Top

Grăniţuire

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 241/02.02.2011

Obiect: Grăniţuire

Prin cererea înregistrată reclamanta R.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii P.I. şi P.A., Comisia locală X. de aplicare a legilor fondului funciar şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatarea nulităţii parţiale absolute a titlului de proprietate nr.xx/xxx/12.03.2003 emis pe numele defunctei P.N..

În motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat că pe numele defunctei P.N., autoarea pârâţilor s-a emis titlul de proprietate nr.xx/xxx/12.03.2003 în care a fost inclusă suprafaţa de 284 mp teren, suprafaţă care îi aparţine deoarece face parte din suprafaţa totală de 2864 de mp teren care a fost cumpărat de autorul ei H.G. de la C.I., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.xxxx/19.08.1937.

Prin sentinţa civilă nr. 600 pronunţată la data de 24.02.2009 de Judecătorie s-a respins acţiunea reclamantei pentru autoritate de lucru judecat, excepţie ridicată de pârâţi şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr.586 din 10.04.2007 a Judecătoriei rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. xxx/RC/xx.0x.2007 a Tribunalului Neamţ s-a judecat litigiul cu privire la valabilitatea titlului de proprietate nr.xx/xxx/12.03.2003 emis pe numele defunctei P.N., raportat la pretenţiile reclamantei cu privire la dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren care nu i-a fost reconstituită din totalul de 2864 de mp, teren care a fost cumpărat de autorul ei, H.G..

Împotriva sentinţei civile nr.600 pronunţată la data de 24.02.2009 de Judecătorie a declarat recurs reclamanta R.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că în cauză nu există autoritatea de lucru judecat, excepţie invocată de pârâţi şi admisă de instanţă, neexistând identitate de obiect, cauză şi părţi aşa cum prevede art.1201 Cod civil.

A precizat şi faptul că în dovedirea acţiunii s-a făcut o expertiză tehnică judiciară, necontestată de pârâţi, ba chiar recunoscută de aceştia, din care reiese cu claritate că terenul ce face obiectul cauzei este proprietatea sa şi a fost trecut în mod abuziv în titlul de proprietate emis numitei P.N. însă, această expertiză, pentru care a achitat suma de 700 lei nu a fost luată în considerare de către instanţa de fond, deşi a fost cerută chiar de aceasta pentru lămurirea obiectivă a cauzei. Mai mult, instanţa de fond nu s-a pronunţat şi cu privire la capătul de cerere privind „grăniţuirea” pentru care a achitat taxa de timbru şi timbru judiciar, iar pârâţii nu au fost de acord cu măsurarea terenului pe care îl stăpânesc, deoarece cunosc că au teren în plus faţă de cel înscris în titlul de proprietate, în litigiu. Prin decizia civilă nr.1143/RC/29 09 2009 Tribunalul Neamţ a admis recursul reclamantei-recurente R.E., a casat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare.

S-a reţinut în motivarea deciziei că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. xx/xxx/12.03.2003, eliberat pe numele defunctei P.N., în sensul excluderii suprafeţei de 284 mp teren, suprafaţă care îi aparţine, făcând parte din parcela de 2864 mp teren, care a fost cumpărată de autorul ei, H.G. de la C.I., prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.xxxx/19.08.1937.

Ulterior şi-a completat cererea cu un nou capăt solicitând grăniţuirea proprietăţii în sensul delimitării hotarului dintre terenul său şi cel al pârâţilor conform schiţei din expertiza tehnică judiciară, efectuată în cauză de expert (fila 55 dosar fond).

Prin încheierea de şedinţă din 29.09.2008 instanţa pune în vedere reclamantei să timbreze capătul de cerere privind grăniţuirea cu taxă de timbru în valoare de 19 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei sub sancţiunea anulării cererii, taxă de timbru care este achitată în aceeaşi zi( fila 80) şi depusă pentru termenul din data de 03.11.2008.

După administrarea unui probatoriu constând în înscrisuri, expertiză topo judiciară, suplimentul la raportul de expertiză, adrese către Comisia locală de fond funciar X., instanţa prin sentinţa civilă nr. 600/24.02.2009, respinge acţiunea reclamantei pentru autoritate de lucru judecat reţinând în susţinerea acestei excepţii sentinţa civilă nr. 586 din 10.04.2007 a Judecătoriei, irevocabilă prin Decizia civilă nr. xxx/RC/xx.0x.2007 a Tribunalului Neamţ.

Potrivit art.1201 Cod civil, nu există autoritate de lucru judecat atunci când obiectul şi cauza celor două cereri de chemare în judecată, sunt diferite.

Aşadar, prin acţiunea ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr.586/10.04.2007 a Judecătoriei s-a solicitat anularea titlului de proprietate nr.xx/xxx/1996 eliberat pe numele defunctei P.N. , în sensul excluderii suprafeţei de 118 mp.

În prezenta cauză, litigiul se poartă şi între alte părţi, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. xx/xxx/2003, în sensul excluderii suprafeţei de 284 m.p. teren, ce fac parte din parcela de 2864 mp cumpărată de autorul reclamantei prin contract de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.xxxx/19.08.1937 şi grăniţuirea .

Din analiza celor două cereri s-a constatat că atât obiectul cât şi cauza acestora este diferită, în prima cerere reclamanta a solicitat anularea titlului pentru suprafaţa de 118 mp, pe când în acţiunea în litigiu solicită constatarea nulităţii parţiale a unui titlu de proprietate pentru o altă suprafaţă de teren, respectiv 284 mp, care ar face parte dintr-o parcelă cumpărată de autorul său, invocând un plus de teren la pârâţi faţă de terenul înscris pe titlul de proprietate precum şi grăniţuirea proprietăţii sale de cea a pârâţilor.

Aşa fiind, greşit a admis instanţa de fond excepţia autorităţii de lucru judecat soluţionând cauza pe excepţie, mai ales că a intrat în dezbaterea fondului cauzei prin administrarea unei expertize judiciare, a probei cu înscrisuri şi după acordarea a 10 termene în cauză se pronunţă pe excepţie, punând reclamanta la efectuarea unor cheltuieli împovărătoare.

Pe lângă acestea, nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind „grăniţuirea” ce a fost timbrat de reclamantă, pentru termenul din data de 03.11.2008.

La rejudecare, s-a dispus citarea părţilor, reclamanta a solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra cererii sale principale de constatare a nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate 1996 eliberat pe numele defunctei P.N., în sensul excluderii suprafeţei de 284 m.p. teren şi grăniţuirea proprietăţii sale de cea a pârâţilor, având în vedere înscrisurile depuse la dosar şi expertiza tehnică întocmită în cauză de expertul tehnic .

Pârâţii, prezenţi în instanţă, au solicitat respingerea atât a acţiunii principale cât şi a grăniţuirii, titlul pe care ei îşi întemeiază dreptul lor de proprietate este perfect valabil, reclamanta nu a dovedit proprietatea asupra terenului şi nu se impune grăniţuirea pentru că la teren sunt garduri vechi.

Având în vedere că titlul de proprietate emis pe numele defunctei P.N., autoarea pârâţilor era în litigiu, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti privind constatarea nulităţii acestui titlu nu se putea face grăniţuirea, astfel că la data de XX XX 2010 instanţa a disjuns cererea principală privind constatarea nulităţii acestui titlu de cererea de grăniţuire; prin sentinţa civilă nr.XXX/XX XX 2010 s-a respins cererea privind constatarea nulităţii titlului şi cererea de grăniţuire s-a înregistrat sub nr. XXX/321/2010 iar ulterior, s-a suspendat judecarea cererii de grăniţuire până la rămânerea definitivă a sentinţei referitoare la titlu de proprietate.

După rămânerea definitivă a sentinţei primei instanţe, prin decizia civilă nr.611/RC/24 06 2010 a Tribunalului Neamţ, prin care s-a respins recursul, s-a reluat judecata cererii de grăniţuire a reclamantei.

Reclamanta nu a solicitat alte probe şi a solicitat judecata în baza actelor depuse la dosar precum şi a expertizei tehnice efectuate de expertul tehnic în dosarul 614/321/2008 şi a completărilor la aceasta.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantei motivând că între terenul lor şi a reclamantei este gard despărţitor din scândură, de mai bine de 20 de ani, că nu se pune problema grăniţuirii, că dosarul civil din care a fost disjuns capătul de cerere privind grăniţuirea a avut ca obiect deposedarea lor de suprafaţa de 284 m.p,. de teren, teren pe care reclamanta îl revendică de câţiva ani încoace, dorind să mute hotarul dintre proprietăţi invocând un act vechi de proprietate din anul 1937, însă acţiunea ei a fost respinsă prin sentinţa primei instanţe şi prin decizia nr.611/RC/2010 a Tribunalului Neamţ.

Analizând probele administrate în cauză constată următoarele:

Reclamanta R.E. a solicitat mai întâi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 284 teren, suprafaţă care îi aparţine, făcând parte din parcela de 2864 mp teren, care a fost cumpărată de autorul ei, H.G. de la C.I., prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.xxxx/19.08.1937 însă cererea ei a fost respinsă prin Hotărârea nr.4650/24 03 2006 a Comisiei Judeţene Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărârea nu a fosta atacată de reclamantă în termenul legal astfel că ea a intrat în puterea lucrului judecat.

Prin titlu de proprietate nr.70/898/2002 emis pe numele autorului ei, H.G., reclamantei şi celorlalţi moştenitori ai defunctului li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 6 ha şi 6990 m.p. pe raza comunei X. judeţul Neamţ, fără să includă terenul în litigiu.

Ulterior, ea a solicitat în instanţă constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr.xx/xxx/12.03.2003, eliberat pe numele defunctei P.N., autorul pârâţilor P.I. şi P.A. în sensul excluderii suprafeţei de 284 mp însă în lipsa reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamanta nu justifica interesul legitim al acţiunii, astfel că cererea sa a fost respinsă de prima instanţă, prin sentinţa nr. XXX/2010 pronunţată de Judecătorie, fiind menţinută această soluţie prin decizia civilă nr. XXX/RC/2010 a Tribunalului Neamţ.

Asupra acţiunii de faţă a reclamantei, de grăniţuire, care de fapt include şi revendicarea terenului marcat de linia de hotar având în vedere actul vechi de proprietate invocat de reclamantă şi precizarea făcută de reclamantă având în vedere expertiza de la dosar, constată că acţiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă în baza art.480 şi art.584 din codul civil.

Din actele de proprietate depuse de părţi, constatările făcute de expert cu ocazia expertizei tehnice se reţin următoarele: autorul reclamantei, H.G. a cumpărat de la C.I., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.xxxx/19.08.1937, suprafaţa de 2864 m.p. de teren în intravilanul comunei X. judeţul Neamţ, teren care se învecinează cu terenul pârâţilor, pentru care aceştia posedă titlu de proprietate nr.xx/xxx/2002 emis pe numele autoarei P.N. (fila 16 din dosar) şi titlu de proprietate nr.70/692/1996 emis pârâtului P.I..

Prin expertiza tehnică efectuată de expertul tehnic s-a procedat la identificarea, măsurarea şi cotarea terenului în suprafaţă de 2864 m.p., teren înscris în actul vechi de vânzare nr. xxxx/19.08.1937, marcându-se distinct suprafaţa de 800 m.p., teren înstrăinat în anul 1972 din suprafaţa totală de 2864 m.p., precum şi parcelele de teren deţinute de pârâţi şi care se suprapun peste terenul reclamantei.

Astfel, expertul a marcat terenul cu suprafaţa de 2864 proprietatea reclamantei pe schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică prin culoarea roşie între punctele: 203-103-106-115-215-131-134-138-139-140-240-243-244-256-265-203.

Suprafaţa de 800 m.p. ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 113/1972 este determinată pe schiţa anexă la raportul de expertiză de punctele : 156-215-131-134-135-144-156, marcată prin haşură neagră în carouri.

Situaţia suprafeţei de 2864 m.p. înscrisă în actul de vânzare nr. 1494 din 19.08.1937 constatată de el este următoarea:

– 2433 m.p. compuşi din : 2266 m.p. determinaţi pe schiţa anexă de punctele : 103-106-115-215-131-134-135-144-156-165-103 şi 167 m.p. determinaţi pe schiţa anexă de punctele 143-138-139-140-143, culoare albastră sunt stăpâniţi de reclamantă.

– 188 m.p. determinaţi pe schiţa anexă de punctele : 244-144-135-134-138-143-243-244 sunt ocupaţi de drumul sătesc ce duce spre Fundătura Pârâu.

– 19 m.p. determinaţi pe schiţa anexă de punctele : 243-143-140-240-243, culoare galbenă sunt stăpâniţi de pârâţi, nefiind înscrişi în nici unul din titlurile de proprietate ale acestora.

– 126 m.p. determinaţi pe schiţa anexă de punctele : 265-165-156-144-244-256-265, culoare portocalie sunt înscrişi în T.P. nr. xx/xxx/2003 emis pe numele P.N. şi sunt folosiţi drept cale de acces.

– 98 m.p. determinaţi de punctele : 203-103-165-265-203, culoare verde sunt înscrişi în T.P. nr. 70/692/1996 emis pârâtului P.I., făcând parte din curtea acestuia Pe această suprafaţă conf. schiţei anexe, pârâtul P.I. are amplasat o parte din coteţul de animale.

Rezultă că potrivit actului vechi de proprietate al autorului său, reclamanta solicită grăniţuirea proprietăţii sale de cea a pârâţilor iar din constatările făcute de expert în teren revendică şi 243 m.p. de teren de la pârâţi, parcela fiind compusă din : suprafaţa de 126 m.p. determinată de punctele : 265-165-156-144-244-256-265, culoare portocalie înscrisă în T.P. nr. xx/xxx/2003 emis pe numele P.N. şi folosită drept cale de acces ; suprafaţa de 98 m.p. determinată de punctele : 203-103-165-265-203, culoare verde înscrisă în T.P. nr. 70/692/1996 emis pârâtului P.I., făcând parte din curtea acestuia şi suprafaţa de 19 m.p. determinată de punctele : 243-143-140-240-243, culoare galbenă, folosită de pârâţi, nefiind înscrisă în nici unul din titlurile de proprietate ale acestora.

Linia de hotar este pe aliniamentul 203-265-256-244; 274-240, notat suplimentar pe aceeaşi schiţă cu punctele A-B-C precum şi D-E , distanţa de la C la D fiind drum sătesc.

În baza art.274 din codul civil urmează ca pârâţii să fie obligaţi să plătească reclamantei cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariul pentru expert.

Etichete: