Recalcularea pensiei pe baza adeverinţei ce menţionează obţinerea veniturilor în acord global. Incidenţa deciziei nr.30/200 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Deşi soluţia pronunţată prin decizia nr.30/2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, este de respingere, prin considerente instanţa supremă a statuat asupra modalităţii de aplicare a textelor de lege în discuţie. S-a reţinut că textele de lege enunţate sunt clare şi lipsite de echivoc, nefiind vorba de o ambiguitate de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti. Pentru a decide în acest sens, Î.C.C.J a reţinut că ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art.164 alin.1, 2, 3 din Legea nr.19/2000 şi în O.U.G. nr.4/2005 stabileşte care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 440 din 21 mai 2010
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, contestatorul P.V., în contradictoriu cu intimata casa judeţeană de pensii, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.247623/7.09.2009, solicitând anularea contestaţiei şi recalcularea drepturilor de pensie, prin luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr.336 din 24.02.2010, Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia formulată de contestator în contradictoriu cu intimata casa judeţeană de pensii, a anulat decizia nr. 247623/07.09.2009 emisă de intimată, pe care a obligat-o să emită în folosul contestatorului o nouă decizie de stabilire a drepturilor de pensie, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menţionate la rubrica „Acord”, în adeverinţa nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi, drepturile astfel recalculate urmând să fie stabilite începând cu data de 01.09.2009.
A fost respinsă cererea contestatorului în ceea ce priveşte luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţa nr.537/24.07.2009 la rubrica „Premii”, „Valoare ore suplimentare” şi „Total venit brut”.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr.247623/29.07.2005 emisă de pârâta casa de pensii, contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă şi pentru limită de vârstă. Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 56889/06.08.2009, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, drept pentru care s-a emis decizia ce face obiectul contestaţiei.
Contestatorul a fost nemulţumit de faptul că nu i s-au luat în considerare, la stabilirea pensiei recalculate, în urma cererii sale, veniturile suplimentare realizate conform adeverinţei nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi.
Prin această ultimă decizie emisă la 7.09.2009, contestatorului i s-a recalculat pensia conform art.95 din Legea nr.19/2000, luându-se în calcul şi perioada octombrie 1998 – aprilie 2001, dar nu s-a avut în vedere adeverinţa menţionată raportat la faptul că O.U.G. nr.4/2005 nu prevedea aceste sporuri. Din adeverinţa nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi a reieşit faptul că reclamantul a realizat o serie de venituri suplimentare în perioada 6.07.1972 – 1.04.2001 (acord, prime etc.). În cuprinsul adeverinţei se menţiona faptul că valorile specificate au făcut parte din fondul de salarii pentru care societatea a reţinut şi plătit contribuţia la asigurări sociale conform legislaţiei în vigoare la acea dată.
Din documentaţia depusă la dosar a reieşit faptul că aceste venituri suplimentare nu au fost avute în vedere în momentul recalculării drepturilor de pensie, aspect arătat, de altfel, şi în cuprinsul întâmpinării.
Prin menţiunea de la anexa la O.U.G. nr.4/2005 se prevede că formele de retribuire în acord global nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare. Totodată însă, aceste venituri suplimentare, evidenţiate lunar în adeverinţa eliberată de angajator, pot fi asimilate unor sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit art.10 din Legea nr.3/1977, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.49/1992.
Adeverinţa a fost emisă de angajator, acesta purtând răspunderea asupra menţiunilor cuprinse, că pentru aceste sume s-au achitat contribuţii de asigurări sociale. Principiul contributivităţii este prevăzut de Legea nr.19/2000, prin art.2 lit.e), care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Conform acestui principiu, toate veniturile obţinute de reclamant, pentru care s-a calculat şi achitat contribuţia de asigurări sociale, trebuie să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie (orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei).
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, se impunea aceeaşi soluţie, întrucât „ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet”. Pe de o parte, se afirmă în art.2 al Legii nr.19/2000 că sistemul public se organizează şi funcţionează având la bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite, iar pe de altă parte, acelaşi legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri şi sporuri obţinute anterior datei de 1 aprilie 2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent. Principiul menţionat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord sau adaosuri suplimentare nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispoziţiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forţă juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcţionează sistemul public de asigurări sociale; acest principiu afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 şi dezvoltat în art.23 alin.(1) şi în art.78 alin.(1) din acelaşi act normativ primează independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare.
Prin Decizia nr.736/2006, Curtea Constituţională a reţinut faptul că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept consecinţă, pe de o parte, nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000. Or, în speţă, contestatorul a făcut dovada veniturilor obţinute cu adeverinţa emisă de angajator, din cuprinsul acesteia rezultând că a realizat venituri suplimentare sub formă de „acord global”, iar aceste venituri suplimentare au avut caracter permanent şi au fost luate în calcul la plata C.A.S. Având în vedere faptul că sumele obţinute în acord global au fost incluse în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, acordul global fiind un mod de salarizare cu caracter permanent în anumite sectoare de activitate, precum şi dispoziţiile art.23 alin.1 lit.a şi art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000, instanţa de fond a reţinut că acestea nu puteau fi excluse de la calculul punctajului pensiei, o soluţie contrară determinând încălcarea principiului contributivităţii reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 şi obţinerea unui drept de pensie inferior faţă de nivelul contribuţiei de asigurări sociale realizată de categoria de salariaţi supuşi retribuirii în acord global faţă de ceilalţi angajaţi din aceeaşi perioadă.
În ceea ce priveşte veniturile încadrate la rubricile „Prime”, „Total venit brut”, „Valoare ore suplimentare”, instanţa nu le-a avut în vedere, deşi prin Precizările Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor privind aplicarea Legii nr.49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, publicate în Monitorul Oficial nr.193/1992, se arată faptul că salariaţii datorau contribuţia de asigurări sociale de stat şi pentru premiile plătite din fondul de salarii, din adeverinţa invocată de contestator reiese faptul că acestea nu au avut caracter permanent, astfel încât nu făceau parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare. Instanţa a avut în vedere, în ceea ce priveşte primele, şi dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2001. Astfel, în adeverinţa nr.537/24.07.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. Iaşi nu s-a menţionat caracterul lor permanent, în înţelesul Legii nr.49/1992. Neputând fi încadrate în prevederile art.V din anexa la O.U.G. nr.4/2005, aceste sume nu au putut fi utilizate la recalcularea punctajului mediu anual, în conformitate cu dispoziţiile art.4 din O.U.G. nr.4/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta casa judeţeană de pensii, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurenta a motivat că adeverinţa invocată de reclamant nu putea fi avută în vedere, întrucât cuprindea primele şi acordul global, ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare. Atâta timp cât reclamantul a avut şi stagii de cotizare reprezentând vechime în muncă în fostul sistem de asigurări sociale, pentru aceste stagii, punctajele anuale se calculează în baza art.164 din Legea nr.19/2000. Astfel, pentru perioada 15.12.1965 – 01.04.2001 se iau în calul salariile tarifare brute sau nete, care sunt trecute în carnetul de muncă şi sporurile permanente care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor în legislaţia anterioară. Or, din adeverinţa nr.12992/11.03.2009 nu a rezultat care au fost salariile tarifare şi sporurile permanente.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea de apel a luat act că prin decizia nr.30/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în interesul legii ce a privit recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii.
Deşi soluţia este de respingere, prin considerente instanţa supremă a statuat asupra modalităţii de aplicare a textelor de lege în discuţie. S-a reţinut că textele de lege enunţate sunt clare şi lipsite de echivoc, nefiind vorba de o ambiguitate de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti. Pentru a decide în acest sens, Î.C.C.J a reţinut că ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art.164 alin.1, 2, 3 din Legea nr.19/2000 şi în O.U.G. nr.4/2005 stabileşte care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensie.
Astfel, în privinţa perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 (când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000) sunt incidente dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art.164 din acest act normativ, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare.
Pe de altă parte, în privinţa recalculării drepturilor la pensie, O.U.G nr.4/2005 prevede la pct.VI al anexei, că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.
În aceste circumstanţe, cererea de recalculare a pensiei cu luarea în considerarea a veniturilor realizate în acord, menţionate în adeverinţa nr.537/24.04.2009 emisă de S.C. „H.P.” S.A. este nefondată. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., curtea de apel a admis recursul declarat de casa de pensii, a modificat în tot sentinţa şi a respins acţiunea.

Tags: recalcularea pensiei

Data de la care are loc recalcularea pensiei de urmaş conform Legii nr.303/2004 şi O.U.G nr.100/2007

Recalcularea pensiei de urmaş, cuvenită ca efect al decesului autorului judecător se face în condiţiile Legii nr.19/2000, conform prevederilor art. 82 alin.1 lit. b) şi a prevederilor H.G. nr.1275/2005, în cazul depăşirii termenului de 90 de zile de la data naşterii dreptului (intrarea în vigoare a O.U.G. nr.100/2007 în speţa dedusă judecăţii). Data de la care se datorează drepturile de asigurări sociale este data formulării cererii de către titularul pensiei de urmaş.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 389 din 4 mai 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui reclamantul, prin mandatar, a chemat în judecată casa judeţeană de pensii, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea pensiei de urmaş conform Legii nr.303/2004 şi O.U.G nr.100/2007 de la data de 8.10.2007 şi actualizarea pensiei de urmaş. Ulterior, reclamantul şi-a completat acţiunea, în sensul contestării deciziei nr.103843 din 21.09.2009 emisă de pârâtă.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că reclamantul a fost, începând cu anul 2003, beneficiarul unei pensii de urmaş ca urmare a decesului tatălui său, care până la data decesului a avut calitatea de magistrat. Pensia a fost acordată prin Decizia nr.84207 din 27.11.2003, prin aplicarea unui procent de 50% din valoarea pensiei de invaliditate a susţinătorului, conform prevederilor art.71 din Legea nr.19/2000, începând cu data de 3.08.2003, data decesului.
Ultima lună efectiv lucrată de susţinătorul legal a fost luna august 2002, când a beneficiat de o indemnizaţie de 16.017.000 lei vechi.
Prin O.U.G. nr.100/2007 a fost modificat art.84 din Legea nr.303/2004, introducându-se alin.3, care prevede: „În cazul în care, la data decesului, procurorul sau judecătorul nu îndeplineşte condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, au dreptul la o pensie de urmaş în cuantum de 75% din indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”
Pentru a beneficia de prevederile acestui text legal, reclamantul, prin tutorele său, a formulat cerere la data de 12.08.2009, solicitând recalcularea pensiei de urmaş conform Legii nr.303 din 28 iunie 2004 de la data intrării în vigoare a modificărilor, conform art. 84 alin.3. Urmare a acestei cereri, a fost emisă Decizia nr.103843 din 21.09.2009 prin care reclamantului i s-a stabilit o nouă pensie de urmaş, ca pensie de serviciu, conform Legii nr.303/2004, în cuantum de 1.201 lei, calculată ca procent de 75% din indemnizaţia din luna august 2002. Plata noilor drepturi urma a se face începând cu data cererii de recalculare, adică 12.08.2009. Totodată, s-a suspendat plata pensiei de urmaş stabilită conform prevederilor Legii nr.19/2000 prin Decizia nr.84207 din 27.11.2003, întregul cuantum al pensiei de urmaş urmând a fi suportat din bugetul de stat.
Tribunalul a reţinut că, referitor la modul de stabilire a pensiei, reclamantul a arătat că în mod eronat cererea a fost tratată ca o cerere nouă, prin care i s-a stabilit calitatea de urmaş, această calitate fiind deja stabilită şi nu s-a dispus actualizarea pensiei. Practic, prin această critică s-a pus în discuţie caracterul pensiei de urmaş stabilită prin art.84 alin.3 din Legea nr.303/2004, mai exact dacă aceasta avea caracterul unei pensii de urmaş în accepţiunea Legii nr.19/2000 sau caracterul unei pensii de serviciu. Legea nr.303/2004 nu defineşte acest aspect, art.85 dispunând doar că pensiile de urmaş speciale stabilite prin art.84 alin.3 se suportă integral din bugetul de stat, ca diferenţa dintre pensia de serviciu şi cea calculată conform principiului contributivităţii în temeiul Legii nr.19/2000. Prin urmare, este legiferat caracterul necontributiv al pensiei de urmaş speciale, stabilită prin art.84 alin.3 din Legea nr.303/2004, deşi, tehnic, doar diferenţa dintre cele două cuantumuri ar avea un astfel de caracter. Legiferarea acestui caracter special se impune datorită regimului procedural diferit dintre cele două categorii de pensii.
Totodată, art.12 din H.G. nr.1275/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii 303/2004 referitoare la pensiile de serviciu dispune că: „Drepturile de pensie de urmaş stabilite ca urmare a opţiunii de la pensia proprie din sistemul public la pensia de urmaş stabilită din pensia de serviciu se cuvin şi se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.” Acest act, deşi nu a mai fost actualizat şi după apariţia O.U.G. nr.100/2007, care a introdus pensia de urmaş prevăzută la art.84 alin.3 din Legea nr.303/2004, face distincţie şi impune o opţiune între cele două categorii de pensii de urmaş. Din coroborarea acestor texte, instanţa de fond a apreciat că pensia de urmaş prevăzută de art.84 alin.3 din Legea nr.303/2004 are caracterul unei pensii de serviciu, fără caracter contributiv şi este suportată din bugetul de stat.
Prin urmare, cererea reclamantului de recalculare a pensiei de urmaş, conform Legii nr.303 din 28 iunie 2004, presupunea stabilirea (acordarea) pensiei de urmaş prevăzute de art.84 alin.3 din Legea nr.303/2004, ca pensie de serviciu, fiind ilegal în reglementarea actuală a se recalcula cuantumul pensiei de urmaş prevăzute de un act normativ general (Legea nr.19/2000), prin modul de calcul stabilit pentru o pensie specială.
Instanţa de fond a apreciat că în mod corect pârâta a dispus stabilirea unei pensii de serviciu, ca urmare a opţiunii reclamantului şi a suspendat plata pensiei de urmaş stabilite conform Legii nr.19/2000.
Referitor la modul de calcul al pensiei, s-a reţinut că actualizarea este o noţiune prevăzută doar pentru pensiile de serviciu, fiind prevăzută de art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004 modificată. Procedura actualizării este prevăzută prin art.11 şi 18 din H.G. nr.1735/2005 şi nu presupune cererea beneficiarului, actualizarea făcându-se din oficiu, la începutul fiecărui an, prin transmiterea documentaţiei necesare de Casa Naţională de Pensii, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul justiţiei.
Recalcularea presupune, conform prevederilor art.84 alin.3 din Legea nr.303/2004 („în condiţiile prevăzute de Legea nr.19/2000”) şi art.95 şi 169 din Legea nr.19/2000, cererea expresă a persoanei îndreptăţite. Şi art.23 din H.G. nr.1275/2005 prevede că recalcularea pensiei de serviciu se poate face în condiţiile prevăzute de art.95 şi 169 din Legea nr.19/2000.
Reclamantul a solicitat doar recalcularea, nu şi actualizarea pensiei, care ar fi urmat oricum să se facă din oficiu, aşa cum s-a arătat, la începutul anului 2010.
Tribunalul Vaslui a mai reţinut că dacă s-ar accepta punctul de vedere că prin recalculare, în înţelesul comun al cuvântului, reclamantul a solicitat şi majorarea valorii drepturilor prin actualizarea cuantumului pensiei de urmaş speciale, conform prevederilor art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004, procedura prevăzută de Normele de aplicare a legii presupune ca actualizarea să se facă pe baza unei medii a veniturilor pentru anul în curs, medie ce se face la începutul anului viitor, aşadar, în anul 2010.
Referitor la modul de recalculare a pensiei, reclamantul a susţinut că baza de calcul trebuia să fie indemnizaţia din luna de dinaintea decesului şi nu indemnizaţia din ultima lună în care susţinătorul legal a lucrat efectiv.
Instanţa de fond, în lipsa unei definiţii legale exprese, a considerat că trebuie să aplice la cazul dedus judecăţii prevederea legală de „ultima lună de activitate”. Atât înţelesul obişnuit al cuvântului „activitate”, cât şi art. 140 C.Muncii au dus la concluzia că „activitate” presupune prestarea efectivă a muncii. Prevederile art.7 alin.1 şi 2 din H.G. nr.1275/2005 stabilesc că, în cazul pensiei de serviciu, media veniturilor din perioada de dinaintea pensionării sunt cele în care „persoana s-a aflat efectiv în activitate”.
În cazul dedus judecăţii nu a fost contestat faptul că susţinătorul legal a lucrat efectiv până în luna august 2002, după care, până la data decesului a beneficiat de concediu medical, adică în accepţiunea art.50 din Codul muncii,de concediu pentru incapacitate temporară de muncă. Ori, conform aceluiaşi act normativ, în perioada acestui concediu, raporturile de muncă sunt suspendate de drept.
Prin urmare, în mod legal, pârâta a luat ca bază de referinţă indemnizaţia susţinătorului din luna august 2002, ca ultimă lună de activitate efectivă.
Un alt aspect al criticii reclamantului a vizat momentul de la care i s-au acordat noile drepturi de pensie, acesta susţinând că trebuia să beneficieze de pensia de urmaş specială pentru ultimii trei ani din termenul general de prescripţie.
Întrucât recalcularea se face „în condiţiile Legii nr.19/2000”, conform prevederilor art.82 alin.1 lit. b) şi a prevederilor H.G. nr.1275/2005, în cazul depăşirii termenului de 90 de zile de la data naşterii dreptului (intrarea în vigoare a O.U.G. nr.100/2007 în cauză), data de la care se datorează drepturile este data cererii.
Prin urmare, s-a reţinut ca în mod legal pârâta a acordat drepturile aferente pensiei speciale de urmaş, începând cu data cererii, adică 12.08.2009, şi s-a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală şi netemeinică prin prisma dispoziţiilor art.304 pct.1 C.pr.civ., invocând faptul că prima instanţa nu a stabilit corect obiectul cererii deduse judecaţii, încălcând dispoziţiile art.129 C.pr.civ. ce stabilesc rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului şi corecta soluţionare a cauzei.
Practic, a susţinut recurentul, tribunalul nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere cuprinse în acţiunea introductivă. Chiar dacă formulările sale nu au fost precise din punct de vedere juridic, înţelesul lor era în sensul solicitării ca pensia de urmaş să fie reactualizată prin raportarea la veniturile actuale ale unui judecător cu grad de tribunal.
De asemenea, instanţa de fond, în considerentele hotărârii, a analizat aspecte ce nu aveau legătură cu cauza, cum ar fi data de la care se datora pensia ori caracterul pensiei de urmaş stabilită de Legea nr.303/2004, iar existenţa unor argumente şi aprecieri ce ţin de reactualizarea pensiei nu au acoperit lipsa unei soluţii pe acest capăt de cerere.
Intimata casa de pensii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente, curtea de apel a constatat că recursul este nefondat.
Astfel, la data de 12.08.2009, prin cererea adresata intimatei, reclamantul-recurent a solicitat recalcularea pensiei de urmaş, invocând art.84 alin.3 al Legii nr.303/2004.
Urmare a acestei cereri, a fost emisă Decizia nr.103843 din 21.09.2009, prin care i s-a stabilit reclamantului o pensie de urmaş de 1.201 lei, calculată ca procent de 75% din indemnizaţia din ultima lună de activitate, adică luna august 2002, pe baza adeverinţei nr.1.159/A/16.09.2009 eliberată de Tribunalul Vaslui şi conform O.U.G. nr.100/2007 care a modificat art.84 din Legea nr.303/2004, introducând alin.3 : „În cazul în care la data decesului procurorul sau judecătorul nu îndeplineşte condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, au dreptul la o pensie de urmaş în cuantum de 75% din indemnizaţia de încadrare brută lunară avută de susţinătorul decedat în ultima lună de activitate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”
În mod corect a reţinut tribunalul că întrucât recalcularea se face în condiţiile Legii nr.19/2000, conform prevederilor art. 82 alin.1 lit. b) şi a prevederilor H.G. nr.1275/2005, în cazul depăşirii termenului de 90 de zile de la data naşterii dreptului (intrarea în vigoare a O.U.G. nr.100/2007 în speţa dedusă judecăţii), data de la care se datorau drepturile era data formulării cererii. Ca atare, în mod legal intimata a acordat drepturile aferente pensiei speciale de urmaş începând cu data cererii, adică 12.08.2009, suspendând plata pensiei primita în sistemul public.
Ceea ce a solicitat practic, reclamantul, prin acţiunea introductivă, şi ceea ce s-a criticat şi prin cererea de recurs era că intimata casa judeţeană de pensii, simultan cu stabilirea pensiei de urmaş, nu i-a acordat drepturile în cuantum reactualizat, în raport de veniturile actuale ale unui judecător cu grad de tribunal.
Curtea a constatat că această cerere este nefondată, întrucât, pe de o parte, textul legal sus amintit, în baza căruia s-au stabilit drepturile, făcea referire expresă la indemnizaţia avută în ultima lună de activitate de susţinătorul decedat, iar pe de altă parte, pentru că actualizarea /reactualizarea pensiei nu pot fi concomitente cu stabilirea.
Ca atare, aşa cum s-a pronunţat şi tribunalul, decizia nr.103843 din 21.09.2009 emisă de casa de pensii intimată prin care i s-a stabilit recurentului-reclamant pensia de urmaş conform Legii nr.303/2004 este legală.
Faţă de cele reţinute, constatând că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, în baza art.312 C.pr.civ., curtea de apel a respins recursul, menţinând hotărârea Tribunalului Vaslui.

Tags: recalcularea pensiei