Plângere contravenţională Legea nr. 38/2003

Sentinţa civilă nr. 1823 /13.07.2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 09.02.2009, sub nr. de dosar XXXX/321/200x, petentul N.P. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal seria CC nr. XXXXXXX încheiat la data de 09.02.2009 de către agent constatator din cadrul Politiei X..

In motivarea plângerii, petentul a arătat că în fapt, posedă autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX, iar la data de 09.02.2009, în jurul orelor 7,30 se deplasa de la X. spre oraşul U. şi în localitatea H. a fost oprit de către organul de poliţie care, după ce i-a solicitat documentele l-a sancţionat cu suma de 5.000 lei fără a-l lăsa să explice de ce era însoţit de 4 persoane.

Petentul precizează că cele patru persoane care se aflau în autoturism erau soţia, un nepot şi doi cumnaţi cu care mergea spre U. pentru a efectua cumpărături.

În concluzie, petentul solicită admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal.

In drept, petentul nu a indicat dispoziţiile legale pe care îşi întemeiază plângerea contravenţională.

In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei următoarele: procesul-verbal seria CC nr. XXXXXXX încheiat la data de 09.02.2009 de către agent constatator din cadrul Politiei.

Plângerea contravenţională este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

In apărare, intimatul a depus la dosarul cauzei la data de 20.03.2009, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca fiind neîntemeiată.

In motivare, intimatul a arătat din cuprinsul procesului-verbal contestat rezultă că la data de 09.02.2009, ora 07,45, petentul a fost depistat pe DN , în oraşul U., la volanul autoutilitarei NT-XX-XXX, transportând ilegal un număr de 5 persoane, fără a fi autorizat în acest sens.

Fapta comisă de petent este prevăzută de art. 7 din Legea nr. 38/2003 şi sancţionată de art. 55 lit. b din Legea nr. 38/2003.

Prin urmare, din punct de vedere al legalităţii, procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, nu lipseşte vreun element care este de natură să atragă nulitatea absolută, iar fapta a fost săvârşită în împrejurările descrise de agentul constatator.

Din punct de vedere al temeiniciei, intimatul apreciază că sancţionarea contravenientului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale referitoare la efectuarea de transport de persoane ilegal, iar elementele precizate de petent nu sunt de natură să înlăture caracterul contravenţional al faptei şi nu au relevanţă juridică. Procesul-verbal a fost întocmit în prezenţa martorului asistent G. D. care se afla în autovehicul cu petentul.

Intimatul mai susţine că vinovăţia petentului este dovedită cu procesul-verbal de contravenţie şi raportul agentului constatator.

In drept, intimatul a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 şi ale Legii nr. 38/2003.

In dovedirea susţinerilor, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal seria CC nr. XXXXXXX încheiat la data de 09.02.2009 de către agent constatator din cadrul Politiei şi raport din 02.03.2009 .

În şedinţa publică din data de 16.03.2009, instanţa, apreciind ca fiind legale, pertinente şi concludente, putând duce la dezlegarea pricinii în fond, în temeiul art. 167 Cod procedura civilă, a încuviinţat pentru pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii N. Elena, I. I. şi G. D., iar, în şedinţa publică din data de 06.04.2009 în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 a dispus administrarea probei testimoniale cu martorii V.C. şi G.C..

In cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei de către petent următoarele: procesul-verbal seria CC nr. XXXXXXX încheiat la data de 09.02.2009 de către agent constatator din cadrul Politiei şi certificat de înmatriculare N000XXXXXX.

În cadrul probei testimoniale, au fost audiaţi sub prestare de jurământ, în sedinţa publică din data de 06.04.2009 martorii N. Elena, G. D. şi I. I., iar în şedinţa publică din data de 04.05.2009, martorul V. C., declaraţiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.

În şedinţa publică din data de 22.06.2009, instanţa a constatat imposibilitatea audierii martorului G.C. deoarece din procesul-verbal întocmit de Postul de Poliţie P. a rezultat că martorul nu se află la domiciliu, fiind plecat în Spania.

Nu s-a procedat la audierea petentului în conformitate cu prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 deoarece în şedinţa publică din data de 13.07.2009, acesta a arătat că nu doreşte să fie audiat deoarece a invocat motivele sale în plângerea contravenţională.

Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi susţinerile părţilor, instanta reţine următoarele:

In fapt, din cuprinsul procesului-verbal seria CC nr. XXXXXXX încheiat la data de 09.02.2009 de către agent constatator din cadrul Politiei U. rezultă că petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru săvârşirea la data de 09.02.2009 a contravenţiei prevăzute de art. 7 şi sancţionată de art. 55 lit. d din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Pentru a dispune sancţionarea contraventională, agentul constator a reţinut că la data de 09.02.2009, ora 07,45, petentul a fost depistat pe DN , în U., la volanul autoutilitarei NT-XX-XXX, transportând ilegal un număr de 5 persoane, fără a fi autorizat în acest sens.

In drept, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, a faptei săvârşite şi a datei comiterii sau a semnăturii agentului constator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Aplicând aceste dispoziţii legale la situatia de fapt reţinută în cauză, instanţa verificând procesul-verbal seria CC nr. XXXXXXX încheiat la data de 09.02.2009 de către agent constatator din cadrul Politiei U. din punct de vedere al legalităţii, apreciază că sunt respectate cerinţele imperativ-limitativ prevazute de lege, sub sancţiunea nulităţii, care ar putea fi luate în considerare şi din oficiu.

Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa reţine că fapta contraventională pentru care petentul a fost sancţionat este prevăzută şi sancţionată de art. 55 lit. d raportat la art. 7 din Legea nr. 38/2003 potrivit căruia constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, nerespectarea prevederilor art. 7 care dispun că transporturile de persoane sau bunuri în regim de taxi se pot executa ca servicii de interes public pentru populatie, de regulă, în interiorul unei localităţi, numai pe baza autorizaţiei pentru transport în regim de taxi, valabilă, emisă de autoritatea administraţiei publice locale.

În ceea ce priveşte forţa probantă a procesului-verbal, instanţa apreciază în măsura în care fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost constatată personal de către organul de poliţie acesta beneficiază de o prezumpţie relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reţinute, până la proba contrarie.

In stabilirea aplicabilităţii art. 6 din CEDO în cadrul procedurii contravenţionale, instanţa are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, definind în mod autonom noţiunea de acuzaţie în materie penală, în raport de cele trei criterii alternative stabilite, calificarea în dreptul intern, natura faptei şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate, a statuat că scopul interpretării date dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că noţiunea de “acuzaţie în materie penală” include şi domeniul contravenţional, a fost acela de a asigura aceeaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de săvârşirea unei contravenţii ca şi celor învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni (Sporrong şi Lonnroth contra Suediei – 1982; Ozturk contra Germaniei – 1984; Lutz contra Germaniei – 1987), neputând lipsi dintre acestea prezumpţia de nevinovăţie instituită prin art. 6.2 din Convenţie (Anghel contra României, 4.10.2007)

Totodată, instanţa are în vedere şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Neaţa contra României din data de 18.11.2008 în care Curtea a reamintit că în materie penală, problema administrării probelor trebuie privită prin prisma paragrafelor 2 si 3 ale articolului 6, iar sarcina probei revine acuzării, dubiul profitând persoanei acuzate. In plus, acuzării îi revine sarcina să îi prezinte persoanei în discuţie capetele de acuzare care i se impută în scopul de a-i acorda acesteia ocazia să îşi pregătească şi să îşi prezinte apărarea în consecinţă precum şi de a oferi probe suficiente pentru a-şi fundamenta o declaraţie de vinovăţie. Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, jurisdicţiilor naţionale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în faţa lor şi de a se pronunţa asupra pertinenţei acelor probe pe care părţile doresc să le propună în vederea administrării. Deşi Convenţia garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează admisibilitatea probelor ca atare, materie care intră în sfera de competenţă a dreptului intern. Curtea a reamintit că sarcina sa constă în aceea de a cerceta dacă procedura litigioasă privită în ansamblu, inclusiv modul de administrare a probelor a avut un caracter echitabil.

Faţă de jurisprudenţa Curţii de contencios European, instanţa apreciază că sancţiunile contravenţionale aplicate în baza prevederilor Legii nr. 38/2003 au adresabilitate generală, au caracter represiv şi punitiv.

In raport de motivele expuse mai sus, instanţa concluzionează că prezumpţia relativă de adevăr de care beneficiază constatările personale ale agentului constatator nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil al petentului, sub aspectul prezumpţiei de nevinovăţie, aplicabil şi în cadrul procedurii contravenţionale, deoarece prezumpţiile ca probe indirecte, nu sunt în principiu contrare Conventiei. Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut că prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării (paragr. 28).

In cauza dedusă judecăţii din declaraţia martorei N. E. coroborată cu declaraţia martorilor G. D., I. I. şi V. C. rezultă că la data de 09.02.2009 se deplasau cu autoturismul condus de către petent din com. X. în localitatea U., fără ca petentul să fi pretins sau să fi primit vreo sumă de bani cu titlu de contravaloarea a transportului efectuat.

In măsura în care situaţia de fapt consemnată în procesul-verbal este contrazisă de declaraţiile martorilor audiaţi, instanţa apreciază că este aplicabil principiul prezumpţiei de nevinovăţie, potrivit căruia în lipsa unor dovezi certe de vinovăţie a petentului, acesta este prezumat nevinovat, respectându-se astfel dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Prin urmare, având în vedere că fapta contraventională, ca formă de conduită juridică ilicită, presupune îndeplinirea mai multor elemente, în lipsa cărora aceasta se situează în afara sferei dreptului contravenţional, instanţa apreciază că lipşeşte elementul material al laturii obiective a contravenţiei deoarece în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 68/2003 transportul în regim de taxi este serviciul de transport public de persoane, bunuri sau mărfuri asigurat contra cost, or, în cauza dedusă judecăţii, petentul a efectuat transport de persoane fără să fi pretins sau să fi primit vreo sumă de bani.

In consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, instanţa apreciază că în lipsa unuia din elementele constitutive, conduita petentului nu se circumscrie sferei ilicitului contravenţional şi nu poate constitui temei al răspunderii contravenţionale.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa apreciază că plângerea contravenţională formulată de petent este întemeiată şi prin urmare o va admite. In aceste condiţii, instanţa va dispune anularea a procesului – verbal seria CC nr. XXXXXXX încheiat la data de 09.02.2009 de către agent constatator din cadrul Politiei U. şi în consecinţă va exonera petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 lei.

In temeiul art. 274 Cod procedura civilă şi al principiului disponibilităţii, instanţa va luat act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Tags: efectuarea de transport de persoane, Legea nr. 38/2003, O.G. nr.2/2001, plângere contravenţională

Plângere contravenţională

Sentinta civila nr. 2554

2.12.2008

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante, sub nr. de dosar xxxx/321/2008, petentul M.C. a formulat plângere contraventionala împotriva procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx din data de 07.09.2008 încheiat de I.P.J Neamt.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca în fapt, la data de 07.09.2008 a condus auto nr. B-XX-XXX în localitatea Tg. Neamt unde a fost oprit de catre un echipaj de politie si a fost sanctionat cu amenda în valoare de 100 lei si 2 puncte penalizare pentru savârsirea contraventiei prevazuta de art. 99 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, deoarece ar fi circulat cu viteza de 70 km/h în localitate, unde limita minima era de 50 km/h.

În sustinerea plângerii contraventionale petentul invoca, în primul rand nulitatea procesului-verbal în temeiul art. 16 alin.7 din O.G. nr. 2/2001 potrivit caruia ,, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct la rubrica ,, alte mentiuni”, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal”. Petentul sustine ca, asa cum rezulta din procesul-verbal atacat, la data încheierii acestuia, nu i s-a adus la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni, iar daca ar fi avut acest drept ar fi precizat ca viteza cu care circula era sub cea indicata de agentul constatator. Având în vedere ca potrivit legii, lipsa obiectiunilor atrage nulitatea procesului-verbal, solicita anularea acestuia.

În opinia petentului, un alt motiv de nulitate a procesului-verbal este lipsa semnaturii martorului, asa cum este reglementata de art. 19 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit caruia ,, în cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste împrejurari care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. În acest caz, procesul verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. În conditiile în care a refuzat sa semneze procesul verbal iar acesta cuprinde numai semnatura agentului constatator, procesul verbal este nul.

Totodata, petentul mai arata ca a solicitat agentului constatator prezentarea delegatiei pentru control radar si verificarea metrologica a radarului, pe care era obligat sa le detina asupra sa conform normelor de metrologie legala, insa acesta nu a prezentat documentele solicitate. De asemenea, se mai precizeaza ca indicatorul de bord al masinii a indicat o viteza sub 60 km/h.

În subsidiar, petentul solicita înlocuirea amenzii cu avertisment, deoarece gradul de pericol social al faptei este redus, iar art. 5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001 prevede ca ,, sanctiunea trebuie sa fie proportional cu gradul de pericol social al faptei savârsite”, iar în opinia sa, depasirea vitezei legale cu 20 km/h este practice inexistent având în vedere ca nu erau conditii grele de trafic( ploaie, ceata, noapte) care sa impuna o deplasare cu viteza redusa, iar în al doilea rând, fata de reglementarea anterioara care permitea o viteza de 60 km/h în localitate, fapta nu prezinta un grad de pericol social pentru trafic.

În drept, petentul a indicat dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 7.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei.

Plângerea contraventionala este scutita de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar în conformitate cu dispozitiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 si art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

În aparare, intimatul a depus la dosarul cauzei la data de 14.11.2008, prin serviciul Registratura, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata.

În motivare, intimatul a aratat din cuprinsul procesului-verbal contestat rezulta ca la data de 07.09.2008, petentul contravenient a circulat cu auto marca Hyundai cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX pe str. Mihail Sadoveanu din orasul Tg. Neamt, aparatul radar fiind în stationare a înregistrat viteza de 70 km/h a autoturismului susmentionat care se deplasa pe directia Tg. Neamt- Piatra-Neamt.

Fapta comisa de petent este prevazuta de art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 si sanctionata de art. 108 alin. 1 lit. a si art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata.

În aceste conditii, din punct de vedere al legalitatii, procesul-verbal contestat este legal întocmit deoarece nu lipseste niciun element care este de natura sa atraga nulitatea absoluta, iar faptele au fost constatate în împrejurarile descrise de agentul constatator care nu sunt de natura sa înlature caracterul contraventional al faptei.

Intimatul mai arata ca din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal, fapta savârsita de contravenient este reala având în vedere plansa foto, iar elementele precizate de petent nu sunt de natura a înlatura caracterul contraventional al faptei si nu au relevanta juridica în cauza.

În concluzie, intimatul sustine ca încadrarea juridica a faptei a fost realizata corespunzator, sanctiunea aplicata în limitele actului normativ, procesul-verbal contestat este legal si temeinic întocmit, iar plângerea este neîntemeiata si este formulata în ideea de a anula amenda contraventionala.

În drept, intimatul a invocat dispozitiile H.G. nr. 1391/2006 si O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

În dovedirea sustinerilor, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, urmatoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contraventiei, registru de evidenta a constatarilor privind depasirea vitezei legale si a altor fapte contraventionale, precum si a masurilor luate, planse foto, atestat de operator radar nr. 33 din 07.01.2008 si buletinul de verificare metrologica nr. 0162736 din 27.08.2008.

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta a dispus administrarea probei cu înscrisuri, în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, respectiv buletinul de verificare metrologica, înregistrarea radar, atestatul de operator radar si certificatul de aprobare model.

În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei urmatoarele:

1. Înregistrarea radar;

2. Atestatul de operator radar nr. 33 din 07.01.2008;

3. buletinul de verificare metrologica nr. 0162736 din 27.08.2008.

În sedinta publica din data de 2.12.2008 instanta a constatat imposibilitatea ascultarii petentului în conformitate cu dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 deoarece legal citat, acesta nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecata acordate.

Analizând actele si lucrarile dosarului precum si sustinerile partilor, instanta retine urmatoarele:

În fapt, din cuprinsul procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.09.2008 de catre agentul constatator din cadrul Politiei rezulta ca petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 100 lei si cu sanctiunea complementara de 2 puncte penalizare pentru savârsirea la data de 07.09.2008, ora 13,39 a contraventiei prevazute de art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 si sanctionate de art. 108 alin.1 lit. a si art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Pentru a dispune sanctionarea contraventionala a petentului, agentul constatator a retinut ca petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare B-xx-xxx, marca Hyundai pe str. M. Sadoveanu cu viteza de 70 km/h, înregistrat pe caseta 1D.

În drept, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savârsite si a datei comiterii sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Aplicând aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta în cauza, instanta verificând procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.09.2008 de catre agentul constatator din cadrul Politiei din punct de vedere al legalitatii, apreciaza ca sunt respectate cerintele imperativ-limitativ prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii, care ar putea fi luate în considerare si din oficiu.

Instanta nu poate da eficienta juridica sustinerii petentului referitoare la nulitatea procesului verbal determinata de nerespectarea dispozitiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 potrivit carora ,, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct la rubrica ,, alte mentiuni”, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal”. Astfel, desi în procesul-verbal contestat la rubrica alte mentiuni este consemnata pozitia petentului ,, Nu semnez”, iar petentul sustine ca nu i s-a adus la cunostinta dreptul de a face obiectiuni, instanta apreciaza ca nerespectarea cerintelor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului-verbal care, pentru a produce efecte juridice trebuie sa fi produs petentului o vatamare care nu poate fi înlaturata decât prin anularea procesului-verbal. În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie care prin Decizia nr. 22/2007 a stabilit ca nerespectarea cerintelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ mentionat atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei. Pentru a pronunta aceasta solutie, Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca în art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt enumerate datele pe care trebuie sa le cuprinda în mod obligatoriu procesul-verbal de constare a contraventiei.

În legatura cu instituirea obligatii agentului constatator de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni, a carei nerespectare atrage sanctiunea nulitatii procesului-verbal, este de observat ca, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispozitia înscrisa în art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absoluta, nesusceptibila a fi acoperita în niciun mod, ci doar relativa.

În acest sens este de observat ca si în art. 19 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinte specifice pe care trebuie sa le îndeplineasca, în anumite situatii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contraventiei, este adevarat, fara a se mai mentiona ca nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.

Or, situatiile în care nerespectarea anumitor cerinte atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contraventiei sunt strict determinate prin reglementarea data în cuprinsul art. 17 din ordonanta. Astfel, prin acest text de lege se prevede ca “lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se ca numai în astfel de situatii “nulitatea se constata si din oficiu”. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contraventiei se ia în considerare si din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le întruneasca un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiectiunilor contravenientului la continutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea acelui act.

În conditiile în care potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila Decizia este obligatorie, instanta retine ca nerespectarea acestei obligatii prin neconsemnarea în mod distinct al acesteia astfel încât sa rezulte fara niciun dubiu faptul ca I s-a adus la cunostinta acest drept, atrage nulitatea procesului-verbal numai în situatia în care i s-a produs petentului o vatamare care nu poate fi înlaturata altfel. Or, în conditiile în care petentul a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiectiunile sale si de a fi analizate de o instanta independenta si impartiala prin promovarea plângerii contraventionale, nu i s-a adus vreo vatamare dreptului sau la aparare care sa nu poata fi înlaturata în alt mod. În consecinta, instanta apreciaza ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru a –si produce efectele nulitatea relativa deoarece vatamarea adusa petentului a putut fi înlaturata prin promovarea plângerii contraventionale.

În ceea ce priveste sustinerea petentului referitoare la nulitatea procesului-verbal determinata de lipsa semnaturii unui martor, instanta retine ca potrivit art. 109 alin. 2 si 3 din OUG nr. 195/2002, republicata, în situatia în care contraventia este constatata cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate si verificate metrologic, procesul-verbal se poate încheia si în lipsa contravenientului fara a fi necesara confirmarea faptului de catre un martor. Astfel, instanta apreciaza ca, a fortiori, dispozitia legala se aplica si în cazul în care contravenientul refuza sa semneze. În conditiile în care fapta contraventionala retinuta în sarcina petentului a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat si verificat metrologic, instanta retine ca nu era necesara confirmarea refuzul petentului de a semna procesul-verbal de catre un martor, în cauza nefiind aplicabile dispozitiile O.G. nr. 2/2001 conform principiului lex specialia generalibus derogant ( legea speciala se aplica cu prioritate fata de legea generala).

Prin urmare, sustinerea petentului referitoare la lipsa unui martor nu este contrara dispozitiilor legale, iar procesul-verbal este legal întocmit.

Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine ca fapta contraventionala pentru care petentul a fost sanctionat este prevazuta si sanctionata de art. 108 alin.1 lit. a pct. 4 coroborat cu art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata potrivit caruia depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic atrage, pe lânga sanctiunea amenzii prevazuta în clasa a I a de sanctiuni, si aplicarea unui numar de 2 puncte de penalizare.

Totodata, instanta mai retine ca cerintele metrologice si tehnice ale utilizarii cinemometrelor folosite de politia romana la stabilirea vitezei de circulatie a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legala NML-021-05 din 23.11.2005 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Norma de metrologie legala intitulat Cerinte privind utilizarea cinemometrelor, masurarile si înregistrarile care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislatiei rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificati. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementarile specifice în vigoare, elaborate de institutia abilitata sa detina si sa utilizeze cinemometrele. Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme si sunt însotite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate. Masurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere daca nu sunt respectate cerintele 4.1…4.3 precum si în urmatoarele cazuri:

– daca masurarile au fost efectuate în conditii de ceata, ploaie, ninsoare sau furtuna;

– daca cinemometrul este destinat numai utilizarii în regim stationar, iar masurarile au fost efectuate cu cinemometrul în miscare;

– daca, în momentul masurarii, în raza de masurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenta.

Aplicând aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta în cauza, instanta apreciaza ca cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplineste toate conditiile prevazute în mod imperativ de lege astfel încât constatarea contraventiei sa fie efectuata cu un mijloc tehnic certificat si verificat din punct de vedere metrologic.

Asadar, înregistrarea depusa la dosarul cauzei de intimat ( fila 24-25) respecta cerintele prevazute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data si ora la care a fost efectuata masurarea, valoarea vitezei masurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, iar cinemometrul tip Python II este certificat prin Aprobarea Model nr. 185/2001 si este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate asa cum rezulta din buletinul de verificare metrologica nr. 0162736 din 27.08.2008, instanta apreciaza ca înregistrarea poate constitui o proba pentru aplicarea legislatiei rutiere deoarece este respectata si conditia reglementata de art. 4.2 din Norma de metrologie legala. În acest sens, instanta are în vedere atestatul de operator radar nr. 33 din 07.01.2008 ( fila 23) din care rezulta ca Agent Nechita Bogdan este atestat sa foloseasca si sa exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier si masurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. În conditiile în care procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx din data de 07.09.2008 a fost încheiat de catre agentul din cadrul Politiei , instanta retine ca agentul constatator este un operator calificat în sensul dispozitiilor legale mentionate precum si cele prevazute de art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata potrivit carora constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier.

Prin urmare, instanta retine ca înregistrarea radar efectuata de catre intimat constituie o proba pentru aplicarea legislatiei rutiere în vigoare deoarece sunt respectate cerintele prevazute în mod imperativ de lege. În aceste conditii, din înregistrarea efectuata coroborata cu mentiunile procesului-verbal seria CC nr. xxxxxxx din 07.09.2008 precum si cu sustinerile petentului, instanta retine ca la data de 07.09.2008, petentul contravenient a circulat cu autovehiculul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX pe str. Mihail Sadoveanu din orasul Tg. Neamt, cu o viteza de 70 km/h. Conditiile în care, potrivit dispozitiilor legale, constatarea contraventiilor ce constituie încalcari ale dispozitiilor legale referitoare la circulatia pe drumurile publice se realizeaza cu mijloace tehnice certificate si verificate metrologic, instanta nu poate da eficienta sustinerilor petentului referitoare la faptul ca ar fi circulat cu viteza de 60 km/h.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al contraventiei s-a materializat prin actiunea petentul de a conduce autovehiculul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX pe str. Mihail Sadoveanu din orasul Tg. Neamt, cu o viteza de 70 km/h.

Urmarea imediata a faptei savârsite de catre petent, consta în lezarea valorii sociale care asigura desfasurarea fluenta si în siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private, cât si a mediului.

Legatura de cauzalitate dintre fapta savârsita de petent si urmarea imediata, rezulta, ex re, din însasi savârsirea actiunii incriminate

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihica a petentului fata de fapta si urmarile acesteia îmbraca forma vinovatiei în modalitatea intentiei indirecte deoarece a prevazut rezultatul faptei sale si desi nu l-a urmarit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Fata de cele expuse, instanta apreciaza ca sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contraventionale prevazuta si sanctionata de art. 108 alin.1 lit. a pct. 4 coroborat cu art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, iar conduita petentului se situeaza în sfera ilicitului contraventional, ce constituie temei al raspunderii contraventionale a petentului.

În ceea ce priveste sanctionarea petentului, instanta retine ca prin procesul-verbal seria CC nr. xxxxxxx încheiat la data de 7.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei s-a aplicat petentului sanctiunea amenzii în cuantum de 100 lei si sanctiunea contraventionala complementara a 2 puncte de penalizare.

Referitor la individualizarea sanctiunii, instanta va avea în vedere criteriile prevazute de art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede ca sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului.

În concret, instanta apreciaza ca fapta comisa de petent prezinta un grad de pericol social relativ scazut avându-se în vedere circumstantele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de savârsire, depasirea limitei maxime de viteza admisa pe drumul public în localitate cu 20 de km/h, împrejurarile în care a fost comisa, respectiv pe drumul public, de urmarea produsa si anume lezarea valorii sociale care asigura desfasurarea fluenta si în siguranta a circulatiei pe drumurile publice precum si atitudinea petentului de nerecunoastere a faptei atât la momentul constatarii cât si pe parcursul procesului.

Fata de aceste criterii de individualizare, instanta apreciaza ca sanctiunea aplicata de agentul constatator este individualizata în mod corect spre minimul special al acesteia. Instanta nu poate da eficienta juridica împrejurarilor invocate de petent referitoare la inexistenta unor conditii periculoase de circulatie deoarece, chiar si în lipsa acestora, conducatorii auto au obligatia de prudenta de a circula pe drumurile publice cu respectarea dispozitiilor legale pentru a se putea evita orice pericol pentru siguranta circulatiei pe drumurile publice. De asemenea, instanta apreciaza ca sustinerea petentului referitoare la lipsa unui grad de pericol social al faptei determinata de reglementarea anterioara care limita viteza de circulatie la 60 de km/h nu are relevanta juridica în cauza deoarece gradul de pericol social al faptei se apreciaza în concret, iar eventualele reglementari anterioare sunt aplicabile numai în masura în care acestea sunt în vigoare, în caz contrar acestea nu au eficienta juridica.

Fata de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta apreciaza ca plângerea contraventionala formulata de petent este neîntemeiata si prin urmare o va respinge.

În temeiul art. 274 Cod procedura civila si al principiului disponibilitatii, instanta va luat act ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Tags: O.G. nr.2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, plângere contravenţională, proces-verbal de contravenţie

Plangere – Legea nr. 61/1991

Dosar nr. 1018/333/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1415/R
Şedinţa publică de la 28 Octombrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier MANUELA RUSU

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de Poliţia Comunitară Vaslui,cu sediul în Vaslui ,str. Ştefan cel Mare nr. 64, judeţul Vaslui în contradictoriu cu petentul intimat I A P domiciliat în , împotriva sentinţei civile nr. 1954 pronunţată de Judecătoria Vaslui la data de 26.05.2009 în dosar fond nr. 1018/333/2009, având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, lipsesc părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al primul termen de judecată; se solicită judecarea cauzei în lipsă; recursul a fost declarat şi motivat în termen legal; nu s-a depus întâmpinare.

S-au citit şi verificat actele şi lucrările de la dosar, după care;

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi ţinând cont că se solicită judecarea în lipsă, lăsă cauza în pronunţare.

Ulterior deliberării,

T R I B U N A L U L

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.1954 din 26.05.2009 Judecătoria Vaslui a admis plângerea formulată de petentul I A în contradictoriu cu intimata Poliţia Comunitară Vaslui.

A anulat procesul verbal seria VS nr. 0004746 întocmit la data de 25.01.2009 de agenţii constatatori ai intimatei şi a exonerat petentul de la plata amenzii în cuantum de 100 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că:

În fapt, la data de 25.01.2008, prin procesul verbal seria VS nr. 0004746, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 100 lei pentru săvârşirea contravenţiei incriminate prin art. 2 pct. 25 din OG 2/2001.

Pentru aplicarea acestor sancţiuni, s-a reţinut în sarcina petentului că la data de 25.01.2009 ora 230 la blocul 23 de pe strada Donici, a consumat băuturi alcoolice în loc public, în spatele blocului 23 strada Donici.

În drept, potrivit art. 2 pct. 25 din Legea 61/1991 Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 25) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci.

Petentul nu a fost prezent la întocmirea actului de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi acesta nu a fost semnat de un martor asistent.

Respectând dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 şi implicit principiul preeminenţei dreptului, instanţa urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal şi ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Instanţa a analizat temeinicia procesului verbal, din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; conform art. 20 din Constituţia României, textul convenţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în acelaşi timp o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Conform jurisprudenţei Curţii (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Franţei s.a.), cele trei criterii avute in vedere pentru stabilirea acestui aspect sunt: calificarea faptei în dreptul intern; natura faptei incriminate; natura şi gravitatea sancţiunii.

Aceste trei criterii nu trebuie îndeplinite cumulativ, fiind suficient ca fapta să poată fi calificată ca penală potrivit unuia singur. Totuşi, atunci când un singur criteriu nu este suficient pentru determinarea caracterului penal sau nepenal, se poate apela la analiza combinată a acestora.

În situaţia de faţă, în dreptul intern, domeniul contravenţional este unul situat în afara sferei penalului, regimul juridic fiind unul diferit. Cum, potrivit Curţii, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale prin prisma articolului 6 din Convenţie.

In privinţa naturii faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca penală în sensul care interesează în cauza, trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, şi nu doar unui grup restrâns de persoane. Prin urmare, ori de câte ori o norma contravenţională se adresează unui cerc larg de persoane şi nu unui individ sau unui grup restrâns, format din indivizi cu o anumită calitate, acest al doilea criteriu este îndeplinit. Ori, în cauza de faţă, actul normativ aplicabil, respectiv Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice are aplicabilitate generală.

În sfârşit, ultimul criteriu, acela al naturii şi gravităţii sancţiunii este satisfăcut atunci când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de faptul ca este vorba despre o amenda intr-un cuantum redus, atât timp cât aceasta nu serveşte la acoperirea unui prejudiciu, ci urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi fapte şi sancţionarea contravenientului.

Faţă de aceste criterii şi de înţelesul dat lor in jurisprudenţa Curţii, având in vedere faptul că, potrivit OG nr.2/2001, amenda contravenţională este distinctă de acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de săvârşirea faptei contravenţionale, având, deci, un caracter sancţionator şi preventiv, rezultă cu certitudine că procedura contravenţională, reglementată de OG nr.2/2001, poate fi asimilată procedurii penale, din perspectiva articolului 6 din Convenţie.

Instanţa, reţinând aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală, în mod evident a fost ţinută şi de prevederile paragrafului 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, care instituie garanţii procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanţii se numără şi cea referitoare la obligativitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie.

Această prezumţie priveşte atât atitudinea organelor judiciare faţă de soluţionarea cauzei, cât şi sarcina probei.

Tot pe cale jurisprudenţială (cauza SALABIAKU vs. Franţa), Curtea Europeană a stabilit că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, admiţând posibilitatea existenţei unor prezumţii de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept naţionale.

Prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul-verbal trebuie să respecte însă un raport de proporţionalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorităţii de stat prin prisma agenţilor constatatori) şi mijloacele utilizate.

Instanţa a considerat că analiza trebuie să urmărească în mod esenţial asigurarea condiţiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Petentul trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul – verbal de constatare a contravenţiei prin mijloace de probă pe care să le poată administra.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, prin sancţionarea tuturor persoanelor prezente la momentul săvârşirii presupusei contravenţii, petentul a fost pus în imposibilitatea de a-şi proba nevinovăţia – martorii oculari având în mod vădit un interes în soluţionarea acestei speţe similare cu cauza lor.

Totodată, instanţa a reţinut că agentul constatator nu a constatat în mod direct săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina petentului. Aşa cum reiese din raportul de activitate întocmit de agentul de poliţie comunitară Romaşc Romeo, acesta a constatat personal doar că tinerii făceau larmă – faptă pentru care însă nu a aplicat nicio sancţiune. Simplul fapt că între tineri se afla o sticlă (agentul constatator nu a consemnat că ar fi văzut tinerii consumând conţinutul acelei sticle şi nici nu a verificat personal conţinutul) nu este suficient pentru existenţa contravenţiei.

Pentru aceste motive, instanţa a admis plângerea, a anulat procesul verbal şi a exonerat petentul de la plata a amenzii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Politia Comunitara Vaslui pentru următoarele motive:

Agentul de poliţie a constatat direct şi a descris în raportul de activitate aflat la dosar situaţia de fapt, ca urmare a solicitării unui cetăţean deranjat de larma făcută de grupul de tineri printre care se afla şi petentul.

Este nereală susţinerea petentului, din plângere, cu privire la existenţa unui foc în faţa scării de bloc şi la posibilitatea de a stinge focul cu o sticlă cu apă scoasă din portbagaj.

Judecătoria Vaslui a respins plângerea în 2 cauze asemănătoare.

În raport cu principiile stabilite de CEDO ar fi lipsit de logică să le fie recunoscută statelor parte la convenţie dreptul de a se investi organe administrative cu competenţa de a sancţionare iar în momentul promovării plângerii contravenţionale să se constate că s-a contravenit convenţiei.

Prevederile OG 2/2001 sunt în deplin acord cu art. 6 din CEDO deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiţiei şi să le fie respectate drepturile procedurale.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost depuse alte acte .

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:

Prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul ca urmare a aplicării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vine în concurenţă cu prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul –verbal , prezumţie decurgând din regulile dreptului administrativ.

În cauză prezumţia de nevinovăţie este înlăturată prin raportul de activitate întocmit de agentul constatator Romaşc Romeo care , urmare a unui apel telefonic ce sesiza cu privire la faptul că un grup de tineri consumă băuturi alcoolice şi produc zgomot, a constatat personal veridicitatea celor semnalate telefonic: „ un grup de 5 tineri….(.) consumau băuturi alcoolice”.

Prezumţia de nevinovăţie nu este o prezumţie absolută, ci relativă care este înlăturată în cauză prin percepţia directă a agenţilor constatatori şi prin informaţia provenind de la un terţ că un grup de tineri consumă băuturi alcoolice şi fac zgomot.

Împrejurarea că au fost sancţionaţi toţi tinerii care consumau băuturi alcoolice nu-l pune pe intimat în imposibilitatea de a-şi proba nevinovăţia în condiţiile în care acesta are posibilitatea propunerii de probe indirecte, la care petentul nu a apelat pentru a înlătura prezumţia de temeinicie a procesului –verbal, intimatul a avut o atitudine procesuală pasivă, nu şi-a propus nici o probă.

În consecinţă, în cauză s-a înlăturat prezumţia de nevinovăţie a intimatului şi prezumţia legalitate şi temeinicie a procesului –verbal este confirmată de raportul de activitate , în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va admite recursul şi va modifica sentinţa şi se va respinge plângerea contravenţională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Poliţia Comunitară Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 1954/26.05.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o modifică în tot şi în consecinţă:

Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul –intimat IAP împotriva procesului –verbal de contravenţie seria VS nr. 0004746/25.01.2009 încheiat de Poliţia Comunitară Vaslui, ca neîntemeiată.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică,azi 28 octombrie 2009.

Tags: art. 6 din CEDO, Legea nr. 61/1991, O.G. nr.2/2001

Plangere contraventionala

Dosar nr. 2581/333/2008
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1007/R
Şedinţa publică de la 29 Iunie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător DIANA ELENA SÎRGHI
Grefier MONA-LISA MIHAELA FILIP

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurentul S. A. D. şi pe intimat I.P.J VASLUI, împotriva sentinţei civile nr.145 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui , având ca obiect-plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică de la 15 iunie 2009, consemnându-se în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru ca apărătorul recurentului să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunţarea cauzei pentru astăzi, 22 iunie 2009.

Ulterior deliberării;

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.145 din 16 ianuarie 2009 Judecătoria Vaslui a dispus respingerea plângerii formulată de petentul S.A.D. în contradictoriu cu agentul constatator IPJ Vaslui .

S-a menţinut procesul verbal seria PCA nr.3397307 încheiat la data de 28.02.2008 de agenţii constatatori.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Faţă de motivele de nulitate invocate de petent prin concluziile scrise depuse la dosar, deşi nu au fost indicate prin plângerea contravenţională şi petentul nu şi-a precizat acţiunea ulterior sub acest aspect, instanţa le-a analizat întrucât, conform art. 34 OG 2/2001, legalitatea procesului verbal se analizează din oficiu.

În fapt, la data de 28.02.2008, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 450 lei şi avertisment, şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, pentru săvârşirea contravenţiilor incriminate prin art. 102 alin. 3 lit. e şi 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.

Pentru aplicarea acestor sancţiuni, s-a reţinut în sarcina petentului că la data de 28.02.2008 ora 15,41, pe DN 24 în localitatea Moara Domnească, a condus autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare nr.xxx, cu viteza de 103 km/h stabilită cu aparatul radar montat pe auto B 07 JNX seria PYT 672000174 şi înregistrat pe caseta 561. De asemenea nu are asupra sa permisul de conducere şi tichetul de asigurare RCA.

Procesul verbal a fost întocmit în prezenţa petentului care l-a semnat cu următoarele menţiuni: voi face contestaţie.

În drept, conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep. „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.

Potrivit art. 49 alin. 1 din acelaşi act normativ limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

Conform art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice rep., constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 “constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2”).

În art. 35 alin. 2 din acelaşi act normativ se prevede că „Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

Respectând dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 şi implicit principiul preeminenţei dreptului, instanţa a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal şi ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Referitor la faptul că în procesul verbal nu s-au indicat limitele minime şi maxime ale amenzii contravenţionale prevăzute de lege, instanţa a apreciat că acest motiv de nulitate era neîntemeiat şi l-a respins ca atare pentru următoarele motive:

Situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite )

Din analiza procesului verbal contestat reieşea că, deşi agentul constatator nu a indicat limitele amenzii prevăzute de textul de incriminare, acest fapt nu a prejudiciat în nici un fel pe petent întrucât s-a menţionat posibilitatea ca petentul să plătească jumătate din minimul prevăzut de lege în 48 de ore şi s-a indicat acest cuantum. Cât despre faptul că acest aspect ar pune instanţa în imposibilitatea de a verifica dacă s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii aplicate, instanţa reţine că această susţinere este neîntemeiată din moment ce limitele sancţiunii sunt prevăzute în norma de incriminare.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa l-a examinat din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Conform art.20 din Constituţia României, textul convenţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în acelaşi timp o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, Anghel vs România), instanţa a constatat că domeniul contravenţional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanţa, reţinând aplicabilitatea în speţă a dispoziţiile art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident a fost ţinută şi de prevederile paragrafului 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, care instituie garanţii procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanţii se numără şi cea referitoare la obligativitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie.

Această prezumţie priveşte atât atitudinea organelor judiciare faţă de săvârşirea cauzei cât şi sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal, instanţa a reţinut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, trebuia să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens era de remarcat că în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut în mod constant că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei.

Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut ca prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).

Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În cauza de faţă, aspectele reţinute de agentul constatator în sarcina petentului, respectiv faptul că acesta ar fi circulat cu viteza de 103 km/h în localitate, a fost confirmat prin înscrisurile depuse la dosar de intimat, respectiv planşele fotografice efectuate cu aparatul radar.

Petentul a contestat valoarea probatorie a acestor înscrisuri pe motiv că în unele dintre fotografii nu se distingea în mod clar numărul de înmatriculare şi nu se putea stabili dacă fotografiile au fost efectuate pe raza localităţii sau în afara acesteia.

Instanţa a apreciat că aceste susţineri erau neîntemeiate. Chiar dacă nu în fiecare fotografie se putea distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului sau locul în care s-a efectuat fotografia, analiza coroborată a acestor înscrisuri dovedeau situaţia de fapt reţinută de agentul constatator.

Astfel, din coroborarea planşelor foto 1 şi 3 (filele 7 şi 8 ) reieşea că petentul a fost surprins de aparatul radar pe raza localităţii, înainte ca acesta să depăşească indicatorul de ieşire din localitate. Împrejurarea că autovehiculul fotografiat era cel condus de petent a fost dovedită prin coroborarea acestor fotografii cu planşa foto nr. 4 în care numărul de înmatriculare al autovehiculului este clar. Coroborarea planşelor fotografice era justificată de momentul efectuării acestora, respectiv 15:41.50 (planşa 1), 15:41:57 (planşa 2) şi 15:42:00 (planşa 4).

Referitor la marja de eroare de +/- 4% de care vorbea petentul, instanţa a reţinut că aceasta este unanim acceptată iar existenţa sa nu putea conduce la concluzia că vinovăţia petentului nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Instanţa a apreciat că această marjă de eroare nu putea constitui îndoială rezonabilă mai ales în situaţia în care viteza legală a fost depăşită cu peste 50 de km/h.

Cu privire la cea de a II a contravenţie reţinută în sarcina petentului, instanţa a apreciat că, fiind vorba de fapte omisive (petentul nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere şi poliţa de asigurare RCA), sarcina probei îi revenea. În acest caz, în procesul verbal s-au consemnat constatările personale ale agentului constatator (constatări ex proprii sensibus) şi, potrivit regulilor probaţiunii, în cazul unui fapt negativ, sarcina probei este răsturnată, contradovada constituind-o faptul pozitiv contrar. Petentul însă nu a făcut această dovadă.

Apreciind, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancţiunea aplicată petentului, instanţa a considerat că sancţiunea amenzii în cuantum de 450 lei, avertismentul şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe 90 de zile, aplicate în limitele legale, sunt proporţionale cu gradul de pericol al faptelor săvârşite, dat fiind că este de notorietate că principala cauză a accidentelor rutiere o constituie depăşirea vitezei legale, fapta fiind cu atât mai gravă cu cât este săvârşită pe raza localităţii, unde pot apărea situaţii neprevăzute, care reclamă timpi scurţi de reacţie şi o viteză adaptată sectorului de drum.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins plângerea contravenţională dedusă judecăţii în acest dosar, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele considerente:

Nu a condus autoturismul prin localitate cu o viteză de peste 100 km/h. Această viteză nu era cea legală, dar nu a depăşit 100km/h iar în momentul în care a circulat cu această viteză nu se afla pe raza localităţii Moara Domnească. Faptul că nu circula în localitate îl poate demonstra cu reinterpretarea planşelor foto depuse la dosar de IPJ Vaslui.

Instanţa de fond a trecut cu mare uşurinţă peste normele NML 021/2005 care prevăd că în cazul în care cinometrul se află în deplasare, marja de eroare a aparatului este de +/- 4 km/h. Ori conform luării în calcul a acestei marje, intenţia sa nu era să coboare viteza sub 50km/h, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci doar să demonstreze faptul că circula cu o viteză de sub 100km/h.

Cu privire la cea de-a doua contravenţie, IPJ Vaslui nu a făcut dovada cu probe a susţinerilor sale că nu ar fi avut permisul de conducere şi poliţa RCA asupra sa, iar sarcina probei revine agentului constatator.

Procesul verbal nu a fost completat cu respectarea strictă a dispoziţiilor de legalitate prevăzute de OG nr. 2/2001.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, instanţa de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a respins plângerea contravenţională formulată de petent care nu a făcut dovada celor susţinute în plângere.

Prin motivele de recurs, recurentul formulează cereri noi, invocând aspecte care nu au fost avute în vedere de instanţa de fond la soluţionarea plângerii contravenţionale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 316 raportat la art. 294 C. proc. Civ. Astfel, la fondul cauzei petentul nu a invocat aspecte care lipsesc din procesul verbal şi care ar atrage nulitatea acestuia.

În ceea ce priveşte viteza cu care acesta a circulat în localitate, aceasta a fost peste 100 km/h, respectiv 103 km/h aşa cum a reţinut instanţa de fond. Agentul constatator a făcut dovezi în acest sens constând în planşele foto. Petentul nu a făcut o dovadă contrarie a celor reţinute de agentul constatator, iar acea marjă de eroare poate fi reţinută şi în detrimentul recurentului, mergând şi în sensul +4 km/h, corect reţinând instanţa de fond că această marjă de eroare nu poate constitui îndoială rezonabilă.

În ceea ce priveşte cea dea doua contravenţie, instanţa de fond a arătat că sarcina probei revenea petentului în condiţiile în care este vorba de fapte omisive, agentul constatator neputând face dovada unui fapt negativ.

Faţă de cele arătate, de dispoziţiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. şi având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanţa de control judiciar va respinge recursul, urmând să menţină hotărârea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul SAD… împotriva sentinţei civile nr.145 /16.01.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică , azi, 29 Iunie 2009.

Tags: art. 6 din CEDO, contravenţii, HG nr. 1391/2006, O.G. nr.2/2001, OUG nr. 195/2002

Contravenţie. Individualizarea sancţiunii. Înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment

Tip: Decizie
Nr./Dată: 7 (06.01.2006)
Autor: Tribunalul Tulcea

Potrivit dispozitiilor art. 5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, sanctiunea contraventionala stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite.

În speta, prima instanta a constatat ca societatea petenta a fost sanctionata contraventional pentru faptul ca a emis 6 bonuri fiscale prin aparatul de marcat electronic, însa bunurile livrate au fost consemnate numai generic.

S-a apreciat ca organul constatator a facut o aplicare gresita a prevederile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, întrucât sanctiunea aplicata nu este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, respectiv nu s-a avut în vedere ca în intervalul de timp în care au fost emise bonurile fiscale, magazinul era gestionat de catre Cîârjan Ana, în vârsta de 71 ani, care prezenta deficiente de cunoastere a normelor legale si ca societatea se afla la prima abatere de acest gen.

În consecinta, instanta a admis plângerea contraventionala si a modificat procesul-verbal de contraventie contestat, înlocuindu-se sanctiunea amenzii contraventionale cu cea a avertismentului, exonerându-se petenta de plata amenzii.

Argumentele prezentate de catre instanta de fond pentru înlocuirea sanctiunii aplicate cu sanctiunea avertismentului nu se justifica, întrucât nu intra în atributiile gestionarului, a carui vârsta înaintata a fost invocata în cauza, sa asigure adaptarea casei de marcat pentru emiterea bonurilor fiscale cu toate elementele prevazute de lege si nici cunoasterea legislatiei la zi, aceste obligatii revin reprezentantilor societatii.

De asemenea, împrejurarea sa petenta se afla la prima abatere nu a fost probata, ci doar invocata de catre aceasta.

Sub aspectul modului de individualizare a sanctiunii, este de subliniat ca fapta comisa, prin natura si consecintele pe care le poate produce evaziunea fiscala prezinta un grad de pericol care justifica aplicarea amenzii contraventionale, cu atât mai mult cu cât organul constatator a manifestat indulgenta aplicând amenda într-un cuantum îndreptat spre limita minima prevazuta de lege.

Instanta de recurs, tinând cont de aceste consideratii, a admis recursul declarat de organul constatator, a modificat sentinta civila atacata si a respins plângerea contraventionala ca nefondata.

Tags: amenda contravenţionala, individualizarea sancţiunii, O.G. nr.2/2001