Top

Contestatie la executare

SENTINŢA CIVILĂ NR.857-19.03.2009

Deliberând asupra actiunii civile de fată, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr.__/327/2008 la Judecătoria Tulcea, contestatorul __ a solicitat pe calea contestatie la executare, în contradictoriu cu intimatii __ si __ diminuarea popririi de la suma de 2100 lei la 630 lei .

Se arata de catre contestator ca debitul constand in suma de 2100 lei si care reprezinta pensia de intretinere datorata fiului sau pentru perioada ___a fost achitat in parte, respectiv 1470 lei.

Arata contestatorul ca desi a achitat in mare parte acest debit, tertul poprit continua sa ii retina aceste sume din veniturile sale.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 124 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Pentru dovedirea motivelor contestatiei la executare, contestatorul a depus la dosar înscrisuri cuprinzând copii de pe adresa de infiintare a popririi, sentinta civila nr.__/2008 a __, cupoane de pensie si chitante.

Desi legal citat, intimatul __ nu a depus intampinare, iar intimatul __ a depus intampinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanta retine următoarele :

Prin sentinta civila nr.__/__ a __, contestatorul a fost obligat la plata pensiei de intretinere fata de intimatul __, în suma de __ lei lunar, incepand cu data de __ si pana la terminarea studiilor.

Prin adresa emisa la data de 06.10.2008, __ a infiintat poprirea asupra pensiei militare a contestatorului, fapt pentru care, Serviciul Pensii Militare si Drepturi Sociale din cadrul Ministerului Apararii Nationale, devenit tert poprit a procedat potrivit dispozitiilor art.456 C.proc.civ.

Prin adresa cu nr.__ din 12.11.2008, tertul poprit a comunicat contestatorului ca incepand cu luna decembrie 2008 se va proceda la retinerea lunara a sumelor pe care contestatorul le datoreaza cu titlu de pensie de intretinere.

Avand in vedere ca pentru perioada 31.01.2008-31.11.2008, contestatorul a inregistrat un debit in suma de 2100 lei, tertul poprit a procedat la poprirea acestei sume.

Din inscrisurile depuse la dosar (f 33-36) rezulta ca debitorul obligatiei de intretinere a achitat o parte din acest debit, respectiv suma de 1470 lei prin plata voluntara, iar restul până la concurenta cu suma de 2100 lei i-a fost retinuta de tertul poprit din veniturile pe care acesta le incasa cu titlu de pensie (33,53).

Pe cale de consecinta, instanta urmeaza a admite contestatia la executare si a constata ca debitul in suma de 2100 lei aferent perioadei 31.01.2008-30.11.2008 a fost achitat de contestator.

Tags: