Despăgubiri

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1546/17.06.2010

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr.555/260/10.02.2009, reclamanta SC P SA, prin lichidator judiciar LICHIDATOR INSTANT EXPERT S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul SC C SA solicitând instanţei să îl oblige pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 9671.65 lei, din care suma de 8902.48 lei, reprezentând preţ materiale conform facturii fiscale nr. 100256/31.10.2007, iar suma de 769.17 lei, reprezentând dobânda legală aferentă debitului, calculată până la data de 17.11.2008, precum şi actualizarea sumei pretinsă cu titlu de dobândă, de la data la care a fost calculată şi până la data plăţii.

In motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că reclamanta a furnizat pârâtei, la solicitarea acesteia prin comanda nr.932/20.09.2007, materiale în valoare de 8902.48 lei, pentru care a emis factura fiscală nr. 100256/31.10.2007, iar pârâta, deşi a recepţionat marfa, nu a plătit contravaloarea acesteia.

Reclamanta a mai arătat că deşi a notificat societatea pârâtă în vederea realizării procedurii concilierii prealabile, aceasta nu a răspuns convocării.

In drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.112-1141 C.proc.civ., ale art.993-994 C.civ, ale art.43 C.com. şi ale art.2-3 din OG nr.9/2000.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.77 din Legea nr.85/2006.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

In temeiul art.242 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului său.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanţei să constate intervenirea compensaţiei legale şi, în consecinţă să respingă cererea ca neîntemeiată.

în motivare, pârâta a arătat, în esenţă, că, în calitate de distribuitor, a livrat reclamantei, în cursul anului 2007, diferite cantităţi de produse abrazive.

Având în vedere că reclamanta nu a plătit contravaloarea mărfii livrate, părţile s-au înţeles ca partea de marfă care mai exista pe stocul reclamantei să îi fie returnată societăţii pârâte, iar reclamanta urma să emită o factură a cărei valoare să se compenseze cu o parte din suma datorată pârâtei, însă, deşi operaţiunea de returnare a mărfii a avut loc, datorită faptului că reclamanta a intrat în faliment, nu s-a mai putut semna ordinul de compensare a sumelor.

în probaţiune pârâta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Intre părţi a existat în cursul anului 2007 o relaţie comercială în virtutea căreia pârâta, în calitate de vânzător, i-a livrat reclamantei, în calitate de cumpărător, diferite cantităţi de marfă, în schimbul unui preţ (fila 14).

La data de 16.08.2007, reclamanta avea o datorie către pârâtă în cuantum de 20526.98 lei (fila 14).

întrucât reclamanta întâmpina greutăţi financiare – motiv pentru care la data de 01.10.2007 s-a şi deschis împotriva sa procedura de faliment (filele 8-9) – la data de 20.09.2007, părţile au convenit ca marfa livrată şi neachitată de reclamantă până la acea dată, care se mai găsea pe stocul reclamantei să îi fie returnată pârâtei, mijlocul ales de părţi pentru realizarea acestei operaţiuni fiind vânzarea-cumpărarea în sens invers, urmând ca suma datorată de pârâtă cu titlu de preţ să se compenseze cu datoria reclamantei către pârâtă.

In executarea acestui contract de vânzare-cumpărare în formă simplificată pârâta i-a comunicat reclamantei comanda nr.932/20.09.2007, prin care îi solicita acesteia să îi vândă marfa care se mai găsea pe stocul său, în valoare de 8902.48 lei (fila 2).

Potrivit art.1295 alin.l C.civ., „vinderea este perfectă între părţi (…) îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.

Aceste aspecte rezultă din examinarea facturilor fiscale emise atât de reclamantă cât şi de către pârâtă.

Astfel, instanţa constată că, spre exemplu, din factura fiscală seria VS CAB nr.731/23.07.2007 (fila 7) reiese faptul că pârâta i-a vândut reclamantei produsul denumit „SUPERTIT FIN RUTILIC 2.50″ cu preţul de 7.66 lei/kg, iar din factura fiscală seria A nr. 100256/31.10.2007 reiese că reclamanta i-a vândut pârâtei acelaşi produs cu acelaşi preţ (fila 5 verso).

De asemenea, din factura fiscală seria VS CAB nr.731/23.07.2007 (fila 7) reiese faptul că pârâta i-a vândut reclamantei produsul denumit

„SUPERTIT FIN RUTILIC 3.25″ cu preţul de 7.06 lei/kg, iar din factura fiscală seria A nr. 100256/31.10.2007 reiese că reclamanta i-a vândut pârâtei acelaşi produs cu acelaşi preţ (fila 5 verso).

Datorită faptului că la data de 01.10.2007 s-a dispus, prin sentinţa civilă nr.393/01.10.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.4963/110/2007, deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva societăţii reclamante, reclamanta nu a mai avut posibilitatea de a semna ordinul de compensare cu privire la suma de 8902.48 lei (filele 8-9 şi 18).

De asemenea, din acelaşi motiv, reclamanta nu a mai avut nici posibilitatea de a executa obligaţia de a face izvorâtă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, anume aceea de a livra marfa către pârâtă, astfel că livrarea mărfii şi emiterea facturii fiscale au avut loc abia la data de 31.10.2007 (fila 5 verso).

In aceste condiţii, rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că la data de 20.09.2007, data încheierii contractului-de vânzare-cumpărare în formă simplificată, reclamanta avea faţă de pârâtă o datorie certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 20526.98 lei (fila 14), iar pârâta avea faţă de reclamantă o datorie certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 8902.48 lei.

Potrivit art.52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Potrivit art.1144 C.civ., „compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţii lor respective”, iar potrivit art.1145 alin.l C.civ., „compensaţia n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani (…) şi care sunt deopotrivă lichide şi exigibile”.

Având în vedere că în cauză erau îndeplinite, la data de 20.09.2007, deci anterior datei deschiderii procedurii falimentului în formă simplificată împotriva societăţii reclamante – data de 01.10.2007 (filele 8-9), condiţiile compensaţiei legale, întrucât creanţele erau reciproce, ambele aveau ca obiect o sumă de bani, erau certe, lichide şi exigibile de la data de 20.09.2007, instanţa constată că la data de 20.09.2007, creanţa reclamantei având ca obiect suma de 8902.48 lei s-a stins ca efect al compensaţiei legale.

Având în vedere aceste considerente, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

Tags: despăgubiri