamanţi.

Acest drept a fost suspendat începând cu luna ianuarie 2005 plata lui fiind sistată până la data de 31.12.2005 în baza art. 2 al. 1 din OUG 118/2004.

Arată reclamanţii că şi în legătură cu acest drept a operat prevederea de suspendare şi nu de anulare sau abrogare, că acest drept subzistă în continuare, fapt demonstrat şi de reluarea plăţii acestuia începând cu 01.01.2006 şi până în prezent, fapt ce îi determină să considere că sunt îndreptăţiţi să ceară plata sumelor reprezentând contravaloarea acestui spor actualizată cu rata inflaţiei.

În cursul cercetării judecătoreşti a formulat întâmpinare Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, solicitând respingerea acţiunii cu privire la M.E.F. motivat de faptul că în elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetului Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei şi a instituţiilor subordonate, M.E.F. nu are nici un atribut, în considerentul că autorităţile în cauză se bucură de autonomie deplină.

De asemenea, a depus întâmpinare şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul General al Poliţiei Române – Inspectoratul de Poliţie Tulcea.

În cuprinsul acesteia a arătat că printr-o serie de legi succesive acordarea drepturile salariale reprezentând primele de concediu a fost suspendată şi potrivit prevederilor art.21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice „ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor pe care le conduc potrivit prevederilor bugetare aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale iar la alin. (4) se prevede că ordonatorii principali de credite vor repartiza creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi acelor care decurg din obligaţii internaţionale care vor fi repartizate integral.

Totodată, în conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 14 alin. 2 „nici-o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată sau ordonată, dacă nu există baza legală pentru efectuarea respectivei cheltuieli, iar Centrul Medical Tulcea nu a acordat drepturile băneşti datorită faptului că legiuitorul a suspendat aceste drepturi, în condiţiile în care, în calitate de ordonatori terţiari de credite nu au avut prevăzute aceste sume în buget, şi nu au achitat respectivele drepturi neexistând o bază legală.

A mai depus întâmpinare Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Direcţia Generală Medicală, care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive arătând că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, „în faţa autorităţilor jurisdicţionale, M.I.R.A. este reprezentat prin personal de specialitate pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenţelor stabilite prin ordin al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative”, iar potrivit art. 16 alin. 1 din Instrucţiunile nr. 111/2005 privind activitatea de asistenţă juridică a M.I.R.A Direcţia Generală Juridică este împuternicită să reprezinte şi să angajeze Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în raport cu instanţele de judecată şi alte organe de jurisdicţie.

Examinând actele din dosar, tribunalul constată cererea întemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Direcţia Medicală, instanţa o consideră întemeiată întrucât în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în faţa autorităţilor jurisdicţionale, acest minister este reprezentat prin personalul de specialitate pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenţelor stabilite prin ordin al ministerului şi reformei administrative iar potrivit art. 16 alin. 1 din instrucţiunile de aplicare a acestor prevederi Direcţia Generală Juridica a fost împuternicită să reprezinte şi să angajeze Ministerul Reformei Administrative în raporturile cu instanţele de judecată şi alte organe de jurisdicţie.

Pe fondul cauzei, acţiunea sub ambele capete de cerere este întemeiată.

Astfel, în ce priveşte sporul de fidelitate acesta se acordă în raport de dispoziţiile art.6 din OG 38/2003.

Chiar dacă la nivelul anului 2005, s-a emis OUG 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totuşi, aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organică privind salarizarea poliţiştilor.

Cu privire la primele de concediu pentru anii 2004, 2005, 2006, suspendarea acordării acestora pentru anii de referinţă prin legile succesive ale bugetului de stat înseamnă o limitare nelegală a unui drept conferit de o lege organică ce reglementează drepturile ce se cuvin poliţiştilor.

Fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, aceasta nu poate fi anulată sau suspendată, prin alte acte normative şi mai mult decât atât cu caracter retroactiv.

Faţă de cele ce preced, urmează a admite în parte cererea.

Urmează a obliga pârâţii la plata către reclamante a drepturilor băneşti reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, modificată, aferent anului 2005 şi respectiv prima de vacanţă pentru perioada în care acestea au avut calitatea de funcţionar public pe parcursul anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.

Urmează a respinge cererea reclamanţilor formulată împotriva Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Direcţia Medicală pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Urmează a obliga Ministerul Economiei şi Finanţelor să vireze sumele necesare plăţii pretenţiilor recunoscute reclamanţilor.

Etichete:

Drepturi Salariale

SENTINTA CIVILA NR.749/02 Aprilie 2008 LITIGII DE MUNCĂ- drepturi salariale

Prin cererea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr. 217/88/2007, reclamanţii precizaţi în tabelele anexă ce fac parte din prezenta hotărâre, reprezentaţi prin Sindicatul ….., au chemat în judecată pârâtele:X,Y,Z, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale corespunzătoare celor două ore suplimentare efectuate săptămânal, în perioada 3 noiembrie 2007 – 1 septembrie 2008 fiecăruia dintre membrii de sindicat menţionaţi în tabelele anexate care au peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I, sume reactualizate cu indicele de inflaţie.

Totodată, reclamanţii au mai solicitat obligarea pârâţilor la asigurarea reducerii normei de predare cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului pentru învăţători/educatori/institutori care îndeplinesc condiţiile prev. de art.45 (1) din Legea nr.128/1997.

Reclamanţii au învederat instanţei că, potrivit art.45 alin.1 din Legea 128/1997, privind statutul personalului didactic:

„Personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”.

S-a arătat că art. 1 menţionează că, „prevederile prezentului statut se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar şi de conducere din întregul sistem de învăţământ de stat şi particular, personalului didactic care îndeplineşte funcţii de îndrumare şi de control, precum şi celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut”, iar art.5 precizează la al.(1) că funcţiile didactice sunt: a)în învăţământul preşcolar: educator/educatoare, institutor/institutoare, b) în învăţământul primar: educator/educatoare, institutor/institutoare, d) în învăţământul special şi în comisiile de expertiză complexă: educator/educatoare,învăţător itinerant, institutor, profesor, profesor itinerant, profesor de educaţie specială, profesor psihopedagog, profesor psiholog şcolar, profesor logoped, maistru instructor, învăţător – educator, profesor – educator.

(2) În unităţile conexe învăţământului preuniversitar, funcţiile didactice sunt:

(a) în clasele de copii: educatoare/educator, institutor – educator, învăţător – educator, profesor – educator, profesor logoped, psihopedagog,

………….

(f) în unităţile cu activităţi extraşcolare: educator/educatoare, învăţător, institutor, profesor, maistru instructor, antrenor”.

Precizează reclamantul că, până în momentul de faţă, prevederile art.45 (1) se aplică, practic, doar profesorilor şi maiştrilor instructori, nu şi educatorilor/institutorilor/învăţătorilor, creându-le un evident prejudiciu şi o situaţie de inferioritate faţă de celelalte cadre didactice de predare din învăţământul preuniversitar.

Consideră că din interpretarea textelor de mai sus reiese fără nici un dubiu că art.45 (1) se referă la toate cadrele didactice de predare, deci şi la învăţători/educatori/institutori.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art. 45 alin.1 din Legea 128/1997, art.5 al. 1 şi art.283 al.1 lit. c din Codul Muncii.

În dovedire, reclamanţii au depus la dosar :planurile – cadru de învăţământ pentru clasele I – II şi III – IV, sentinţa civilă nr. 1542/2007, pronunţată de Tribunalul Tulcea, extras din Legea nr.128/1997, tabelele nominale, certificatele emise de Curtea de Apel constanţa şi Tribunalul Tulcea, decizia civilă nr. 338/CN/2007, precizări

La data de 14 februarie 2008 a depus la dosar întâmpinare pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că, potrivit art.43 din Statutul personalului didactic Norma didactică de predare – învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor prevăzute la art.42 alin.(1) lit. a) (activităţi didactice de predare – învăţare, de instruire practică şi de evaluare conform planurilor de învăţământ).

S-a arătat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale invocate, norma didactică pentru educatoare, învăţători sau institutori nu se stabileşte la un număr de ore pe săptămână ca în cazul profesorilor ci la nivelul unui post. Prevederea îşi găseşte corespondent în art.42 alin.1 lit. a) din Legea nr.128/1997 care face trimitere la Planul cadru de învăţământ. Învăţătorul/institutorul desfăşoară activitate cu întreaga clasă, de pregătirea căreia răspunde pe parcursul unui ciclu (cls. I – IV) şi pentru care trebuie să asigure o pregătire unitară. Activităţile prevăzute în planul cadru de învăţământ sunt obligatorii pentru învăţător/institutor, reprezentând numărul minim de ore din pregătirea elevilor.

S-a menţionat că, în conformitate cu prevederile art.45 (1) din Legea nr.128/1997, privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Precizează pârâtul că norma didactică a reclamanţilor este stabilită pe posturi şi este compusă dintr-un număr de ore care însă nu este determinat potrivit legii. Este imposibil a se realiza reducerea cu două pre a unei norme didactice despre care nu se cunoaşte câte ore cuprinde.

Deoarece activitatea învăţătorilor/educatorilor/institutorilor implică efectuarea de ore diferite (citire, matematică…etc.) rezultă că nu se poate vorbi de prestarea unor activităţi didactice de predare – învăţare la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă sau absolvire.

Astfel, norma didactică a învăţătorilor/educatorilor/institutorilor este stabilită de lege pe posturi compuse dintr-un număr nedeterminat de ore ce nu pot fi incluse în categoria celor prevăzute de Legea 128/1997.

Într-o altă ordine de idei, din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă faptul că, legiuitorul atunci când a dorit să reglementeze ceva a făcut-o în mod explicit. În acest sens consideră pârâtul că dacă s-ar fi avut în vedere o astfel de posibilitate – a reducerii normei didactice de predare cu 2 ore pentru aceste categorii de personal didactic – aceasta ar fi fost prevăzută în mod expres de lege.

Cererea privind „plata drepturilor salariale corespunzătoare celor două ore efectuate săptămânal de educatori, învăţători, institutori peste norma didactică în ultimii trei ani anteriori înregistrării acţiunii”, este neântemeiată deoarece nu există un drept recunoscut, prevăzut de lege, Legea nr.128/1997 nefiind modificată în ceea ce priveşte încadrarea acestor cadre didactice.

În apărare, pârâtul a depus la dosar copii după adresa nr. 2285/12.10.2006.

Şi Consiliul Local …şi Consiliul Local …. au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acţiunii.

Prin precizările depuse la dosarul cauzei, reclamanţii au menţionat că renunţă la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la asigurarea reducerii normei de predare cu 2 ore săptămânal pentru cadrele didactice învăţători, educatori /institutori cu gradul didactic I şi vechime de peste 25 de ani în învăţământ deoarece la acest moment, această reducere este asigurată.

Analizând cauza, raportat la probatoriul administrat, se vor reţine următoarele:

Reclamanţii sunt cadre didactice de predare, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I.

Conform prevederilor art.45 alin.(1)/Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, modificată şi completată, personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, iar potrivit art.43/Legea 128/1997, modificat prin art.1/OG nr.103/1998 aprobată prin Legea 109/1999 „norma didactică de predare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă, reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor didactice de predare – învăţare de instruire practică şi de evaluare conform planurilor de învăţământ şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţii de educaţie complementare procesului de învăţământ şi se stabileşte:

a) un post de educatoare/institutoare pentru fiecare grupă de preşcolari sau grupe combinate (…), la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture,

b) un post de învăţător (institutor) pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde se pot constitui clase separate (…).

Din interpretarea logică şi sistematică a prevederilor legale mai sus menţionate, rezultă fără echivoc faptul că, toate categoriile de personal didactic de predare, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani şi gradul didactic I beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, textele de lege în discuţie nefăcând nici o distincţie între diferitele categorii de personal didactic de predare îndreptăţit la acordarea beneficiului reglementat la art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997. Nu există nici o justificare pentru care textul art.45 alin.1 să fie aplicat numai cu privire la profesori, aşa cum susţine pârâtul, câtă vreme acest text se referă la „reducerea normei didactice” iar „norma didactică”, în cazul reclamanţilor (educatori, învăţători sau institutori), este definită în sensul că aceasta cuprinde numărul de ore corespunzătoare activităţilor didactice şi de pregătire aferente (incluse) postului de educator, învăţător sau institutor.

În alţi termeni, legiuitorul defineşte norma didactică în cazul acestei categorii de cadre didactice de predare, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităţilor aferente unui post de educatoare, învăţător (institutor), neputând fi primită susţinerea pârâţilor că, în acest caz norma didactică nu poate fi redusă cu două ore.

Aceeaşi interpretare se desprinde şi din sistematizarea actului normativ, respectiv din analiza locului pe care îl ocupă în cadrul actului normativ, textul legal în discuţie, art.45 alin.1, care prevede dreptul la reducerea normei didactice fără diminuarea salariului, fiind aşezat după textele de lege care definesc norma didactică şi referindu-se deci la toate aceste definiţii, fără a exclude aplicarea sa în situaţia în care norma didactică este egală cu numărul de ore, corespunzătoare activităţilor aferente posturilor de educatoare, învăţător, institutor.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa va obliga pârâţii să plătească reclamanţilor drepturile salariale corespunzătoare pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii pentru câte 2 ore în plus prestate săptămânal, peste norma didactică, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Având în vedere că reclamanţii au renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la asigurarea reducerii normei de predare cu 2 ore săptămânal pentru cadrele didactice învăţători, educatori/institutori cu gradul didactic I şi vechime de peste 25 de ani în învăţământ, instanţa urmează a lua act de renunţarea la judecata capătului 2 de cerere.

Etichete:

Drepturi Salariale

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 643 din 19 Martie 2008 Litigiu de muncă drepturi salariale

SINDICATUL……solicitând obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale corespunzătoare celor două ore suplimentare efectuate săptămânal, pe o perioadă de 3 ani anterior formulării acţiunii sau, după caz, de la data îndeplinirii condiţiilor prev. de art.45 (1) din Legea 128/1997 fiecăruia dintre membrii de sindicat menţionaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, precum şi reactualizarea acestor drepturi cu indicele de inflaţie.

Totodată, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâţilor la asigurarea reducerii normei de predare cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului pentru învăţători/educatori/institutori care îndeplinesc condiţiile prev. de art.45 (1) din Legea nr.128/1997.

Analizând cauza, raportat la probatoriul administrat, se vor reţine următoarele:

Membrii de sindicat precizaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată reprezentaţi de reclamantul Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Tulcea,sunt cadre didactice de predare, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I.

Conform prevederilor art.45 alin.(1)/Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, modificată şi completată, personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, iar potrivit art.43/Legea 128/1997, modificat prin art.1/OG nr.103/1998 aprobată prin Legea 109/1999 „norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă, reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor didactice de predare – învăţare de instruire practică şi de evaluare conform planurilor de învăţământ şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţii de educaţie complementare procesului de învăţământ şi se stabileşte astfel:

a) un post de educatoare/institutoare pentru fiecare grupă de preşcolari sau grupe combinate (…), la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture,

b) un post de învăţător (institutor) pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde se pot constitui clase separate (…).

Din interpretarea logică şi sistematică a prevederilor legale mai sus menţionate, rezultă fără echivoc faptul că, toate categoriile de personal didactic de predare, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani şi gradul didactic I beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, textele de lege în discuţie nefăcând nici o distincţie între diferitele categorii de personal didactic de predare îndreptăţit la acordarea beneficiului reglementat la art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997. Nu există nici o justificare pentru care textul art.45 alin.1 să fie aplicat numai cu privire la profesori, aşa cum susţine pârâtul, câtă vreme acest text se referă la „reducerea normei didactice” iar „norma didactică”, în cazul reclamanţilor (educatori, învăţători sau institutori), este definită în sensul că aceasta cuprinde numărul de ore corespunzătoare activităţilor didactice şi de pregătire aferente (incluse) postului de educator, învăţător sau institutor.

În alţi termeni, legiuitorul defineşte norma didactică în cazul acestei categorii de cadre didactice de predare, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităţilor aferente unui post de educatoare, învăţător (institutor), neputând fi primită susţinerea pârâtului că, în acest caz norma didactică nu poate fi redusă cu două ore.

Aceeaşi interpretare se desprinde şi din sistematizarea actului normativ, respectiv din analiza locului pe care îl ocupă în cadrul actului normativ, textul legal în discuţie, art.45 alin.1, care prevede dreptul la reducerea normei didactice fără diminuarea salariului, fiind aşezat după textele de lege care definesc norma didactică şi referindu-se deci la toate aceste definiţii, fără a exclude aplicarea sa în situaţia în care norma didactică este egală cu numărul de ore, corespunzătoare activităţilor aferente posturilor de educatoare, învăţător, institutor.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a admite acţiunea, obligând pârâţii , la reducerea normei didactice de predare a reclamanţilor cu vechime în învăţământ de peste 25 ani şi gradul didactic I cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor drepturile salariale reprezentând c/val. muncii prestate în plus faţă de norma didactică redusă, respectiv 2 ore săptămânal, raportat la norma didactică avută în perioada 10 ian.2005 – 10 ian.2008 ţinând cont pentru fiecare reclamant de data acordării gradului didactic I şi a îndeplinirii condiţiilor de vechime de 25 ani în învăţământ, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Etichete:

Drepturi salariale

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 433 din 21 Februarie 2008 Litigii de Muncă

Drepturi salariale

Reclamanţii X au chemat în judecată pârâta Direcţia …. Tulcea, pentru ca prin hotărâre să fie obligată pârâta la acordarea şi plata în echivalent bănesc a drepturilor reprezentând tichetele de masă pentru perioada 2001-2006, raportate la perioadele lucrate de fiecare reclamant, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, iar pentru anul 2007 acordarea tichetelor de masă.

Examinând prescripţia dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958: „dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege” iar potrivit art.3 din acelaşi decret, „termenul de prescripţie este de 3 ani”.

Având în vedere că reclamanţii solicită contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 2001 – 2006, iar cererea de chemare în judecată au introdus-o în data de 5 octombrie 2007, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respinge capătul de cerere privind plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 2001 – 4 octombrie 2004, ca fiind prescris.

Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 „salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice şi fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”.

La alin.(2) al aceluiaşi articol se prevede că: „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

Ori, Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, disp.art.1 din prezenta lege nu instituie o obligaţie pentru angajator, ci lasă la aprecierea acestuia acordarea / neacordarea tichetelor de masă în funcţie de posibilităţile economico-financiare reale de care dispune.

Pentru ca tichetele de masă să poată fi acordate trebuie ca în buget să fie prevăzute sume cu această destinaţie.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, instanţa urmează a respinge cererea ca nefondată pentru perioada 5 octombrie 2004 – decembrie 2006 şi de asemenea, nefondat este şi capătul de cerere cu privire la acordarea tichetelor de masă pentru anul 2007.

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 433 din 21 Februarie 2008 Litigii de Muncă

Drepturi salariale

Reclamanţii X au chemat în judecată pârâta Direcţia …. Tulcea, pentru ca prin hotărâre să fie obligată pârâta la acordarea şi plata în echivalent bănesc a drepturilor reprezentând tichetele de masă pentru perioada 2001-2006, raportate la perioadele lucrate de fiecare reclamant, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, iar pentru anul 2007 acordarea tichetelor de masă.

Examinând prescripţia dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958: „dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege” iar potrivit art.3 din acelaşi decret, „termenul de prescripţie este de 3 ani”.

Având în vedere că reclamanţii solicită contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 2001 – 2006, iar cererea de chemare în judecată au introdus-o în data de 5 octombrie 2007, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respinge capătul de cerere privind plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 2001 – 4 octombrie 2004, ca fiind prescris.

Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:

Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 „salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice şi fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”.

La alin.(2) al aceluiaşi articol se prevede că: „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

Ori, Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, disp.art.1 din prezenta lege nu instituie o obligaţie pentru angajator, ci lasă la aprecierea acestuia acordarea / neacordarea tichetelor de masă în funcţie de posibilităţile economico-financiare reale de care dispune.

Pentru ca tichetele de masă să poată fi acordate trebuie ca în buget să fie prevăzute sume cu această destinaţie.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, instanţa urmează a respinge cererea ca nefondată pentru perioada 5 octombrie 2004 – decembrie 2006 şi de asemenea, nefondat este şi capătul de cerere cu privire la acordarea tichetelor de masă pentru anul 2007.

Etichete:

CIVIL:Drepturi salariale solicitate de angajaţii SC PETROM SA – prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă

„ Tribunalul, examinând actele şi lucrările constată următoarele: Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat plata suplimentărilor salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun prin Contractul colectiv de muncă. Potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, la nivel de societate pentru anii 2004-2007 salariaţii SNP Petrom SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun de câte o suplimentare a drepturilor în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP Petrom SA. Potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile precum şi alte adaosuri. Primele solicitate prin acţiune constituie drepturi salariale, aceasta fiind şi terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă pe unitate încheiate pe anii 2003-2007. Ca atare, raportat la obiectul acţiunii, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile prev.de art.283 alin.1 lit.”e” din Codul muncii invocat de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1 lit.”c” din Codul muncii, potrivit cărora cerinţele în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, cum e cazul de faţă. În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului privind suplimentul salarial de Paşti 2005- invocată de pârâtă, tribunalul constată că este întemeiat, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente: Aceste drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă- prime de Paşti şi Crăciun se acordă pentru rezolvarea unor probleme în strânsă legătură cu aceste evenimente, cu persoana salariatului şi a familiei sale. La art.168 din Contractul colectiv de muncă se menţionează termenele de calculare şi stabilirea valorii concrete, condiţiile, criteriile şi beneficiarii, situaţii ce se negociază cu F.S.I. Petrom cu 15 zile înainte de eveniment (concretizarea efectuându-se în termen de 7 zile). Din interpretarea acestui text şi având în vedere finalitatea acordării acestui drept suplimentar, tribunalul consideră că acest drept este scadent în cel mult o săptămână dinaintea evenimentului. Cum în anul 2005, Paştele a fost pe data de 01 mai, iar acţiunea a fost introdusă pe data de 21.05.2008, deci peste termenul de 3 ani, dreptul la acţiune privind plata acestui supliment bănesc este prescris. Cu privire la excepţia prematurităţii formulării acţiunii, tribunalul constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă. Reclamanta beneficiază de suplimentările de Paşti şi Crăciun, există independent de negocierile dintre patronat şi sindicat, prev.de art.168 alin.1 teza 2, cu atât mai mult cu cât chiar în acest text se menţionează că negocierile au loc în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţilor de acordare, condiţiile şi beneficiarii. Lipsa negocierilor nu poate avea drept consecinţă negarea dreptului reclamantului, drept prevăzut în contractul colectiv de muncă. Cât priveşte pe fondul cauzei, instanţa reţine că în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu FSLI Petrom, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a stipulat, la art.168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo menţiune în contractele respective privind includerea şi în anii 2004-2007 a primelor de Paşti şi Crăciun în salariul de bază. Tribunalul consideră că nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul Petrom SA formată din reprezentanţi ai societăţii şi ai FSLI Petrom prin care s-au adus precizări asupra interpretării art.168 alin.1 şi 2 din Contractele colective de muncă la nivel Petrom SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează pârâta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acţiunii, câtă vreme pârâta nu a dovedit că primele de Crăciun pe anii 2005-2007 prevăzute la art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2007 ar fi fost acordate prin includerea acestor prime în salariul de bază pe anii respectivi. În ceea ce priveşte cuantumul acestor prime, conform art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, acestea sunt în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP Petrom SA şi nu la salariul mediu brut, cum a calculat reclamanta. În aceste condiţii, instanţa va avea în vedere la stabilirea concretă a cuantumului primelor, cele menţionate de pârâtă în adresa nr.2022/4.09.2007 (fila 66 dosar). În acest sens, se va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâta să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând prima de Crăciun 2005 şi primele de Crăciun şi Paşti pe anii 2006-2007, calculate la salariul de bază mediu pe SNP Petrom SA, în sumă de 5781 lei. Această sumă va fi actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu data de la care trebuiau calculate (data scadentă) şi până la data plăţii efective. Instanţa a dispus şi reactualizarea sumei, deoarece reclamanta a suferit şi un prejudiciu ca urmare a neacordării valorii reale datorată procesului inflaţionist”.

Etichete:

Drepturi salariale rezultând din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior

Imposibilitatea negocierii la nivel de unitate a unor drepturi inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Faptul încheierii la nivel de unitate a unei înţelegeri în sensul neacordării nici unui salariu compensatoriu salariaţilor concediaţi în mod individual sau colectiv nu poate fi reţinut faţă de prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 şi ale art. 11 Codul muncii.

Decizia civilă nr. 603/R/05.05.2010 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 179/01.02.2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă ca tardivă contestaţia formulată de contestatoarea L.S.D. împotriva deciziei nr. 6/05.01.2009 emisă de intimata S.C. A. SRL Galaţi.

A fost obligată intimata să plătească contestatoarei contravaloarea a patru salarii de bază lunare cu titlu de compensaţii băneşti.

A fost obligată intimata la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată către stat.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. Galaţi criticând-o ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

A solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele motivat de faptul că hotărârea atacată nu este susceptibilă de apel (art. 3041 Cod procedură civilă).

În motivarea recursului a invocat faptul concedierii reclamantei ca efect al scăderii drastice a vânzărilor şi efectuarea mai multor modificări în structura de personal a societăţii.

Potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008 – 2010 părţile contractante nu au prevăzut ca în cazul concedierilor individuale sau colective din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acesta să beneficieze de salarii compensatorii, astfel încât acordarea acestora ar duce la încălcarea dispoziţiilor art. 8 şi art. 16 din Codul muncii.

A mai invocat încheierea Procesului verbal nr. 1/02.12.2009 între conducerea societăţii şi reprezentanţii salariaţilor prin care s-a stabilit, printre altele, că nu se va plăti nici un salariu compensatoriu salariaţilor care vor fi concediaţi în condiţiile prevăzute mai sus.

Prin dispoziţiile art. 11 Codul muncii legiuitorul nu a îngrădit existenţa unei înţelegeri ulterioare între părţile contractante având drept scop reducerea efectelor crizei economice şi menţinerea funcţionării societăţii.

A mai invocat principiul general al forţei obligatorii a contractelor, stabilit de art. 969 Cod civil care prevede că convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi.

A solicitat admiterea recursului, iar în rejudecare modificarea în tot a sentinţei civile în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 05.05.2010, recurenta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune faţă de plăţile compensatorii, considerând că este aplicabil în cauză termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. e Codul muncii.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare însă, prezentă în instanţă, a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei întrucât termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 283 lit. c din Codul muncii, de trei ani.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, justeţea pretenţiilor sale rezultând din prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură ale cărei prevederi au caracter minimal pentru celelalte niveluri.

Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt şi de drept în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, nu se reţine ca fiind întemeiată.

Instanţa apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, deci se referă la obiect cu caracter patrimonial, cum este şi cazul de faţă.

Termenul de 6 luni prevăzut de litera e a aceluiaşi articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.

În consecinţă, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.

Pe fondul cauzei, criticile formulate de recurenta S.C. A. S.R.L. Galaţi nu pot fi primite.

În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 11 Codul muncii care stabilesc un caracter minimal al drepturilor stabilite prin clauzele contractului individual de muncă, care nu pot fi sub nivelul stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.

De asemenea, dispoziţiile art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996 Republicată privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiat la nivel superior.

Ca atare, în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 78 al. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură comerţ potrivit căruia în cazul efectuării concedierilor colective angajatorul va acorda compensaţii băneşti de minimum 4 (patru) salarii de bază lunare, drepturi superioare putând fi negociate în contractele colective de muncă la nivel de unitate sau grupuri de unităţi.

Faptul încheierii la nivel de unitate a unei înţelegeri în sensul neacordării nici unui salariu compensatoriu salariaţilor concediaţi în mod individual sau colectiv nu poate fi reţinut, faţă de prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 şi ale art. 11 Codul muncii.

Prin convenţie nu se poate deroga de la lege, bunele moravuri sau ordinea publică (art. 968 Codul civil).

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.

Etichete: