Top

Plangere contraventionala

Dosar nr. 2581/333/2008
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1007/R
Şedinţa publică de la 29 Iunie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător DIANA ELENA SÎRGHI
Grefier MONA-LISA MIHAELA FILIP

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurentul S. A. D. şi pe intimat I.P.J VASLUI, împotriva sentinţei civile nr.145 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui , având ca obiect-plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică de la 15 iunie 2009, consemnându-se în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru ca apărătorul recurentului să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunţarea cauzei pentru astăzi, 22 iunie 2009.

Ulterior deliberării;

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.145 din 16 ianuarie 2009 Judecătoria Vaslui a dispus respingerea plângerii formulată de petentul S.A.D. în contradictoriu cu agentul constatator IPJ Vaslui .

S-a menţinut procesul verbal seria PCA nr.3397307 încheiat la data de 28.02.2008 de agenţii constatatori.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Faţă de motivele de nulitate invocate de petent prin concluziile scrise depuse la dosar, deşi nu au fost indicate prin plângerea contravenţională şi petentul nu şi-a precizat acţiunea ulterior sub acest aspect, instanţa le-a analizat întrucât, conform art. 34 OG 2/2001, legalitatea procesului verbal se analizează din oficiu.

În fapt, la data de 28.02.2008, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 450 lei şi avertisment, şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, pentru săvârşirea contravenţiilor incriminate prin art. 102 alin. 3 lit. e şi 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.

Pentru aplicarea acestor sancţiuni, s-a reţinut în sarcina petentului că la data de 28.02.2008 ora 15,41, pe DN 24 în localitatea Moara Domnească, a condus autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare nr.xxx, cu viteza de 103 km/h stabilită cu aparatul radar montat pe auto B 07 JNX seria PYT 672000174 şi înregistrat pe caseta 561. De asemenea nu are asupra sa permisul de conducere şi tichetul de asigurare RCA.

Procesul verbal a fost întocmit în prezenţa petentului care l-a semnat cu următoarele menţiuni: voi face contestaţie.

În drept, conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep. „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.

Potrivit art. 49 alin. 1 din acelaşi act normativ limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

Conform art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice rep., constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 “constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2”).

În art. 35 alin. 2 din acelaşi act normativ se prevede că „Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

Respectând dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 şi implicit principiul preeminenţei dreptului, instanţa a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal şi ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Referitor la faptul că în procesul verbal nu s-au indicat limitele minime şi maxime ale amenzii contravenţionale prevăzute de lege, instanţa a apreciat că acest motiv de nulitate era neîntemeiat şi l-a respins ca atare pentru următoarele motive:

Situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite )

Din analiza procesului verbal contestat reieşea că, deşi agentul constatator nu a indicat limitele amenzii prevăzute de textul de incriminare, acest fapt nu a prejudiciat în nici un fel pe petent întrucât s-a menţionat posibilitatea ca petentul să plătească jumătate din minimul prevăzut de lege în 48 de ore şi s-a indicat acest cuantum. Cât despre faptul că acest aspect ar pune instanţa în imposibilitatea de a verifica dacă s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii aplicate, instanţa reţine că această susţinere este neîntemeiată din moment ce limitele sancţiunii sunt prevăzute în norma de incriminare.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa l-a examinat din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Conform art.20 din Constituţia României, textul convenţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în acelaşi timp o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, Anghel vs România), instanţa a constatat că domeniul contravenţional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanţa, reţinând aplicabilitatea în speţă a dispoziţiile art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident a fost ţinută şi de prevederile paragrafului 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, care instituie garanţii procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanţii se numără şi cea referitoare la obligativitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie.

Această prezumţie priveşte atât atitudinea organelor judiciare faţă de săvârşirea cauzei cât şi sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal, instanţa a reţinut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, trebuia să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens era de remarcat că în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut în mod constant că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei.

Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut ca prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).

Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În cauza de faţă, aspectele reţinute de agentul constatator în sarcina petentului, respectiv faptul că acesta ar fi circulat cu viteza de 103 km/h în localitate, a fost confirmat prin înscrisurile depuse la dosar de intimat, respectiv planşele fotografice efectuate cu aparatul radar.

Petentul a contestat valoarea probatorie a acestor înscrisuri pe motiv că în unele dintre fotografii nu se distingea în mod clar numărul de înmatriculare şi nu se putea stabili dacă fotografiile au fost efectuate pe raza localităţii sau în afara acesteia.

Instanţa a apreciat că aceste susţineri erau neîntemeiate. Chiar dacă nu în fiecare fotografie se putea distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului sau locul în care s-a efectuat fotografia, analiza coroborată a acestor înscrisuri dovedeau situaţia de fapt reţinută de agentul constatator.

Astfel, din coroborarea planşelor foto 1 şi 3 (filele 7 şi 8 ) reieşea că petentul a fost surprins de aparatul radar pe raza localităţii, înainte ca acesta să depăşească indicatorul de ieşire din localitate. Împrejurarea că autovehiculul fotografiat era cel condus de petent a fost dovedită prin coroborarea acestor fotografii cu planşa foto nr. 4 în care numărul de înmatriculare al autovehiculului este clar. Coroborarea planşelor fotografice era justificată de momentul efectuării acestora, respectiv 15:41.50 (planşa 1), 15:41:57 (planşa 2) şi 15:42:00 (planşa 4).

Referitor la marja de eroare de +/- 4% de care vorbea petentul, instanţa a reţinut că aceasta este unanim acceptată iar existenţa sa nu putea conduce la concluzia că vinovăţia petentului nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Instanţa a apreciat că această marjă de eroare nu putea constitui îndoială rezonabilă mai ales în situaţia în care viteza legală a fost depăşită cu peste 50 de km/h.

Cu privire la cea de a II a contravenţie reţinută în sarcina petentului, instanţa a apreciat că, fiind vorba de fapte omisive (petentul nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere şi poliţa de asigurare RCA), sarcina probei îi revenea. În acest caz, în procesul verbal s-au consemnat constatările personale ale agentului constatator (constatări ex proprii sensibus) şi, potrivit regulilor probaţiunii, în cazul unui fapt negativ, sarcina probei este răsturnată, contradovada constituind-o faptul pozitiv contrar. Petentul însă nu a făcut această dovadă.

Apreciind, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancţiunea aplicată petentului, instanţa a considerat că sancţiunea amenzii în cuantum de 450 lei, avertismentul şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe 90 de zile, aplicate în limitele legale, sunt proporţionale cu gradul de pericol al faptelor săvârşite, dat fiind că este de notorietate că principala cauză a accidentelor rutiere o constituie depăşirea vitezei legale, fapta fiind cu atât mai gravă cu cât este săvârşită pe raza localităţii, unde pot apărea situaţii neprevăzute, care reclamă timpi scurţi de reacţie şi o viteză adaptată sectorului de drum.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins plângerea contravenţională dedusă judecăţii în acest dosar, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele considerente:

Nu a condus autoturismul prin localitate cu o viteză de peste 100 km/h. Această viteză nu era cea legală, dar nu a depăşit 100km/h iar în momentul în care a circulat cu această viteză nu se afla pe raza localităţii Moara Domnească. Faptul că nu circula în localitate îl poate demonstra cu reinterpretarea planşelor foto depuse la dosar de IPJ Vaslui.

Instanţa de fond a trecut cu mare uşurinţă peste normele NML 021/2005 care prevăd că în cazul în care cinometrul se află în deplasare, marja de eroare a aparatului este de +/- 4 km/h. Ori conform luării în calcul a acestei marje, intenţia sa nu era să coboare viteza sub 50km/h, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci doar să demonstreze faptul că circula cu o viteză de sub 100km/h.

Cu privire la cea de-a doua contravenţie, IPJ Vaslui nu a făcut dovada cu probe a susţinerilor sale că nu ar fi avut permisul de conducere şi poliţa RCA asupra sa, iar sarcina probei revine agentului constatator.

Procesul verbal nu a fost completat cu respectarea strictă a dispoziţiilor de legalitate prevăzute de OG nr. 2/2001.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, instanţa de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a respins plângerea contravenţională formulată de petent care nu a făcut dovada celor susţinute în plângere.

Prin motivele de recurs, recurentul formulează cereri noi, invocând aspecte care nu au fost avute în vedere de instanţa de fond la soluţionarea plângerii contravenţionale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 316 raportat la art. 294 C. proc. Civ. Astfel, la fondul cauzei petentul nu a invocat aspecte care lipsesc din procesul verbal şi care ar atrage nulitatea acestuia.

În ceea ce priveşte viteza cu care acesta a circulat în localitate, aceasta a fost peste 100 km/h, respectiv 103 km/h aşa cum a reţinut instanţa de fond. Agentul constatator a făcut dovezi în acest sens constând în planşele foto. Petentul nu a făcut o dovadă contrarie a celor reţinute de agentul constatator, iar acea marjă de eroare poate fi reţinută şi în detrimentul recurentului, mergând şi în sensul +4 km/h, corect reţinând instanţa de fond că această marjă de eroare nu poate constitui îndoială rezonabilă.

În ceea ce priveşte cea dea doua contravenţie, instanţa de fond a arătat că sarcina probei revenea petentului în condiţiile în care este vorba de fapte omisive, agentul constatator neputând face dovada unui fapt negativ.

Faţă de cele arătate, de dispoziţiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. şi având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanţa de control judiciar va respinge recursul, urmând să menţină hotărârea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul SAD… împotriva sentinţei civile nr.145 /16.01.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică , azi, 29 Iunie 2009.

Etichete: , , , ,