Top

Acţiune în constatare

Dosar nr. 2235/244/2008 – actiune în constatare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

DECIZIE Nr. 342/R

Sedinta publica de la 09 Martie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE DIANA ELENA SÎRGHI

Judecator MIRELA-CRISTINA TÂRLEA

Judecator ADINA ALEXANDRU

Grefier RALUCA EHOR

Pe rol pronuntarea cu privire la cererea de recurs formulata de recurenta reclamanta DIA PRIN PROCURATOR DV, domiciliata în, în contradictoriu cu intimata AS, domiciliata, împotriva sentintei civile nr. 664/16.06.2009 pronuntata de Judecatoria Husi, având ca obiect actiune în constatare.

La apelul nominal facut în sedinta publica la pronuntare au lipsit partile.

Dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica din data de 02.03.2010 si au fost consemnate în încheierea de sedinta de la acea data care face parte integranta din prezenta decizie, când, din lipsa de timp pentru deliberare a fost amânata pronuntarea pentru azi, când

INSTANTA

deliberând asupra recursului declarat constata urmatoarele

Prin sentinta civila nr. 664/2009 a Judecatoriei Husi a fost respinsa exceptia puterii de lucru judecat si a fost respinsa actiunea civila formulata de reclamantul DI si continuata de DA în contradictoriu cu AS.

S-a retinut de catre instanta de fond ca: prin antecontractul de vânzare-cumparare încheiat la data de 15.10.2002 pârâta s-a obligat sa-i vânda reclamantului, în termen de 20 de zile de la semnarea precontractului, un apartament transformat în spatiu comercial situat în Husi,. S-a prevazut ca pretul este de 10.000 dolari USD din care cumparatorul va achita 5000 USD, restul de 5000 USD reprezentând aportul în munca al cumparatorului pâna la încheierea precontractului.

Între parti au aparut neîntelegeri la scurt timp de la încheierea precontractului, pârâta actionându-l în judecata pe reclamant pentru constatarea nulitatii precontractului de vânzare-cumparare, pe motiv ca ar fi fost constrânsa sa-l încheie.

Pârâta prin aparator a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, reiterând totodata si exceptia prescriptiei dreptului la actiune a reclamantului.

Instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a dispus unirea exceptiei autoritatii de lucru judecat cu fondul cauzei.

Cât priveste exceptia autoritatii de lucru judecat, instanta a respins-o deoarece dosarul în care s-a pronuntat sentinta civila nr.830 din 16.10.2006 a Judecatoriei Husi, a avut ca obiect obligatia de a face, prin aceea ca reclamantul a solicitat pronuntarea unei hotarâri prin care pârâta AS sa fie obligata sa se prezinte la Notariatul Public din Husi pentru întocmirea în forma autentica a contractului de vânzare-cumparare a imobilului în litigiu.

În prezenta cauza ne aflam în situatia unei actiuni în executarea unui antecontract care este o actiune reala, prin care reclamantul urmareste realizarea unui drept, respectiv constituirea unui drept real.

Asadar, între actiunea de fata si cea din dosarul nr.2122/2006 exista identitate de parti, dar nu si de obiect, asa cum a sustinut pârâta.

Pe fondul cauzei, instanta a analizat daca sunt îndeplinite conditiile cerute de lege.

În cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumparare, pentru ca instanta sa pronunte, în baza art.1073 si 1077 cod civ., o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumparare, trebuie analizate existenta urmatoarelor conditii esentiale:

1).antecontractul de vânzare cumparare trebuie sa îndeplineasca cerintele generale de validitate a actelor juridice, prevazute de art.948 cod civil;

2).bunul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumparare sa fie proprietatea vânzatorului promitent si sa nu existe impedimente legale.

3).reclamantul sa faca dovada achitarii pretului prevazut în antecontract;

4).reclamantul sa faca dovada ca vânzatorul refuza nejustificat sa se prezinte la notariat pentru încheierea actelor în forma autentica.

Reclamantul a sustinut ca respectiva conventie este legala si produce efecte juridice.

Prin sentinta civila nr.405 din 09.04.2003 pronuntata de Judecatoria Husi, ramasa definitiva prin respingerea recursului, s-a constatat ca pârâta în calitate de vânzatoare nu a fost constrânsa sa încheie antecontractul de vânzare-cumparare, acesta fiind perfect valabil si poate produce efecte juridice.

Chiar daca s-a stabilit de catre o alta instanta ca precontractul este perfect valabil, hotarârea pronuntata vizeaza numai aspectul cu care a fost învestita si anume consimtamântul partilor, astfel ca instanta este tinuta sa analizeze celelalte conditii de validitate a actului juridic.

În ceea ce priveste pretul, reclamantul este obligat sa faca dovada achitarii pretului prevazut în precontract.

Partile au stabilit ca pretul imobilului este de 10.000 dolari USD din care cumparatorul va achita 5000 USD, restul de 5000 USD reprezentând aportul în munca al cumparatorului pâna la încheierea precontractului.

Depunerea de catre reclamant, pe numele sau la data de 31.01.2008, dupa sase ani, a sumei de 5000 USD, nu face dovada achitarii pretului, întrucât nu respecta dispozitiile legale privind oferta urmata de consemnatiune.

Mai mult, bunul nu se afla în posesia reclamantului ci la pârâta înca din anul 2003, astfel ca proprietatea nu a fost stramutata de la vânzator la cumparator.

Pentru cele ce preced, instanta a respins pe fond actiunea reclamantului DI si continuata de DIA, ca neîntemeiata, conform dispozitivului sentintei.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs DA criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Recurenta arata ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de catre pârâta este nefondata pentru ca actiunea în constatarea existentei sau inexistentei unui drept este imprescriptibila.

Ratiunea regulii imprescriptibilitatii trebuie cautata în natura si importanta dreptului de proprietate, drept fundamental al întregului sistem de drepturi patrimoniale.

Doctrina si jurisprudenta a adoptat solutia imprescriptibilitatii pentru ca dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz.

Instanta de fond trebuia sa tina cont de principiul consensualismului, potrivit caruia vinderea este perfecta între parti si proprietatea se transmite de la vânzator la cumparator, daca partile s-au înteles asupra lucrului si asupra pretului , chiar daca lucrul nu s-a predat, iar pretul nu s-a numarat.

Principiul de baza al interpretarii contractului este consacrat de dispozitiile art. 977 Cod civil care prevad ca interpretarea contractului se face dupa intentia comuna a partilor contractante si nu dupa sensul literal al termenilor.

Recurenta arata ca partile nu s-au rezumat doar la încheierea conventiei , ci au procedat si la predarea-primirea bunurilor mobile.

În mod eronat instanta de fond a retinut ca depunerea sumei de 5000 dolari nu ar face dovada achitarii pretului.

Din actele si lucrarile dosarului de fata Tribunalul constata urmatoarele :

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune instanta de fond a avut în vedere decizia civila nr. 1335/R/2008 a Tribunalului Vaslui în care s-a stabilit ca „reclamantul urmareste realizarea unui drept, respectiv constituirea unui drept real, fiind aplicabile dispozitiile art. 21 din Decizia 167/1958 care privesc imposibilitatea actiunilor referitoare la dreptul de proprietate, uz , uzufruct, abitatie, superficie si servitute”.

S-a stabilit de catre instanta de recurs ca actiunea formulata de reclamanta este o actiune reala imprescriptibila.

În baza dispozitiilor art. 315 al. 1 Cod procedura civila hotarârea instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru instanta de fond.

O eventuala neconformare fata de dezlegarea data problemei de drept de catre instanta de recurs, ar putea atrage casarea hotarârii.

Instanta de fond a respins în mod corect exceptia autoritatii de lucru judecat.

Temeiul de drept al actiunii formulate de reclamant în prezenta cauza este dat de dispozitiile art. 1073 si 1077 Cod civil care permit, în principiu, suplinirea consimtamântului debitorului în materia obligatiei de „ a face”. Ne aflam, astfel, pe terenul raspunderii civile contractuale, iar suplinirea consimtamântului partii care refuza sa încheie contractul este o modalitate de reparare în natura a prejudiciului suferit de cealalta parte.

Desi instantele nu sunt abilitate sa se substituie vointei partilor cu ocazia încheierii unui act juridic, prin exceptie, au aceasta competenta numai daca este prevazuta de legea civila.

Legiuitorul folosind termenul de „poate”, lasa instantei facultatea de a pronunta sau nu o astfel de hotarâre, în functie de circumstante.

Instanta, însa poate sa pronunte fie o hotarâre prin care sa oblige pârâtul la încheierea de catre el personal a contractului sub sanctiunea de daune cominatorii, fie sa pronunte o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare.

Sentinta civila nr. 830/2006 a Judecatoriei Husi reprezinta tocmai o hotarâre pronuntata în urma cererii formulate de reclamanta pentru obligarea pârâtului la încheierea de catre el personal a contractului care este diferita de cererea formulata în cauza de fata prin care se solicita Tribunalului sa se pronunte o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare prin care instanta sa suplineasca consimtamântul vânzatoarei promitente.

Si celelalte critici aduse hotarârii instantei de fond sunt neîntemeiate.

La data de 15.10.2002 între cele doua parti s-a încheiat o promisiune unilaterala de vânzare.

Cumparatorul DI a primit promisiunea proprietarei AS de a vinde apartamentul transformat în spatiu comercial situat în Husi , cu pretul de 10.000 dolari, rezervându-si consimtamântul sau de a-l cumpara.

O asemenea promisiune constituie un contract dar nu constituie o vânzare, neputând produce efectele unei asemenea operatiuni.

Promisiunea de vânzare este de fapt un antecontract care da nastere la un drept de creanta, una dintre parti fiind obligata (obligatia de a face) fata de cealalta sa vânda în viitor bunul sau, beneficiarul promisiunii putând opta în sensul de a-l cumpara ori nu.

Promisiunea de vânzare este un act unilateral întrucât creeaza obligatii numai pentru promitent.

Daca beneficiarul promisiunii s-a obligat la plata unei sume de bani , ca pret pentru dreptul de optiune, promisiunea unilaterala de a vinde va fi un contract sinalagmatic.

Analizând clauzele antecontractului încheiat între parti la data de 15.10.2002 , rezulta ca vânzatoarea s-a obligat sa vânda în termen de 20 de zile de la încheierea conventiei, data la care partile urmau sa încheie actul de vânzare-cumparare în firma autentica, dupa ce cumparatorul achita diferenta de pret de 5000 dolari.

Nu se contesta de niciuna din parti ca diferenta de pret nu a fost achitata în termen de 20 zile, asa încât promitenta –vânzatoare poate invoca exceptia de neexecutare a propriei obligatii, de a se prezenta la Notariat pentru a încheia actul de vânzare-cumparare.

Conditia esentiala pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare este ca partile sa fi executat celelalte clauze din antecontract denumite în literatura clauze anticipatorii, în temeiul carora se procedeaza la predarea-preluarea imobilului si la predarea sumei de bani, reprezentând diferenta de pret .

Or, din actele depuse la dosar nu rezulta ca „cumparatorul” ar fi achitat diferenta de pret , de 5000 dolari.

Abia în august 2007 consemneaza la dispozitia instantei suma de 5000 dolari. Pe lânga faptul ca nu sunt îndeplinite conditiile ofertei reale urmate de consemnatiune prevazute de art. 1114-1121 Cod civil, consemnarea acestei sume nu s-a facut în termenul prevazut de contract.

Desi promitenta-vânzatoare a fost notificata de catre reclamant din 2004 prin intermediul executorului judecatoresc sa se prezinte la Notariat sa încheie contractul de vânzare-cumparare, la acea data diferenta de pret nu era achitata.

Este neîntemeiata sustinerea recurentei precum ca obligatia de plata a pretului a fost suspendata pentru ca cumparatorul a fost „tulburat” de catre vânzator.

Dispozitiile art. 1364 Cod civil cu privire la suspendarea platii pretului devin aplicabile numai daca cumparatorul este tulburat prin pretentia unui tert asupra bunului vândut, chiar si atunci când are serioase motive de a se teme de o atare tulburare.

Numai în aceasta situatie, când tulburarea provine de la un tert si nu de la cealalta parte contractanta, cumparatorul are un drept de retentie asupra pretului pâna când cauza de tulburare dispare sau pâna când vânzatorul îi va da cautiune.

În contextul promisiunii unilaterale de vânzare-cumparare încheiate între parti, care este de fapt tot un antecontract (cum s-a aratat mai sus), raporturile juridice dintre parti, respectiv executarea obligatiilor celor doua parti, sunt guvernate de dispozitiile art. 969 Cod civil potrivit carora „conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante”.

Din principiul care rezulta din acest text de lege rezulta ca contractul legal încheiat între partile în cauza este obligatoriu, acestea neputând sa se sustraga de la executarea lui.

Concluzionând, odata ce cumparatorul nu a achitat diferenta de pret stabilita prin conventia încheiata nu poate solicita instantei sa pronunte o hotarâre care sa suplineasca consimtamântul promitentei-vânzatoare.

Raportat tuturor acestor considerente, tribunalul constata ca recursul formulat de recurenta DI este nefondat si prin urmare va fi respins.

În baza art. 312 Cod procedura civila, tribunalul va mentine sentinta civila nr. 664/2009 a Judecatoriei Husi.

În baza art. 274 Cod procedura civila tribunalul va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecata efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de DA prin procurator DV împotriva sentintei civile nr. 664 din 16.06.2009 a Judecatoriei Husi, pe care o mentine.

Obliga recurenta DA sa achite intimatei AS suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate în faza recursului.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica de la 09 Martie 2010.

Presedinte,

DIANA ELENA SÎRGHI Judecator,

MIRELA-CRISTINA TÂRLEA Judecator,

ADINA ALEXANDRU

Grefier,

RALUCA EHOR

Etichete: