Top

Plângere împotriva încheierii de carte funciară

SENTINŢA CIVILĂ NR. 735 din data de 09.02.2011 – plângere împotriva încheierii de carte funciară

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1615/279/2010, Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Piatra Neamţ a înaintat spre soluţionare plângerea formulată de xx şi xx împotriva încheierii de carte funciară nr. 1766/26.01.2010 .

În motivarea plângerii formulate, petenţii au menţionat că au primit de la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Piatra Neamţ două comunicări , respectiv încheierea nr. 1766/29.01.2010 prin care se notează creanţa de 84.519,1433 lei în favoarea xx în cartea funciară a imobilului cu nr. cadastral 202 înscris în cartea funciară 50449 a UAT Girov, proprietari xx şi xx, menţionându-se că BCR a cesionat creanţa în baza contractului de cesiune nr. J554/10.06.2009 precum şi încheierea nr. 1769/29.01.2010 prin care se notează creanţa de 20709,56 euro în favoarea SC SUPORT COLECT SRL în cartea funciară a imobilului 50449 UAT Girov ,proprietari xx şi xx , BCR cesionând creanţa în baza contractului de cesiune nr. J554/10.06.2009.

Se mai arată că între BCR Piatra Neamţ şi xx şi xx există contractul de credit persoane fizice nr. 1936/31.05.2005 cu garanţie imobiliară , fiind în curs de derulare până la data de 24.05.2015.

Totodată precizează că în contractul de creditare nu este prevăzută noţiunea de creanţă şi nici cesiune de creanţă ,că BCR nu le-a adus la cunoştinţă nici intenţia de a cesiona ,nici contractele de cesiune menţionate ,nr. J 554/10.06.2009 şi nr. 49/5.08.2009 şi nici beneficiarii contractelor de cesiune nu au făcut acest lucru , pentru a putea să îşi exprime punctul de vedere.

Petenţii învederează în consecinţă că nu au obligaţii financiare faţă de xx sau faţă de xx şi că respectivele contracte de cesiune de creanţă nu pot constitui documente legale pentru a fi înscrise în cartea funciară.

Odată cu plângerea petenţilor a fost înaintat în copie şi dosarul care a stat la baza pronunţării încheierii nr. 1766/26.01.2010 (filele 3-27).

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Piatra Neamţ a formulat la data de 3.05.2010 întâmpinare învederând că nu are calitate procesual pasivă în cauză, de altfel, acesta nici nu a figurat ca parte în prezentul dosar.

Petenţii au depus la dosarul cauzei la data de 20.09.2010 , precizare la acţiune învederând că înscrierea în cartea funciară este nelegală întrucât deşi pentru valabilitatea cesiunii de creanţă nu se solicită consimţământul debitorului cedat , pentru ca această cesiune să-şi producă efectele este necesar consimţământul acestora.

Precizează de asemenea că trebuiau îndeplinite formalităţile ,respectiv să existe o notificare făcută de cedent sau cesionar , debitorului cedat sau o acceptare a cesiunii însă în cauză nu au dat nici o declaraţie de acceptare a cesiunii şi nici nu au fost notificaţi prin intermediul executorului judecătoresc iar în lipsa acestor formalităţi, pot să o ignore.

Totodată menţionează că în contractul de credit bancar nu este prevăzut nici un aspect referitor la o eventuală cesiune de creanţă însă în condiţiile generale de creditare se menţionează că banca poate cesiona drepturile sale unui terţ şi dat fiind că între cele două înscrisuri există diferenţe ,cesiunea este nelegală.

Petenţii solicită în consecinţă , admiterea plângerii şi radierea din cartea funciară a înscrierii cu privire la cesiunea de creanţă ce a intervenit între Banca Comercială Română SA şi xx.

În cadrul probei cu înscrisuri , la dosarul cauzei au mai fost depuse . contract de ipotecă nr. 471/31.05.2005,contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1936/31.05.2005.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea nr. 1766/26.01.2010,Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ-BCPI Piatra Neamţ a dispus notarea în partea a III a Cărţii funciare nr. 50449 ( provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 667 /N) UAT Girov a cesiunii de creanţă pentru suma de 84.519,1433 lei în favoarea xx, fiind menţionat deasemenea contractul de cesiune de creanţă nr. J 554 /10.06.2009 încheiat de BCR şi xx.

Prin plângerea adresată instanţei ,petenţii au solicitat radierea din cartea funciară a înscrierii cu privire la cesiunea de creanţă, învederând că notarea este nelegală deoarece era necesar consimţământul acestora pentru ca respectiva cesiune să-şi producă efectele .

Instanţa reţine că înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri (art. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 republicată şi modificată): intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale; înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiţia justificării ulterioare; notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Între petenţi şi Banca Comercială Română SA au fost încheiate contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1936/31.05.2005 precum şi contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1279/31.05.2005.

La data de 10.06.2009, creanţa în valoare nominală de 186.579.183 RON a fost cedată de către Banca Comercială Română către xx fiind încheiat în acest sens contractul de cesiune de creanţă nr. J 554/10.06.2009.

Instanţa reţine că pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat ,acesta fiind terţ faţă de convenţia dintre cedent şi cesionar.

Totodată, faţă de petenţi care sunt terţi faţă de respectiva cesiune de creanţă, efectele acesteia se produc doar din momentul notificării sau acceptării însă aceste efecte vizează faptul că până la respectivele formalităţi ,debitorul cedat poate plăti în mod valabil cedentului fără a-i fi afectate în vreun mod drepturile şi interesele.

Apărările petenţilor referitoare la faptul că nu le-a fost notificată cesiunea de creanţă nu afectează în nici un mod valabilitatea notării acesteia în cartea funciară atât timp cât rolul notificării este doar de opozabilitate iar pentru a cesiona creanţa ,creditorul nu are nevoie de acordul debitorului ,obligaţiile sale fiind practic transferate către cesionar, fără a fi modificate însă în vreun mod.

De asemenea, aşa cum înşişi petenţii arată ,în condiţiile generale ale contractului de credit se menţionează faptul că banca poate cesiona unui terţ drepturile şi obligaţiile sale iar faptul că o asemenea menţiune nu se regăseşte în cuprinsul contractului de credit ci doar în anexa acestuia nu afectează în nici un mod valabilitatea cesiunii de creanţă , atât timp cât nu se poate considera că această menţiune reprezintă „diferenţa” specificată de art.19 din contractul de credit.

Având în vedere aceste considerente şi reţinând dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată şi modificată, instanţa constată că notarea cesiunii de creanţă a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale şi pe cale de consecinţă va respinge plângerea formulată de petenţii xx şi xx în contradictoriu cu xx împotriva încheierii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ-BCPI Piatra Neamţ nr. 1766/29.01.2010, ca nefondată.

Etichete: